Text argumentativ- Model pentru bac

Argumentarea este un mijloc prin care se susţine sau se

demonstrează un punct de vedere privitor la o anumită temă.
Este procesul de justificare logică a unei opinii pe care vrem să o
susţinem. Procesul argumentării unei opinii presupune
parcurgerea unor paşi obligatorii: a susţine, a dovedi, a întări.
Scopul argumentării este de a convinge (persuada) partenerul
de comunicare (interlocutor sau cititor), privitor la valabilitatea
opiniei exprimate. O opinie nesusţinută de argumente nu este o
argumentare, ci o afirmaţie nejustificată (lipsită de valabilitate).

Structura unui text argumentativ

 

1. Enunţarea ipotezei: alcătuirea unui enunţ clar, care

conţine  teza/ideea  ce urmează a fi demonstrată, dar şi
exprimarea propriei opinii faţă de aceasta. Se pot folosi verbe de
opinie: a crede, a considera etc.
2. Argumentarea propriu-zisă (Formularea argumentelor):
enunţarea a două sau mai multe argumente pro şi/sau contra
ipotezei enunţate şi susţinerea lor (exemple, citate, prezentarea
unor întâmplări, opinii de autoritate, comparaţii care să scoată în
evidenţă ideea susţinută).
Argumentele se punctează prin formulări pregnante, care au rolul
de a anunţa că urmează ceva important, solicitând în acest fel
atenţia interlocutorului / cititorului: pentru că, deoarece, faptul se
explică prin, de exemplu, la fel ca, având în vedere faptul că…,
spre deosebire de, în primul rând, în al doilea rând, într-o ardine
de idei, în altă ordine de idei etc.
3. Formularea concluziei: întărirea ipotezei, prin reluarea sa în
mod nuanţat, dacă argumentarea a demonstrat teza enunţată
iniţial; contrazicerea ipotezei, dacă argumentarea a demonstrat
ipoteza respectivă. Se utilizează diverse cuvinte persuasive: în
mod sigur, evident, clar, prin urmare, aşadar, în concluzie etc.

Mãrcile textului argumentativ

Conectori logici:
Pot fi cuvinte (conjuncţii, adverbe, prepoziţii, interjecţii), expresii
şi locuţiuni (conjuncţionale, adverbiale, prepoziţionale), verbe şi
expresii verbale, propoziţii care organizează discursul
argumentativ.
 Conectori care introduc teza: părerea mea este că, voi arăta
că
 Conectori care leagă argumentele de tezele pe care le
susţin:prin urmare, aşadar, în consecinţă, fiindcă, deoarece,
întrucât
 Conectori care introduc argumente (justificatori):  căci,
pentru că, de fapt, dovadă că, cum, având în vedere că, de
altfel
 conectori care introduc primul argument:  în primul rând,
mai întâi de toate, să începem prin, trebuie amintit mai întâi
că, prima remarcă se referă la, să pornim de la
 conectori care introduc următoarele argumente:  în al doilea
rând, în plus , în continuare, la fel, pe de o parte… pe de altă
parte, nu numai… ci şi
 conectori care introduc ultimul argument:  în fine, pentru a
termina, în ultimul rând, nu în ultimul rândconectori care leagă
argumentele între ele: şi, dar, însă, ci, sau
 Conectori care introduc concluzia:  deci, în concluzie, aşadar,
iată de ce, ei bine

