Subscribe to DeepL Pro to translate larger documents.

Visit www.DeepL.com/pro for more information.

EKKLHSIA GNHSIVN ORYODOJVN XRISTIANVN

ELLADOS IERA ePiSkoPh G.O.X. ETNA kai PORTLANT
biserica creștinilor ortodocși autentici din grecia
S fânta eparhie de Etna și portland
Mănăstirea Sfântul Grigorie
Palama Căsuța poștală 398
etna, ca 96027

O declarație neplăcută, dar necesară, despre anumite

denaturări ale faptelor istorice

de
Episcopul Auxentios de Etna și Portland
cu colaborarea editorială a
Episcopului Chrysostomos,
Mitropolit emerit al Etnei

"Καὶ μὴ συγκοινωνεῖτε τοῖς ἔργοις τοῖς ἀκάρποις τοῦ σκότους, μᾶλλον δὲ καὶ ἐλέγχετε."
"Și să nu luați parte la faptele nefolositoare ale întunericului, ci, dimpotrivă, să le
denunțați."
(Efeseni 5:11)

2 iulie 2015 (Calendar bisericesc [stil vechi])

Depunerea Preasfintei Haine a
Preacuratei Theotokos

Credincioșilor și clerului din Dieceză și

tuturor creștinilor care caută adevărul,

Domnul nostru să vă binecuvânteze din belșug.

