Sunteți pe pagina 1din 6

PRODUCEREA ŞI VALORIFICAREA LEGUMELOR ŞI A FRUCTELOR

1. LEGISLAŢIA ÎN VIGOARE REFERITOARE LA CONSTATAREA ŞI


SANCŢIONAREA CONTRAVENŢIILOR

• Legea nr. 145 din 21 octombrie 2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei
produselor din sectorul agrícol, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
• Legea nr. 312 din 8 iulie 2003 privind producerea şi valorificarea legumelor, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare
• Legea nr. 348 din 10 iulie 2003 a pomiculturii, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare
• Ordonanţa Guvernului nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată
cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002 cu modificările şi completările ulterioare

2. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE D.A.M. BUCUREŞTI ÎN DESFĂŞURAREA


ACTIVITĂŢILOR DE CONSTATARE A CONTRAVENŢIILOR ŞI APLICARE A
SANCŢIUNILOR CONTRAVENŢIONALE

Conform HG nr. 860 din 16 noiembrie 2016 privind organizarea, funcţionarea şi stabilirea
atribuţiilor direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, art. 5, alin. 1, Direcţiile
au printre atribuţii şi
• "realizarea activităţilor de monitorizare, verificare, inspecţii şi control în domeniile de
competenţă;"
• "verifică, constată contravenţiile şi aplică sancţiunile prevăzute în actele normative care
reglementează domeniile de activitate ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.185/2014, cu modificările şi completările
ulterioare;"

Din Regulamentul de organizare şi funcţionare al DAMB, inspectorii au atribuţii, printre


altele:
• efectuează controlul de conformitate cu standardele de comercializare la legumele şi fructele
proaspete, pe piaţa internă, import țări terțe și export;
• întocmeşte şi întreţine baza de date a operatorilor din sectorul legume şi fructe proaspete;
• verifică respectarea prevederilor Legii nr. 145/ 2014, pentru stabilirea unor măsuri de
reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol;
• efectuează monitorizarea loturilor de legume şi fructe prospete importate din ţări terţe agreate;
• verifică modul de aplicare a tehnologiilor de producţie, a bunelor practici agricole, ia măsuri şi
face propuneri pentru înlăturarea deficienţelor;
• participă, împreună cu specialiştii din cadrul ministerului sau altor instituţii abilitate, la
verificarea activităţii specifice serviciilor şi unităţilor aflate în subordinea ministerului;
• pe baza concluziilor rezultate din inspecţiile efectuate, întocmeşte rapoarte, note, informări cu
privire la aspectele constatate;
• ţine sub strictă evidenţă dosarele rezultate în urma inspecţiilor efectuate şi răspunde direct pentru
confidenţialitatea lor;
• verifică şi urmăreşte modul de aplicare a măsurilor aprobate de conducerea Ministerului
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca urmare a inspecţiilor efectuate;
• efectuează controlul de conformitate la loturile de legume şi fructe proaspete ce urmează procedura
de retragere de pe piaţă (Reg. Consiliului 1182/2007, Reg. (UE) nr.543/2011);
• verifică modul de realizare a condiţiilor prevăzute în Ordinul 390/2009 pentru aprobarea
metodologiei de autorizare a operatorilor din cadrul sectorului de legume şi fructe proaspete, în
vederea folosirii regimului de autocontrol şi de utilizare a logo-ului comunitar;

Conform Legii nr. 270/2017 a prevenirii


În realizarea activităţii de îndrumare, autorităţile/instituţiile publice cu atribuţii de control au obligaţia:
• ca în fiecare activitate de control să exercite activ rolul de îndrumare al persoanelor controlate,
oferind, conform procedurilor, indicaţiile şi orientările necesare pentru evitarea pe viitor a
încălcării prevederilor legale. Despre îndeplinirea acestei obligaţii se va face menţiune expresă în
procesul-verbal de control, arătându-se indicaţiile şi orientările oferite.
În cazul constatării săvârşirii uneia dintre contravenţiile stabilite prin hotărârea Guvernului prevăzută la
art. 10 alin. (3), agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei prin care se
aplică sancţiunea avertismentului şi la care anexează un plan de remediere, cu respectarea prevederilor
prezentei legi. În această situaţie nu se aplică sancţiuni contravenţionale complementare.

