Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
cele ce urmează.
Sunt un om obişnuit, normal şi perfect sănătos. Lucrez în domeniul
biochimiei, am o familie şi sunt credincioasă - aceasta însemnând că ştiu că
Dumnezeu este Cel ce a creat şi conduce lumea, că nu îl pot defini decât în
măsura în care mă străduiesc să înţeleg, că citesc mult din adevărurile revelate în
religiile lumii şi aleşilor care ne-au împărtăşit din tainele Universului.
Ceea ce urmează, însă, nu este o sinteză a cărţilor citite, ci o dictare celestă -
adică prin darul pe care l-am primit de a comunica cu spiritele superioare, am
avut posibilitatea de a transmite oamenilor ceea ce mi s-a cerut să scriu.
Nu este aşadar o altă poveste despre ceea ce mi s-a spus, ci exact - cuvânt
cu cuvânt - ceea ce mi s-a dictat să aştern pe hârtie.
Pare incredibil la prima vedere, dar meditând la adevărurile revelate, veţi
constata că nu contravin legilor morale cuprinse în Biblie, dimpotrivă, le explică
şi le aplică vieţii de azi, care diferă mult de cea de-acum 2000 de ani.
Nu doresc să se creadă că am intrat în transa caracteristică şedinţelor de
spiritism, ci că această comunicare are loc în stare de perfectă conştientă şi
luciditate şi că deseori se transformă în dialog, având posibilitatea să-mi
limpezesc anumite neclarităţi.
Adevărurile revelate cuprind lucruri cunoscute, dar şi mai puţin cunoscute
şi de aceea mă aştept la replica celor ce refuză să caute adevărul şi să înţeleagă.
Ignoranţa trebuie să fie însă depăşită prin curajul de a accepta ceea ce ni se
dezvăluie, treptat, în această perioadă de trecere de la o eră la alta.
Cei ce se tem de anii care vor veni şi adoptă „politica struţului", aceştia
greşesc, pentru că trebuie să fie pe deplin conştienţi de examenul care ne
aşteaptă. Nu negând fenomenele care au loc sub ochii noştri vom fi puternici, ci
cunoscându-le legile şi rostul vom înţelege mersul lumii, evoluţia vieţii pe
Pământ.
Cine luptă să ascundă adevărul, punând în seama forţelor malefice dorinţa
omului de a se cunoaşte pe sine şi de a-l sluji pe Dumnezeu este nu numai
ignorant, ci şi adversar al Luminii, apărător al întunericului neştiinţei.
Vă vor contraria unele lucruri şi veţi refuza să credeţi, în zilele noastre se
întâmplă multe minuni (lucruri pe care la nivelul actual al ştiinţei nu le putem
înţelege).
Reflectaţi, meditaţi şi veţi primi ajutor în a găsi răspuns întrebărilor voastre.
Nu acceptaţi minciunile celor ce doresc ca oamenii să trăiască în continuare într-
o lume în care războiul, ura, foamea, bolile, setea de putere, forţa banului s-au
extins la scară planetară.
Lumea care va veni va fi o lume a păcii şi a bucuriei.
Lumea care va veni va fi o lume a evoluţiei spirituale.
Lumea care va veni va fi o lume a înfrăţirii între popoare.
Lumea care va veni va fi o lume a celor care cred în adevărata Putere Divină.
Observaţiile care mi s-ar putea aduce sunt de prisos. Nu doresc publicitate,
nu doresc anumite avantaje materiale, iar textul nu îmi aparţine. Eu nu am alt
merit decât acela de a fi scris ceea ce am recepţionat din planul astral.
Din aceste dialoguri am învăţat, însă, multe lucruri care m-au ajutat în viaţă
să trec peste anumite obstacole şi să-mi explic fenomenele pe care le văd în jurul
meu.
Sper ca această carte să fie de folos celor ce cred în Dumnezeu, în Adevăr, în
dreptate şi care iubesc viaţa.
Pentru cei ce vor considera că acest volum este un semn că Iisus este printre
noi, în Duh şi ne ajută, voi continua să scriu ceea ce spiritele superioare îmi vor
dicta.
Aş dori ca cei ce au întrebări pe marginea subiectelor abordate sau privitoare
la alte adevăruri ale vieţii, să scrie pe adresa redacţiei: mi s-a promis că mi se va
răspunde.
Nu doresc să răspund atacurilor la persoană sau celor ce vor nega
veridicitatea acestor mesaje astrale. Voi avea însă timp pentru cei ce vor dori să
înţeleagă anumite lucruri şi în măsura în care îmi va fi permis, voi lua legătura
cu cei ce au nevoie de ajutor.
1.
Nu azi, dar foarte curând, vom asista la alte evenimente care ne vor da de
gândit. Vom acţiona cu aceeaşi neghiobie ca în atâtea alte războaie care au
însemnat măceluri inutile?
Nu azi, dar foarte curând, vom alerga după un fir de lumină care să ne
călăuzească paşii cu elemente de meditaţie aleasă.
Anii aceia vor veni, dar pentru câţi dintre noi?
Mai sunt de auzit şi de văzut multe. Nu acum, dar aici se vor întâmpla
lucruri nemaiauzite. Vom vedea oameni vin de când bolnavii cu puterea ochilor, a
mâinilor sau a gândului. Vom vedea oameni ameţiţi de durerea acelui act de curaj
ce duce la mântuire, care nu vor ceda niciunui act de convingere să treacă de
partea anticristului.
Nu vom înţelege toate aceste lucruri decât dacă vom avea dorinţa de a
analiza cele cunoscute din Biblie şi cele văzute cu ochii noştri.
Cumpliţii ani ce vor veni vor aduce foamete, mizerie, molime, secetă, sânge şi
foc. Nu mai poate fi oprită roata care va secera multe vieţi.
E ultimul avertisment! Rugaţi-vă pentru iertarea păcatelor cât puteţi de
mult. Aprindeţi luminări pentru a vedea conştiinţa cât este de încărcată.
Nu uitaţi ce a făcut Mântuitorul pentru voi!
Mergeţi la Biserică şi rugaţi-vă.
Reveniţi la credinţa în Dumnezeu.
Curând, alte fenomene vor zgudui lumea. Va fi începutul Apocalipsei.
(1992)
2.
Numai cei care vor crede cu inima în Dumnezeu, care se vor ruga pentru
iertarea păcatelor şi care îi vor antrena şi pe alţii în această viaţă curată vor
ajunge în împărăţie. Cei ce nu cred în viaţa spirituală, cei ce iubesc confortul,
aceştia au să se ostenească pe lumea cealaltă ca robi ai propriilor slăbiciuni. Nu
credeţi că lumea aceasta tridimensională este totul. Urmează alte spaţii şi planuri
în care ochii muritorilor nu văd. Acolo sunt oraşe de lumină în care anumite
suflete vibrează de bucuria altei fericiri ce nu o cunoaşteţi încă: aceea de a merge
avântat spre slava divină. Nu puteţi înţelege astfel de lucruri. Sunt peste
imaginaţia voastră.
Cei ce vor ajunge în împărăţie vor cunoaşte multe bucurii pentru care nu
există cuvinte spre a fi descrise. Vor avea puteri noi, senzaţii noi, simţuri noi, vor
călători pe orice planetă a universului, se vor cufunda în lumina soarelui, vor
avea acces la anumite cunoştinţe ce depăşesc mult ştiinţa actuală, vor asculta
muzica celestă, vor mirosi parfumuri desăvârşite, vor dori să poată să-l slujească
pe Dumnezeu tot timpul făcând cele plăcute Lui.
Cei ce nu îl recunosc ca Divinitate Absolută, Adevăr absolut, Lumină Pură,
Conştiinţa Universului, Creator Unic şi Iubire nu vor putea ajunge în împărăţie.
Pentru aceştia va începe Infernul. Negru, ancorat în gol, nimicul în care vor
căuta ceva de care să se agate, unde vor retrăi de infinite ori crimele,
bestialităţile, violenţa verbală, gândurile urâte, vor vedea monştri sufleteşti
înfiorători. Acolo vor întâlni mamele copil! sfârtecaţi de chiuretaje, acolo anii vor fi
amari de singurătate, acolo copiii vor vedea părinţii despărţiţi, acolo mâncarea va
fi otravă, acolo sunetul va fi asurzitor, acolo nimeni nu va ajut pe nimeni, totul e
ură, răzbunare şi invidie. Nu am dori nici unui suflet, oricât de. păcătos ar fi să
trăiască durerea, suferinţa şi spaima o veşnicie.
Mai puteţi fi salvaţi. Salvarea stă în voi înşivă. Judecaţi-vă singuri şi cine se
crede curat să nu se teamă. Dar cum bine ştiţi cu toţii, curat a fost numai Iisus
dintre toţi oamenii care au trăit pe Pământ de-a lungul vremurilor. Nu acceptaţi
mila când vă judecaţi. Descoperiţi-vă petele de pe Conştiinţă şi rugaţi-vă să
primiţi ajutor să Ie puteţi curăţa cu fapte bune.
Când veţi reuşi să ştergeţi măcar o pată veţi avansa un pas spre Împărăţie.
Nu mai pierdeţi timpul. A rămas şi aşa foarte puţini. Alte mesaje nu au să mai
apară.
Nu nădejdea în îndurare ci credinţa adevărată, din suflet, vă va salva. Nu am
apărut la dorinţa noastră. La rugămintea credincioşilor care s-au rugat pentru
neamul românesc şi pentru omenire am acceptat aceste ultime sfaturi pentru
călăuzirea sufletului spre lumină. Nu aducem noutăţi. Biblia a anunţat aceste
lucruri de 2000 de ani.
Nu am dorit sfârşitul vieţii pe Pământ. Viaţa este frumoasă şi merită trăită.
Viaţa este o şcoală în care învăţăm. Să nu distrugem această şcoală din care îşi
iau zborul suflete cu pregătiri diferite dar au în faţă o veşnicie spre a descoperi
noi frumuseţi în ceea ce a creat Dumnezeu Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh.
Vom culege roadele a ceea ce am semănat cât am trăit..
Vom avea ceea ce am dorit. Cantitatea va deveni calitate sau povară.
(1992)
3.
4.
Vom uita multe activităţi de care astăzi ne mândrim ca: judecăţile, metodele
perimate de învăţământ, deconectarea la televizor, munca brută în mine,
activităţi precum cititul au să dispară, medicina va avea puţini pacienţi, moartea
va fi naturală, de bătrâneţe - aceasta va fi o dovadă de înţelepciune, vom cânta şi
vom dansa ca să ne exprimăm bucuria de a trăi liberi.
Acum toate par irealizabile, dar nu va trece mult timp şi multe se vor
adeveri. Va apărea o altă viaţă pe Pământ.
Ceea ce oamenii nu înţeleg este că nu se pot ascunde nicăieri de Judecata de
Apoi. Asta va fi curând. Vom vedea atunci că totul este înregistrat şi cântărit.
Nimic nu este omis ca fapte, vorbe sau gânduri atât bune cât şi rele. Ochiul
ceresc pătrunde în toate cotloanele conştiinţei. Nu poate fi cumpărat sau păcălit
şi nu face excepţii. Este pretutindeni. Nu aşteptaţi acel ceas cu speranţa milei!
Iubiţi şi daţi ce puteţi aproapelui ca iubirea să se reverse asupra voastră. Nu
faceţi mânie din obligaţie, ci tot ce înfăptuiţi faceţi cu dragoste şi cu plăcere. Nu
cântăriţi vorbele altora ci ascultaţi-le pe ale voastre. Nu gândiţi urât despre
cineva, ci luaţi partea bună a fiecăruia ca etalon. Fiecare are ceva bun în el.
Mântuitorul nostru a trimis acest mesaj către voi. Nu aşteptaţi milă dacă nu
vă rugaţi să fiţi iertaţi. Nu ne-a uitat nici o clipă. Numai oamenii au uitat de El.
Curând toate semnele se vor adeveri. Aflaţi numele vostru din ceasul acesta:
numele de OM este cea mai minunată creaţie a lui Dumnezeu. Faceţi cinste
acestui nume.
Vai de cei ce vor batjocori creaţia lui Dumnezeu!
Anii următori au să arate cine este demn de împărăţie.
Nu aşteptaţi ultima clipă.
Copiii vor fi singurii iertaţi. Ei nu şi-au ales părinţii care să-i înveţe adevărul,
iubirea şi frumosul. Numai ei mai pot salva sufletele părinţilor cu iubirea lor
curată. Iubiţi-vă copiii!
(1992)
5.
6.
7.
8.
9.
Cauza celor mai multe boli este sufletul. El se îmbolnăveşte primul de cele ce
îl fac nefericit. Orice supărare, orice necaz este boală pentru suflet. Bucuriile îl
vindecă, îl întăresc.
Nu orice bucurie este leac însă. Numai cele izvorâte din dragoste, datorie
împlinită, devotament, succes al efortului constructiv, amare fiind bucuriile
ambiţiei deşarte, ale răzbunării, ale răutăţii satisfăcute; toate acestea au darul de
a orbi natura omului, de a o face infirmă, de a o mutila.
Nu atât cantitatea acestor accese contează, cât calitatea şi intensitatea lor.
Vinovăţia nerecunoscută arde sufletul, amarul vieţii indecente îl îneacă, o clipă de
răutate îl înnegreşte.
Un om sănătos are o altă mină decât uri om bolnav. A-cesta din urmă are
mai întâi perturbări în plan psihic, mental, în plan energetic, al schimbului de
energie cu mediul cosmic şi abia apoi al celui fizic.
Bolile corpului nostru sunt boli ale sufletului nostru. Pilulele nu vindecă
sufletul, ci, parţial, corpul.
Nu injecţiile ne curăţă conştiinţa.
Caută în oglinda sufletului tău şi vezi ce greşeală te-a îmbolnăvit.
Mărturiseşte-o, regret-o sincer, plânge-o şi ai să vezi încet cum boala va dispărea.
Altfel, tratamentele nu vor duce la vindecări complete.
Vindecaţi-vă conştiinţa!
Vindecaţi-vă sufletul!
Cercetaţi-vă inima!
Abia apoi încercaţi bioenergia, pastilele sau bisturiul. Localizaţi răul şi
extirpaţi-l cu voinţa. Puterea voinţei este cel mai bun leac, iar conştiinţa - cel mai
bun doctor. Prin purificare vă menţineţi sănătatea.
(1992, mesaje din partea celui ce a fost medicul Angel Burlacii)
10.
Acum două decenii au apărut aici în România, ca mici antene, nişte oameni
care au o anumită misiune de antrenare a oamenilor curaţi spre spaţiul
extraterestru. Nevăzuţi, necunoscuţi, amorfi în sensul de neimplicaţi în viaţa
ţării, ei au acţionat asupra anumitor creiere, astfel încât i-au pregătit pentru cele
ce vor urma. Nu a ştiut nimeni nimic. Acum începe să se vadă rodul lor. Curând,
aceşti oameni modificaţi vor ieşi la iveală prin capacitatea lor energetică
deosebită.
Nu sunt neonazişti sau alţi reprezentanţi ai diavolului. Nu interpretaţi greşit
Biblia. Nu au altă capacitate decât de a transfera energia cosmică corpurilor
dezenergizate.
Vor avea darul de a vindeca bolile cu mâinile, vor avea posibilitatea de a
merita răsplata unui zbor interstelar, vor crea în jurul lor bucurie şi credinţă.
Nu vă speriaţi de ei. Vă vor aduce calea credinţei spre voi, dacă vouă vă este
greu să o găsiţi.
Cei aleşi se vor bucura de darul lor în măsura în care îl vor împărţi şi
celorlalţi. Nu atacaţi metoda bioenergetică de tratament, pentru că este curată.
Nu convingeţi oamenii că este vrăjitorie. Nu chemaţi doctorii pentru bolile
incurabile. Veţi vedea tratamente miraculoase care vindecă mari boli ale
secolului: cancerul, nevrozele, asteniile, neoplasmele, disfuncţiile organelor
interne, celelalte boli pe care medicina nu le tratează: SIDA, maladiile ereditare,
orbirea, celelalte boli degenerative ale bătrâneţii, calviţia, disfuncţiile glandelor cu
secreţie internă şi externă, iar oncologia va dispărea ca ramură a medicinei.
Tratamentele vor fi scurte masaje cu sau fără contact.
Unii se îndoiesc de eficacitatea lor. Vor fi surprinşi să afle că sunt eficiente
numai la oamenii credincioşi. La cei ce se îndoiesc, se dovedesc a avea efect de
scurtă durată.
Acei aleşi ce vor vindeca oamenii au datoria să îi ajute să-şi vindece şi
sufletul.
Biserica este salvarea sufletelor noastre. Nu ocoliţi bisericile, rugaţi-vă şi
aprindeţi lumânări pentru ca Dumnezeu să vă lumineze viaţa. Nu uitaţi sufletele
morţilor care au nevoie de liturghie. Dati pomeni şi închinaţi-vă. Nu amânaţi
aceste lucruri. A rămas mai puţin timp decât vă imaginaţi până la Judecata cea
Mare. Cine nu crede are să se căiască prea târziu.
(1992, mesaje din partea Sfântului Mihail)
11.
12.
13.
14.
Vrem să-i atenţionăm pe toţi oamenii care sunt dispuşi să creadă în viaţa
spirituală, că avem intenţia să comunicăm cu voi prin anumite persoane pregătite
de noi în acest scop, să vă furnizăm informaţii diverse despre viaţă şi despre
destin, să vă antrenăm puţin pentru a înţelege fenomenele care se desfăşoară în
jurul vostru în ultima vreme.
Nu consideraţi aceste comunicări drept „spiritism" sau magie neagră, sau
„lucruri necurate" ori imaginaţie.
Totul este real. Tot ce se întâmplă în visele unor oameni care sunt preveniţi
că sunt „aleşi", în jurul unor oameni care se trezesc brusc cu proprietăţi ciudate,
„paranormale", nu sunt i-luzii şi nu sunt inexplicabile.
Sunt oameni care vor acţiona în armata Luminii, care au o misiune sfântă în
această viaţă, pe care o vor afla la vremea potrivită prin căi diferite.
Sunt lucruri care nu trebuie să vă sperie, ci, dimpotrivă, să căutaţi
semnificaţia evenimentelor al căror subiect sunteţi cu seriozitate şi răspundere.
În general am pregătit oameni credincioşi sau care vor reveni în curând la
credinţă. Nu apelaţi la sfaturile celor care nu sunt apţi să vă explice aceste
fenomene. Sunt daruri care nu au fost date inutil de Dumnezeu celor pe care i-a
ales.
Fiţi buni, purificaţi-vă ca oameni, citiţi, încercaţi să înţelegeţi şi multe taine
se vor dezlega în faţa voastră.
Nu aveţi încă destule cunoştinţe şi experienţă să înţelegeţi că prin credinţă
veţi fi puternici, veţi fi uniţi şi veţi învinge. Veţi fi ajutaţi de noi, cei ce veghem
asupra Pământului. Cine suntem noi?
Suntem cei ce vor lupta alături de voi pentru a salva Pământul din braţele
întunericului în care zace de atâtea milenii. Suntem frontul invizibil, suntem
conducătorii, suntem anumite fiinţe extraterestre din mai multe galaxii, suntem
sfinţi, îngeri şi ne conduc însuşi Dumnezeu şi fiii săi.
Nu vă speriaţi. Mulţi vor spune: „Biblia afirmă că mulţi prooroci mincinoşi
au să apară". Au omis cei ce au transmis de-a lungul timpului să menţioneze că
va veni însă şi Trimisul lui Dumnezeu. El a venit deja, dar nimeni nu îl cunoaşte.
Fiţi atenţi să nu îl confundaţi. Recunoaşteţi-l când va veni vremea după cum
vorbeşte despre Dumnezeu. Va fi un om bun, credincios, curajos, vă va conduce
şi vă va învăţa multe taine ale împărăţiei. Veţi putea fi însă uşor păcăliţi dacă veţi
considera că vă va aduce bunăstarea materială.
Nu uitaţi: gândiţi, judecaţi, analizaţi bine tot ce se întâmplă în jur şi
încercaţi să înţelegeţi.
Toate se vor întâmpla aşa cum a voit Dumnezeu în Marele Plan de Salvare a
Pământului.
Mai aveţi puţin timp să vă întoarceţi la credinţa în Cel ce Este.
(aprilie 1993)
15.
Am dori ca toţi cei ce citesc aceste rânduri să reflecteze bine la cele ce vor
urma în continuare.
Avem aici, în lumea astrală o mulţime de spirite care au aparţinut cândva
unor oameni ce au trăit pe Pământ. Multe dintre ele doresc să comunice cu
pământenii pentru a-i avertiza asupra lucrurilor cu adevărat importante în viaţă,
care adesea se descoperă după ce se trece pragul morţii, când se constată că este
prea târziu sau că viaţa a fost croită fără ca omul să-şi fi învăţat lecţia.
Multe altele au avut vieţi exemplare şi s-au ridicat în planuri superioare. De
asemenea, multe genii sau sfinţi de pe Pământ au fost spirite superioare care s-
au întrupat (deci nu reîncarnat) spre a ridica nivelul ştiinţei, culturii, credinţei în
diferite perioade ale istoriei.
Comunicarea între lumea vizibilă şi cea invizibilă nu este un păcat. Este
cunoscut faptul că cei „de dincolo" vor să îi ajute pe cei rămaşi în viaţă, aşa cum
sfinţii îi ocrotesc pe cei ce se roagă lor.
Aceste comunicări însă nu pot avea loc decât între noi şi cei de pe Pământ
care au gânduri paşnice, sunt curaţi la suflet şi nu o fac din simplă curiozitate
spre a-şi afla viitorul. Noi nu modificăm destinul nimănui, ci putem da sfaturi
utile cu caracter de generalitate, de lege, pe care mulţi au uitat sau au fost ajutaţi
să uite să le aplice. În frământarea pentru asigurarea hranei zilei de mâine sau
pentru a reuşi în viaţă, pentru a avea cât mai multe bunuri materiale, a vorbi
despre iubire, sau pace, sau bucurie, pare ridicol. Este subiect bun de romane,
filme sau de amânat pentru momentele de relaxare care rareori mai apar. în
realitate, lucrurile stau cu totul altfel. Iubirea este cea mai mare putere a
Universului, care te înalţă într-o viaţă frumos trăită cât în sute sau mii de
reîncarnări. Este o forţă care învinge, purifică, iartă, cunoaşte sacrificiul, curajul,
perseverenţa, voinţa şi doboară chiar peste cei ce se cred puternici.
Pacea interioară dă echilibru, autocunoaştere, linişte, îngăduinţă, înţelegere.
Bucuria de a trăi, a dărui din timpul tău, din gândurile tale bune, din
puţinul pe care îl ai, de a munci, de a iubi, de a lupta cu ce nu este curat şi pur,
în tine în primul rând, te transformă într-un om optimist, plăcut, curajos, tonic.
Este o enumerare sumară a efectelor pe care aceste forţe le declanşează în
oameni, transformându-i.
Mesajele acestea ce par uneori nesemnificative, diluate, sunt esenţa vieţii de
care nu ştiţi să vă bucuraţi şi regretaţi când este prea târziu. Nu aşteptaţi
preziceri, date, destine dezvăluite, aceste lucruri nu trebuiesc, să vă preocupe ci
bucuria de a trăi frumos secunda prezentului.
La şcoală nu există nici o disciplină care să explice copiilor de ce se nasc, de
ce mor, ce se întâmplă după moarte, ce au de făcut în viaţă; de atâta timp au de
învăţat, de memorat şi mai puţin de gândit, de simţit, de trăit.
Biserica nu explică oamenilor pe cazuri concrete cum să aplice legile
împărăţiei, cum să trăiască viaţa, cum să-şi îndrepte greşelile, cum să-şi
privească inima şi conştiinţa.
Familia nu-şi mai ştie bine rostul ei şi se destramă, soţi nu se mai iubesc, iar
copiii sunt îndrumaţi spre şcoală.
Cine, în ziua de azi, răspunde întrebărilor noastre?
Ziariştii, preşedintele, profesorii, preoţii, părinţii, bătrânii, academicienii?
Dar oare noi mai privim lumea cu ochi de copil? Ne mai punem întrebări?
Învăţaţi din nou să puneţi întrebări, să aflaţi răspunsuri! „Bate şi ţi se va
deschide" a spus Iisus Cristos.
(aprilie, 1993)
16.
17.
18.
Astrele au o soartă, ca şi oamenii. Stelele, planetele, galaxiile, sunt guvernate
de spirite puternice care sunt cunoscute ca zei.
Dintre aceştia mai cunoscut românilor este zeul Zamolxis care a şi trăit pe
Pământ de câteva ori întrupat în mai multe personalităţi istorice care au avut un
rol important la vremea respectivă în viaţa acestei ţări.
Numele de Zamolxis i-a rămas de când a trăit sub acest nume în Dacia.
Acum, ca zeu, el este ocrotitorul Daciei şi-i ajută în continuare pe oamenii care-i
cer ajutorul.
Vrem să vă explicăm că a te ruga acestui zeu nu înseamnă a nega existenţa
şi supremaţia iui Dumnezeu, a Fiilor Săi şi a Sfântului Duh. El este Cel Necreat,
Lumina, Adevărul, Atotştiutor, Atoatecunoscător, Puterea Supremă, Iubirea
nesfârşită.
A te ruga unui zeu sau unui sfânt nu este un păcat. Trebuie însă să nu
uităm niciodată supremaţia Tatălui Ceresc,
Dumnezeu. Nu am menţionat întâmplător acest lucru. Zeii au intrat de mult
în mituri şi legende, dar existenţa lor a continuat indiferent de ceea ce au crezut
sau au arătat oamenii. Zeii protectori ai popoarelor rămân aceiaşi, ei nu se
schimbă. Ei au mai multe vieţi putând simultan să trăiască una sau mai multe
existenţe întrupaţi pe diferite planete şi în acelaşi timp rămânând zei cu sediul în
zonele superioare ale ierarhiei Luminii.
Vom reveni asupra acestui subiect cu altă ocazie.
Ceea ce vrem să reţineţi este că, în ierarhia Luminii, Opalul este format din
spirite necreate, în timp ce planurile 1-12 sunt populate cu spirite create. Oraşul
de aur ce cuprinde planurile 9, 10 şi 11 găzduieşte cele mai evoluate spirite ale
Universului creat.
Aceste spirite sunt mântuite.
Spiritele reîncarnate în oamenii care trăiesc în prezent pe Pământ sunt din
planurile 2-3, cu puţini din planul 4 şi mult mai puţini din planul 5. Acei care
sunt întrupaţi din planurile 6, 7, 8 sunt întrupaţi trimişi cu anumite misiuni pe
Pământ pentru că aceştia au ieşit din lanţul încarnărilor (practic, un spirit ajuns
la evoluţie în planul 5 nu se mai reîncarnează decât la cerere).
Va veni vremea când aceste lucruri vor fi cunoscute de toţi oamenii şi religia
va recunoaşte ceea ce se ştie de mii de ani.
Vom relua aceste informaţii, în detaliu, în viitor, într-un volum separat în
care vom răspunde întrebărilor care sperăm să ne parvină.
(aprilie 1993)
19.
20.
Viaţa pe Pământ a devenit dificilă. Permanent vă luptaţi cu foamea, frigul,
somnul, oboseala, deplasarea, durerile, bolile, problemele care vă macină nervii.
