Roata de Rezerva Partea2

Machine Translated by Google
M- am trezit în fiecare zi, m-am dus la bază, mi-am făcut treaba, m-am bucurat
nimic din toate acestea. Se simțea inutil.
Și plictisitor. M-am plictisit până la lacrimi.
Mai mult, pentru prima dată în ultimii ani, am fost fără un scop.
Un scop.
Ce urmeaza? mă întrebam în fiecare seară.
I-am rugat pe ofițerii mei de comandă să mă trimită înapoi.
Înapoi unde?
La război.
Oh , au spus ei, În ha-ha, Nu .
martie 2013 a venit vestea că Palatul a vrut să mă trimită într-un alt turneu regal.
Prima mea de la Caraibe. De data asta: America.
M-am bucurat de ruptura din monotonie. Pe de altă parte, eram și îngrijorat să mă

întorc la locul crimei. Mi-am imaginat zile și zile de întrebări despre Vegas.
Nu, m-au asigurat curtenii Palatului. Imposibil. Timpul și războiul au eclipsat Vegas.
Acesta a fost strict un turneu de bunăvoință, pentru a promova reabilitarea soldaților
britanici și americani răniți.
Nu unu va menționa Vegas, să domnule.
În mai 2013, am vizitat devastările cauzate de uraganul Sandy, alături de guvernatorul

New Jersey, Chris Christie. Guvernatorul mi-a dăruit un lână albastru, pe care . De fapt,
apăsați filat...
la fel de al lui de a păstra calea pe mine îmbrăcat
Christie a rotit-o și așa. Un reporter l-a întrebat ce părere are despre timpul petrecut
în Las Vegas, iar Christie a jurat că, dacă îmi petrec toată ziua cu el, „nimeni nu se va
dezbrăca”. Linia a făcut un râs mare, pentru că Christie este celebru robustă.
Înainte de a merge în Jersey la Washington, DC, m-am întâlnit cu președintele

Barack Obama și prima doamnă Michelle Obama, am vizitat Cimitirul Național
Arlington, am depus o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut. Am depus
zeci de coroane
înainte, dar ritualul era diferit în America. Nu ai pus singur cununa pe mormânt;
un soldat cu mănuși albe a pus-o cu tine și apoi ți-ai pus mâna singur, pentru
o bătaie, pe coroană. Acest pas suplimentar, acest parteneriat cu un alt soldat
în viață, m-a emoționat. Ținându-mi mâna de coroană pentru acea secundă în
plus, m-am trezit un pic clătinat, mintea mea inundată de imagini cu toți
bărbații și femeile cu care am slujit. M-am gândit la moarte, răni, durere, de la
provincia Helmand până la uraganul Sandy până la tunelul Alma și m-am
întrebat cum s-au descurcat alți oameni cu viața lor, în timp ce am simțit o
astfel de îndoială și confuzie — și altceva.
Ce? M-am întrebat.

Triste e?
Amor eală?
Nu am putut să-i numesc. Și fără a-i putea da o
Nume, am simțit un fel de vertij.
Ce se întâmpla cu mine?
Întregul turneu american a durat doar cinci zile – un adevărat vârtej. Atât
de multe priveliști, chipuri și momente remarcabile. Dar în zborul spre casă
mă gândeam doar la o singură parte.
O oprire în Colorado. Ceva numit Jocuri Războinici. Un fel de olimpiadă a

soldaților răniți, la care participă două sute de bărbați și femei, fiecare dintre
ei m-a inspirat.
I-am urmărit îndeaproape, i-am văzut petrecându-se pe placul vieții lor, i-

am văzut concurând până la capăt și i-am întrebat... cum?
Sport, au spus ei. Calea cea mai directă spre vindecare.

Majoritatea erau sportivi naturali și mi-au spus că aceste jocuri le-au oferit
o șansă rară să-și redescopere și să-și exprime talentele fizice, în ciuda rănilor.
Ca
rezultatul le-a făcut să dispară rănile, atât mentale, cât și fizice. Poate doar o
clipă, sau o zi, dar a fost suficient. Mai mult decât suficient. Odată ce ai făcut o
rană să dispară pentru o perioadă de timp, aceasta nu mai este în control - tu
ești.
Da, m-am gândit. Am înțeles.

Și așa, în zborul înapoi în Marea Britanie, am continuat să trec peste acele
jocuri în minte, întrebându-mă dacă am putea face ceva asemănător în Marea
Britanie. O versiune a acelor Jocuri Războinici, dar poate cu mai mulți soldați,
mai multă vizibilitate, mai multe beneficii pentru participanți. Am mâzgălit
câteva notițe pe o foaie de hârtie și, când avionul meu a aterizat, aveam ideea
esențială schițată.
Un Joc Paralimpic pentru soldați din toată lumea! În Parcul Olimpic din
Londra! Unde tocmai se întâmplaseră Jocurile Olimpice de la Londra!
Cu sprijin și cooperare deplină din partea Palatului.

Poate?
Întrebare mare. Dar am simțit că am acumulat ceva capital politic.
În ciuda Vegasului, în ciuda a cel puțin unui articol care m-a făcut să fiu un fel
de criminal de război, în ciuda întregii mele istorii în carouri de obraznic,
britanicii păreau să aibă o viziune generală pozitivă despre Spare. Avea
sentimentul că mă întorc pe cont propriu. În plus, majoritatea britanicilor
aveau o viziune pozitivă asupra comunității militare în general, în ciuda
nepopularității războiului. Cu siguranță ar sprijini un efort de a ajuta soldații și
familiile lor.
Primul pas ar fi prezentarea Consiliului Fundației Regale, care a supravegheat

proiectele mele caritabile și pe cele ale lui Willy și Kate. Era fond de ten, așa că
mi-am spus: Nicio problemă. al nostru
De asemenea, calendarul a fost de partea mea. Acesta a fost începutul verii

2013. Willy și Kate, la câteva săptămâni de la primul lor
copil, urmau să fie scoase din funcțiune pentru o perioadă. Prin urmare,
fundația nu avea niciun proiect în pregătire. Cele aproximativ șapte milioane
de lire stăteau acolo, fără să facă nimic. Și dacă aceste Jocuri Internaționale
Războinici ar funcționa, ar spori profilul fundației, ceea ce ar dinamiza donatorii
și ar reumple conturile fundației de mai multe ori. Ar mai fi atât de mult de
făcut când Willy și Kate se vor întoarce cu normă întreagă. Așa că m-am simțit
extrem de încrezător în zilele care au precedat prezentarea mea.
Dar când a venit ziua adevărată, nu atât. Mi-am dat seama cât de mult îmi
doream asta, pentru soldați și familiile lor, și dacă sunt sinceră: pentru mine.
Și acest atac brusc de nervi m-a împiedicat să fiu cel mai bun. Totuși, am trecut
prin asta și consiliul a spus da.
Încântat, am întins mâna către Willy, a teptându-mă să fie

incantat si el.
Era amarnic iritat. Și-a dorit să conduc toate astea mai întâi lângă el.
Presupunerea mea, am spus, a fost că alți oameni au făcut-o

asa de.
S-a plâns că voi folosi toate fondurile din Fundația Regală.
E absurd, am murmurat. Mi s-a spus că ar fi nevoie doar de o subvenție de

jumătate de milion de lire sterline pentru a demara jocurile, o fracțiune din
banii fundației. În plus, venea de la Fondul Endeavour, un braț al fundației pe
care o creasem special pentru recuperarea veteranilor. Restul ar veni de la
donatori și sponsori.
Ce se întâmpla aici? M-am întrebat.

Atunci mi-am dat seama: Doamne, rivalitatea fraților.
Mi-am pus o mână peste ochi. Nu am trecut oare de asta încă?
Întreaga chestie Moștenitorul versus Spare? Nu era cam târziu
ziua pentru acea dinamică obosită a copilăriei?

Dar chiar dacă nu a fost, chiar dacă Willy a insistat să fie competitiv, să
transforme frăția noastră într-un fel de olimpiada privată, nu și-a construit un
avans de netrecut? Era căsătorit, cu un copil pe drum, în timp ce eu mâncam
mâncare la pachet singură peste chiuvetă.
Chiuveta lui tati! Inca locuiam cu tata!

S-a terminat jocul, omule. Ai castigat.
61.
eu magie așteptată. M-am gândit că această sarcină provocatoare și

înnobilatoare de a crea un Joc Internațional de Războinici mă va propulsa
în următoarea fază a vieții mele postbelice. Nu a mers așa. În schimb, pe zi ce
trece, mă simțeam mai leneș. Mai fără speranță. Mai mult pierdut.
Până la sfârșitul verii anului 2013, aveam probleme, schimbând între accese
de letargie debilitantă și atacuri de panică terifiante.
Viața mea oficială a fost doar să fiu în public, să stau în fața oamenilor, să
țin discursuri și discuții, să fac interviuri, iar acum m-am trezit aproape incapabil
să îndeplinesc aceste funcții de bază. Cu câteva ore înainte de un discurs sau
de o apariție publică, aș fi îmbibat de sudoare. Apoi, în timpul evenimentului
în sine, aș fi incapabil să mă gândesc, mintea mea bâzâind de frică și fantezii
de a fugi.
De nenumărate ori am reușit să scap de dorința de a fugi. Dar mi-aș putea

imagina o zi în care nu aș putea, când aș sprinta de pe o scenă sau aș ieși dintr-
o cameră.
Într-adevăr, acea zi părea să vină repede și am putut
Imaginează-ți deja titlurile zgomotoase, care au înrăutățit întotdeauna anxietatea de

trei ori.
Panica începea adesea cu îmbrăcarea costumului dimineața. Ciudat – acesta a fost
declanșatorul meu: costumul. În timp ce îmi închideam cămașa, simțeam tensiunea
arterială crescând. În timp ce îmi înnodam cravata, simțeam că mi se închide gâtul.
În momentul în care îmi trăgeam jacheta, șireleam pantofii deștepți, transpirația îmi
curgea pe obraji și pe spate.
Întotdeauna am fost sensibil la căldură. Ca tatăl. El și cu mine am glumi despre
asta. Noi nu suntem făcuți pentru această lume, am spus.
Oameni de zăpadă sângeros. Sufrageria de la Sandringham, de exemplu, a fost
versiunea noastră a lui Dante. Mult din Sandringham a fost Infern.
balsam, dar sala
era de mese
subtropicală. Tata și cu mine așteptam mereu ca bunica să se uite în altă parte, apoi
unul dintre noi sărea în sus, sprinta spre o fereastră, o spargea un centimetru.
Ah, binecuvântat aer rece. Dar corgis ne-au trădat mereu.

Aerul rece îi făcea să scâncească, iar bunica spunea: Și apoi un lacheu închidea imediat
Este Acolo
fereastra. (Acel zgomot puternic, inevitabilApentru
proiect?
că ferestrele
simțea întotdeauna
erau atât deca
vechi,
ușa se
unei celule de închisoare trântită.) Dar acum, de fiecare dată când eram pe cale să fac
orice fel de apariție publică, indiferent de locul de desfășurare, aveam impresia că
sala de mese Sandringham.
În timpul unui discurs, am devenit atât de supraîncălzit încât m-am simțit sigur că
toată lumea o observa și discuta. În timpul unei recepții de băuturi, am căutat frenetic
pe oricine altcineva care ar putea experimenta aceeași insolație. Aveam nevoie de
siguranța că nu eram doar eu.
Dar a fost.
Așa cum se întâmplă adesea cu frica, a mea a metastazat. Curând, nu au fost doar
apariții publice, ci toate locurile publice. Toate mulțimile. Am ajuns să mă tem că sunt
pur și simplu în preajma altor ființe umane.
Mai mult decât orice altceva îmi era frică de camere. Nu mi-au plăcut
niciodată camerele, desigur, dar acum nu le puteam suporta. Clicul revelator
al unui oblon care se deschide și se închide... m-ar putea trânti în lateral pentru
o zi întreagă.
Nu am avut de ales: am început să stau acasă. Zi de zi, noapte de noapte,
am stat la mâncare la pachet, uitându-mă, cred că s-ar putea să fi vizionat
24 . Sau Prieteni . fiecare episod din 2013.
Prieteni
Am decis că sunt Chandler.
Ale mele
real prietenii comentau în treacăt că nu păream eu însumi. De
parcă aș fi avut gripă. Uneori mă gândeam, poate sunt eu însumi. Poate că
nu asta se întâmplă aici. Poate că acesta este un fel de metamorfoză. Un nou
sine apare și va trebui să fiu această persoană nouă, această persoană speriată,
pentru tot restul zilelor mele.
Sau poate că acesta fusesem întotdeauna eu și abia acum devenea evident?

Psihicul meu, ca apa, își găsise nivelul.
Am spart Google pentru explicații. Mi-am conectat simptomele în diferite

motoare de căutare medicale. Am tot încercat să mă autodiagnosticez, să pun
un nume la ceea ce era în neregulă cu mine... când răspunsul era chiar sub
nasul meu. Întâlnisem atât de mulți soldați, atât de mulți bărbați și femei
tinere care sufereau de stres post-traumatic și i-am auzit descriind cât de greu
era să ieși din casă, cât de inconfortabil era să fii în preajma altor oameni, cât
de chinuitor. era să intri într-un spațiu public – mai ales dacă era zgomotos. I-
am auzit vorbind despre programarea cu atenție a vizitei la un magazin sau
supermarket, asigurându-se că sosesc cu câteva minute înainte de ora
închiderii, pentru a evita aglomerația și zgomotul.
Am empatizat cu ei, profund, și totuși nu am făcut niciodată legătura. Nu mi-a

trecut niciodată prin cap că și eu sufeream de stres post-traumatic. În ciuda
tuturor muncii mele
cu soldații răniți, toate eforturile mele în numele lor, toate luptele mele
de a crea un joc care să le pună în evidență starea, nu mi-am dat seama
că sunt un soldat rănit.
Și războiul meu nu a început în Afganistan.

A început în august 1997.
62.
eu a sunat într- o seară prietenului meu Thomas. Thomas, fratele

iubitului meu partener Henners. Thomas, atât de amuzant și
spiritual. Thomas, cu râsul contagios.
Thomas, amintire vie a zilelor mai bune.
Eram la Clarence House, stând pe podeaua televizorului
cameră. Probabil că privesc Prieteni.
Hei, Boose, ce să faci? te-ai trezit
El a râs. Nimeni altcineva nu l-a numit Boose.
Harr-eese! Buna!
Am zâmbit. Nimeni altcineva nu mi-a spus Harr-eese.
A spus că tocmai pleacă de la o cină de afaceri. Era încântat să aibă pe
cineva cu care să vorbească în timp ce se îndrepta spre casă.
Vocea lui, atât de asemănătoare cu a fratelui său, a fost o mângâiere

instantanee. M-a făcut fericit, chiar dacă Thomas nu era fericit. Și el se
lupta, a spus el. Trecând printr-un divorț, alte provocări.
Conversația a mers inexorabil la acea provocare inițială, izvorul tuturor

provocărilor, Henners.
Lui Thomas îi era atât de dor de fratele său. Și eu, am spus. Omule, și eu.
Mi-a mulțumit că am vorbit la un eveniment pentru a strânge bani pentru

organizația caritabilă a lui Henners.
Nu l-ar rata. Pentru asta prietenii. sunt
M-am gândit la eveniment. Și atacul de panică pre-eveniment.
Apoi ne-am amintit, la întâmplare. Thomas și Henners, Willy și cu mine,
sâmbăta dimineața, stând cu mami, ne uităm la televiziune – făcând concursuri
de eructare.
Ea a fost ca o Adolescentbăiat!
Ea
era, prietene.
Merg cu mami să-l văd pe Andrew Lloyd Webber.
Eu și Henners luăm camerele de securitate de la Ludgrove.
Am început amândoi să râdem.

Mi-a reamintit că Henners și cu mine eram atât de apropiați, încât oamenii ne
numeau Jack și Russell. Poate pentru că Willy și cu mine am avut Jack Russell? Oh,
mă întrebam unde ar putea fi Henners. Era cu mami? Era cu morții din Afganistan?
A fost și Gan-Gan acolo? Am fost zguduit din acest tren de gânduri de zgomotul
lui Thomas care țipa.
Boose, amice, bine? tu

Voci supărate, o încăierare, o luptă. Am pus telefonul pe difuzor, am tras pe
coridor, am urcat scările, am dat buzna în camera de poliție. Am strigat că
partenerul meu are probleme. Ne-am aplecat spre telefon, ascultând, dar linia
dispăruse deja.
Era evident: Thomas era jefuit. Din fericire, tocmai se întâmplase să menționeze
numele restaurantului în care luase cina. Era în Battersea. În plus, știam unde
locuiește. Am verificat o hartă: între cele două puncte exista doar un singur traseu
logic. Mai mulți bodyguarzi și cu mine am alergat acolo și l-am găsit pe Thomas
pe marginea drumului. Aproape de Podul Albert. Bătut, zguduit. L-am dus la cel
mai apropiat
sectia de politie, unde a semnat o declaratie. Apoi l-am dus acasă.
Pe drum mi-a tot mulțumit că am venit la a lui

salvare.
L-am îmbrățișat strâns. Pentru ce prieteni. sunt
63.
eu Mi s-a dat un birou la Wattisham Airfield, pe care l-am urât. aș

nu mi-am dorit niciodată un birou. Nu puteam suporta să stau la un birou.
Tatăl meu își iubea biroul, părea lipit de el, îndrăgostit de el, înconjurat de cărțile
și sacoșele lui. Asta nu a fost niciodată
pe mine.
Mi s-a dat și o nouă sarcină. Îmbunătățește-mi cunoștințele despre Apache.

Poate pe cale de a deveni instructor.
Este o meserie
a fost pe care am crezut-o distractiv.
ar putea Învățați-i pe alții să zboare.
Dar nu a fost. Pur și simplu nu mi s-a părut chemarea mea.

Încă o dată am abordat ideea de a mă întoarce la război.
Încă o dată răspunsul a fost un nu greu. Chiar dacă armata era înclinată să mă
trimită, Afganistanul se încheia.
Libia se încălzea, totuși. Ce zici de asta?
Nu, a spus Armata – în toate felurile știau cum, oficial și neoficial, mi-au respins
cererea.
s-a
de Harry într-o săturat
zonă de război.
de Toată lumea destul
La sfârșitul unei zile de lucru obișnuite, plecam de la Wattisham și mă întorceam
la Palatul Kensington. Nu mai stăteam cu Pa și Camilla: mi se atribuise propriul
meu loc, un apartament la „parterul de jos” al lui KP, cu alte cuvinte, la jumătatea
subteranului.
Apartamentul avea trei ferestre înalte, dar admiteau puțină lumină, așa că
diferențele dintre zori, amurg și amiază erau în cel mai bun caz nominale. Uneori,
întrebarea a fost pusă în discuție de către domnul R, care locuia direct la etaj. Îi
plăcea să-și parcheze Discovery-ul său masiv, gri, lângă ferestre, stingând complet
lumina.
I-am scris o notă, întrebând politicos dacă ar putea să-și tragă mașina înainte
câțiva centimetri. Mi-a răspuns un răspuns spunându-mi să sug ouă. Apoi s-a dus la
bunica și a rugat-o să-mi spună același lucru.
Ea nu mi-a vorbit niciodată despre asta, dar faptul că dl.

R s-a simțit suficient de în siguranță, suficient de sprijinit pentru a mă denunța
monarhului și a arătat adevăratul meu loc în ordinea ierarhică.
Era unul dintre călăreții bunicii.
Ar trebui să lupt, mi-am spus. Ar trebui să-l înfrunt pe bărbat față în față.
Dar m-am gândit că nu. Apartamentul chiar s-a potrivit cu starea mea de spirit.
Întunericul la amiază mi se potrivea stării de spirit.
De asemenea, era prima dată când locuiam pe cont propriu, în alt loc decât al
tatălui, așa că în general nu aveam nicio plângere.
Am invitat un prieten peste o zi. El a spus că apartamentul îi amintește de un set

de bursuc. Sau poate i-am spus asta. Oricum, era adevărat și nu m-a deranjat.
Vorbeam, eu și prietenul meu, beam un pahar, când deodată mi-a căzut un

cearșaf în fața ferestrelor.
Apoi foaia a început să se tremure. Prietenul meu s-a ridicat, s-a dus la fereastră și
a spus: Căderea de pe cearșaf a fost
Spike... ceoîn...?
cascadă de ceea ce părea a fi – confetti maro?
Nu.
Sclipici?
Nu.
Prietenul meu a spus: Spike, părul ăla? este
A fost. Doamna R îi dădea o tăietură unuia dintre fiii ei, scuturând foaia în
care strânsese tăieturile. Adevărata problemă, totuși, era că cele trei ferestre
ale mele erau deschise și era o zi cu vânt. Rafalele de păr fin au suflat în
apartament. Eu și soțul meu am tușit, am râs, ne-am luat fire de pe limbă.
Ceea ce nu a intrat în apartament a aterizat ca ploaia de vară pe grădina

comună, care tocmai atunci înflorise cu mentă și rozmarin.
Zile întregi m-am dus să compun o notă aspră pentru doamna R în capul
meu. Nu l-am trimis niciodată. Știam că sunt nedreaptă: ea nu știa că mă
îndepărtează. Mai mult, ea nu cunoștea adevărata sursă a antipatiei mele față
de ea. Ea a fost vinovată de o crimă vehiculară și mai flagrantă decât soțul ei.
În fiecare zi, doamna R își parca mașina în vechiul loc al mamii.
Încă o văd alunecând în acel spațiu, chiar acolo unde era BMW-ul verde al
mamei. A fost greșit din partea mea și știam că este greșit, dar la un anumit
nivel am condamnat-o pe doamna R pentru asta.
64.
eu era un unchi. Willy și Kate își primiseră primul copil, George, și el era
frumos. Abia așteptam să-l învăț despre rugby și Drift-ul lui Rorke, zbor și
cricket de coridor — și poate să-i dau câteva indicații despre cum să
supraviețuiască vieții în bolul cu pește.
Totuși, reporterii au folosit această ocazie fericită ca o oportunitate pentru

a mă întreba... dacă sunt nefericit.
Ce?
Copilul mă mutase cu o verigă pe lanțul de succesiune, făcându-mă
pe locul al patrulea de pe tron în loc de al treilea. Deci, reporterii au
spus: Ghinion, nu?
Glumești.
Trebuie
trebuie
să existe
unele nedumeriri.
Nu se poate mai fericit.
Un adevăr pe jumătate.
Am fost încântat pentru Willy și Kate și am fost indiferent

la locul meu în ordinea succesiunii.
Dar nimic de-a face cu nici unul, nu eram nici pe departe fericit.
65.
A ngola. Am călătorit în acea țară sfâșiată de război, un oficial

vizitat și a mers în mod special în mai multe locuri în care viața de
zi cu zi a fost otrăvită de minele terestre, inclusiv un oraș despre care
se crede că este cel mai puternic loc minat din toată Africa.
August 2013.
Am purtat același echipament de protecție pe care îl purtase mama
mea când a vizitat Angola în călătoria ei istorică. Am lucrat chiar și cu
aceeași organizație caritabilă care o invitase: Halo Trust. Am fost
profund frustrat să aflu de la directorii organizației de caritate și de la
lucrătorii de teren că slujba pe care ea o pusese în evidență, într-adevăr
întreaga cruciada globală pe care mama o ajutase la lansare, era acum
blocată. Lipsa resurselor, lipsa hotărârii.
Aceasta fusese cea mai pasională cauză a mamii până la urmă. (Ea
plecase în Bosnia cu trei săptămâni înainte să plece
la Paris, în august 1997.) Mulți și-au amintit de ea mergând singură într-un

câmp minat viu, detonând o mină prin telecomandă, anunțând cu curaj: „Unul
în jos, șaptesprezece milioane mai sunt.” Viziunea ei despre o lume scăpată de
minele terestre părea la îndemână pe atunci. Acum lumea mergea înapoi.
Asumarea cauzei ei, detonarea unei mine de pământ, m-a făcut să mă simt
mai aproape de ea și mi-a dat putere și speranță. Pentru o scurtă clipă. Dar, în
general, am simțit că mă plimb în fiecare zi printr-un câmp minat psihologic,
emoțional. Nu am știut niciodată când ar putea fi următoarea explozie de
panică.
La întoarcerea în Marea Britanie, am făcut o altă scufundare în cercetare.

Eram disperat să găsesc o cauză, un tratament. Am vorbit chiar cu tata, l-am
luat în încrederea mea. Pa, Sunt
chiar se luptă cu atacurile și anxietatea de panică. M-a trimis la
un medic, ceea ce a fost amabil din partea lui, dar doctorul era un medic
generalist fără cunoștințe sau idei noi. A vrut să-mi dea pastile.
Nu am vrut să iau pastile.

Nu până când nu am epuizat alte remedii, inclusiv cele homeopate. În
cercetările mele, am dat peste mulți oameni care recomandă magneziu, despre
care se spunea că are un efect calmant. Adevărat, a făcut-o. Dar, în cantități
mari, a avut și efecte secundare neplăcute — slăbește intestinele — pe care le-
am învățat pe cale grea la nunta unui partener.
Într-o seară la cină la Highgrove, eu și tată am vorbit oarecum despre ceea

ce am suferit. I-am dat detaliile, i-am spus poveste după poveste. Spre sfârșitul
mesei, se uită în jos la farfurie și spuse încet:
eu
e vina.
presupunem că aveam Sănevoie
ani de
în urmă. Ar fi trebuit să te ajute
L-am asigurat că nu a fost vina lui. Dar am apreciat scuzele.
Pe măsură ce toamna se apropia, anxietatea mea a crescut, cred că, de ziua

mea iminentă, ultima dintre douăzeci de ani. Dărâmături ale tinereții mele, m-
am gândit. Am fost cuprins de toate îndoielile și temerile tradiționale, mi-am
pus toate întrebările de bază pe care le pun oamenii când îmbătrânesc. Cine
sunt? Unde merg? Normal, mi-am spus, cu excepția faptului că presa făcea un
ecou anormal la auto-întâmpinarea mea.
Prințul Harry... De ce nu se va căsători?

