Definirea textului argumentativ

Textul argumentativ reprezintă un act de comunicare centrat pe funcția conativă,

scopul urmărit fiind de a-l convinge pe receptor cu privire la validitatea punctului de vedere
susținut de autor. Într-un text argumentativ autorul apără o teză prin utilizarea unor argumente
pe care le poate ilustra cu exemple.
II. Strunctura unui text argumentativ.
Orice text argumentativ cuprinde, de obicei, o constatare generală (care pate fi,
eventual, o afirmație cu caracter general, care trebuie susținută prin demonstrație),
argumentele aduse de autor în sprijinul sau împotriva constatării enunțate și o concluzie
(sinteză a opiniilor exprimate). Sintetic, aceste componente pot fi reprezentate astfel:
1. Teza (ideea susținută de autor) răspunde la întrebarea „ce vrea să demonstreze
autorul său?”. Ea poate fi explicită, când este enunțată foarte clar de către autor – cel mai
adesea la începutul sau la finalul textului, în această ultimă situație apărând sub forma unei
concluzii a ideilor exprimate pe parcursul întregului discurs, sau implicită, când se deduce din
scopul general urmărit în ansamblul argumentației.
2. Argumentele ilustrate cu exemple. Pentru a-și demonstra teza, autorul face apel la
argumente pro sau contra tezei argumentate. Argumentele trebuie să fie solide, formulate clar
și ordonate logic pentru a justifica teza și a convinge receptorul. În comunicarea scrisă,
fiecărui argument îi corespunde un paragraf distinct. Argumentele pot fi însoțite de
contraargumente, care conferă întregului discurs un plus de precizie și de viabiliate /
credibilitate.
Formularea argumentelor se realizează cu ajutorul unor structuri de tipul: consider că...,
deoarece/fiindcă/întrucât/pentru că..., mă interesează, îmi place, îmi stârnește
interesul...deoarece De asemenea, se pot utiliza structuri lexicale cu rol emfatic și
persuasiv: bineînțeles, în mod sigur, în mod evident, cert este că...Exemplul permite
ilustrarea unui argument al tezei. Dacă argumentul conține o referință generală, exemplul
expune întotdeauna un caz particular. Exemplele pot fi reluate prin: apelul la experiența
personală, preluarea unor opinii credibile, de autoritate, citarea unor surse de referință
(filosofi, lingviști, critici literari etc), invocarea utilității problematicii abordate. Unele
argumentări sunt foarte bine ilustrate prin contraexemple.
3. Concluzia rezumă demersul argumentativ.
III. Conectorii
Ordonarea părților componente ale textului argumentativ se realizează cu ajutorul unor
elemente conectoare (adverbe, locuțiuni adverbiale, conjuncții sau locuțiuni conjuncționale,
structuri verbale) care exprimă diferite raporturi.
1. După structura lor pot fi: cuvinte (conjuncții, adverbe, prepoziții, interjecții),
expresii și locuțiuni (conjuncționale, adverbiale, prepoziționale), verbe și expresii verbale,
propoziții care organizează discursul argumentativ.
2. După funcția în cadrul argumentării enunțului pe care îl induc:
 Conectori care introduc argumente (justificatori): căci, pentru că, de fapt,
dovadă că, cum, având în vedere că, de altfel;
 Conectori care introduc teza: părerea mea este că, voi arăta că;
 Conectori care introduc legitimarea argumentului (atunci când acest element
este explicitat): se știe că, știut fiind că, având în vedere că, admițând că;
 Conectori care introduc concluzia: deci, în concluzie, așadar, iată de ce, ei bine.
3. După tipul de legătură pe care îl realizează:- Conectori pentru argumentele între ele
(indicatori ai juxtapunerii): și, dar, însă, ci, sau;- Conectori pentru argumentele tezelor pe care
le susțin (indicatori ai întemeierii): prin urmare, așadar, în consecință, fiindcă, deoarece,
întrucât.
 4. După relația între argumentele pe care le introduc:
 Conectori care introduc argumentele coorientate: desigur, de altfel, nu numai...,
ci și;
 Conectori care introduc argumente antiorientate: însă, dar, totuși, în fond.
5. După locul ocupat de argumentul pe care îl introduc:
 Conectori care introduc primul argumet: în primul rând, mai întâi de toate, să
începem prin, trebuie amintit mai întâi, prima remarcă se referă la, să pornim de la;
 Conectori care introduc următoarele argumente: în al doilea rând, în plus, în
continuare, la fel, pe de o parte... pe de altă parte, nu numai..., ci și;-
 Conectori pentru ultimul argument: în fine, pentru a termina, în ultimul rând,
nu în ultimul rând.
6. După natura relației între secvențele discursive pe care le leagă:- de analogie: și, de
asemenea, adică, precum, ca și, ca și cum, asta amintește de, să ne amintim de;
- de exemplificare sau ilustrare: de exemplu, de pildă, anume, să luăm în considerare;
- de explicare:adică, altfel spus, mă refer la, vreau să spun, de fapt;
- de disjuncție:sau, fie, ori, exceptând, ceea ce exclude, spre deosebire;
- de opoziție, de rezervă, de rectificare, de respingere: dar, or, totuși, cu toate acestea,
în schimb, din contră, de fapt, în realitate, în timp ce, în loc să, nici, pe
- de o parte, ceea ce contrazice, ceea ce interzice;
- de concesie: chiar dacă, cu toate acestea, totuși, să admitem totuși, în ciuda;
- de cauzalitate: pentru că, fiindcă, deoarece, căci, având în vedere, dat fiind că, din
moment ce, de aceea;
- de consecință: deci, în consecință, ca urmare, ceea ce implică, de unde decurge, ceea
ce antrenează, ceea ce ne trimite la, ceea ce produce, de frica, de teama.
- de finalitate (ca o consecință dorită): pentru ca, ca să, în speranță că, la urma urmei,
în consecință
Schema pentru textul argumentativ:

Textul argumentativ presupune respectarea unui anumit pattern:

1. Definirea generală a problematicii respective, o introducere în tema respectivă
(creația, jocul, iubirea, inteligența emoțională).
2. Formularea ipotezei, a poziției personale în acea problematică.
3. Enunțarea și dezvoltarea adecvată a două argumente pertinente în poziția adoptată.
Primul argument trebuie susținut sau valorificat din text. Cel de-al doilea argument poate fi și
din cultura generală, din experiența culturală sau din literatură.
4. Formularea unei concluzii care să reia ideea centrală și argumentele în mod sintetic.
Este important să nu se uite utilizarea corectă a conectorilor în argumentare. E
recomandabil să se întocmească un plan al textului argumentativ pe ciornă în care să se
precizeze concis ipoteza, argumentele și concluzia.
Se recitește textul la final.

Exemple
 Este bine sau nu să aspiri la o dorință nemăsurată de îmbogățire?
Dorința nemăsurată de câștig reprezintă setea exagerată a unor oameni lipsiți de valori
și de preocupări intelectuale de a se îmbogăți prin mijloace necinstite.
În opinia mea nu este bine a aspira la câștiguri materiale mărețe, deoarece un câștig
pentru care nu depui efort duce la urmări tragice, iar încălcarea unor principii morale
influențează aspecte negative, cu degradare în acest plan al moralității.
În primul rând, este cunoscut faptul că oricine își dorește un confort care să îi permită
o existență tihnită, dar câștigurile peste noapte sunt cele care presupun un risc pe care cei
dornici de parvenire trebuie să și-l asume, adesea cu un preț deloc neglijabil. Cei mai mulți nu
depun suficientă muncă pentru obținerea banului. De exemplu, textul fragmentar selectat
din ,,Moara cu noroc’’ reliefează prin teza moralizatoare a bătrânei ,,Omul să fie mulțumit cu
sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit’’, că fiecare
dintre noi trebuie să se bucure de ceea ce are, de condiția și de câștigurile pe care le poate
obține, fără a apela la furtișaguri sau la înșelăciuni.
În al doilea rând, câștigul imediat aduce un avantaj de moment, care dă falsa impresie
că orice este justificat. Cei mai mulți oameni, din zilele de astăzi, și-au pierdut valorile morale
și sunt capabili să calce peste cadavre, să mintă și să fie falși pentru a obține bani, însă fără a
se gândi că încălcarea acestor principii duce la degradarea propriei persoane în plan moral. De
pildă, reprezentativă este situația lui Ghiță din același text fragmentar, care dornic de a obține
un câștig peste noapte, se dezice de principiile lumii patriarhale, în care fericirea este dată de
echilbrul familiei, optând pentru un câștig iluzoriu.
În concluzie, dorința nemăsurată de câștig nu este benefică, ci este un aspect des
întâlnit în societatea contemporană, în care averea asigură individului prestigiul într-o
societate, fără a se gândi la consecințele distrugătoare a liniștii interioare.

