Sunteți pe pagina 1din 1

Hristos a înviat!

Autor: Eusebiu Stănilă, Album: fara album, Tematica: Paște

    Mesajul Învierii este unul plin de speranță în fața oricărei greutăți a vieții, deoarece, după o vineri
întunecată și o sâmbătă tristă, vine o duminică a Învierii, în care triumfă biruința. Mormântul gol ne
spune că nu moartea are ultimul cuvânt, ci viața. Speranța spune că după orice nor există un soare, după
orice cruce există o Înviere, după orice lacrimă există un zâmbet și după o iarnă geroasă apare o
primăvară înfloritoare.

    Pentru toți acei care își pun toată încrederea în Domnul Isus Hristos și învierea Sa, există garanția unei
vieți înnoite aici sub soare și a unei vieți veșnice dincolo de soare. Speranța aceasta ne-o dă cuvântul pe
care Isus l-a rostit: , , ... pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi.” (Ioan 14:19)

Da, există putere de transformare în învierea lui Hristos! În fața mormântului gol, Isus a redat bucuria și
zâmbetul pe fețele plânse ale femeilor care L-au căutat, și a reaprins speranța peste duhul zdrobit al
ucenicilor speriați și risipiți.

    Dar să nu uităm că mesajul Învierii este și o invitație la acțiune. El ne responsabilizează să lucrăm și
să trăim pentru Împărăția lui Dumnezeu. Toți cei care au înviat împreună cu Hristos la o viață nouă, nu
pot sta indiferenți față de semenii lor. Ei pornesc să ducă mesajul iubirii unei lumi cufundate în întuneric
și păcat. Mormântul gol este expresia iubirii lui Dumnezeu față de toți oamenii.

    Astăzi, în zi de sărbătoare, primește invitația la bucuria de a ști că ai un Mântuitor viu, care trăiește
pururea la dreapta Tatălui și mijlocește pentru tine; primește îndemnul de a trăi o viață nouă, o viață din
belșug în plinătatea Duhului, iar apoi aleargă și spune în lung și în lat că Isus Hristos a înviat!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/editoriale/248685/hristos-a-inviat

S-ar putea să vă placă și