Ei au zguduit fiecare relație pe care am avut-o vreodată, fiecare fată cu care
am fost văzută vreodată, au pus totul într-un blender, au angajat „experți”,
adică șarlatani, pentru a încerca să-i dea sens. Cărți despre mine s-au scufundat
în viața mea amoroasă, s-au concentrat asupra fiecărui eșec romantic și
aproape ratat. Se pare că îmi amintesc unul care detalia flirtul meu cu Cameron
Diaz. Harry pur și simplu nu se putea vedea cu ea, a relatat autorul. Într-adevăr,
nu am putut, din moment ce nu ne-am întâlnit niciodată. Nu am fost niciodată
la cincizeci de metri de doamna Diaz, o dovadă în plus că dacă îți place să
citești prostii, atunci biografiile regale sunt doar treaba ta.
În spatele tuturor acestor frământări în legătură cu mine se afla ceva mai

substanțial decât „tittle-tattle”. A mers la întregul fundament al monarhiei,
bazat
care era căsătoria. Marile controverse despre regi și regine, care se întorc cupe
secole în urmă, s-au concentrat, în general, pe cine s-au căsătorit și pe cine nu,
și pe copiii care s-au născut din acele uniuni. Nu ai fost un membru complet al
Familiei Regale, într-adevăr o ființă umană adevărată, până când te-ai căsătorit.
Nu întâmplător, bunica, șeful statului din șaisprezece țări, a început fiecare
discurs: „Eu și soțul meu...” Când Willy și Kate s-au căsătorit, au devenit Ducele
și Ducesa de Cambridge, dar mai important au devenit o gospodărie și, ca
atare, au fost
dreptul la mai mult personal, mai multe mașini, casă mai mare, birou mai
mare, resurse suplimentare, antet gravate. Nu mi-a păsat de asemenea
avantaje, dar mi-a păsat de respect. Ca burlac confirmat, eram un străin, o non-
persoană din propria familie. Dacă voiam ca asta să se schimbe, trebuia să mă
fac. Atat de simplu.
Toate acestea au făcut ca ziua mea de naștere a douăzeci și nouă de ani să fie
o piatră de hotar complexă, iar în unele zile o migrenă complexă.
M-am înfiorat gândindu-mă la ce m-aș putea simți la următoarea zi de
naștere: treizeci de ani. Cu adevărat peste deal. Ca să nu mai vorbim despre
moștenirea pe care ar declanșa-o. La treizeci de ani, primeam o sumă mare
lăsată de mami. M-am certat pentru că sunt sumbru în privința asta: majoritatea
oamenilor ar ucide pentru a moșteni bani. Pentru mine, însă, era o altă
amintire a absenței ei, un alt semn al golului pe care îl lăsase, pe care lire
sterline și euro nu l-ar putea umple niciodată.
Cel mai bun lucru, am decis, a fost să scap de zile de naștere, să scapi de
tot. Am decis să marchez aniversarea sosirii mele pe Pământ călătorind până
la sfârșitul ei.
Am fost deja la Polul Nord. Acum aș merge spre sud.
O altă călătorie în compania Walking With The Wounded.
Oamenii m-au avertizat că Polul Sud era chiar mai rece decât Nordul. Am
râs. Cum ar putea fi posibil? Îmi înghețasem deja penisul, amice, nu era chiar
asta definiția scenariului cel mai rău?
De asemenea, de data aceasta aș ști cum să-mi iau măsurile de precauție

adecvate - lenjerie mai confortabilă, mai multă căptușeală etc. Mai bine, un
coleg foarte apropiat a angajat o croitoreasă să-mi facă o pernă pentru penis
la comandă. Pătrat, de susținere, a fost cusut din bucăți din cel mai moale lână
și...
Destul spus.
66.
eu n între pregătirile pentru asaltul asupra Polului am stat

jos cu noul meu secretar privat, Ed Lane Fox, pe care îl numim cu toții Elf.
Noiembrie 2013.
Odinioară căpitan în Cavaleria Casei, Elf era elegant, deștept, elegant. Le amintea
adesea oamenilor de Willy, dar asta se datora mai mult la linia părului decât la
personalitatea lui. Mi-a amintit mai puțin de fratele meu mai mare decât de un câine
de curse.
Ca un ogar, nu s-ar opri niciodată. L-ar urmări pe acel iepure până la sfârșitul
timpului. Cu alte cuvinte, el a fost în întregime dedicat Cauzei, oricare ar fi ea în orice
moment.
Cel mai mare dar al său, totuși, ar fi fost talentul său de a vedea până în miezul
lucrurilor, de a dimensiona și simplifica situațiile și problemele, ceea ce l-a făcut
omul perfect pentru a ajuta la implementarea acestei idei ambițioase de Jocuri
Internaționale a Războinicilor.
Acum, că o parte din bani erau la îndemână, a sfătuit Elf, următoarea treabă era
să găsești pe cineva cu abilități organizatorice neobișnuite, cu legături sociale și
politice, care să-și preia o slujbă de această dimensiune. El știa doar despre
om.
Sir Keith Mills.
Desigur, am spus. Sir Keith a organizat 2012
Jocurile Olimpice de la Londra, care fuseseră atât de zdrobitoare.
Într-adevăr, cine altcineva ar putea fi?
Hai să invităm domnule Keith Palatul Kensington pentru o ceașcă
ceai.
67.
eu ar putea construi o replică la scară a acelei camere de zi. Două

ferestre mari, canapea mică roșie, candelabru care strălucește
încet pe o pictură în ulei a unui cal. Am mai fost acolo pentru întâlniri înainte.
Dar când am intrat în acea zi, am simțit că acesta va fi decorul pentru una dintre
cele mai importante întâlniri din viața mea și fiecare detaliu al scenei mi-a
impresionat.
Am încercat să rămân calmă în timp ce l-am îndreptat spre un scaun pe Sir Keith și
a întrebat cum și-a luat ceaiul.
După câteva minute de discuție, mi-am făcut propunerea.
Sir Keith a ascultat cu respect, cu ochi de răpitor, dar când am terminat, a umm
și aah.
Totul suna foarte minunat, a spus el, dar era semi pensionar. Încercarea de a
reduce proiecte, știi. El a vrut să-și simplifice viața, să se concentreze pe pasiunile
sale, în special navigația. Cupa Americii și așa mai departe.
De fapt, era programat să înceapă o vacanță chiar a doua zi.
Cum să vorbești cu un bărbat care este la doar câteva ore până să înceapă o
vacanță pentru a-și sufleca mânecile și a-și asuma un proiect imposibil?
N-ai cum, m-am gândit.

Dar scopul acestor jocuri a fost: să nu renunți niciodată.
Așa că am continuat. M-am dus la el și la el și i-am povestit despre soldații pe
care i-am întâlnit, poveștile lor și, de asemenea, un pic din ale mele. Una dintre
primele și cele mai complete relatări pe care le-am dat vreodată cuiva din timpul
meu de război.
Încet, am putut vedea că pasiunea mea, entuziasmul meu, erau
făcând lovituri în apărarea lui Sir Keith.
Sprânceana încruntă, a spus: Ei bine... Cine te-a prins departe asa
pe acest proiect?
M-am uitat la Elf. Elf s-a uitat la mine.

Asta e frumusețea, în primul rând. domnule Keith. vezi... tu esti
El a chicotit. Inteligent.
Poti împreună, dacă primiți nu, doriți.
Nu chiar. trupa înapoi
Angajează vreau. oricine tu
În ciuda talentului de vânzări deschis și evident, era mult adevăr în ceea ce
spuneam. Încă nu reușisem să păcălim pe nimeni să ni se alăture, așa că ar
avea carte albă. Ar putea să organizeze un personal așa cum dorea, să aducă
pe fiecare persoană care l-a ajutat să realizeze o astfel de Olimpiada de succes.
El a dat din cap. Când te gândești să faci asta? tu esti
Septembrie. Ce? Septembrie.
Tu peste luni? zece înseamnă Da.
În nici un
Trebuiesa caz. fi.
Am vrut ca jocurile să coincidă cu comemorările centenarului Primului

Război Mondial. Am simțit că această conexiune este vitală.
A oftat, a promis că va lua în considerare.

Știam ce înseamnă asta.
68.
A câteva săptămâni mai târziu am zburat în Antarctica, am aterizat la a

stație de cercetare numită Novolazarevskaya, o mică
sat de bordeie si Portakabins. Cele câteva suflete rezistente care trăiau acolo
erau gazde fabuloase. M-au găzduit, m-au hrănit – supele lor erau uimitoare.
Nu m-am săturat.
Poate pentru că erau treizeci și cinci de grade sub zero?
Mai mulți tăiței fierbinți de pui, Harry? Vă rog.
Da,
Echipa și cu mine am petrecut o săptămână sau două încărcând carbohidrați,
pregătindu-ne. Și, bineînțeles, cu vodcă. În sfârșit, într-o dimineață tulbure...
am plecat. Ne-am urcat într-un avion, am zburat până la platforma de gheață,
ne-am oprit pentru a alimenta. Avionul a aterizat pe un câmp alb solid, plat, ca
într-un vis. Nu se vedea nimic în orice direcție decât o mână de butoaie uriașe
de combustibil. Ne-am apropiat de ei și am coborât în timp ce piloții se
umpleau. Tăcerea era sfântă – nu o pasăre, nici o mașină, nici un copac – dar
era doar o parte din neantul mai mare, cuprinzând totul. Fără mirosuri, fără
vânt, fără colțuri ascuțite sau caracteristici distincte care să distragă atenția de
la priveliștea nesfârșită și nebunește de frumoasă. Am plecat să fiu singură
pentru câteva clipe. Nu am fost niciodată pe jumătate atât de liniștit.
Depășit de bucurie, am făcut o poziție de cap. Au trecut luni și luni de

anxietate... pentru câteva minute.
Ne-am urcat înapoi în avion, am zburat până la punctul de plecare al
călătoriei. Când am început să mergem, în cele din urmă, mi-am amintit: Oh,
da, mi-a rupt degetul de la picior.
Doar recent, de fapt. Un weekend pentru băieți în Norfolk. Am băut, am
fumat și am petrecut până în zori, apoi, în timp ce încercam să reasamblam
una dintre camerele pe care le rearanjasem, am lăsat pe picior un scaun greu
cu roți de alamă.
rănire prostească. Dar debilitant. abia puteam merge. Nu
contează, eram hotărât să nu dezamăgesc echipa.
Cumva, am ținut pasul cu colegii mei de mers, nouă ore în fiecare zi,
trăgând o sanie care cântărea aproximativ două sute de kilograme. Era greu
pentru toată lumea să câștige tracțiune pe
zăpadă, dar pentru mine provocarea specială au fost peticele alunecoase și

ondulate tăiate de vânt. Sastrugi, acesta era cuvântul norvegian pentru acești
patch-uri. Trekking prin sastrugi cu un deget rupt? Poate că acesta ar putea fi
un eveniment la Jocurile Internaționale a Războinicilor, m-am gândit. Dar de
fiecare dată când mă simțeam tentat să mă plâng – de degetul de la picior, de
oboseală, orice – nu trebuia decât să arunc o privire către colegii mei. Eram
direct în spatele unui soldat scoțian pe nume Duncan, care nu avea picioare.
În spatele meu, un soldat american pe nume Ivan era orb. Așa că nu s-ar auzi
nici măcar un geamăt de la mine, am jurat.
De asemenea, un ghid polar experimentat mă sfătuise înainte

să plec din Marea Britanie să folosesc această călătorie pentru a
„curăța hard diskul”. Asta
Utilizare a fostrepetitivă,
mișcarea fraza lui.a spus
frigul,
el, acel nimic, utilizare
golul
unic al acelui peisaj,
utilizare mintea
pentrutaa-ți
intră
îngusta
în transă.
concentrarea
Va devenipână
o meditație.
când
I-am urmat sfatul la scrisoare. Mi-am spus să stau zăpada, frigul, fiecare pas și
Fi Uneori
să-i văd plutind. ea prezent. fi săAm
a lucrat.
s-a întâmplat șivăd
atunci
căzut
cumcând
în fi maiam
cea
gândurile
gândurile frumoasă
melemele
putut erau
transă
măîntunecate,
uitși,lachiar
se conectează
să laei,
alte gânduri și, dintr-o dată, întregul lanț de gânduri ar avea sens. De exemplu, am
luat în considerare toate etapele anterioare provocatoare ale vieții mele – Polul
Nord, exercițiile armatei, urmărirea sicriului mamei până la mormânt – și, deși
amintirile erau dureroase, ele au oferit și continuitate, structură, un fel de coloană
narativă care Nu bănuisem niciodată. Viața a fost o plimbare lungă. Avea sens. A
fost minunat. Totul era interdependent și interconectat...
Apoi au venit amețelile.

Polul Sud, contraintuitiv, se află la înălțime deasupra nivelului mării, cu

aproximativ trei mii de metri, așa că răul de altitudine este un pericol real. Un
plimbător fusese deja scos din drumul nostru; acum am inteles de ce. Senzația
a început încet și l-am îndepărtat. Apoi m-a trântit.
Capul se învârte, urmat de migrenă zdrobitoare, creșterea presiunii

în ambii lobi ai creierului meu. Nu am vrut să mă opresc, dar nu
depindea de mine. Corpul meu a spus: Mulțumesc, de aici coborâm.
Genunchii s-au dus. A urmat partea de sus a trunchiului.
Am lovit zăpada ca pe un morman de pietre.
Medicii au montat un cort, m-au așezat, mi-au făcut un fel de injecție
antimigrenă. În fese, cred. Steroizi, i-am auzit spunând. Când am venit la, m-
am simțit semi-reînviat. Am ajuns din urmă cu grupul, am căutat o cale de
întoarcere în transă. frigul,
Fi fi zapada…
Pe măsură ce ne apropiam de Pol, eram cu toții sincronizați, toți bucuroși.
doar acolo
O puteam vedea acolo, , prin genele noastreînceput
cu crusta de gheață.
să alergăm Amea.
spre
Stop!
Ghizii ne-au spus că este timpul să facem tabăra.
Tabără? Ce-? linia de sosireDar
e acolo.
doar Ți-ai permis polonezul!
să stăm în tabără aici
la în
intrare
searalaasta,
exterior
apoi dimineața.
să lovim pentru
Așapolonez
că nu vadin
trebui
tabăra
cu de
toții
Campati la umbra Polului, niciunul dintre noi nu putea dormi, eram prea
incantati. Și așa am avut o petrecere. A fost ceva de băut, joc de cal. Partea de
dedesubt a lumii a răsunat de chicotele noastre.
În cele din urmă, la prima lumină, 13 decembrie 2013, am decolat, am luat

cu asalt Polul. Pe sau în apropierea locului exact se afla un cerc imens de
steaguri reprezentând cei doisprezece semnatari ai tratatului Antarctic. Am
stat în fața steagurilor, epuizați,
u urat, dezorientat. De ce e acolo A Uniune Jack pe cel

sicriu? Apoi ne-am îmbrățișat. Unele relatări de presă spun că unul
dintre soldați și-a dat jos piciorul și l-am folosit ca o cană pentru a
bea șampanie, ceea ce sună corect, dar nu-mi amintesc. Am băut
băutură din mai multe picioare protetice în viața mea și nu pot jura
că a fost una dintre cazuri.
Dincolo de steaguri se afla o clădire imensă, una dintre cele mai
urâte pe care le-am văzut vreodată. O cutie fără ferestre, construită
de americani ca centru de cercetare. Arhitectul care a proiectat
această monstruozitate, m-am gândit, trebuie să fi fost plin de ură
pentru semenii săi, pentru planetă, pentru Pol. Mi-a frânt inima să
văd un lucru atât de inestetic dominând un tărâm de altfel curat. Cu
toate acestea, împreună cu toți ceilalți, m-am grăbit în interiorul
clădirii urâte să mă încălzesc, să fac pipi, să beau niște cacao.
Era o cafenea imensă și toți murim de foame. Ne pare rău, ni s-a

spus, cafeneaua este închisă. Te-ar plăcea A sticlă de
apă? Apă? Oh. BINE.
Fiecare dintre noi a primit câte un pahar.

Apoi un suvenir. O eprubetă.
Cu un dop mic în vârf.
Pe lateral era o etichetă imprimată: cel mai curat aer din lume.
69.
eu a mers direct de la Polul Sud la Sandringham.

Crăciun cu familia.
Hotelul Granny era plin în acel an, depășit de familie, așa că mi s-
a oferit o cameră mini pe un coridor îngust din spate, printre
birourile personalului Palatului. Nu mai stătusem niciodată acolo. Rareori

aș fi pus piciorul acolo înainte. (Nu atât de neobișnuit; toate reședințele
bunicii sunt vaste – ar fi nevoie de o viață întreagă pentru a vedea fiecare
colțișor.) Mi-a plăcut noțiunea de a vedea și a explora teritorii neexplorate
— la urma urmei, eram un explorator polar grizzled! — dar m-am simțit
și putin neapreciat. Un pic neiubit. Retrogradat în hinterlands.
Mi-am spus să fac cât mai bine, să folosesc acest timp pentru a proteja
liniștea pe care o obținusem la Pol. Hard disk-ul meu a fost curățat.
Din păcate, familia mea în acel moment era infectată cu unele

malware foarte înfricoșător.
Era în mare parte legat de Circulara Curții, acea înregistrare anuală a
„angajamentelor oficiale” făcute de fiecare membru al Familiei Regale în
anul calendaristic precedent. Sinistru document. La sfârșitul anului, când
se numărau toate cifrele, se vor face comparații în presă.
Ah, asta e mai ocupată decât aia.

Ah, acesta este un rahat leneș.
Circulara Curții era un document străvechi, dar avea
s-a transformat recent într-un pluton de execuție circular. Nu au crea
avut sentimentele de competitivitate care existau în familia mea, dar le-a
amplificat, i-a înarmat. Deși niciunul dintre noi nu a vorbit vreodată
despre Circulara Curții în mod direct sau a menționat-o pe nume, asta a
creat doar mai multă tensiune sub suprafață, care s-a dezvoltat în mod
invizibil pe măsură ce se apropia ultima zi a anului calendaristic. Anumiți
membri ai familiei se străduiseră cu febrilitate să aibă cel mai mare
obsedat, număr de angajamente oficiale înregistrate în Circulară în
fiecare an, indiferent de ce, și au reușit în mare parte incluzând lucruri
care nu erau, strict vorbind, angajamente, înregistrând interacțiuni
publice care erau simple blipuri, genul de lucruri pe care Willy și eu nu
am visa să le includem.
De aceea, circulara Curții a fost o glumă. Totul a fost auto-raportat, totul

subiectiv. Nouă vizite private cu veterani, ajutându-le cu sănătatea mintală?
Zero puncte.
Zburați cu elicopterul pentru a tăia o panglică la o fermă de cai?
Câ tigător!
Dar motivul principal pentru care Circulara Curții a fost o glumă, o

înșelătorie, a fost că niciunul dintre noi nu decidea în vid câtă muncă avea de
făcut. Bunica sau tata au decis, în funcție de cât de mult sprijin (bani) au alocat
muncii noastre. Banii au determinat totul. În cazul lui Willy și al meu, tata a
fost singurul care decide. El era singurul care ne controla fondurile; am putea
face doar ceea ce am putea face cu orice resurse și bugetul pe care le-am
primit de la el. Să fim biciuiți în mod public pentru cât de mult ne-a permis tata
să facem – mi s-a părut extrem de nedrept.
Trucat.
Poate că stresul din jurul tuturor acestor lucruri a provenit din stresul
general legat de monarhie în sine. Familia simțea tremurul schimbărilor
globale, auzi strigătele criticilor care spuneau că monarhia este depășită,
costisitoare. Familia a tolerat, chiar și prostiile Circularei Curții, din același
aplecatșiîn,
motiv pentru care a acceptat ravagiile depredarilepublic.
presei – frica. Frica de
Frica de viitor. Frica de ziua în care națiunea ar spune: OK, închide-o. Așadar,
când a venit Ajunul Crăciunului 2013, eram de fapt destul de mulțumit pe
coridorul meu din spate, în camera mea micro, uitându-mă la fotografiile
Polului Sud pe iPad-ul meu.
Mă uit la eprubeta mea.

cel mai curat aer din lume.
Am scos dopul de plută, l-am dat jos într-unul.
Ah.
70.
eu s-a mutat din zona de bursuci, în Nottingham Cottage, alias

Nott Cott. Willy și Kate locuiseră acolo, dar depășiseră. După ce
s-au mutat în vechea casă a Prințesei Margaret, chiar peste drum,
mi-au trecut cheile.
M-am simțit bine să nu fii din țara de bursuc. Dar chiar mai bine să
fii chiar peste drum de Willy și Kate. Am așteptat cu nerăbdare să intru
tot timpul.
Uite! Este unchiul Harry!
Elo! amDoar opreste
crezut că am trecut.
Ținând în mână o sticlă de vin și un braț de cadouri pentru copii. Se
lasă pe podea și se luptă cu micuțul George.
Voi pentruiubești!
cină, Harold? rămâi cu care
Dar nu a mers așa.

Erau la jumătate de teren de fotbal distanță, chiar dincolo de o curte
de piatră, atât de aproape încât o vedeam pe dădaca lor trecând tot
timpul cu căruciorul și le auzeam renovările elaborate. Am presupus
că mă vor avea peste orice minut acum. Orice zi.
Dar zi de zi nu s-a întâmplat.

Am înțeles, m-am gândit. Sunt ocupați! Construirea unei familii!
dacăpoate...
m-am căsătorit,
ei nu vor Sau poate A a treia roată?
lucrurile
vor fi altfel? obține
Amândoi au menționat, în mod clar, în mod repetat, cât
le plăcea Cressida.
71.
M arc 2014. Un concert la Wembley Arena. Mergând pe scenă

am suferit un atac de panică tipic. M-am îndreptat spre
centru, mi-am strâns pumnii, am scuipat discursul. Erau paisprezece
mii de chipuri tinere în fața mea, adunate pentru Ziua Noi. Poate
că aș fi fost mai puțin nervos dacă m-aș fi concentrat mai mult
asupra lor, dar aveam o zi cuvenită, gândindu-mă la ultima dată
Pe mine când ținusem un discurs sub acest acoperiș.
A zecea aniversare de la moartea mamei.

Și eu eram nervos atunci. Dar nu așa.
M-am grăbit. Ștergându-mi strălucirea de pe față și
clătinându-mă până la locul meu să mă alătur lui Cress.
M-a văzut și s-a albit. Ești bine?
Da da.
Dar ea știa.
Ne-am uitat la ceilalți vorbitori. Adică, ea a privit, eu
am încercat să-mi trag răsuflarea.
A doua zi dimineața, fotografia noastră a fost în toate ziarele și împrăștiată
online. Cineva i-a informat pe corespondenții regali unde stăteam noi și, în cele din
urmă, am fost scoși la iveală. După aproape doi ani de întâlniri în secret, s-a
descoperit că suntem un cuplu.
Ciudat, am spus noi, că ar trebui să fie o veste atât de mare. Am fost fotografiați
înainte, schiând în Verbier. Dar aceste fotografii au aterizat diferit, poate pentru că
era prima dată când mi se alătura la o logodnă regală.
Drept urmare, am devenit mai puțin clandestini, iar asta a fost un plus. Câteva
zile mai târziu, ne-am dus la Twickenham, am urmărit Anglia jucând Țara Galilor, ne-
am lăsat și nici măcar nu ne-am obosit să vorbim despre asta. Curând după aceea,
am plecat într-o vacanță de schi cu
prietenii, în Kazahstan, s-au părăsit din nou și nici măcar nu știau. Eram prea distrași.
Schiul era atât de sacru pentru noi, atât de simbolic, mai ales după vacanța noastră
anterioară de schi, în Elveția, când ea mă deschisese miraculos.
S-a întâmplat într-o noapte târziu, după o zi lungă pe pârtii și un timp distractiv
la après-ski. Ne întorsesem la cabana vărului meu, unde stăteam noi, iar Cress își
spăla fața, se spăla pe dinți, în timp ce eu stăteam pe marginea căzii. Nu vorbeam
despre nimic special, din câte îmi amintesc, dar deodată a întrebat de mama mea.
Unic. O prietenă întreabă de mama mea. Dar a fost și felul în care a întrebat.
Tonul ei era amestecul potrivit de curiozitate și compasiune. Modul în care a
reacționat la răspunsul meu a fost și el corect. Surprins, îngrijorat, fără judecată.
Poate că și alți factori au fost în joc. Alchimia oboselii fizice și a ospitalității

elvețiene. Aer proaspăt și alcool. Poate că era zăpada care cădea încet în afara
ferestrelor sau punctul culminant a șaptesprezece ani de durere reprimată. Poate a
fost maturitate. Oricare ar fi motivul sau combinația de motive, i-am răspuns, direct,
apoi am început să plâng.
Îmi amintesc că m-am gândit: Oh, plâng.

Și spunându-i: Cressida s- Este prima dată când am…
a aplecat spre mine: Ce înseamnă... mai întâi tu
timp?
Primul mama
lucru pe
decare
la înmormântare.
l-am putut, este timpul în care am să plâng
tergându-mi ochii, i-am mul umit. Ea a fost prima persoană care m-a ajutat să
trec acea barieră, care m-a ajutat să dezlănțuiesc lacrimile. A fost cathartic, a
accelerat legătura noastră și a adăugat un element rar în relațiile trecute:
recunoștință imensă. eu
era îndatorat lui Cress și acesta a fost motivul pentru care, când am ajuns acasă
din Kazahstan, m-am simțit atât de nefericit, pentru că la un moment dat în timpul
acelei excursii la schi îmi dădusem seama că nu ne potrivim.
Doar știam. Cress, cred, știa și el. A existat o afecțiune masivă, o loialitate
profundă și durabilă, dar nu iubire veșnică. Întotdeauna a fost clar că nu vrea să-și
asume stresul de a fi un regal și nu am fost niciodată sigur că voiam să-i cer să
facă acest lucru, iar acest fapt inalterabil, deși pândea în fundal de ceva vreme, a
devenit de netăgăduit. pe pantele acelea kazahe.
Brusc a fost clar. Acest lucru nu poate funcționa.
Ce ciudat, m-am gândit. De fiecare dată când mergem la schi... o revelație.
A doua zi după ce am ajuns acasă din Kazahstan, am sunat la un prieten, care

era și el apropiat de Cress. I-am spus despre sentimentele mele și i-am cerut
sfaturi. Fără ezitare, soțul a spus că dacă a fost făcut trebuie făcut rapid. Așa că am
condus direct să-l văd pe Cress.
Ea stătea cu o prietenă. Dormitorul ei era la parter, cu ferestrele spre stradă.

Am auzit mașini și oameni trecând în timp ce mă așezam cu prudență pe pat și îi
spuneam gândurile mele.
Ea a dat din cap. Nimic din toate nu părea să o surprindă. Aceste

lucrurile îi fuseseră și în minte.
Eu asa învățat
am mult de la Cress. tu,
Ea a dat din cap. Se uită la podea, cu lacrimi curgându-i pe obraji.
La naiba, m-am gândit.

M-a ajutat să plâng. Și acum o las în lacrimi.
72.
M Prietene, Guy, urma să se căsătorească.

Nu aveam tocmai chef de o nuntă. Dar era Guy. Un tip bun.
Partener de mult timp cu Willy și cu mine. L-am iubit. Și îi datoram. Fusese
târât prin noroi de presă, de mai multe ori, în numele meu.
Nunta a fost în America, în sudul adânc.