De ce toate astea?
Pentru că oamenii nu au avut dreptul de a şti cum pot să-şi controleze
singuri aceste stări. Ar fi devenit puternici, de neînvins dacă nu s-ar mai fi temut
de ofensiva simţurilor.
Prin inocularea fricii oamenii au devenit temători, se tem să nu îi doară, se
tem că cineva ar putea striga la ei, i-ar putea bate, i-ar putea închide, i-ar putea
omorâ, că mâine nu vor avea de mâncare, că la vară nu va ploua şi multe alte
griji la gândul cărora uităm să trăim clipele prezentului ce trec pe lângă noi.
La sfârşitul vieţii se trage linie şi constaţi că ai reuşit cu eforturi să faci o
casă de care nu mai ai nevoie, că ai făcut un copil care ţi-a creat probleme sau pe
care nu îl înţelegi căci este altă generaţie, că ai dorit să fie ca tine şi a ieşit ca el,
că ai muncit pentru bani, că ai bârfit pe unul şi pe altul şi cam atât. Unii au mai
scris cărţi care au fost valabile 5-10-100 ani. Unii au lucrat pământul. Unii au
educat generaţii de copiii; dar şi-au pus întrebarea: ceea ce au predat sau cum au
făcut-o a adus folos acestora în viaţă? Sau: pe câţi dintre copiii din clasă i-au
iubit ca pe copiii proprii? Sau: nu au transformat munca lor într-o contabilitate a
notelor?
Mai sunt şi alte întrebări: de câte ori am fost exemplu pentru cei din jur? De
câte ori am ajutat cu drag şi dezinteresat pe cineva? De câte ori am încercat să
mă pun în situaţia celui din faţa mea, să încerc să înţeleg cum gândeşte şi să
atenuez un conflict? Nu credem că o faceţi prea des. Fiecare demonstrează în
general câtă dreptate are el şi nu altul.
Vrem să reflectaţi puţin la viaţa voastră atât cât a trăit fiecare până acum şi
să vă întrebaţi: Ce am făcut bun în această viaţă? Am fost răsplătit? Ce am făcut
rău în viaţă? Am fost pedepsit? Dacă va fi sincer, va şti parţial viitorul care îl
aşteaptă.
(mai 1993)
21.
22.
23.
Ştiţi cu toţii că viaţa în corpul fizic este limitată la 60-100 ani în medie, deşi
unii mor mai devreme, iar alţii la vârste mai înaintate. Nu vom discuta despre cei
iniţiaţi, care au fost lăsaţi pe Pământ cu misiuni secrete şi care trăiesc de mii de
ani, cu trupul îngropat în locuri tainice şi spiritul liber, dar încă legat de corpul
fizic,
Moartea fizică este reprezentată de desprinderea corpului eteric de corpul
material urmată de ruperea „cordonului de argint" ce leagă cele două vehicule ale
spiritului.
Fenomenul are ioc la o dată stabilită prin legea karmei şi nu poate fi amânat
sau predatat. Sinuciderea nu este prevăzută în destin, iar cei ce-şi curmă astfel
firul vieţii sunt vinovaţi de a încălca legea divină şi atrag reîncarnări în vieţi pline
de suferinţă, pentru a înţelege că numai Dumnezeu are acest drept asupra vieţii.
Felul morţii este o consecinţă a faptelor din timpul vieţii. Un om credincios şi
bun va muri de bătrâneţe, în mijlocul familiei.
Un om lacom va sfârşi pedepsit pentru avariţia lui prin accidente sau boli,
un om cu conştiinţa încărcată de păcate şi greşeli nerecunoscute va muri bolnav,
aceste modalităţi de trecere din lumea tridimensională în altă dimensiune având
caracter punitiv. Adesea, viaţa trăită nu concordă cu moartea, aceasta din urmă
fiind legată de faptele vieţii anterioare ce nu au fost răscumpărate.
Uneori, moartea prematură a copiilor sau tinerilor este cerută de spirite din
astral care doresc să se reîncarneze pentru a ajuta pe cei pe care îi iubesc să-şi
ispăşească păcatele prin suferinţă. De aceea, se spune adesea: „copiii
răscumpără păcatele părinţilor".
Toate aceste modalităţi de trecere în „lumea de dincolo" sunt în concordanţă
cu legile creaţiei şi practic nimeni nu poate sfida aceste legi.
Dar moartea nu trebuie privită numai ca o pedeapsă cerească.
Este un fenomen normal, natural ce permite evoluţia. Este o plecare dintr-o
lume în care ai nevoie de acest corp o-menesc, într-o lume subtilă, dar la fel de
reală, în care corpul nu poate pătrunde şi este părăsit.
Moartea are loc atunci când lecţiile care trebuie învăţate într-o viaţă au fost
aprofundate prin trăiri intense, prin probe, încercări în urma cărora cu preţul
suferinţei, dar şi al bucuriei, fiecare a aflat ceva, un grăunte de înţelepciune care
va face parte din esenţa spiritului în veşnicie.
24.
25.
Viaţa oamenilor de pe Pământ este scurtă comparativ cu a fiinţelor de pe
planetele evoluate, unde aceasta poate ajunge zeci de mii de ani. Aceasta nu
înseamnă că nu cunosc moartea, dar trecerea în nefiinţă are loc altfel decât pe
Pământ.
Trebuie ca oamenii să evolueze spiritual pentru ca durata medie de viaţă să
crească. 20.000 de ani de viaţă pentru un om care refuză să se îndrepte şi
păcătuieşte este un nonsens. Viaţa este frumoasă când este trăită în concordanţă
cu legile Naturii şi numai atunci merită să fie prelungită. Desigur, nici suferinţa
nu trebuie prelungită şi este preferabilă reîncarnarea în multe vieţi scurte în care
sufletul învaţă, unei vieţi lungi în care bătrâneţea sau bolile prelungesc o agonie
inutilă.
Treptat Pământul va evolua şi credinţa în Creator va schimba mult viaţa pe
planetă. Oamenii vor fi mai puri, mai credincioşi, vor avea alte daruri de la
Dumnezeu prin care vor putea capta cu uşurinţă energiile astrale, vor putea
comunica cu entităţi din alte universuri, vor vedea în alte dimensiuni ale
spaţiului, se vor deplasa fără mijloace materiale de transport. Dar această viaţă
trebuie construită de fiecare în sufletul său, cu dragoste, speranţă şi încredere în
viitor. Numai astfel viaţa se va putea schimba, încât să aibe fiecare pe Pământ
atâtea bucurii câte merită.
Vreţi adesea daruri pe care nu le meritaţi, iertarea pe care voi nu o acordaţi
celor din jur, reuşita pentru care nu v-aţi pregătit, dragostea pe care voi nu aţi
dăruit-o, bucurii pe care nu le-aţi creat în jurul vostru. Cum aţi dori să primiţi
toate acestea, numai cerşindu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Duh?
Dacă toţi ar primi în mod egal, fiecare dând în mod diferit aţi afirma că nu
există dreptate în lume. Judecaţi-vă faptele personale şi abia apoi vedeţi ce aveţi
dreptul să cereţi.
Când promiteţi copiilor daruri dacă îşi fac lecţiile, de ce nu le daţi exemplu
personal în această direcţie? în ce constau însă lecţiile părinţilor, este o întrebare
pe care omiteţi să v-o puneţi. De regulă consideraţi că a ţine o gospodărie cu tot
ce implică ea şi a trimite copilul la şcoală, a-l căsători, a-i ajuta să-şi procure o
casă, sunt datoriile unei vieţi. Nimic mai greşit.
Viaţa trebuie trăită în spirit, în inimă, prin sentimente care ne fac mai buni
şi ne înalţă. În 200 de vieţi în care veţi relua grijile enumerate mai sus, nu veţi
evolua nici măcar un pas spre împărăţie.
Ce trebuie să urmărim în viaţă?
Să facem în jur binele care ne-ar place să ni se facă nouă. Să dăruim din
dragostea noastră, din timpul nostru, din bunurile noastre, din înţelegerea
noastră; să ajutăm cu fapte, cu vorbe înţelepte, cu gânduri bune, să avem
răbdare şi bunăvoinţă şi toate se vor întoarce însutit asupra voastră.
Nu mai judecaţi pe alţii, nu mai urâţi, nu aruncaţi vorbe grele şi nu gândiţi
urât. Lucrurile ce par atât de simple şi fără efect în plan material, sunt mai
importante decât goana după bani, mâncare, bunăstare şi confort.
Credeţi că cei ce au o viaţă plină de huzur au şi un suflet liniştit? Pacea
interioară, sănătatea, calmul şi siguranţa se obţin prin curăţarea conştiinţei de
petele ce o îmbolnăvesc.
Prindeţi adesea o şansă de a evolua şi o pierdeţi când nu ştiţi să alegeţi în
momentele de răscruce ale vieţii. Dumnezeu vă încearcă şi aveţi şansa să vă
schimbaţi destinul în anumite momente din viaţă. Când aveţi astfel de şanse,
cugetaţi adânc şi rugaţi-vă să fiţi îndreptaţi pe drumul cel bun.
Nu vă grăbiţi să alegeţi pentru că, deseori, ispita unei vieţi uşoare i-a făcut
pe oameni să piardă examenele unei vieţi şi au trebuit să repete aceleaşi lecţii în
noi reîncarnări.
Fiecare are suficiente grade de libertate într-o viaţă astfel încât, drumul său
fiind trasat, să aleagă ce potecă îi place.
Destinul se împlineşte în sensul că acei drum la sfârşitul vieţii este
străbătut, cursa cu obstacole este trecută, dar câte au fost trecute, câte dărâmate
şi câte noi obstacole au fost create cu atitudinea concurentului, se vede la
Judecată.
Priviţi viaţa ca pe un joc de şah, orice mutare a adversarului asimilând-o cu
o probă, o grijă, o tentaţie, un necaz,o nelinişte etc. încercaţi să înţelegeţi că a
apărut nu întâmplător pe tabla de joc şi că are o semnificaţie. înţelegeţi ce se
aşteaptă de la voi, cum puteţi răspunde la aceste provocări, ce v-ar înălţa şi ce v-
ar pierde. Aplicaţi în acest raţionament învăţătura lui Iisus, Legile Naturii. Veţi
vedea că aveţi de ales şi că totul depinde de voi. încercaţi să anticipaţi efectul
răspunsului pe care l-aţi dat şi verificaţi-l. Numai aşa veţi cunoaşte viaţa, o veţi
trăi conştient. De cele mai multe ori o trăiţi inconştient, lăsându-vă în seama
norocului, hazardului, orbi şi surzi la toate semnele pe care Cerul vi le trimite
sub diferite forme. Luaţi aminte la cei ce trăiesc în jurul vostru, la ce li se
întâmplă, la viaţa unor tineri, a unor bătrâni, urmăriţi evoluţia căsniciilor din
jurul vostru, la bucuria de a munci a oamenilor care vă înconjoară.
Este reală? Chiar totul se degradează în jur? Creaţi o oază de linişte în
sufletul vostru, apoi în familie, la locul de muncă, pe stradă şi încet multe se vor
schimba. Vrem să vă ajutăm, dar trebuie să doriţi şi voi acest lucru.
Trebuie în primul rând să credeţi şi să doriţi transformarea vieţii într-o mare
bucurie. Aceasta va aduce cunoaşterea şi împărăţia pe Pământ.
Cei ce vor crede vor rămâne nemuritori în marea armonie cosmică, cei ce se
vor opune, sfidând legile creaţiei, vor fi nimiciţi mai cu rând decât cred. Este
avertisment şi este proorocire.
V-a rămas puţin timp pentru a alege între viaţa veşnică şi moarte, între
lumină şi întuneric, între adevăr şi minciună, între Dumnezeu şi trufia de a vă
crede mai presus decât Cel ce v-a creat.
Nici nu bănuiţi ce urmează. Credincioşii s-au rugat ca Dumnezeu să-i ierte
pe oameni, să salveze Pământul, să nu piară această lume din care s-au înălţat
spirite superioare pe cărarea spre Lumină. Dumnezeu a iertat civilizaţii întregi
care au trăit pe Pământ, le-a avertizat, le-a păsuit, le-a trimis prooroci şi înţelepţi
să le aducă învăţătura Opalului, dar oamenii l-au sfidat. Aşa a dispărut
Atlantida, a dispărut civilizaţia Egiptului, au decăzut Imperii, aşa va dispărea
întreaga omenire dacă nu vă pocăiţi, dacă nu înţelegeţi că mai aveţi o şansă şi
şansa omenirii pământene stă în fiecare locuitor al planetei.
Luptaţi să salvaţi planeta. Multe catastrofe vor avea loc dacă nu luaţi măsuri
de oprire a războaielor, a foametei, a molimelor, a sărăciei, a decăderii morale.
Curăţaţi aceste noroaie ce au acoperit faţa planetei albastre. Voi nu ştiţi cât
de frumoasă este şi aţi împânzit-o cu canale, reţele, avioane, fabrici ce poluează
apa, aerul şi pământul. Nu aveaţi alt drum de evoluţie oare?
Veţi fi surprinşi să aflaţi că omenirea s-a scindat din perioade necunoscute
istoriei pe care o ştiţi voi, în două, o parte care s-a ascuns în interiorul Pământul
ui şi a evoluat în credinţă şi puritate, iar cealaltă parte a ocupat suprafaţa
Pământului şi a fost influenţată de forţele întunericului şi orientată spre ateism şi
materialism.
Studiind cele două civilizaţii nu veţi găsi termeni de comparaţie spre a arăta
superioritatea netă pe toate planurile - inclusiv al ştiinţei cu care vă mândriţi - a
civilizaţiei subpământene trăieşte într-o ţară căreia i s-a zis „Shambala". A venit
vremea să cunoaşteţi oamenii care aţi fi putut deveni prin credinţa în Dumnezeu
şi în darurile sale. A venit vremea să realizaţi unde aţi ajuns din cauza păcatelor
voastre, a mizeriei morale în care vă scăldaţi, a refuzului orgolios de a accepta că
Universul este creat şi este condus de o forţă atotputernică ce are multe nume
dintre care cele mai cunoscute vouă sunt Dumnezeu, Allah, Buddha, Krishna,
Iisus Cristos, Lumina, Adevărul, Yahve.
Mai aveţi puţin timp să reveniţi la credinţă din convingere, nu din spaimă
sau constrângere. Credinţa nu este obligator ie, nu este un curent filozofic, nu
este sprijinul celor slabi, nu este o profesie pentru preoţi şi călugări, nu este
idealism sau fanatism sau boală mintală a omului ne adaptat la lupta pentru
existenţă.
Este conexiunea între spiritul creat şi Creator, este canalul de comunicare cu
Universul, este calea de acces spre forţe nebănuite şi spre cunoaştere, este ceea
ce aduce pace şi echilibru, este drumul către sine şi către infinit, având drept
consecinţă superioritatea omului ce doreşte evoluţia spirituală. Timpul, care are
semnificaţie numai pe planetele materiale, va decide cine este apt sau nu să
treacă această barieră în dimensiuni în care timpul şi spaţiul nu au sens ca
noţiuni, unde forţe, energii şi informaţii necunoscute acţionează după legi ce vă
par de neînţeles. Poate că tinerii se vor adapta mai uşor vremurilor ce vor veni,
neavând în urma lor tradiţii fără sens, încetăţenite, împământenite, care s-au
perpetuat de-a lungul generaţiilor; nu vor mai merge la biserici numai ca preoţii
să le citească Evanghelia pe care o citesc şi ei acasă, nu vor avea frică de preoţi, ci
de pedeapsa divină, vor dori să primească răspunsuri la întrebări, nu se vor mai
mulţumi cu vorbe de genul - „aşa se face, aşa este bine" pentru că ei vor să
înţeleagă. Tinerii vor avea datoria de a schimba lumea, dar pentru asta trebuie să
aibă curajul de a arăta ce este putred în ea. Au dovedit prin jertfa lor că viaţa
trebuie pusă în slujba unui ideal, altfel este trăită degeaba.
Copiii de azi trebuie crescuţi altfel decât au fost educaţi cei ce sunt acum la
vârsta maturităţii, pentru că ei vor construi o lume nouă. Dar pentru asta trebuie
ca cei maturi să accepte ideea că trebuie să-şi schimbe concepţiile despre viaţă,
că trebuie să înveţe ei înşişi înainte de a fi educatori, că trebuie să găsească ei
înşişi răspunsuri la întrebările pe care le vor primi de la copiii lor.
Nu vă agăţaţi de trecut, de ideea că ce aţi învăţat este bun, că se făcea carte,
că aţi fost sârguincioşi.
Reevaluaţi-vă cunoştinţele şi vedeţi ce mai este valabil din ele.
Aveţi curaj să o luaţi de la capăt, să renaşteţi ca oameni cu suflet nou.
învăţaţi de la oricine simţiţi că are suflet curat fie el copil, tânăr, adult, bătrân,
femeie sau bărbat, om cu carte sau fără carte. Începeţi de-acum şi luptaţi să vă
învingeţi. Lupta cu voi înşivă este cea mai grea, dar puteţi reuşi dacă vă
recunoaşteţi slăbiciunile şi încercaţi să le învingeţi. Nu renunţaţi.
Cumplitele vremuri ce vor veni vor semăna spaima în suflete. Întunericul ce
va cufunda Pământul în beznă, un timp, va avea un efect de teroare asupra
oamenilor. Numai flacăra credinţei va birui şi atunci rugăciunile voastre vor
aduce în suflete lumina. Nu aveţi alt scop în viaţă decât evoluţia spirituală.
Rugaţi-vă să vi se arate calea către lumină, către nemurire, către Dumnezeu.
Fiecare are drumul său propriu pe care l-a găsit sau l-a rătăcit. Nu încetaţi a-l
căuta, şi de-L găsiţi, nu vă opriţi din drum, mergeţi înainte. Nu uitaţi.ca şi alte
poteci duc în aceeaşi direcţie, dar încercându-le pe toate pierdeţi timp preţios.
Vedeţi ce vi se potriveşte caracterului, personalităţii voastre, alegeţi, fiţi
atenţi de nu aţi greşit, rugaţi-vă şi mergeţi înainte.
Peste puţin timp, cei ce au ales drumul credinţei vor vedea şi rodul acestei
alegeri.
Nu vă cruţaţi dacă daţi de greu. Obstacolele apar pentru a fi trecute, nu
ocolite. Vor fi multe, vor fi grele, dar adevărata credinţă vă va ajuta să treceţi
peste ele.
26.
27.
Mai mult de două zecimi din populaţie va avea de suferit din cauza
dezastrelor naturale care au să apară după o perioadă de timp pe care nu o
menţionăm. Acest lucru este cunoscut de mulţi numai că unii cred iar alţii speră
să nu fie aşa.
Vor vedea în curând cu toţii că acum nu se mai poate schimba nimic decât
destinul individual, în sensul iertării sau al morţii definitive. Rugăciunile nu vă
mai ajută decât pe fiecare în parte, nu pot să schimbe ceea ce s-a prezis de atâta
vreme. Cei ce vor nemurirea o vor câştiga cu preţul fie al morţii, fie al suferinţei.
Trebuie să înţelegeţi că până nu veţi plăti cu jertfă personală, intrarea în
împărăţie nu vă este permisă.
Vrem ca cei ce înţeleg să se pregătească să-şi accepte destinul, cei ce refuză
să se căiască şi să accepte cu smerenie aceste avertismente vor fi eliminaţi din
marea armonie cosmică.
Vrem să înţelegeţi că Dumnezeu este bun şi iertător, dar cere ascultare
pentru că legile sale sunt armonioase şi drepte; dacă nu le ascultaţi nu aveţi ce
căuta în marea creaţie, veţi fi nu expulzaţi ci desfiinţaţi ca spirite germen ce nu
merită viaţa veşnică.
Cererile voastre de bunuri şi noroc au devenit penibile; cereţi să fiţi ajutaţi
să vă vedeţi greşelile, să vi se arate cum să le corectaţi, cum să vă rugaţi, să fiţi
întăriţi în credinţa voastră, să deveniţi mai buni, mai iubitori, mai miloşi, să
discerneţi binele de rău, să nu greşiţi faţă de cei din jur, să învăţaţi să iertaţi
celor ce v-au greşit; şi multe astfel de lucruri pe care nu le-aţi cerut niciodată. Nu
mai cereţi case, bani, maşini, iubiri pe care nu ştiţi să le păstraţi, servicii în care
vă bateţi joc de muncă. Astfel de cereri nu vă onorează.
Darurile vin singure de la Dumnezeu în virtutea legilor divine potrivit cărora
totul se plăteşte, ceea ce semeni culegi, ai exact ceea ce ai dăruit.
Raportul om - Dumnezeu trebuie privit cu veneraţie, iubire, respect,
umilinţă şi nu ca solicitant=pretendent-director. Undeva, în timp, cu încetul, s-au
strecurat greşeli în biserica voastră şi poate că cei ce v-au învăţat greşit au o vină
mai mare. Dar Evanghelia a fost accesibilă tuturor şi aceeaşi scriptură a putut fi
aplicată corect de unii şi greşit de alţii. Judecata va ţine seama de circumstanţele
atenuante - cum le numiţi voi pe Pământ, în sensul că greşeala conştientă este
mai gravă decât cea făcută din neştiinţă.
Judecata de Apoi va fi dreaptă. Dar cum au ajuns judecăţile voastre?
Încercaţi să răspundeţi la următoarele întrebări:
- Cine triumfă ia tribunale: dreptatea, interesele, talentul avocaţilor?
- Cât trebuie să aşteptaţi sentinţa?
- Cine are dreptul de a decide unde este adevărul?
- Sunt necesare studiile sau conştiinţa curată a celui ce judecă?
- Martorii la procese sunt reali sau creaţi?
Aceste întrebări, dar mai ales răspunsurile corecte vă vor duce la concluzia
că tribunalul a ajuns un teatru în care se joacă nişte comedii amare ce devin
adesea tragedii.
Unde nu este Adevăr este minciună, şi unde este minciună este întuneric şi
unde este întuneric este pierzanie.
Vă par prea aspre, prea dure sentinţele noastre?
Cu bolile de conştiinţă cu care aţi împânzit lumea nu trebuie luptat cu
blândeţe. Fiţi necruţători faţă de pericolele ce stau la pândă să vă afunde mai
mult în întuneric. Lumina va veni din voi atunci când veţi dori să apară. Dar nu
v-a mai rămas mult timp.
Ţineţi pregătită candela în care Dumnezeu va aprinde lumina renaşterii
spirituale.
28.
29.
30.
Curând, cei ce au greşit grav faţă de Creator vor plăti nesocotinţa lor. Nu
credeţi în iertări apte să şteargă petele de pe conştiinţă pe care nu le-aţi regretat,
pentru care nu aţi suferit cel puţin cât au suferit şi cei cărora le-aţi făcut rău.
Iertarea nu este pentru toţi deopotrivă.
Dumnezeu iubeşte oamenii, dar are grijă ca fiecăruia să-i dea atât cât
merită.
Nu vă imaginaţi că puteţi trăi oricum, daţi fuga la Biserică, preotul se roagă
şi păcatele se şterg în timp ce voi vă întoarceţi uşuraţi acasă.
Greşelile recunoscute se iartă, dar păcatele se plătesc cu suferinţă, se
ispăşesc, se răscumpără. Trebuie să începeţi să învăţaţi cum să vă rugaţi să fiţi
iertaţi, şi pentru aceasta ţineţi seama de următoarele lucruri:
- rugaţi-vă să fiţi ajutaţi să vedeţi păcatele pe care le-aţi comis, să le
recunoaşteţi, să le identificaţi, să le conştientizaţi.
- rugaţi-vă să vă dea Dumnezeu înţelepciunea de a le analiza, pentru a
judeca obiectiv greutatea faptelor voastre.
- rugaţi-vă să vi se ofere posibilitatea să le regretaţi, să le plângeţi cu lacrimi
sincere de remuşcare.
- rugaţi-vă să fiţi iertaţi şi să vi se ofere şansa de a îndrepta răul făcut cu
fapte bune.
Suferinţele unei vieţi sunt consecinţa faptelor voastre. Fiţi fericiţi dacă
apucaţi să plătiţi cit sunteţi în viaţă păcatele de pe conştiinţă. în lumea cealaltă,
suferinţa este cu mult mai cumplită.
31.
32.
33.
Atunci când oamenii vor înţelege că nu pot progresa fără ajutorul lui
Dumnezeu au să aibă altă atitudine faţă de viaţă. Tot ce are importanţă în epoca
modernă, adică anumite trebuinţe materiale, succesul în afaceri, distracţia, au să
fie simple deşertăciuni.
Scopul vieţii este perfecţionarea spirituală, dragostea pentru Dumnezeu şi
creaţia Sa. Atunci veţi înţelege că nu sunteţi atât de puternici pe cât vă credeţi şi,
în general, vă sunteţi proprii duşmani, acţiunile voastre atrăgând în mod cauzal
efectele punitive care vin în virtutea legilor divine.
Veţi avea oaspeţi pe Pământ de pe alte planete, veţi avea printre voi zei
întrupaţi, au să apară alţi mesageri galactici, cu alte misiuni.
Toţi vor fi spirite evoluate, de la care veţi avea multe de învăţat pentru a
putea reconstrui o viaţă nouă pe planetă. Nu aveţi de ce să îi atrageţi în tabere de
luptă, pentru că ei vin pentru omenire, nu pentru a sprijini interesele unora sau
altora dintre naţiuni.
Nici o ispită materială nu-i va convinge să accepte târgul pe care vor să-l facă
unii, pentru a avea acces la puterea supraplanetară. Chiar de-ar fi ca unul să se
rătăcească, noi cei de aici, cei ce vă supraveghem, vă anunţăm că delegaţiile
politice, contactele secrete şi contactele pe care le doriţi, nu ne interesează.
Numai corectitudinea, dorinţa de pace, ajutorul necondiţionat dat ţărilor
sărace, oprirea cursei înarmărilor, rugăciunile şi efortul depus pentru salvarea
planetei ne-ar putea convinge de bunele intenţii. Credeţi (ne adresăm marilor
puteri ale lumii) că sunteţi în stare să renunţaţi la supremaţie în favoarea unei
naţiuni unice planetare? Orice răspuns aţi da, noi vedem şi ştim totul. Aveţi curaj
în aceste condiţii să mai solicitaţi o discuţie cu noi? Nu o negociere, ci o discuţie.
Reflectaţi bine. Soarta ţărilor pe care le conduceţi sau le influenţaţi, stă în
mâinile voastre. Am dori ca răspunsul să se traducă în fapte.
Curând veţi asista ia ceea ce a fost anunţat de Apocalipsă.
Rugaţi-vă, suflete rătăcite, să fiţi iertate, altfel nu va mai exista pentru voi
niciodată lumina, iubirea şi bucuria de a exista în Marea Armonie Cosmică.
Cei ce au înţeles aceste mesaje au datoria sfântă de a le transmite mai
departe, pentru ca toţi să fie avertizaţi că are să vină altă eră pe Pământ
precedată de mari frământări şi greutăţi. Pregătiţi-vă sufletul pentru marea
încercare, pentru Judecată şi pentru renaştere.
Aşa a vrut Dumnezeu, fie-I Numele Slăvit în veci.
34.
35.
Anii care vor veni vor aduce multe încercări pentru cei ce trăiesc acum pe
Pământ.
