UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ DIN CRAIOVA

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator
PR. LECT. UNIV. DR. BOT LUCIAN ZENOVIU

Absolvent
NICOLESCU I. COSTIN SORIN

IULIE
2021
 CUPRINS

Introducere.................................................................................................................................4

CAPITOLUL I
Săptămâna Mare și Săptămâna Luminată. Precizări istorice și importanța lor teologică
A. Săptămâna Mare: evoluție istorică în relație cu perioada Triodului / 7
B. Săptămâna Luminată: evoluția istorică în relație cu perioada
Penticostarului / 13
C. Raportul dintre Săptămâna Mare și Săptămâna Luminată / 17

CAPITOLUL AL II-LEA
Rânduieli liturgice specifice și tematica teologică
A. Rânduieli liturgice specifice și tematica teologică în Săptămâna
Patimilor / 23
B. Rânduieli liturgice specifice și tematica teologică în Săptămâna
Luminată / 58

CAPITOLUL AL III-LEA
Lecturile biblice și comentariile patristice din Săptămâna Mare și din Săptămâna
Luminată
A. Coerența lecturilor biblice în relație cu zilele liturgice / 74
B. Raportul dintre comentariile patristice propuse și zilele liturgice / 91

Concluzii.................................................................................................................................100

Bibliografie.............................................................................................................................102
 CAPITOLUL I
Săptămâna Mare și Săptămâna Luminată. Precizări istorice și
importanța lor teologică

Înainte de Înălțarea la cer, Mântuitorul Hristos le făgăduiește Sfinților Apostoli: „Iată,

Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor” (Mt. 28, 20) și asemenea: „Nu vă
voi lăsa orfani; voi veni la voi” (In. 14, 18). În acest chip Biserica a prezentat încă din
perioada primară preocuparea de a face simțită prezența duhovnicească a Mântuitorului în
mijlocul credincioșilor. Această lucrare a fost desăvârșită bineînțeles prin intermediul
Revelației divine, adică prin izvoarele de netăgăduit, Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.
Concret, prin aceste izvoare, Biserica a păstrat întotdeauna amintirea vie a cuvintelor, a
viețuirii și a învățăturii Mântuitorului, Sfinților Apostoli și urmașilor acestora. Acestea au
pătruns adânc în practica creștinilor prin faptul că au fost cuprinse în cultul Bisericii pe toate
palierele acestuia. Lucrarea Bisericii este tocmai aceasta, de a străbate și de a înlătura toate
barierele temporale și spațiale prin reactualizarea în fiecare an a evenimentelor din istoria
sfântă a mântuirii. Lucru posibil prin transfigurarea timpului, de la cronos la kairos, de la
timpul petrecut pentru deșertăciunea materiei la timpul câștigat pentru veșnicie:
„Prin întocmirea calendarului ei în cursul fiecărui an liturgic, Biserica țintește
să înconjoare timpul vieții noastre pământești în patru cercuri concentrice. Ea
caută adică să încadreze în curentul inepuizabil al harului divin și să sfințească,
prin rugăciune continuă, toate aceste subdiviziuni ale timpului: ziua, cu
diferitele ei împărțiri (seara, dimineața, ceasurile etc), săptămâna, luna, anul și
viața noastră întreagă (aceasta din urmă mai ales prin mijlocirea Sfintelor Taine
și ierurgii)”1.
Participarea la viața Bisericii este întotdeauna o noutate, o pregustare a veșniciei. Acest
sentiment de noutate, sau mai bine zis de adăpare dintr-un izvor cu neputință de secat vine din
faptul că părtășia din viul acestei viețuiri descoperă o dimensiune comunitară a mădularelor
Trupului cu Hristos – Capul Bisericii.
Încă din primele secole creștine, Biserica a transmis credința în Dumnezeul cel în Treime
închinat. De asemenea, tot atât de longevivă este așezarea unui pasaj referitor la Biserică în
mărturisirile de credință, folosite cu precădere la primirea Sfântului Botez. Evident, faptul amintit nu a
însemnat o „ipostaziere” a acesteia, ci tocmai adevărul că membrele Trupului tainic al Domnului
participă la comuniunea cu Dumnezeu Tatăl prin Mântuitorul Hristos, în Duhul Sfânt: „ca Taină a

1
Pr. Ene BRANIȘTE, „Anul bisericesc (liturgic) și subdiviziunile lui”, în Glasul Bisericii, vol XXI (1962), nr. 11-
12, pp. 1087-1088.
Fiului din care harul este împărtășit tuturor, Biserica nu exclude pe Tatăl și pe Duhul Sfânt,
pentru că ascultarea Fiului de Tatăl este întotdeauna pusă în lumina Cincizecimii”2.

