Sunteți pe pagina 1din 1

Toți vom învia- dar în două tabere

”Cei ce au făcut cele bune vor învia pentru viață; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată.
(Ioan 5,29).

Ziua Învierii este ziua bucuriei. Prin Învierea Domnului, prin moartea și Învierea Domnului, toți am primit
făgăduința și darul că vom învia și noi din morți. Moartea nu ne va mai putea ținea în mormânt. Scrie așa
de frumos despre aceasta apostolul Pavel la I Corinteni cap. 15 (a se citi).

Toți vom învia- aceasta e parola de bucurie a Paștilor. Numai că parola aceasta aduce și un cuvânt greu.
Toți vom învia- dar în două tabere. Iar aceste două tabere le-a arătat Însuși Mântuitorul: ”Amin, amin zic
vouă că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu… Și cei ce au făcut
binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată (Ioan 5: 25-29).

În una din aceste două tabere vom fi și noi- așa după cum trăim în viața aceasta.

Pentru cei ce trăiesc o viață fără Dumnezeu în lume; pentru cei ce trăiesc în lume și desfătările ei- ziua
Învierii ce le-ar putea altceva aduce decât sinistra aducere aminte, că vor învia pentru judecată.
Clopotele Învierii la unii le cântă de viață, la alții de moarte.

Ferice de cel ce trăiește o viață cu Domnul. El va muri în Domnul, va învia în Domnul și va trăi cu El în
vecii vecilor. Amin.

S-ar putea să vă placă și