STRUCTURA UNUI ESEU DE TIP ARGUMENTATIV (PENTRU SUBIECTUL

II IN MOD SPECIAL)

Un eseu argumentativ simplu trebuie impartit in segmente clare, dintre care trei trebuie sa fie
întotdeauna prezente.

1.      Introducerea:
      In cele mai multe tipuri de scriere, primul lucru pe care îl face autorul este de a
introduce subiectul pe care arede gând sa îl prezinte. Scopul primului paragraf este de a
capta atenţia cititorului si de a-i da câteva repere referitoare la subiect. Paragraful
iniţial urmează de obicei o serie de paşi, de la situaţii mai generale înspre situaţia
specifica ce urmează sa fie abordata. Deşi nu exista nici o formula pentru redactarea
introducerii, următoarele elemente apar de cele mai multe ori:

     Propoziţia de introducere: Prima propoziţie a eseului trebuie sa fie suficient de interesanta

pentru a determina cititorul sa citească mai departe. Aceasta propoziţie ar putea fi una
provocativă sau o întrebare majora. In oricare dintre cazuri, va trebui ca cititorul sa fie introdus
in subiect si focalizat asupra subiectului ce va fi discutat.
     Formularea tezei(ipotezei): E de obicei ultima propoziţie a primului paragraf si serveşte ca
linie directoare a eseului. Ea reprezintă ideea care va fi susţinuta de-a lungul întregului eseu.
Pentru mulţi  pare ciudata situarea la bun început a concluziei pe care o vor desprinde, ei
preferând sa lase pentru sfîrşitul eseului exprimarea poziţiei lor in argumentare. Cu toate
acestea, e firesc si dezirabil ca cititorul sa fie informat despre teza ce va fi susţinuta in eseu. 
2 .      Cuprinsul: Susţinerea tezei/ipotezei
Odată ce in introducere a fost pregătit terenul pentru discuţie si a fost prezentata
poziţia ce va fi adoptata, urmează partea cea mai extinsa a eseului in care se vor
prezenta argumentele menite sa convingă cititorul. Un eseu bun va convinge cititorul ca
întrucât anumite elemente sunt adevărate si pentru ca anumite convingeri sunt
împărtăşite de autor si de cititor, cititorul trebuie prin urmare sa accepte ca valide
concluziile autorului.
Modul cel mai obişnuit de a susţine teza este de a face o aserţiune si de a oferi apoi suporturi,
dovezi, exemple care sa o confirme E, de asemenea posibil, sa se înceapă cu o rezumare a
exemplelor (dovezile) si apoi sa se extragă concluzia .
       O practica obişnuita in eseul argumentativ este ca autorul sa îşi prezinte opiniile si
apoi sa considere critic posibilele păreri opuse (contraargumentele). E de asemenea posibil
sa se înceapă cu expunerea punctelor de vedere cu care autorul nu e de acord, sa le
critice cu scopul de a face loc părerii sale.
3 .      Concluziile

1
In condiţiile in care s-a spus deja in introducere ce părere va fi susţinuta, mulţi autori de

argumentari sunt nesiguri ce sa scrie in concluzie. Concluzia e o parte foarte importanta a

eseului pentru ca însumează teza si argumentele in favoarea ei, lăsând cititorului o imagine

clara asupra poziţiei pe care o adopta autorul. Nu e recomandat ca la acest stadiu sa se

introducă idei noi, care nu au fost abordate in eseu. E de asemenea neînţelept a folosi concluziile

ca loc de exprimare a opiniei proprii, ca loc pentru ‘ceea ce cred eu’. Făcând aşa, cititorul poate

avea impresia ca oricine poate gândi ce doreşte. In principiu, ideea e adevărata. Cu toate acestea,

autorul trebuie sa-si amintească scopul pentru care a scris eseul. Acesta e nu doar de a spune

cititorilor care e poziţia sa fata de subiect, ce gândeşte, ci si de a-i convinge de validitatea

argumentelor sale, pe care sa dorească si ei sa le susţină, sau măcar sa le cunoască. De aceea, e

absolut ineficient a spune ca oricare poziţie fata de subiect e in egala măsura de îndreptăţita.

Trasaturile cele mai frecvent intalnite ale concluziei unui eseu argumentativ sunt:

Sinteza argumentului: In concluzie, autorul trebuie sa reformuleze si sa rezume foarte scurt

principalele puncte ale argumentului.

Reformularea tezei: Autorul reformuleaza si susţine importanta tezei, întrucât întregul eseu a

gravitat in jurul demonstrării sale. Unii considera ca a rescrie teza intocmai este o metoda

retorica foarte eficienta. Alte persoane considera ca este bine a se reformula teza.