Sosirea mea acolo a declanșat un torent de discuții despre... ce altceva?
Vegas.
M-am gândit: După tot acest timp? Într-adevăr? E fundul meu gol atât de
memorabil?
Așa să fie, mi-am spus. Lăsați-i să tragă despre Vegas, mă voi concentra pe
Ziua Mare a lui Guy.
În drum spre petrecerea de burlaci a lui Guy, un grup dintre noi s-a oprit în
Miami. Am mâncat o masă fabuloasă, am vizitat câteva cluburi, am dansat
până bine trecut de miezul nopții. Tip prăjit. A doua zi am zburat cu toții în
Tennessee. Îmi amintesc, în ciuda programului aglomerat al nunților, că am
găsit timp să vizitez Graceland, fosta casă a lui Elvis Presley. (De fapt, el a
cumpărat-o inițial pentru mama sa.)
Toată lumea spunea: Ei bine, deci aici locuia Regele.
OMS?
Elvis Presley.
Rege.
Oh. Regele. Dreapta.
Oamenii numeau diferit casa un castel, un conac, un palat, dar mi-a amintit
de bursucul. Întunecat, claustrofob. M-am plimbat spunând: Regele a locuit
aici, zici? Într-adevăr?
Am stat într-o cameră minusculă, cu mobilier zgomotos și covor și m-am

gândit: designerul de interior al regelui trebuie să fi fost pe acid.
În onoarea lui Elvis, fiecare membru al petrecerii de mireasă a purtat

pantofi albaștri de piele intoarsa. La recepție s-au făcut multe ridicări ale acelor
pantofi, tineri britanici și bărbați britanici dansând beți și cântând veseli, fără
ton sau ritm. Era dezgustător, ridicol, iar Guy părea mai fericit decât îl văzusem
eu vreodată.
Întotdeauna a fost ales ca acompaniamentul nostru, dar nu acum. El și

mireasa lui au fost vedetele acestui spectacol, centrul atenției, iar bătrânul
meu partener o savura pe bună dreptate. Mă făcea atât de fericit să-l văd atât
de fericit, deși din când în când, în timp ce cuplurile se făceau pereche, în timp
ce îndrăgostiții plecau în colțuri sau se legănau la melodiile lui Beyoncé și
Adele, mă plimbam la bar și mă gândeam: Când va fi. sa fie randul meu?
Singura persoană care și-ar dori cel mai mult, să fie căsătorită, să aibă o familie
și nu se va întâmpla niciodată. Mai mult decât puțin petulant, m-am gândit: Pur
și simplu nu este corect din partea universului.
73.
B dar universul tocmai se încălzea. La scurt timp după ce m-am întors în

Marea Britanie, principalul răufăcător din telefon
Scandalul de hacking, Rehabber Kooks, a fost achitat la proces.
iunie 2014.
Dovezile au fost puternice, spuneau toată lumea.
Nu este suficient de puternic, a spus juriul. Au crezut ceea ce a mărturisit
Rehabber Kooks pe tribuna martorilor, chiar dacă ea încordase credulitatea.
Nu, ea abuzase de credulitate. Ea ar fi
a tratat credulitatea așa cum tratase cândva un adolescent regal roșcat.
La fel și soțul ei. Fusese surprins în videoclipuri aruncând gunoi negre pline
cu computere și drive-uri și alte bunuri personale, inclusiv colecția sa de porno,
într-un coș de gunoi din garaj, cu doar câteva ore înainte ca poliția să le
percheziționeze locul. Dar el a jurat că totul a fost o coincidență stupidă, așa
că... nu există nicio modificare a dovezilor aici, spune sistemul de justiție.
Continuă. Așa cum ai fost. N-am crezut niciodată ceea ce am citit, dar acum cu
adevărat nu-mi venea să cred ce am citit. O lăsau pe femeia asta să meargă? Și
nu a fost nicio furie din partea publicului larg? Nu și-au dat seama oamenii că
era vorba despre mai mult decât intimitate, mai mult decât siguranța publică
– mai mult decât familia regală? Într-adevăr, carcasa de hacking a telefonului
s-a deschis larg din cauza bietei Milly Dowler, o adolescentă care fusese răpită
și ucisă.
Slujitorii lui Rehabber Kooks au pătruns în telefonul lui Milly după ce ea a fost
declarată dispărută – i-au încălcat părinții în momentul celei mai mari dureri și
le-au dat speranțe false
ca fetița lor să fie în viață, pentru că mesajele ei au fost ascultate.
Părinții nu știau că Team Rehabber asculta. Dacă
acești jurnaliști ar fi fost suficient de ticăloși pentru a merge după Dowlers în
cea mai întunecată oră și a scăpa de asta, era cineva în siguranță?
Nu le-a păsat oamenilor?

Nu au făcut-o. Nu le păsa.
Încrederea mea în întregul sistem a primit un lovitură serioasă când femeia
aia a ieșit liber. Aveam nevoie de o resetare, o reîmprospătare a credinței.
Așa că m-am dus unde am fost întotdeauna.
Okavango.
Să petrec câteva zile reconfortante cu Teej și Mike.
A ajutat.
Dar când m-am întors în Marea Britanie, m-am baricadat în Nott Cott.
74.
eu nu prea a iesit deloc. Poate o cină din când în când. Poate o

petrecere ciudată în casă.
Uneori mă întorceam și ieșeam dintr-un club.
Dar nu a meritat. Când ieșeam, era întotdeauna aceeași scenă. Papi de aici, de
acolo, de peste tot.
Ziua hârciogului.
Plăcerea îndoielnică a unei ieșiri de noapte nu a meritat niciodată durerea.
Dar apoi m-aș gândi: Cum o să întâlnesc pe cineva dacă nu ies?
Asa ca as incerca din nou.

Și: Ziua Marmotei.
Într-o noapte, ieșind dintr-un club, am văzut doi bărbați venind în viteză după
un colț. Se îndreptau direct spre mine și unul avea o mână pe șold.
Cineva a strigat: M-am Pistolă!

gândit: Ei bine, toți, am avut o alergare bună.
Billy Stânca sări înainte, cu mâna pe pistol și
aproape că a împușcat cei doi bărbați.
Dar a fost doar Tweedle Dumb și Tweedle Dumber. Nu aveau arme și nu știu ce
mâna unul dintre ei la șold. Dar Billy l-a ținut și i-a țipat în față:
noi
De câte ori a naibii de ucis pe cineva. iti spun? la
Ai de gând să primești
Nu le-a păsat. Nu le păsa.
75.
T el Turnul Londrei. Cu Willy și Kate. august 2014.

Motivul vizitei noastre a fost o instalație de artă.
Peste șanțul uscat erau răspândiți zeci de mii de maci de ceramică roșu aprins. În
cele din urmă, planul era ca 888.246 dintre acești maci să fie răspândiți acolo, câte
unul pentru fiecare soldat din Commonwealth care murise în Marele Război. Cea
de-a suta aniversare de la începutul războiului era marcată în toată Europa.
În afară de frumusețea sa extraordinară, instalația de artă era un mod diferit

de a vizualiza măcelul războiului - într-adevăr, de a vizualiza moartea însăși. M-am
simțit lovit. Toate acele vieți. Toate acele familii.
Nu a ajutat cu nimic faptul că această vizită la Turn a avut loc și cu trei săptămâni
înainte de aniversarea morții mamei sau că am legat-o mereu de Marele Război,
pentru că ziua ei de naștere, 1 iulie, începutul bătăliei de la Somme, a fost cea mai
sângeroasă zi a războiului, cea mai sângeroasă zi din istoria armatei britanice.
În câmpurile din Flandra suflă macii...

Toate aceste lucruri convergeau în inima și mintea mea în afara Turnului, când
cineva a pășit în față, mi-a dat un mac și mi-a spus să-l așez. (Artiștii din spatele
instalației au vrut ca fiecare mac să fie așezat de o persoană vie; mii de voluntari
au participat până acum.)
Lui Willy și Kate li s-au înmânat și maci și i s-a spus să-i așeze în orice loc pe care l-
au ales.
După ce am terminat, toți trei ne-am dat înapoi, pierduți în gândurile noastre
private.
Cred că tocmai atunci a apărut polițistul Turnului, ne-a salutat, ne-a povestit
despre mac, cum
devenit simbolul britanic al războiului. A fost singurul lucru care a înflorit pe acele
câmpuri de luptă îmbibate de sânge, a spus polițistul, care nu era altul decât...
generalul Dannatt.
Omul care m-a trimis înapoi la război.
Într-adevăr, totul convergea.
A întrebat dacă vrem să facem un tur rapid al Turnului.
Desigur, am spus noi.
Am urcat și coborât scările abrupte ale Turnului, ne-am uitat în colțurile întunecate
și ne-am trezit curând în fața unei case de sticlă groasă.
Înăuntru erau bijuterii orbitoare, inclusiv... Coroana.

Sfinte rahat. Coroana.
Cel care fusese pus pe capul bunicii la încoronarea ei din 1953.
Pentru o clipă am crezut că era și aceeași coroană care stătea pe sicriul lui Gan-
Gan în timp ce trecea pe străzi. Arăta la fel, dar cineva a subliniat câteva diferențe
cheie.
Ah, da. Așadar, aceasta era coroana bunicii și numai a ei, iar acum mi-am amintit
că mi-a spus cât de incredibil de grea fusese prima dată când i-au pus-o pe cap.
Părea greu. De asemenea, părea magic. Cu cât ne uitam mai mult, cu atât era
mai strălucitor – era posibil? Și strălucirea era aparent interioară. Bijuteriile și-au
făcut rolul, dar coroana părea să posede o sursă interioară de energie, ceva dincolo
de suma părților sale, banda ei cu bijuterii, florile de lis aurii, arcadele încrucișate și
crucea strălucitoare. Și, desigur, baza sa de hermină. Nu puteai să nu simți că o
fantomă, întâlnită noaptea târziu în interiorul Turnului, ar putea avea o strălucire
similară. Mi-am mișcat ochii încet, apreciativ, de jos în sus. Coroana era o minune, o
piesă de artă transcendentă și evocatoare, nu
spre deosebire de maci, dar tot ce mă puteam gândi în acel moment era cât de
tragic ar trebui să rămână închis în acest Turn.
Încă un prizonier.
Pare o risipă, le-am spus lui Willy și Kate, la care, eu
Amintește-ți, nu au spus nimic.
Poate că se uitau la acea bandă de hermină, amintindu-și remarcile mele de
nuntă.
Poate nu.
76.
A câteva săptămâni mai târziu, după mai bine de un an de discu ii i

planificând, gândindu-ne și îngrijorând, șapte mii de fani s-au strâns în
Parcul Olimpic Regina Elisabeta pentru ceremonia de deschidere. S-au născut
Jocurile Invictus.
Se hotărâse că Jocurile Internaționale ale Războinicilor erau un răsucitor de
limbi, o gură. Un Royal Marine inteligent venise atunci cu această alternativă
mult mai bună.
De îndată ce ne-a sugerat, am spus cu toții: Desigur! După poezia lui William
Ernest Henley!
Fiecare britanic știa acea poezie. Mulți aveau primul rând pe de rost.
dinacoperă...
Out mă noaptea în care
Și cu ce școlar sau școlară nu s-a întâlnit
cel puțin o dată acele rânduri finale sonore?
Eu sunt al sorții, stăpânul

sufletului. căpitanul
meu almeu
eu sunt
Cu câteva minute înainte de discursul meu de la ceremonia de deschidere, am

stat în aripi, ținând în mâini cartonașe, care tremurau vizibil. În fața mea, podiumul
arăta ca o spânzurătoare. Mi-am citit cărțile din nou și din nou, în timp ce nouă Săgeți
Roșii făceau un zburător, curgând fum colorat în roșu, alb și albastru. Apoi Idris Elba
a citit „Invictus”, poate la fel de bine ca oricine a făcut vreodată, iar apoi Michelle
Obama, prin satelit, a spus câteva cuvinte elocvente despre semnificația jocurilor.
În cele din urmă, ea m-a prezentat.

Plimbare lungă. Printr-un labirint cu covor roșu. Obrajii mei arătau și ei cu covor
roșu. Zâmbetul meu a fost înghețat, răspunsul de luptă sau fugă în plin efect. M-am
certat pe sub respirație că sunt așa. Aceste jocuri celebrau bărbații și femeile care își
pierduseră membre, își împinseseră corpurile până la limită și dincolo, și iată că eram
speriat de un mic discurs.
Dar nu a fost vina mea. Anxietatea, până în acest moment, îmi controla corpul,
viața. Și acest discurs, despre care credeam că a însemnat atât de mult pentru mulți,
nu a putut să nu-mi exacerbeze starea.
În plus, producătorul mi-a spus când am urcat pe scenă că am rămas în urmă la

timp. Ah, grozav, altceva de făcut
gandeste-te. Mulțumiri.
Când am ajuns la pupitru, pe care l-am poziționat personal și cu grijă, m-am
mustrat, pentru că permitea o vedere perfectă a tuturor concurenților. Toate fețele
alea încrezătoare, sănătoase, în așteptare – contau pe mine. M-am forțat să privesc
în altă parte, să nu mă uit la nimic. Grăbindu-mă, hiperconștient de ceas, am țipat:
Pentru unii iau din acelea

acest lucru va fi oînceputul
parte de elită, A
unuiapentru
nou. alții va marca sfârșitul unei și Dar
sportul. capitol
în recuperarea lor
M-am dus și mi-am găsit locul, în față, lângă tată, care mi-a pus o mână pe
umăr. Bravo, dragă băiat. Era amabil.
Știa că am grăbit discursul. Pentru o dată m-am bucurat să nu aud adevărul brut
de la el.
Doar la cifre, Invictus a fost un hit. Două milioane de oameni s-au uitat la
televizor, mii au umplut arenele pentru fiecare eveniment. Printre momentele
importante, pentru mine, a fost finala de rugby în scaun cu rotile, Marea Britanie
versus America, mii de fani încurajând Marea Britanie pentru victoria în Copper
Box.
Oriunde m-am dus în acea săptămână, oamenii veneau la mine, mă strângeau
mâna, îmi spuneau poveștile lor. Copii, părinți, bunici, mereu cu lacrimi în ochi,
mi-au spus că aceste jocuri au restaurat ceva ce se temeau că au pierdut pentru
totdeauna: adevăratul spirit al unui fiu, al unei fiice, al unui frate, al unei surori,
al unei mame, al unui tată. O femeie m-a bătut pe umăr și mi-a spus că am înviat
zâmbetul soțului ei.
Oh, acel zâmbet , ea a spus. Nu l-am văzut de când a ajuns

rănit.
Știam că Invictus va face ceva bine în lume, eu întotdeauna, dar am fost
surprins cuștia ,
nerăbdare de acest val de apreciere și recunoștință. Și bucurie.
Apoi au venit e-mailurile. Mii, fiecare mai mișcător decât altul.
am una avut rupt spatele timp de cinci dar după

acești ce amcurajoși
oameni privit anișide zile,
M-amfemeile
jos azi de pe canapeași am pregătit
eu trebuie incepe din nou.
Am am suferit de depresie de când m-am întors din Afganistan, dar această
demonstrație de curaj și rezistență umană m-a făcut să văd...
La ceremonia de închidere, la câteva momente după ce i-am prezentat pe

Dave Grohl și pe Foo Fighters, s-au apropiat un bărbat și o femeie, cu fiica lor
mică între ei. Fiica purta un hanorac roz și o ureche portocalie
apărători. Ea s-a uitat la mine: Mulțumesc

meucă te-ai făcut al
tati... tati din nou.
A câștigat o medalie de aur.
O singură problemă, a spus ea. Nu-i putea vedea pe Foo Fighters.
Ei bine, nu putem avea asta!

Am ridicat-o pe umeri și am ridicat-o împreună pe noi patru
a privit, a dansat, a cântat și a sărbătorit că era în viață.
A fost ziua mea de treizeci de ani.
77.
S Imediat după jocuri, am informat Palatul că voi fi

părăsind Armata. Elf și cu mine am lucrat la anunțul public; a fost greu să
înțeleg formularea corectă, să o explic publicului, poate pentru că aveam probleme
în a-mi explica. În retrospectivă, văd că a fost o decizie greu de explicat pentru că nu
a fost deloc o decizie. Era doar timpul.
Dar este timpul pentru ce, mai exact, în afară de părăsirea Armatei?
De acum încolo aș fi ceva ce nu mai fusesem niciodată: un regal cu normă
întreagă.
Cum aș face asta?
Și asta am vrut să fiu?
Într-o viață de crize existențiale, asta a fost un nebun. Cine ești tu când nu mai
poți fi ceea ce ai fost mereu, lucrul pentru care te-ai antrenat?
Apoi, într-o zi, am crezut că am întrezărit răspunsul.

A fost o zi de marți curată, lângă Turnul Londrei. Stăteam în mijlocul străzii și
deodată aici el
a venit, târâind pe drum — tânărul Ben, soldatul cu care mă întorsesem din

Afganistan în 2008, soldatul pe care îl vizitasem și îl aplaudasem în timp ce urca
un zid cu noua lui picior protetic. La șase ani după acel zbor, așa cum i-a promis,
alerga un maraton. Nu maratonul de la Londra, care ar fi fost miraculos de la sine.
Alerga, de-a lungul unui traseu pe care îl proiectase el însuși, în
a lui
propriul maraton
conturul unui mac așezat deasupra orașului Londra.
O uluitoare treizeci și unu de mile, făcuse întregul circuit pentru a strânge bani
și conștientizare – și frecvența cardiacă. spuse el găsindu-mă acolo.
Sunt în stare de
Esti in șoc, șoc? Am spus. Asta ne face doi.
Să-l văd acolo, încă soldat, în ciuda faptului că nu mai sunt soldat, acesta era
răspunsul la ghicitoarea cu care mă luptam atât de mult timp.
Întrebare: Cum nu mai fii soldat, când a

soldat este tot ce ai fost sau ai vrut să fii?
Răspuns: Tu nu.
Chiar și atunci când încetezi să mai fii soldat, nu trebuie
nu mai fii soldat. Vreodată.
78.
A n Serviciu de război în Afganistan la Catedrala Sf. Paul și

apoi o recepție la Guildhall găzduită de orașul
London Corporation și apoi lansarea Walking With
The Wounded's Walk Of Britain și apoi o vizită la
Echipa de rugby a Angliei și apoi urmărindu-i antrenându-se pentru un meci
împotriva Franței, apoi urmărindu-i
Twickenham și încurajându-i, apoi un memorial
pentru olimpicul Richard Meade, cel mai de succes ecvestru din istoria
Marii Britanii, apoi o excursie cu Pa în Turcia pentru a participa la
ceremoniile care marchează cea de-a sută de ani de la Gallipoli, apoi o
întâlnire cu descendenții bărbaților care au luptat în acea bătălie epică
și apoi înapoi la Londra pentru a înmâna medalii alergătorilor de la
Maratonul de la Londra.
Acesta a fost începutul anului meu 2015.

Doar cele mai importante.
Ziarele erau pline de povești despre Willy care era leneș, iar presa
începuse să-l numească „Work-shy Wills”, ceea ce era obscen, extrem
de nedrept, deoarece era ocupat să aibă copii și să-și crească o familie.
(Kate era din nou însărcinată.) De asemenea, era încă dator față de Pa,
care controla sforile poșetei. Făcea atâtea cât voia tata să facă, iar
uneori nu era prea mult, pentru că tata și Camilla nu doreau ca Willy și
Kate să primească o mulțime de publicitate. Tatălui și Camilla nu le
plăcea ca Willy și Kate să atragă atenția de la ei sau de la cauzele lor. L-
au certat deschis pe Willy pentru asta de multe ori.
Caz concret: ofițerul de presă al lui tată a mustrat echipa lui Willy
când Kate era programată să viziteze un club de tenis în aceeași zi în
care tata își luase o logodnă. S-a spus că este prea târziu pentru a
anula vizita, ofițerul de presă al lui Tat a avertizat: Doar face
fotografiile!
Ducesa nu deține sigur că racheta de tenis din
oricare
O astfel de fotografie câștigătoare și captivantă i-ar șterge fără

îndoială pe Ta și Camilla de pe primele pagini. Și asta, până la urmă,
nu putea fi tolerat.
Willy mi-a spus că atât el, cât și Kate s-au simțit prinși în capcană și
persecutați pe nedrept de presă și de tatăl și Camilla, așa că am simțit
nevoia să port bannerul pentru noi toți trei în 2015. Dar în mod egoist,
nici nu am vrut. presa vine pentru
pe mine. Să fii numit leneș? m-am cutremurat. Nu mi-am dorit niciodată să

văd acel cuvânt atașat numelui meu. Presa ma numit prost cea mai mare parte
a vieții mele, obraznic și rasist, dar dacă ar îndrăzni să mă spună leneș... nu
puteam garanta că nu voi coborî pe Fleet Street și nu voi începe să scot oamenii
din spatele birourilor lor. .
Nu am înțeles decât câteva luni mai târziu că existau și mai multe motive
pentru care presa trăgea după Willy.
În primul rând, i-a pus pe toți deranjați, încetând să-și mai joace jocul,
interzicându-le accesul neîngrădit la familia lui. Refuzase de mai multe ori să o
dea pe Kate afară ca un cal de curse prețuit, iar asta era considerat un pod
prea departe.
Apoi avusese temeritatea să iasă și să țină un discurs vag anti-Brexit, ceea
ce i-a înfuriat cu adevărat. Brexitul a fost pâinea și untul lor. Cum îndrăznește
să sugereze că a fost o prostie.
79.
eu am mers în Australia pentru o rundă de exerciții militare și, în

timp ce acolo, am aflat: Willy și Kate își primiseră cel de-al doilea
copil. Charlotte. Am fost din nou unchi și foarte fericit pentru asta.
Dar, previzibil, în timpul unui interviu în acea zi sau în următoarea, un

jurnalist m-a întrebat despre asta ca și cum aș fi primit un diagnostic terminal.
Nu, amice. Bucăți încântați.

pentru
că ești mai jos pe linia succesiuniiDar.
Nu puteam fi mai fericiți pentruWilly și Kate.
Jurnalistul a apăsat: Al cincilea la rând — hm. Nici măcar Spare of Spare.
M-am gândit: În primul rând, este un lucru bun să fii mai departe de centrul
unui vulcan. În al doilea rând, ce fel de monstru s-ar gândi la el însuși și la locul
său în linia de succesiune într-un asemenea moment, mai degrabă decât să
primească o viață nouă pe lume?
Am auzit odată un curtean spunând că atunci când erai al cincilea sau al

șaselea în rând, erai „la doar un accident de avion distanță”. Nu mi-aș putea
imagina să trăiesc așa.
Jurnalistul a insistat. Nașterea nu m-a făcut să-mi pun la îndoială alegerile?
Alegeri? Nu
aceastaeste stabilit? timp tu
Ei bine, uh-
oameni sunt incepand sa te compare Bridget Jones.
M-am gândit: chiar sunt? Bridget Jones, da?
Jurnalistul a așteptat.
Se va întâmpla, l-am asigurat eu, sau ea, nu-mi amintesc chipul, doar linia
absurdă a întrebărilor. Când, bun domnule,
plănuiești soția? pentru tine Se va întâmpla când se va întâmpla, am spus,
în felul în care ai asigura o mătușă năprasnică.
Jurnalistul fără chip se uita cu abject... milă.
Will totuși? aceasta,
80.
P oamenii au speculat adesea că mă agățeam de viața mea de burlac pentru

că era atât de plină de farmec. Mulți
serile m-a gândi: Dacă m-ar putea vedea acum.
Apoi m-aș întoarce să-mi îndoiesc lenjeria și să mă uit
„Cel cu nunta lui Monica și Chandler.”
Pe lângă rufele mele (deseori așezate să se usuce pe calorifere)

îmi făceam propriile treburi, găteam singur, cumpărăm propriile
alimente. Era un supermarket lângă Palat și mergeam acolo,
dezinvolt, cel puțin o dată pe săptămână.
Desigur, aș planifica fiecare călătorie la fel de atent ca o patrulă
în jurul lui Musa Qala. Aș ajunge la momente diferite, la întâmplare,
să arunc presa. Aș purta o deghizare: șapcă de baseball joasă, haină
largi. Alergeam de-a lungul culoarului cu viteză warp, apucând
fileurile de somon care îmi plăceau, marca de iaurt care îmi plăcea.
(Am memorat o hartă a magazinului.) Plus câteva mere și banane
Granny Smith. Și, bineînțeles, niște chipsuri.
Apoi sprintam la casă.

La fel cum mi-am perfecționat verificările înainte de zbor în
Apache, acum mi-am micșorat timpul de cumpărături la zece minute.
Dar într-o noapte am ajuns la magazin și am început să alerg în sus
și în jos pe culoar și tot... dacă m-aș fi grăbitmutat .
la un angajat:
Ce sa întâmplat?
Scuzați-mă?
unde este
Tot? Unde este-?
De ce s-a mutat totul?
Sincer?
Da, sincer.
pentru a ține oamenii aici mai mult timp. Așa că vor cumpăra mai multe lucruri.
Am fost uluit. Poti sa faci asta? Prin lege?
Puțin panicată, am reluat să alerg în sus și în jos pe culoar, umplându-mi
căruciorul cât am putut, ținând un ochi pe ceas, apoi m-am repezit la casă.
Asta a fost întotdeauna cea mai dificilă parte, pentru că nu a fost nicio
perfecționare la casă: totul depindea de ceilalți. În plus, ghișeul de casă se afla
chiar lângă rafturile de știri, în care se aflau toate tabloidele și reviste britanice,
și jumătate din primele pagini și
coperțile revistelor erau fotografii cu familia mea. Sau mama mea. Sau
pe mine.
De mai multe ori am privit clienții citind despre mine, i-am auzit discutând despre
mine. În 2015, i-am auzit discutând frecvent dacă mă voi căsători sau nu.
Indiferent dacă am fost fericit sau nu. Indiferent dacă aș putea fi sau nu gay.
Mereu am fost tentat să le bat pe umăr... Elo.
Într-o noapte, deghizat, urmărind unii oameni discutând despre mine și despre
alegerile mele de viață, am devenit conștient de voci ridicate în fruntea cozii. Un
cuplu căsătorit mai în vârstă, abuzând casierul. A fost neplăcut la început, apoi
intolerabil.
Am făcut un pas înainte, mi-am arătat fața, mi-am dres glasul:
Scuzați-mă. Nu sunt sigur ce se întâmplă pe aici, dar nu cred
ar trebui să-i spui așa. pentru tine
Casiera era în pragul lacrimilor. Cuplul care a abuzat de ea s-a întors și m-a
recunoscut. Nu au fost însă deloc surprinși. Doar jignit să fiu chemat pentru abuzul
lor.
Când au plecat, când a venit rândul meu să plătesc, casiera a încercat să-mi
mulțumească în timp ce îmi punea avocado în pungă. Nu aș auzi de asta. I-am spus
să rămână acolo, mi-am luat lucrurile și am fugit, ca Green Hornet.
Cumpărăturile pentru haine erau mult mai puțin complicate.

De regulă, nu m-am gândit la îmbrăcăminte. Nu credeam în mod fundamental
în modă și nu puteam înțelege de ce ar crede cineva. Deseori am fost batjocorit pe
rețelele de socializare pentru ținutele mele nepotrivite, pantofii mei rătăciți. Scriitorii
au semnalizat o fotografie cu mine și se întrebau de ce pantalonii mei erau atât de
lungi, cămășile mele atât de mototolite. (Nu au visat că le-am uscat pe calorifer.)
Nu prea princiar, ar spune ei.