După natura relaţiei între secvenţele discursive pe care le

leagă, conectorii pot fi:
de analogie: şi, de asemenea, adică, precum, ca şi, ca şi
cum, asta aminteşte de, să ne amintim de
de exemplificare sau ilustrare: de exemplu, de pildă,
anume, să luăm în considerare
de explicare: adică, altfel spus, mă refer la, vreau să spun,
de fapt
de disjuncţie: sau, fie, ori, exceptând, ceea ce exclude, spre
deosebire
de opoziţie, de rezervă, de rectificare, de respingere:
dar, or, totuşi, cu toate acestea, în schimb, din contră, de
fapt, în realitate, în timp ce, în loc să, nici, ceea ce contrazice,
ceea ce interzice
de concesie: chiar dacă, cu toate acestea, totuşi, să admitem
totuşi, în ciuda
de cauzalitate: pentru că, fiindcă, deoarece, căci, având în
vedere, dat fiind că, din moment ce, de aceea
de consecinţă: deci, în consecinţă, ca urmare, ceea ce
implică, de unde decurge, ceea ce ne trimite la, de frica
 Etapele producerii unui text argumentativ

Citiţi cu atenţie subiectul pentru a vă da seama care este

situaţia de comunicare impusă  (Cine este enunţiatorul?, Cine
este destinatarul?, Când?, Unde?, De ce?, Cu ce scop?),  care
esta tema, care trebuie să fie  teza  voastră.
Căutaţi apoi  argumente  pentru a susţine teza. Pentru fiecare
argument găsiţi cel puţin  un exemplu potrivit  pe care să-l
dezvoltaţi.
Clasaţi argumentele de la cel mai puţin convingător la ce mai
convingător, pentru a evidenţia cât mai bine opinia voastră.
Într-o argumentare scrisă aşezaţi în acelaşi paragraf
argumentul şi exemplele potrivite pentru a-l susţine. Claritatea
discursului argumentativ este susţinută şi de  împărţirea
textului în paragrafe.
Utilizaţi corect  conectorii logici  !
Nu uitaţi că , oricare ar fi tipul de text pe care îl aveţi de
redactat, trebuie să aveţi o  introducere  şi o  concluzie  !

MODEL DE TEXT ARGUMENTATIV

(subiectul al II-lea, proba scrisã)
Scrie un text de tip argumentativ, de 15-20 de rânduri, despre
necesitatea culturii, pornind de la ideea exprimatã în urmãtoarea
afirmaţie: „Azi civilizaţia şi cultura sunt ca douã trenuri ce merg
pe linii paralele, dar în direcţii opuse: pe mãsurã ce civilizaţia
creşte, cultura scade.” (Vasile Bãncilã, Filozofia vârstelor)
În opinia mea, cultura se constituie într-o parte integrantă a
matricei definitorii a fiinţei umane. Ceea ce deosebeşte însă
oamenii este atitudinea lor faţă de fenomenul cultural, în căutarea
propriei personalităţi.
În primul rând, civilizaţia şi cultura s-au dezvoltat concomitent,
una fiindu-i indispensabilă celelilalte. De cele mai multe ori,
totuşi, ni se poate părea ca ele merg pe drumuri separate, cã nu
ar converge spre acelaşi punct. În realitate însă, în timp ce
civilizaţia este mai degrabă instanţa exterioară în care toţi
oamenii trăiesc şi îşi exersează capacităţile, cultura este lumea
interioară a individului, esenţa sa intelectuală şi puntea de
legãtură cu civilizaţia. Deşi, la modul general, cultura nu este
(sau nu ar trebui să fie) apanajul unei elite, acestea există, sub
forma academiilor naţionale. Ele sunt considerate etaloane ale
culturii şi puncte de reper ale civilizaţiei, semn că şi la nivel
colectiv cultura are acelaşi rol binefăcător ca la nivel individual.
În al doilea rând, falia dintre civilizaţie şi cultură pe care o
sesizează Vasile Băncilă este mult mai evidentă în societatea
noastră. Cel puţin în ultimele două secole, mediul românesc a fost
şi este supus unui proces de „ardere a etapelor”, de importare a
unor forme fără fond. Într-un astfel de climat cultural, atenţia
acordată culturii alunecă spre latura prozaică a lumii,
restrângând-o spre cercurile elitiste.
În concluzie, civilizaţia şi cultura sunt indisolubil legate, iar
dezvoltarea uneia nu merită să se facă în detrimentul celeilalte.