A. Săptămâna Mare: evoluție istorică în relație cu perioada

Triodului

Când răsăriteni se referă la Triod3, două itinerare posibile le vin în minte: perioada și
asceza liturgică pe care o propune, respectiv cartea de cult și imnografia pe care o desfășoară.
Privit ca perioadă, Triodul propune o succesiune întreită care trece de la pregătire, la Post și,
apoi, la Săptămâna Mare sau a Sfintelor Pătimiri4. Așadar, originea perioadei se confundă cu
originea postului pregătitor dinaintea Paştelui. Conform celor mai vechi documente, Paștele a
fost precedat întotdeauna de un post. Până în secolul al III-lea, acest post pascal avea lungime
variabilă, cel mai adesea limitându-se la o zi sau două înainte de Paşte 5. Treptat acest post s-a
extins la întreaga săptămână, astfel încât la sfârşitul secolului al III-lea se putea vorbi despre
postul Săptămânii Mari păzit în mod universal. Prin dobândirea libertăţii religiei creştine, se
va dezvolta, la Constantinopol, un post pregătitor mai lung, de 40 de zile, al cărui model pare
să fie postirea Mântuitorului în Carantania. Durata şi structura Postului Mare vor mai fi
ulterior modificate pentru a corespunde modelului biblic şi pentru a simboliza urcușul treptat
spre Înviere. Astfel, s-a introdus săptămâna Lăsatului sec de brânză ca o perioadă pregătitoare
în vederea Postului Mare.
Triodul – în postura de carte de cult – cuprinde toate rânduielile liturgice, odele și
troparele ce se cântă în această perioadă solemnă. Numirea vine de la cele trei ode sau cântări
compuse de Sfântul Teodor Studitul – aşa-numitele triode.
„În mod caracteristic, în textele noastre liturgice multe imnuri și rugăciuni nu
poartă numele autorilor lor. Cu toate acestea, cunoaștem un număr mare dintre
aceștia. Mulți dintre imnografi, ale căror opere sunt cuprinse în Triod, înainte și
după perioada sa de formare, provin din alte locuri decât Constantinopolul,
precum Palestina, Siria, Asia Mică, Grecia și Italia de Sud. Dintre aceștia, cel
mai proeminent a venit din Lavra Sfântul Sava din Ierusalim” 6.