Ai dreptate, aș crede.
Tatăl meu a încercat. Mi-a dăruit o pereche de brogues negri absolut

superbe. Opere de artă. Cântărit la fel de mult ca mingile de bowling. Le-am
purtat până când tălpile au făcut găuri, iar când am fost batjocorită pentru că
am purtat pantofi găuriți, în sfârșit i-am reparat.
În fiecare an, primeam de la ta o alocație oficială pentru îmbrăcăminte, dar

asta era strict pentru ținută formală. Costume și cravate, ținute de ceremonie.
Pentru hainele mele casual de zi cu zi aș merge la TK Maxx, magazinul cu
reduceri. Îmi plăcea în special vânzarea lor o dată pe an, când aveau să fie la
culoare cu articole de la Gap sau J.Crew, articole care tocmai iesiseră în afara
sezonului sau erau ușor deteriorate. Dacă ai cronometrat corect, ai ajuns acolo
în prima zi de reducere, ai putea prinde aceleași haine pentru care plăteau alții
prețuri superioare pe strada principală! Cu două sute de lire ai putea arăta ca
o farfurie de modă.
Și aici am avut un sistem. Ajungeți la magazin cu cincisprezece minute

înainte de ora de închidere. Ia o găleată roșie. Grăbește-te la ultimul etaj.
Începeți să lucrați sistematic pe un rafturi și în jos pe altul.
Dacă aș găsi ceva promițător, l-aș ține la piept sau la picioare, stând în fața
unei oglinzi. Nu m-am oprit niciodată la culoare sau stil și cu siguranță nu m-
am apropiat de un vestiar. Dacă arăta frumos, confortabil, a intrat în găleată.
Dacă m-aș fi înțeles, l-aș întreba pe Billy Stânca. A fost încântat în lumina lunii
ca stilist al meu.
La ora de închidere, alergam cu două genți uriașe de cumpărături, simțindu-

ne triumfatori. Acum ziarele nu m-ar numi un slob. Cel puțin pentru puțin timp.
Mult mai bine, n-ar trebui să mă mai gândesc la haine pentru încă șase luni.
81.
O pe lângă cumpărăturile ocazionale, am încetat să ies în 2015.
S-a oprit complet.

Gata cu cinele ocazionale cu prietenii. Gata cu casa
petreceri. Fara cluburi. Nimic.
În fiecare seară, mergeam direct acasă de la serviciu, mâncam deasupra
Prieteni
chiuvetei, apoi mă duceam din urmă cu documentele, pe jos, în fundal.
Bucătarul tatălui mi-a alimentat uneori congelatorul cu plăcinte de pui, plăcinte

de căsuță. Am fost recunoscător că nu trebuie să mă aventurez la supermarket la
fel de mult... deși plăcintele mă aduceau uneori în minte la Gurkhas și la tocanita lor
de capră, în principal pentru că erau atât de nepicante. Mi-a fost dor de Gurkha, de
armata. Mi-a fost dor de război.
După cină, fumam un joint, încercând să mă asigur că fumul nu pătrundea în

grădina vecinului meu, Ducele de Kent.
Apoi m-aș întoarce devreme.

Viața solitare. Viață ciudată. M-am simțit singur, dar singur era mai bine decât
panica. Tocmai începeam să descopăr câteva remedii sănătoase pentru panica mea,
dar până m-am simțit mai sigur de ele, până m-am simțit pe un teren mai solid, m-
am sprijinit pe acest remediu hotărât nesănătos.
Evitare.
Eram agorafob.
Ceea ce era aproape imposibil, având în vedere rolul meu public.
După un discurs, care nu a putut fi evitat sau anulat, și în timpul căruia aproape
că leșisem, Willy a venit la mine în culise. Razand.
Harold! Uite că ești udat. tu! la

Nu am putut să-i înțeleg reacția. El dintre toți oamenii. A fost prezent la

primul meu atac de panică. Cu Kate. Conduceam la un meci de polo în
Gloucestershire, în Range Rover-ul lor. Eram în spate și Willy se uită la mine în
lunetă. M-a văzut transpirat, cu fața roșie.
Voi toti
corect, Harold? Nu, nu am fost. A fost o călătorie de câteva ore și la fiecare
câțiva kilometri voiam să-l rog să oprească ca să pot să sară afară și să încerc
să-mi trag răsuflarea.
Știa că ceva se întâmplă, ceva rău. Îmi spusese în acea zi sau la scurt timp
după aceea că aveam nevoie de ajutor. Și acum mă tachina? Nu-mi puteam
imagina cum ar putea fi atât de insensibil.
Dar și eu am fost de vină. Amândoi ar fi trebuit să știm mai bine, ar fi trebuit

să recunoaștem stările mele emoționale și mentale care se prăbușesc pentru
ceea ce erau, pentru că tocmai am început să discutăm despre lansarea unei
campanii publice pentru a crește gradul de conștientizare în jurul sănătății
mintale.
82.
eu a mers la East London, la Mildmay Mission Hospital, pentru a

comemora cea de-a 150-a aniversare și renovările recente.
Mama mea a făcut odată locului o vizită celebră.
Ea a ținut mâna unui bărbat care era seropozitiv și, prin urmare, a schimbat
lumea. Ea a dovedit că HIV nu era lepră, că nu era un blestem. Ea a dovedit că
boala nu a descalificat oamenii de la iubire sau demnitate. Ea a reamintit lumii
că respectul și compasiunea nu sunt daruri, ele sunt cel mai puțin pe care ne
datorăm unul altuia.
Am aflat că vizita ei faimoasă fusese de fapt una dintre multele. Un

muncitor de la Mildmay m-a tras deoparte și mi-a spus că mami va intra
și ieși din spital tot timpul.
Fără fanfară, fără fotografii. Pur și simplu intra, făcea câțiva oameni să
se simtă mai bine, apoi alerga acasă.
O altă femeie mi-a spus că a fost pacient în timpul uneia dintre acele
pop-in-uri. Născută seropozitivă, această femeie și-a amintit că stătea în
poala mamii. Avea doar doi ani pe atunci, dar și-a amintit.
eua Mama ta.o. făcut.

îmbrățișat- eu
Fața mi s-a îmbujorat. Am simțit o asemenea invidie.

Ai?
Am făcut, am făcut, și o, a fost asa de Grozav. Ea a dat A Grozav
îmbrățișează-te!
Da imi amintesc.
Dar nu am făcut-o.
Oricât am încercat, abia mi-am amintit ceva.
83.
eu a vizitat Botswana, a petrecut câteva zile cu Teej și Mike. Am

simțit o poftă de ei, o nevoie fizică de a pleca într-o plimbare cu
Mike, de a sta încă o dată cu capul în poala lui Teej, vorbind și
simțindu-mă în siguranță.
Te simți acasă.
Sfârșitul anului 2015.
I-am luat în încrederea mea, le-am povestit despre luptele mele cu
anxietatea. Eram lângă focul de tabără, unde se discuta întotdeauna cel
mai bine astfel de lucruri. Le-am spus că tocmai am găsit câteva lucruri
care funcționează.
Deci... era speranță.

De exemplu, terapie. Am urmat sugestia lui Willy și, deși nu găsisem un terapeut
care să-mi plăcea, pur și simplu vorbind cu câțiva mi-a deschis mintea către
posibilități.
De asemenea, un terapeut a spus fără îndoială că sufeream în mod clar de stres

post-traumatic, iar asta a sunat. M-a făcut să mă mișc, m-am gândit, în direcția
corectă.
Un alt lucru care părea să funcționeze a fost meditația. Mi-a liniștit mintea de
curse, a adus un anumit grad de calm. Nu eram unul care să mă rog, Natura era
încă Dumnezeul meu, dar în cele mai rele momente închideam ochii și rămâneam
nemișcat. Uneori, cer și ajutor, deși nu eram niciodată sigur pe cine întreb.
Din când în când simțeam prezența unui răspuns.

Psihedelicele mi-au făcut bine și ele. Am experimentat cu ele de-a lungul anilor,
pentru distracție, dar acum am început să le folosesc terapeutic, medicinal. Nu mi-
au permis pur și simplu să scap de realitate pentru un timp, mi-au lăsat realitatea.
redefiniți
Sub influența acestor substanțe, am putut să renunț la preconceptele rigide, să
văd că mai exista o altă lume dincolo de simțurile mele puternic filtrate, o lume
care era la fel de reală și de două ori frumoasă - o lume fără ceață roșie, fără motiv
pentru roșu. aburi. A fost doar adevăr.
După ce psihedelicele s-au stins, avea să rămână amintirea mea despre acea
lume: toți marii văzători și filozofi
Aceasta este spun
tot cecă viațanu
există. noastră de zi cu zi este
Întotdeauna amo iluzie.
simțit
adevărul în asta. Dar cât de lini titor a fost, după ce ron ăiam o ciupercă sau
ingeram ayahuasca, să o experimentez pentru mine.
Singurul remediu care s-a dovedit cel mai eficient, însă, a fost munca. A ajuta
pe alții, a face ceva bine în lume, a privi mai degrabă în afară decât înăuntru. Asta
era calea. Africa
și Invictus, acestea erau de multă vreme cauzele cele mai apropiate de inima
mea. Dar acum voiam să mă scufund mai adânc. În ultimul an, am vorbit cu
piloți de elicopter, medici veterinari, rangeri și toți mi-au spus că este un război,
un război pentru a salva planeta. Război, zici?
Inscrie-ma.
O mică problemă: Willy. Africa era o chestie, a spus ael.lui
Și avea dreptul să spună asta, sau simțea că a făcut-o, pentru că era
Moștenitorul. A fost întotdeauna în puterea lui să se opună dreptului de veto
Ale mele și a avut
toată intenția de a-și exercita, chiar și de a îndoi, această putere de veto.
Am avut niște dispute reale despre asta, le-am spus lui Teej și lui Mike.
Într-o zi, aproape că am ajuns la lovituri în fața colegilor noștri din copilărie, fiii
lui Emilie și Hugh. Unul dintre fii a întrebat:
De ce nu pot lucra amândoi în Africa? tu pe
Willy a avut o criză, a zburat la acest fiu pentru că a îndrăznit să facă o
Pentru că rinocerii, elefanții, aia sunt ai mei!
asemenea sugestie.
Totul era atât de evident. Îi păsa mai puțin să-și găsească scopul sau
pasiunea decât să-și câștige competiția pe tot parcursul vieții cu mine.
În urma mai multor discuții aprinse, a reieșit că Willy, când am mers la Polul
Nord, fusese, din păcate, resentit. Se simțise disprețuit că nu fusese cel invitat.
el galant,
În același timp, a mai spus că s-a lăsat deoparte, într-adevăr
că mi-a
căpermis
mi-a permis
să plec,
toată munca cu soldații răniți.
Eulăsa
ai
Aveți veterani, de ce nu vă lăsați pe
pemine
rinoceri?
și elefanți africani
M-am plâns lui Teej și lui Mike că mi-am văzut în sfârșit calea, că în sfârșit m-
am lovit de lucrul care ar putea umple golul din inima mea lăsat de soldat, de
fapt un lucru și mai durabil - și Willy stătea în picioarele mele. cale.
Erau îngroziți. Continuă să lupți, au spus ei. Există loc pentru

ambele Africii. Este nevoie de ambele. în tine tu
Așa că, cu încurajarea lor, m-am îmbarcat într-o călătorie de patru luni de
cercetare, pentru a mă educa despre adevărul războiului de fildeș. Botswana.
Namibia. Tanzania. Africa de Sud. Am mers în Parcul Național Kruger, o întindere
vastă de pământ uscat și sterp de mărimea Israelului. În războiul cu braconierii,
Kruger a fost prima linie absolută. Populațiile sale de rinoceri, atât negri, cât și albi,
erau în scădere, din cauza armatelor de braconieri stimulate de sindicatele criminale
chineze și vietnameze. Un corn de rinocer a adus sume enorme, așa că pentru
fiecare braconnier arestat, încă cinci erau gata să le ia locul.
Rinocerii negri erau mai rari, deci mai valoroși. Erau și mai periculoși. Ca
browsere, ei trăiau în tufișuri dese, iar să pătrundă după ei putea fi fatal. Ei nu știau
că ești acolo să ajuți. Fusesem taxat de câteva ori și am avut norocul să scap fără să
fiu ușat. (Sfat: știți întotdeauna locația celei mai apropiate ramuri de copac, pentru
că s-ar putea să trebuiască să sari pe ea.) Am avut prieteni care nu au fost atât de
norocoși.
Rinocerii albi erau mai docili și mai abundenți, dar poate că nu ar fi pentru mult
timp, din cauza acelei docilități. Ca păstori, trăiau și pe pajiști deschise. Mai ușor de
văzut, mai ușor de fotografiat.
Am mers împreună în nenumărate patrule anti-braconaj. În mai multe zile în

Kruger, am ajuns întotdeauna prea târziu. Trebuie să fi văzut patruzeci de carcase
de rinocer ciuruite de gloanțe.
Braconierii din alte părți ale Africii de Sud, am aflat, nu împușcau întotdeauna
rinocerii. Gloanțele erau scumpe, iar împușcăturile le-au dat poziția. Așa că aruncau
un rinocer cu un tranchilizant, apoi luau cornul cât timp rinocerul era
adormit. Rinocerul se trezea fără față, apoi se împiedica în tufiș pentru a

muri.
Am asistat la o intervenție chirurgicală lungă, pe un rinocer pe nume
Hope, reparându-și fața, peticind membranele expuse în interiorul găurii
care îi găzduia cândva cornul. M-a lăsat traumatizați pe mine și pe toată
echipa chirurgicală. Cu toții ne-am întrebat dacă acesta este lucrul
potrivit pentru biata fată. A suferit atât de mult.
Dar pur și simplu nu am putut-o lăsa să plece.
84.
eu Într-o dimineață, într-un elicopter peste Kruger , am zburat în cercuri lungi,

căutând semne revelatoare. Dintr-o dată am văzut cel mai revelator semn
dintre toate.
Acolo, am spus.
Vulturi.
Am coborât repede.
Norii de vulturi au luat zborul când am atins pământul.
Am sărit afară, am văzut urme frenetice de pași în praf, carcase de
ochi sclipind în soare. Sânge peste tot. Am urmat poteca în tufiș și am
găsit un rinocer alb uriaș, o gaură deschisă unde i-a fost spart cornul.
Erau răni de-a lungul spatelui. Cincisprezece cratere, după numărul meu.
Copilul ei de șase luni zăcea lângă ea, mort.

Am pus laolaltă ceea ce s-a întâmplat. Braconierii o împu caseră pe
mama. Ea și copilul ei alergaseră. Braconierii i-au urmărit până în acest
loc. Mama a putut încă să-și apere sau să-și protejeze copilul, așa că
braconierii au spart-o
coloana vertebrală cu topoare, imobilizând-o. Cât timp era încă în viață,

sângerând, i-au luat cornul.
Nu puteam vorbi. Soarele bătea de pe un cer albastru fierbinte.
Bodyguardul meu l-a întrebat pe ranger: Care a fost ucis primul, copilul sau
mama?
Greu de spus.
Am întrebat: Credeți că braconierii sunteți suntem
aproapede? Putem
găsi
lor? Imposibil.
Chiar dacă se aflau în zonă — ac, carul de fân.
85.
eu În Namibia, traversând deșertul nordic în căutarea rinocerilor din deșert,

am întâlnit un doctor amabil care urmărea leii din deșert. Ei au fost
persecutați puternic în acea parte a Namibiei, pentru că deseori au invadat
terenurile agricole. Doctorul îi arunca unii, pentru a le studia sănătatea și
mișcările. Ne-a luat numărul, ne-a spus că va suna dacă găsește unul.
În noaptea aceea am făcut tabăra lângă un pârâu uscat. Toți ceilalți erau în
corturi, în camioane, dar mi-am desfășurat covorașul lângă foc și m-am
acoperit cu o pătură subțire.
Toți cei din echipa mea au crezut că glumesc. Aceasta este zona
plin de lei, șefu’.
Le-am spus că o să fie bine. Am făcut-o de milioane de ori. A
Pe la miezul nopții, radioul bâzâia. Doctorul. El a fost

la patru kilometri depărtare și tocmai aruncase doi lei.
Am sărit în Land Cruiser, am alergat pe pistă.
Soldații namibieni desemnați nouă de guvern
a insistat să vină și el. La fel și poliția locală din zonă.

În ciuda întunericului, l-am găsit pe doctor cu ușurință. Stătea lângă doi lei uriași.
Amândoi erau întinși pe burtă, cu capetele sprijinite greu pe labele lor uriașe. Și-a
îndreptat torța. Am putut vedea pieptele leilor ridicându-se și coborând. Respirație
liniștită.
Am îngenuncheat lângă femela, i-am atins pielea, m-am uitat la ochii ei de

chihlimbar pe jumătate închiși. Nu pot să explic și nu pot să mă apăr... dar am simțit
că o cunosc.
În timp ce stăteam, unul dintre soldații namibieni a trecut pe lângă mine, ghemuit
lângă celălalt leu. Un mascul mare. Soldatul și-a ridicat AK-47 și i-a cerut unuia dintre
prietenii săi să facă o fotografie.
De parcă ar fi făcut o ucidere.
Eram pe cale să spun ceva, dar Billy the Rock m-a învins. I-a spus soldatului
namibian să scape de lei.
Sullen, soldatul s-a furiș.

M-am întors acum să-i spun ceva medicului. A fost un fulger. M-am întors din
nou, să văd de unde venea, care soldat își împușcase camera telefonului și i-am auzit
pe bărbați icnind.
M-am uitat înapoi: leoaica stătea în fața mea.

Înviat.
Ea sa împiedicat înainte.
este Bine, doctorul a spus. este Bine.
A căzut din nou, chiar la picioarele mele.
Noapte bună, dulce prințesă.
M-am uitat la stânga, la dreapta. Nimeni nu era lângă mine. Soldații se întorceseră
cu toții înapoi la camioanele lor. Cel cu AK-47 sufla geamul. Până și Billy Stânca
făcuse o jumătate de pas înapoi.
Doctorul a spus, Îmi pare rău despre asta.

Nu fi.
Ne-am întors în tabără. Toată lumea s-a urcat în corturile lor, în camioanele
lor, în afară de mine.
M-am întors la saltea mea lângă foc. , au
Glumești. Dar leii?spus toți. Noi doar
a văzut dovedimoricine.
că suntnu
leiare
aici,deșefule.
gând sunt Pff Crede-mă. Acea leoaică a rănit pe
.
De fapt, ea probabil veghează asupra noastră.
86.
B ack la America. Cu doi prieteni buni. ianuarie 2016.

Prietenul meu Thomas se întâlnea cu o femeie care locuia în Los
Angeles, așa că prima noastră oprire a fost casa ei. A dat o petrecere de bun
venit, a invitat un grup mic de prieteni.
Toată lumea era pe aceeași pagină în privința alcoolului – cu alte cuvinte, s-a
angajat să consume cantități mari într-un timp scurt.
Unde nu am fost de acord a fost ce tip.

Britanic tipic, am cerut un gin tonic. au spus americanii
La Nu , râzând. Ești în cel
Statele acum,
naiba a ai
prietene, băutură adevărată. Ia o tequila.
Eram familiarizat cu tequila. Dar mai ales tequila de club. Tequila târziu.
Ceea ce mi se oferea acum era tequila potrivită, tequila schmancy fantezică și
am fost instruit în toate felurile de a o bea. Pahare pluteau spre mine cu tequila
sub toate formele. îngrijit. Stânci.
Margareta. Strop de sodă și lime.

Am băut totul, fiecare picătură și am început să mă simt foarte bine.
M-am gândit: îmi plac americanii ăștia. Îmi plac mult.

Ciudat timp să fii pro-american. Cea mai mare parte a lumii nu a

fost. Cu siguranță nu Marea Britanie. Mulți britanici au disprețuit
războiul american din Afganistan și s-au supărat să fie trași în el.
Cu unii, sentimentul anti-american a fost foarte fierbinte. Mi-am
adus aminte de copilăria mea, când oamenii m-au avertizat tot
timpul despre americani. Prea tare, prea bogat, prea fericit. Prea
încrezător, prea direct, prea sincer.
Nu, m-am gândit mereu. Yankeții nu au bătut din tufiș, nu au
umplut aerul cu pufnii politicoși și lumini de gât înainte de a ajunge
la subiect. Indiferent ce le-ar fi avut în minte, l-au scuipat, ca un
strănut și, deși asta ar putea fi problematic uneori, de obicei o
consideram preferabilă alternativei: nimeni să nu spună ceea ce
simțeau cu adevărat.
Nimeni nu vrea să audă cum te simți.

Am experimentat asta la doisprezece ani. Am experimentat-o
cu atât mai mult acum când aveam treizeci i unu.
Am plutit în ziua aceea pe un nor roz de vapori de tequila. Nu,
pilotat
plutirea este greșită. Am norul roz, iar după ce
aterizare
l-am aterizat
manuală,
—
apropo — m-am trezit fără mahmureală. Miracol.
A doua zi, sau a doua zi, ne-am mutat dintr-un motiv oarecare.
Am plecat de la casa iubitei lui Thomas la casa lui Courteney Cox.
Era prietenă cu iubita lui Thomas și avea mai mult loc. De asemenea,
călătorea, avea o slujbă și nu o deranja dacă ne prăbușim la ea.
Prieteni
Nicio plângere de la mine. Ca fanatic, ideea de a se prăbuși la
Monica era foarte atrăgătoare. Și amuzant.
Dar apoi... a apărut Courteney. Am fost foarte confuz. I-a fost anulat
slujba? Nu credeam că e locul meu să întreb.
Mai Are asta concediu? a însemna noi Desigur
mult: Ea a zâmbit. cameră.
Harry. Multe nu,
Grozav. Dar eram încă confuz pentru că... ea era Monica.

Și am fost un Chandler. M-am întrebat dacă voi avea vreodată curajul să-i spun.
Era suficientă tequila în California pentru a mă face atât de curajos?
La scurt timp după ce a ajuns acasă, Courteney a invitat mai mulți oameni.
A început o altă petrecere. Printre nou-veniți era un tip care părea cunoscut.
Actor, a spus prietenul meu.

Da, știu că e actor. Cum îl cheamă? un
Prietenul meu nu-și putea aminti.
M-am dus și am vorbit cu actorul. Era un tip prietenos și mi-a plăcut imediat.
Încă nu puteam să-i așez fața sau să-i strig numele, dar vocea lui era și mai
enervant de familiară, i-am șoptit partenerului meu: Prietenul meu a râs.
.
De unde stiu asta? tipul Batman.
Îmi pare rău? Batman.
Eram în cea de-a treia sau a patra tequila, așa că aveam probleme în a
înțelege și a procesa această nouă informație remarcabilă.
La naiba - da! Film LEGO Batman. M-am întors înapoi la

actor și a întrebat: E adevărat?
Este... ce adevărat?
El este? tu sunt
eu...?
Batman.
El a zambit. Da.
Ce lucru să poți spune!
Am implorat: Fă-o .
Fă ce?
Vocea.
A închis ochii. A vrut să spună nu, dar nu a vrut să fie nepoliticos. Sau a
recunoscut că nu mă voi opri.
M-a fixat cu ochii lui albaștri ca gheața și și-a dres glasul și, într-un pietriș perfect,
Batmanese a spus: Oh, mi-a plăcut. Bună, Harry.
Din nou!
A făcut-o din nou. Mi-a plăcut și mai mult.
Am împărtășit un râs mare.
Apoi, poate ca să scape de noi, ne-a condus pe mine și pe tovarășul meu la
frigider, din care a scos o băutură răcoritoare. În timp ce ușa era deschisă, am văzut
o cutie uriașă de ciocolată cu ciuperci cu diamante negre.
Cineva din spatele meu a spus că sunt pentru toată lumea. Ajutor
voi înșivă, băieți.
Eu și prietenul meu am luat câteva, le-am înghițit, le-am spălat cu tequila.
Am așteptat ca și Batman să se răsfețe. Dar nu a făcut-o.

Nu lucrul lui sau ceva de genul ăsta. Cum faci așa? am spus noi.
Tipul ăsta tocmai ne-a trimis singur în nenorocitul de Batpestă!
Ne-am scos afară, ne-am așezat lângă un foc și am așteptat.
Îmi amintesc că după un timp am stat în picioare și m-am rătăcit înapoi

în casă pentru a folosi toaleta.
Era greu să navighezi prin casă, cu mobilierul modern colțoșar și suprafețele
curate din sticlă. De asemenea, nu erau multe lumini aprinse. Dar în timp am reușit
să găsesc o toaletă.
Frumoasă cameră, m-am gândit, închizând ușa.
M-am uitat peste tot.
Săpunuri frumoase pentru mâini. Prosoape albe curate. Grinzi de lemn expuse.
Iluminare de stare.
Lasă-l pe seama Yankeilor.
Lângă toaletă era un coș rotund de argint, de genul cu pedală pentru a

deschide capacul. M-am uitat la coșul de gunoi. S-a uitat înapoi.
Ce—privind?
Apoi a devenit... un cap.
Am pășit pe pedală și capul a deschis gura. Un rânjet imens deschis.
Am râs, m-am întors, am făcut un piș.

Acum toaleta a devenit și un cap. Vasul era căscat
maw, balamalele scaunului erau ochii lui argintii pătrunzători.
Spunea: Aaah.
am terminat, m-am îmbujorat, i-am închis gura.
M-am întors la coșul de argint, am călcat pe pedală și m-am hrănit
este un pachet gol de țigări din buzunarul meu.
Deschis
larg. Aaah. Multumesctu, mate.
cu drag,
amice.
Am ieșit din baie, chicotind și am intrat direct în partenerul meu.
Ce e așa amuzant?
I-am spus că trebuie să intre în toaleta chiar acum și să aibă experiența vieții.
Ce experiență? Nu pot descrie

aceasta. Ai pentru tine. Întâlnire de văzut
pălește
prin comparație cu Batman.
Purta o jachetă puf mare cu guler de blană, exact ca cea pe care o purtasem
la Polul Nord și Sud.
Fără să-l scoată, a intrat în toaletă.
M-am dus să-mi fac o altă tequila.
Câteva minute mai târziu, partenerul meu a apărut lângă mine. Fața lui era
albă ca un cearșaf.
la vreau
Ce s-a întâmplat? Nu vorbește despre asta.
Spune-mi.
Geaca mea puf... a devenit A balaur.

A Indragon?
Si a incercat sa
toaleta?
ma manance.
Aoleu.
Mi-ai trimis un rahat. bârlogul dragonului.
Scuze amice.
Călătoria mea încântătoare fusese iadul lui.
Cât de nefericit. Ce interesant.
L-am condus afară cu blândețe, i-am spus că totul va fi în regulă.
87.
T a doua zi am fost la o altă petrecere în casă. în interior,

deși aerul încă mirosea a ocean.
Mai multă tequila, mai multe nume aruncate în mine.
Și mai multe ciuperci.
Cu toții am început să jucăm un fel de joc, un fel de șarade — cred? Cineva
mi-a dat un rost. Minunat. Am luat o lovitură, m-am uitat la albastrul crem
clătit al cerului din California. Cineva m-a bătut pe umăr și a spus că vrea să o
cunosc pe Christina Aguilera. Oh, bună, Christina. Arăta destul de bărbătească.
Nu, se pare că am auzit greșit, nu a fost Christina Aguilera, a fost tipul care a
co-scris una dintre melodiile ei.
"Duh in lampa."
Știam versurile? Mi-a spus el versurile?
Sunt un geniu într-o sticla

Te freci corect, trebuie să mă faci
Oricum, făcuse o barcă încărcată din acele versuri și acum trăia

în stil înalt.
Bun pentru prieten. tu,
L-am părăsit, am pornit peste curte, iar amintirea a dispărut
pentru o vreme. Se pare că îmi amintesc încă o petrecere în casă...
ziua aceea? Urmatorul?
Până la urmă, cumva, ne-am întors drumul la Monica.
Adică a lui Courteney. Era noapte. Am coborât niște scări până la
malul ei de plajă și am stat cu degetele de la picioare în ocean,
uitându-mă la surf-ul dantelat care se înainta, se retrage, se
înainta, pentru ceea ce mi s-a părut de-a lungul timpului. M-am
uitat de la apă la cer, înainte și înapoi.
Apoi m-am uitat direct la lună.
Mi-a vorbit.
Ca coșul de gunoi și toaleta.
Ce spunea?
Că anul următor ar fi bine.
Bun cum? Cevamare.

