Neagu Beagu Cotoiagu

Tristă e viața de băiat cuminte, închis în casă, fără haină și fără pantaloni.
Și ce frumos e afară, în stradă! Numai puțintel de s-ar plimba și ar fi mulțumit.
Măcar doi, trei pași prin fața ușii să facă. Dar cum să ieși din casă fără pantaloni?
Și, apoi, ușa e închisă de tata.
După îndelungi șovăieli și cercetări prin odaie, Neagu Beagu Cotoiagu descoperi în
șifonier o pereche de pantaloni lungi de-ai tatălui său. Grozavă descoperire!
Neastâmpăratul băiețel luă o foarfecă mare și, cățărându-se pe scaun, taie trei-
sferturi din pantalonii noi-nouți ai pictorului Țăcălie, și-i trase așa scurți pe
picioare.
Dar fiindcă erau cam largi, în loc de curea îi strânsese cu un șnur tăiat de la
perdele. Acum băiețelul era pregătit de plimbare. Mai adusese din bucătărie o
scăriță pe care să se urce și apoi să coboare pe fereastră. Așa să-l vadă tăticul,
încălecat pe fereastră, trăgând scara cu amândouă mâinile, c-are să-i întindă
urechile ca pe niște bretele. Noroc însă că pictorul Țăcălie nici nu visează acum că
în pantalonii lui nou-nouți a intrat foarfeca, ciopârțindu-i, și că Neagu Beagu
Cotoiagu a coborât în stradă, folosindu-se de scărița din bucătărie.
Așa cum nici Neagu Beagu Cotoiagu nu visează că ascunși după casă îl pândesc de
mult timp băieții, în frunte cu Titică. Și de data aceasta au mai mult curaj, căci
Titică a adus de acasă un cățel rău, cu colții ascuțiți, pe care de abia reușește să-l
țină în zgardă. Cățelul e renumit pe întreaga stradă pentru isprăvile lui. A sfâșiat
pantalonii a nenumărați trecători, a tăvălit și a jumulit toate pisicile și s-a înfipt o
dată chiar în pantalonii sergentului, fără să-i pese că sergentul era de la poliție.
Dacă l-ar fi observat de la început, Neagu Beagu Cotoiagu n-ar fi îndrăznit să
coboare în stradă, chiar și cu toată untura de pește pe care o băuse. Vesel fiind
însă, nu s-a uitat nici în stînga, nici în dreapta și numai când auzi latratul unui cățel
în spate se întoarse.
Era prea târziu. Nu mai avea timp să se retragă în cameră, și băieții, cu cățelul în
frunte, se apropiau de el.
- Sari pe el! Sari pe el! Îl îndemna Titică
 Și cum căscă acesta gura și își arătă colții, lui Neagu Beagu Cotoiagu i se ridică
de spaimă pălăria singură pe cap. Atunci își suflecă la repezeală pantalonii ca să
nu se împiedice de ei, căci erau prea largi, și...fugi băiete.
Atât i-a trebuit cățelului! Dintr-o singură smucitură scăpă din zgardă și se repezi
val vârtej spre Neagu Beagu Cotoiagu.
- Cuțu, cuțulache! Încercă băiețelul să-l înduplece îndulcindu-și vocea.
Dar se vede treaba că tocmai din cauza vocii lui Neagu Beagu Cotoiagu, care
semăna cu a unui pisoi, cățelul se înfurie și mai tare, mârâind și arătându-și
colții, fără să gândească prea mult, Haț! Noroc că pantalonii erau cam largi,
croiți pe măsura tatălui, fiindcă altfel colții îndârjiți ai cățelului mușcau și din
spatele lui Neagu Beagu Cotoiagu.

Luluța Pămpărluța

De la ceaiul dansant organizat de Luluța Pămărluța nu a lipsit nici un copil. Până și