Obligaţii ale inspectorilor DAMB conform ROI

1. să îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate, loialitate, corectitudine, conştiinciozitate şi în


conformitate cu legea, îndatoririle de serviciu, să apere în mod loial prestigiul institutiei şi să se
abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale institutiei,
precum şi ale altor angajaţi ai acestuia, persoanelor fizice sau juridice;
2. să aibă o atitudine demnă şi corectă, respectuoasă şi principială, dând dovadă de iniţiativă,
creativitate, spirit constructiv, prezenţă de spirit, capacitate decizională operativă, diplomaţie;
3. să respecte demnitatea funcţiei deţinute, corelând libertatea dialogului cu promovarea intereselor
institutiei;
4. să respecte libertatea opiniilor, de a nu se lăsa influenţaţi de considerente personale sau de
popularitate, după caz, şi de a adopta o atitudine conciliantă în exprimarea opiniilor;
5. să aibă un comportament bazat pe respect, bună-credinţă, corectitudine şi amabilitate, în relaţiile
cu personalul din cadrul institutiei, dar şi cu persoanele fizice sau juridice;
6. să adopte o atitudine imparţială şi justificată pentru rezolvarea clară şi eficientă a problemelor
cetăţenilor şi să respecte principiul egalităţii acestora în faţa legii şi a autorităţilor publice;
7. să nu solicite ori să nu accepte cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alte avantaje, care le
sunt destinate personal, familiei, părinţilor, prietenilor ori persoanelor cu care au avut relaţii de
afaceri sau de natură politică, care le pot influenţa imparţialitatea în exercitarea funcţiilor deţinute
ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcţii;
8. să acţioneze conform prevederilor legale în procesul de luare a deciziilor şi să îşi exercite
capacitatea de apreciere în mod fundamentat şi imparţial;
9. să nu promită luarea unei decizii de către institutie sau de alţi angajaţi, precum şi îndeplinirea
atribuţiilor în mod privilegiat;
10. să nu folosească în alte scopuri decât cele prevăzute de lege prerogativele sau atribuţiile funcţiei
deţinute;
11. să nu urmărească obţinerea de foloase sau avantaje în interes personal sau producerea de
prejudicii materiale sau morale altor persoane prin activitatea de luare a deciziilor, de consiliere,
de evaluare sau, după caz, de elaborare a proiectelor de acte normative, de evaluare sau de
participare la anchete ori acţiuni de control şi să nu intervină pentru a influenţa anchetele interne
ori externe sau pentru a determina luarea unei anumite măsuri;

3. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PERSOANELOR CARE SUNT SUPUSE


ACTIVITĂŢILOR DE CONTROL
Persoanele supuse activităţii de control au dreptul
• de a fi tratate corect, demn, respectuos şi principial, imparţial.
• de a fi prezente la întocmirea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi
de a lua la cunoştinţă deficienţele constatate în urma controlului şi înscrise în procesul verbal
încheiat la faţa locului
• de face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare a contravenţiei care vor fi
consemnate distinct în procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei la rubrica
"alte menţiuni" sub sanţiunea nulităţii procesului verbal
• de a semna sau a refuza să semneze procesul verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiei
• de a accepta sau refuza înmânarea de către agentul constatator a procesului verbal
• de a urma căile legale de contestare a procesului verbal de constatare a şi sancţionare a
contravenţiei

Obligaţii ale persoanelor care sunt supuse activităţii de control:


• de a trata inspectorii DAMB cu calm, respect, fără ameninţări verbale sau fizice
• de a prezenta agentului constatator actul de identitate precum şi documentele solicitate pentru
control, în caz de refuz pentru legitimarea contravenientului agentul constator poate apela la
subofiţeri şi ofiţeri de poliţie, jandarmi sau poliţie comunitară
• de a nu se sustrage controlului
• de a plătii amenzile contravenţionale aplicate de inspectorii DAMB înscrise in procesal
verbal de constatare a şi sancţionare a contravenţiei
• de a acţiona în vederea respectării planului de remediere stabilit de către inspectorii DAMB
prin îndeplinirea măsurilor de remediere în termenul precizat în anexa la procesal verbal,
conform Legii 270/2017 a prevenirii