Pornind de la îndemnul de mai sus al Sfântului Pavel către creștinii din Efes, voi începe declarația mea de față, o
declarație neplăcută, dar necesară, printr-o afirmație extrasă dintr-o altă scrisoare a Sfântului Pavel, cea de-a doua epistolă a
sa către Corinteni. În ea, Sfântul Pavel spune: "De aceea, de vreme ce avem această slujbă..., am renunțat la lucrurile
ascunse ale rușinii, nu umblând cu viclenie..., ci prin manifestarea adevărului recomandându-ne conștiinței fiecăruia în fața
lui Dumnezeu" (4, 2). Afirm, de asemenea, că, în calitate de "rob pentru Isus" (4:5), preocuparea mea este să spun adevărul
așa cum este, "ca nu cumva", din cauza înșelăciunii și a neadevărurilor, "să nu fie certuri, gelozii, izbucniri de mânie, ambiții
egoiste, calomnii, șușoteli, îngâmfări, [și] tumulturi" (12:20). Nu spun adevărul pentru "a deveni vrăjmașul vostru, pentru că
spun adevărul" (Galateni 4, 16), ci pentru ca noi toți să fim "liberi" prin "adevăr" (Sf. Ioan 8, 32) și pentru ca
"conștiința" celor care "spun minciuni cu fățărnicie" să fie "pârlita cu fierul încins" (I Sf. Timotei 4, 2), pentru ca în cele
din urmă să păstrăm "unitatea duhului prin legătura păcii" (Efeseni 4, 3).
Cu puțin mai mult de un an în urmă, cele două grupuri canonice majore ale vechilor calendariști din Grecia și din
această țară s-au unit, făcând acest lucru pe baza unei mărturisiri de credință care era acceptabilă pentru toți, punând capăt
argumentelor și disputelor eclesiologice care pentru atât de mult timp i-au divizat în mod trist. Au existat unii care, tenace
xați pe opiniile și interpretările lor personale, s-au opus unirii și care, până în ziua de azi, ar dori să îi pună capăt. Dar marea
majoritate a celor care au dorit unirea, și chiar și cei care și-au exprimat reticențe și îndoieli sau care au simțit că era prematur,
au găsit o mare consolare
 2
în faptul că mult bine a ieșit din ea și că un spirit de fraternitate, respect reciproc și înțelegere predomină între toți cei care au
ajuns la o fericită concordie. Într-adevăr, cooperarea, sentimentele și legăturile frățești și dragostea creștină dintre clerul și
credincioșii noștri uniți au fost copleșitoare și dincolo de orice așteptări. Și, cu siguranță, camaraderia și dragostea spir- tuală
dintre ierarhii din Sinodul nostru eparhial american sunt deosebit de exemplare și extraordinare.
Unirea a reunit, în Grecia, Biserica Creștinilor Ortodocși autentici din Grecia, sub conducerea Arhiepiscopului
Κallinikos din Atena, și Sfântul Sinod în Rezistență, sub conducerea Mitropolitului Ciprian cel Tânăr de Oropos și Phyle,
împreună cu cele trei Biserici surori ale Sinodului în Rezistență: Biserica Ortodoxă a Vechiului Calendar din România (cel
mai mare organism al Vechiului Calendar), sub Mitropolitul Vlasie; Biserica Ortodoxă a Vechiului Calendar din Bulgaria,
sub Episcopul Photiy; și Biserica Ortodoxă Rusă din Străinătate, sub Mitropolitul Agafangel. Sinodul din Reșița și Bisericile
surori din Ro- mania și Bulgaria au fost în comuniune cu Biserica Ortodoxă Rusă din Străinătate, sub Mitropolitul Laurus,
încă din 1994, dar au rupt comuniunea cu această Biserică atunci când aceasta s-a unit cu Patriarhia Moscovei (în 2007),
moment în care și mitropolitul Agafangel a încetat afilierea cu aceasta și, cu ajutorul Sinodului din Reșița, a hirotonit noi
episcopi care să continue, sub îndrumarea sa, vechea mărturie a Bisericii Ortodoxe Ruse de Pretutindeni împotriva compro-
misiunilor ecumenice și a moștenirii sergheniste a Moscovei.
Unirea din Grecia a reunit, în această țară, Exarhatul american al Sfântului Sinod în Rezistență și Eparhia americană
a Bisericii Creștinilor Ortodocși autentici din Grecia. Eparhia americană încorporase anterior - adică înainte de unirea cu