Propoziţiile de final: Aceasta secţiune semnalează sfârşitul eseului si da o impresie de final

cititorului. Iată câteva posibile moduri de scriere a ultimelor propoziţii:

         Discuta viitorul subiectului prezentat. Aceasta poate accentua importanta eseului. De

asemenea, aceasta poate ajuta cititorul sa aplice noua informaţie sau sa vadă lucrurile global

         Da cititorului ceva la care sa se gândească, poate un mod de a utiliza eseul in viata de zi cu zi

         Revine la primele propoziţii pentru a da o forma circulara eseului

         Pune întrebări, ori cititorului, ori întrebări generale, care sa ajute cititorul sa obţină o noua

perspectiva asupra subiectului

2
 De-a lungul întregului eseu, autorul trebuie sa aibă in minte cititorul căruia i se
adresează si care sunt aşteptările acestuia. Ţinând seama de aceste lucruri, elaborarea
unui eseu va fi mai eficienta.

Va propun si un model de argumentare, creat de o fosta eleva:

Scrie un text de tip argumentativ, de 15 – 20 de rânduri, despre ură, pornind de la

ideea exprimată în următoarea afirmaţie: „ Pe când iubirea, de orişice fel ar fi ea,
luminează viaţa şi-o îndulceşte, ura o-ntunecă, o umple de amărăciune şi-o face
nesuferită”. (Mihai Eminescu, Opere)

Introducere:
Cine oare nu a incercat macar o data sa inteleaga dedesubturile iubirii si urii?...
Mă număr printre cei care susţin ideea enunţată în citatul dat şi anume aceea că
iubirea, de orice fel, este sentimentul care luminează şi face viaţa mai frumoasă, pe când
ura nu face altceva decât să aducă amărăciune şi frustrare în viaţa oamenilor.( opinie
proprie+ipoteza-atentie, relationare cu citatul!!! )
Cuprins
În primul rând, atât iubirea pe care o dăruim cât şi cea pe care o primim, ne face să
privim viaţa şi din alte puncte de vedere şi să uităm de lucrurile materiale. Aşa, noi
oamenii, ne dăm seama că având iubire avem o viaţă frumoasă şi învăţăm să preţuim
momentele cu adevărat minunate. Acest lucru îl poate face orice tip de iubire, fie ea
părintească, pasională, pentru prieteni sau pentru oricare dintre semenii noştri, dar
consider că dacă în viaţa unui om se regăsesc toate acestea, acel om poate spune că este
cu adevărat împlinit. Fireşte că iubirea aduce şi suferinţă, dar numai cunoscând toate
trăirile pe care iubirea le aduce ne vom da seama că nu există sentiment mai înălţător ca
acesta.(argument 1 cu exemplificare )
În al doilea rand, sunt de parere că ura nu ar trebui să existe în viaţa noastră întrucât
ne face să uităm de noi, să nu acordăm atenţie lucrurilor frumoase din viaţă şi să ne
concentrăm doar pe a le face rău celor din jurul nostru. Astfel nu vom deveni decât nişte
oameni frustraţi care îşi vor da seama în final că viaţa a trecut pe lângă ei şi nu s-au
bucurat de lucrurile cu adevărat importante.(argument 2/contraargument cu sustinere)

Concluzie
Aşadar, fiecare are dreptul de a alege ceea ce face cu viaţa lui dar în cele din urmă
toţi ne vom da seama că, asa cum am sustinut prin cele afirmate anterior, prin iubire toate
lucrurile frumoase sunt posibile, că acest sentiment ne face mereu să tresărim de emoţii
şi ca nu mai există vreunul care să dea mai multă frumuseţe vieţii, pe când ura ne va aduce

3
doar o viaţă tristă şi întunecată.(reformularea ipotezei+perspectiva generalizatoare
asupra temei eseului)

Va mai aduc in plus o lista utila de conectori(adverbe, locuţiuni adverbiale, conjuncţii sau
locuţiuni conjuncţionale, structuri verbale); acestia ajuta la exprimarea ideilor de:

        succesiune, continuitate : în primul rând, în al doilea rând, etc,  pe de o

parte... pe de altă parte, în plus, de asemenea
        contrast:  dar, însă, ci, în contrast cu, dimpotrivă
        ierarhizare:  înainte de toate, mai presus de toate, mai important decât
        comparaţie:  la fel cu, tot aşa, ca în comparaţie cu, în mod asemănător
        probabilitate: probabil, posibil, este cu putinţă, s-ar putea ca
        certitudine:  cu siguranţă, desigur, fireşte, nu este nici o îndoială că
        concesie:  deşi, totuşi, cu toate acestea, chiar dacă
        concluzie:  deci, aşa, prin urmare, în concluzie, în consecinţă, la urma urmelor