Casa zidită pe stâncă

Una dintre minunatele predici ale Mântuitorului nostru a fost cea de pe muntele Fericirilor. Noroadele, într-un
număr foarte mare, Îl urmau pe Domnul Iisus pentru minunile și vindecările pe care le-a făcut în rândul lor. Dar
când au ajuns acolo pe munte, Domnul a vrut să se ocupe și de frământările lor sufletești, să le vindece și
sufleful, nu doar trupul. Cuvântul lui Dumnezeu relatează că după ce Mântuitorul S-a așezat pe o stâncă a
început să vorbească și să-i învețe cum să respecte Legea, cum să se roage, cum să facă milostenie, cum să
postească, cum să facă binele și cum să își iubească vrăjmașii. La sfârșitul predicii Sale, Domnul le spune pilda
cu casa zidită pe stâncă pentru ca ei să înțeleagă mai bine că nu este suficient doar să asculte cuvintele Lui dacă
nu sunt împlinite și cu fapta lor. Textul asupra căruia ne vom opri este din Evanghelia după Matei capitolul
7:”De aceea, pe orișicine aude aceste cuvinte ale Mele, și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care și-
a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu
s-a prabușit pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă orișicine aude aceste cuvinte ale Mele, și nu le face,
va fi asemănat cu un om nechibzuit, care și-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat
vânturile și au izbit în casa aceea: ea s-a prăbușit, și prabușirea i-a fost mare.”(Matei cap.7 vs.24-27).

În zilele pe care le trăim putem să spunem că auzim, cunoaștem și știm chiar prea mult. Cuvântul lui Dumnezeu
este propovăduit în așa multe feluri! Informația pe care dorim să o căutăm , de multe ori, este la un click
distanță. Spre deosebire de alte vremuri când oamenii aveau acces mai greu spre cunoașterea lui Dumnezeu, în
mod paradoxal , noi astăzi știm mai mult și punem în aplicare prea puțin. Părintele Iosif Trifa spunea atât de
frumos în vremea sa:”Alte purtări aveau părinții și bătrânii noștri: mai curate, mai cinstite, mai apropiate de
Dumnezeu și de poruncile Lui“. Dar rămâne această întrebare: cu ce rămânem noi din auzirea cuvântului lui
Dumnezeu? Inima noastră este mișcată sau rămâne la fel de împietrită? Faptele noastre pun în aplicare ce am
auzit sau rămânem la nivelul de auzire? De foarte multe ori poate că ni s-a întâmplat să auzim cuvinte frumoase
în timpul adunărilor, să ascultăm predici impresionante chiar și să trăim stări înălțătoare și să nu facem nimic
mai mult. Așa a fost și în vremea Mântuitorului. În nenumărate rânduri, Sfinții Evangheliști amintesc că
noroadele rămâneau uimite de învățătura Lui. Dar majoritatea oamenilor s-au oprit doar la acele stări, drept
dovadă fiind faptul că Domnul a rămas singur în momentele în care urca spre Golgota.

Dumnezeu Și-a făcut partea Sa de lucrare trimițând în lume pe Unicul Său Fiu. Ce a trebuit să fie vestit, a fost
spus. Acum a rămas doar partea noastră de îndeplinit: dacă vrem sau nu să Îl urmăm pe Domnul. Să nu uităm,
însă, că va veni o vreme a adevărului și a încercării când se va supune unei probe tot ce am zidit și cum am
zidit. Sfântul Evanghelist Luca când relatează această pildă vine cu încă un detaliu. Cel ce și-a zidit casa pe
stâncă a mai făcut un lucru: a săpat adânc înainte, și a așezat temelia pe stâncă.(Luca 6:48) Înainte de
întoarcerea noastră la Dumnezeu și noi trebuie să săpăm adânc în inima noastră și să scoatem afară tot ce este
rău. Abia apoi putem să începem să clădim. Dacă suntem printre cei care am zidit pe stâncă atunci când vor veni
ploile și vânturile vom rămâne în picioare neclătinați. Acesta este sfârșitul pe care orice credincios ar trebui să
și-l dorească: să rămână în picioare alături de Domnul Său. Însă ce dureroasă este consecința celui care a lucrat
nechibzuit zidind pe nisip: după ce au venit asupra lui încercările de foc, prăbușirea i-a fost mare. Ce cuvânt
dureros și ce sfârșit trist! Să auzi învățătura lui Dumnezeu, Adevărul să treacă prin fața ta, pe lângă inima ta și
tu să te prăbușești în vremea încercării. Să ne rugăm Domnului ca întotdeauna să ne îndrume spre zidirea cea cu
folos sufletelor noastre.

Sfantul Apostol Pavel le spune romanilor că în urma auzirii Cuvântului lui Hristos vine și credința.(Romani
10:17) Fără să auzi nu poți să crezi pentru că nu ai ajuns la cunoștința lui Hristos. Apostolul Iacov spune, de
asemenea, un lucru foarte înțelept: credința fără fapte este zadarnică (Iacov 20:2). Aproape toți oamenii din
țara noastră cred că există Dumnezeu, dar și dracii cred… și se înfioară (Iacov 2:19). De aceea omul nu va
ajunge neprihănit doar prin credință, ci și prin fapte. Nu este îndeajuns doar să venim să-L ascultăm pe
Domnul. Noi suntem chemați să fim împreună lucrători cu Dumnezeu, să zidim la mântuirea noastră, pentru ca
la sfârșitul vieții să avem parte de răsplata promisă celor ce au lucrat după Adevăr.

În Vechiul Testament, Psalmistul face referire de foarte multe ori la Dumnezeu prin apeletivul “Stânca mea”.
Poate ne întrebăm oare de ce? Pentru că Dumnezeu întodeauna este statornic în lucrarea Sa. Așa cum este o
stâncă în fața ploii și a vântului așa este și Dumnezeul nostru- întotdeauna izbăvirea noastră din încercări care
rămâne neclătinat. Nisipul, în antiteză cu stânca, la cel mai mic șuvoi își dovedește nestatornicia și
vulnerabilitatea: este dus și mișcat în direcția vântului sau a apei. De aceea chemarea Mântuitorului este să
zidim pe stâncă și să nu ne dăm înapoi niciodată de la lucrarea noastră de creștini.

Dragă cititorule, acum rămâne această întrebare: unde ai zidit tu învățătura Domnului Iisus Hristos: pe stâncă
sau pe nisip? Și nu uita…. Domnul încă ne așteaptă ca să zidim pe stâncă…pe Stânca Izbăvirii… pentru ca în
ziua încercării să rămânem cu toții în picioare.

Slăvit să fie Domnul!