Sinodul în Rezistență - în episcopia sa trei foști ierarhi ai Sfintei Biserici Ortodoxe din America de Nord, care se
despărțiseră de această jurisdicție din motive cumpătate. Cei doi episcopi ai Exarhatului american al Sinodului în
Rezistență au rămas inițial sub o Mitropolie provizorie, până când Arhiepiscopul său (rebotezat "Mitropolit") din această
țară s-a retras (în ianuarie anul trecut), iar asistentul său - eu însumi - a devenit membru al Sinodului Eparhial din America și
Episcop conducător al nou înființatei Eparhii de Etna și Portland. Cele câteva zeci de parohii și trei comunități monahale ale
fostului Exarhat american al Sinodului din Reșița au fost încorporate în Eparhie, chiar dacă unele în mod provizoriu, sub
îndrumarea mea administrativă specială, ca o concesie pentru apropierea personală a acestor comunități, timp de câteva
decenii, de fostul nostru Mitropolit și de mine.
Dar, așa cum toți bărbații și femeile bune, inclusiv Sfinții, au pe cei care îi iubesc și, de asemenea, pe cei care,
inspirați de Cel Rău și de dușmănia pe care o creează prin egoism, mândrie și, uneori, răutate, îi urăsc, la fel și uniunea
noastră atât de binecuvântată, așa cum am observat mai devreme, are criticii și dușmanii ei. Unii dintre acești antagoniști au
lucrat cu o asiduitate frenetică pentru a sabota uniunea noastră în diferite moduri: în special, prin contestare și răspândirea
de zvonuri false și de istorii sau portrete false ale acesteia. Aceste eforturi au intensificat și au provocat, în ultima vreme, o
confuzie sporită în rândul credincioșilor noștri. Având în vedere acțiunile unor astfel de indivizi părăsiți, eu, "având slujba
mea" și fiind chemat să "manifest adevărul", trebuie să vorbesc pentru binele credincioșilor noștri mai slabi. La fel cum, la
extrema stângă, susținătorii ecumeniști ai falsei uniuni ne fac pe noi, vechii calendariști, obiectele ridiculizării și
resentimentelor lor vulgare, trâmbițând acuzații banale că suntem niște oponenți inculți și fanatici ai adevăratei și canonicei
unități creștine, la fel de asemănător resentiment demonic a apărut și în rândul celor de extremă dreapta, care, în iluziile lor
de pietate, denigrează și denaturează adevărata unire, deoarece aceasta se află în fața anilor în care ei au fomentat
diviziunile și disputele inutile care au ținut cercurile ortodoxe tradiționaliste tragic de divizate.
Vreau ca Briey, în mod pasiv, obiectiv, deși fără menajamente și, bineînțeles, cu sinceritate, să abordeze aceste zvonuri
recente, pentru a le pune capăt, pentru a le respinge ca pe niște prostii care sunt și, astfel, să "ardă" cu "fierul încins" al
adevărului conștiințele celor care au cedat în fața mașinațiunilor răului, în speranța de a-i aduce pe acești negaționiști la
adevăr și de a permite adevărului să îi elibereze și pe alții, care au fost infectați în mod inocent prin expunerea la bacteria
calomniei și a bârfei. Permiteți-mi, așadar, să aduc față în față zvonurile în cauză și adevărul care le demască (frazele între
ghilimele sunt fraze din diverse acuzații scrise de mai multe persoane):
• Sinodul din Rezistență, "recunoscând că se afla în schismă, s-a alăturat Bisericii Creștinilor Ortodocși
autentici din Grecia", renegând "erezia cipriană" și pe "conducătorul ei ereziarhic, 'Mitropolitul' Ciprian de Oropos și
Phyle", a cărui "consacrare ca 'episcop' era cel mult îndoielnică".
De fapt, Sinodul din Rezistență a petrecut aproape doi ani în dialog cu episcopii Bisericii Creștinilor Ortodocși
autentici din Grecia, convenind în cele din urmă că, pe baza unei lucrări ecleziologice scrise în mare parte de Episcopul Photiy,
ierarhul-șef al Bisericii Ortodoxe a Vechiului Calendar din Bulgaria, un fost profesor și un teolog erudit care a fost con-