Vor fi ani grei, cu multe încercări, cu probe pe care trebuie să le treceţi
pentru a arăta că meritaţi să trăiţi veşnic. Nu toţi vor trece probele.
Vor reuşi acei care vor avea credinţă în a doua venire a lui Iisus pe Pământ şi
a celui de al doilea Fiu al Luminii pe care Iisus l-a numit Fiul Omului, acei care
au să aibă atâta răbdare încât să fie gata să-şi sacrifice viaţa decât să accepte
pactul cu cel ce se va da drept Trimisul lui Dumnezeu, acei ce vor şti să îndure
suferinţa aşa cum a îndurat-o şi Mântuitorul nostru.
Aveţi răbdare, luptaţi să vă învingeţi slăbiciunile, aspiraţi spre lumea
cerească despre care nu cunoaşteţi nimic şi pe care o refuzaţi din neştiinţă,
aduceţi alte atitudini în Biserici, de evlavie, smerenie adevărată, credinţă şi veţi fi
ajutaţi să treceţi acest examen al vieţii şi al morţii.
Pentru mulţi dintre voi, după atâţia ani de ateism, Judecata de Apoi pare o
naivitate; aflaţi că naivi au să fie acei ce nu cred în aceasta şi cu trufia lor îşi vor
pierde dreptul la existenţă. Încercaţi să vă antrenaţi mintea, adică să gândiţi, să
înţelegeţi religia ca pe şansa voastră spre nemurire, spre evoluţia spirituală.
Religia nu se face numai duminica la Biserică, se trăieşte permanent,
înţeleasă ca o sumă de învăţături despre Univers şi legile sale pe care trebuie să
le înţelegeţi şi aplicaţi permanent dacă vreţi să faceţi parte din Marea Armonie
cosmică.
Învăţăturile vin de la Dumnezeu, Creatorul, Unicul şi Atotputernicul. Ele v-
au fost aduse de trimişii Lui pe Pământ la anumite intervale de timp, în momente
cheie ale dezvoltării civilizaţiei. Dintre trimişi, alesul cel mai de seamă a fost Iisus
- Fiul Luminii - manifestare a Lui Dumnezeu Tatăl Ceresc.
Învăţăturile au fost întotdeauna la nivelul de aprofundare al omenirii.
Refuzul oamenilor de a le accepta a condus omenirea la involuţie. Progresul
înregistrat este mic în comparaţie cu ceea ce s-ar fi putut realiza dacă oamenii ar
fi ascultat şi respectat poruncile.
A venit vremea, în pragul catastrofei ce ar trebui să vă amintească de soarta
Atlantidei, ca un nou Sol Ceresc să vă aducă învăţăturile divine care să vă salveze
sufletul şi să vă ajute să clădiţi o viaţă nouă.
Vai de cei ce nu-l vor recunoaşte cu credinţa din inimă. De astă dată aveţi să
plătiţi cu propria suferinţă, nu cu răstignirea lui, păcatele ce vă apasă conştiinţa.
Voi nu aţi înţeles că răstignirea lui Iisus nu v-a răscumpărat păcatele,
dimpotrivă, v-a arătat de ce sunteţi în stare. Aţi ucis şi aţi fost complici la crimă,
iar după ani aţi considerat aceasta ca o jertfă adusă lui Dumnezeu să vă ierte şi
să vă acorde mântuirea.
Voi aţi înţeles să păcătuiţi în continuare, sfidând legile pe care El vi le-a
adus, considerând că sunteţi mântuiţi în numele lui.
Oameni, treziţi-vă, El v-a adus învăţătura care, aplicată, v-ar fi condus spre
mântuire. El era Legea, Adevărul, Iubirea.
Înţelegând aceasta, prin jertfă proprie şi prin renunţare la viaţa
pământească în numele Adevărului şi Iubirii puteţi ajunge la mântuire.
Judecaţi bine ce aţi înţeles din toată religia.
Nu o transformaţi într-o poveste absurdă şi greu de înţeles prin explicaţiile
puerile pe care le daţi.
Gândiţi înainte de a acţiona şi a transmite mai departe ceea ce aţi aflat.
36.
A mai rămas puţin timp până ce alţi soli cereşti veniţi în mijlocul vostru vor
mai avea misiunea de a vă ajuta să aflaţi calea spre mântuire. Vă vor explica cum
trebuie trăită viaţa, din tainele creaţiei, din alte cuceriri ale ştiinţei şi culturii
astrale, vă vor ajuta să vă cunoaşteţi mai bine potenţialul creator care se află în
voi înşivă.
La început vă vor părea nişte visători, sau nişte oameni rupţi de realitate. Nu
îi desconsideraţi. În trupuri omeneşti sunt multe spirite evoluate ce se vor trezi
spre a vă ajuta să dovediţi ca meritaţi sa deveniţi nemuritori.
Lumea contemporană este preocupată de aspecte economice, politice şi mai
puţin sociale, care ocupă atâta timp, încât, pentru suflet, nu rămân decât acele
ore în care mai suntem în stare să privim natura, să ne îndrăgostim sau să-i
conducem pe cei dragi pe ultimul drum. Acestea au rămas aproape singurele
momente în care omul se întreabă ce este viaţa, când trăieşte pacea, fericirea sau
durerea. În rest, totul este o goană după mâncare, haine, bani, confort, alte
treburi în care materia este centrul preocupărilor. Singurele mijloace care v-ar fi
înălţat: muzica, dansul, lectura şi filmele, le-aţi transformat în: zgomote,
senzualitate, violenţă, atitudini condamnabile faţă de viaţă.
Vă este ruşine să arătaţi că mai puteţi fi sensibili, că puteţi râde cu toată
inima, că plângeţi, că aveţi emoţii, trăiri interioare care vă înalţă, momente de
extaz şi visare.
Relaxarea, meditaţia, pacea, odihna au devenit întruniri zgomotoase, mese
copioase, beţii, sedentarism, lene şi nelipsitul televizor ce vă ţine mereu în alertă.
Aţi putea renunţa o lună la televizor, ziare şi radio? Ce credeţi că s-ar
întâmpla?
Încercaţi această experienţă şi nu vă va părea rău.
Apoi veţi încerca să renunţaţi la fumat, la cafea, la alcool.
Luna următoare veţi încerca să staţi mai mult în aer liber, să faceţi altfel de
mişcare decât cea cu care v-aţi obişnuit, încercaţi apoi să petreceţi mai mult timp
cu copiii, expunându-Ie diverse lucruri pe care le cunoaşteţi corect şi arătându-le
ceea ce nu ştiţi pentru ca ei să caute, să nu se mulţumească cu răspunsuri de
circumstanţă; aflaţi ce îi preocupă, ce îşi doresc şi nu îi influenţaţi în alegerile lor
decât când sunt pe cale să greşească, aveţi în jur vecini, prieteni, cunoştinţe cu
care discutaţi nu numai despre fotbal şi preţuri, dezbateţi problemele vieţii, găsiţi
soluţii împreună, ajutaţi-vă.
Cât de multe s-ar schimba în voi, ca oameni, şi cât de mult ar evolua spiritul
vostru - nici nu vă daţi seama. Aţi evita o serie de nervi, de stări anxioase, aţi
deveni mai sănătoşi, mai optimişti şi aţi înlătura energiile negative, înconjurându-
vă de energii benefice.
Veţi replica - dar societatea este strâmbă, viaţa este stresantă, ce fac, dacă
nu am bani?
Dar cine a adus-o acolo unde este azi? Nu nesocotinţa voastră? Lăcomia
celor ce au bani şi nu se gândesc că ar putea să doneze unui spital un procent
din profit; nedreptatea celor ce judecă procesele; lăcomia doctorilor care cer bani;
prostia celor ce fac şi votează legile omeneşti fără a cunoaşte legile universale;
hoţia celor ce fură cu acte în regulă; minciunile celor ce sunt puşi în fruntea
statelor; frica oamenilor laşi ce acceptă compromisuri cu conştiinţa, cu
consecinţe asupra atâtor vieţi; luxul în care vă creşteţi copiii; educaţia greşită pe
care aţi dat-o tinerilor ce au învăţat să umble după meserii bănoase, nu după
împlinire; sistemul de relaţii şi corupţia ce nu promovează dreptatea;
incompetenţa ţinută în fotolii de director şi multe păcate ale oamenilor ce
muncesc pe diferite trepte ale ierarhiei societăţii.
Promovaţi hărnicia, competenţa, dreptatea, onestitatea şi în orice domeniu
de activitate aplicaţi legile divine; veţi constata că multe se vor îndrepta în viaţa
voastră atunci când le veţi folosi în folosul vostru.
37.
38.
Toate acele atitudini care au drept consecinţă răul unor oameni sunt păcate.
Toate acele atitudini care sunt incorecte, dar nu au efect decât asupra sufletului
vostru, sunt greşeli.
Greşelile se iartă în urma rugăciunilor care cer acest lucru, iar păcatele se
plătesc în mai multe feluri.
La acest capitol vrem să vă facem sa înţelegeţi câteva lucruri la care suntem
convinşi că nu aţi prea meditat cu seriozitate.
Mai întâi, trebuie să deosebiţi plata pe care o faceţi pentru păcatele acestei
vieţi de cea pentru păcatele neispăşite ale vieţilor anterioare.
În general, bolile ereditare şi cele genetice, deci cele ce apar de la naştere,
sunt cauzate de păcate grave din vieţile anterioare.
De asemenea, destinul, respectiv, linia vieţii ce face ca unii să ajungă săraci,
cerşetori umili - sunt semne că în vieţi anterioare acele suflete au fost reîncarnate
în oameni trufaşi, egoişti, avari, mincinoşi.
Bolile care apar pe parcursul unei vieţi, mai uşoare sau mai grele, apar ca
urmare a păcatelor vieţii respective sau pentru a învăţa lecţia suferinţei şi
răbdării pe care toţi trebuie să o cunoască.
Accidentele „ghinioanele", alte suferinţe indirecte care vin prin cei apropiaţi
care mor înainte de vreme, eşuează în căsnicii, au tot felul de probleme, respectiv
copii, părinţi, fraţi, surori, sunt plata dureroasă pe care o plătesc oamenii: pentru
anumite păcate făcute şi uitate, dar pe care legile naturii nu le iartă şi aplică
scadenţa atunci când te aştepţi mai puţin sau când doare mai mult; de regulă
păcatele comise atrag asupra sufletului pedepse mai mari decât fapta aşa cum
faptele bune; atrag daruri însutite asupra sufletului curat,Învăţaţi să estimaţi nu
în bani această casierie a vieţii. Încercaţi să aflaţi care a fost cauza care v-a adus
în pragul bolii, sărăciei, nefericiri. Cugetaţi bine, rugaţi-vă, îndreptaţi-vă purtarea
şi veţi simţi efectul legilor divine acţionind asupra voastră.
Impuneţi-vă mici restricţii în semn de penitenţă: posturi negre, danii,
pomeni, rugăciuni, daţi ajutor semenilor şi veţi avea curând semnele care vă vor
ar[ta c[ strădaniile au fost consemnate. Fiţi însă sinceri în ceea ce faceţi, nu
trişaţi şi nu faceţi negoţ. Totul se cunoaşte şi se pedepseşte sau se premiază.
Chiar cei bolnavi, stând în pat, rememoraţi-vă viaţa, judecaţi-o cu luciditate,
punctaţi-vă greşelile şi aplicaţi sfaturile de mai sus.
Şansele de vindecare vor creşte.
Doctorii au păcatele lor, dar cum se face că pe unii bolnavi îi lecuiesc şi pe
alţii nu? Reflectând la cele citite, veţi înţelege.
39.
40.
41
42.
43.
Fiecare stea din Univers este guvernată de un spirit superior din straturile 9-
11. Vă aşteaptă călătorii minunate în Univers pe cei ce prin credinţă şi puritate
vă veţi înălţa, primind darul zborului astral.
Mai sunt stele în Univers care au apărut ca efect al iubirii adevărate între
două spirite întrupate în fiinţe de sex opus. Astfel de stele emit o muzică celestă
foarte plăcută şi se numesc astrele iubirii. Aceste astre există atâta timp cât
dăinuie iubirea, răcirea acestui sentiment, ducând la dezintegrarea acestor astre
spirituale. Dacă aţi putea avea posibilitatea să simţiţi cântecul lor vi s-ar părea că
ceva mai minunat nu poate exista.
Dacă oamenii ar cunoaşte adevărata iubire, Universul tot ar vibra de armonii
sublime, de nedescris. Pe Pământ, ele nu se aud din cauza gândurilor rele ce au
înconjurat planeta, creînd un strat izolator. Dar după ce forţele întunericului vor
fi înfrânte, ele vor ajunge şi aici, protejând iubirile ce le-au născut, cu puterea lor.
Vouă, acei pământeni ce trăiţi numai pentru satisfacerea necesităţilor
materiale, care, în egoismul vostru, nu vă gândiţi nici măcar la cei de lângă voi,
ideea legăturii cu entităţi spirituale sau planete îndepărtate vă pare de neînţeles
şi fără sens într-o viaţă de om.
Nu limitaţi gândirea în timp şi spaţiu, nu evaluaţi distanţele în ani lumină,
nu calculaţi spaţiul pe care l-aţi străbate cu combustibilii actuali. Veţi ajunge la
concluzia că aceste deplasări sunt imposibile.
Şi totuşi timpul poate fi învins de oricare, spaţiile străbătute de oricine şi
comunicarea intergalactică este posibilă.
Condiţia este să doriţi acest lucru şi să depuneţi efortul minim de a crede în
aceste puteri astrale, să credeţi în Dumnezeu, să vă purificaţi ca să meritaţi darul
de a avea acces la aceste surse inepuizabile de bucurie, extaz, beatitudine şi
cunoaştere.
Calea spre cunoaştere - religia - este secretul, este taina, este ghidul spre
absolut.
Ştiinţa este instrumentul religiei şi, utilizată în acest fel, ea va înregistra
succese spectaculoase în cunoaşterea Universului creat.
Tot ce este creat se supune legilor divine şi pe orice planetă aţi ajunge veţi
constata că toate fiinţele şi toţi zeii îl slăvesc pe Unicul, cei Necreat, Tatăl Ceresc,
Dumnezeu - sub diferite nume.
Nerespectarea lor este pedepsită prin însăşi natura acestor legi ce
funcţionează neîntrerupt.
Nu trebuie să consideraţi că a te închina în faţa unei icoane este semn de
incultură şi inferioritate,, dimpotrivă este semn al evoluţiei spirituale a omului,
indiferent de gradul de cultură pe care îl are în viaţa respectivă, al încadrării sale
în Marea Armonie Cosmică de care ne leagă mii de fire nevăzute.
Rugaţi-vă, închinaţi-vă, renunţaţi la lecturi uşoare şi studiaţi religiile lumii,
căutaţi adevărul pretutindeni şi-i veţi găsi.
44.
Azi, lumea întreagă are mai multe păcate decât realizări, azi oamenii mai
mult urăsc decât iubesc, azi umanitatea este bolnavă, puţini fiind oamenii
sănătoşi. Cum s-a ajuns aici?
Aici nu a fost greu de ajuns, au fost sfidate legile divine şi totul s-a întors
împotriva oamenilor. Au avut loc războaie de cucerire, de expansiune, de
dominaţie când, de fapt, nu era nevoie ca unii să-i conducă pe alţii decât pentru
a-i ajuta să progreseze, eventual. Au avut loc distrugeri ale naturii, poluarea
extinzându-se atât în aer cât şi în apă sau pe uscat, au fost molime care au
secerat vieţi omeneşti ca urmare a mizeriei, ca avertisment al Cerului, dar inutil;
au fost cataclisme naturale ce ar întări mai degrabă vorba din popor: „răutatea
nici pământul nu o rabdă"; au fost inundaţii, secetă, foamete, dar câţi se mai
roagă la Dumnezeu pentru ţară, pentru recoltă, pentru pace?
Aveţi multe de plătit şi fiecare a plătit cu suferinţă, dar nu toţi.
Vremea socotelilor se apropie şi cei obişnuiţi să fie în frunte vor fi
dezamăgiţi.
Treziţi-vă popoare! Analizaţi-vă istoria şi calculaţi de câte ori aţi fost
invadatori şi de câte ori v-aţi apărat?
Când totul va fi o naţiune unită, credeţi că mai are importanţă câţi km" are
fiecare ţară?
De ce totdeauna v-a preocupat pământul? De ce nu v-aţi gândit niciodată la
cei cuceriţi, la oamenii chinuiţi de teroarea războaielor?
Câte vieţi aveţi pe conştiinţă conducători ai statelor tehnologic sau economic
avansate? Câţi oameni chinuiţi în aziluri şi în spitale de dezintoxicare, câţi
handicapaţi şi câţi bolnavi de SIDA?
De ce arătaţi cu degetul problemele altora când nu le-aţi rezolvat nici pe ale
voastre? Prosperitatea este numai pentru unii?
Banul este regele vostru. Scoateţi bani din orice; apă, informaţii, prostituţie,
totul se plăteşte.
Ce aţi face într-o societate fără bani? Aţi sucomba...
Aţi avea destule de arătat lumii dacă aţi fi sinceri. Dar nu mărturisiţi, şi
acesta vă îngreunează mult situaţia. De ce însă din cauza unora trebuie să
plătească o naţiune? Pentru că răspunde pentru ce se întâmplă în lume.
Oameni buni, nu fiţi inerţi, pregătiţi-vă pentru lumea care vine
mărturisindu-vă păcatele.
45.
46.
47.
48.
49.
50.
51.
52.
53.
54.
Viaţa are uneori întorsături, aparent ciudate, de situaţii şi, de cele mai multe
ori, răspunsul este la îndemână. Încercaţi să priviţi în urmă la tot ce aţi făcut în
viaţă, la greşeli, la fapte bune, dar nu vă ascundeţi de voi înşivă, conştiinţa a
înregistrat tot. Veţi găsi cu siguranţă greşeala care v-a adus suferinţa de acum.
La fel gândiţi faptele prezentului şi, dacă vă simţiţi îndreptăţiţi în ceea ce
faceţi, nu vă temeţi de viitor. Nimeni însă nu vă poate spune dacă aveţi dreptate
atunci când cereţi de la Dumnezeu anumite daruri. Nu cereţi daruri, cereţi ajutor.
Darurile vin singure atunci când Dumnezeu vrea să vă răsplătească pentru
străduinţă, fapte bune, efort, să vă mai compenseze din necazuri.
Cereţi ajutor să reuşiţi ca efortul pe care îi depuneţi să fie rodnic, ca pasul pe
care îl faceţi să fie binecuvântat, cereţi un sfat, un semn când nu sunteţi siguri că
aţi ales drumul cel bun, înainte de a fi prea târziu.
Nu cereţi bani, putere, fericire, bunăstare. Acestea sunt roade pentru ceea ce
semănaţi.
Învăţaţi să apreciaţi fericirea după calmul şi armonia sau echilibrul din
familie, după starea sănătăţii, după darurile pe care vi le-a dat viaţa, după
bucuria copiilor, după dorinţele care v-au fost împlinite, după acele clipe de
linişte în care faceţi ceea ce vă place, după bucuria de a vedea roadele muncii la
serviciu sau acasă, mulţumiţi-vă cu puţin din punct de vedere material, dar doriţi
mai mult pe plan spiritual.
Evoluţia spirituală se obţine cu efort. Priviţi cu atenţie viaţa în jurul vostru,
meditaţi, visaţi, gândiţi, puneţi întrebări. Nu lăsaţi mintea să lenevească. Lenea
este păcat. Nu trebuie să fii neapărat intelectual ca să gândeşti.
Deveniţi mai sensibili faţă de ceea ce este frumos în natură, faţă de munţi şi
ape, păduri şi câmpii, flori şi animale, faţă de cei din jur de la care aveţi de
învăţat mereu câte ceva. Nu vă abrutizaţi în faţa unei mese copioase, a unui ziar,
sau a televizorului.
Ca instrument de cultură televizorul nu ar fi un lucru rău, dar, condus de
oameni nechemaţi, mai mult irită prin violenţă, publicarea neînţelegerilor,
programe de umplutură cu vorbe goale, comentarii fără substrat, subiecte care
nu vă captează atenţia şi nu vă învaţă nimic, sport mult şi prea puţin din ceea ce
v-ar ajuta realmente ca oameni.
Televizorul trebuie să vă aducă în casă sfaturi utile în gospodărie sau la
serviciu, să vă familiarizeze cu noţiuni din toate domeniile, pe înţelesul tuturor,
să fie act de cultură pentru a prezenta cărţi, concerte, spectacole - ce merită
citite, audiate, vizionate, să dea sfaturi de viaţă copiilor, adolescenţilor, tinerilor,
familiilor, pensionarilor, să vă prezinte oamenii minunaţi care au apărut şi pot
populariza fenomene noi şi miracole în viaţa planetei, să prezinte religiile toate pe
înţelesul tuturor, la ore de vârf, să prezinte legile divine şi să fie comentate cum
pot fi aplicate, să prezinte meseriile cu părţile lor bune şi rele pentru a orienta
tinerii în viaţă, să prezinte filme educative despre tot felul de aspecte ale vieţii,
filme terminate cu semnul întrebării (cine are dreptate, cine a greşit, ce va urma),
emisiuni de estetică vestimentară sau a apartamentului, pentru cultivarea
gustului pentru frumos.
Reclamele aduc bani, dar numai atât.
Civilizaţia înseamnă mulţimea de oameni ce trebuie reeducaţi, transformaţi,
adaptaţi următorului mileniu, nu câţiva patroni.
Creaţi, transformaţi-vă în creatori ai vieţii din jur. Schimbaţi ceva în casă, în
voi, în cei între care trăiţi. Aveţi curaj să le spuneţi să nu mai înjure, să reducă
ţigările, să nu mai bea, să divorţeze sau să renunţe la amantă, să-şi facă ordine
în viaţă, trimiteţi-i la biserică să se roage, învăţaţi-i să-şi caute greşelile şi să le
repare, nu să le înece în alcool şi uitare, să facă puţină mişcare, să nu mai
bârfească vecinul sau colega pentru că nu este mai bun, să nu se enerveze - că-i
face rău, să mai zâmbească şi încet câte ceva se va schimba.
Nu deveniţi însă profesori de morală peste noapte, până ce nu aţi învăţat şi
aplicat aceste lecţii pe propria piele.
Totuşi, cu vorba blândă mai puteţi da astfel de sfaturi, împrumutaţi cărţile
care v-au pus pe gânduri şi altora, răspândiţi lucrurile bune pe care le aflaţi.
Câştigaţi oameni de partea credinţei cu vorba bună şi exemplul personal.
Credinţa vă va schimba viaţa.
Nu judecaţi preoţii, sunt oameni ca şi voi, dar, dacă nu credeţi în ei, nu
evitaţi Biserica. Dumnezeu este pretutindeni şi vă ascultă rugăciunile voastre, nu
ale preoţilor care se roagă pentru voi.
Rugăciunea este legătura fiecărui om cu Divinitatea. Credeţi în acest canal
energetic prin care se coboară asupra voastră forţe benefice, chiar dacă încă nu
aveţi sensibilitatea de a le simţi direct ci indirect, prin efectul lor.
55.
56.
57.
Va veni o vreme când cei ce au avut multe averi le vor pierde, când cei ce nu
au avut nimic vor avea pentru că mulţi vor muri, iar supravieţuitorii o vor lua-o
de la capăt. Nu va fi nici proprietate privată, nici naţionalizare, şi totuşi va fi
ordine pentru că fiecare va învăţa să fie mulţumit cu ce are.
Tranziţia nu va fi uşoară.
Stabilirea priorităţilor pentru asigurarea mijloacelor de trai, a locurilor de
muncă, a nevoilor spirituale ale oamenilor va cere o bună organizare.
Această muncă uriaşă de recensământ, curăţire, construcţie, adaptare,
renovare, evidenţă, conlucrare va fi condusă de Trimisul lui Dumnezeu -
conducătorul planetei, ucenicii săi; de asemenea, soli cereşti cu misiuni speciale,
şi alte spirite superioare întrupate în acest scop.
Munca lor va fi titanică, nu îi invidiaţi pentru poziţia lor ierarhică, ci ajutaţi-i
pentru a reuşi să faceţi ordine cât mai repede în urma dezastrului apocaliptic.
Trebuie să-i ascultaţi pentru că vor şti atunci ce să facă vor fi ajutaţi la
rândul lor de noi, cu sfaturi extrem de utile.
Voi nu aveţi de unde să ştiţi, dar lumea astrală are „bibliotecile" ei de
învăţături inestimabile, are sfaturile de înţelepţi ai Lumilor Astrale - spirite foarte
evoluate, care au milioane de ani în urma lor, trăiţi pe diferite planete şi care
cunosc multe taine de neînţeles ale Universului creat. Aceste fiinţe din planurile
10 şi 11 au avut dorinţa de a răspunde oamenilor ce vor să afle cât mai multe
despre drumul ce duce spre Adevăr şi vor transmite prin mesagerii noştri
pregătiţi în acest scop, cunoştinţe despre viaţă, creaţie, universuri, legi, istorie,
ştiinţă, divinitate, evoluţie, comunicare etc...Învăţăturile se vor transmite treptat
prin viu grai, cărţi, în şcoli, cursuri, oriunde va exista dorinţa de a şti. Şi această
dorinţă va exista pentru că setea de cunoaştere va creşte pe măsură ce noi
dezvăluiri vor apărea şi noi principii ce acţionează în Univers vor fi descoperite, pe
măsură ce alte minuni vor intra în viaţa oamenilor, pe măsură ce vă veţi obişnui
cu vizitatorii extraterestrii pe care îi veţi primi cu simpatie şi prietenie.
Aceste semne vor însoţi multe cărţi de inspiraţie divină. Nu vor apărea însă
decât după anul 2000 şi vor fi datorate în exclusivitate celor ce recepţionează
mesajele intergalactice. Până atunci vom avea câţiva mesageri ce vor pregăti
lumea pentru anii ce vor veni, prin cărţi mai simple ce vor apărea în diferite ţări.
Vor exista suficienţi materialişti care se vor opune acestor apariţii editoriale
cu binecunoscutele epitete de „obscurantism, misticism, fanatism religios,
invenţii" etc.
Credeţi în aceste mesaje; sau, cel puţin, judecaţi-le cu inima şi cu mintea
proprie. Nu vă lăsaţi influenţaţi de savanţi sau preoţi ce se vor opune acestor
noutăţi pe care nu le înţeleg. Ne-am străduit să traducem pe înţelesul tuturor
primul rând de
„Adevăruri revelate" pentru a fi pricepute, acceptate, gândite, discutate,
pătrunse şi reţinute.
Părinţii îşi avertizează copiii când îi lasă să treacă strada.
Dumnezeu vă avertizează înainte de a trece în altă eră.
58.
59.
Vom învinge forţele întunericului oricât s-ar opune. Suntem mulţi şi vor mai
apărea pe calea nevăzută. Lupta are ca scop eliberarea planetei, a omului, a
naturii, dar şi arătarea drumului spre lumină, evoluţie spirituală, adevăr şi
iubire.
Mulţi nu înţeleg nici măcar faptul că sunt acum sclavi ai propriilor
slăbiciuni. Au impresia că se pot bucura de viaţă oricum doresc şi aceasta este
libertatea de a fi stăpân pe soartă.