2
† Dr. Irineu POPA Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, Biserica în actualitate sau actualitatea
Bisericii, Editura Academiei Române, București, 2018, p. 122.
3
JEAN CLAUDE LARCHET, Viața liturgică, Doxologia, Iași, 2017.
4
Jean Claude LARCHET, Viața liturgică, trad. Felicia Dumas, Editura Doxologia, Iași, 2017, p. 82.
5
Spre exemplu la Tertulian găsim două zile de post obligatoriu: Vinerea Mare şi Sâmbăta Mare. Vezi ierom.
Makarios SIMONOPETRITUL, Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic, ediţia a III-a, trad. diac. Ioan I. Ică jr,
Editura Deisis, Sibiu, 2008, p. 388.
6
Alkiviadis C. CALIVAS, Great Week and Pascha in the Greek Ortodox Church, Holly Cross Orthodox Press,
Brookline, Massachusets, Second Printing, 1996, p. 7.
Înainte de a vorbi despre cartea cunoscută astăzi drept Triod, trebuie amintit faptul că la un
moment dat, în perioada timpurie a Bisericii, Triodul și Penticostarul au constituit un singur
volum împărțit în două secțiuni 7. Prima secțiune, care este Triodul actual, a fost cunoscut sub
numele de Triodul Durerii - Κατανυκτικον τριωδιον, iar a doua secțiune a fost numit Triodul
Bucuriei - Χαρμόσυνον τριωδιον. Cu timpul, în istoria dezvoltării lor, cele două secțiuni au
fost separate pentru a forma două cărți liturgice distincte, fapt ce a avut urmări importante
doar la nivelul relației teologice dintre imnografiile celor două perioade. Cu toate acestea,
punctul ales pentru a separa textele în secvența slujbelor a fost semnificativ. Decizia de a
încheia slujbele Triodului cu Vecernia Pascală și Liturghia, respectiv a începe Penticostarul
cu Utrenia Paștelui a modificat dramatic unitatea privegherii pascale.
Triodul în forma sa actuală a fost publicat pentru prima dată la Veneția în 1522. Cea
mai mare parte din materialul conținut în Triod și Penticostar a fost compus, compilat și
aranjat de călugării Mănăstirii Studion din Constantinopol de-a lungul secolelor al VIII-lea și
al IX-lea. Cu toate acestea, Triodul nu a fost definitivat, ulterior fiind introduse și încorporate
materiale considerabile în textele lui în secolele următoare, atât pentru sărbătorile mai vechi
stabilite, cât și pentru cele noi. Procesul de dezvoltare a continuat până în secolele XV – XVI.
De atunci, textele slujbelor religioase au devenit mai mult sau mai puțin stabile.
Observăm faptul că pătimirile, moartea și învierea Mântuitorului Iisus Hristos au fost
exprimate de-a lungul a jumătate din anul bisericesc. Narațiunea acestor acțiuni ale Fiului
Întrupat al lui Dumnezeu a format cea mai veche parte a tradiției liturgice, sărbătoririle
ritualice ale Săptămânii Mari și Paștilor fiind centrate pe aceste evenimente. Slujbele
religioase ale Săptămânii Mari, realizate cu mult timp în urmă în continuitate cu experiența,
tradiția și credința primilor creștini, ne ajută să pătrundem și să sărbătorim misterul mântuirii
noastre. Sărbătorile Săptămânii Mari s-au dezvoltat în etape, cronologia evenimentelor sfinte
succesive ale Patimilor și ale Învierii, așa cum este consemnată în Evanghelia după Ioan,
influențând ultimele trei zile ale săptămânii (joi, vineri și sâmbătă), în timp ce parabolele
Domnului și evenimentele din viața Lui care precedă imediat patimile, așa cum sunt
prezentate în Evangheliile sinoptice, au dezvoltat primele trei zile ale săptămânii (luni, marți
și miercuri). Ulterior, cronologia evenimentelor legate de învierea lui Lazăr și intrarea
triumfătoare a lui Iisus în Ierusalim, conform Evangheliei lui Ioan, vor oferi conținutul unor
sărbători de două zile (sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor) imediat anterioară Săptămânii
Mari.

7
Ibidem, p. 6. Ierom. Makarios SIMONOPETRITUL, Triodul explicat…, p. 27.
 BIBLIOGRAFIE

IZVOARE

A. Biblice
Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 2013

B. Liturgice
Anuar Liturgic și Tipiconal 2021, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă,
București, 2020
Arhieraticon, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1993
Ceaslovul Mare, Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2003
Liturghier, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012

C. Patristice
CUVIOSUL EFREM SIRUL, Cuvinte şi Învăţături, Tomul I, Ediţia a II-a revăzută, Editura
Bunavestire, Bacău, 2006
IDEM, Cuvinte şi Învăţături, Tomul II, Ediţia a II-a revăzută, Editura Bunavestire, Bacău,
2006
IDEM, Cuvinte şi Învăţături, Tomul III, Editura Bunavestire, Bacău
FERICITUL AUGUSTIN, Predici, în coll. PSB, serie nouă, vol. 13, trad. Corneliu Clop, Editura
Basilica, București, 2014
SFÂNTUL AMBROZIE AL MILANULUI, Scrieri – Partea întâi, în coll. PSB, serie veche, vol. 52,
trad. pr. Teodor Bodogae, pr. Nicolae Neaga și Maria Hetco, Editura Institutului Biblic
și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2007
SFÂNTUL EPIFANIE DE SALAMINA, Omilii, trad. Ilie Toader, Editura Institutului Biblic și de
Misiune Ortodoxă, București, 2012

LUCRĂRI GENERALE

† ANTONIE DE SUROJ, Predici la Triod și Penticostar, trad. Denis Chiriac, Editura Egumenția,
Galați, 2020
ANDRONIKOF, Constantin, Le cycle pascal, Le sens des Fetes II, Ed. L’Age d’Homme, Paris
BARROIS, Georges, Lecturile Biblice în cultul ortodox, trad. de Emil M. Mărginean, Ed.
Renașterea, Cluj-Napoca, 2019
BOTOȘENEANUL, † Calinic, Triodul – Golgota Pocăinței, Doxologia, Iași, 2011
, Jean Claude, Viața liturgică, trad. Felicia Dumas, Editura Doxologia, Iași, 2017