sectat de Mitropolitul Ciprian cel Bătrân, de binecuvântată memorie, și de Sinodul din Rezistență, ei ar putea împăca
ecclesiologia lor.
 3
diferențele siologice. Nu era vorba de supunerea unei părți față de cealaltă, și abia la finalul dialogurilor, Sinodul din
Rezistență a fost de acord - mai mulți dintre episcopii săi, inclusiv Mitropolitul Chrysostomos și eu, la început cu reticență -
să fuzioneze și să se împace, în loc să deschidă pur și simplu comuniunea, cu Sinodul Arhiepiscopului Κallinikos, deoarece
toți vechii calendariști greci canonici, care își derivă episcopatul din Biserica Ortodoxă Rusă din străinătate, au fost inițial
uniți ca Biserica Creștinilor Ortodocși autentici din Grecia. Această mutare a fost în cele din urmă îmbrățișată de toți, într-un
"spirit de unitate" și în "legătura păcii".
În ceea ce privește Consacrarea Mitropolitului Ciprian cel Bătrân de Oropos și Phyle, nu a existat niciodată vreo
îndoială cu privire la validitatea acesteia. Un singur punct subliniază destul de clar acest fapt: el a fost unul dintre co-
consacratorii Preafericirii Sale, Arhiepiscopul Κallinikos, în prezent Primul Ierarh al Bisericii Creștinilor Ortodocși autentici
din Grecia.
În ceea ce privește "erezia ciprianismului", ecleziologia Sinodului din Rezistență nu a fost o invenție a
Mitropolitului Ciprian, ci s-a bazat pe interpretarea Sinodului a preceptelor conciliariste, patristice și istorice ale Bisericii
Ortodoxe - o interpretare, de fapt, exprimată în multe dintre scrierile "părintelui" mișcării Vechiului Calendar, Mitropolitul
Chrysostomos de Phlorina - pe care nu a declarat-o niciodată ca fiind o poziție ecleziologică infailibilă și incontestabilă.
Nici nu a caracterizat, în fața unor diferențe clare, eclesiologiile altor vechi-calendaristi ca fiind eretice. În cursul dezbaterii,
au fost folosiți mulți termeni hiperbolici de ambele părți și au fost întreprinse anumite acțiuni, înainte de unire, care au fost,
în cazul cuvintelor, regretate și, în cazul acțiunilor, ridicate. Oricine caută supunere, umilință sau triumfalism de ambele
părți va fi dezamăgit. Unirea a fost una a unor frați separați care au căutat unitatea într-o cauză comună: păstrarea identității
ortodoxe a Bisericii și o luptă comună împotriva relativismului eclesiologic și a ereziei ecu- menismului. Și nici un episcop
al Sinodului din Rezistență nu a fost vreodată părtaș, sau nu ar fi fost părtaș, la o recunoaștere a ereziei în expunerea
principiilor sale eclesiologice.
Ar trebui remarcat, de asemenea, că folosirea apelativului "ciprianiți", pe care încă îl mai auzim, este jignitoare,
nesimțită și nu este deloc un compliment la adresa comportamentului creștin al celor care îl folosesc ca epitet negativ.
• Istoricul oficial al Bisericii Creștinilor Ortodocși Adevărați din Grecia, care "este prezentat pe site-ul oficial al
Sinodului" (poate fi găsit acolo ca fișier .pdf și a apărut între timp sub formă de carte), afirmă că Sinodul de la Reșița, în
1984, "a mers mai departe în mod păcătos cu hirotonii de episcopi, iar unii dintre ei oameni pe care nu-i cunoșteau
deloc și personaje dubioase, mai ales în afara Greciei, în societăți misionare din Europa, America și Africa și în timpul cât
au rămas în comuniune cu Românii Adevărați Ortodocși. Din moment ce singurii pe care i-au avut în America au fost
așa-zișii "episcopi" Chrysostom și Auxentios, este evident că acum recunosc că aceste personaje erau nedemne de
capiștea preoțească și că nici măcar nu știau de unde sunt și nici dacă au fost vreodată preoți adevărați. Cine știe? Cel
puțin au scăpat de unul dintre ei".
O traducere mai literară și mai veridică a pasajului citat din istoricul în cauză descrie Sinodul din Reșița ca având