La această concepţie se adaugă şi cele care consideră că viaţa este de
neschimbat, ea este sub controlul unui destin implacabil. Ambele concepţii sunt
greşite însă.
Aveţi posibilitatea de a vă schimba destinul pe parcursul vieţii luptând să vă
învingeţi şi să vă autodepăşiţi. Realitatea voastră însă se rezumă la a accepta
evenimentele aşa cum vin ele în viaţa voastră, la a le accepta şi a le trăi cu durere
sau cu bucurie.
Doborâţi obstacolele, nu vă lăsaţi înfrânţi, nu vă amăgiţi cu bucuriile - şi ele
sunt trecătoare. încercaţi să fiţi aceeaşi oameni, stăpâni pe sentimentele voastre,
indiferent de ceea ce vă este dat să trăiţi. Nu vă manifestaţi zgomotos, păstraţi
mai multă linişte, vorbiţi mai puţin, gândiţi mai mult şi veţi fi mai echilibraţi.
Reduceţi dialogurile la discuţii frumoase, instructive, nu la bârfă şi griji
gospodăreşti înşirate repetat. Veţi evolua spiritual, veţi găsi liniştea, veţi fi mai
sănătoşi. Nu după mult timp veţi constata că vă simţiţi mai bine când nu mai
criticaţi,
Mai aveţi atâtea lucruri de învăţat, nu vă irosiţi timpul cu discuţii sterile,
umpleţi-î cu gânduri şi fapte bune. Astfel veţi putea trece mai uşor peste
perioadele mai dificile, care fac parte din viaţa oricui. Iertaţi greşelile altora şi
arătaţi acest lucru faţă de cel ce a greşit. Numai aşa puteţi fi şi voi iertaţi.
Apăraţi adevărul şi arătaţi minciuna când o recunoaşteţi. Arătaţi dragostea
de oameni prin fapte.
Nu aşteptaţi îndemnuri în acest sens. Sunteţi oameni maturi. Daţi exemple
bune copiilor ce vă urmăresc şi vă imită.
60.
Adevăratul drum spre cunoaştere nu duce prin biblioteci decât la început,
pentru orientare. Drumul este lung, nimeni nu l-a străbătut în întregime
niciodată.
Ceea ce are fiecare de aflat pe acest drum este minunat şi constituie esenţa
vieţii pe care atâţia cărturari au încercat să o definească.
Cei ce rătăcesc drumul agăţându-se de primul obstacol sau primul popas
uită de ce au plecat la drum şi vieţi întregi petrec la primul „han" întâlnit în cale.
Nu vă opriţi niciodată din drum, cercetaţi tot ce apare în cale, încercaţi să învăţaţi
mereu ceva nou, să înţelegeţi şi mergeţi mai departe.
Pe măsură ce înaintaţi în drumul spre împărăţie, veţi întâlni tot mai multe
frumuseţi şi bucurii. Drumul include atât viaţa pe Pământ, materială, cât şi cea
din planurile spirituale trăită între reîncarnări.
La început sunteţi inconştienţi, în sensul că nu ştiţi cine sunteţi, ce nume
spiritual aveţi, dar pe parcurs conştientizaţi treptat sensul evoluţiei spiritului, vă
amintiţi reîncarnările succesive, vedeţi diferit viaţa şi căpătaţi responsabilităţi în
marea armonie cosmică.
Toate acestea însă se realizează cu multă răbdare. Veşnicia, nemurirea au
printre atributele principale şi răbdarea.
Fără aceasta, accesul spre lumea atemporală este imposibil, învăţaţi să aveţi
răbdare în lucrurile mărunte, apoi în diferitele etape ale vieţii, apoi în
succesiunea reîncarnărilor, pentru a vă atinge scopul vieţii - cunoaşterea,
conştientizarea, aflarea adevărului despre sine şi despre Univers, aflarea
drumului spre împărăţie şi către Dumnezeu.
Veţi avea poate reţineri auzind de asemenea scop impalpabil, imperceptibil,
inaccesibil la prima vedere, comparându-l cu concretul unei stări materiale plină
de belşug şi confort.
Nu cădeţi pradă iluziei. Deja aţi auzit de la cei ce au trecut prin moarte
clinică, despre „lumea de dincolo" şi despre ceea ce este important în viaţă.
Majoritatea s-au întors cu dorinţa de a acorda mai multă atenţie acelor lucruri cu
adevărat importante în viaţă. Mai mult, dacă veţi citi despre astfel de cazuri, toţi
revin mai optimişti, cu bucuria de a trăi şi îndeosebi devin credincioşi în
Dumnezeu.
Nu aşteptaţi momente extreme, de amărăciune, de necaz, de suferinţă,
pentru a crede în acea forţă unică, conştientă şi plină de iubire ce conduce
Universul creat, ajutat de alte spirite superioare necreate sau create şi ajunse
într-o etapă superioară de evoluţie.
Nu consideraţi iluzii optice apariţiile marilor spirite ale Universului în trup
sau în vis pentru a vă avertiza sau ajuta. Multora li s-au arătat Maica Domnului,
Isus, sfânta Paraschiva, sfântul Antonie cel Mare, sfântul Andrei, Zamolxis,
Milarepa şi mulţi yoghini evoluaţi spiritual, îngeri, voci care au avut mesaje de
transmis omenirii. Ceea ce vouă vă pare minune vi se poate întâmpla oricând în
viaţă. Nu vă speriaţi de darurile Cerului. Vindecarea bolilor cu mâinile, cu
gândul, cu ochii, decorporalizarea, clarviziunea, comunicarea cu fiinţele
extraterestre sunt daruri pentru unii şi aparţin spiritului altora datorită gradului
de evoluţie atins, manifestându-se în anumite momente ale vieţii.
Întrebările celor ce şi-ar dori astfel de daruri şi care nu se simt cu nimic mai
prejos decât cei înzestraţi, ba chiar poate superiori acestora, au un singur
răspuns, credinţa în Dumnezeu.
Credinţa semenilor nu o puteţi însă judeca după numărul de drumuri la
biserică, sau după diferite criterii omeneşti. Credinţa o ştie numai Creatorul, ea
are rădăcini în vieţi anterioare, şi se judecă după fapte, vorbe, gânduri şi după
respectarea poruncilor divine care este mai amplă decât vă imaginaţi când citiţi
decalogul.
Biblia este o sursă inepuizabilă de adevăruri pe care trebuie să învăţaţi să le
descoperiţi şi sa le aplicaţi la viaţa de azi. Biblia s-a aplicat şi acum 2000 de ani,
se aplică azi şi va rămâne mereu valabilă.
Ceea ce s-a schimbat este concepţia oamenilor care a oscilat în timp între
ateism şi religie, care au extras din ea numai anumite legi care ii s-au părut
potrivite, care au exagerat partea de tradiţie.
S-a mers până într-acolo încât se recunoaşte sau nu întruparea lui Iisus -
Fiul lui Dumnezeu, în cazul afirmativ religia devenind o comemorare anuală a
vieţii Lui în trup, dar nedezvoltând legile, adevărul, lumina pe care a adus-o
pentru a ne ajuta să evoluăm.
Recitiţi Biblia, încercaţi să aplicaţi învăţăturile astăzi, nu reţineţi numai
povestea naşterii şi a răstignirii. Căutaţi esenţa, ceea ce v-a lăsat Iisus să
studiaţi, să aplicaţi,, până la venirea Trimisului lui Dumnezeu ce vă va salva.
Pregătiţi-vă să înţelegeţi vremurile ce vor veni. Pe mulţi vă vor lua prin
surprindere. Asimilaţi aceste adevăruri, adaptaţi-vă viaţa la noi criterii de
apreciere, ridicaţi-vă la alt sistem de referinţă şi priviţi pădurea pe care nu o
vedeaţi din cauza copacilor.
Obişnuiţi-vă cu noţiuni de religie, dar şi de viaţă interplanetară. Gândiţi-vă
la sfinţi, dar şi la fiinţe extraterestre, la ceea ce este vizibil, dar şi invizibil, la forţe
cunoscute, dar şi necunoscute, la moarte, dar şi la înviere, la farfurii zburătoare,
dar şi la zborul cu aripi de înger, cu viteza gândului...
Credeţi toate acestea şi, în câţiva ani, le veţi vedea cu ochii, acei ce meritaţi.
Nu uitaţi, evoluţia nu se face în masă, în bloc. Fiecare are ceea ce merită, are
răsplata pentru ceea ce a înfăptuit. Nu există derogări sau excepţii. Învăţaţi să
trăiţi frumos şi multe daruri vă aşteaptă.
61.
Adevărul despre sine este greu de aflat. Adevărul acesta se caută cu trudă şi
răbdare, cu credinţă şi prin puritate. Sunt mai multe căi de a ajunge la adevăr
prin yoga, isihasm, tao, zen, prin credinţă în Dumnezeu indiferent de religie,
printr-o viaţă curată, demnă, cinstită, prin muncă, prin iubire într-una sau mai
multe vieţi.
Adevărul despre alţii îl pot avea numai acei înţelepţi care ştiu să folosească
adevărul spre binele oamenilor.
Adevărul despre Univers se relevă încet, pe măsură ce evoluăm, purificându-
ne. Nu avem însă dreptul să refuzăm a-numite datorii ce ne revin când ajungem
să cunoaştem poziţia noastră în dimensiunile astrale.
Putem ajunge la adevăr într-o viaţă exemplar trăită. Nu vă miraţi dacă
întâlniţi oameni care ştiu cuie sunt, pentru că aceştia sunt aleşii Domnului care
sau întrupat pe Pământ spre a salva omenirea.
Nu invidiaţi şi nu-i discreditaţi pe oamenii înzestraţi cu daruri divine. Iubiţi-i
şi învăţaţi de la cei ce ştiu să vă spună anumite taine.
62.
Aveţi, oare, credinţă cât bobul de muştar? Atunci nu trebuie să vă fie teamă.
Nu aveţi credinţă în ceea ce Iisus v-a spus, veţi fi mereu temători, neliniştiţi şi
zbuciumaţi.
Credinţa voastră este puternică? Atunci luptaţi să învingeţi obstacolele, să
ajutaţi oamenii, să căutaţi adevărul indiferent unde s-ar afla. Judecaţi-vă
conştiinţa cu obiectivitate, nu trebuie decât să ştiţi exact cât valorează pentru a
înţelege ce aveţi de făcut. Nu vă supraapreciaţi. Fixaţi ştacheta sus şi veţi vedea
cât de neputincioşi sunteţi. Umilinţa vă va învăţa cum să vă apreciaţi calităţile şi
cum să vă vedeţi defectele de care nu vreţi să fiţi conştienţi.
De ce vă place să fiţi lăudaţi? De ce aruncaţi atâtea laude atunci când vreţi
să câştigaţi simpatia cuiva?
Fiţi simpli, naturali, limitaţi-vă la ce aveţi de spus şi renunţaţi la atitudinea
servilă.
Aveţi dreptul cu toţii să trăiţi şi să munciţi. Nici o muncă nu este mai presus
decât alta. Important este cât de bine o faci. Poţi fi medic incompetent şi aduce
nenorociri şi poţi fi brutar bun care aduce bucurii la masa multor oameni. Poţi fi
academician neglijent şi distrat faţă de restul lumii, şi poţi fi măturător ce face
curat pentru paşii celor mulţi.
Desigur, mulţi medici şi-au dedicat viaţa semenilor, după cum şi unele
cercetări au adus folos omenirii, sau punea adeseori nu a crescut sau a fost arsă
după cum şi strada poate fi plină de mucuri de ţigară şi ambalaje pentru care se
fac vinovaţi alţi oameni.
Reţineţi ideea, indiferent ce faci în această viaţă, contează CUM faci, cât de
corect, cât de conştiincios, cu câtă plăcere, cu câtă dragoste, pentru cine anume,
lucrând în numele lui Iisus însemnând a munci în numele iubirii de oameni, a
bucuriei de a sluji şi a fi util altora, a dăruirii, a încărcării cu energii pozitive a
roadelor eforturilor noastre.
Nu admiteţi neglijenţa, rutina, lenea în viaţa voastră. Orice lucru, cât de mic,
se poate face cu bucurie şi vi se va întoarce bucuria însutit.
Mâncarea poate fi mai gustoasă, casa mai curată, serviciul mai rodnic,
prietenii mai buni, veţi fi mai sănătoşi şi mai echilibraţi. Nu aveţi de ce să vă
îndoiţi de aceste sfaturi. Plictiseala, lenea, neglijenţa, le toleraţi cu greu la cei din
jur. încetaţi de a vi le mai tolera vouă înşivă.
Aveţi destul timp liber în care aşteptaţi o maşină, călătoriţi, aveţi o pauză,
momente de relaxare.
Goliţi-vă mintea de orice grijă sau problemă şi veţi simţi acele adevăruri
eterne cum vă inundă din subconştient, acele energii regeneratoare purtate de
gândurile bune, acea pace interioară ce îţi dă puterea şi curajul de a continua
urcuşul.
Repetaţi aceste exerciţii simple, părăsiţi starea de încordare şi nelinişte şi veţi
avea mai multă putere de muncă şi încredere în ceea ce doriţi să realizaţi.
Rugăciunile scurte şi repetate vă pot ajuta de le veţi spune în gând cu
încredere şi alte adevăruri vi se vor revela de le veţi cere. Nu depinde decât de voi
ca viaţa să vă fie senină.
63.
64.
Au mai rămas puţini ani până la sfârşitul secolului 20. Sunt ani de
frământări profunde, de moarte şi renaştere spirituală.
S-a prezis deja că urmează un secol al religiei.
Omenirea va fi tulburată de conflicte adeseori cu substrat religios pentru că,
în fanatismul lor, multe popoare vor deveni violente spre a-şi păstra religia. Orice
religie însă condamnă crima, şi toate acele popoare care vor omorâ pentru a-şi
apăra concepţia despre Dumnezeu vor păcătui şi vor fi aspru pedepsite. Nu poţi
comite o asemenea gravă eroare în mod repetat secole de-a rândul: să ucizi în
numele unor concepte care spun clar „să nu ucizi". Atunci, ce religii sunt acelea?
Toate slăvesc prin ritualuri diferite acelaşi Dumnezeu unic, creator al vieţii şi
armoniei universale.
Diferenţele ţin de formă şi nu de conţinut. Prin urmare, sunt ele de
neîmpăcat, aceste popoare? Nu puteţi tolera bisericile, templele, sau moscheile cu
arhitecturi diferite? Are atâta importanţă cum îl numiţi pe Dumnezeu? Vă negaţi
reciproc proorocii care au adus învăţături din altă lume? Nu vi se pare că sunteţi
imaturi?
Cu ce vă simţiţi superiori inchizitorilor sau celor ce l-au răstignit pe lisus?
Reflectaţi la aceste întrebări şi veţi constata că nu sunteţi pregătiţi să întâmpinaţi
venirea Trimisului lui Dumnezeu.
Cum veţi proceda? II veţi întreba ce religie preferă sau ce religie are Tatăl? îl
veţi nega susţinând acum credinţa în cel pe care l-aţi ucis? Cât veţi continua
acest joc murdar în care nu acceptaţi ca albul şi puritatea să pătrundă? Nu
suportaţi termene de comparaţie, nu suportaţi să vă vedeţi chipul real şi
laşitatea, prostia şi vinovăţia.
Ce vă împiedică să vă împăcaţi şi toleraţi reciproc? Doi oameni care vorbesc
limbi diferite tot oameni rămân. Se pot înţelege învăţând fiecare cuvinte din limba
celuilalt.
Religiile actuale nu se contrazic decât în probleme de formă şi mai puţin de
fond. Dar le deosebeşte felul în care au apărat Cuvântul Domnului. Cele ce s-au
impus cu sabia, de sabie vor muri. Cele ce s-au impus prin luptă, în luptă vor
muri. Cele ce au înşelat buna-credinţă înşelate vor fi la urmă în aşteptările lor.
Cele ce nu s-au impus, sfidând vicisitudinile vremurilor potrivnice acum vor
fi jertfite. Cei ce nu au avut curaj să iasă în lume au să piară în anonimat.
Religia se mărturiseşte deschis, cu convingere.
Ştiţi deja că va rămâne numai una, cea care le va îngloba pe toate, chiar
dacă vor mai persista ritualuri locale ce ţin de tradiţie.
Atenuaţi conflictele religioase de câte ori aveţi ocazia. Toleraţi obiceiurile
semenilor şi mult sânge nu va mai curge.
Fiecare are drumul lui spre Lumină, respectaţi cărarea fiecăruia. Trimisul
lui Dumnezeu vă va explica şi El aceste lucruri. Nu trebuie să credeţi că dacă va
apăra credinţa ortodoxă va fi împotriva celorlalte. El apără credinţa pe care a
propovăduit-o Fratele Său Iisus şi o va completa cu multe cunoştinţe noi.
Apăraţi credinţa omului în Dumnezeu, nu formele şi ritualurile.
Pacea vine când te aştepţi mai puţin. Dar trebuie cucerită cât eşti la
începutul drumului spre a-ţi folosi în viaţă.
Voi ce apăraţi?
65.
66.
Multe minuni vă vor mira în anii ce vin pentru că nu sunteţi obişnuiţi cu ele
şi pentru că vă amintesc de lumea basmelor. Nu le veţi înţelege decât în măsura
în care veţi crede în Dumnezeu şi veţi citi despre viaţa spirituală cărţi ce au a-
părut în multe ţări, dar mai ales când veţi accepta ideea că nu sunteţi singuri în
Univers.
Aceste miracole la care veţi asista vor stârni curiozitate, neîncredere, teamă,
dar ele nu au loc doar pentru a vă minuna ci pentru a vă atrage atenţia asupra
lucrurilor ce se întâmplă în jurul vostru.
Veţi vedea că toate semnele care apar sunt pe fondul credinţei în Dumnezeu
şi vă anunţă venirea Trimisului lui Dumnezeu.
Mai sunt aşa-numitele fenomene paranormale care se întâmplă oamenilor
aleşi de Dumnezeu să desăvârşească lucrarea ce a început demult din voinţa
divină.
Azi, cei ce trăiesc aceste evenimente neobişnuite nu ştiu să-şi stăpânească
forţele, dar, în curând, mulţi vor fi conştienţi de misiunea lor şi vor acţiona.
Acele vise premonitorii, acele decorporalizări, acele mesaje recepţionate,
acele fenomene vizualizate, toate au semnificaţii ce scapă intelectului omului
obişnuit.
Puteţi face presupuneri sau puteţi avea revelaţii; aceste Adevăruri, pe care
biserica le va accepta destul de greu, luîndu-le drept manifestări ale necuratului,
vor trebui trecute prin filtrul credinţei.
Acolo unde omul se simte încă neştiutor, el trebuie să caute singur să se
lămurească unde trebuie aflat răspunsul. În primul rând, va trebui să se purifice,
să se roage şi răspunsul va veni.
Nu cereţi informaţii la cei ce nu se pricep pentru că vă pot induce în eroare
şi conduce pe un drum greşit. Nu există tradiţii şi experienţă în asemenea
situaţii. Încercaţi să aflaţi de la oameni care se găsesc în situaţii similare şi puteţi
primi unele indicaţii ce vă vor duce pe drumul cel bun. Aveţi răbdare, cei tineri,
pentru că desăvârşirea vine cu anii maturităţii, deşi unii dintre voi vor avea de
aflat multe taine mai devreme. Acceptaţi-vă destinul cu bucurie, pentru că veţi
aduce mult bine umanităţii.
Nu cădeţi însă în greşeala de a vă lăuda cu aceste daruri pe care le-aţi primit
în Cer. Fiţi smeriţi, modeşti şi, în anonimat, veţi realiza lucruri mai mari decât
dacă aţi fi stânjeniţi de opinia publică ce vă va forfeca viaţa în căutarea greşelilor
care să vă facă incredibile darurile în faţa celor curioşi.
Vor fi mulţi cei ce vor dori să vă discrediteze din diferite motive. Nu îi luaţi în
seamă. Continuaţi ce aveţi de făcut indiferent de părerile din jurul vostru.
Acei care au înţeles ce au de făcut au deja un nivel de dreptate care le
permite să aibă păreri limpezi în multe probleme şi să poată da sfaturi utile.
Respectaţi-le opiniile.
Aveţi curaj şi veţi învinge forţele întunericului ce vor dori să vă ispitească
spre a vă folosi în alte scopuri.
Nu daţi înapoi atunci când veţi înţelege care este drumul vostru în această
viaţă. Nu uitaţi că puteţi cădea oricât de sus aţi fi. Fiţi gata să primiţi Cuvântul
Domnului pe diferite Căi. Rugaţi-vă să fiţi ajutaţi şi veţi avea răspunsul. Fiţi
atenţi să-l recunoaşteţi.
67.
Anii care vor urma vor aduce multe suferinţe oamenilor de pe tot globul
pământesc, pentru că au să fie multe pierderi de vieţi omeneşti; de altfel, acestea
au început odată cu războiul din fosta Iugoslavie, cu alte conflicte în fosta URSS,
cu alte mişcări de eliberare din diferite colţuri ale lumii. Africa este un focar de
neînţelegeri rasiale, Orientul Mijlociu este o sursă de atacuri ale arabilor
împotriva evreilor, America este puterea actuală în lume, dar care greşeşte având
atitudinea de justiţiar planetar, Asia nu are libertatea de a se dezvolta, fiind în
cea mai mare parte înlănţuită de comunişti, Australia rămâne izolată prin poziţia
ei geografică, iar Europa este o mare agnată pe care plutesc corăbii cu interese
diferite şi care îşi fac greutăţi reciproc.
Toate acestea nu sunt în măsură să creeze un echilibru armonios între
popoare.
Arsenalele militare înghit fonduri băneşti, forţă de muncă şi sunt un
permanent pericol pentru omenire.
Sunteţi în stare să distrugeţi toate armele şi să dizolvaţi armatele? Aveţi
curaj să aplicaţi Legile Divine?
Suntem convinşi că nu, pentru că nu credeţi în aceste legi nici măcar când
vă rugaţi în biserici numai ca să impresionaţi alegătorii.
Nu rămâne decât ca Dumnezeu, prin Voinţa Sa, să vă demonstreze că există,
că Legile Sale acţionează perfect, indiferent de voinţa oamenilor, şi să distrugă
ceea ce nu este de folos Armoniei Cosmice.
Creaţia nu are nevoie de fiinţe ce nu respectă legile şi nici de produsele lor
diabolice. Aţi fost avertizaţi de multe ori şi i-aţi ridiculizat pe mesagerii noştri.
Dacă nu vă temeţi de moarte, ascultaţi ce va urma:
- Va fi mai întâi o perioadă de frământări interne şi internaţionale în care
treptat se va trece de la dimensiuni economice la conflicte religioase, care se vor
solda cu lupte sângeroase.
- Va urma o perioadă în care au să aibă loc cutremure devastatoare în
America şi Europa, în care vor avea loc mişcări tectonice ample care vor avea ca
rezultat dispariţia unor zone din Asia, Munţii Alpi şi Africa de Sud.
- Vor fi valuri de Pământ ce vor înghiţi oameni şi oraşe.
- Va muri o treime din populaţia globului.
- Veţi avea atunci primul avertisment că Judecata a început. Va veni însă un
nou val de cutremure şi inundaţii care va mai distruge o parte a omenirii.
Spaima şi moartea vă vor înconjura din toate părţile. Vă veţi ruga, dar prea
târziu.
Al treilea val de cutremure şi incendii vor pustii continentele aşa cum vor
ajunge atunci.
Judecata se va încheia lasându-vă să vă plângeţi păcatele şi morţii.
Pământul va fi altfel decât arată azi. După o noapte lungă, Soarele va arăta
ce a rămas. Nimeni nu va şti ce să facă. Spaima va înconjura Pământul, oamenii
vor fi puţini şi înfometaţi.
Atunci va apărea Trimisul lui Dumnezeu care, împreună cu solii cereşti şi
credincioşii rămaşi, vor lua totul de la capăt. Toţi îl vor asculta pentru că El va
avea darul de a vă aduce bucuria renaşterii spirituale, o viaţă nouă în acord cu
legile creaţiei, o credinţă de nestrămutat în Dumnezeu şi va şti să organizeze viaţa
pe planetă.
Cei ce vor rămâne în viaţă e bine să cunoască aceste lucruri. Aţi avea alt
destin dacă aţi înţelege cât de strâmbă este viaţa pe care o trăiţi.
68.
Altfel, de oameni vor trăi pe Pământ după anul 2000 pentru că mulţi dintre
ei vor fi spirite superioare întrupate, vor avea de aceea nu numai credinţa în
Dumnezeu foarte puternică, ci şi felul de a gândi şi a trăi altfel decât v-aţi
obişnuit să vedeţi în jurul vostru. Ei vor organiza viaţa planetei pregătind-o
pentru venirea lui Iisus pe Pământ.
Vor fi oameni liniştiţi, cumpătaţi, harnici, senini, darnici, vor vorbi puţin, dar
cu înţelepciune, vor adera la adevărurile revelate ce vă sunt transmise, vor duce o
viaţă curată şi dreaptă.
Vor avea darul de a vindeca bolnavii, de a prezice, de a ghici gândurile, de a
şti taine pe care oamenii nu le cunosc, vă vor învăţa să reconstruiţi viaţa pe
principii noi.
Ei sunt spirite ce au trăit în Atlantida, pe alte planete din trei galaxii. Ei vă
vor povesti cum este viaţa în lumea lor şi cum să ajungeţi în timp să aveţi
contacte cu alte civilizaţii.
Nu veţi avea cum să nu îi iubiţi. Oamenii buni se cunosc după fapte şi după
vorbe. Lumea toată va fi condusă de ei pentru că ei vor aduce pe Pământ voinţa
Divină.
Vor face minuni în lume pentru că ştiinţa lor este altfel decât cea actuală. Ei
aplică alte principii şi cunosc alte forţe şi energii pe care voi încă nu le cunoaşteţi.
Veţi munci cu plăcere învăţând mereu lucruri noi, cu multă uşurinţă.
Şcolile vor avea elevi de toate vârstele care vor învăţa acele lucruri ce le vor fi
cu adevărat folositoare şi care se potrivesc fiecărui spirit în parte; nimic nu se va
face din obligaţie; ceea ce însă va alege fiecare să facă, va trebui realizat corect şi
cu seriozitate. învăţătorii şi profesorii vor avea ca sarcină principală pregătirea
copiilor pentru viaţă, aceasta însemnând a-i învăţa să caute adevărul, sensul
vieţii şi al morţii, tainele creaţiei, arătând fiecăruia drumul său potrivit
aptitudinilor sale.
Libertatea de a gândi, de a alege, de a aspira, de a se strădui, vor fi idealurile
adolescenţei. Instructori iniţiaţi îi vor călăuzi pe drumul spre autocunoaştere.
Religia va dezvălui multe taine ale Universului, va călăuzi sufletele, va aduce
alinare, va fi o necesitate.
Biserica va fi condusă de preoţi şi preotese cu har care vor avea darul de a
vorbi oamenilor pe înţelesul lor şi a-i pregăti pentru viaţa şi pentru moarte, de a
aduce cântece de slavă lui Dumnezeu prin dragostea de semeni manifestată prin
fapte şi vorbe.
Viaţa politică ce este azi în centrul preocupărilor va dispărea.
Organizarea va fi realizată de cei ce ştiu să o facă respectând Legile Divine.