4. FAPTELE CONTRAVENŢIONALE PENTRU CARE DAMB ARE COMPETENŢE DE


CONSTATARE ŞI APLICARE A SANŢIUNILOR CONTRAVENŢIONALE,
SANCŢIUNI ŞI ALTE MĂSURI APLICABILE

Contravenţii şi sancţiuni stabilite prin Legea 145/2014

Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:


• utilizarea carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol cu nerespectarea
prevederilor art. 10, cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, pentru persoane fizice;
Art. 10
(1) Regimul de utilizare a filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol
este următorul:
a) primul exemplar se înmânează cumpărătorului;
b) al doilea exemplar se păstrează de vânzător;
c) al treilea exemplar se păstrează la carnet.
(2) Carnetele utilizate, conţinând al treilea exemplar al filelor, se restituie la primăriile care au
emis carnetul, în termen de 15 zile lucrătoare de la data utilizării ultimei file a acestora.
(3) Prevederile alin. (1) se aplică pentru orice fel de vânzare de produse agricole, în orice
cantitate şi structură sortimentală, indiferent de calitatea cumpărătorului, respectiv persoana
fizică sau persoana juridică, cu excepţia exercitării actului de comerţ cu amănuntul în pieţe
agroalimentare, târguri şi pieţe ambulante, pentru care se aplică prevederile art. 15.
• transportul produselor achiziţionate de la producători agricoli, cu nerespectarea prevederilor art.
11 alin. (1), cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, pentru persoane fizice, şi cu amendă de la 6.000
lei la 10.000 lei şi confiscarea cantităţilor de produse din sectorul agricol transportate, pentru
persoane juridice;
Art. 11
(1) Pe durata transportului produselor achiziţionate de la producători agricoli pe baza carnetului
de comercializare, cumpărătorul trebuie să deţină fila din carnet care justifică provenienţa mărfii,
cu excepţia achiziţiei acestor produse din pieţe agroalimentare, târguri şi pieţe ambulante.

• transportul de produse agricole efectuat de către producătorii agricoli persoane fizice de la locul
de deţinere la local de comercializare, cu nerespectarea prevederilor art. 11 alin. (2), cu amendă
de la 3.000 lei la 4.000 lei;
Art. 11
(2) În cazul transportului de produse agricole efectuat de către producătorii agricoli persoane
fizice de la locul de deţinere la locul de comercializare, aceştia completează o filă din carnetul de
comercializare a produselor din sectorul agricol, corespunzător cantităţilor transportate de
producătorul agricol şi structurii sortimentelor transportate.

• organizarea de spaţii de vânzare în cadrul structurilor de vânzare cu amănuntul din zonele


publice, cu nerespectarea de către administratorii pieţelor a prevederilor art. 13 alin. (1) şi (2), cu
amendă de la 12.000 lei la 37.500 lei;
Art. 13
(1) În cadrul structurilor de comercializare cu ridicata sau cu amănuntul este obligatorie
organizarea de spaţii de vânzare distincte, care sunt rezervate în exclusivitate producătorilor
agricoli persoane fizice deţinătoare ale unui atestat de producător şi ale unui carnet de
comercializare pentru valorificarea produselor din sectorul agricol obţinute din gospodăria/ferma
proprie.
(2) Procentul de alocare a spaţiilor de vânzare prevăzute la alin. (1) este de minimum 40% din
totalul spaţiilor de vânzare existente.

• neafişarea etichetei de produs, prevăzute la art. 14 alin. (3), cu amendă de la 100 lei la 300 lei;
Art. 14
(3) Producătorii agricoli au obligaţia afişării la locul de vânzare a etichetei de produs, care
conţine informaţii cu privire la denumirea produsului, localitatea de origine, data obţinerii
produsului şi preţul de vânzare.