"...a procedat la consacrarea de episcopi, într-adevăr, unii dintre ei persoane complet necunoscute și dubioase, în primul
rând în afara Greciei, pentru comunitățile misionare din Europa, America și Africa (...).προέβησαν σὲ χειρο- τονίες
ἐπισκόπων, κάποιων μάλιστα ἐξ αὐτῶν ἐντελῶς ἀγνώστων καὶ ἀμφιβόλων προσώπων, κυρίως γιὰ τὸ ἐξω- τερικό,
σὲ Ἱεραποστολικὲς Κοινότητες στὴν Eὐρώπη, Ἀμερικὴ καὶ καὶ Ἀφρική)". Nici măcar unul dintre foștii săi episcopi nu ar
nega faptul că Sinodul din Reșița, ca și celelalte jurisdicții grecești vechi-calendariste, atunci când mișcarea s-a fracționat în
1975, 1979, 1984 și 1995 în numeroase grupuri, au făcut erori de judecată. Dar acest lucru a fost făcut în numele zelului
misionar și în bună conștiință, și nu din motive nefaste. Dovezile unor astfel de erori în fiecare facțiune din cadrul mișcării,
de fapt, sunt cuprinse în istoria în cauză. În orice caz, integritatea episcopilor nu se măsoară prin erorile lor, ci prin eventuala
corectare a acestora. Fostul Sinod din Reșița nu poate fi blamat pe baza acestui criteriu.
În ceea ce privește referirile la episcopii din America din istoria recent publicată a Bisericii Adevăraților Creștini
Ortodocși din Grecia, autorul principal al acestei cărți, Episcopul Κlemes (Clement) de Gardikion, Secretar al Sinodului
nostru unit, și Episcopul Photios de Marathon, Primul Secretar al Sfântului Sinod, ne-au asigurat amândoi că vor verifica,
pentru oricine va întreba, că acestea nu au fost referiri la mine sau la Eminența Sa, Mitropolitul Chrysostomos (care a fost
principalul Consecra- tor, la urma urmei, al Episcopului Κlemes) sau la Episcopii europeni care au fost semnatari ai
documentului nostru de unire de anul trecut. Deoarece Sinodul din Reșița nu a avut niciodată alți episcopi în America,
referirea la America a fost complet eronată. Eroarea a fost descoperită după ce cartea, de altfel utilă și bine scrisă, a intrat la
tipar și, poate de înțeles, dar în mod nechibzuit, din păcate nu a fost retrasă și corectată. (Vom insista, bineînțeles, ca orice
traducere în limba engleză a istoriei și a tuturor fur-
 4
edițiile grecești exclud această greșeală nevinovată.) Repetarea greșelii în traducerea înșelătoare de către detractorii noștri și
sugestia că Sfântul Sinod a aprobat-o sunt eforturi cu totul malițioase și răutăcioase.
Ar trebui să adaug că Mitropolitul Chrysostomos și cu mine am fost tonsurați, hirotoniți la Diaconat și hirotoniți
Hiero-călugări (iar Preasfinția Sa arhimandrit și stareț) în Biserica Creștinilor Ortodocși autentici din Grecia la mijlocul
anilor 1970, pe atunci unită sub Arhiepiscopul Auxentios din Atena. Cu toții cunoșteau foarte bine opiniile noastre eclesiologice,
așa cum le cunoșteau și pe cele ale Mitropolitului Ciprian cel Bătrân și ale mănăstirii sale din Phyle, atunci când au revenit la
Vechiul Calendar de la Biserica de Stat innoitoare a Greciei, la sfârșitul anilor 1960, cu binecuvântarea regretatului
Arhimandrit Filotheos (Zervakos). Am fost, de asemenea, novice, în timpul ultimului meu an la Universitatea Princeton, sub
conducerea Episcopului Petros de Astoria, care la acea vreme era separat de Biserica Creștinilor Ortodocși autentici din
Grecia din cauza unor chestiuni de eclesiologie. Persoanele și rânduielile noastre nu erau cunoscute de nimeni.
Aș putea adăuga, de asemenea, că Eminența Sa și cu mine, în timp ce Sinodul din Reșița era în comuniune cu
Biserica Ortodoxă Rusă din străinătate, înainte de unirea acesteia cu Moscova, am fost co-consacratori ai Episcopului
Gabriel de Manhattan, acum Arhiepiscop de Montreal și Canada. Preasfinția Sa a fost, de asemenea, unul dintre
Consacratorii Episcopului Photiy de Triaditza și Consacratorul prin- cipal al Mitropolitului Ciprian cel Tânăr de Oropos și