în aceste condiţii, înţelepţii, şi nu parlamentarii, vor conduce lumea. Graniţele nu
vor mai exista, popoarele coexistând într-o civilizaţie planetară, păstrându-se a-
numite diferenţe ce ţin de tradiţie.
Astrologia va fi la loc de frunte.
Istoria Pământului vă va fi revelată de acei înţelepţi ce trăiesc de mii de ani
pe această planetă în aşteptarea Trimisului lui Dumnezeu.
Farfuriile zburătoare nu vor mai constitui o noutate pentru că veţi vedea
multe aducând oaspeţi cereşti din alte lumi, ce vor veni să vă ajute.
Locuitorii Shambalei vor veni la suprafaţă şi îşi vor construi singuri un oraş
în munţi. Ei vă vor învăţa multe din cunoştinţele lor pe măsură ce veţi fi în stare
să le înţelegeţi.
Mileniul va aduce omenirea la alt nivel de evoluţie spirituală, iar oamenii
prin reîncarnări vor putea în fiecare viaţă să se perfecţioneze, avansând pe
cărarea ce duce spre Lumină. Ferice de cei ce vor să-l slujească pe Dumnezeu cu
toată inima.
69.
Ar avea atâtea bucurii cel ce ar dori să caute Adevărul, dar cei mai mulţi
dintre voi consideră adevărul numai realitatea palpabilă înconjurătoare
exprimată în bunăstarea materială,
Adevărul este însă cu totul altceva. El cuprinde esenţa vieţii, a Universului, a
tuturor lumilor care există sau vor exista vreodată. Este altfel decât îşi
imaginează cei mai mulţi chiar dintre cei ce îl caută. Nu trebuie însă ca
momentele de cumpănă sau rătăcire să vă oprească din drum.
Drumul către Adevăr are atâtea minunăţii ale Creaţiei să vă arate, încât
numai veşnicia va putea să le reveleze căutătorului, începeţi de acum acest drum
prin întrebări şi rugăciuni prin care cereţi să vi se arate drumul. Fiecare are altă
cărare şi nu încercaţi să o schimbaţi cu a altora, pentru că toate au şi surprize
plăcute şi piedici dificile. Nu renunţaţi însă la prima experienţă amară, ci ridicaţi-
vă şi continuaţi cursa în care nu trebuie să priviţi înapoi, ci numai înainte.
Veţi spune - dar, de fapt, ce căutăm nu înţelegem.
Învăţaţi să descoperiţi lumea cu legile ei, cum vă raportaţi voi la cele
înconjurătoare, relaţiile voastre cu natura şi cu semenii, ce rol aveţi voi în această
viaţă, ce aveţi de perfectat în voi, de ce aveţi necazuri, de ce aveţi bucurii, ce
anume vă împlineşte, ce vă supără, cum aţi ajuns aici, aţi fi avut şi alte
alternative în viaţă, oare nu cumva voi v-aţi ales destinul, vă este teamă de
moarte, credeţi în nemurire, aveţi curaj să înfruntaţi primejdii pentru a apăra
viaţa unui om, aveţi eroism în voi încât la nevoie să vă apăraţi neamul, cine
sunteţi voi, vă cunoaşteţi bine, aţi dori să ştiţi cine sunteţi sau de unde veniţi,
doriţi să descoperiţi singuri răspunsul la aceste întrebări, credeţi în vise, ştiţi ce
sunt visele, credeţi în viaţa pe alte planete şi în contactul cu civilizaţiile
extraterestre, consideraţi că extraterestrii sunt vizibili sau invizibili, aveţi
încredere în voi, dar în semeni, dar în ajutorul divin, doriţi să aveţi experienţe
paranormale, aţi avea curaj să le trăiţi fără să vă speriaţi; dacă veţi încerca să
răspundeţi la aceste întrebări şi să aveţi curiozitatea de a căuta mai departe noi
informaţii pe aceste teme sunteţi deja pe drumul cel bun.
Continuaţi, şi vă veţi bucura de experienţe deosebite.
Fiţi sinceri în tot ce întreprindeţi. Aveţi curaj, bunăvoinţă, perseverenţă şi
voinţă.
Numai astfel drumul spre Adevăr vi se va revela.
70.
71.
Fiecare om are probleme, necazuri, supărări, boli de care ştie sau nu ştie
încă.
Poate că mulţi dintre voi s-au întrebat de ce este atâta suferinţă în lume,
când ar putea fi fericire. Mulţi chiar îşi spun că Dumnezeu, dacă vrea, ar putea
schimba totul dintr-o dată şi ar fi toată omenirea mulţumită. Au fost multe opinii
care au exprimat nedreptatea divină manifestată pe Pământ.
Toate acestea nu demonstrează decât că aţi încetat de mult să gândiţi. Aţi fi
înţeles altfel că suferinţa este efectul acţiunilor voastre, că Dumnezeu a creat
nişte legi perfecte care acţionează singure în toată creaţia şi că El nu se dezice
făcând excepţii, după cum aţi fi priceput şi faptul că dreptatea există atât în Cer
cât şi pe Pământ.
În primul rând, acceptaţi ideea că perfecţionarea şi evoluţia spirituală se
realizează numai prin experienţa multor reîncarnări în care înveţi umilinţa,
smerenia, curajul, bunătatea, altruismul, dorinţa de a avea copii, iubirea,
modestia, sinceritatea, onestitatea, prietenia, camaraderia, dăruirea, liniştea,
pacea sufletească, credinţa, dârzenia, bătălia interioară pentru dominarea
slăbiciunilor, începutul luptei pentru autocunoaştere, iniţierea în tainele
Universului creat.
Toate acestea se învaţă nu din cărţi sau educaţie, ci prin experienţe în care
veţi avea de îndurat consecinţele defectelor pe care trebuie să le învingeţi:
egoismul, lenea, trufia, patimile, desfrâul, mândria, zgârcenia, răutatea,
aroganţa, viclenia, minciuna, atitudinile de revoltă, clevetire, bârfă, neîncredere,
gelozie, ură, teamă, nepăsare.
Fiecare viaţă devine astfel o lecţie şi o misiune. Nu credeţi în religiile ce
susţin o singură viaţă pe Pământ, după care ar urma moartea definitivă. În
această ipoteză, lumea ar fi cu adevărat nedreaptă, o loterie - cum se exprimă
unii - în care unii au câştigat o viaţă bogată, iar alţii, una săracă; de ce, însă,
nimeni nu se încumetă să răspundă punând în seama lui Dumnezeu raţiuni
numai de El cunoscute, nouă revenindu-ne obligaţia de a accepta destinul
implacabil temători, fără a avea dreptul de a întreba.
Dar Iisus a spus: „Caută şi vei afla!" Prin urmare, v-aţi pus întrebarea cine a
deteriorat sensul religiilor, cine a creat atâtea secte religioase care închid drumul
spre cunoaştere cu dogme de neînţeles, cine a denaturat în timp prin interpretări
trunchiate învăţăturile sfinte?
Nu cumva aceasta a fost o altfel de crimă mai rafinată împotriva credinţei în
Adevăr, Lumină, Cunoaştere? Nu cumva s-au creat astfel bariere înaintea
cărărilor ce duc spre înălţimi de cunoaştere şi fericire?
Cine a avut interesul să ţină încătuşat în ignoranţă spiritul liber?
Cine sunt cei care omoară cu alte metode credinţa ridiculizând-o,
considerând-o drept misticism, obscurantism, înapoiere mintală?
Vă vom spune noi: sunt cei care au interesul să distrugă legătura omului cu
Dumnezeu, legătura spiritului cu alte fiinţe astrale, accesul la Lumină,
Cunoaştere, Adevăr şi Fericire;
Sunt cei care vor să conducă Pământul ţinând populaţia lui în ignoranţă şi
împingând-o spre autodistrugere;
Sunt cei ce vă ispitesc cu plăcerile trecătoare ale trupului ce se uzează şi
moare;
Sunt cei ce cu mijloace diabolice v-au dus pe un drum greşit care se
înfundă;
Sunt cei ce au acces la toate mijloacele de popularizare a ştirilor;
Sunt cei ce au bani să pătrundă oriunde, la orice nivel, să falsifice cărţi, să
creeze zvonuri, să însceneze revoluţii, să pornească războaie, să distrugă spiritul,
mintea şi trupul omenesc atâta timp cât omul acceptă acest jug;
Sunt cei ce vă inspiră teama de moarte - care nu este altceva decât
înlăturarea unui trup care devine inutil în altă dimensiune a spaţiului.
A venit timpul să luptaţi împotriva acestui duşman pe care îl vom numi,
global, întunericul.
Lupta a început, este dusă la diferite niveluri, în diferite puncte ale globului
şi veţi primi ajutor din spaţiul extraterestru sub diferite forme, dar pe care nu vi
le dezvăluim încă din motive lesne de înţeles.
Dacă fiecare va lupta cu sine şi va încerca să se opună, în locul pe care îl
ocupă, manifestărilor forţelor întunericului, indiferent de riscurile pe care va
trebui să şi le asume, armata Luminii va creşte şi în curind veţi vedea planeta
curată, pregătită să-l întâmpine pe Trimisul lui Dumnezeu pe Pământ. În lupta
voastră folosiţi însă numai armele Luminii, dorinţa de adevăr şi dreptate şi
credinţa în Dumnezeu.
Numai cu calităţile voastre spirituale veţi învinge, nu împrumutaţi tactica
întunericului.
Aveţi timp puţin, valorificaţi-l cum trebuie spre a păşi în noul Mileniu cu
bucuria învingătorilor.
72.
73.
Printre cele mai minunate daruri pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor se
află şi darul vorbirii.
Vorba aduce bucurie şi necaz, adevăr şi minciună, veselie sau tristeţe,
cântec sau cuvinte nepotrivite, frumuseţe sau dizarmonie. Învăţaţi să vorbiţi mai
puţin, învăţaţi să reduceţi interminabilele discuţii pe teme politice sau casnice la
un schimb scurt de idei sau informaţii.
Vibraţiile tonului ridicat fac rău celor din jurul vostru. Insinuările şi ironia
pe care le semănaţi cu largheţe vă fac rău vouă înşivă. Bârfa şi cleveteala vă aduc
multe neplăceri de care sunteţi inconştienţi.
Nu terorizaţi oamenii liniştiţi, interiorizaţi cu discursuri care nu-i
interesează, punându-i în situaţia jenantă de a vă asculta fără plăcere, neputând
să stopeze avalanşa de cuvinte.
Nu emiteţi păreri când nu sunteţi întrebaţi.
Creaţi în jurul vostru o atmosferă plăcută în care fiecare să fie liber să
gândească sau să facă ce îi place. Nu vă credeţi mai importanţi decât sunteţi,
încât oamenii să vă asculte peroraţiile de dimineaţa până seara. Nu vă plângeţi.
Găsiţi soluţii problemelor voastre, rugaţi-vă pentru ajutor, dar nu aruncaţi cu
generozitate problemele voastre în cârca celor din jur. Sunt persoane sensibile
care preiau aceste griji ca energii negative care le fac rău.
Vorbiţi încet, cu ton plăcut, armonios.
Vorba dulce mult aduce!
74.
1.
Eu, Iisus Cristos, cel ce s-a întrupat, cu aproape 2000 de ani în urma, pe
Pământ, spre a aduce omenirii Cuvântul Lui Dumnezeu, am dorit să transmit
acest mesaj tuturor credincioşilor şi chiar necredincioşilor.
Omenirea a ajuns într-un punct în care nu mai are decât două variante: să
fie definitiv distrusă sau să fie salvată.
Opalul a ales salvarea planetei şi a locuitorilor ei care merită acest lucru.
Armonia cosmică are nevoie de spirite evoluate, conştiente, care respectă legile
divine. Cei ce nu consideră că trebuie să recunoască această supremaţie, ce cred
că sunt puternici şi că această viaţă şi-o pot conduce aşa cum doresc ei, neţinând
seama de neştiinţa lor şi de răul pe care îl pricinuiesc, vor fi distruşi ca existenţă
spirituală.
Este timpul Judecăţii anunţate de Biblie.
Judecata va începe în curând, după examenele pe care le mai aveţi de trecut
în următorii ani.
Cei ce cred în Mine, cred în Tatăl Meu şi nu trebuie să se teamă. Cu ei vom
face pe Pământ un colţ de rai.
Doresc ca cei ce vor citi acest mesaj să creadă în cea care îl transmite,
pentru că eu am ales-o să anunţe pretutindeni venirea fratelui meu, Fiul Omului
sau Trimisul lui Dumnezeu pe Pământ.
Nu am mai avut dorinţa de a mă întrupa ca om acum spre a oferi un nou
spectacol sângeros istoriei.
Vremurile s-au schimbat şi, prin urmare, şi minunatul plan de salvare a
Pământului are multe surprize pe care, parţial, Apocalipsa le conţine în mod
cifrat.
Totul va fi altfel decât vă imaginaţi, atât cei ce cred, cât şi cei ce nu cred în
Dumnezeu.
Veţi putea trece examenele numai cei ce aţi înţeles legile divine şi le aplicaţi.
învăţaţi şi veţi fi surprinşi mulţi dintre voi să vedeţi că poruncile nu sunt
simpliste, învăţătura nu este naivă, iar cartea sfântă este utilă oricărui om,
indiferent de poziţia socială, profesie, vârstă sau religie.
Citiţi şi printre rânduri. Nu mă judecaţi ca pe un dulgher fără carte; fiind
cine sunt, v-am cunoscut întotdeauna gândurile, vorbele şi faptele, v-am privit
sufletul, v-am văzut trecutul şi viitorul, am ştiut mai mult decât voi toţi la un loc,
dar smerenia şi modestia mea v-au indus în eroare.
Nu fiţi superficiali, deveniţi profunzi.
Nu fiţi trufaşi, cerând ajutorul meu aţi descoperi multe minunăţii şi secrete
ale ştiinţei, pe care intelectul vostru ateu nu le poate găsi.
Renunţaţi la orgoliu, nu este o ruşine, şi nici măcar o umilinţă, să-ţi vezi
neputinţa în faţa măreţiei lui Dumnezeu.
Ferice de cei ce cred şi ascultă poruncile divine. Vor avea o viaţă frumoasă şi
în Cer şi pe Pământ.
Tot ce v-am spus se va împlini pentru că aceasta este voia Tatălui.
Viaţa va continua pe o planetă locuită de oameni cu conştiinţa curată şi
condusă de zei întrupaţi pentru a vă ajuta să progresaţi luînd totul de la început.
Apocalipsa este moarte şi renaştere spirituală.
2.
Va veni vremea când acei care au păcătuit grav împotriva umanităţii, vor
plăti cu multă suferinţă nesocotinţa lor.
Mă refer la cei ce au avut puterea deciziei în mâinile lor şi nu au ştiut cum s-
o folosească. Aceştia au două variante în momentul judecăţii, să fie distruşi ca
spirite sau să sufere o veşnicie consecinţele faptelor lor, în întunericul straturilor
inferioare ce sunt echivalente iadului.
Numai pocăinţa îi mai poate salva.
Acea rază galbenă ce a pornit dinspre Opal spre Pământ pentru a vă judeca,
acea sabie a dreptăţii, acea lumină ce va arăta adevărata voastră conştiinţă, acea
forţă conştientă ce va decide cine este apt şi cine nu ca să trăiască viaţa veşnică,
va ajunge pe planeta voastră când voi veţi trece prin mari încercări.
Alegerea pe care o veţi face va determina în cea mai mare măsură şi verdictul
Vă veţi întreba ce urmează. Omul care respectă legile naturii - legile divine -
poruncile iui Iisus, nu trebuie să-şi amărască zilele cu aceste întrebări ci să se
pregătească să-l întâmpine pe Pământ pe Fiul lui Dumnezeu, pe care l-am numit
Fiul Omului spre a-L deosebi de mine, deşi noi suntem fraţi şi una cu Tatăl.
Acei ce nu înţeleg toate aceste lucruri ar face bine să se roage să fie ajutaţi
să priceapă şi să facă o alegere înţeleaptă.
Cei ce nu cred ar fi bine să mai reflecteze, să mai întrebe, să mai citească şi
abia după toate acestea să-şi declare poziţia. Vor descoperi câte nu au ştiut când
au afirmat atâtea neadevăruri în viaţă.
Sunt multe lucruri pe care aş dori să vi le spun, pe care ' aş fi dorit să le
înţelegeţi mai demult, dar pe care sper să le înţelegeţi măcar acum, când
Judecata este foarte aproape. Omenirea nu a progresat mult în 2000 de ani, dar
oricum este într-un stadiu care permite începerea luptei dintre bine şi rău, dintre
întuneric şi lumină, dintre cunoaştere şi neştiinţă, dintre adevăr şi minciună.
Voi nu aţi avut darul de a vă vedea din alt sistem de referinţă, de a vă
compara cu civilizaţiile avansate din punct de vedere spiritual, de a vedea
darurile ce le-aţi fi atins de aţi fi crezut şi respectat Cuvântul pe care vi l-au
adus.
Trăiţi cu impresia că realizările voastre tehnice sunt atât de perfecte, încât
alte fiinţe de pe alte planete nu le-ar înţelege, într-adevăr, nu ar înţelege de ce
atâta risipă de muncă, materie şi energie pentru nişte aparate inutile şi l unitate.
Aţi fi atins şi Soarele nu numai Luna, mult mai rapid şi mai simplu. Aţi fi
cunoscut galaxia voastră cum cunoaşteţi străzile oraşelor în care locuiţi, aţi fi fost
fericiţi fără să căutaţi fericirea.
Efortul era numai acela de a fi bun, de a crede şi respecta Cuvântul
Domnului.
Voi aţi crezut că m-aţi ucis, ne ştiind că Dumnezeu nu moare. Voi m-aţi
răstignit şi acum voi vă mândriţi cu fapta mea aşteptând ca această crimă să fie
acceptată ca jertfă de Tatăl Ceresc, Care să vă ierte toate păcatele trecute şi
viitoare în numele acesteia.
Voi nu aţi înţeles porunca „să nu ucizi"?
Tatăl nu acceptă crima ca jertfă şi nici sinuciderea. Acest târg l-aţi conceput
atât de strâmb şi i-aţi propovăduit în cărţi bisericeşti încât aţi smintit multe minţi
creştine.
Acei ce acceptă aceste explicaţii primite de-a lungul timpului fac o mare
greşeală.
Trebuie să vă fie clar că eu nu m-am întrupat ca să mă ucideţi, ci ca să vă
aduc învăţătura divină, să vă arăt calea către mântuire, să vă fac lumină în inimi
şi în conştiinţe şi să vă aduc daruri de la Tatăl.
Aţi fi avut atâtea de învăţat de mi-aţi fi lăsat răgazul să o fac. Nu venisem să
ocup tronuri sau temple, ci să umblu printre tot felul de oameni şi tuturor să le
explic cum să trăiască. Aţi avut de ales şi aţi ales.
Aţi trăit ani plini de crime, războaie, boli, foamete, calamităţi şi vi s-au părut
toate acestea naturale. V-aţi obişnuit să agreaţi noroiul ce vă acoperă. V-aţi
adaptat acestei vieţi şi aşa v-aţi educat şi copiii. Sunteţi vinovaţi.
Voi avea răbdare cu cei ce nu s-au hotărât, îi voi ajuta pe cei ce m-au slujit
cu credinţă, chiar dacă au mai greşit, şi îi voi ierta pe cei ce se vor pocăi sincer
(nu ca să scape de pedeapsă).
Am să fiu însă neîndurător cu cei ce prin atitudinea lor distrug Creaţia.
REFLECTAŢI, MEDITAŢI, GÎNDIŢI LA TOT CE VĂ TRANSMIT PRIN
MESAGERII MEI, CĂCI EU M-AM ÎNTORS ÎN DUH ŞI SÎNT PRINTRE VOI. NU
RÎDEŢI DE ACESTE MESAJE, PENTRU CĂ RÎDEŢI DE MINE, IAR A DOUA OARĂ
DUMNEZEU NU VA MAI TOLERA O ASEMENEA ATITUDINE.
Dacă aveţi reţineri, şi eu voi avea reţineri când sabia dreptăţii vă va cerceta
inima.
3.
Mult timp nu va trece, şi mulţi vă veţi îndrepta spre credinţă, din teamă de
viitor, din cauza nesiguranţei zilei de mâine, din disperare, ca ultimă alternativă.
Va avea mult de câştigat cel ce va veni din convingere, nu silit de împrejurări.
Nu acţionaţi la voia întâmplării, conştientizaţi faptele voastre, daţi-le girul
acordului dintre gând şi faptă, dintre intuiţie şi raţionament, dintre curaj şi
voinţă. Numai astfel veţi deveni răspunzători de destinul vostru. Nu scăpaţi
hăţurile vieţii care stau în mâinile voastre.
Priviţi cu multă atenţie în jur şi exprimaţi-vă propria opinie, nu vă însuşiţi
părerile altora fără a le trece prin filtrul propriu. Aveţi alte alternative, cântăriţi-le
şi acţionaţi ne influenţaţi, dar căutaţi să şi învăţaţi din greşelile altora, adunând
înţelepciune din experienţele oamenilor care vă înconjoară.
Veţi avea după un timp senzaţia că sunteţi stăpâni pe viaţa voastră şi liberul
arbitru va deveni prilej de manifestare a deciziilor şi de modificare a destinului.
Mai aveţi altă şansă, aceea de a avea acces la cărţi care vă explică religia în
moduri diferite, astfel încât fiecare să găsească un mod de abordare potrivit
gradului său de înţelegere. Mai aveţi şansa de a fi contemporani cu cei pe care
Dumnezeu i-a ales ca să îi propovăduiască Cuvântul, cu cei ce au venit e Pământ
spre a salva omenirea. Ei vor aduce pe Pământ noi învăţături, care nu contravin
celor cunoscute, ci le clarifică, le completează şi au un nivel corespunzător
omului modern.
Desigur, în prezent trăiesc pe planetă şi triburi şi savanţi, analfabeţi şi
oameni cu carte, este lesne de înţeles de ce învăţăturile vă vor parveni de la un
nivel mediu spre unul avansat, pentru cei ce vor să înceapă sau să aprofundeze
studiul şi aplicarea legilor universale.
Nu priviţi religia ca pe o tradiţie, ca pe o sumă de obiceiuri şi de ritualuri
simbolice. Ea este o mare taină a vieţii şi a morţii, un drum spre cunoaştere, o
mare şi puternică ştiinţă ce le înglobează pe toate celelalte, o legătură unică şi
puternică cu divinitatea, generatoare de forţă, energie şi cunoaştere.
Vreţi să progresaţi, vreţi daruri şi minuni, vreţi sănătate, viaţă lungă şi
noroc. Toate acestea, pentru a le avea, trebuie să le cereţi.
Dar nu le cereţi ca cerşetorii, cereţi ajutor în stăruinţa de a crede, a aplica
legile, a acţiona în spiritul lor şi darurile vor veni când nu vă aşteptaţi. Nu cereţi
roadele, ci cereţi ajutor în efortul de a semăna şi îngriji ogorul; şi roadele vor
apărea.
Orice lucru în viaţă se obţine cu efort, nu căutaţi, la noroc, roade unde nu
aţi semănat. Minuni de acest fel ar fi absurde şi incompatibile cu o lume dreaptă,
aşa cum a creat-o Dumnezeu. Însăşi Creaţia are multe taine, iar cei ce cred că
lumea a fost creată în 7 zile se înşeală. Este o naivitate să crezi că o asemenea
complexitate de forţe, de dimensiuni astrale, o asemenea armonie, fiinţele umane,
au putut fi făcute atât de rapid, sfidând orice raţionament de bun simţ. Biblia are
multe metafore, parabole pe care trebuie să le înţelegeţi prin meditaţie. Nu este de
mirare că mulţi au devenit atei ascultând atâtea bazaconii pe care preoţii le-au
propovăduit citind ad literam buchea cărţii.
Cum vi-L imaginaţi pe Dumnezeu? Ca pe un sculptor ce a modelat lutul într-
o zi şi a suflat asupra lui? De ar fi fost atât de simplu, de ce încă nu se cunosc
târnele evoluţiei, de ce medicina nu cunoaşte leacul bolilor, de ce creierul are
atâtea necunoscute pentru savanţii de azi, ce nu cred în Dumnezeu?
Reconsideraţi-vă atitudinea în faţa măreţiei Creaţiei, a necunoscutelor
adevăruri ce aşteaptă să se reveleze celor ce le caută, a lumilor minunate ce vă
aşteaptă în nemurire, a posibilităţilor nelimitate de evoluţie, progres, civilizaţie şi
autodepăşire, a nemărginirii şi renaşterii permanente, a iubirii universale a atâtor
fiinţe pe care încă nu le cunoaşteţi, ce trăiesc şi preamăresc divinitatea în atâtea
galaxii.
Lumea se deschide în faţa ochilor ce doresc să o contemple. Nu vă mărginiţi
ţelul vieţii la dorinţe mărunte, aspiraţi mai sus şi perseveraţi.
Undeva, aveţi fiecare un loc şi un rol în Univers.
Ţineţi seama că fiecare om are ceva de învăţat în fiecare viaţă, dar are şi un
rol important pentru cei în jurul cărora trăieşte.
Asumaţi-vă responsabilitatea de a aduce numai bine tuturor celor în mijlocul
cărora trăiţi. Nici nu vă daţi seama ce importanţă are fiecare faptă, fiecare vorbă,
fiecare gând prin consecinţele lor asupra voastră şi asupra semenilor. Aţi fi mai
atenţi dacă aţi vedea cum toate acestea ţes în jurul vostru firele destinului actual
sau al vieţilor următoare.
Neglijenţa, lenea, prostia, indolenţa sunt păcate, pentru că le puteţi evita cu
efort şi înţelepciune.
Omul a fost creat perfect şi structura sa este astfel concepută încât el poate
avea puteri de zeu, condiţia fiind însă puritate morală şi dragostea de Dumnezeu.
Puterea nu este dată decât celor ce vor să slujească, nu să domine. învăţaţi să
slujiţi şi veţi conduce, veţi afla, veţi şti, veţi putea orice veţi voi. Alegeţi-vă idealuri
demne de numele de OM.
4.
Toţi cei care cred în Dumnezeu sunt credincioşi, dar nu în egală măsură.
Unii cred în existenţa Lui, unii cred în felul în care a venit Iisus pe Pământ
pentru a mântui oamenii, alţii cred în învăţătura Lui.
Aceia care aplică însă această învăţătură sunt adevăraţii credincioşi pe care
aţi avea mai degrabă să îi luaţi de exemplu, decât să îi atacaţi cu vorbe
nepotrivite. Nu aţi încercat până acum să vedeţi în oamenii din jurul vostru decât
concurenţi la măriri, dar ar fi trebuit să priviţi spiritul acestora şi aţi fi avut
multe de învăţat.
Credinţa în Dumnezeu presupune: recunoaşterea existenţei Aceluia care v-a
creat, Forţă Unică în Univers, Conştiinţă şi Lumină a cunoaşterii nelimitate;
aprofundarea învăţăturilor Sale pe care le-a trimis prin Fiul Său, dar şi prin alţi
prooroci; aplicarea legilor Sale în viaţa de pe Pământ; antrenarea spiritului din
fiecare fiinţă în evoluţie, prin meditaţie, gândire, dorinţa sinceră de a cunoaşte şi
a iubi tainele Universului creat.