T. 1. O prietenie de vacanță se poate transforma într-o prietenie de o viață

Prietenia reprezintă o deosebită relație dintre două persoane care împărtășesc valori,
idei, principii similare și sunt capabile să comunice deschis în orice situație.
În opinia mea o scurtă prietenie de o vacanță se poate transforma într-o relație specială
de o viață, deoarece fiecare om de calitate se va deschide unei comunicări pentru o mai bună
cunoaștere și anumite situații pot apropia oamenii cu ocazia acelui context pe viață.
În primul rând, fiecare dintre noi a inițiat în viața sa o vacanță, fie de unul singur, fie
cu unii prieteni. Unii oameni de calitate, care provin din culturi diferite sunt dispuși să
cunoască persoane noi, cu o experiență diferită de a lor pentru a se îmbogăți din numeroase
puncte de vedere. De pildă, Petru Comarnescu exemplifică un asemenea caz fericit ,,Ne-am
împrietenit la toartă și îl consider cel mai de calitate om pe care l-am cunoscut la Geneva și
poate peste hotare’’, dar și beneficiile unei astfel de apropieri: ,,înnobilează, purifică, făcând
pe prieteni să trăiască doar pe cele mai înalte culmi spirituale’’.
În al doilea rând, în excursiile pe care le inițiem putem întâmpina situații neplăcute,
neașteptate care să ne determine să cerem ajutor de la persoane pe care nu le cunoaștem, de
aceea, suntem nevoiți să fim empatici sau buni comunicativi. De exemplu, de cele mai multe
ori, în vacanțele pe care le-am făcut, am putut observa că am rămas rătăcit pe anumite
meleaguri pe care nu le cunoșteam, fiind nevoit a cere ajutorul unor oameni calzi, deschiși și
de calitate, întrucât mi-am permis a face schimb de contacte, reușind a păstra legătura cu ei și
de a lega o prietenie specială.
În concluzie, prietenia eternă poate lua naștere într-o vacanță, însă este importantă
calitatea celor implicați și dorința acestora de a păstra legătura la distanță.

T. 2. Ar fi sau nu ar fi utilă o carte cu rețete universale valabile pentru receptarea

muzicii?
Muzica reprezintă o parte esențială din domeniul artistic pentru fiecare dintre noi, mai
ales că reușeste să transmită gânduri, sentimente și cuvinte care să ne facă să înțelegem
realitatea.
În opinia mea nu ar fi utilă redactarea unei cărți cu rețete universal valabile pentru
receptarea muzicii, deoarece ar elimina unicitatea indivizilor și un asemenea tom ar anula
bucuria descoperirii estetice.
În primul rând, maniera în care oamenii aleg anumite genuri muzicale le trădează
subiectivitatea și îi ajută să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși prin arta pe care o ,,consumă’’.
Dacă indivizii nu ar putea rezona cu muzica pe care o ascultă și nu ar fi legată de experiența
personală și-ar pierde orice sens. De exemplu, Bogdan Bugoiu insistă asupra ideii că fiecare
om își construiește propria relație cu muzica ,,îți faci singur cartea cu rețete de muzică’’,
evidențiind faptul că o asemenea opțiune este eminamente personală: ,,O carte pe care nu o va
mai citi nimeni în afară de tine.’’
În al doilea rând, redactarea unei cărți cu rețete universal valabile pentru receptarea
muzicii ar distruge definitiv plăcerea descoperirii estetice și l-ar obliga pe receptor să nu mai
asocieze propriile preferințe în materie de muzică, pictură sau literatură cu universul său
interior. De pildă, tot Bogdan Bugoiu evocă pericolul existenței unei astfel de cărți ,,am
ajunge toți la fel’’, profilând legătura decisivă dintre muzică și stările ascultătorului ,,o carte
(...) de care ar trebui să te bucuri pentru că ea este scrisă cu ceea ce ai simțit’’.
În concluzie, redactarea unei cărți cu rețete universal valabile pentru receptarea
muzicii ar fi cu totul inutilă, ținând cont nu doar de faptul că alegerea anumitor genuri
muzicale este subiectivă, ci și de faptul că o asemenea carte ar anula bucuria descoperirii
artistice