Într-adevăr?
Mare.
Nu mai de acelasi?
multceva
Nu, special.
minte-ma.
Serios, Moon? Promisiune. Te rog nu
Aveam aproape vârsta pe care o avea tata când se căsătorise și

fusese considerat un înfloritor tragic de târzie. La treizeci și doi de
ani, fusese ridiculizat pentru incapacitatea sau lipsa de dorință de
a-și găsi un partener.
Mă uitam la treizeci și doi în față.
Ceva trebuie. Va fi. Schimbare. Vă rog?
Am deschis gura spre cer, spre lună.

In viitor.
Aaaah.
partea 3 căpitanul sufletului meu

1.
eu stătea în jurul lui Nott Cott, derulând pe Instagram. În feedul meu am

văzut un videoclip: Prietenul meu Violet.
Și o femeie tânără.
Se jucau cu o nouă aplicație care punea filtre prostești
fotografiilor tale. Violet și femeia aveau urechi de câine, nas de
câine, limbi lungi și roșii de câine.
În ciuda suprapunerii cu desene animate canin, m-am așezat mai drept.
Femeia asta cu Violet... Doamne.
Am urmărit videoclipul de mai multe ori, apoi m-am forțat să
pun telefonul jos.
Apoi l-am luat din nou, am vizionat din nou videoclipul.
Am călătorit prin lume, de sus până jos, la propriu. Am scos
continentele. Am întâlnit sute de mii de oameni, mi-am intersectat
calea cu o secțiune transversală ridicol de mare a celor șapte
miliarde de locuitori ai planetei. Timp de treizeci și doi de ani, am
privit o bandă rulantă de fețe trecând și doar o mână m-a făcut să
mă uit de două ori. Această femeie a oprit banda rulantă. Femeia
asta a zdrobit banda rulantă în bucăți.
Nu văzusem niciodată pe cineva atât de frumos.

De ce ar trebui să se simtă frumusețea ca un pumn în gât? Are
vreo legătură cu dorul nostru înnăscut uman de ordine? Nu asta
spun oamenii de știință? Și artiștii? Că frumusețea este simetrie și,
prin urmare, reprezintă o ușurare a haosului? Cu siguranță viața
mea până în acel moment fusese haotică.
Nu pot nega foamea de ordine, nu pot nega că caut un pic de
frumusețe. Tocmai mă întorsesem dintr-o călătorie cu tata, Willy și
Kate în Franța, unde marcasem aniversarea
Bătălia de la Somme, a onorat britanicii morți, și am citit o poezie bântuitoare,

„Înainte de acțiune”. A fost publicat de un soldat cu două zile înainte să moară
în acțiune. S-a sfârșit: Ajutor
pentru mineDoamne.
mori, O
Citind-o, mi-am dat seama că nu vreau să mor. am vrut să trăiesc.
O revelație destul de uluitoare pentru mine chiar atunci.

Dar frumusețea acestei femei și răspunsul meu la ea nu s-au bazat doar pe
simetrie. Era o energie în ea, o bucurie sălbatică și o joacă. Era ceva în felul în
care zâmbea, felul în care interacționa cu Violet, felul în care privea în cameră.
Încrezător. Liber. Ea credea că viața este o mare aventură, am văzut asta. Ce
privilegiu ar fi, m-am gândit, să mă alătur ei în acea călătorie.
Am primit toate astea de pe fața ei. Chipul ei luminos, angelic.

Nu am avut niciodată o părere fermă cu privire la acea întrebare arzătoare:
Există doar o singură persoană pe acest pământ pentru fiecare dintre noi?
Dar în acel moment am simțit că ar putea fi doar unul. față pentru mine.
I-am trimis un mesaj lui Violet. Cine este această femeie?

Ea a răspuns imediat. Da, am mai avut șase băieți
întreabă-mă.
Grozav, m-am gândit.

Cine ea,
actrita.
Violet?Eaeste
este în
emisiunea TV numită a Costume .
A fost o dramă despre avocați; femeia a jucat rolul unui tânăr asistent
juridic.
ea face Londra?
American? Da. Ceea ce este tenis.
aici pentru
La ce face Ralph Lauren?

Violet a lucrat pentru Ralph Lauren.
Ea face A montaj. eu daca imi place. vă pot conecta, băieți, vă rog?

Hm, da.
Violet a întrebat dacă ar fi în regulă să-i dea tinerei, americancei, mânerul meu
de Instagram.
Desigur.
Era vineri, 1 iulie. Trebuia să părăsesc Londra a doua zi dimineață, îndreptându-
mă spre casa lui Sir Keith Mills. Trebuia să iau parte la o cursă cu vele pe iahtul lui
Sir Keith, în jurul Insulei Wight. Tocmai când îndesam ultimele lucruri în geanta
mea de noapte, m-am uitat la telefon.
Un mesaj pe Instagram.
De la femeie.
Americanul.
Buna!
A spus că a primit informațiile mele de la Violet. Ea
mi-am complimentat pagina de Instagram. Fotografii frumoase.
Mulțumesc .
Erau în mare parte fotografii din Africa. Știam că fusese acolo, pentru că i-am
studiat și pagina de Instagram; Văzusem fotografii cu ea petrecând cu gorilele în
Rwanda.
Ea a spus că a făcut ceva ajutor și acolo. Cu copii. Am împărtășit gânduri despre
Africa, fotografie, călătorii.
În cele din urmă, am făcut schimb de numere de telefon și am migrat

conversația către text, ajungând până târziu în noapte. Dimineața m-am mutat de
la Nott Cott la mașină, fără o pauză în mesaje. Am trimis mesaje cu ea pe parcursul
lungului drum până la casa lui Sir Keith, am continuat prin holul lui Sir Keith – și
am urcat scările și în camera lui de oaspeți, unde am încuiat ușa și am rămas
— Ce mai
faci, Sir Keith? tu închis, trimițând mesaje. Am stat pe pat,
trimițând mesaje ca un adolescent, până a venit timpul să iau cina cu Sir Keith și
familia lui. Apoi,
după desert, m-am întors repede în camera de oaspeți și am reluat mesajele.
Nu am putut scrie suficient de repede. Degetele mari îmi aveau crampe.

Erau atât de multe de spus, aveam atât de multe în comun, deși veneam din
lumi atât de diferite. Ea era americană, eu britanic. Ea era bine educată, eu
hotărât că nu. Ea era liberă ca o pasăre, eu eram într-o cușcă aurita. Și totuși,
niciuna dintre aceste diferențe nu s-a simțit descalificatoare sau chiar
importantă. Dimpotrivă, s-au simțit organici, energizanți. Contradicțiile au
creat un sentiment de: Hei... te cunosc.
Dar și: trebuie să te cunosc.

Hei, te cunosc de veci.
Dar și: te-am căutat de veci.
Hei, slavă Domnului că ai ajuns.
Dar și: Ce ți-a luat atât de mult?
Camera de oaspeți a lui Sir Keith dădea spre un estuar. De multe ori, la
mijlocul textului, mă îndreptam spre fereastră și priveam afară.
Priveliștea m-a făcut să mă gândesc la Okavango. M-a făcut să mă gândesc și
la destin și la serendipity. Acea convergență a râului și a mării, a pământului și
a cerului a întărit un sentiment vag de apariție a lucrurilor mari.
Mi-a trecut prin minte cât de ciudat, cât de suprarealist, cât de bizar, că
această conversație maraton ar fi trebuit să înceapă pe 1 iulie 2016.
A cincizeci și cinci de ani de naștere a mamei mele.

Până târziu în noapte, în timp ce așteptam următorul ei mesaj, aș atinge
numele americancei pe Google. Sute de fotografii, fiecare mai orbitoare. M-am
întrebat dacă și ea mă căuta pe google.
Am sperat că nu.
Înainte de a stinge lumina, am întrebat-o cât timp avea să stea la Londra.
La naiba — pleca curând. A trebuit să se întoarcă în Canada pentru a relua
filmările emisiunii.
Am întrebat dacă o pot vedea înainte să plece.

M-am uitat la telefon, așteptând răspunsul, uitându-mă la elipsele care fluturau
la nesfârșit.
…
Apoi: Sigur!
Grozav. Acum: Unde să ne întâlnim?
Mi-am sugerat locul.
Locul tau? La un prima intalnire! sa nu crezi asa.
Nu, nuașa.
am vrut să spun
Nu și-a dat seama că a fi regal însemna să fiu radioactiv, că nu puteam să mă
întâlnesc doar la o cafenea sau un pub. Reticent să-i dau o explicație completă, am
încercat să-i explic oblic despre riscul de a fi văzut. Nu am făcut o treabă bună.
Ea a sugerat o alternativă. Soho House la 76 Dean Street. Era sediul ei ori de câte
ori venea la Londra. Ne-ar rezerva o masă într-o cameră liniștită.
Nimeni altcineva nu ar fi în preajmă.

Masa ar fi sub numele ei.
Meghan Markle.
2.
A După ce am trimis un mesaj text jumătate din noapte, până la orele mici, eu
gemu când acea alarmă a sunat în zori. E timpul să urcăm pe barca lui Sir
Keith. Dar m-am simțit și recunoscător. O cursă cu vele era singurul mod în care aș
putea lăsa telefonul jos.
Și trebuia să-l dau jos, doar pentru o vrajă, pentru a-mi aduna mintea.
Să mă ritm.
S-a chemat barca lui Sir Keith Invictus . Omagiu pentru jocuri,
Dumnezeu îl iubește. În acea zi, avea un echipaj de unsprezece, inclusiv unul sau
doi sportivi care au concurat efectiv în jocuri. Cursa de cinci ore ne-a dus în jurul
Needles-ului și în dinții de furtună. Vântul a fost atât de puternic, multe alte bărci
au renunțat la cursă.
Mai navigasem înainte, de multe ori – mi-am amintit de o sărbătoare de aur,

cu Henners, încercând să răstoarne micuța noastră barcă Laser pentru a râde –
dar niciodată așa, pe mare deschisă, în condiții atât de slabe. Valurile erau
falnice. Nu mi-am temut niciodată de moarte, iar acum m-am trezit gândindu-
mă: Te rog, nu mă lăsa să mă înec înainte de marea mea întâlnire. Apoi, o altă
frică a luat stăpânire. Frica de a nu avea toaleta la bord. Am ținut-o atâta timp
cât am putut, până nu am avut de ales. Mi-am aruncat corpul în lateral, în marea
zvâcnitoare... și încă nu puteam să fac pipi, în principal datorită fricii de scenă.
Întregul echipaj caută.
În cele din urmă, m-am întors la postul meu, agățat tișios de

frânghii și mi-am făcut pipi în pantaloni.
Uau, m-am gândit, dacă doamna Markle m-ar putea vedea acum.
Barca noastră a câștigat clasa noastră, a ajuns pe locul al doilea la general.
Ura, am spus, abia făcându-mă să sărbătoresc cu Sir Keith și echipajul. Singura
mea preocupare era să sar în acea apă, să-mi spăl pipi de pe pantaloni, apoi să
mă întorc la Londra, unde era pe cale să înceapă cursa mai mare, cursa supremă.
3.
traficul era groaznic. Era duminică seara, oamenii se întorceau în
T
Londra din weekendurile lor
tara. În plus, a trebuit să trec prin Piccadilly Circus, un coșmar în cel mai bun
moment. Blocaje, construcții, accidente, blocaj, am dat peste orice obstacol
imaginabil. Din nou și din nou, bodyguarzii mei și cu mine ne oprim complet pe drum
și ne așezam. Cinci minute. Zece.
Gemete, transpirați, strigând mental la masa de mașini nemișcate.

Vino! Pe!
În sfârșit, nu a putut fi evitat. am trimis un mesaj: Alergare A pic
tarziu, scuze.
Era deja acolo.
Mi-am cerut Trafic îngrozitor.
BINE.
scuze: Răspunsul
ei: Mi-am spus: S-ar putea să plece.
Le-am spus bodyguarzilor Ea va pleca.
mei: În timp ce ne îndreptam spre restaurant, le-am trimis din nou mesaje:
În mișcare, dar încă încet.
Nu poți pur și simplu să iasă? ia-te
Cum se explica? Nu, nu puteam. Nu am putut să alerg pe străzile Londrei. Ar fi ca

o lamă care alergă pe străzi. Ar face o scenă, ar provoca coșmaruri de securitate; nu
contează presa pe care ar putea-o atrage. Dacă aș fi văzut că mă îndreptam spre Soho
House, acesta ar fi sfârșitul oricărei intimități de care ne-am putea bucura pentru
scurt timp.
De asemenea, aveam cu mine trei bodyguarzi. Nu puteam întreba

ei să participe brusc la un eveniment de atletism.
Cu toate acestea, trimiterea de mesaje text nu a fost modalitatea de a transmite acest
lucru. Așa că pur și simplu... nu am răspuns. Ceea ce cu siguranță a iritat-o.
In sfarsit am ajuns. Cu obrajii roșii, pufăind, transpirat, cu o jumătate de oră
întârziere, am fugit în restaurant, în camera liniștită și
a găsit-o într-o zonă mică de relaxare pe o canapea joasă de catifea în fața unei
măsuțe joase.
Ea a ridicat privirea, a zâmbit.
Mi-am cerut scuze. Abundent. Nu mi-am putut imagina mulți oameni
întârziase pentru această femeie.
M-am așezat pe canapea și mi-am cerut scuze din nou.
Ea a spus că m-a iertat.
Ea bea o bere, un fel de IPA. Am cerut o
Peroni. Nu am vrut bere, dar mi s-a părut mai ușor.
Tăcere. Am luat totul.
Purta un pulover negru, blugi, tocuri. Nu știam nimic despre haine, dar știam că
e șic. Apoi, din nou, știam că poate face orice să arate șic. Chiar și o geantă de bivvy.
Principalul lucru pe care l-am observat a fost prăpastia dintre internet și realitate.
Văzusem atât de multe fotografii cu ea de la ședințe de modă și de la televizoare,
toate glam și lucioase, dar iată-o, în carne și oase, fără bibelouri, fără filtru... și chiar
mai frumoasă. Un atac de cord frumos. Încercam să procesez acest lucru, luptându-
mă să înțeleg ce se întâmplă cu sistemul meu circulator și nervos și, ca urmare,
creierul meu nu mai putea gestiona alte date. Conversația, plăcerile, engleza reginei,
toate au devenit o provocare.
Ea a umplut golul. Ea a vorbit despre Londra. A fost aici tot timpul, a spus ea.
Uneori își lăsa bagajele la Soho House timp de săptămâni. L-au păstrat fără îndoială.
Oamenii de acolo erau ca o familie.
M-am gândit: ești la Londra tot timpul? Cum nu te-am văzut niciodată? Nu
contează că nouă milioane de oameni locuiau în Londra sau că eu iesem rar din casa
mea, am simțit că dacă ea era aici, ar fi trebuit să știu. Ar fi trebuit să fiu informat!
Ce aduce aici des?Afaceri.

sunteți atât de prieteni.
Oh? Afaceri?
Actoria era meseria ei principală, spunea ea, lucrul pentru care era
cunoscută, dar avea mai multe cariere. Scriitor de stil de viață, scriitor de
călătorii, purtător de cuvânt corporativ, antreprenor, activist, model. Fusese
peste tot în lume, trăise în diferite țări, lucrase pentru ambasada SUA în
Argentina – CV-ul ei era amețitor.
Toate fac parte din plan, a spus ea.

Plan?
Ajută oamenii, fă ceva bine, fii liber.
Chelnerița a reapărut. Ea ne-a spus numele ei. Mischa.
Accent est-european, zâmbet timid, multe tatuaje. Am întrebat despre ele;
Mischa a fost mai mult decât fericit să explice. Ea a oferit un tampon necesar,
o apăsare a frânei, un moment pentru a respira, și cred că știa că îndeplinește
acest rol și l-a îmbrățișat. Am iubit-o pentru asta.
Mischa ne-a părăsit și conversația a început să curgă cu adevărat.

Nenorocirea inițială a dispărut, căldura din mesajele noastre a revenit. Aveam
fiecare primele întâlniri despre care nu era nimic de vorbit, iar acum am
simțit amândoi acel fior special când sunt prea multe de vorbit, când nu este
suficient timp să spunem tot ce trebuie spus.
Dar apropo de timp... al nostru era gata. Ea și-a adunat lucrurile.
rău, trebuie săÎmi pare

plec.
Merge? Atat de
eu curand? ai planuri de cină.
Dacă nu aș fi întârziat, am fi avut mai mult timp. M-am înjurat, m-am
ridicat în picioare.
O scurtă îmbrățișare de rămas bun.
Am spus că mă voi ocupa de factura și ea a spus în acest caz
ea ar plăti factura pentru florile de mulțumire pentru Violet. ea
Bujori , a spus.
Am râs. BINE. Pa.
La revedere.
Puf, a plecat.
În comparație cu ea, Cenușăreasa era regina lungilor rămas-bun.
4.
eu sunat,
am făcut planuri să- mi întâlnesc partenerul după. Acum l-am
i-am spus că sunt pe drum și, o jumătate de oră mai
târziu, am intrat în casa lui de lângă Drumul Regelui.
S-a uitat la fața mea și a spus: Nu am vrut Ce s-a întâmplat?
să-i spun. M-am tot gândit: Nu-i spune.
Nu îi spune. Nu îi spune.
I-am spus.
Am povestit întreaga dată, apoi am rugat: la dracu, prietene,
ce sa fac? a fi
A ieșit tequila. A ieșit iarba. Am băut, am fumat și am privit...
Pe dos.
Un film de animație... despre emoții. Perfect. Eram complet pe
dinafară.
Apoi am fost pașnic amorțit. Iarba bună, omule.
Mi-a sunat telefonul. Oh, la naiba. I-am întins-o partenerului meu. Este ea.
OMS? A EI.
Ea nu doar suna. Ea a fost FaceTiming.
ești treaz Uh,la?

eu sunt cu
prieten.
Buna ziua? Buna ziua. Ce
meu Ce este
fundal?
asta în
Oh, er—
esti te
nu.
uiți la desene animate?
euInseamna,
da. Oarecum. Pe dos?
M-am mutat într-un colț liniștit al apartamentului. S-a întors la
hotelul ei. Ea și-a spălat fața. Am spus: Dumnezeu, iti iubesc
pistrui.
Ea respiră repede. De fiecare dată când era
fotografiat, a spus ea, i-au scos cu aerograf pistruii.
E o nebunie. Ei sunt frumosi.
Ea a spus că îi pare rău că a trebuit să fugă. Ea nu a vrut
să cred că nu i-a plăcut să mă cunoască.
Am întrebat când am putut să o văd din nou. Mar i?
plec marți.
Oh. Mâine?
Pauză.
BINE.
Patru iulie.
Stabilim o altă dată. Înapoi la Soho House.
5.
S și-a petrecut toată ziua la Wimbledon, încurajând-o pe prietena

ei Serena Williams, din cutia Serenei. Mi-a trimis mesaje după
ultimul set în timp ce se întorcea la hotel, apoi a trimis din nou
mesaje în timp ce se schimba, apoi mi-a trimis un mesaj în timp ce
se grăbea spre Soho House.
De data asta eram deja acolo – așteptând. Zâmbitor. Mândru de
mine.
Ea a intrat, purtând o rochie de soare drăguță albastră cu alb
dungi. Era strălucitoare.
M-am ridicat și am Port cadouri.

spus: O cutie roz. Am ținut-o înainte.
Ea l-a scuturat. Ce-i asta? nu te
scutura Nu, asta! Nu,
Am râs amândoi.
Ea a deschis cutia. Cupcakes. Brichete roșii, albe și albastre, mai exact. În
cinstea Zilei Independenței. Am spus ceva despre britanicii care au o viziune
foarte diferită despre Ziua Independenței față de yanki, dar, oh, bine.
Ea a spus că arată uimitor.

A apărut chelnerița noastră de la Date One. Mischa. Părea cu adevărat
fericită să ne vadă, să descopere că a existat o întâlnire a doua. Putea să spună
ce se întâmplă, a înțeles că a fost un martor ocular, că va fi pentru totdeauna
parte din mitologia noastră personală. După ce ne-a adus o tură de băuturi, a
plecat și nu s-a mai întors mult timp.
Când a făcut-o, eram adânc în mijlocul unui sărut.

Nu este primul nostru.
Meghan, ținându-mă de gulerul cămășii, mă trăgea spre ea, ținându-mă

aproape. Când a văzut-o pe Mischa, m-a eliberat imediat și am râs cu toții.
Scuzati-ne.
Nu problemă. Încă o rundă?
Din nou conversația curgea, trosnită. Burgerii veneau și plecau, nemâncați.
Am simțit un sentiment copleșitor de uvertură, preludiu, tobe de fierbător, actul
I. Și totuși, de asemenea, un sentiment de final. O fază a vieții mele – prima
jumătate? – se apropia de final.
Pe măsură ce noaptea se apropia de sfârșit, am avut o discuție foarte sinceră

discu ie. Nu era nicio cale de ocolire.
Și-a dus o mână pe obraz și a spus: Ce vom face
doooo?
la unAvem
drum acest
adecvat.
lucru. Dăm
Ce inseamna asta? Eu traiesc in Canada. eu merg
A lungă
mâine înapoi! Ne vom intalni. vizită. Vara asta. vara
A este deja planificată.
mea și a mea.
Cu siguranță, în toată vara am putea găsi un mic loc de timp.
Ea clătină din cap. Ea făcea din plin Mânca Roagă-te
Ce .
iubește acum?
Mănâncă cartea?
Nupare rău.
Ah. foarte mare Îmi pe cărți.
M-am simțit intimidat. Era atât de opusul meu. Ea a citit. Era cultivată.
Nu este important, spuse ea râzând. Ideea era că mergea cu trei prietene în

Spania, apoi cu două prietene în Italia, apoi... Se uită la calendarul ei. M-am uitat
la al meu.
Ea a ridicat ochii, a zâmbit.

Ce Tell este? pe mine.
De fapt, există o fereastră mică...
Recent, a explicat ea, un coleg de distribuție a sfătuit-o să nu fie atât de
structurată cu privire la vara ei de mâncare, rugăciune și iubire. Păstrați o
săptămână deschisă, a spus această colegă de distribuție, lăsați loc pentru magie,
așa că ea a spus nu la tot felul de lucruri, și-a rezervat o săptămână, chiar și a
refuzat o excursie de vis cu bicicleta prin câmpurile de lavandă din sudul Franței...
M-am uitat la calendarul meu și am spus: Am o săptămână deschisă

la fel de bine.
Dacă sunt în aceeași săptămână?

Ce-ar fi dacă?
Este posibil?
Cât de nebun ar fi?

A fost aceeași săptămână.
Am sugerat să o petrecem în Botswana. I-am oferit cea mai bună prezentare din
Botswana. Locul de naștere al întregii omeniri. Națiunea cea mai slab populată de
pe pământ. Adevărata grădină a Edenului, cu 40 la sută din pământ dat naturii.
În plus, cel mai mare număr de elefanți din orice națiune de pe pământ.
Mai presus de toate, era locul în care mă regăsisem, unde m-am regăsit mereu,
unde m-am simțit mereu aproape de... magie? Dacă era interesată de magie, ar
trebui să vină cu mine, să experimenteze asta cu mine. Tabără sub stele, în mijlocul
necăieri, care este de fapt Peste tot.
Ea se uită cu privirea.
Îmi dau seama că e o nebunie , Am spus. Dar toate acestea sunt evident
nebun .
6.
W Nu puteam zbura împreună. În primul rând, eram deja

va fi în Africa. Eram programat să intru
Malawi, lucrând de conservare cu African Parks.
Dar nu i-am spus celălalt motiv: nu puteam risca să fim văzuți împreună, presa
aflând de noi. Nu încă.
Deci, ea a terminat-o Mânca Roagă-te Dragoste lucru, apoi am zburat de la

Londra la Johannesburg, apoi la Maun, unde l-am rugat pe Teej să o întâlnească.
(Am vrut să o fac eu, desigur, dar nu puteam fără să creez o scenă.) După o odisee
de unsprezece ore, inclusiv o escală de trei ore în Johannesburg,
și o plimbare fierbinte cu mașina până la casă, Meghan avea tot dreptul să fie
morocănosă. Dar ea nu era. Ochi strălucitori, dornică, era pregătită pentru orice.
Și arată ca... perfecțiunea. Purta pantaloni scurți de blugi, cizme de drumeție

foarte iubite, o pălărie Panama mototolită pe care o văzusem pe pagina ei de
Instagram.
Când deschideam poarta spre casa lui Teej și Mike, i-am întins un sandviș cu
salată de pui, învelit în folie alimentară.
S-ar putea să-ți fie foame . Mi-am dorit deodată să am flori, un
cadou, ceva în afară de acest sandviș mizerabil. Ne-am îmbrățișat și a fost ciudat,
nu doar din cauza sandvișului, ci din cauza suspansului inevitabil.
Am vorbit și am făcut FaceTime de nenumărate ori de la primele noastre întâlniri,

dar totul era nou și diferit. Și puțin ciudat.
Ne gândim amândoi la aceleași lucruri. Oare se va
Traduceți? alt continent?
Către Și
dacă
ce nu?
Am întrebat despre zbor. Ea a râs despre echipajul Air Botswana. Erau mari
fani, așa că o rugaseră să pozeze pentru o fotografie. Costume,
Yay , Am spus, gândindu-mă: La naiba. Dacă un membru al echipajului

a postat acea fotografie, pisica ar fi ieșit din geantă.
Am sărit cu toții într-un camion cu trei bănci, Mike conducând, bodyguarzii mei
în urmă și am pornit. Direct la soare. După o oră de drumuri asfaltate, ne
confruntam cu patru ore de piste de pământ. Pentru ca timpul să treacă mai
repede, am subliniat fiecare floare, plantă, pasăre.
Asta e francolin. Asta e hornbill. aa Asta este a Este
ca Zazu de la ruloul cu sâni liliac
Regele Leu și își face. spectacolul de împerechere. a pare
După o perioadă de timp respectuoasă, am ținut-o de mână.