Până în prezent, majoritatea aşa-zişilor credincioşi s-au limitat la
recunoaşterea existenţei lui Dumnezeu şi au continuat o viaţă identică vieţii
ateilor, singura diferenţă fiind participarea la anumite ritualuri şi rugăciunile prin
care au cerut mereu tot felul de lucruri, pomenind mai puţin păcatele care îi
apasă.
Mai sunt şi acei credincioşi care au inima deschisă, care aplică intuitiv legile
şi care au o viaţă simplă, dar curată şi evlavioasă. Aceşti oameni nu au nici o vină
că nu cunosc multe lucruri pe care aş fi dorit să le ştie şi de aceea îi recunosc ca
oile mele.
Puţini sunt cei ce încearcă să înţeleagă mai mult decât au fost învăţaţi să
ştie despre credinţă. Sunt oameni care caută, luptă, cad, se ridică, care au
meritul de a gândi şi de a cerceta viaţa spirituală, care experimentează legile pe
propria fiinţă, care aspiră şi tânjesc spre divinitate.
Aşa am dorit să fiţi cu toţii; dacă întâlniţi asemenea oameni, ascultaţi-i cu
luare aminte.
Au rămas foarte puţini în categoria celor ce vor într-o viaţă să iasă din lanţul
reîncarnărilor şi care şi-au schimbat destinul dedicându-şi viaţa căutării
Adevărului şi slujirii lui Dumnezeu. Dintre aceştia fac parte anumiţi yoghini,
călugări isihaşti, anumiţi înţelepţi şi iniţiaţi. O astfel de viaţă este dificil de urmat
ca exemplu, dar echivalează cu multe vieţi trăite prin reîncarnări succesive,
înălţând spiritul mai multe trepte în evoluţia sa.
Aceste categorii de oameni diferă mult între ele şi nu trebuie confundate,
atribuindu-le termenul general de credincioşi.
Au mai aderat la diferite secte religioase oameni ce în esenţă fac parte din
primele două categorii.
Ceea ce doresc ca oamenii să cunoască este că lumea este aceeaşi, dar s-a şi
schimbat. Fenomenele sunt aceleaşi la nivelul societăţii, în schimb capacitatea de
înţelegere este alta.
De aceea, dificultatea în a face credibilă ideea existenţei unei puteri
superioare omului a devenit tot mai acută din cauza materialismului, dar, în
acelaşi timp, atât creştinismul, cât şi alte religii, s-au răspândit în forme noi, mai
mult sau mai puţin adevărate, în paralel cu o culturalizare a maselor care a
permis înţelegerea la alt nivel a relaţiei omului cu divinitatea.
Situaţia însă nu este îmbucurătoare din alt punct de vedere. Religia s-a
transformat în ritual şi tradiţie şi încercarea noastră de a înnoi vechile cunoştinţe
se loveşte de un refuz categoric din partea preoţilor, pe de o parte, şi a adepţilor
diferitelor religii, pe de altă parte.
Nu puteţi să menţineţi mii de ani religia la nivelul de dezvoltare spirituală a
omenirii din vremea când m-am întrupat pe Pământ. De aceea am trimis
prooroci, au fost şi sunt minuni în multe locuri, am inspirat oameni ce au scris
cărţi spre a vă deschide orizontul cunoaşterii; şi toate au fost rând pe rând
negate, ridiculizate, ignorate, în timp ce în diferite colţuri ale lumii oamenii s-au
ucis în numele credinţei. Eu nu recunosc asemenea războaie şi nu doresc jertfe
de acest fel. Maturizaţi-vă şi rezolvaţi problemele reale ale omenirii: foametea,
boala, poluarea, şomajul, crima, corupţia, sărăcia etc.
Nu doresc ca, în numele credinţei şi dreptăţii, statele să se războiască între
ele. Nu consider nici o ţară superioară celeilalte; din acest motiv nu am ales ca
centru spiritual al lumii decât acea ţară care a ştiut să rabde, să nu cotropească
şi a plătit cu multă suferinţă şi umilinţă darurile de care se va bucura, încă o mai
respingeţi, nu o ajutaţi, dar va veni vremea când veţi cere să aderaţi la religia ei,
la principiile ei de a trăi şi de a se pregăti pentru a întâmpina Noua Eră a
împărăţiei Cereşti pe Pământ. În România trăiesc mulţi sfinţi, multe fiinţe
superioare întrupate în oameni care vor munci mult pentru a ajuta la renaşterea
spirituală a ţării şi a planetei. Sunt fiinţe pregătite pentru diferite aspecte ale
vieţii ce va trebui reclădită de la bază. Nu aveţi idee cât de minuţios este pusă la
punct reorganizarea vieţii pe Pământ, după cei 7 ani apocaliptici, ce vor zgudui
lumea din temelii,
Numai cei ce vor merita, însă, se vor bucura de acea viaţă în care alte legi
vor guverna planeta, ce va fi condusă de Fiul lui Dumnezeu şi alţi soli cereşti.
Veţi fi altfel de oameni pentru că totul se va schimba în voi şi în jurul vostru.
5.
6.
Vremuri grele vor veni şi fiecare va avea de dat singur răspunsul la
întrebarea: „Ce ai făcut cu viaţa ta? Ai ales între moarte şi nemurire". Dacă
preoţii ar avea inima mai deschisă spre a înţelege ce se întâmplă în jurul lor, ar
vedea că oamenii cu har primesc mesaje divine, în timp ce lor nu li se întâmplă
nici o minune. Acest lucru se întâmplă pentru că, în timp ce laicii cred în
credinţa vie, în Dumnezeu care se găseşte în Creaţie şi în afara ei şi continuă să
se adreseze aleşilor săi, preoţii consideră aceste minuni drept ispite ale
Necuratului. Neavând credinţă în ei, nu sunt demni să recunoască Cuvântul lui
Dumnezeu.
De aceea am ales dintre laici oameni care Mă vor sluji pe Mine îndeplinind
anumite misiuni pe Pământ.
Pentru început, am ales o femeie căreia îi voi transmite învăţăturile Mele
spre a pregăti omenirea pentru a înţelege evenimentele la care vor fi martori, cu
credinţă în Dumnezeu şi răbdare.
Credinţa este bună, dar insuficientă când nu cunoşti şi nu aplici legile
Creaţiei. Numai înţelegându-le la nivelul lor de astăzi, oamenii vor putea să se
adapteze anilor ce vin.
Cât timp ei nu depăşesc nivelul religiei de acum 2000 de ani, care pe parcurs
a fost mutilată de mulţi propovăduitori, ei vor asista neputincioşi la renaşterea
spirituală a omenirii.
Doresc să înţelegeţi că legile nu s-au schimbat, ci doar au fost şi vor mai fi
completate şi, pe alocuri, corectate, ca explicaţie a sensului pe care nu l-aţi
pătruns. Este firesc ca, pe măsură ce capacitatea de înţelegere a oamenilor se
dezvoltă, şi învăţătura să fie predată, împărtăşită, tălmăcită la nivelul lor. Tinerii
vor aprecia tradiţia, dar vor dori să ştie în ce relaţie este Divinitatea cu locuitorii
altor planete, cum este structurat Universul creat, cum puteţi progresa mai rapid,
cum evoluează spiritul în cursul reîncarnărilor, ce forţe guvernează lumea, în ce
fel să se roage şi cum se manifestă răspunsul divin, cum pot lua legătura cu acei
mentori spirituali ce vă ghidează în viaţă, ce am făcut Eu între 14 şi 30 de ani de
Biblia nu pomeneşte, cum vor învia la Judecată morţii din morminte, cum este
lumea dreaptă când unii suferă şi alţii nu...
Sunt câteva întrebări la care preoţii nu dau răspuns şi nici măcar nu caută
să afle adevărul.
Am spus: „cere şi ţi se va da, bate şi ţi se va deschide!".
M-am referit la a cere cunoaştere, răspuns, la a căuta poarta Adevărului.
Căutaţi şi veţi găsi, întrebaţi şi veţi primi răspuns, rugaţi-vă sincer să fiţi iertaţi şi
veţi fi. Meditaţi şi veţi fi inspiraţi. învăţătura trebuie înţeleasă şi trăită prin
proprie experienţă.
Nu vă fie teamă de cuvintele preoţilor care vă spun că este blasfemie sau
ispită, sau necurat tot ceea ce ei nu pot pricepe. Îndrăzniţi, fiţi curajoşi, porniţi pe
cărarea spre Lumină.
Mai întâi, rugaţi-vă să vi se arate drumul, apoi aşteptaţi cu răbdare
răspunsul şi urmaţi-l. Fiecare are drumul său.
Dacă veţi studia religiile lumii, veţi găsi multe Adevăruri în ele. Multe au fost
deformate în timp, de aceea, citind mai multe cărţi, veţi găsi adevărul. Nu
renunţaţi la a-L căuta.
Acesta este sensul vieţii. Şi, pentru a-L găsi, nu este suficientă viaţa
pamântească.
Dacă Biblia editată azi nu conţine informaţii despre reîncarnare, aflaţi că am
vorbit şi despre acest lucru, dar, nefiind înţeles, a fost omis pe parcurs.
Nu renunţaţi la idealuri, la visul într-o lume mai bună, în viaţa aceasta veţi
avea ocazia să o construiţi, iar într-o viaţă viitoare să vă bucuraţi de ea.
Păstraţi-vă optimismul şi bucuria de a trăi, căci viaţa este un dar, însă nu
uitaţi că fără Dumnezeu nu aţi exista şi nu aţi progresa.
Viaţă fără Dumnezeu nu există. Tot Universul îl slăveşte pe Tatăl Ceresc,
indiferent cât de avansate sunt civilizaţiile respective.
Dacă aţi avea credinţă cât un bob de muştar, a-ţi putea muta munţii. Nu
este nevoie să-i mutaţi, dar puteţi face lucruri minunate cu efort minim.
7.
8.
9.
10.
11.
Să nu ucizi
Această poruncă este cuprinzătoare, ea referindu-se la mai multe decât cred
credincioşii de azi.
La început oamenii au ucis mult din dragoste de Dumnezeu, din dorinţa de a
extermina pe necredincioşi sau pe cei de alte religii, din dorinţa de a aduce jertfe.
Apoi au ucis în războaie, lupte de cucerire sau de apărare, din răutate, din
motive atât de meschine, că nu merită menţionate.
Mai târziu, crimele au evoluat, făcându-se ascuns de o-chiul oamenilor, dar
totul a fost înregistrat de ochiul divin.
Crima datorată cruzimii omeneşti este de neînţeles pentru un spirit ce se
doreşte deasupra regnului animal.
Mai sunt apoi crimele morale care sunt reprezentate de acele acţiuni ce s-au
soldat cu pierderi de vieţi omeneşti: condamnări la moarte, legi ce au permis
crima sau condiţii de viaţă ce conduceau la moarte, umilirea aproapelui,
batjocura, tortura.
Crimă este uciderea animalelor pentru hrană şi îmbrăcăminte, ca şi acea
distrugere a plantelor prin pregătirea hranei prin foc.
Crimă este uciderea timpului cu discuţii interminabile şi inutile pe teme
politice, de bârfă, de bani sau procurarea hranei.
Crimă este uciderea spiritului din om prin educarea lui în spirit animalic, în
sensul reducerii aspiraţiilor şi sensului vieţii la procurarea hranei şi a
adăpostului.
Toate aceste lucruri se judecă ca încălcare a acestei porunci. Toţi cei ce au
păcătuit în acest fel şi nu şi-au răscumpărat păcatul prin suferinţă sau jertfă
proprie, vor muri pentru eternitate.
Vor fi salvaţi numai cei ce, conştienţi fiind de acest păcat, se vor căi şi vor
ruga Cerul să fie ajutaţi să îl ispăşească.
Pedeapsa va fi cumplită, pe măsura răului pe care l-aţi făcut creaţiei divine.
Unii nu vă veţi da seama de această judecată care vă va găsi vinovaţi, decât
la moarte, care nu este obligatoriu să fie chiar în ceasul Judecăţii.
Alţii veţi muri în chinurile pe care le-aţi oferit cu largheţe altora.
Alţii veţi fi prinşi în cataclismele ce vor împânzi Pământul.
Unii vor apuca să vadă puţin din anii ce vor veni, atât cât să le sporească
regretul de a nu fi crezut în Justiţia divină.
Cei ce vor muri nevinovaţi vor câştiga viaţa veşnică. Moartea lor îi va mântui
cu condiţia ca în momentul morţii să fi recunoscut deja supremaţia şi dreptatea
lui Dumnezeu şi să nu fi acceptat numerotarea anticristului.
Nu voi insista asupra vieţii de dincolo şi asupra morţii în eternitate la
marginea Universului.
Concluziile se desprind uşor din cele ce v-am spus.
Aveţi puţin timp să vă răscumpăraţi păcatele.
Rugaţi-vă să fiţi ajutaţi pentru aceasta!
12.
Să nu furi
Oamenii şi-au însuşit ceea ce Dumnezeu le-a dat tuturor deopotrivă. Au pus
stăpânire pe pământ, pe păduri, pe oameni şi au început să le folosească aşa
cum au crezut ei de cuviinţă.
Atunci când Dumnezeu a spus „stăpâniţi pământul nu s~a referit la a-l
parcela şi împărţi celor mai duri oameni. S-a referit la faptul că pământul întreg
trebuia gospodărit, înfrumuseţat prin creaţie, iar bunăstarea trebuia să fie a
tuturor.
Regii trebuiau aleşi după hărnicie şi bunătate, nu după averea smulsă prin
crime şi furt. Cei mai luminaţi oameni trebuiau să conducă Pământul. Rasele nu
trebuiau exploatate, ci ajutate să se dezvolte pe măsura capacităţii lor de a
înţelege.
Aţi furat pământul, aţi furat apele, aţi limitat cu graniţe libertatea omului de
a călători.
Aţi învăţat toate generaţiile să fure din cauza discrepanţelor ce au apărut în
nivelul de trai. Nu s-ar fi ajuns la furt dacă oamenii ar fi avut ce mânca, dacă nu
ar fi fost chinuiţi, exploataţi până la moarte. Acum fenomenul s-a extins în masă.
Se fură la cântar, se fură în uzine, se fură pe stradă, se fură cu acte „în regulă",
se fură conştient şi acest lucru este cel mai grav.
Oamenii, furând, încearcă uneori să stabilească o dreptate care nu mai
există. Pedeapsa va fi însă a tuturor celor ce au furat. Furtul este păcat atâta
timp cit afectează viaţa semenilor.
Vor fi iertaţi cei care au făcut-o în cazuri extreme, pentru a salva vieţi
omeneşti.
Toţi ceilalţi, şi îndeosebi naţiunile cotropitoare, vor plăti scump acest păcat.
Judecata este pentru oameni, dar şi pentru naţiuni. Dacă naţiunile au păcătuit
cucerind teritorii locuite de oameni pe care i-au supus cu forţa, sunt vinovate şi
vor dispărea în timp, fiind asimilate de cele ce vor rămâne.
Petrolul nu aparţine oamenilor ce s-au aşezat pe pământuri cu zăcăminte
bogate, nici aurul sau pietrele preţioase nu sunt numai ale locuitorilor. Nici
câmpiile sau munţii nu aparţin unor state. întreaga bogăţie planetară este a
tuturor.
Voi ar fi trebuit să alegeţi oameni drepţi care să vă conducă şi care, egali în
toate cu voi, să aibă numai puterea de a decide pe care le-o dă înţelepciunea,
spiritul de dreptate, adevăr şi iubire fie semeni.
Nu aveţi nevoie de atâta hrană, de atâtea haine, de atâtea terenuri. Folosiţi
tot pământul pentru cunoaştere şi reduceţi la strictul necesar nevoile corpului
fizic pe care îl folosiţi în această viaţă.
Acum este destul de târziu pentru a schimba ceva. Numai
Judecata va restabili dreptatea pe Pământ şi atunci totul va fi luat de la
început sub conducerea zeilor ce au venit pe Pământ în chip de oameni.
Zeii sunt spirite înalte, superioare, cu puteri mari, luminoase, care conduc
planetele diferitelor galaxii. Vor fi ajutaţi de sfinţi - spirite trimise cu misiuni
speciale spre a munci alături de voi ia curăţarea planetei şi clădirea unei vieţi noi
pe Pământ.
Vreau să reflectaţi bine la poruncile pe care le-aţi încălcat.
Nu vor fi iertaţi decât cei ce vor dovedi că merită prin pocăinţă şi prin fapte
bune.
Viaţa actuală a devenit un joc al intereselor meschine, egoiste. Urmăriţi
idealuri nobile, umanitare, urmăriţi evoluţia voastră spirituală şi doriţi bucuria
celor din jurul vostru.
Dăruind veţi avea, nu furând. Respectaţi această lege şi veţi avea bogăţii
materiale şi spirituale neaşteptate.
Furând, veţi avea un timp bogăţiile materiale râvnite, dar nu veţi supravieţui
Judecăţii, veţi pierde viaţa - darul pe care vi l-a dat Dumnezeu şi pe care nu aţi
ştiut să-l preţuiţi.
Bogăţiile spiritului trebuiau sporite, nu ale trupului trecător pe Pământ, Dar
acele bogăţii se obţin prin trudă, cu credinţă, cu dragoste.
Nu mai zăboviţi, schimbaţi-vă modul de a gândi, trăi, de a vă bucura de tot
ce vă înconjoară.
Nu mai furaţi timpul oamenilor cu minciuni, cu lecţii perimate despre viaţă,
cu vorbe goale şi promisiuni deşarte.
Oameni ai politicii, renunţaţi ia o carieră pe care o dezonoraţi afectând
atâtea vieţi ce depind de legile pe care le votaţi voi, fără a cunoaşte legile creaţiei
universale. Renunţaţi la scaunele pe care la ocupaţi şi la hârtiile fără valoare pe
care le semnaţi şi le încălcaţi fără scrupule. Fără voi, lumea poate trăi, dar fără
ţărani şi muncitori nu.
Intelectuali, nu mai umpleţi hârtia cu nerozii ce nu folosesc nimănui.
Orientaţi-vă munca şi gândirea spre progresul omului, spre binele lui, spre
înfrumuseţarea vieţii, spre cunoaşterea creaţiei divine din care faceţi parte. Nu
mai alergaţi după titluri fără valoare, după bani obţinuţi din maculatură, nu vă
consideraţi superiori atunci când nu cunoaşteţi lucrurile simple.
Căutaţi esenţa vieţii, ce este important în viaţă şi învăţaţi generaţiile care vin
aceste lucruri, nu tomurile memorate care nu au greutate pe talerul balanţei
Judecăţii.
Educaţi copiii în spiritul iubirii oamenilor, pentru a avea credinţă în
Dumnezeu, pentru a munci cu bucurie şi a trăi viaţa conştient, pentru a-şi
îmbunătăţi karma şi a trece cu curaj probele din care vor învăţa cum să devină
mai buni.
Dăruiţi ce aveţi mai bun în voi şi veţi fi răsplătiţi.
13.
Să nu ai alt Dumnezeu decât Unicul Dumnezeu care este Creatorul
Lumii.
14.
Să iubeşti aproapele ca pe tine însuţi
Această poruncă nu este absurdă, toţi puteţi iubi şi o dovediţi faţă de copii,
soţ-soţie, frate-soră, rude, prieteni, sau, mai rar, faţă de oameni în general.
Nu toţi oamenii iubesc însă la fel. Unii nu iubesc deloc, arătând mult egoism
faţă de semeni.
A iubi înseamnă a dărui celor din jur bucurie prin cuvinte blânde şi
înţelepte, prin alinarea suferinţei, prin daruri, prin încurajări, toate acestea
dovedind iubirea.
Mai înaltă, iubirea pură se dovedeşte prin fapte, renunţări în favoarea celui
iubit, prin jertfă proprie, prin sacrificiul suprem.
Aceste mărturii ale iubirii înalţă spiritul uman într-o viaţă cât multe alte
acţiuni omeneşti în numeroase reîncarnări. Astfel de fapte şterg multe păcate din
cartea vieţii.
Aveţi astfel un mijloc uşor la îndemână de a vă corecta greşelile, de a vă
însănătoşi, de a progresa şi de a avea dreptul la darurile Cerului. Bunătatea,
devotamentul, dragostea sunt răsplătite de Dumnezeu cu multe bucurii.
Iubirea nu se demonstrează cu 2-3 acţiuni, ci permanent, toată viaţa.
Iubirea atrage iubire. împărţind bucurii, veţi fi iubiţi, respectaţi, binecuvântaţi.
Nu împărţiţi dragostea voastră numai asupra rudelor.
Priviţi cu un zâmbet cald oamenii de pe stradă, ajutaţi-i pe cei bătrâni,
bolnavi, orfani. Nu vorbiţi urât şi nu gândiţi urât despre cunoştinţe sau diferite
persoane pe care nu le-aţi cunoscut direct. Nu blestemaţi. Blestemele se întorc
asupra voastră şi vă chinuie în lumea spiritului, dar şi pe Pământ, în următoarele
reîncarnări.
Aveţi curajul de, a recunoaşte când greşiţi şi cereţi-vă iertare. Nu vă
duşmăniţi, nu priviţi viaţa ca un permanent zbucium, conflict, luptă. Fiţi mai
senini. Aceleaşi lucruri le puteţi face într-o stare de iritare, sau dimpotrivă, cu
multă dragoste şi bucurie.
Acelaşi dar oferit cu dragoste aduce noroc, în timp ce, oferit din obligaţie,
aduce ghinion. Mâncarea pregătită cu dragoste este gustoasă, în timp ce,
preparată din obligaţie, devine balast.
Munca are spor când este însufleţită. Plantele cresc altfel când sunt udate cu
dragoste. Hainele purtate cu drag se încarcă cu energii pozitive şi vă aduc noroc.
Oamenii încep să simtă diferenţa între un câmp benefic şi unul malefic. Fiţi
plăcuţi şi vă va merge bine, nimeni nu va căuta prilej de discuţii neplăcute.
învăţaţi să cedaţi pentru a curma discuţiile dure, găsiţi momente potrivite pentru
a strecura câte o vorbă bună chiar celor nervoşi, gândiţi că necazurile îi fac pe
unii oameni să se manifeste astfel. Tensiunile acumulate izbucnesc în moduri
diferite. Detensionaţi atmosfera din jurul vostru cu o glumă sau o vorbă bună.
Toate aceste lucruri simple sunt eficace, trebuie doar să le folosiţi.
Iubiţi viaţa, natura şi învăţaţi copiii, vecinii, colegii să o iubească. În mijlocul
ei vă veţi încărca de energie, dar efectul benefic este întregit de liniştea, meditaţia
şi bucuria singurătăţii.
Evitaţi în zilele de odihnă zgomotul, aglomeraţia, mesele copioase şi lenea.
Relaxaţi-vă altfel, prin mişcare, lectură, meditaţie. Odihna nu înseamnă numai
somn.
Bucuraţi-vă de oaspeţi, dar nu faceţi din asta un stres pentru vecini.
Aveţi încă timp să aplicaţi aceste metode de a vă manifesta dragostea de
oameni şi bucuria de a trăi.
Nu pierdeţi însă timpul. Este foarte preţios.
(august 1993)
15.
16.
17.
În anii care vor urma, aveţi să demonstraţi dacă meritaţi ca să trăiţi sau nu.
Veţi fi testaţi astfel încât să arătaţi dacă aveţi credinţă în Dumnezeu şi în Fiii Săi,
dacă aveţi bunătate faţă de semeni, dacă aveţi răbdare să aşteptaţi verdictul
Judecăţii, dacă sunteţi milostivi şi iertători, aşa cum doriţi să fie Tatăl Ceresc cu
voi, dacă vă străduiţi să-L slujiţi pe cel ce a fost Iisus pe Pământ şi acum este
printre voi sub alt nume, dacă aveţi gânduri de iubire faţă de ţară, dacă nu aveţi
alte atitudini nepotrivite faţă de cei din jur, dacă viaţa veşnică este mai
importantă pentru voi decât satisfacţiile materiale.
Nu am să am milă faţă de cei ce nu respectă învăţătura pe care v-am
reexplicat-o astfel încât să nu poată nimeni obiecta că nu a avut de unde afla
adevărul.
Am venit pentru voi şi voi fugiţi de mine. De ce vă este teamă? Aceeaşi teamă
de a nu vă pierde tronul, scaunul ocupat în ierarhia strâmbă a societăţii pe care
aţi creat-o?
Am venit ca dragoste şi constat în jur numai îndoială, teamă, dispreţ,
aroganţă, orgoliu, ură, apatie...
Ce aţi făcut cu viaţa voastră?
Cine credeţi că este de vină pentru toate astea?
Chiar credeţi că stau diavolii la pândă să vă ispitească? Aţi ajuns voi să
creaţi o lume de diavoli. Ea nu există. Slăbiciunile voastre le-aţi pus pe seama
unei puteri întunecate care vă subjugă, pentru a nu vedea că voi sunteţi acele
creaturi neînfrânate în pofte şi dezmăţ!
Mai meritaţi să vă numiţi oameni?
Tot ce a fost bun, frumos, pur şi nobil în voi aţi distrus cu nepăsare şi
sadism. De ce aţi dorit iertarea acestor păcate care au ajuns să vă placă?
Aţi transmis din generaţie în generaţie tradiţii puerile, uşor de urmat. Fugiţi
cu laşitate de greu.
Vă atrag filmele cu oameni curajoşi, dârzi, dar nu vă gândiţi să fiţi ca ei. Vă
comparaţi cu ei, dar de fapt întruchipaţi în viaţă personaje negative.
V-aţi creat o lume în care stimaţi pe cei cu bani şi dispreţuiţi modestia şi
bunul simţ.
V-aţi creat o lume în care analizaţi atitudinea omului faţă de bani, dar nu
faţă de oameni.
Aţi ucis în fel şi chip creaţia şi mergeţi liniştiţi la biserici să aduceţi slavă
Celui ce v-a spus „Să nu ucizi". Cum credeţi că pot fi răsplătite faptele voastre?
Credeţi că Împărăţia este o comoară din care cad bogăţii materiale în mâinile
celui ce se roagă?
Partea rea este că aţi educat copiii după chipul şi asemănarea voastră,
împiedicându-i să evolueze. În familie vă impuneţi punctul de vedere chiar şi când
e timpul să-i lăsaţi să se desprindă, să-şi ia zborul, când aleg profesia, soţul-
soţia, drumul în viaţă. Atunci îi chinuiţi, convingându-i să facă ceea ce doriţi voi,
nu ceea ce doresc ei şi astfel ratează o existenţă în care sufletul lor nu îşi învaţă
lecţia, iar karma lor se încarcă făcându-i să revină pe .Pământ de atâtea şi atâtea
ori pentru a putea să găsească acele condiţii care le vor permite evoluţia. Roiul
vostru se încheie la vârsta majoratului.
Lăsaţi copiii să vină la Mine! Nu îi chemaţi înapoi în lumea voastră de orgolii
şi meschinării.
Aveţi atâtea lucruri de învăţat în fiecare secundă încât nu pot înţelege cum
puteţi o viaţă întreagă să vă reduceţi activitatea la a munci la serviciu (mai mult
sau mai puţin corect), la mâncat, dormit, fumat, citit presa şi privit ore în şir
televizorul.
