Povestitorul1: trica observa ca e ceva neinregula cu persida

trica : ce e cu tine persido ? ce sa intamplat

persida speriata : ce sa fie? Nimic!

Trica se uita lung in ochii ei : tu ai vazut pe natl , persido ai vorbit cu el !

Persida isi ridica privier : da , l-am vazut si am vorbit cu el . dar asta nu e nimic

Trica mai rastit : lasa dracului pe nemtul ala! Tu o sti pe mama! Sa il vad pe aici
ca dau de pacat!

Persida : nu fi nebun ! ce am eu cu el !lasal sa se plimbe , fate ca nu-l vezi. O sa

vie o data de doua ori si no sa mai vie daca ved deca nul baga nimeni in seama

Povestitorul 1: in urmatorele zile Natl trece pe langa casa , acesta evitand sa o

cautr cu privier pe persida

Povestitorul 2: persida pleaca in intapinarea lui natl , in speranta ca acesta o va

urma .

Pov1 : pasi lui rasunau tot cu mai apropiere in spatele ei caci tot mai incet mrgea
dansa si tot mai zburis venea el. O lua de mana si asa tinandu-se de mana
inaintara in crangul desfrunzit

Persida: eu nu mai pot !

Natl vesel: ce nu mai poti

Persida privindul lung: dec eteai facut atat de jerpelit

Natl razand: Hm! Stii ca e bine?! Jerpelit! Asta nu mi-a ziso nimeni !

Persida fiindca altora nu le pasa!

Natl apai… tocmai asta e.ce-mi pasa mi de toata lume aceasta, careia nui pasa de
mine

Persida dar… omul trebuie sa tie la sine

Natl: nu tiu deloc. N-am la ce să ţiu! De mine însumi îmi pasă chiar mai puţin
decât de alţii. Umblu aşa răzleţ prin lume, şi oamenii, văzându-mă cum sunt, trec
pe lângă mine fără casă mă bage-n seamă.

Persida uitanduse el : De ce vorbeşti aşa! Uite! pe mine mă doare când te văd

aşa, şi-o mai fi-n lumea aceasta încă cineva pe care-l doare!
Trica jucandu-se cu mainile Persidei :Draga mea! Doamne!..(sta pe ganduri)...E de
mult, abia-mi mai aduc aminte, de când am plecat de acasă, şi tot n-a trecut încă
decât abia jumătate de an. Un an şi jumătate mai am încă să umblu aşa degeaba
prin lume,numai şi numai pentru că aşa vor tata şi mama, săraca, dacă mai vrea şi
ea ceva. I-am scris că trec la Timişoara prin Sighidin, fiindcă ştiam că vine să mă
întâlnească dacă-i spun că am să trec prin Arad.Iar acum mi-e frică să mă duc la
Timişoara, fiindcă ştiu că vine şi acolo să mă vadă.

Persida timida : Eu te rog să te duci cât mai curând. Uite! eu nu mai pot; dacă te
văd mereu trecând,nu mai pot s-o duc aşa... şi nu e bine!... e o nenorocire pentru
noi toţi!

Natl :Am să mă duc, zise el grăbit, dar nu la Timişoara, ci undeva mai departe,
fie la Vârşeţ, fie la Sighidin. N-are asta să ţie tot aşa, nu se poate să ţie, căci ar
trebui să mă prăpădesc. Are să treacă, şi atunci o să mă întorc la Timişoara.

Persida : Eu trebuie să mă întorc acasă, zise ea, şi te rog să mă laşi să merg

singură.

Natl recce , aspru aratandui drumul : Poftim! pleacă!

Persida trista : Nu! nu aşa! Vino, dacă vrei, cu mine, căci mie nu-mi pasă de
nimeni!

Natl : Nu! Te rog să pleci!

Persida : Aşa nu pot pleca

Natl razand : Ştiam eu că nu poţi pleca, zise el râzând.

Persida ranita— Ştiai?! Te-nşeli! Adică ce crezi dumneas-ta şi ce vrei cu mine?

Că am slăbiciune pentru d-ta, asta o ştii: ai putut s-o vezi şi ţi-o spun şi eu,
fiindcă nu e vina mea. A venit aşa fără de veste, cum vin toate nenorocirile. Atât
e însă tot, şi mai mult nu poţi să ştii. Mi-a fost milă de d-ta; dar dacă d-tale nu
ţi-e milă de mine, fă ce vrei, că şi eu tot numai ceea ce eu voiesc am să fac!

Pov 2 :Grăind aceste, ea a plecat, tot cum ieşise de acasă, cu pas liniştit şi
neşovăitor, iară el a rămas drept, cu capul ridicat, cu ochii ţintă-n urma ei, dar
nemişcat din loc.

Pov 1 :Şi mergând înainte, ea nu se uita înapoi, dar urechea ei era aţintită
îndărăt, că doară va prinde paşii ce se apropie şi tot mai mult seapropie.