Sunteți pe pagina 1din 3

MODEL DE TEST PENTRU EXAMENUL DE BACALAUREAT

Limba și literatura română


Testul 1
 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
 Timpul de lucru efectiv este de trei ore.

SUBIECTUL I (50 de puncte)


Citeşte următorul fragment:
Nu mă înscriu printre detractorii calculatorului și ai internetului. Dimpotrivă: calculatorul și
facilitățile lui mi-au schimbat viața în bine, și asta la o vârsta când nu e ușor să asumi deprinderi noi. Scriu
numai pe calculator și apelez, de câte ori am nevoie, la rețeaua electronică pentru informație, verificare,
detaliu. E la îndemână, e rapid și e, cu oarecari excepții, o sursă de încredere. Am însă norocul de a nu mă
fi format în vecinătatea și prin intermediul calculatorului. Cu alte cuvinte, am puține șanse să devin
dependent, iar în conceptul căutării intelectuale se asociază, pentru mine, ca și pentru majoritatea
congenerilor mei, cu alte proceduri decât cele pe care le implică manevrarea unei tastaturi. E motivul
pentru care sunt foarte rezervat când e să judec performanța culturală a calculatorului și a internetului. Ele
au introdus în metabolismul culturii un coeficient de facilitate, care presupune, e drept, acces prompt, dar
și lene mentală, pasivitate, impostură.
Internetul e pe măsura acelora care cred că a fi cultivat înseamnă, pur și simplu, a ști. Cunoașterea
ca depozit, inteligența ca exercițiu al memoriei, interogația redusă la strictă dexteritate mecanică și la
curiozitate primară, toate aceste transformă faptul de cultură în produs de supermarket și efortul de
cunoaștere într-o subspecie a shopping-ului. Dar a fi cultivat nu înseamnă a ști, înseamnă a ști să cauți.
Nu a ști să utilizezi o „mașină de căutare”, ci a transforma căutarea într-un parcurs laborios, imprevizibil,
plin de fertile derapaje colaterale. Cultura nu te îmbogățește prin ceea ce îți livrează în mod expres, ci prin
aventura drumului, prin barocul tatonărilor. Cultura este facultatea de a decide ce e de făcut când nu știi
ceva: cum să pui întrebarea, la ce ușă să bați, în care orizont să te miști. Cultura te îmbogățește si prin
ceea ce afli fără să fi căutat în mod direct. Pe scurt, cultura ține mai mult de inspirație și febrilitatea
spirituală decât de zel cumulativ.[…] Internetul e un mod de a găsi în care căutarea se reduce la butonadă.
Ceea ce e grav e că, găsind atât de ușor, începi să-ți închipui că deții cu adevărat ceea ce ai găsit.
Impostura e, de aceea, paguba subiacentă a culturii de internet. Bunul dobândit fără efort, parada de
informație plutind pe un perfect vid cognitiv, știința neasimilată, neprelucrată organic, creează impresia
penibilă a falsului, a jongleriei stângace. Nicăieri nu e trișeria intelectuală mai acasă ca în spațiul culturii
pe internet. Campionii ei păcălesc lumea, dar se păcălesc pe ei înșiși. Încep să creadă că știu, că emană
miresme subtile, când, de fapt, miros a Google de la o poștă.
Cultura de internet amenință să devină cultura viitorului. Ea face victime încă de pe băncile școlii,
dar se instalează, vanitos, și în creiere mai tomnatice, grăbite să vândă ceea ce n-au cumpărat
niciodată.[…]
Andrei Pleșu, Cultura de internet

A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire
la textul dat.
1. Indică sensul din text al secvenței am puține șanse. 6 puncte
2. Menționează două cauze ale imposturii, utilizând informaţiile din textul dat. 6 puncte
3. Precizează factorii care transformă faptul de cultură în produs de supermarket, justificându-ți
răspunsul cu o secvență semnificativă din text. 6 puncte
4. Explică motivul pentru care autorul este rezervat în ceea ce privește performanța culturală a internetului.
6 puncte
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, ce înseamnă a fi cultivat, din perspectiva lui Andrei Pleșu, aşa cum reiese din
textul dat.
6 puncte
Pagina 1 din 3
B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă internetul permite
sau nu formarea unei culturi temeinice, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din
articolul Cultura de internet de Andrei Pleșu, cât și la experiența personală sau culturală.
20 de puncte
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea
corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente;
14 puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de
exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea. 6 puncte
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)
Comentează textul de mai jos, în minimum 50 de cuvinte, evidențiind relația dintre ideea poetică și
mijloacele artistice.

Iubești – când ulciorul de-aramă


se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori și de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubești – când suava icoană


ce-ți faci în durere prin veac
o ții înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.[…]

Iubești – când simțiri se deșteaptă


că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-așteaptă
nu moartea, ci altă poveste.[…]
Lucian Blaga, Iubire

Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare
– 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unui text poetic
studiat, aparţinând lui Lucian Blaga sau lui Tudor Arghezi.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:


– evidenţierea a două trăsături care permit încadrarea textului poetic studiat într-o perioadă, într-un
curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
– comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat;

Pagina 2 din 3
– analiza a două elemente de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales (de
exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive poetice, figuri semantice, elemente de
prozodie etc.).

Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).
Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins,
încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte;
– utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; așezarea în pagină,
lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte
şi să dezvolte subiectul propus.

Pagina 3 din 3

S-ar putea să vă placă și