Această monotonie v-a suprimat calitatea cea mai importantă a creierului
vostru - aceea de a gândi. Atunci de ce vă miraţi că folosiţi numai câteva procente
din capacitatea acestui miraculos sistem capabil să răspundă oricărei solicitări
imaginate? Deblocarea circuitelor este însă permisă numai prin aplicarea cifrului
divin - purificarea. Pe măsură ce vă veţi purifica, alte şi alte zone ale creierului se
vor activa, permiţând dezvoltarea unor daruri ce vă par de domeniul SF.
Nu trişaţi însă, pentru că veţi fi depistaţi înainte de a începe.
OCHIUL DIVIN VEDE TOT, PERMANENT. NIMENI NU SE POATE ASCUNDE
NICI MĂCAR CU GÎNDUL.
Aveţi pe planetă tot ce vă trebuie ca să fiţi fericiţi şi aţi făcut tot ce aţi putut
ca să deveniţi nefericiţi.
Aţi avut atâta timp la dispoziţie; de ce aţi omorât timpul cu bârfe, găteli,
duşmănii, distracţii nocive?
În pragul morţii, când omul îşi vede filmul vieţii în cele mai mici amănunte,
are durerea irosirii vieţii. Este prea târziu şi are de suferit mult în altă lume unde
trebuie să se purifice.
Aceste lucruri le cunoaşteţi. De ce nu vă pregătiţi, din timpul vieţii
pământeşti, ascensiunea spre o viaţă mai frumoasă?
Am auzit adesea: „Să mâncăm, să ne distrăm, căci o viaţă are omul!"
Nu mai spuneţi asemenea prostii!În primul rând, omul are multe vieţi, apoi
nu acesta este scopul vieţii. Aţi depăşit etapa de reîncarnare în animale.
Şi, apoi, viaţa are mai multe bucurii decât credeţi.
Nu vă lăsaţi seduşi de plăcerea carnală, de" satisfacţia stomacului sau de
inconştienţa somnului.
Veţi suferi cumplit în lumea în care pentru faptă există şi răsplată; cei ce au
lenevit pe Pământ, vor munci până la epuizare în lumea astrală pentru a învăţa
valoarea odihnei.
Aţi comis avorturi, aţi ucis adevăratele roade ale iubirii.
Nu este o crimă mai cumplită decât să iei viaţa unui copil lipsit de apărare şi
a împiedica altă entitate spirituală să se reîncarneze pentru a evolua. Poate că nu
aţi fi putut să-i creşteţi, dar aţi fi putut cel puţin avea bunul simţ de a evita
concepţia, chiar dacă acest lucru ar fi însemnat reducerea plăcerilor fizice de
nepotolit ale bărbaţilor.
Viaţa sexuală are ca scop principal crearea corpurilor necesare pentru
spiritele ce vin să se reîncarneze pe Pământ. Pe lângă aceasta, dragostea fizică
realizează într-un cuplu un schimb energetic în care fiecare cedează excesul
energiei de semn opus primind energie de acelaşi semn cu cea proprie. Acest
lucru are ioc perfect când între cei doi parteneri există o dragoste adevărată. În
cazul contactelor întâmplătoare între doi parteneri care nu se iubesc, au loc
pierderi energetice care conduc treptat la epuizare fizică.
Aceste observaţii ar trebui să vă atragă atenţia asupra nocivităţii exceselor
sexuale prin frecvenţa lor, finalizarea lor prea des şi prin schimbarea partenerilor.
Iubiţi omul de lângă voi, pe care l-aţi ales. Maturitatea se exprimă şi prin
devotament, tandreţe, fidelitate. Adolescenţa întârziată vă păgubeşte de
sentimente profunde şi experienţe de viaţă care vă înalţă.
Vai celor ce batjocoresc iubirea aproapelui, vor suferi de alte chinuri pe care
nu le cunosc şi care îi vor învăţa să preţuiască ceea ce au lângă ei şi nu ştiu.
Iubirea are regulile ei şi este exigentă cu cei ce aleg acest drum în viaţă.
Mai doriţi iubirea când nu ştiţi să o păstraţi? învăţaţi să iubiţi cu dăruire şi
veţi fi răsplătiţi. Nu confundaţi însă iubirea cu egoismul, posesivitatea, orgoliul,
dorinţa fizică, atracţia noului.
Toate aspectele vieţii trebuie analizate astfel încât să TRĂIŢI CONŞTIENT
VIAŢA.
Aveţi un scurt răgaz pentru a vă aminti cum aţi trăit până acum şi a găsi
soluţii pentru viitor, astfel încât să meritaţi iertarea şi viaţa veşnică.
18.
19.
Am auzit adesea spunându-se: „Că doar nu eşti uşa de Biserică".
Am înţeles că oamenii îşi reproşează că nu sunt în fond aşa cum vor să pară,
că păcătuiesc ca toţi ceilalţi.
Trist este când uneori această vorbă este spusă cu dorinţa de a îmbia la
păcat pe cineva care încearcă să se înfrâneze.
Dar răzbate şi mândria de a nu fi uşă de biserică.
Ce este ruşinos în a fi uşă de biserică? A începe un drum curat? Eu "v-am
cerut să fiţi cu toţii biserici, vii nu să clădiţi ziduri moarte. Mi-ar fi plăcut să vă
văd în mijlocul naturii meditând şi căutând sensurile ascunse ale parabolelor
biblice.
Aţi dorit vreodată să petreceţi duminica acasă, gândind la cele sfinte? Să
aprindeţi o luminare pentru a vedea mai bine păcatele ce vă apasă conştiinţa şi
să meditaţi Ia unele adevăruri ale vieţii?
De ce numai boala care vă imobilizează la pat vă face - şi atunci, cu greu - să
reflectaţi asupra felului în care aţi trăit? De ce numai iminenţa morţii vă face să
gândiţi? De ce numai necazurile vă aduc rugăciuni pe buze? De ce nu mulţumiţi
pentru bucuriile şi reuşitele voastre, când ştiţi că fără Dumnezeu nu aţi realiza
nimic?
Aţi avut ani întregi de suferinţă. Nu v-au făcut să vă întrebaţi de ce a trebuit
să sufere poporul acesta?
Orice eveniment în viaţă vă pare că aşa trebuie să fie?
Nu ştiţi să vă miraţi, să puneţi întrebări, să căutaţi răspunsuri, să
exclamaţi?
De ce v-am spus să fiţi asemenea copiilor?
Să aveţi candoarea lor, curiozitatea lor, puritatea lor, dorinţa lor de a găsi, a
afla, a cerceta, a se bucura de natură...
Vai celor ce refuză să asculte aceste Cuvinte!
Răspândiţi-le în jurul vostru, ca oamenii să audă Cuvântul Meu. Nu vă
ascundeţi capul în nisip, ca struţii.
Chiar dacă nu credeţi, arătaţi şi altora mesajele mele, pentru ca cei ce cred
să-mi urmeze sfaturile.
Am de ales oile albe de cele negre pentru a forma turma ce va fi păstorită de
Trimisul lui Dumnezeu.
Nu am venit să conduc lumea, ci numai să Judec.
Tatăl Ceresc ne-a încredinţat fiecăruia altă misiune.
Obişnuiţi-vă cu aceste vizite astrale, cu misiunile spiritelor superioare ce vin
să vă ajute. Veneraţi-i, respectaţi-i, ascultaţi-i pentru că vă despart miliarde de
vieţi. Ei cunosc multe şi vă vor învăţa treptat şi pe voi, astfel încât să porniţi pe
cărarea proprie ce duce spre Lumina Adevărului.
Veţi avea atâtea de aflat, încât vă veţi pierde interesul pentru ceea ce astăzi
se găseşte în centrul preocupărilor voastre.
Dar, ca să puteţi înţelege, trebuie să începeţi prin a fi din nou copii, apoi uşi
de biserici şi biserici vii, altare pentru Numele Domnului.
20.
21.
22.
Am venit din nou pe Pământ. Ca să văd ce se mai poate salva din această
grădină a Celui ce a creat Universul.
Ce am găsit?
Am văzut pământul arid, deseori distrus de defrişările masive şi plantat cu
uzine infernale de armament şi muniţii. Am văzut apele poluate de reziduurile
industriilor voastre cu care vă mândriţi. Am găsit atmosfera oraşelor greu
respirabilă din cauza gazelor de eşapament.
Am găsit războaie, revoluţii, lupte, crime, orori, măceluri. Şi v-am spus: „Să
nu ucizi".
Am găsit boli, mizerie, sărăcie. Şi v-am spus: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine
însuţi".
Am găsit oameni care mi-au schimbat învăţătura într-o idolatrie penibilă. Şi
le-am spus: „Să nu-ţi faci alţi idoli căci Dumnezeu este Unul Singur".
Am găsit: hoţi, prostituţie, minciună. Şi v-am spus „Să nu furi, să nu
preacurveşti, să nu juri strâmb".
Am găsit toate poruncile încălcate cu sadism, cu o plăcere feroce, cu
nonşalanţă, cu cruzime. Ce meritaţi pentru toate astea?
Barbari sau oameni? Cu ce să vă asemăn „civilizaţie" evoluată în ignoranţă şi
perfidie? Puneţi-vă în locul meu şi judecaţi-vă cu imparţialitate.
Presupun că aţi fi în stare să spuneţi: „ia mai jertfeşte-te tu o dată şi noi vom
fi absolviţi de vina pe care ne-o aduci".
Aveţi măcar decenţa să vă priviţi adânc în ochi şi să vedeţi dacă ei mai pot
exprima şi altceva în afară de lăcomie, nerozie, agresiune, indiferenţă, ambiţii
deşarte...
Credeţi că legile pe care vi le-am lăsat erau numai basme pentru copii? Erau
legi pentru oameni maturi.
Dar voi sunteţi imaturi.
Pe drumul pe care aţi pornit nu vă veţi maturiza niciodată.
Acest drum nu duce decât spre cădere, spre moarte veşnică. Nu vă închipuiţi
că dacă veţi admite legea reîncarnării, aceasta va însemna că muriţi în viaţa
aceasta pentru a lua de la început în alta, viitoare.
Aveţi să muriţi definitiv dacă nu vă corectaţi în ultimul ceas atitudinea faţă
de Dumnezeu, faţă de Creaţia sa, faţă de legile divine, faţă de semeni.
Puteţi încă să vă salvaţi sufletul. Nu ezitaţi.
Începeţi de acum, căci drumul este lung şi greu.
23.
24.
25.
Am de spus multe. Am tăcut şi v-am privit când m-aţi scuipat, m-aţi umilit,
m-aţi batjocorit. Am răbdat durerile răstignirii, care au fost cumplite.
Acum aveţi şi voi răbdare să ascultaţi ce am de spus.
Nu am venit să mă răzbun, cum vor concluziona unii. Am venit să vă ajut să
vă ridicaţi de unde aţi căzut. Nu trebuie decât să întindeţi mâna cu credinţă.
De ce nu aveţi curaj? De ce vă este teamă? Ce aveţi de pierdut?
Ştiu că gândirea voastră a fost deviată spre alte dorinţe, a fost treptat supusă
unui proces prin care aţi devenit un fel de roboţi.
Aţi uitat să baraţi drumul gândurilor nocive care vă asfixiază creierele şi vă
fac nervoşi.
Aţi uitat să vă bucuraţi să descoperiţi adevărurile simple ale vieţii prin
observaţie, contemplare, intuiţie. Aţi uitat să comunicaţi cu natura. Aţi ajuns
sclavii raţiunii pure.
Nu aţi observat paradoxurile spre care vă conduce, deseori, logica? Când
legile sunt perfecte - nu există excepţii.
Voi aţi făcut o lege a excepţiilor, astfel încât vreţi să turnaţi în tiparele voastre
fenomenele Universului, sau să studiaţi Cosmosul cu ochelari de cal.
Cum puteţi afla adevărul, însă, când uitaţi un lucru elementar: el se
dezvăluie celui ce îl merită. Pentru a-l merita, trebuie să te purifici şi să îl cauţi
neobosit.
Nu căutaţi roade unde nu aţi semănat!
Cultivaţi mai întâi calităţile umane, apoi munciţi şi veţi găsi ce aţi căutat.
Tăceţi? Este un semn bun! Continuaţi să tăceţi, să gândiţi şi să vă osteniţi.
Veţi cunoaşte şi odihna şi bucuria.
Continuaţi să vorbiţi, să clevetiţi, să aruncaţi cuvinte goale ore în şir? Veţi
găsi ce aţi semănat: neghină.
26.
28.
Am venit să aduc din nou Lumina Cunoaşterii şi o voi transmite direct sau
prin mesagerii mei.
Am să fac prin această carte o recapitulare a ceea ce trebuia să cunoaşteţi
până acum, înainte de a merge mai departe.
Citiţi-o cu atenţie de multe ori şi aplicaţi sfaturile ce vi s-au dat în viaţă. Cei
ce vor să ştie mai multe, să urmărească acele cărţi inspirate de lumea celestă
pământenilor.
Am să aduc noi mesaje pentru ca să ascultaţi Cuvin tul meu nealterat de
transcrieri, traduceri, ajustări, interpretări efectuate intenţionat sau nu.
Studiaţi aceste cărţi până veţi înţelege ce aveţi de făcut. Mai există o singură
şansă ca Pământul să fie salvat.
Depinde de voi, pentru că numai atitudinea voastră faţă de Dumnezeu, de
semeni şi de planetă poate schimba soarta acestei civilizaţii.
Oriunde aţi fi, dezbateţi aceste teme şi căutaţi soluţii pentru a îmbunătăţi
viaţa.
Nu Eu voi munci în locul vostru, nu Eu vă voi corecta greşelile, nu Eu sunt
cel ce semnează tratatele de pace, nu Eu dezamorsez bombele, nu Eu vă închid
televizorul, nu Eu vă transform din lupi în miei. Numai voi înşivă, aplicând legile
divine, vă veţi schimba concepţia despre viaţă. Numai voi aveţi puterea să
schimbaţi ceva în voi şi în jurul vostru. Rugaţi-vă şi veţi fi ajutaţi. Eu vă arăt
drumul, calea, ce aveţi de făcut, cum să faceţi şi atitudinea pe care trebuie să s-o
adoptaţi faţă de propria conştiinţă.
29.
30.
31.
32.
33.
34.
35.
36.
37.
Mulţi oameni au crezut că viaţa este dată fiecăruia să o trăiască după bunul
plac. Ei au considerat că pot face ceea ce cred ei că este corect şi bine sau pur şi
simplu să ignore existenţa corectitudinii şi a binelui.
Aceşti oameni au ajuns în timp să aibă tot felul de necazuri, boli, neajunsuri
pe care ei le-au pus pe seama vieţii, părându-li-se normal ca viaţa să le aducă
astfel de surprize.
Aflaţi că viaţa vă este dată ca să fiţi fericiţi, să învăţaţi să aplicaţi legile
Universului şi să ajungeţi astfel la cunoaştere şi desăvârşire. Nimeni nu vă
doreşte încercările prin care treceţi deseori de-a lungul anilor.
Numai greşelile voastre, păcatele voastre, gândurile nocive vă aduc asemenea
pedepse neplăcute. Aveţi întotdeauna ceea ce meritaţi. Ceea ce semănaţi, aceea
culegeţi. Doar că recolta uneori o strângeţi mai repede, alteori mai târziu. Vă miră
poate că pedepsele nu vin întotdeauna prompt.
Vreau să ştiţi că Dumnezeu, în mila Sa, vă dă şansa să regretaţi, să vă
corectaţi şi să nu mai greşiţi, astfel încât adesea nu mai este cazul ca omul să
sufere de două ori pentru aceeaşi încălcare a legii. Atunci când însă nu vreţi să vă
căiţi pentru faptele, vorbele şi gândurile voastre, când repetaţi aceleaşi greşeli
conştient sau inconştient, acestea atrag anumite suferinţe care să vă înveţe să nu
mai sfidaţi legile divine.
Ce este de făcut când omenirea în bloc : greşeşte grav? Este avertizată să se
oprească, să judece şi să schimbe legile după care se conduce, cu altele drepte.
Oamenii refuză însă să creadă avertismentele. Atunci Dumnezeu încearcă să
le mai dea o şansă şi trimite mesageri care să înveţe oamenii cum să trăiască,
explicându-le la nivelul lor de înţelegere care sunt secretele cunoaşterii şi ale
progresului.
Oamenii batjocoresc, umilesc sau omoară mesagerii divini.
Faptele lor, potrivit Legii, atrag pedepse meritate: boli, calamităţi, molime,
foamete, secetă.
Oamenii consideră toate acestea ca fenomene obişnuite ale naturii,
prognozabile, care fac parte din viaţă şi se înscriu în legile naturii. II consideră pe
Dumnezeu nedrept sau pur şi simplu nu îl recunosc.
Dumnezeu îi iartă, gândind că oamenii nu s-au maturizat şi le mai dă o
şansă de a se maturiza.
Astfel, cu pedepse sau cu mesageri trimişi spre a arăta oamenilor drumul
spre Lumina Adevărului, Dumnezeu a tot păsuit omenirea până când această
plagă a Universului a început să provoace mari perturbări în Armonia cosmică.
Nu mai există decât două soluţii: distrugerea acestei civilizaţii rebele sau
salvarea ei cu ajutorul unor forţe cosmice dispuse să participe la marele război
dintre ignoranţă şi Cunoaştere, dintre întuneric şi Lumină.
Salvarea planetei înseamnă de fapt salvarea acelor suflete care merită să
evolueze în continuare în veşnicie. Cele care nu recunosc Legea Unică vor fi
dezintegrate.
Alegeţi-vă soarta, oameni nerecunoscători, şi mulţumiţi-le celor ce s-au
sacrificat venind din cele mai înalte sfere ale Luminii printre voi, să vă ajute.
Astfel am venit printre voi Eu, cel care acum 2000 ani am fost Isus Cristos,
au venit fraţi de-ai mei din Lumină, au venit zei, au venit sfinţi şi chiar
arhangheli.
Au venit cele mai mari spirite din Oraşul de Aur, acceptând misiuni
importante pe Pământ. Sub chipuri de oameni obişnuiţi, există multe spirite
superioare care la vreme potrivită vor şti ce au de făcut.
Voi ce faceţi pentru planeta voastră? Staţi cu mâinile în sân? Ce aşteptaţi?
Să muncească alţii pentru voi?
Meritaţi voi marea jertfă astrală?
Reflectaţi şi căutaţi soluţii. întrebaţi, rugaţi-vă, munciţi, luptaţi.
PLANETA MERITĂ SĂ FIE SALVATĂ.
DAR VOI MERITAŢI?
EXAMINAŢI-VĂ CONŞTIINŢA ŞI RĂSPUNDEŢI!
39.
Aţi fost adesea la biserică. Aţi ascultat slujbe, liturghii, parastase aţi asistat
la hramuri şi alte ritualuri care au anumite semnificaţii.
Am participat şi eu la câteva şi am urmărit cu atenţie atât preotul cât şi
enoriaşii. Am avut surpriza să constat că deşi aveau gândurile în alte părţi, toţi
erau convinşi că participau la un act de mare credinţă, deşi nici unul nu urmărea
exact cuvintele preotului. Preotul dorea ca totul să se termine mai repede, iar
dascălul urmărea din când în când ceasul.
Ce îi ţinea pe toţi în Biserică era greu de spus.
Plecaţi acasă, se simţeau mai bine că au făcut „ce trebuie".
Cum credeţi, oameni buni, că ar trebui să se desfăşoare slujbele astfel încât
să uitaţi de griji şi să vă rugaţi cu credinţă adevărată la Dumnezeu să vă arate
drumul drept, pe care l-aţi rătăcit; să simţiţi în inimă dragostea de Dumnezeu
astfel încât să trăiţi rugăciunea cu toată fiinţa? Să simţiţi cum dragostea se
revarsă asupra semenilor pe care aţi dori să-i ajutaţi, nu să-i huliţi! Să simţiţi
nevoia de a cânta cântec de mărire şi de slavă celui ce a creat Universul!
Cum ar trebui, oameni ce aţi îmbrăcat haina preoţiei, să-L slujiţi pe
Dumnezeu astfel încât în timpul slujbei să gândiţi cum să semănaţi credinţa şi
iubirea de Dumnezeu în inimile enoriaşilor? Să nu vă gândiţi la bani, la timp, la
alte lucruri care nu se cad a fi spuse aici?
Cum ar trebui să explicaţi Evanghelia, ca oamenii să priceapă tâlcul, nu să
vă asculte cum repetaţi, în limbaj arhaic aceleaşi fraze pe care vi le-am lăsat, fără
a le desluşi înţelesul?
Cum ar trebui să cântaţi bucuria de a-L sluji pe Dumnezeu?
Cum ar trebui să-L preaslăviţi când nu vă gândiţi decât la avantajele acestei
meserii?
Poţi face o meserie din a-L iubi pe Dumnezeu? Ce înseamnă a-L iubi pe
Dumnezeu? Unde este Dumnezeu? Ce este Dumnezeu? Noi ce suntem? Ce ne
leagă de Dumnezeu? Oare Dumnezeu vrea ca oamenii să recite rugăciuni
învechite? Oare Dumnezeu vrea ca mereu slujbele să fie la fel? Oare Dumnezeu
acceptă numai incantaţiile învăţate la Institutul de Teologie? Atunci cum de
ascultă toate ritualurile atâtor popoare în diferite limbi şi tonalităţi? Oare
Dumnezeu nu acceptă şi cântece mai noi de bucurie? Oare Ei nu doreşte
rugăciuni care nu se învaţă, ci se spun cu inima, după priceperea fiecăruia? Oare
Dumnezeu a creat regulamente?
Oare dacă femeile nu au basmale pe cap sunt necredincioase? Oare dacă nu
săruţi icoanele şi mâna preotului, eşti necredincios? Oare dacă nu stai în
genunchi când se arată Evanghelia, eşti necredincios?
Oare dacă ai conştiinţa încărcată şi asişti ia slujbă, ea se curăţă automat?
Oare rugăciunea preotului este mai bine primită decât cea a enoriaşului? Oare
are preotul puterea de a ierta păcatele? Oare este el îndreptăţit să asculte
spovedaniile păcătoşilor, el însuşi fiind la fel de păcătos? Oare ştie el să-ţi dea un
sfat când eşti în dilemă?
Oare atunci când sfinţim nişte lucruri sau bucate, sunt ele mai bune sau
sunt purificate de energiile negative ale celui ce le-a purtat? Oare dacă ducem
flori icoanelor, sfinţii le primesc? Oare ştiu sfinţii când ne rugăm lor? Oare au şi
ei puteri? Oare cui este bine să te rogi?
Oare de ce zeii nu figurează în biserici? Sau poate că sunt, şi oamenii îi
numesc pe toţi sfinţi? Există o ierarhie a sfinţilor, a îngerilor şi arhanghelilor?
Oare voi mai ştiţi ce sunt heruvimii şi serafimii? Oare cum poţi ajunge simt?
Numai murind în chinuri groaznice? Oare Isus este cu voi la fiecare slujbă? Oare
el chiar v-a mântuit?
Aveţi curaj să răspundeţi la aceste întrebări? RĂSPUNDEŢI! ÎNTREBAŢI!
Dar nu faceţi mecanic nişte lucruri pe care nu le înţelegeţi, pe motiv că aşa
se face şi aşa este tradiţia.
Lăsaţi-i pe cei tineri să creadă în felul lor, nu îi torturaţi cu aceste obiceiuri
perimate !
Lăsaţi copiii să vină la mine!
40.
41.
42.
43.
Multă vreme am crezut că vă veţi schimba dacă vă voi trimite semne din Cer,
mesageri, minuni şi am sperat să vă bucuraţi că nu v-am uitat în ciuda crimei
voastre care mi-a ucis trupul vremelnic.
Am constatat cu amărăciune că nu aţi luat în seamă avertismentele, că aţi
ucis oameni de ştiinţă, credincioşi, „vrăjitoare" - de fapt, persoane cu puteri
paranormale care voiau să tămăduiască şi să aducă bine semenilor, credincioşi
aparţinând altor religii sau rase - în numele unei purificări absurde.
Şi acum vă ucideţi pentru a dovedi că sunteţi îndreptăţiţi Ia o palmă de
pământ în plus, ori pentru a demonstra că sunteţi „mai evlavioşi" în credinţa
voastră.
Ce vă poate face să vă schimbaţi? Teama, dictatura militară, teroarea?
Numai de frică ascultaţi? Cu vorba blândă şi înţeleaptă nu puteţi fi convinşi de
cei ce ŞTIU ŞI CUNOSC
ADEVĂRUL, de cei ce vin din cele mai înalte dimensiuni ale Cosmosului, de
cele mai strălucitoare forţe conştiente ale Universului, de cei ce reprezintă
civilizaţii la nivelul cărora aţi putea ajunge cu efort susţinut abia peste câteva
miliarde de miliarde de ani?
Vă induce în eroare haina pământească?
Dacă ar fi utilizat alte trupuri, aţi fi fost paralizaţi de teamă.
Ei doresc cooperarea voastră paşnică, lucidă calmă, neagresivă. Aveţi multe
de învăţat de la ei.
Deocamdată, sunt bine protejaţi de curiozitatea voastră. Dar va veni vremea
când au să aibă capacităţile lor native decodificate şi vă vor arăta atunci ce ştiu
să facă.
Tot vă mai complăceţi în mocirla în care vă scăldaţi?
Nu întinde nimeni mâna după ajutor?
Nu doreşte nimeni să ni se alăture în lupta împotriva prostiei omeneşti?
Arătaţi că aţi înţeles ce se aşteaptă de la voi!
Suntem aproape!
44.
Sunt printre voi de câţiva ani şi vă observ cum trăiţi, cum munciţi, cum
iubiţi.
Am anunţat venirea mea în mai multe moduri şi constat că nu vă pasă.
Am avertizat guvernele statelor asupra dezastrului planetar care urmează şi
observ că nimic nu vă mişcă inimile împietrite pe scaune moarte.
Am anunţat preoţimea despre lucrarea ce a început din voia Tatălui Ceresc
şi au declarat că nu cred în Dumnezeu.
Ce lume este aceasta în care trăiţi?
Vouă vă place? Vă simţiţi bine cu mintea plină de egoism, cu simţurile
excitate şi cu inima pustie?
Ce sens are viaţa pentru voi? A vă mişca trupurile dintr-o casă în alta, a vă
umple stomacul cu mâncăruri diverse, a vorbi la nesfârşit lucruri lipsite de
importanţă, a petrece ore în şir la oglindă, în cafenele, în baruri şi discoteci, a
privi ore în şir televizorul unde recunoaşteţi singuri că nu găsiţi programe care să
vă satisfacă, a frunzări ziare pline de minciuni, a căuta aventuri discrete care să
vă scoată din monotonia zilnică.
Dacă toate acestea vă mulţumesc continuaţi, până ce totul se va sfârşi. Nu
mai aveţi mult.
Tot ce vă acaparează timpul şi gândurile poate fi însă şi ALTFEL.
De ce nu căutaţi? De ce nu vreţi să aflaţi că viaţa adevărată este altfel decât
o trăiţi voi şi cei din jurul vostru? Nu aşteptaţi ca cineva să vină să vă ia de mână
şi să vă arate ce aveţi de făcut. Trebuie să gândiţi şi să acţionaţi singuri. Veţi
constata că atunci când ai dorinţa de a face ceva bun, Dumnezeu aude
rugăciunea de ajutor şi dorinţa se împlineşte. Dar pentru asta trebuie să crezi cu
adevărat în Legea Divină.