Dănuț, cu biberonul la subțioară și suzeta în gură a fost prezent la acest ceai
dansant.
Ce de rochii frumoase și ce de haine, care mai de care mai frumoase! Zozo avea o
rochie violet și o pălărie de pai cât o roată. Bombița era îmbrăcată în verde, și nici
cățelul Titirez nu se lăsa mai prejos. O fi el cățel, dar la ceai dansant e un cavaler
cu pălăriuța prinsă pe după bot și cu zgardă roșie, să nu se deoache.
Ce să mai spunem despre Luluța Pămpărluța? La soare te poți uita, dar la ea, ba!
În primul rând Luluța poartă o rochie roșie ca focul și lungă, lungă de mătura cu ea
tot salonul. Și fetița e atât de frumoasă și cochetă, că toți băieții roiesc în jurul ei,
invitând-o la dans.
Ei, pe care să-l accepți mai întâi?
Bineînțeles că mai multe șanse are tot Neagu Beagu Cotoiagu care, cu pălăria lui
de un cot, pare cel mai înalt. Tot Neagu Beagu Cotoiagu pare și cel mai sprinten de
picior.
I-a uitați-vă cum o învârte pe Luluța la vals, la tango și rumba. Nici placa
patefonului nu se învârte așa de repede ca Neagu Beagu Cotoiagu. Atâta veselie și
voie bună n-a fost niciodată în salonul domnului și doamnei Pămpărluță.
Până și Dănuț, cu suzeta în gură, țopăie un tango cu Titirez, care dovedește că nu-i
plac numai oasele cu măduvă, dar și dansurile cele mai moderne.
Se putea să nu se întâmple o nenorocire? Mare ghinion!
În focul dansului Neagu Beagu Cotoiagu, tot făcând fel și fel de figuri, de parcă ar
fi fost pe scena unui teatru, călcă din greșeală pe rochia Luluței și deodată se auzi
un sunet foarte curios: fâșșș.
Când se întoarseră, copiii izbugniră într-un hohot de râs.
- Ha-ha! Râse cu gura până la urechi Bombița. Luluța a rămas în pantalonaș!
- Vai! Țipă și Zozo, Luluța ai rămas în chiloței!
Ce se întâmplase? Neagu Beagu Cotoiagu, călcând cu toată puterea pe rochia
Luluței, o sfâșie de sus până jos și biata fetiță a rămas așa cum nu apare nimeni
la un ceai dansant.
Vai ce rușine! Și vai ce dansator neîndemânatic e Neagu Beagu Cotoiagu!

Marinică Mânâncătot

Marinică se îndreptă spre ușă și profitând de faptul că Veta era ocupată, șterpeli
de pe masă o bucată de unt și o zbughi afară cu cățelul Titirez după el.
-Mi-e o foame măi Titirez, că aș mânca și pietre, zise el, și duse untul la gură.
Atunci Titirez supărat, se ridică în două labe drept pe brațul băiețelului,
înghiotindu-l cu botul la subțioară.
”Stai să te gâdil, să nu papi numai tu și eu să mă uit. Dă-mi măi pofticiosule și
mie o bucată de unt.”
Tot văzând cum îl trage cățelul de haină să i-o rupă, Marinică se înduplecă în
cele din urmă și împărți untul frățește cu Titirez.
Jumătate lui, jumătate cățelului. Ghinion însă și de data aceasta, astăzi e într-
adevăr ziua ghinioanelor pentru Marinică MânâncăTot și pentru Titirez cel
flămând. Nici nu ajunsese bine untul în stomac că băiețelul, speriat, făcu ochii
mari.
-Măi Titirez, tu simți ceva?
Cățelul privea și el înspăimântat.
-Măi Titirez, nu ți se pare măi, că-ți fuge pământul de sub picioare?
Și deodată uitându-se mai atent la cățel, pe Marinică îl pufni râsul.
- Ha ha ha caraghiosule, ia uite, măi, cum te-ai umflat!
Titirez mișcă și el din bot, chinuindu-se să râdă, dar fiindcă deobicei cățeii
nu prea râd, se mulțumi să miște din urechi și să facă o tumbă de bucurie.
” ce tu ești mai breaz? Te-ai făcut cât un butoi, burtosule”
Dintr-o dată Marinică și Titirez se înălțau spre cer de parcă ar fi fost două
baloane. Bieții de ei! Mai mare mila ți se făcea văzându-i cum dau din mâini
și din picioare încercând să revină pe pământ. Dar era imposibil. Se
umflaseră atât de mult că erau mai ușori ca niște fluturi.

Goe Fotbalist

Astăzi o să vă povestesc pățania lui Goe. Să vedeți cum a fost.

Acest Goe era un băiețel cuminte- așa cum trebuie să fiți și voi întodeauna,
căruia tatăl lui i-a cumpărat o minge și o pereche de ghete albe de fotbal.
Deatunci prietenul nostru nu mai vrea însă să stea de vorbă cu nimeni. Se
ține tare mândru că e fotbalist și în loc să se joace cu băieții și fetițele de
vârsta lui, cum se juca înainte, îi intră în cap că este fotbalist.
Ia priviți-l! Nici nu se mai uită la foștii săi prieteni și se duce tare grăbit să
joace fotbal cu băieții mai mari decât el, pe un teren adevărat, nu în curte,
așa cum se joacă toți copiii.
Vai însă, ce ghinion!
Ce să faci când ești prea mic?
Mingea e nou-nouță, ghetele sunt bune, șapca tatălui îți vine de minune, dar
uite că oricât te chinui, tot nu ajungi la bară.
- Ha ha ha!
Râd toți de tine cu gura până la urechi, iar de necaz mai că-ți vine să plângi!
Fotbal ți-a trebuit, domnule Goe? Mai ai răbdare. Așteaptă să mai crești.