Apoi, când drumul a devenit mai plat, m-am aventurat să sărut.
Așa cum ne-am amintit amândoi.
Gărzile mele de corp, la cincizeci de metri în spatele nostru, s-au făcut că nu

vedea.
Pe măsură ce am ajuns mai departe în tufiș, pe măsură ce ne apropiam de

Okavango, fauna a început să se schimbe.
Acolo! Uite!
Oh Doamne.
Este al meu
că... Și
girafe!
acolo, uite!
O familie de fococeri.
Am văzut o turmă de elefanți care se reproducă. Tati, mamici, bebelusi.
Salut baieti. Am pornit de-a lungul unui drum antiincendiu și păsările
au înnebunit, ceea ce mi-a dat un fior ciudat pe șira spinării.
Lei în zonă cel .
În nici un caz , ea a spus.
Ceva mi-a spus să mă uit înapoi. Destul de sigur, o coadă pâlpâitoare. Am
strigat ca Mike să se oprească. A lovit frâna, a aruncat camionul în marșarier.
Acolo, chiar în fața noastră, un tip mare. tati. Și acolo, patru tineri, tolăniți sub
un tufiș umbros. Cu mamele lor.
I-am admirat o vreme, apoi am mers mai departe.

Cu puțin timp înainte de amurg am ajuns la o mică tabără satelit pe care
Teej și Mike și-au împăcat. Ne-am dus sacoșele la un cort cu clopoței lângă un
copac imens de cârnați. Eram la marginea unei păduri mari, privind în josul
unei pante blânde către râu și mai departe: o câmpie inundabilă plină de viață.
Meghan – pe care o numeam acum Meg, sau uneori doar M – era uluită.
Culorile vii. Aerul curat, proaspăt.
Călătorise, dar nu văzuse niciodată așa ceva. Aceasta a fost lumea înainte ca
lumea să fie făcută.
Și-a deschis valiza mică – trebuia să ia ceva. Iată că vine, m-am gândit.
Oglinda, uscătorul de păr, trusa de machiaj, plapuma pufoasă, duzina de
perechi de pantofi. Făceam un stereotip rușinos: actrița americană este egală
cu diva. Spre șocul și încântarea mea, nu era nimic înăuntru
acea valiză, dar strictul necesar. Pantaloni scurți, blugi rupți și gustări. Și un
covoraș de yoga.
Ne-am așezat pe scaune de pânză, am privit cum apunea soarele și răsăritul
lunii. Am pregătit niște cocktail-uri Bush. Whisky cu un strop de apă de râu. Teej
ia oferit lui Meg un pahar de vin și ia arătat cum să taie capătul unei sticle de apă
de plastic și să o transforme într-un pahar. Am povestit, am râs mult, apoi Teej și
Mike ne-au pregătit o cină minunată.
Am mâncat în jurul focului, uitându-ne la stele.

La culcare, am condus-o pe Meg prin întuneric până la cort.
Unde este lanterna? întrebă Meg.

Tu torța? Rău
Am râs amândoi.
Cortul era foarte mic și foarte spartan. Dacă se așteptase la o excursie de
glamping, acum era complet dezactivată de acea fantezie. Ne întindem înăuntru,
pe spate, simțind momentul, luând socoteală cu momentul.
Au fost paturi separate, rezultatul multor griji și al multor conversații cu Teej.

Nu am vrut să fiu prezumțios.
Le-am împins împreună, așezați umăr la umăr. Ne-am uitat la acoperiș,

ascultând, vorbind, urmărind umbrele lunii fluturând peste nailon.
Apoi, un zgomot puternic.

Meg se ridică. Ce e aia?
Elefant, Am spus.
Doar unul, din câte mi-am putut spune. Doar afara. Mâncând
lini tit din arbu tii din jurul nostru.
Ea a durut-o pe noi.
Ea nu va face?
La scurt timp după aceea, cortul s-a cutremurat din cauza unui vuiet puternic.
Leii.
Suntem va fi bine? la Da.

Nu vă faceți griji.
S-a întins, și-a pus capul pe pieptul meu.
Ave i încredereîn mine, I-am spus. Te voi păstra în siguranță .
7.
eu s-a trezit chiar înainte de zori, a desfăcut fermoarul cortul în liniște, a ieșit în
vârful picioarelor. Liniștea unei dimineți din Botswana. Am privit un stol de gâște
pigmee zburând în sus, am văzut impala și lechwe cum își luau băutura de dimineață
la malul apei.
Cântecul păsărilor a fost incredibil.
Când a răsărit soarele, am mulțumit pentru această zi, apoi am coborât în tabăra
principală pentru o bucată de pâine prăjită. Când m-am întors, am găsit-o pe Meg
întinsă pe un covoraș de yoga lângă râu.
Poza războinicului. Câine în jos. Poziția copilului.

Când a terminat, am anunțat: Am mâncat Micul dejun este servit.
sub un salcâm, iar ea a întrebat emoționată
care era planul.
eu ai surprize.
Începând cu o mașină de dimineață. Ne-am urcat în vechea camionetă fără uși a
lui Mike, am mers în tufiș. Soarele pe obraji, vântul în păr, am străbătut pâraie, am
sărit peste dealuri, am scos leii din iarba adâncă.
Mulțumiri
pentru a face asa ceva rachetă aseară, băieți! A Am dat de un grup
mare de girafe care pășteau pe vârfurile copacilor, cu genele ca niște greble. Au dat
din cap, bună dimineața.
Nu toată lumea era atât de prietenoasă. Plimbându-ne pe lângă o groapă de apă
mare, am văzut un nor de praf chiar în față. A
ne-a înfruntat un focac morocănos. S-a retras când ne-am ținut pe picioare.
Hipopotamii pufniră și ei beligerant. Ne-am făcut cu mâna, ne-am retras,

a sărit înapoi în camion.
Am întrerupt o haită de câini sălbatici care încercau să scoată un bivol mort
de la două leoaice. Nu mergea bine. Le-am lăsat în voia asta.
Iarba era aurie, legănându-se în vânt. Sezon uscat,

i-am spus lui Meg. Aerul era cald, curat, o bucurie de a respira. Am organizat
un picnic de prânz, l-am spălat cu câteva cidru Savannah. Apoi ne-am dus să
înotăm într-un estuar lângă râu, păstrându-ne distanța de crocodili.
Stai departe de apa întunecată .

I-am spus că aceasta este cea mai curată, cea mai pură apă din lume, pentru
că era filtrată de tot acel papirus. Chiar mai dulce decât apa din baia antică de
la Balmoral, totuși... mai bine să nu te gândești la Balmoral.
Aniversarea era la doar câteva săptămâni.

La amurg ne întindem peste capota camionului, privind cerul. Când au ieșit
liliecii, ne-am dus să-i găsim pe Teej și Mike. Am pus muzica, am râs și am
vorbit, am cântat și am luat din nou cina în jurul focului. Meg ne-a povestit câte
ceva despre viața ei, despre cum a crescut în Los Angeles, despre luptele ei de
a deveni actriță, făcând schimbări rapide între audiții în SUV-ul ei degradat la
care ușile nu mergeau întotdeauna. A fost nevoită să intre prin cizmă. Ea a
vorbit despre portofoliul ei în creștere ca antreprenor, despre site-ul ei de stil
de viață, care a avut zeci de mii de cititori. În timpul ei liber, a făcut activități
filantropice — era deosebit de înverșată în privința problemelor femeilor.
Am fost fascinat, agățat de fiecare cuvânt, în timp ce eram în

fundal am auzit o bătaie slabă de tobă: E perfectă, e
perfectă, e perfectă.
Chels și Cress au menționat adesea existența mea Jekyll și Hyde.

Happy Spike în Botswana, l-a rănit strâns pe Prințul Harry la Londra.
Nu am reușit niciodată să le sintetizez pe cei doi și i-a deranjat, m-a
deranjat, dar cu această femeie, m-am gândit, aș putea. Aș putea fi
Happy Spike tot timpul.
Doar că ea nu mi-a spus Spike. Până acum, Meg începuse să-mi
spună Haz.
Fiecare moment al acelei săptămâni a fost o revelație și o
binecuvântare. Și totuși, fiecare clipă ne-a târât mai aproape de
momentul sfâșietor când trebuia să ne luăm rămas bun.
Nu exista nicio cale de a ocoli: Meg trebuia să se întoarcă. A trebuit
să zbor în capitală, Gaborone, să mă întâlnesc cu președintele
Botswanei, pentru a discuta probleme de conservare, după care mă
îmbarcam într-o călătorie de băieți în trei faze, luni în planificare.
Aș anula, i-am spus lui Meg, dar prietenii mei nu m-ar ierta
niciodată.
Ne-am luat rămas bun; Meg a început să plângă.
Când voi iar? Ne
curând.
vedem în
Nu destul de curând.
Nu. Nu aproape.
Teej a pus un braț în jurul ei și a promis că va avea grijă de ea
până la zborul ei, la câteva ore distanță.
Apoi un ultim sărut. Și un val.
Mike și cu mine am sărit în crucișătorul lui alb și ne-am îndreptat
către aeroportul Maun, unde ne-am urcat în avionul lui mic cu
propă și, deși mi-a frânt inima, am zburat.
8.
T
Eram unsprezece dintre noi. Marko, desigur. Adi, desigur.

Doi Mike. Brent. Ofertanții. David. Jakie. Skippy. Viv.
Toată gașca. M-am întâlnit cu ei în Maun. Am încărcat trei bărci argintii cu fund plat
și am pornit. Zile de plutire, drifting, pescuit, dans. Seara eram destul de tare și
foarte obraznici. Dimineața găteam slănină și ouă la foc deschis, mergeam la înotări
reci. Am băut cocktail-uri Bush și bere africană și am ingerat anumite substanțe
controlate.
Când vremea a devenit foarte caldă, am decis să ieșim cu Jet Ski. Am avut prezența
sufletească, în prealabil, să-mi scot iPhone-ul din buzunar și să-l depozitez în consola
Jet Ski. M-am felicitat pentru că sunt atât de prudent. Apoi Adi a sărit pe spatele Jet
Ski-ului, urmat de un Jakie foarte anarhic.
Atât pentru prudent.

I-am spus lui Jakie să coboare. Trei sunt prea multe. Nu ar auzi
pe mine.
Ce as putea sa fac?
Am plecat departe.
Ne plimbam, râdeam, încercând să evităm hipopotamii. Am hohotit pe lângă un
banc de nisip pe care un crocodil de trei metri dormea la soare. Tocmai când am
întors Jet Ski-ul spre stânga, am văzut crocodul deschizând ochii și strecurându-se
în apă.
Câteva clipe mai târziu, lui Adi a zburat pălăria.

Du-te înapoi, înapoi, du-te el a spus.
Am făcut o întoarcere, nu ușor cu trei la bord. Ne-am adus alături de pălărie, iar
Adi s-a aplecat să o smulgă. Apoi Jakie s-a aplecat să ajute. Am căzut cu toții în râu.
Mi-am simțit ochelarii de soare alunecând de pe față, i-am văzut aruncându-se în

apă. M-am scufundat după ei. În momentul în care am venit, mi-am amintit de
crocodișor.
I-am văzut pe Adi și Jakie gândindu-se la același lucru. Apoi m-am uitat la
Jet Ski. Plutind pe o parte. La dracu.
Ale mele
iPhone!toate
Cumelefotografii! Și numere de telefon! Ale
MEG!
Jet Ski-ul s-a oprit pe bancul de nisip. Am răsturnat-o la dreapta și mi-am
luat telefonul de pe consolă. Înmuiat.
Ruinat. Toate fotografiile pe care le-am făcut eu și Meg!
Plus toate textele noastre!
Știam că această călătorie a băieților va fi sălbatică, așa că le-am trimis

câteva fotografii lui Meg și altor prieteni înainte de a pleca, ca măsură de
precauție. Totuși, restul s-au pierdut cu siguranță.
Mai mult, cum aveam să fiu în legătură cu ea?
Adi a spus să nu-ți faci griji, am pune telefonul în orez, a
mod sigur de a-l usca.
Câteva ore mai târziu, în momentul în care ne-am întors în tabără,
tocmai asta am făcut. Am scufundat telefonul într-o găleată mare de orez
alb nefiert.
M-am uitat în jos, foarte îndoielnic. Cât va dura asta?
Ziua sau Două.
Nu ebună. Am nevoie de soluție acum. A
Mike și cu mine am elaborat un plan. Aș putea să-i scriu o scrisoare lui
Meg, pe care o va lua acasă cu el la Maun. Teej putea apoi să fotografieze
scrisoarea și să i-o trimită lui Meg. (Avea numărul lui Meg pe telefon: i l-am
dat când s-a dus prima oară să o ia pe Meg de la aeroport.) Acum trebuia
să scriu scrisoarea aceea.
Prima provocare a fost să găsești un stilou printre acea grămadă de

muppets.
Are cineva A ce? A pix?
Un stilou.
am un EpiPen!
Nu! AA Oh.
biro!biro. Regatul meu pentru biro! pix. a
Un Wow.
Cumva am găsit unul. Următoarea provocare a fost să găsești un loc pentru a
compune.
Am plecat sub un copac.
Am crezut. M-am uitat în spațiu. Am scris:
Hei frumoas-o. OK, nu măminunat.
timp pot gândi,
dispărut te opresc
Doresc
Față tristă...
aici. Oafară
dispărută
MULTE.
de asta,
Telefonul
în râu.
petrecând
tu,atu, În
un u au fost
Mike a plecat cu scrisoarea în mână.

Câteva zile mai târziu, încheind partea cu barca a călătoriei băieților, ne-am
întors la Maun. Ne-am întâlnit cu Teej, care a spus imediat: Deci nu fusese un vis.
Meg eraRelaxează-
reală. Toate
am un
erau
te, am reale.
avut deja răspuns.
Printre altele, Meg a spus în răspunsul ei că este nerăbdătoare să-mi vorbească.
Jubilat, am plecat în a doua parte a călătoriei flăcăilor, în pădurea Moremi. De

data asta am adus un telefon prin satelit.
În timp ce toată lumea termina cina, am găsit o poiană și m-am cățărat în cel mai
înalt copac, crezând că recepția ar putea fi mai bună.
Am sunat-o pe Meg. Ea a raspuns.

Înainte să pot vorbi, ea a scapat: Nu ar trebui să spun asta
Mi-e dor de tine!
N-ar trebui așa de bine, dar și mie mi-e dor! spune ca tine
Și apoi am râs și ne-am ascultat respirând.
9.
eu simțit o presiune enormă, a doua zi, așezându-se să scrie

următoarea scrisoare. Un caz paralizant de blocaj al scriitorului.
Pur și simplu nu găseam cuvintele pentru a-mi exprima entuziasmul,
mulțumirea, dorul meu. Speranțele mele.
Următorul lucru cel mai bun, m-am gândit, în absența lirismului,
ar fi să faci scrisoarea frumoasă din punct de vedere fizic.
Din păcate, nu eram într-o locație propice pentru arte și meșteșuguri.
Călătoria băieților trecea acum în faza a treia – o mașină de opt ore până la
capătul fundului de nicăieri.
Ce sa fac?
La o pauză am sărit din camion, am fugit în tufiș.
Spike, unde mergi? tu
nu am raspuns.
Ce-i cu el?
Rătăcirea nu era recomandabilă în aceste părți. Eram adânci
in tara leului. Dar eram hotărât să găsesc... ceva.
M-am împiedicat, m-am clătinat, nu am văzut decât maro nesfârșit
iarbă. Sunt în noi nenorocitul Outback?
Adi mă învățase cum să caut flori în deșert.
Când era vorba de tufișuri, spunea mereu, verificați ramurile cele mai înalte.
Asa am facut. Și destul de sigur: Bingo! M-am cățărat în tufiș, am cules florile,
le-am pus într-o pungă pusă pe umăr.
Mai târziu, în drumul nostru, am ajuns într-o pădure mopani, unde am

a zărit doi crini impala roz strălucitori.
le-am ales si eu.
Destul de curând am asamblat un buchet mic.
Am ajuns acum la o porțiune de pădure pârjolită de recentele incendii. În
peisajul carbonizat am zărit un interesant
bucată de scoarță dintr-un lemn de plumb. L-am prins, l-am cuibărit în geantă.
Ne-am întors în tabără la apus. Am scris a doua scrisoare, am înțepat

marginile hârtiei, am înconjurat-o cu florile mele și am așezat-o în scoarța arsă,
apoi am făcut-o o fotografie cu telefonul lui Adi. I-am trimis asta lui Meg și am
numărat secundele până când am primit un răspuns, pe care ea a semnat
„Fata ta”.
Prin improvizație și determinare pură, am reușit cumva, pe tot parcursul
călătoriei băieților, să rămân în contact constant. Când m-am întors în sfârșit
în Marea Britanie, am simțit un imens sentiment de realizare. Nu lăsasem
telefoanele udate, colegii beți, lipsa recepției mobile sau alte o duzină de
obstacole să năruiască începutul acestei frumoase...
Cum să-i numesc?

Stând în Nott Cott, cu genți în jurul meu, m-am uitat la
zid și m-am întrebat. Ce este asta? Care este cuvântul?
Este…
Alesul?
Am găsit-o?
De mult, de mult?
Întotdeauna îmi spusesem că există reguli ferme cu privire la relații, cel
puțin atunci când vine vorba de regalitate, iar principala era că trebuie
neapărat să te întâlnești cu o femeie timp de trei ani înainte de a face pasul.
Cum altfel ai putea ști despre ea? De unde să știi altceva despre tine și despre
viața ta regală? Altfel cum ați putea amândoi
ea ce să fițidorit,
v-ați sigurică
căeste
acesta este ceea
un lucru pe
care îl puteți îndura împreună?
Nu a fost pentru toată lumea.

Dar Meg părea excepția strălucitoare de la această regulă. Toate regulile.
Am cunoscut-o imediat, iar ea m-a cunoscut pe mine. Adevăratul eu. Poate
părea neplăcut, m-am gândit, poate părea ilogic, dar
este adevărat: pentru prima dată, de fapt, am simțit că trăiesc în

adevăr.
10.
A frenezie de mesaje text și FaceTiming. Deși am fost

la mii de kilometri distanță, nu ne-am despărțit niciodată. M-
aș trezi cu un mesaj. Răspunde instantaneu. Apoi: text, text, text.
Apoi, după prânz: FaceTime. Apoi, pe tot parcursul după-amiezii:
text, text, text. Apoi, noaptea târziu, un alt maraton FaceTime.
Și totuși nu a fost de ajuns. Eram disperați să ne revedem. Am

înconjurat ultimele zile ale lunii august, la vreo zece zile distanță,
pentru următoarea noastră întâlnire.
Am convenit că ar fi cel mai bine să vină la Londra.
În ziua cea mare, imediat după sosirea ei, a sunat în timp ce intra în camera
ei de la Soho House.
Sunt aici. Vino să mă vezi! nu
masina... pot, sunt in
Facand ce? Ceva

pentru mama mea.
mele unchiul Charles trăiește. Ale

Mama ta? Unde? Althorp. Ce este Althorp? Unde
I-am spus că voi explica mai târziu. Încă nu vorbisem despre... toate astea.
Eram destul de sigur că nu mă căutase pe google, pentru că

mereu punea întrebări. Părea să nu știe aproape nimic – atât de
revigorant. A arătat că nu era
impresionat de regalitate, despre care am considerat primul pas pentru a-i supraviețui.
Mai mult, din moment ce nu făcuse o scufundare profundă în literatură, în dosarul
public, capul ei nu era plin de dezinformare.
După ce Willy și cu mine am depus flori la mormântul mamei, ne-am dus împreună
înapoi la Londra. Am sunat-o pe Meg și i-am spus că sunt pe drum. Am încercat să-mi
păstrez vocea nonșală, nu vreau să mă predau lui Willy.
Există un A în hotel, drum secret ea a spus. Apoi A

lift de marfă.
Prietena ei Vanessa, care a lucrat pentru Soho House, ar fi făcut-o
întâlniți-mă și introduceți-mă înăuntru.
Totul a mers conform planului. După ce l-am întâlnit pe prieten și am navigat într-
un fel de labirint prin măruntaiele Casei Soho, am ajuns în sfârșit la ușa lui Meg.
Am bătut și am întrerupt respirația în timp ce așteptam.

Ușa s-a deschis zburător.
Acel zâmbet.
Părul îi acoperea parțial ochii. Brațele ei se întindeau spre mine. M-a tras înăuntru
și i-a mulțumit prietenei ei dintr-o mișcare fluidă, apoi a trântit ușa repede înainte să
vadă cineva.
Vreau să spun că am agățat un semn „Nu deranja” pe ușă.

Dar nu cred că era timp.
11.
eu dimineața aveam nevoie de întreținere. Am sunat la room service. Când au bătut

la u ă, m-am uitat în jur
frenetic pentru un loc unde să se ascundă.
Camera nu avea nimic. Fără dulapuri sau dulapuri, fără dulap.
Așa că m-am întins pe pat și am tras plapuma peste cap. Meg a șoptit să intru
în baie, dar eu am preferat ascunzătoarea mea.
Din păcate, micul dejun nu a fost livrat de orice chelner anonim. A fost adus de
un asistent de manager de hotel care o iubea pe Meg și pe care ea o iubea, așa că
a vrut să discute. Nu a observat că pe tavă erau două mic dejun. Nu a observat
nodul în formă de prinț de sub plapumă. El a vorbit și a vorbit, și a prins-o la curent
cu toate cele mai recente, în timp ce eu, în peștera mea cu plapumă, am început
să rămân fără aer.
Slavă Domnului pentru toată această practică de mers în portbagajul mașinii

de poliție a lui Billy.
Când bărbatul a plecat în cele din urmă, m-am ridicat, gâfâind.
Apoi am icnit amândoi, am râs atât de tare.
Am decis să luăm cina în acea seară la mine, să invităm niște prieteni. Noi am
găti. Distracție, am spus noi, dar ar însemna mai întâi cumpărături de mâncare.
Nu era nimic în frigiderul meu în afară de struguri și plăcinte de căsuță.
Noi ar putea plecWaitrose, să Am spus.

Bineînțeles că nu am putea merge la Waitrose care ar provoca o împreună :
revoltă. Așa că am întocmit un plan de a face cumpărături în paralel și deghizat,
simultan , fără a ne recunoaște în mod vizibil.
Meg a ajuns acolo cu câteva minute înaintea mea. Purta o cămașă de flanel, un
pardesiu voluminos și un beanie, dar tot am fost surprins că nimeni nu o
recunoștea. O mulțime de britanici l-au urmărit, cu siguranță, dar nimeni nu se
uita. Aș fi văzut-o într-o mulțime de mii.
Costume
De asemenea, nimeni nu s-a uitat de două ori la căruciorul ei, care era plin cu
valizele ei și două genți mari Soho House.
conținând halate pufoase pe care le cumpărase pentru noi la check-out.
La fel de anonim, am apucat un coș, am mers lejer în sus și în jos pe culoare.

Lângă fructe și legume am simțit-o trecând pe lângă mine. De fapt, a fost mai mult
o plimbare decât o plimbare.
Foarte picant. Ne-am alunecat ochii unul spre celălalt, doar o clipă, apoi ne-am
îndepărtat repede.
Meg tăiase o rețetă de somon prăjit din Alimente &
Vin și cu asta am făcut o listă și am împărțit-o în două.
Ea era însărcinată să găsească o foaie de copt, în timp ce eu am fost însărcinată să
găsesc hârtie de copt.
I-am trimis un Ce hartie de pergament?
F este
mesaj: M-a convins asupra țintei.

Deasupra capului tău.
M-am învârtit. Era la câțiva metri distanță, privind din spatele unui display.
Am râs amândoi.
M-am uitat înapoi la raft.
Acest?
Nu, lângă
asta. unul
Noi chicoteam.
Când am trecut prin lista, am plătit la casă, apoi i-am trimis un mesaj lui Meg
despre unde să ne întâlnim. În jos, în parcare,
rampă, sub ferestre. cel transportul de persoane cu oprit
Câteva clipe mai târziu, cumpărăturile noastre găzduite în portbagaj,
Billy Stânca la volan, am ieșit în hohote din parcare, îndreptându-ne spre Nott Cott.
Am privit orașul trecând, toate casele și oamenii și m-am gândit:
Abia aștept să te pentru toți
întâlni a ei.
12.
eu era încântat să o urez pe Meg acasă la mine, dar și jenat: Nott

Cott nu era un palat. Nott Cott era lângă palat – asta era cel mai
bun lucru pe care l-ai putea spune pentru asta. Am privit-o în timp
ce mergea pe poteca din față, prin gardul alb. Spre ușurarea mea,
ea nu a făcut niciun semn de consternare, nu a dat niciun semn de
deziluzie.
Până a intrat înăuntru. Apoi a spus ceva despre o casă de frați.
M-am uitat în jur. Ea nu era departe.

Union Jack în colț. (Cel pe care îl făcusem cu mâna la Polul Nord.)
Pușcă veche pe suportul televizorului. (Un cadou din Oman, după
o vizită oficială.) Consolă Xbox.
Doar A loc păstrează
mine chestii,
aici mult.
pentru i-am explicat, mișcându-mă
niște hârtii și haine. nu sunt
A fost construit și pentru oameni mai mici, oameni dintr-o epocă
trecută. Astfel, camerele erau mici, iar tavanele erau o casă de
păpuși joasă. I-am făcut un tur rapid, care a durat treizeci de
secunde. Minte capul!
Nu observasem până atunci cât de ponosit era mobila. Canapea
maro, fotoliu beanbag mai maro. Meg făcu o pauză înaintea sacii
de fasole.
IIstiu. stiu.
Oaspeții noștri la cină au fost vărul meu Euge, iubitul ei Jack și
prietenul meu Charlie. Somonul a ieșit perfect și toată lumea a
complimentat-o pe Meg pentru talentele sale culinare.
I-au devorat și poveștile. Au vrut să audă totul despre . Și călătoriile
ei. Le-amCostume
fost recunoscător pentru interesul lor, pentru căldura lor.
Vinul era la fel de bun ca și compania și era din belșug, iar după
cină ne-am mutat într-un loc confortabil, am pus
pe muzică și pălării proaste și dansat. Am o amintire neclară și un videoclip

granulat pe telefon, cu Charlie și cu mine, rostogolindu-ne pe podea, în timp
ce Meg stătea în apropiere și râdea.
Apoi am intrat în tequila.
Îmi amintesc că Euge o îmbrățișează pe Meg, de parcă ar fi fost surori. Îmi
amintesc că Charlie mi-a dat degetul în sus. Îmi amintesc că m-am gândit: dacă
întâlnirea cu restul familiei mele merge așa, suntem liberi acasă. Dar apoi am
observat că Meg se simțea prost. Ea s-a plâns de stomac deranjat și părea
teribil de palidă.
M-am gândit: Uh-oh, ușor.

Ea s-a dus în pat. După un pahar de noapte, am văzut oaspeții noștri afară
și am făcut un pic de îngrijire. M-am culcat pe la miezul nopții și am ieșit, dar
m-am trezit la două dimineața să o aud în baie, fiind bolnavă, cu adevărat
bolnavă, nu bolnavul bețiv pe care mi-l imaginasem. Se întâmpla altceva.
Intoxicație alimentară.
Ea a dezvăluit că a mâncat calmari la prânz la un restaurant.
calamari britanici! Mister rezolvat.

De pe podea spuse încet: Te rog spune-mi că nu sunte i
am părul în spate în timp ce vomit. la Da-ul meu.
Eu sunt.
Am frecat-o pe spate și până la urmă am culcat-o. Slabă, aproape de lacrimi,

ea a spus că și-a imaginat un final foarte diferit pentru Întâlnirea Patru.
Oprește-te, am spus. Aveți grijă unul de celălalt? Acesta este ideea.