• desfăşurarea activităţilor de valorificare a produselor agricole proprii şi de exercitare a


comerţului cu aceste produse de către persoanele fizice care nu deţin un atestat de producător
valabil, respectiv un carnet de comercializare a produselor din sectorul agricol valabil, şi care nu
sunt produse în ferma proprie, cu amendă de la 15.000 lei la 22.500 lei;
• eliberarea de către primar a atestatului de producător şi/sau a carnetului de comercializare a
produselor din sectorul agricol, cu încălcarea dispoziţiilor prezentei legi, cu amendă de la 15.000
lei la 22.500 lei;
• vânzarea unor produse agricole, altele decât cele din producţie proprie, în baza carnetului de
comercializare a produselor din sectorul agricol eliberat potrivit prevederilor prezentei legi, cu
amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei.

Contravenţii şi sancţiuni stabilite prin Legea 348/2003

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte:
• nerespectarea prevederilor art. 23 privind obligativitatea consemnării în documentele fiscale
şi/sau în avizele de expediţie emise de producător ori comerciant a calităţii şi conformităţii cu
standardele de comercializare, reglementate în legislaţia comunitară, în cazul comercializării
fructelor proaspete destinate consumului uman, precum şi a destinaţiei industriale, în cazul celor
destinate prelucrării industriale;

• nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (1) privind analiza conţinutului de reziduuri, contaminanţi
şi alte substanţe, precum şi a celor privind evidenţa tratamentelor şi a substanţelor utilizate;
• nerespectarea prevederilor art. 25 privind folosirea neautorizată a denumirii de origine geografică
sau de produs tradiţional.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 3.500 lei obstrucţionarea


inspectorilor I.S.C.T.P.V.L.F. în exercitarea atribuţiilor lor privind controlul respectării reglementărilor
în vigoare de către importatorii, exportatorii, comercianţii, producătorii, depozitele şi responsabilii
centrelor de expediere sau de oricare altă persoană implicată în producerea sau comercializarea fructelor.

Contravenţii şi sancţiuni stabilite prin Legea 312/2003

Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:


• nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 11 şi art. 13, cu amendă de la
1.000 lei la 5.000 lei;
Art. 9
(1) Legumele, pepenii şi ciupercile cultivate, destinate comercializării în vederea consumului
uman în stare proaspătă, se clasifică în conformitate cu standardele de comercializare, care au
caracter obligatoriu în toate etapele comercializării pe filiera de produs.
Art. 10
(1) Legumele proaspete, pepenii şi ciupercile destinate consumului uman se comercializează în
spaţii special amenajate, însoţite de facturi pe care se înscriu de către emitent calitatea şi
conformitatea cu standardele de comercializare.
Art. 11
Micii producători, persoane fizice, care comercializează în condiţiile legii legume în pieţele
stradale sau tradiţionale se exceptează de la prevederile art. 10 alin. (2), care prevede ca "
Facturile pot fi emise de către comerciant sau de producător, în cazul în care acesta face livrarea
directă către beneficiar", având obligaţia dovedirii calităţii de producător şi a prezentării
produselor în condiţii de calitate şi igienă.
Art. 13
(1) Producătorii agricoli care cultivă legume, pepeni şi ciuperci au obligaţia de a practica metode
de cultivare sănătoase, astfel încât să asigure siguranţa alimentară a consumatorilor, să respecte
normele de mediu, în scopul de a proteja apa şi solul şi de a ţine evidenţa tratamentelor
fitosanitare şi a produselor chimice utilizate în procesul de producţie.
(2) Controlul privind respectarea tehnologiilor de producţie pentru legume, pepeni şi ciuperci de
cultură se exercită de personalul de specialitate din cadrul Inspecţiei de Stat pentru Controlul
Tehnic în Producerea şi Valorificarea Legumelor şi Fructelor, ale cărei organizare şi funcţionare
se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.

• nerespectarea prevederilor art. 12 alin. (1), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;
Art 12
(1) Se interzice comercializarea legumelor, pepenilor şi a ciupercilor cultivate în stare proaspătă
sau procesată, destinate consumului uman, care conţin reziduuri de pesticide şi metale grele,
azotaţi, azotiţi sau alte produse, care depăşesc nivelurile maxime admise stabilite de legislaţia în
vigoare.
• refuzul producătorilor agricoli, precum şi al comercianţilor de a se supune controlului exercitat
de organele abilitate ale statului, cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.

S-ar putea să vă placă și