Ministerul Educației,Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Electronică și Telecomunicații
Departamentul Telecomunicații și Sisteme Electronice

Lucrare de laborator Nr.1

La disciplina
„Sisteme de transmisiune optoelectronice”
Tema: Studiul ierarhiei PDH

A efectuat studentul gr.

RST-181 FR
Caraus Iulian

A verificat:
l.univ
Grițco Roman

Chișinău 2021
PDH (plesiochronous digital hierarchy) este o tehnologie (protocol) de
transmisiuni care defineste caracteristicile semnalului digital, adica structura
cadrului, metoda de multiplexare, ierarhia de rate de transmisiune, interfete etc.
Dezvoltarea progresului tehnico-ştiinţific este posibilă datorită modernizării
tehnicii de calcul, mijloacelor de comunicaţii, sistemelor de păstrare, transmisiune
şi prelucrare a informaţiei, care în fine sunt legate cu dezvoltarea şi perfecţionarea
sistemelor şi reţelelor de comunicaţii digitale. Dezvoltarea sistemelor de
transmisiuni digitale (STD) a fost cauzată de premisele următoare:
1. În anul 1933 a fost eleborată teorema eșantionării, conform căreia semnalul
continu sau analogic poate fi transmis prin intermediul unui semnal discret
constituit din eșantioanele obținute din semnalul analogic, iar la recepţie în baza
eșantioanelor se restabilește semnalul iniţial;
2. În anul 1939 inginerul francez Reevs a elaborat metoda modulaţiei impulsurilor
în cod PCM (Pulse Code Modulation);
3. În anii 1948 – 1949 a fost elaborat şi produs tranzistorul semiconductor bipolar,
care a servit ca dispozitiv de realizare practică a metodei de modulaţie a
impulsurilor în cod;
4. În anii 1960 – 1962 au fost elaborate şi produse primele sisteme de transmisiuni
digitale ale ierarhiei PDH.
Ierarhia digitală plesiocronă PDH a fost elaborată în următoarele trei variante:
1. Prima variantă a fost elaborată în America de Nord şi Canada, care mai este
denumită sistemul T;
2. A doua variantă a fost elaborată în Japonia, care mai este denumită sistemul
T(J);
3. A treia variantă a fost elaborată în Europa şi America de Sud, care mai este
denumită sistemul E și care a fost standardizat la nivel internațional.

Funcţionarea paralelă a trei ierarhii digitale plesiocrone diferite creează o serie de

dificultăţi în dezvoltarea telecomunicaţiilor la nivel mondial, prin urmare ITU a
elaborat un standard de unificare al ierarhiilor date conform căruia:
1. Au fost standardizate primele trei nivele ale ierarhiei Americii de Nord și
Canada DS1, DS2, DS3, patru nivele ale ierarhiei japoneze DS1, DS2, DSJ3,
DSJ4 și patru nivele ale ierarhiei Europa și America de Sud E1, E2, E3 și E4.
Au fost determinată schema generalizată de multiplexare a celor trei ierarhii şi
anume de la E1 la DS2cu coeficientul 3, de la DS3 la E4 cu coeficientul 4 şi de la
DS3 la E4 cu coeficientul 3.
2. Nivelul IV a ierarhiei digitale ANC şi nivelul V al ierarhiei digitale EAS n-au
fost standardizate.
3. Au fost păstrate nivelele III şi IV ale ierarhiei digitale japoneze, adică nivelul
DSJ3 este paralel cu nivelul DS3 şi nivelul DSJ4 este paralel cu nivelul E4,
totodată nivelul DSJ3 corespunde cu nivelul E3 ce permite multiplexarea
încrucişată între ierarhiile digitale corespunzătoare.

Sistemele de comutaţie digitală moderne sunt formate din comutatoare de fluxuri,

adică acceptă spre comutare comunicaţii vocale sau transmisii de date provenite
din structura unui flux digital. Pentru obţinerea unui flux digital se utilizează
procedeul de multiplexare digitală temporală. Structurile de multiplexare digitale
sunt organizate în ierarhii digitale de multiplexare. O clasă a acestora o constituie
ierarhia PDH (Plesiochronous Digital Hierarchy).
Aceste structuri sunt definite de recomandarea G.701 ca o serie demultiplexoare
digitale structurate după capacitatea lor de a forma un semnal digital de un anumit
debit, denumit agregat, prin combinarea unor semnale digitale de debite inferioare,
denumite tributari.

Multiplexarea cu diviziune în timp reprezintă mecanismul de întreţesare al unor

semnale informaţionale în scopul transmiterii pe un canal comun. Pentru obţinerea
şi menţinerea structurilor de multiplexare cel mai important aspect este cel legat de
asigurarea sincronizării pe fiecare dintre nivelurile de multiplexare. Procedura de
sincronizare este gândită a se efectua periodic pe toată durata transmisiei. Pentru
acest lucru sistemul de emisie, mai exact multiplexorul, va insera periodic în
structura sa un grup de biţi, cu valori logice cunoscute, denumit cuvânt de
sincronizare.
 Sitemul de transmisiune E1 reprezintă canalul primar al ierarhiei PDH
(Plesiochronous Digital Hierarhy) şi este canalul de bază ce se utilizează în
reţelele de comunicații pentru transmisiunea vocii, datelor şi în rețeaua digitală de
servicii integrate ISDN (Integrated Services Digital Network). În comparaţie cu
celelalte canale ale ierarhiei PDH acest canal posedă unele particularităţi şi anume:
structura de sincronizare multicadru şi canalul de semnalizare ce se utilizează în
reţelele secundare ale telefoniei digitale şi rețelele ISDN. Celelalte canale/nivele
(E2, E3, E4) ale ierarhiei PDH posedă numai structura de cadre. Astfel de
deosebiri ale canalului E1 sunt condiţionate de utilizarea lui în reţeaua primară, de
regulă canalul E1 este un canal de frontieră sau de legătură dintre reţelele primară
şi secundară.
 Structura sistemului de transmisiune E1 include primele trei nivele ale
modelului etalon de interconectare a sistemelor deschise OSI (Open Systems
Interconnection): 1. Primul nivel este nivelul fizic; 2. Al doilea nivel este nivelul
transmisiuni de date ; 3. Al treilea nivel este nivelul de reţea.

Raspunsuri la intrebari:
Concluzie: În urma efectuării lucrării de laborator ne-am familiarizat cu
tehnologia PDH. Am analizat cum are loc multiplexarea în timp printr-un canal,
cum are loc transferul dintr-un standart în altul, structura unui cadru și multe altele
despre Tehnologia PDH, folosind aplicatia SDH.