Asta e dragoste, m-am gândit, deși am reușit să păstrez cuvintele înăuntru.
13.
J Înainte ca Meg să se întoarcă în Canada , am mers la grădinile Frogmore

pentru o plimbare.
Era în drum spre aeroport.
Un loc preferat de-al meu, am spus. A vorbit și cu ea.
Ea iubea mai ales lebedele, și mai ales una care era foarte morocănosă. (L-am
numit Steve.) Majoritatea lebedelor sunt morocănoase, am spus. Majestuos,
dar acru. M-am întrebat întotdeauna de ce, din moment ce fiecare lebădă
britanică era proprietatea Majestății Sale și orice abuz asupra lor, prin urmare,
constituia o infracțiune.
Am vorbit despre Euge și Jack, pe care i-a iubit. Am vorbit despre munca lui
Meg. Am vorbit despre a mea. Dar mai ales am vorbit despre această relație,
un subiect atât de imens încât părea inepuizabil. Am continuat discuția când
ne-am urcat înapoi în mașină și am condus la aeroport și am continuat să
vorbim în parcare, unde am lăsat-o pe furiș. Am convenit că, dacă am fi serios
să ne dăm o șansă, o șansă reală, am avea nevoie de un plan serios. Ceea ce
însemna, printre altele, să faci un jurământ de a nu lăsa să treacă mai mult de
două săptămâni fără să ne vedem.
Am avut amândoi relații la distanță și au fost întotdeauna dure, iar o parte

din motiv a fost întotdeauna lipsa unei planificări serioase. Efort. Trebuia să
lupți cu distanța, să învingi acea distanță. Adică călătorii. Multe și multe călătorii.
Din păcate, mișcările mele au atras mai multă atenție, mai multă presă.
Guvernele trebuiau alertate când treceam granițele internaționale, trebuia
sesizată poliția locală. Toți gărzile mele de corp au trebuit să fie amestecate.
Așadar, povara va cădea asupra Meg. În primele zile, ar trebui să fie ea
petrecând timpul în avioane, ea traversând oceanul — în timp ce încă lucrează

cu normă întreagă la . De multe zile mașina Costume
a venitsă
după
o ducă
ea lala4:15
set. dimineața
Nu era corect ca ea să-și asume povara, dar a fost dispusă, a spus ea. Nicio
alegere, spuse ea. Alternativa era să nu mă vezi și asta, a spus ea, nu era
fezabil. Sau suportabil.
Pentru a suta oară de la 1 iulie, inima mi s-a deschis.
Apoi ne-am luat iar la revedere.

Vezi peste saptamani.
săptămâni.
două
Doi Da. Dumnezeu.
14.
S După acea zi, Willy și Kate m-au invitat la cină.
Ei știau că se întâmplă ceva cu mine și au vrut să afle ce este.
Nu eram sigur că sunt gata să le spun. Nu eram sigur că vreau să știe

altcineva încă. Dar apoi, în timp ce ne-am așezat în camera lor cu televizor,
ambii copii înfundați în pat, momentul s-a simțit potrivit.
Am menționat întâmplător că a existat... o nouă femeie în viața mea.
Au năvălit înainte. Cine este ea?

Îți spun, dar te rog,
Harold, da te
—rog,
cinete rog,
Da, amda,
este? nevoie de amândoi
e actriță. păstrezi
un pentru
secretul.
tine,un
Oh?
Ea este americancă.
Oh.
Pe o emisiunea numită Costume .
Le-au rămas gurile deschise. S-au întors unul către celălalt.

Apoi Willy s-a întors spre mine și a spus: La naiba!
Ce?
În nici un caz.
Îmi pare rău? Imposibil!
Am fost nedumerit, până când Willy și Kate mi-au explicat că erau

telespectatori obișnuiți – nu, religioși – ale filmului Great, . gândit, râzând.
m-am
Costume
Mi-am făcut griji pentru lucrul greșit. În tot acest timp am crezut că Willy și
Kate ar putea să nu o primească pe Meg în familie, dar acum trebuia să-mi fac
griji că o vor urmări pentru un autograf.
M-au aruncat cu întrebări. Le-am povestit câte ceva despre cum ne-am
cunoscut, le-am spus despre Botswana, le-am spus despre Waitrose, le-am
spus că am fost încântat, dar în general ceea ce le-am spus a fost puternic
redactat. Doar că nu am vrut să dau prea mult.
Am mai spus că abia aștept să o întâlnească, că aștept cu nerăbdare ca noi

patru să petrecem mult timp împreună și le-am mărturisit, pentru a enusa
oară, că acesta a fost visul meu de multă vreme – să mă alătur lor. un partener
egal. Pentru a deveni patru. I-am spus asta lui Willy de atâtea ori, iar el îmi
răspunsese mereu:
S-ar putea întâmpla,
Harold! nu
Și fii cu asta. trebuie să faci Ei bine, acum am
că a fost simțit că se va întâmpla și i-am spus asta – dar el totuși
spunea să încetinești.
S-ar un La urma urmei, actriță americană, Harold. Orice
putea întâmpla.
Am dat din cap, puțin rănită. Apoi i-a îmbrățișat pe el și pe Kate și a plecat.
15.
M de exemplu, sa întors la Londra o săptămână mai târziu.

octombrie 2016.
Am luat prânzul cu Marko și familia lui și i-am prezentat câțiva alți prieteni
apropiați. Toate bune. Toată lumea o iubea.
Încurajat, am simțit că a venit timpul ca ea să-mi cunoască familia.
Ea a fost de acord.
Prima oprire, Royal Lodge. Să o întâlnesc pe Fergie, pentru că Meg o
cunoștea deja pe fiica lui Fergie, Euge, și pe Jack, așa că acesta părea un pas
logic. Dar când ne apropiam de Royal Lodge, am primit vestea pe telefon.
Bunica era acolo.

Ea intrase înăuntru.
În drumul ei de la biserică înapoi la castel.
Meg a spus: Distrac ie! eu iubescbunicile.
Am întrebat dacă știe să facă o reverență. Ea a spus că s-a gândit
asa de. Dar nici ea nu și-a dat seama dacă vorbeam serios.
Vrei să o cunoști pe
ta. Regina, știi, dar bunica.
Eu este Dar ea este
regina.
Am tras pe alee, am traversat pietrișul, am parcat lângă gardul viu verde
mare.
Fergie ieși afară, oarecum agitată, și spuse: Tu
stii cat de reversibil? la
Meg clătină din cap.
Fergie a demonstrat o dată. Meg a imitat-o.
Nu a fost timp pentru un tutorial mai avansat. Noi
nu a putut-o face pe bunica să aștepte.
În timp ce ne îndreptam spre u ă, Fergie i cu mine ne-am aplecat amândoi

în Meg, șoptind mementouri rapide. Când te dată,
întâlnesc prima
regina, este
Majestatea Ta. După aceea, este doar doamnă.
Rimează cu șuncă.
Doar, orice ai face, nu-i convinge de tine , am zis amandoi,
vorbind unul peste altul.
Am intrat în sufrageria mare din față și acolo era ea. Bunicu ă.
Monarhul. Regina Elisabeta a II-a. Stând în mijlocul camerei. Ea s-a întors
ușor. Meg s-a dus direct la ea și a lăsat o reverență profundă, fără cusur.
Majestatea Voastra. O placere sa te cunosc.

Euge și Jack erau lângă bunicuță și aproape că păreau că nu o cunosc pe
Meg. Erau foarte liniștiți, foarte potriviti. Fiecare ia dat lui Meg un sărut
rapid pe obraz, dar era pur regal. Britanic pur.
Era un tip care stătea de cealaltă parte a bunicii și m-am gândit: Bogey
la ora douăsprezece. Meg a căutat la mine un indiciu cu privire la identitatea
lui, dar nu m-am putut abține – nu-l mai văzusem niciodată. Euge mi-a
șoptit la ureche că era un prieten al mamei ei. Ah, bine. M-am uitat cu
atentie la el:
Sclipitor. Felicitări fiind pentru celepemai importante
prezent.
momente
Ale mele
ale vieții din
Bunica era îmbrăcată pentru biserică: o rochie viu colorată și o pălărie

asortată. Nu-mi amintesc culoarea, mi-aș dori să pot, dar era strălucitoare.
Extravagant. O vedeam pe Meg regretând blugii și puloverul negru.
De asemenea, regretam pantalonii mei ponosit. Nu ne-am plănuit,

voiam să-i spun bunicii, dar era ocupată să întrebe despre vizita lui Meg.
am spus noi.
Grozav, Minunat.
Am întrebat despre slujba bisericii.
Minunat.
Totul a fost foarte plăcut. Bunica chiar a întrebat-o pe Meg ce părere are
despre Donald Trump. (Acesta a fost chiar înainte de alegerile din noiembrie
2016, așa că toată lumea din lume părea să se gândească și să vorbească
despre candidatul republican.)
Meg a considerat politica un joc fără câștig, așa că a schimbat subiectul în
Canada.
Bunica miji. Credeam că sunt
locuiești
americani.
în Canada
dar de
șapte ani de muncă.
Bunica părea încântată. Commonwealth. Bine bine.

După douăzeci de minute, bunica a anunțat că trebuie să plece. Unchiul
meu Andrew, așezat lângă ea, ținându-și geanta de mână, a început să o
escorteze afară. Euge a mers și el cu ea.
Înainte de a ajunge la ușă, bunica se uită înapoi pentru a-și lua rămas bun de
la Jack și de la prietenul lui Fergie.
Ea a privit-o pe Meg, a făcut un semn cu mâna și un zâmbet cald.
Pa.
minunat.
Adio
sa te intalnesc, doamna, în timp ce ea se scufunda într-o
face din nou o .
reverență Toată lumea a intrat în cameră după ce ea a plecat.
Întreaga vibrație s-a schimbat. Euge și Jack erau ei vechi, iar cineva a sugerat
băuturi.
Da, te rog.
Toată lumea a complimentat-o pe Meg pentru reverența ei. Atat de bun! Atat
de adanc!
După un moment, Meg m-a întrebat ceva despre
Asistentul Reginei.
Am întrebat despre cine vorbește.
. ei.aCine?
Bărbatul ăla ținând-o în brațe.asistentul
Omul care condus-o
Era alladoilea
poșetă.
fiuNu
al ei.
eraAndrew.
.
.
Cu siguranță nu ne căutase pe google.
16.
N ext era Willy. Știam că mă va ucide dacă mai las un minut.

Așa că Meg și cu mine am venit într-o după-amiază, cu puțin
timp înainte ca el și cu mine să plecăm într-o excursie de filmare.
Mergând până la apartamentul 1A, sub arcul imens, prin curte, m-
am simțit mai nervos decât înainte de întâlnirea cu bunica.
M-am întrebat de ce.

Niciun răspuns nu mi-a venit în minte.
Am urcat treptele de piatră cenușie, am sunat la sonerie.

Fara raspuns.
După o așteptare ușa s-a deschis și acolo era fratele meu mai mare, cam îmbrăcat.
Pantaloni drăguți, cămașă frumoasă, guler deschis. I-am prezentat-o pe Meg, care s-a
aplecat și i-a dat o îmbrățișare, ceea ce l-a speriat complet.
El a dat înapoi.
Willy nu a îmbrățișat mulți străini. În timp ce Meg a îmbrățișat majoritatea străinilor.

Momentul a fost o ciocnire clasică de culturi, ca lanternă-torță, care mi s-a părut atât
amuzant, cât și fermecător. Mai târziu, însă, privind în urmă, m-am întrebat dacă era mai
mult decât atât. Poate că Willy se aștepta ca Meg să facă o reverență? Ar fi fost protocol
când mă întâlneam pentru prima dată cu un membru al Familiei Regale, dar ea nu știa și
nu i-am spus. Când am întâlnit-o pe bunica mea, am spus clar: aceasta este regina. Dar
când l-am întâlnit pe fratele meu, a fost doar Willy, care a iubit
Costume.
Oricum, Willy a trecut peste asta. Schimbă câteva cuvinte calde cu Meg, chiar în
interiorul ușii, pe podeaua în carouri a holului lor. Am fost apoi întrerupți de spanielul
lui, Lupo, lătrând de parcă am fi hoți. Willy îl tăcu pe Lupo.
Unde este Kate? cu

Afară copiii.
Ah, rău.
asemenea Data viitoare. de
Apoi a venit timpul să ne luăm la revedere. Willy trebuia să termine de împachetat

și trebuia să plecăm. Meg mi-a dat un sărut și ne-a spus amândoi să ne distrăm în
weekendul nostru de filmări, iar ea a plecat să-și petreacă prima noapte singură la Nott
Cott.
În următoarele zile nu m-am putut opri să vorbesc despre ea.
Acum că ea și bunica s-au cunoscut, acum că ea și Willy s-au cunoscut, acum că nu mai
era un secret în familie, aveam atâtea de spus. Fratele meu asculta, atent, zâmbind
mereu subțire. Plictisitor să aud pe cineva îndrăgostit continuând și mai departe, știu,
dar nu m-am putut opri.
Spre meritul lui, nu a tachinat, nu mi-a spus să tac.

Dimpotrivă, a spus ceea ce am sperat că va spune, chiar a avut nevoie să spună.
Fericit pentru Harold. tu,
17.
W
gâfâi.
Eeks mai târziu, Meg și cu mine am trecut prin poartă, în
grădinile luxuriante ale Clarence House, care au făcut-o pe Meg
Ar trebui să le vezi primăvara. se. Tata le-a proiectat

Am adăugat: În onoarea lui Gan-Gan, știi. înaintea lui. Ea a locuit aici tu
I-am pomenit lui Meg de Gan-Gan. De asemenea, mai spuneam că locuiam aici, la
Clarence House, de când aveam nouăsprezece ani până la vreo douăzeci și opt de ani.
După ce m-am mutat, Camilla mi-a transformat dormitorul în dressingul ei. Am
încercat să nu-mi pese. Dar, mai ales prima dată când l-am văzut, mi-a păsat.
Ne-am oprit la ușa din față. Ora cinci, pe punct.

N-ar face să întârzii.
Meg arăta frumoasă și i-am spus așa. Purta o rochie alb-negru, cu o fustă plină, cu
model de flori, iar când i-am pus mâna pe spate am simțit cât de delicat este materialul.
Avea părul căzut, pentru că i-am sugerat să-l poarte așa.
Pa it le place când femeile

purta părul jos. Bunica de asemenea. Ea a comentat adesea
„Coama frumoasă a lui Kate.”
Meg purta puțin machiaj, pe care l-aș fi făcut și eu

sugerat. Tata nu era de acord cu femeile care purtau mult.
Ușa s-a deschis și am fost întâmpinați de majordomul Gurkha al lui Pa. Și de Leslie,
managerul său de multă vreme, care lucrase și pentru Gan-Gan. Ne-au condus pe
coridorul lung, pe lângă tablourile mari și oglinzile cu margini aurite, de-a lungul
covorului purpuriu cu alergatorul purpuriu, pe lângă dulapul mare de sticlă plin cu
porțelan strălucitor și moșteniri rafinate, pe scara scârțâitoare, care se ridica cu trei
trepte înainte. alergând la dreapta, urcând încă douăsprezece trepte, apoi alergând
din nou la dreapta. Acolo, în cele din urmă, pe palierul de deasupra noastră, stătea
tata.
Lângă el stătea Camilla.
Eu și Meg repetasem acest moment de mai multe ori.

Tată, Spune,
obraz dacă
Alteța
seVoastră
aplecă altfel,
Regală, reverență. fiecare domnule. sau Poate o sărut
Pentru
a
pe A strângere de mână.Pentru
Camilla, fără reveren ă. Nu doar necesar. A sărut rapid sau

strângere de .
mână,reverență?
fără Sunte i sigur?
Nu mi s-a părut potrivit.

Am intrat cu toții într-o sufragerie mare. Pe parcurs, tata a întrebat-o
pe Meg dacă este adevărat, după cum i se spusese, că ea este vedeta
unei telenovele americane! Ea a zâmbit. Am zâmbit. Am vrut cu disperare
să spun: Telenovelă? Nu, asta e al nostru
familie, Pa.
Meg a spus că a fost într-o dramă prin cablu care a fost difuzată
seara. Despre avocați. A spus Tată numit. .
Minunat , Costume Ce splendid.
Am ajuns la o masă rotundă întinsă cu o cârpă albă. Lângă ea stătea
un cărucior cu ceai: prăjitură cu miere, flapjacks, sandvișuri, crumpets
calde, biscuiți cu niște cremă tartinată, busuioc mărunțit — preferatul
tatălui. Toate aranjate chirurgical. Tata stătea cu spatele la o fereastră
deschisă, cât mai departe posibil de focul. Camilla stătea vizavi de el, cu
spatele la foc. Eu și Meg ne-am așezat între ei, unul față de celălalt.
Am înăbușit o crumpet cu Marmite; Meg a luat două sandvișuri cu

ceai de somon afumat. Noi murim de foame. Eram atât de nervoși toată
ziua încât nu mâncasem.
Tata i-a oferit niște flapjacks. Ea i-a iubit.
Camilla a întrebat cum și-a luat Meg ceaiul, întuneric sau deschis, iar
Meg și-a cerut scuze că nu știa. eu gând
ceai a fost ceai.
Acest lucru a stârnit o discuție captivantă despre ceai, vin și alte libații
și britanicism versus americanisme, iar apoi am ajuns la subiectul mai
amplu al lucrurilor care ne plac tuturor, care a dus direct la câini. Meg a
vorbit despre cei doi „bebeluși de blană” ai ei, Bogart și Guy, ambii
salvatori.
Guy a avut o poveste deosebit de tristă. Meg l-a găsit la un adăpost de
ucidere din Kentucky după ce cineva l-a abandonat în adâncime
pădure, fără hrană sau apă. Beagles, a explicat ea, au fost doborâți în Kentucky
mai mult decât în orice alt stat, iar când l-a văzut pe Guy pe site-ul adăpostului,
s-a îndrăgostit.
Am văzut chipul Camillei întunecându-se. Ea a fost patrona Battersea Dogs
& Cats Home, așa că astfel de povești o lovesc mereu greu. Si tata. Nu suporta
să se gândească la suferința vreunui animal. Fără îndoială, i-a adus aminte de
momentul în care iubitul său câine, Pooh, s-a pierdut pe mlaștina din Scoția –
probabil într-o groapă de iepure – pentru a nu mai fi văzut niciodată.
Conversația a fost ușoară, toți patru vorbim deodată, dar apoi Pa și Meg au
început o discuție liniștită, iar eu m-am întors către Camilla, care părea mai
dornică să asculte cu urechea decât să vorbească cu fiul ei vitreg, dar, din
păcate, ea a rămas blocată cu mine.
În curând, ne-am schimbat cu toții. Ce ciudat, m-am gândit, că respectăm
instinctiv același protocol ca la o cină de stat cu bunica.
În cele din urmă, conversația s-a lărgit din nou pentru a include pe toată
lumea. Am vorbit despre actorie și despre arte în general.
Ce luptă ar putea fi să-ți faci drum într-o astfel de meserie, a spus tată. Avea o
mulțime de întrebări despre cariera lui Meg și părea impresionat de felul în
care ea a răspuns.
Încrederea ei, inteligența ei, m-am gândit, l-au prins
pe nesimțite.
Și atunci timpul nostru a trecut. Tată și Camilla au avut o altă viață regală.
înregimentat,departe.
logodnă. supraprogramat,
Puternic așa mai
Am făcut o notă pentru a-i explica mai târziu lui Meg toate acestea.
Am stat cu toții în picioare. Meg s-a aplecat spre tata. Am tresărit; ca și Willy,
tata nu era un îmbrățișător. Din fericire, ea i-a oferit un standard britanic obraz
la obraz, de care părea să-i placă de fapt.
Am scos-o pe Meg din Clarence House, în acele grădini luxuriante și

parfumate, simțindu-mă exultant.
Ei bine, asta e atunci, m-am gândit. Bun venit in familie.
18.
eu a zburat la Toronto. Sfârșitul lui octombrie 2016. Meg a fost

încântată să-mia arate
ei via câini – căsuța,
ă, a ei
pe care
nerăbdătoare
a ei o
săadora.
până văd Și eram
la ultimul
totul, să știu
detaliu despre ea. (Deși m-am strecurat în Canada o dată înainte,
pe scurt, aceasta ar fi prima mea vizită corectă.) Am plimbat câinii
în râpe și parcuri mari și deschise. Am explorat colțurile puțin
populate ale cartierului ei. Toronto nu era Londra, dar nici
Botswana. Așa că, fii mereu precaut, am spus. Menține bula.
Continuați să purtați deghizări.
Apropo de deghizări. I-am invitat pe Euge și Jack să ni se alăture de

Halloween. Și cel mai bun prieten al lui Meg, Markus. Soho House din Toronto
avea o petrecere mare, iar tema era „Apocalipsa”. Îmbrăcați-vă în consecință.
I-am mormăit lui Meg că nu am avut mare noroc la petrecerile tematice în

costume, dar aș da o altă încercare. Pentru ajutor cu costumul meu, am apelat
la un prieten, actorul Tom Hardy, înainte să plec de acasă. L-am sunat să-l
întreb dacă pot să-i împrumut costumul
Nebun Max .
Toată chestia? te rog,
Da, amice! Toata trusa.
Mi-a dat totul înainte să plec din Marea Britanie, iar acum l-am încercat în
baia mică a lui Meg. Când am ieșit, ea a hohot de râs.
A fost amuzant. Și puțin înfricoșător. Dar principalul lucru a fost: eu

era de nerecunoscut.
Meg, între timp, purta pantaloni scurți negri rupti, un top camuflat, ciorapi
de plasă. Dacă asta e Apocalipsa, m-am gândit, aduce la sfârșitul lumii.
Petrecerea a fost zgomotoasă, întunecată, beată – ideală. Câțiva oameni au

făcut dubluri în timp ce Meg a trecut prin camere, dar nimeni nu s-a uitat de
două ori la întâlnirea ei distopică. Mi-aș fi dorit să pot purta această deghizare
în fiecare zi. Mi-aș fi dorit să-l pot refolosi a doua zi și să o vizitez pe platoul de
filmare al lui Then again, poate că nu. FăcusemCostume .
greșeala de a căuta pe google
și de a viziona câteva dintre scenele ei de dragoste online. O văzusem pe
ea și pe un coleg de distribuție blestându-se reciproc într-un fel de birou sau
sală de conferințe... Ar fi nevoie de terapie cu șocuri electrice pentru a-mi
scoate acele imagini din cap. Nu aveam nevoie să văd astfel de lucruri pe viu.
Totuși, ideea era discutabilă: a doua zi era duminică, așa că nu lucra.
Și apoi totul a fost pus în discuție, totul a fost schimbat pentru totdeauna,
pentru că a doua zi a fost când știrile despre relația noastră s-au deschis larg.
Ei bine, am spus noi, uitându-ne îngrijorați la telefoanele noastre, așa a fost

se va întâmpla în cele din urmă.
De fapt, am avut un avertisment că era probabil să se întâmple în acea zi.
Am fost informați, înainte de a pleca la Apocalipsa de Halloween, că ar putea
veni o altă apocalipsă. Mai multă dovadă că universul avea un simț al umorului
rău.
ul nostru, cumva?
gata pentru
tu cam.ce se îndreaptă pe Meg-
Tu esti?
Da.
Stăteam pe canapeaua ei, cu câteva clipe înainte să plec la aeroport.
Sunteți speriați? tu
Da. Nu.
Poate. Suntem fi vânat.
merge. la voi Nu douăînmoduri
doar dacă suntem tufiș. trateaza
de a ca
Ea mi-a amintit de ceea ce am spus în Botswana, când

leii răcneau.
Ave i încredere în mine.
Mă voi
tu păstra în siguranță.
Atunci mă crezuse, spuse ea. M-a crezut acum.

Până când am aterizat la Heathrow, povestea... se făcuse?
Totul a fost neconfirmat și nu erau fotografii, așa că

nu era nimic care să-l alimenteze.
O clipă de amânare? Poate, m-am gândit, totul va fi bine.
nu. Calm înainte de furtuna de rahat.
19.
eu în primele ore și zile ale lunii noiembrie 2016 a fost un nou minim la
fiecare câteva minute. Am fost șocat și m-am certat pentru că am fost
șocat. Și pentru că nu ai fost pregătit. Eram pregătit pentru nebunia
obișnuită, calomniile standard, dar nu anticipasem acest nivel de
minciună neîngrădită.
Mai presus de toate, nu fusesem pregătit pentru rasism. Atât rasismul

câine-fluier, cât și rasismul flagrant, vulgar, în față.
The Daily Mail Fata

a lui
luatHarry
conducerea. Titlul său:
este (aproape) direct din Compton.
Subtitlu: S-a dezvăluit
căminul mamei ei, marcat de bande, deci va veni el la ceai?
Un alt tabloid a sărit în luptă cu acest picurător: Fața mi a înghețat. Sângele

mi s-a oprit. Eram
Harry furios, dar mai mult: rușine.
să se căsătorească Țaragangsterilor?
regalitatea mea mamă? Făcând asta?
Pentru ea? Pentru noi?
Într-adevăr?
De parcă titlul său nu ar fi suficient de rușinos, a continuat spunând Poștă

că Compton fusese scena a patruzeci și șapte de crime numai în ultima
săptămână. Patruzeci și șapte, imaginează-ți asta. Nu contează că Meg nu locuise
niciodată în Compton, nici măcar în apropierea ei. Locuise la o jumătate de oră
depărtare, la fel de departe de Compton cât era Palatul Buckingham de Castelul
Windsor. Dar uitați că: chiar dacă a locuit în Compton, cu ani în urmă sau în
a avut
prezent, deci ce? Cui îi pasă câte crime au fost comise în altundeva,
Compton sauatâta
oriunde
timp
cât nu Meg a fost cea care le-a comis?
Poștă din nou, de data aceasta cu un eseu al

O zi sau două mai târziu, au intervenit
surorii fostului primar al Londrei, Boris Johnson, care a prezis că Meg va... face
ceva... genetic... familiei regale. „Dacă există probleme din presupusa ei unire cu
Prințul Harry, soții Windsor își vor îngroșa sângele albastru subțire și apos și
pielea palidă Spencer și părul roșu cu un ADN bogat și exotic.”
Sora Johnson a mai opinat că mama lui Meg, Doria, era din „partea greșită a
căilor” și ca dovadă ca piatra a citat dreadlock-urile Doriei. Această mizerie era
răspândită la trei milioane de britanici, despre Doria, drăguța Doria, născută în
Cleveland, Ohio, absolventă a liceului Fairfax, într-o parte prin excelență a clasei
de mijloc din Los Angeles.
The Telegraf a intrat în bătaie cu o piesă ceva mai puțin dezgustătoare,

dar la fel de nebună, în care scriitorul a examinat din toate unghiurile întrebarea
arzătoare dacă pot sau nu legal să mă căsătoresc cu o (gâfâită) divorțată.
Doamne, erau deja în trecutul ei și se uitau la prima ei căsătorie.
Nu contează că tatăl meu, un divorțat, era în prezent căsătorit cu o divorțată

sau mătușa mea, Prințesa Anne, era o divorțată recăsătorită – lista continua.
Divorțul din 2016 a fost considerat de presa britanică o scrisoare stacojie.
pieptănată prin rețelele de socializare a lui Meg, a descoperit o fotografie veche a
Următorul The Soare ei cu un prieten și un jucător profesionist de hochei și a
creat un fir elaborat despre Meg și jucătorul de hochei care au o aventură toridă.
Am întrebat-o pe Meg despre asta.
Nu, el agă a sus cu al meu prieten. eu introdus

ei.
Așa că l-am rugat pe avocatul Palatului să contacteze această ziare și să le
spună că povestea este categoric falsă și defăimătoare și să o elimine imediat.
Răspunsul ziarului a fost o ridicare din umeri și un deget mijlociu ridicat.
Ești nesăbuit , a spus avocatul ziarului

editori.
Căscat , au spus editorii.
Știam deja cu siguranță că ziarele i-au pus anchetatori privați pe Meg și pe toți
cei din cercul ei, în viața ei, chiar și pe mulți nu în viața ei, așa că știam că erau
experți în mediul și iubiții ei.
Erau megologi; știau mai multe despre Meg decât oricine din lume în afară de
Meg și, prin urmare, știau că fiecare cuvânt pe care îl scriseseră despre ea și
despre jucătorul de hochei era un gunoi fierbinte. Dar ei au continuat să răspundă
la avertismentele repetate ale avocatului Palatului cu aceleași non-răspunsuri,
ceea ce echivala cu o batjocură batjocoritoare: Noi. Nu.
Îngrijire.
M-am înghesuit cu avocatul, încercând să aflu cum să o protejez pe Meg de

acest atac și de toate celelalte. Mi-am petrecut cea mai mare parte a fiecărei
zile, din momentul în care am deschis ochii până cu mult după miezul nopții,
încercând să o fac să se oprească.
Dă-i în judecată, i-am tot spus avocatului, iar și iar. El a explicat iar și iar că
acțiunea în judecată era ceea ce doreau ziarele. Erau înfometați să dau în
judecată, pentru că dacă dam în judecată asta ar confirma relația și atunci
chiar ar putea merge în oraș.
M-am simțit sălbatic de furie. Și vinovăția. O infectasem pe Meg și pe mama

ei cu contagiunea mea, altfel cunoscută drept viața mea. Îi promisesem că o
voi ține în siguranță și deja am aruncat-o în mijlocul acestui pericol.
Când nu eram cu avocatul, eram cu agentul de comunicații al Palatului

Kensington, Jason. Era foarte deștept, dar puțin prea cool în privința acestei
crize care se desfășoară pe placul meu. M-a îndemnat să nu fac nimic.
Doar vei hrăni fiara. a tace
opțiune
cea mai bună
.
Dar tăcerea nu era o opțiune. Dintre toate opțiunile, tăcerea era cea mai
puțin dezirabilă, cea mai puțin apărăbilă. Nu am putut lăsa presa să continue
să-i facă asta lui Meg.
Chiar și după ce l-am convins că trebuie să facem ceva, să spunem ceva,
orice, Palatul a spus că nu.
Curtenii ne-au blocat greu. Nu se poate face nimic, au spus ei.
Și deci nu se face nimic. voi
Am acceptat asta ca finală. Până când am citit un eseu din Eseistul a spus
Huffington Post. că reacția blândă a britanicilor la această explozie a
rasismului era de așteptat, deoarece ei erau moștenitorii colonialiștilor rasiști.
Dar ceea ce era cu adevărat „de neiertat”, a adăugat ea, a fost tăcerea mea.
A mea.
I-am arătat eseul lui Jason și i-am spus că avem nevoie de o corectare a
cursului imediat. Gata cu dezbaterea, nu mai mult
discu ie. Aveam nevoie de o declarație acolo.