Vreţi să începem o viaţă nouă?
Să recapitulăm atunci decalogul:
1. Dumnezeu este Unic, Forţa Supremă, Adevărul Sublim, Lumina
Cunoaşterii, Conştiinţa Infinită, Legea Universală, Principiul Absolut, Taină de
Nepătruns, OM.
Veţi iubi, respecta, sluji şi adora acest Mare Spirit Universal care a creat
Universul.
2. Să nu ucizi.
Să nu ucideţi oameni, prunci nenăscuţi, animale. Să nu ucideţi darul de a
crea cu fapta, cu vorba, cu gândul.
Să nu ucideţi timpul, irosindu-l.
Să nu omorâţi dorinţa de a face bine, de a iubi, de a respecta Legile
Universului.
Să nu omorâţi Adevărul declarându-l minciună.
Să nu omorâţi dragostea de oameni, răbdarea, amabilitatea, altruismul,
generozitatea. Toate acestea trebuie să trăiască în noi şi în cei pe care îi educaţi.
3. Să nu minţi, să nu juri strâmb, să nu deformezi adevărul.
Să lupţi să descoperi adevărul şi să-l recunoşti cu orice risc.
Să nu accepţi minciuna în viaţa ta.
Să nu ascunzi adevărul atunci când îl ştii. Adevărul se mărturiseşte.
Să te gândeşti la consecinţele pe care le-ar avea minciunile pe care le rosteşti
din neglijenţă sau din interes.
Mărturiseşte acest păcat când îl descoperi în conştiinţa ta, recunoaşte-l şi
nu mai păcătui.
4. Să nu furi.
Să nu furi, să nu iei ceea ce nu este al tău, ceea ce nu ţi se cuvine; să nu
accepţi răsplata nemeritată, recompense pentru care nu ai trudit.
Să nu speri să obţii şi nici să nu ceri bogăţii nemeritate.
Să nu râvneşti la bunul altuia:
Să nu crezi că îţi poţi acorda singur compensaţii pentru faptele bune pe care
le-ai făcut, făcându-ţi singur dreptate şi luînd ceea ce nu-ţi aparţine.
Să nu te atingi de bunurile comune pe care le administrezi.
Să nu profiţi de încrederea ce ţi se acordă.
Să nu furi nici măcar bucuria celui ce a reuşit în viaţă cu vorbe nepotrivite
de bârfă sau cleveteală.
Să nu ştirbeşti gloria celor ce au învins.
Să nu furi teritorii care nu îţi aparţin, care au propria lor istorie. Să nu furi
bunurile comune ale omenirii, frumuseţile planetei, chiar de ai avea „bani grei" să
le plăteşti. Pădurile, apele, munţii, sunt ale tuturor deopotrivă. Să nu ataci
munca altuia, lipsindu-l de bucuria rezultatelor.
5. Să nu mai ai atitudini nepotrivite faţă de cei de sex opus ţie. Aici lucrurile
sunt delicate şi trebuie să vă analizaţi foarte bine conştiinţa.
Nu vă transformaţi trupurile în vehicule ale plăcerii temporare care vă
epuizează energetic. Căutaţi dragostea adevărată în spirit şi apoi faceţi ca unirea
fizică să o desăvârşească. Numai atunci actul sexual are sens. Nu vă complăceţi
în situaţii în care să împărţiţi viaţa între 2-3 femei sau bărbaţi. Alegeţi, cântăriţi
bine responsabilităţile pe care le aveţi, greşelile pe care le-aţi făcut, socotiţi dacă
puteţi repara sau nu căsnicia, analizaţi dacă puteţi lua totul de la început şi
renunţaţi la acest joc care vă distruge şi care vă va aduce multe necazuri. Aveţi
curajul de a face ordine în viaţă.
Vă atrag atenţia că homosexualitatea are anumite explicaţii, dar nu şi scuze.
Este posibilă întâlnirea a două spirite care s-au mai întâlnit în vieţi anterioare
sau care să reprezinte entităţi de polarităţi diferite întrupate în vehicule umane
de acelaşi sex şi atracţia inconştientă a spiritelor să fie destul de puternică.
Totuşi de cele mai multe ori nu aveţi nici măcar această scuză.
Nu transformaţi oamenii singuri, cu incertitudini sau slăbiciuni, în victime
ale poftelor voastre. Dacă v-aţi născut cu un anumit sex este pentru a îndeplini
un anumit rol în această viaţă şi a învăţa anumite lecţii.
Nu vă schimbaţi destinul dintr-un capriciu. Nu rataţi această viaţă,
atrăgându-vă multe suferinţe în vieţile viitoare, în care va trebui să vă
răscumpăraţi greşelile faţă de cei pe care i-aţi condus spre păcat. Respectaţi legea
Universală a iubirii dintre entităţi de semn opus.
Acceptaţi-vă sexul şi îndatoririle cu care v-aţi născut. Ele nu sunt
întâmplătoare. Voi înşivă v-aţi acceptat destinul înainte de reîncarnare.
6. Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi.
Iubirea este un sentiment nobil şi are puterea de a transforma omul; a iubi
pe cel de lângă tine este o dovadă a faptului că eşti om, că poţi simţi anumite
sentimente, că ai anumite sensibilităţi.
La adevărata iubire se ajunge în multe vieţi, în care învăţaţi la toate
aspectele iubirii.
Are dreptul cineva să distrugă, din diferite motive, iubirea dintre doi
îndrăgostiţi?
Are dreptul cineva să despartă părinţii de copii? Are cineva dreptul să
dorească altora să le fie rău? Nu vă rezumaţi interesele numai la propria
persoană. Gândiţi-vă la aceste lucruri şi nu interveniţi acolo unde oamenii se
iubesc. Faceţi un mare păcat.
Aveţi destul de reflectat la propria atitudine faţă de familie, rude, colegi,
vecini, prieteni, oameni necăjiţi pe care i-aţi putea ajuta măcar cu o rugăciune.
Nu vă puneţi, înainte de a acţiona orbeşte şi egoist, propriul interes înainte,
ci obişnuiţi-vă să ajutaţi întâi pe cel de alături, jertfind propria persoană.
Dacă fiecare ar acţiona în acest fel, lumea ar deveni mai
bună.
7. Să ai dorinţa de a face bine.
A face bine înseamnă a gândi frumos şi constructiv, a vorbi puţin şi drept, a
acţiona în conformitate cu Legile Divine.
Atât timp cât gândeşti urât despre oameni, atât timp cât vorbeşti mult
obosind pe cei din jur cu cuvinte nepotrivite, atât timp cât acţionezi astfel încât
deranjezi pe oamenii care nu au greşit cu nimic şi se văd nevoiţi să suporte
consecinţele faptelor tale, păcătuieşti grav, perturbând armonia cosmică.
Aţi putea cugeta mai mult la ceea ce nu v-ar plăcea să vi se facă vouă înşivă
şi la consecinţele faptelor voastre.
Aceasta este prima etapă în procesul de auto transform are.
Urmează să vă obişnuiţi să doriţi să faceţi bine. încercaţi, cu zâmbet, cu
calm, cu vorbe blânde, să alinaţi suferinţele, să încurajaţi hărnicia, să-i ajutaţi pe
cei ce au nevoie de voi. Fiţi prudenţi, însă, atunci când daţi sfaturi. Oricât de bine
intenţionate sunt, acestea pot determina acţiuni cu consecinţe grave.
Judecaţi-vă atitudinea faţă de Dumnezeu prin raportul dintre numărul
faptelor bune şi al celor rele.
8. Să ai curaj, să îndrăzneşti.
Deşi această lege nu figurează în Decalog, azi a devenit necesar mai mult ca
oricând să o aplicaţi în viaţă.
Aveţi curaj de a bate la poarta Cunoaşterii, de a căuta Adevărul, de a cere
Lumină.
Fiţi conştienţi că totul vi se va da în măsura în care aveţi curajul de a vă
purifica, de a vă desprinde de obiceiurile lumii contemporane, de a înfrunta
greutăţile, umilinţa, dispreţul celor ce nu vă vor înţelege, chiar jertfa supremă
uneori.
Atunci când doriţi ceva cu adevărat, îndrăzniţi, luptaţi, perseveraţi şi veţi
obţine.
Nu aşteptaţi să primiţi daruri pe care nu le-aţi câştigat cu sudoare.
Atitudinile comode, au să vă ducă la superficialitate, ignoranţă, prostie şi
moarte veşnică.
Lui Dumnezeu îi plac oamenii curajoşi, luptători adevăraţi.
9. Să doreşti Adevărul, să-l cauţi, să afli sensul vieţii. Această lege a
existenţei, această lege a Universului, acest principiu este respectat pretutindeni
în marea armonie cosmică.
Căutarea sensului existenţei, cunoaşterea tainelor creaţiei, accesul la ştiinţă,
sunt idealurile tuturor spiritelor conştiente din Univers.
Veţi progresa altfel ţinând seama de aceste aspiraţii care fac parte din noi.
Cunoaşteţi-vă potenţialul creator, posibilităţile de evoluţie şi înţelegere, nu
trăiţi ca nişte roboţi.
Folosiţi-vă liberul arbitru astfel încât viaţa să capete sens, valoare, scop.
10. Să ai credinţă în Dumnezeu.
Această lege este deosebit de importantă pentru că, aşa cum ştiţi din Biblie,
cu credinţă poţi reuşi orice îţi propui.
Convingerea că vei reuşi, că Dumnezeu ajută pe cei ce doresc să se
perfecţioneze şi să facă fapte bune, dorinţa de a învinge şi perseverenţa, duc la
izbândă.
Fixaţi-vă o dorinţă, rugaţi-vă să fiţi ajutaţi, aveţi credinţa că veţi fi ajutaţi şi
luptaţi să doborâţi obstacolele ce s-ar putea ivi. Veţi reuşi.
Nu uitaţi însă ca faptele rele vă vor aduce multe necazuri.
Respectaţi aceste legi, aplicaţi-le în viaţă şi veţi avea bucurii pe care nici nu
le-aţi bănuit măcar.
45.
46.
47.
Adevărul despre anii care vor veni vi s-a relatat de mai mulţi prooroci. Unii
spun adevărul, alţii spun lucruri ne adevărate.
Cum îi veţi deosebi? În general, proorocii adevăraţi au să fie credincioşi şi vor
avea şi darul de a vindeca în paralel. Cei falşi vor susţine lucruri perimate,
absurde, care vor stârni suspiciuni.
Nu confundaţi proorocii. Analizaţi-le vorba şi credinţa.
Ajutaţi-i pe cei ce au nevoie să fie acceptaţi şi ascultaţi.
Vor apărea în mijlocul vostru oamenii care vor vorbi despre mine şi despre
Trimisul lui Dumnezeu. Nu ne confundaţi. Avem amândoi acelaşi rang astral, dar
fiecare are altă misiune pe Pământ.
Vi se va vorbi despre un Mesia care a apărut deja în România El este cel
despre care sunteţi anunţaţi. Am să am şi eu însă acelaşi rol, dacă vă veţi gândi
la faptul că amândoi vom ajuta Pământul să renască din propria-i cenuşă.
Vom avea un mesager ce va transmite mesajele noastre omenirii până când
vom dori să fim cunoscuţi. Dacă veţi înţelege bine aceste lucruri, nu aveţi de ce vă
teme.
Nu puneţi pe seama anticristului aceste mesaje şi nu consideraţi că unul
dintre noi este anticristul.
Veţi avea de suferit dacă nu veţi gândi înainte de, a vă exprima. Vrem să aveţi
curajul de a decide singuri, nu de a vă arăta alt chip al ignoranţei şi necredinţei
în Dumnezeu.
Aţi memorat atâţia ani atâtea lucruri pe care nu le-aţi înţeles, iar acum
sunteţi gata să muriţi fără ca măcar să judecaţi informaţiile ce vi se explică.
Aveţi încredere doar în cei ce luptă ca dreptatea şi iubirea de semeni să
triumfe.
Nu aveţi încredere în cei ce doresc aclamaţii, aplauze, adeziune
necondiţionată, a celor ce vor dori să-i adulaţi şi să vă închinaţi lor. Noi nu cerem
decât să vă închinaţi lui Dumnezeu şi să acceptaţi să luptaţi alături de noi pentru
a salva planeta.
Aveţi atât de mult de muncit, atât pentru a vă purifica, cât şi pentru a vă
ajuta semenii, încât atitudinea voastră de nesupunere în faţa Legilor Divine nu
reprezintă decât un mare păcat, acela de a nu-L recunoaşte pe Dumnezeu ca unic
Creator al Universului, sursă de energie vitală fără de care nu aţi exista.
Aveţi de arătat că doriţi să vă corectaţi, renunţând la obiceiurile cu care v-aţi
obişnuit şi încercând să căutaţi Adevărul. Să nu vă imaginaţi că vom veni din
casă în casă să vă convingem. întrebaţi, căutaţi, aflaţi, rugaţi-vă să fiţi ajutaţi la
rândul vostru, oamenii rătăciţi, cu dragoste, cu tact, cu devotament, şi veţi fi
răsplătiţi.
Aceste veşti trebuie să circule, nu le ascundeţi.
Vom apărea în mijlocul vostru fără să bănuiţi cine suntem şi ne vom face
cunoscuţi după ce veţi trece examenul Judecăţii. Ne vom arăta atunci aureolele
divine, astfel ca toţi să ne poată recunoaşte. Vom arăta lumii multe din tainele
Universului şi ale Creaţiei, vom avea multe daruri pentru cei ce vor reconstrui
planeta după Legile Universului şi vom munci cot la cot cu pământenii.
Dar nu dorim ca prin morala voastră strâmbă să împiedicaţi oamenii buni să
se desăvârşească.
Nu cei credincioşi sunt slabi, ci cei necredincioşi care au să-şi dovedească
slăbiciunea acceptând însemnarea „zeului" ban. La puţin timp după aceasta, vor
avea ocazia să vadă unde i-a adus necredinţa.
Vreau să vă rog, cu dragostea mea de oameni pentru care m-am jertfit, nu
mai greşiţi faţă de Dumnezeu!
V-a iertat de multe ori, iar acum depinde numai de voi de veţi deveni
nemuritori sau vă veţi dezintegra, devenind nimic. Depinde numai de voi ca
planeta să renască sau să devină o „gaură neagră".
Depinde numai de voi ca seminţele de pace, bucurie şi armonie cosmică să
rodească pe Pământ.
48.
49.
50.
51.
52.
53.
54.
55.
Anii care au să vină vor aduce multe schimbări pe planetă. Vă veţi simţi
răspunzători pentru multe realizări şi neputincioşi în faţa dezastrelor. În realitate
ar trebui să vă simţiţi răspunzători pentru erori şi consecinţele lor, cât despre
succese - ele nu sunt rodul muncii voastre.
Fiţi mai modeşti şi mai obiectivi când faceţi bilanţurile şi nu vă atribuiţi
meritele altora. Aveţi în faţa ochilor întreaga istorie a planetei, atât cât ştiţi cel
puţin, nu repetaţi greşelile trecutului.
Am venit să vă ajut să restabiliţi adevărata lege morală, adevăratele criterii
ale valorii, să instauraţi pacea în lume.
Aveţi deja suficiente date despre viitor, nu mai pierdeţi timpul cu discuţii
inutile. Planeta nu va aparţine marilor puteri ce şi-o dispută, ci numai oamenilor
care merită să trăiască aici.
Toate armatele vor dispărea, de ce vă pierdeţi timpul cu pregătiri şi exerciţii?
Vor sări în aer toate depozitele de combustibil.
Vor dispărea oraşe, continente, relieful se va modifica. Nu aveţi nimic de zis?
De făcut? Nu luaţi măsuri?
Credeţi că semnăturile voastre vor mai reprezenta ceva în anii ce vin?
Cum se poate numi atitudinea voastră? Prostie.
Indolenţa voastră va fi sancţionată.
Dacă nu vă pasă de familiile voastre, de naţiunile voastre, de planeta voastră
continuaţi această viaţă de huzur. Învăţaţi, voi cei mari, să fiţi mici. în faţa altor
civilizaţii extraterestre sunteţi atât de mărunţi!!! Acceptaţi să cooperaţi cu toate
ţările indiferent de mărimea sau dezvoltarea lor. Ceea ce faceţi pentru acestea se
va întoarce asupra voastră.
Mulţi veţi muri în marele cataclism planetar. Măcar salvaţi-vă sufletul. Câte
lucruri inutile faceţi azi, ştiind totuşi ce vă aşteaptă!
Şi totuşi, orgoliul, mândria, setea de averi, de putere vă domină.
Orbi şi surzi la avertismente, alunecaţi spre autodistrugere.
Prin refuzul vostru de a accepta realitatea vă declaraţi inapţi de a merita să
conduceţi oamenii. Atunci de ce nu cedaţi locul celor preocupaţi, îngrijoraţi de
soarta planetei?
Arătaţi că aţi înţeles mesajul meu şi începeţi lupta cu vechile tendinţe şi
obiceiuri, începeţi lupta de purificare a conştiinţei personale, a neamului şi veţi
ajunge fericiţi.
Mai aspiraţi la fericire?
56.
57.
Sunt alături de voi în lupta cu întunericul şi vă ajut de câte ori îmi cereţi
sfatul. Sunt aici.
Vă miraţi poate să aflaţi că am venit pe Pământ. Vă îndoiţi mulţi dintre voi
atunci când vă spun că m-ani întors.
Veţi considera unii că sunt prooroc mincinos sau şarlatan.
Veţi dori certitudini, minuni, dovezi, veţi dori să mă vedeţi.
Aceste atitudini demonstrează că nu credeţi în mine şi în Dumnezeu, că nu
aţi înţeles Biblia, că inima voastră nu recunoaşte învăţătura pe care v-am lăsat-o
şi nu vibrează la iubirea mea pentru voi.
Atunci ce aşteptaţi voi de la viitor, de la Dumnezeu, de la rugăciunile
voastre? Ce înseamnă pentru voi credinţa? Ce reprezintă viaţa, moartea, răul,
iadul, iubirea, poruncile, Iisus, crucea?
Toate sunt numai noţiuni abstracte?
V-am promis că voi veni şi am venit. în eternitate proorocirile se fac pe
termen îndelungat.
Aţi trăit de atunci câte va vieţi fiecare din voi şi aţi avut ocazia să vă mai
perfecţionaţi, dar o dată cu trecerea timpului, m-aţi transformat în idol-icoană
pictată pe cruce. M-aţi zugrăvit-ucis şi v-aţi rugat unui trup fără viaţă,
neînţelegând în fapt ce a însemnat învierea mea.
Aţi transformat o viaţă de jertfă într-o legendă în care mulţi nici nu mai cred.
Căutaţi azi să faceţi studii de criminalistică investigând existenţa reală a victimei
Iisus. Savanţi materialişti orbi şi orgolioşi, cercetaţi ştiinţa spirituală, cercetaţi
viaţa cu credinţă în Dumnezeu, studiaţi lumea nevăzută cu smerenie şi respect
pentru marile spirite ce vă ajută să progresaţi pe calea cunoaşterii.
Preoţi îndoctrinaţi cu dogme absurde, nu vă eschivaţi în faţa întrebării:
Credeţi în revenirea mea? Este posibilă? Cercetaţi adevărurile ce s-au revelat
lumii în toate religiile şi nu negaţi alte religii. Reţineţi: mă refer la religii nu la
secte.
Toate sunt adevărate şi nu se contrazic. Sunt părţi ale unui mare şi unic
Adevăr sublim. Nu repetaţi greşeala confraţilor voştri de acum 2000 de ani! Eu nu
vă spun că numai creştinii au o religie justă. Eu vă spun că toate propovăduiesc
acelaşi adevăr. El a fost revelat în diferite perioade istorice, unor popoare diferite
ca grad de civilizaţie şi cultură şi cuprinde lucruri mai mult sau mai puţin
evidenţiate prin exemple, parabole, metafore pe care ulterior propovăduitorii le-au
transmis mai mult sau mai puţin corect, în funcţie de gradul lor de evoluţie
spirituală şi înţelegere.
Mulţi scriu despre religie, puţini au darul şi harul de a fi inspiraţi de noi şi a
scrie direct Cuvântul Meu.
Alegeţi cu grijă ceea ce citiţi şi învăţaţi să discerneţi.
Voi fi mereu alături de cei ce doresc să cunoască adevărul.
Cât despre mine cei credincioşi mă vor recunoaşte. Ceilalţi au să regrete
atitudinea lor de negare a Fiului lui Dumnezeu prea târziu.
Acum trebuie să decideţi de credeţi sau nu credeţi în mine. Acum aveţi
posibilitatea să reflectaţi şi să aflaţi adevărul. A rămas puţin timp până la
examenul judecăţii. Voi alege pentru a reconstrui viaţa pe planetă numai pe cei în
inima cărora voi vedea credinţa adevărată în Dumnezeu. Ei vor deveni nemuritori.
Preţuiţi cum se cuvine timpul care v-a rămas. Eu am venit să Judec.
58.
59.
Credinţa în Dumnezeu este forţa care vă ajută în tot ce faceţi, este legătura
voastră cu Divinitatea, cu centrul energetic al Universului.
Credinţa în Dumnezeu vă este ghid în evoluţia voastră spirituală.
Nu puteţi evolua, nu puteţi avea acces la tainele cerului fără purificare, fără
respectarea legilor, fără credinţă în Marele Spirit Universal.
Credinţa este un semn al superiorităţii spiritului care recunoaşte
organizarea Universului după anumite legi, care recunoaşte complexitatea
forţelor, puterilor, entităţilor ce populează în infinitatea spaţiilor din Cosmos.
Credinţa reprezintă înţelegerea faptului că totul este integrat în Marea Armonie
Cosmică şi respectă anumite legi la nivelul evolutiv la care se găseşte.
Credinţa reprezintă conştientizarea raportului EU - DIVINITATE - CREAŢIE,
în care fiecare îndeplineşte un anumit rol.
Credinţa reprezintă dorinţa de a cunoaşte această lume infinită în
frumuseţile şi cunoaşterea, de a admite că nimic nu este întâmplător şi că totul
se supune Principiului Unic respectat de toate entităţile spirituale sau
elementale.
Credinţa înseamnă înţelegerea faptului că numai respectând Legea devii util
semenilor, Universului şi ţie însuţi.
Numai prin credinţă poţi evolua în alte planuri, superioare, poţi cunoaşte
alte planete, stele şi galaxii, poţi intra în legătură cu zeii şi cu arhanghelii, poţi
ajunge Fiu al lui Dumnezeu.
Numai prin credinţă poţi învinge moartea, greutăţile vieţii, păcatele, grijile,
teama.
Numai credinţa conduce la mântuire şi fericire. Adevărata credinţă nu este
însă simpla afirmaţie: „cred în Dumnezeu"; şi nu se rezumă nici, la câte va
rugăciuni rostite mecanic, nici la participarea la slujbe într-o stare de apatie.
Adevărata credinţă se manifestă prin trăire interioară, prin gânduri curate,
prin vorbe alese cu grijă, prin fapte corecte.
Adevărata credinţă, se dovedeşte prin comportamentul vostru clipă de clipă,
prin efort şi jertfă. Proba jertfei supreme conduce la mântuire.
Această jertfă - situaţia în care ai ocazia să îţi dai viaţa pentru a apăra
Numele Celui ce Te-a creat - te mântuieşte.
Toţi cei ce vor să devină nemuritori trebuie să demonstreze că merită acest
dar divin.
Nu vă temeţi de moartea fizică dacă doriţi cu adevărat nemurirea spiritului..
Mântuirea reprezintă dreptul la nemurire şi evoluţie spirituală.
Numai cei ce vor demonstra, fiecare Ia nivelul său de evoluţie, credinţa în
Dumnezeu vor câştiga dreptul la nemurire.
Cei ce sfidează conştient legile divine, vor fi dezintegraţi.
Cei ce vor ezita, vor trebui să se decidă.
Mai aveţi puţin timp şi examenele vor începe.
Nu vi le imaginaţi ca la şcoală. Pentru fiecare va fi altfel, va fi o încercare în
care liberul arbitru şi conştiinţa vor decide.
Pregătiţi-vă. Este examen unic, fără restanţe.
60.
Cartea Adevăruri revelate este o carte dictată de cele mai mari spirite ale
Universului.
Cartea aceasta este darul celor ce luptă să salveze sufletele oamenilor şi
planeta. Este o ultimă încercare de a vă aduce pe drumul cel bun al credinţei în
Dumnezeu şi de a vă explica învăţătura lăsată vouă de Iisus acum 2000 de ani.
Cartea aceasta ar fi trebuit să vă fie cunoscută de mult, dar pentru a nu vă
scuza că nu aţi fost învăţaţi de părinţi, profesori sau preoţi am repetat multe legi,
exprimându-le în sfaturi simple la îndemâna oricui.
Cartea aceasta a fost dictată în întregime, astfel încât tot conţinutul ei este
ADEVĂRAT.
Adevărul este cuprins în fiecare pagină, în fiecare rând.
Nu am menţionat întotdeauna numele celor ce au dictat, pentru că nu
cunoaşteţi toţi zeii şi spiritele din Ierarhia Luminii, în viitor, veţi avea ocazia să
aflaţi mai multe lucruri, pe măsură ce aprofundaţi aceste cunoştinţe şi le aplicaţi
în viaţă.
Această carte este scrisă de o aleasă, care ea însăşi este un spirit superior,
chiar dacă nu îşi aminteşte acest lucru. Va aduce pe Pământ multe alte taine ale
cunoaşterii prin dictare celestă.
Toate aceste învăţături simple sunt aplicate în tot Universul şi au permis
evoluţia multor civilizaţii mai rapid decât vă imaginaţi. Găsiţi modalitatea să le
aplicaţi în toate aspectele vieţii personale şi ale societăţii.
Rezultatele nu vor întârzia să apară.
Adevărurile revelate au fost dictate pe parcursul unui an, la diferite intervale
de timp. Nu au fost corectate, cenzurate sau modificate.
Ele au fost dorite de mulţi oameni care nu au înţeles credinţa în forma
propovăduită în biserici. Oamenii care au încercat să afle mai mult decât au găsit
în cărţi vor primi alte învăţături, la alt nivel de cunoaştere.
Vreau să meditaţi serios asupra celor aflate, să recitiţi de multe ori aceste
adevăruri şi să căutaţi soluţii pentru problemele care vă frământă.
Dacă fiecare se va schimba, multe se vor schimba în lume.
Adevărul este hrana spirituală fără de care sufletul este bolnav.
Adevărul este trupul meu şi lumina cunoaşterii este sângele meu.
Când am spus: „Acesta este trupul meu, pentru voi se frânge" am dorit să vă
hrăniţi cu adevăr şi învăţătură.
Aveţi de meditat la adevărurile biblice, având cheile pe care această carte vi
le-a lăsat la în de mină. Reluaţi-le până veţi înţelege.
Mai aveţi puţin timp pentru a încerca să vă refaceţi viaţa, pentru a găsi
drumul spre lumină, pe care l-aţi rătăcit. Începeţi şi apoi continuaţi această
muncă de purificare şi căutare.
Iubiţi viaţa, oamenii, natura, adevărul, lumina, puritatea, dreptatea, munca,
bucuria, simplitatea, modestia... Numai astfel veţi deveni OAMENI!
(ianuarie 1994)