Phyle. Aceasta este o dovadă în plus că dovedirea corespunzătoare a rânduielilor noastre nu era necunoscută sau
dubioasă.
• "Episcopii "ciprianiți", în funcție de locul de unde proveneau, erau fie reordonați, fie primiți prin impunerea
mâinilor și o mărturisire oficială a ereziei lor."
Fostul nostru arhiepiscop a primit titlul de "mitropolit" în momentul unirii dintre Sfântul Sinod din Reșița și
Biserica Creștinilor Ortodocși autentici din Grecia în 2014, așa cum am spus mai sus, și atât el, cât și eu (eram pe atunci
episcopul său asistent) am fost primiți în Sinodul unit atunci când am semnat documentul eclesiologic menționat mai sus.
Nici o rugăciune de vreun fel nu a fost citită vreodată asupra niciunuia dintre noi și nici nu am depus vreun fel de mărturisire
pentru presupusa noastră erezie din trecut. Și nici nu am fi acceptat vreodată astfel de prevederi. Cred că acest fapt vorbește
de la sine.
Unirea fostului Sfânt Sinod în Rezistență și a Bisericilor sale surori cu Biserica Creștinilor Ortodocși autentici din
Grecia se va dovedi, sper și cred, a fi un reper istoric nu doar în istoria mărturiei ortodoxe tradiționaliste și antiecumeniste, ci
în istoria întregii Biserici Ortodoxe. Unirea care a avut loc, împotriva multor obstacole și piedici, a fost inspirată și realizată
prin acțiunile Duhului Sfânt, iar cei care au lăsat deoparte opiniile, convingerile și prejudecățile personale au acționat cu
motivații eroice și cu adevărat creștine și în spiritul care a adus unitatea între Apos- tlii înșiși, atunci când anumite
divergențe, atestate de autoritatea Noului Testament, au fost curmate prin reconciliere sufletească. Dacă vom îmbrățișa și
vom continua cu toții în acest spirit, chemându-i înapoi pe cei care s-au abătut de la Sfintele Tra- diții ale Părinților și de la
credința rm că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Catolică (Universală) și Apostolică înființată de Hristos - zidită
pe Stânca Sf. Petru mărturisirea Divinității lui Hristos, al Cărui Trup este - unirea noastră va produce roade de mărturisire,
sfințenie și transformare spirituală, în ciuda nevredniciei noastre, care vor recapitula și verifica slava sacră a creștinismului
autentic al credinței noastre, care a cucerit lumea păgână și care va dăinui, chiar și ca o Rămășiță, până la sfârșitul
veacurilor.
Să slujim cu toții cu sobrietate, demascând minciuna și spunând "adevărul greu de spus". În cuvintele marelui
scriitor american John Steinbeck, lipsit de expunere la Ortodoxie, dar evident nu de o sensibilitate intuitivă la adevărurile ei,
"este nevoie de un mare curaj" pentru a spune un astfel de adevăr și există "o pedeapsă pentru aceasta, și [este] de obicei
răstignirea". Să acceptăm orice pedeapsă, și chiar și răstignirea, în confruntarea cu cei care vor să ne strice unirea cu
resentimentele lor mărunte și cu incapacitatea lor orgolioasă de a accepta spiritul de iubire care îi aduce pe frați împreună.
Într-adevăr, așa cum spune Psalmistul: "Iată acum, ce este atât de bun și de plăcut ca frații să locuiască împreună în
unitate?". (Psalmul 132:1 [Septuaginta]). Toți cei care "spun minciuni cu ipocrizie" să își amintească și ei cuvintele
"usturătoare" ale Sfântului Ioan Hrisostomos: "[I]n tulburând unitatea, trebuie să fim pedepsiți la fel ca și cum am fi sfâșiat
Trupul lui Hristos. Nici măcar sângele martirilor nu ispășește o asemenea
păcat." Nu cu mânie sau mânie îi demasc pe cei care pun în circulație falsurile pe care le-am prezentat mai sus, ci cu con-
certitudine pentru sufletele lor și cu speranța că și ei se vor "împăca" ca "frați" cu noi, pentru ca împreună "să ne aducem
jertfa" înaintea lui Dumnezeu (Sf. Matei 5, 23-24).

Δόξα τῷ Θεῷ πάντων ἕνεκεν!

 5
Slavă lui Dumnezeu pentru toate lucrurile!