Într-o zi am avut un draft. Puternic, precis, furios, cinstit. Nu credeam că va
fi sfârșitul, dar poate începutul sfârșitului.
L-am citit pentru ultima dată și l-am rugat pe Jason să-l lase să zboare.
20.
J Cu câteva ore înainte ca declarația să fie difuzată, Meg era pe drum să mă

vadă. Ea a condus la Aeroportul Internațional Pearson din Toronto, tapii
urmărind-o și și-a făcut drum cu grijă printre mulțimile de călători, simțindu-se
nervoasă, expusă. Salonul era plin, așa că un reprezentant al Air Canada i s-a
făcut milă de ea și a ascuns-o într-o cameră laterală.
Chiar i-a adus o farfurie cu mâncare.

Când a aterizat la Heathrow, declarația mea era peste tot. Și să nu schimbe
nimic. Asaltoul a continuat.
De fapt, declarația mea a generat un nou atac — din partea familiei mele.
Tata și Willy erau furioși. Mi-au dat o ureche. Declarația mea i-a făcut să arate
rău, au spus amândoi.
De ce naiba?
Pentru că nu au făcut niciodată o declarație pentru că erau hărțuiți. al lor
prietene sau soții când ei
Deci această vizită nu a fost ca cele anterioare. A fost complet opusul. În loc
să ne plimbăm prin grădinile Frogmore, sau să stăm în bucătăria mea, vorbind
visător despre viitor, sau doar să ne cunoaștem, eram stresați, întâlnim avocați,
căutăm modalități de a combate această nebunie.
De regulă, Meg nu se uita la internet. Ea a vrut să se protejeze, să-și

scape otrava din creier. Inteligent.
Dar nu este sustenabil dacă am duce o bătălie pentru reputația și siguranța
ei fizică. Trebuia să știu exact ce era adevărat, ce era fals și asta însemna
să o întreb la fiecare câteva ore despre altceva care a apărut online.
acest lucru este adevărat?

Este adevarat? Este o cereale de adevar
în De asta?
ce arasta,
faceHaz?
Ea începea adesea să plângă. Eu zic sa nu inteleg.
ei fac chestii.
Da ei Și o fac. poate sa. da
Totuși, în ciuda stresului crescând, a presiunii teribile, am reușit să ne
protejăm legătura esențială, fără să ne rupem niciodată unul de celălalt în
acele câteva zile. Când am ajuns la ultimele ore ale vizitei ei, am fost fermi,
fericiți, iar Meg a anunțat că vrea să-mi facă un prânz special de rămas bun.
Nu era nimic în frigiderul meu, ca de obicei. Dar era un Whole Foods pe

stradă. I-am dat indicații, ruta cea mai sigură, pe lângă paznicii Palatului,
faceți dreapta, spre Kensington Palace Gardens, în jos până la Kensington
High Street, e o barieră de poliție, faceți la dreapta și veți vedea Whole
Foods.
Este masiv, nu-l pot rata. tu
Aveam o logodnă, dar voi fi acasă în curând.
Geacă de baseball, cu capul în jos, pe partea laterală. Vei fi bine, gate. capac,
I i promit.
Două ore mai târziu, când am ajuns acasă, am găsit-o neconsolată.
suspine. Tremurând.
Ce este? Ce s-a întâmplat?
Abia putea să scoată povestea.
Se îmbrăcase exact așa cum i-am sfătuit și alergase fericită, anonimă,
în sus și în jos pe culoarele supermarketurilor. Dar ca
ea a urcat pe scara rulantă la care sa apropiat un bărbat. Scuzați-mă, do

Hei! stii unde este iesirea? tu Oh, da,
Cred că e doar aici, în Programul
stânga. să susțină
meu—
nu? soția
am
asta,
I
Ești pe te Costume,
iubește.
Oh. Așa este Jeff. Grozav! Mulțumiri. Care e numele tău?
te cunosc, privind. voi. Jeff. Te rog spune-i că i-a mulțumit că am plăcut să
Pot să primesc A poză... știi, pentru mama? Gândulomeu

soție.
a spus-
ai fost
al tău Oh.
Da. Heh.
Îmi pare rău, azi fac doar cumpărături.
Fața i s-a schimbat. chiariau, nu pot
Ei bine, dacă nu se tine... asta A poza
CUoprește
pe mine facand poze cu tine!
Și-a scos telefonul și a urmat-o până la tejgheaua de delicatese, spărgând în timp
ce ea se uita la curcan. De curcan, î i spuse ea, grăbindu-se la casă. A urmat-o și
acolo.
Ea a intrat la coadă. Înaintea ei erau rânduri și rânduri de reviste și ziare, iar pe

toate, sub titlurile cele mai șocante și dezgustătoare... era ea. Au observat și ceilalți
clienți. S-au uitat la reviste, s-au uitat la ea și acum și-au scos și ei telefoanele, ca niște
zombi.
Meg a surprins două casiere împărtășind un zâmbet oribil. După ce și-a plătit
cumpărăturile, ea a ieșit afară, direct într-un grup de patru bărbați cu iPhone-urile
îndreptate spre ea. Și-a ținut capul în jos și s-a repezit pe Kensington High Street.
Era aproape acasă când o trăsură trasă de cai a ieșit din Grădinile Palatului Kensington.
Un fel de paradă: poarta Palatului era blocată. A fost forțată să se întoarcă de-a lungul
drumului principal, de unde cei patru bărbați au ridicat
miros din nou și a urmărit-o până la poarta principală, țipându-i numele.
Când a intrat în sfârșit în Nott Cott, le-a sunat pe cele mai bune prietene ale
ei, fiecare dintre acestea a întrebat: Este el merita asta,
Meg? Merită cineva asta?

Mi-am pus brațele în jurul ei și i-am spus că îmi pare rău. Îmi pare rău.
Doar ne-am ținut unul pe celălalt, până am devenit încet-încet conștientă
cele mai delicioase mirosuri.
M-am uitat în jur. Atârna Adică... după toate astea... tu.
inca facut pranzul?
Am vrut să mă hrănesc înainte să plec. pentru tine
21.
T trei săptămâni mai târziu , îmi făceam un test HIV la un serviciu

clinică din Barbados.
Cu Rihanna.
Viața regală.
Ocazie a fost următoarea Zi Mondială împotriva SIDA și i-am cerut Rihannei,
în ultimul moment, să mi se alăture și să ajute la creșterea gradului de
conștientizare în Caraibe. Spre șocul meu, ea spusese da.
noiembrie 2016.
Zi importantă, cauză vitală, dar capul meu nu era în joc. Eram îngrijorat
pentru Meg. Nu a putut să meargă acasă pentru că casa ei era înconjurată de
tapi. Nu putea să meargă la casa mamei ei, în Los Angeles, pentru că și ea era
înconjurată de tapi. Singură, în derivă, era în pauză de la filmări și era vremea
Zilei Recunoștinței. Așa că am luat legătura cu prietenii care aveau o casă goală
în Los
Angeles și i-o oferiseră cu generozitate. Problema rezolvata, pentru

moment. Totuși, mă simțeam îngrijorat și intens ostil față de presă,
iar acum eram înconjurat de... presă.
Aceiași reporteri regali...

Privindu-le pe toate, m-am gândit: Complice .
Atunci acul mi-a intrat în deget. M-am uitat la țâșnirea sângelui și
mi-am amintit de toți oamenii, prieteni și străini, colegi soldați,
jurnaliști, romancieri, colegi de școală, care
mine
ne-au
și pe
numit
familia
vreodată
„sânge
mea pe
albastru”. Acea veche stenografie pentru aristocrație, pentru
regalitate, mă întrebam de unde venise. Cineva a spus că sângele
nostru era albastru pentru că era mai rece decât al altora, dar nu
poate fi corect, nu-i așa? Familia mea a spus mereu că este albastru
pentru că suntem speciali, dar nici asta nu putea fi corect. Privind
asistenta care îmi canaliza sângele într-o eprubetă, m-am gândit:
Roșu, la fel ca al tuturor.
M-am întors către Rihanna și am stat de vorbă în timp ce așteptam

rezultatul. Negativ.
Acum am vrut doar să alerg, să găsesc undeva cu Wi-Fi, să verific
pe Meg. Dar nu a fost posibil. Am avut o serie plină de întâlniri și vizite
– un program regal care nu a lăsat prea mult loc de mișcare. Și apoi a
trebuit să mă grăbesc înapoi la nava ruginită a Marinei Comerciale
care mă ducea prin Caraibe.
Când am ajuns la navă, târziu în noaptea aceea, semnalul Wi-Fi de
la bord abia era un puls. Nu am putut să-i trimit mesaje lui Meg decât
dacă stăteam pe banca din cabină, cu telefonul lipit de hubloul. Am
fost conectați atât de mult încât să aflu că ea era în siguranță acasă la
prietena mea. Mai bine, mama și tatăl ei reușiseră să se strecoare și
să petreacă Ziua Recunoștinței cu ea. Tatăl ei adusese totuși o
grămadă de tabloide, care
voia în mod inexplicabil să vorbească despre. Nu a mers bine și a ajuns să

plece devreme.
În timp ce ea îmi spunea povestea, s-a întrerupt Wi-Fi-ul.
Nava comercială a pornit spre următoarea destinație.
Am pus telefonul jos și m-am uitat din hubloul mării întunecate.
22.
M de exemplu, conducând acasă de pe platou, a observat cinci mașini care o

urmăreau.
Apoi au început să o urmărească.

Fiecare mașină era condusă de un bărbat – cu aspect umbrit. lupesc.
Era iarnă, Canada, așa că drumurile erau de gheață. În plus, prin felul în
care mașinile se învârteau în jurul ei, o întrerupeau, treceau semaforul roșu, o
țineau și în timp ce încerca să o fotografieze, era sigură că va fi într-un accident.
Și-a spus să nu se panicheze, să nu conducă neregulat, nu

să le dea ceea ce au vrut. Apoi m-a sunat.
Eram la Londra, în propria mea mașină, garda mea de corp conducând, iar
vocea ei în lacrimi m-a adus imediat înapoi la copilărie. Înapoi la Balmoral.
Ea nu a făcut-o dragă,
băiat. Am implorat-o pe Meg să rămână calmă, să-și țină ochii pe drum.
Antrenamentul meu de control aerian a preluat controlul. Am vorbit cu ea la
cea mai apropiată secție de poliție. Când a coborât din mașină, am auzit, în
fundal, papuci care o urmăreau până la ușă.
Hai, Meghan, dă clic clic clic ale Americii zâmbet! Statele Unite
clic.
Ea le-a spus poliției ce se întâmplă, le-a implorat ajutor. Au avut simpatie

sau au spus că au, dar ea era o persoană publică, așa că au insistat că nu era
nimic de făcut.
S-a întors la mașina ei, cu tapii roiind-o din nou, iar eu am condus-o spre casa
ei, prin ușa din față, unde s-a prăbușit.
Am făcut și eu, puțin. M-am simțit neajutorat, iar acesta, mi-am dat
seama, era călcâiul meu lui Ahile. M-aș putea ocupa de majoritatea
lucrurilor atâta timp cât ar fi fost luate unele măsuri. Dar când nu aveam
nimic de făcut... am vrut să mor.
Nu a existat un adevărat răgaz pentru Meg odată ce a ajuns în
casa ei. Ca în fiecare seară anterioară, tapi și așa-zișii jurnaliști au
bătut la ușa ei, au sunat la sonerie, în mod constant.
Câinii ei își pierdeau mințile. Nu puteau înțelege ce se întâmplă, de ce nu
răspundea la ușă, de ce era atacată casa. În timp ce urlau și se plimbau în
cercuri, ea se ghemui în colțul bucătăriei ei, pe podea. După miezul nopții,
când lucrurile s-au liniștit, a îndrăznit să arunce o privire prin jaluzele și a văzut
bărbați dormind în mașini afară, cu motoarele în funcțiune.
Vecinii i-au spus lui Meg că și ei au fost hărțuiți. Bărbații mergeau

în sus și în jos pe stradă, punând întrebări, oferind sume de bani
pentru orice informație despre Meg – sau, altfel, o minciună
drăguță și suculentă. Un vecin a raportat că i s-a oferit o avere
pentru a-și monta, pe acoperișul lor, camere de filmare în direct
care vizează ferestrele lui Meg. Un alt vecin a acceptat de fapt
oferta, a legat o cameră de acoperiș și a îndreptat-o direct spre
curtea din spate a lui Meg. Ea a contactat din nou poliția, care din
nou nu a făcut nimic. Legile din Ontario nu interzic asta, i s-a spus.
Dacă vecinul nu pătrundea, putea
fizic să cupleze telescopul Hubble la casa lui și
să-l îndrepte spre curtea ei, fără nicio problemă.
Între timp, în Los Angeles, mama ei era gonită în fiecare zi, la și de la casa
ei, la și de la spălătorie, la și de la serviciu. De asemenea, a fost calomniată.
O poveste a numit-o „gunoaie de remorcă”. Un altul a numit-o „pietrală”. De

fapt, ea a lucrat în îngrijiri paliative. Ea a călătorit peste tot în Los Angeles
pentru a ajuta oamenii la sfârșitul vieții.
Paps a escaladat pereții și gardurile multor pacienți pe care i-a vizitat. Cu
alte cuvinte, în fiecare zi mai era încă o persoană, ca mami, al cărei ultim sunet
de pe pământ... ar fi un clic.
23.
R unite. O noapte liniștită la Nott Cott, pregătind cina

împreună.
decembrie 2016.
Eu și Meg am descoperit că împărtășim același lucru
mâncarea preferată: pui la friptură.
Nu știam să-l gătesc, așa că în acea noapte ea mă învăța.
Îmi amintesc de căldura bucătăriei, de mirosurile minunate. Fâșii de lămâie

pe tabla de tăiat, usturoi și rozmarin, sos care clocotește într-o cratiță.
Îmi amintesc că am frecat cu sare pe pielea păsării

deschizând o sticlă de vin.
Meg a pus muzică. Ea îmi extindea orizonturile, învățându-mă despre
muzică populară și suflet, James Taylor și Nina Simone.
Este o noua zori. Este un nou zi.

Poate vinul mi-a trecut la cap. Poate că săptămânile de luptă cu presa

mă uzaseră. Din anumite motive, când conversația a luat o întorsătură
neașteptată, am devenit sensibil.
Apoi furios. Disproporționat, neglijent furios.

Meg a spus ceva ce am greșit. A fost parțial o diferență culturală,
parțial o barieră lingvistică, dar am fost și prea sensibil în acea noapte. M-
am gândit: de ce se ocupă de mine?
M-am repezit la ea, i-am vorbit aspru – crud. Când cuvintele îmi
părăseau gura, simțeam că totul în cameră se oprește. Sosul a încetat să
mai clocotească, moleculele de aer au încetat să orbiteze. Până și Nina
Simone părea să se oprească. Meg a ieșit din cameră, dispărând timp de
cincisprezece minute.
M-am dus și am găsit-o sus. Ea stătea în dormitor. Era calmă, dar a

spus pe un ton liniștit și uniform că nu va suporta niciodată să i se
vorbească așa.
Am dat din cap.
Voia să știe de unde vine.

eu
nu stiu. Unde
făcut vreodată auzi A bărbat îți vorbește așa femeie? A
I-au auzit adulții vorbind asta atunci când erai mare?
Mi-am dres glasul, mi-am întors privirea. Da.

Ea nu avea de gând să tolereze genul ăsta de partener. Sau co-părinte.
Genul ăsta de viață. Nu avea de gând să crească copii într-o atmosferă de
furie sau lipsă de respect. Ea a expus totul, foarte clar. Amândoi știam că
cauzat
furia mea nu avea nicio legătură cu conversația noastră. A venit dintr-un
loc
adânc înăuntru, de undeva care trebuia să fie excavat și era evident că mi-
ar fi nevoie de ajutor la treabă.
Am încercat terapie, i-am spus. Willy mi-a spus să plec. Nu am găsit niciodată
persoana potrivită. Nu a funcționat.
Nu, spuse ea încet. Încearcă din nou.
24.
W Am părăsit Palatul Kensington într-o mașină întunecată, complet

mașină diferită și nemarcată, amândoi ascunși în spate. Am trecut pe
poarta din spate, în jurul orei 18:30 . Bodyguarzii mei au spus că nu suntem
urmăriți, așa că când am rămas blocați în trafic pe Regent Street, am sărit
afară. Mergem la teatru și nu am vrut să atragem atenția sosind după ce a
început spectacolul. Eram atât de intenționați să nu întârziam, să urmărim
ceasul, încât nu i-am văzut pe „ei” urmărindu-ne – în încălcare nespusă a legilor
privind urmărirea.
Ne-au împușcat aproape de teatru. Dintr-un vehicul în mișcare,

prin fereastra unei stații de autobuz.
Trăgătorii, desigur, au fost Tweedle Dumb și Tweedle Dumber.
Nu ne-a plăcut să fim bătuți, mai ales de cei doi. Dar am reușit să-i scăpăm
timp de cinci luni. Bună alergare, am spus noi.
Următoarea dată când ne-am părăsit a fost câteva săptămâni mai târziu,
plecând de la cina cu Doria, care zburase cu Meg. Papii ne-au prins, dar i-a fost
dor de Doria, fericită. Ea se întorsese să meargă la hotelul ei, noi ne întorsesem
cu bodyguarzii mei să mergem la mașina noastră. Papii nu au văzut-o niciodată.
Eram destul de nervos în legătură cu acea cină. Este întotdeauna îngrozitor

să întâlnești mama unei iubite, dar mai ales când în prezent faci din viața fiicei
ei un iad. The
Fata Tocmai a publicat recent un titlu pe prima pagină: Povestea a lui Harry
soareluipe Pornhub. arăta imagini cu Meg, din care unii pervertiți au postat
Costume, pe un site porno. nu a spus, desigur, că imaginile au fost folosite ilegal,
The Soare că Meg nu știa nimic despre ele, că Meg avusese la fel de mult de-a
face cu porno ca și bunița. A fost doar un truc, o modalitate de a-i convinge pe
cititori să cumpere ziarul sau să facă clic pe poveste. Odată ce cititorul a descoperit
că nu era nimic acolo, prea târziu! Banii publicitari erau în poșeta
The
Soare.
Ne-am luptat, am depus o plângere oficială, dar, din fericire, subiectul nu a
apărut în acea seară la cină. Aveam lucruri mai fericite de discutat. Meg tocmai
făcuse o călătorie în India cu World Vision, lucrând la gestionarea sănătății
menstruale și accesul la educație pentru fete tinere, după care o dusese pe Doria
într-o retragere de yoga în Goa – o sărbătoare tardivă a împlinirii a șaizeci de ani
a Doriei. O sărbătorisem pe Doria, sărbătorim faptul că suntem împreună și
făceam totul în locul nostru preferat, Soho House de pe strada Dean 76. Pe
subiectul Indiei: am râs de sfatul pe care i-am dat lui Meg înainte să plece: fă o
fotografie în fața Taj Mahal-ului. Ea a întrebat de ce și i-am spus: i-am explicat că
mama mea a pozat pentru o fotografie acolo și a devenit iconică și nu am vrut ca
nimeni să creadă că Meg încearcă să nu
o imite
niciodată
pe mama demea.
această
Megfotografie
nu auziseși mi s-
a părut că totul este uluitor, iar eu o iubeam pentru că era mămică.
derutată.
Ale mele
Acea cina cu Doria a fost minunată, dar acum mă uit înapoi la ea ca la sfârșitul
începutului. A doua zi, au apărut fotografiile pap și a existat un nou val de povești,
un nou val de-a lungul numeroaselor canale ale rețelelor sociale.
Rasismul, misoginia, prostia criminală — totul a crescut.

Neștiind încotro să mă întorc, l-am sunat pe tata.
Nu o citi, băiete dragă.

Nu e chiar atât de simplu, am spus eu furios. S-ar putea să pierd
această femeie. Ar putea fie să decidă că nu merit deranjamentul, fie
presa ar putea otrăvi atât de mult publicul încât un idiot ar putea face
ceva rău, să-i facă rău într-un fel.
Se întâmpla deja cu încetinitorul. Amenintari cu moartea.
Locul ei de muncă este blocat pentru că cineva, reacționând la ceea ce
citise, făcuse o amenințare credibilă. E izolată, am spus, și speriată că
nu a mai ridicat jaluzelele din casa ei de luni de zile — și îmi spui să nu o
citesc?
A spus că am reacționat exagerat. Din păcate, acesta este doar modul
este.
Am făcut apel la interesul său personal. A nu face nimic a fost o

privire groaznică pentru monarhie. Oamenii au acolo au Pa puternic.
sentimentele despre ceea ce se întâmplă ei,personal, Ei o iau
trebuie să înțeleagă asta. pentru tine
Era neclintit.
25.
T adresa era la o jumătate de oră de Nott Cott. Doar o scurtă

traversează Tamisa, trec de parc... dar mi s-a părut una dintre
călătoriile mele polare.
Inima bătând cu putere, am respirat adânc, am bătut la u ă.
Femeia a deschis-o, mi-a primit bun venit. Ea m-a condus în jos a

coridor scurt către biroul ei.
Prima ușă pe stânga.
Camera mica. Ferestre cu jaluzele. Chiar pe strada aglomerată. Se
auzea mașinile, pantofii făcând clic pe
trotuar. Oamenii vorbesc, râd.

Era cu cincisprezece ani mai mare decât mine, dar era tânără. Mi-a amintit de
Tiggy. A fost șocant, într-adevăr. O atmosferă atât de asemănătoare.
Ea mi-a îndreptat spre o canapea verde închis și a luat un scaun dincolo de cameră.
Ziua era toamnă, dar transpiram abundent. Mi-am cerut scuze.
ma supraincalzescusor . De asemenea, Sunt A pic
agitat .
Spune nu mai.
Ea a sărit în sus, a fugit. Câteva clipe mai târziu s-a întors cu un mic evantai, pe
care l-a îndreptat spre mine.
Ah, minunat. Mulțumesc.
Ea a așteptat să încep. Dar nu știam de unde să încep. Așa că am început cu mama.
Am spus că mi-e frică să nu o pierd.
Ea mi-a aruncat o privire lungă, cercetătoare.

Ea știa, desigur, că deja îmi pierdusem mama. Cât de suprarealist, să întâlnești un
terapeut care știe deja o parte din povestea ta de viață, care poate și-a petrecut
vacanțele la plajă citind cărți întregi despre tine.
Da, am
, pierdut deja, dar mă temaici,
că mama
străin
din durerea
perfect,
mea, bineînțeles,
acelei
pierde.
acum,pierderi,
șisăpoate
că
pierzi
vorbind
oatenuând
voi
acelpierde,
sentiment,
despre
ooparte
ea,
voi
acela de iarăși. prezența ei — sau ceea ce am simțit-o întotdeauna
la a ca prezență.
Terapeutul miji. Am încercat din nou.

Vezi tu... durerea... dacă asta este... asta e tot ce mi-a mai rămas din ea.
Și, de asemenea, ceea
durerea ce mă
presupun,
este motivează.
singurul
fărălucru În unele
fântână,
cares-ar zile,
Și, dedurerea
țineputea crede...
asemenea,
este
Am
durere, am uitat-o. pe mine împreună.
ea
Asta suna aiurea. Dar, ei bine, acolo era.

Cele mai multe amintiri ale mamei mele, i-am explicat, cu o durere bruscă și
copleșitoare, au dispărut. De cealaltă parte a Zidului. I-am spus despre Zid. I-am
spus că am vorbit cu Willy despre lipsa mea de amintiri despre mama noastră. Mă
sfătuise să mă uit prin albume foto, lucru pe care îl făcusem cu promptitudine.
Nimic.
Așadar, mama mea nu era imagini sau impresii, ea a fost în principal doar o
gaură în inima mea și, dacă am vindecat acea gaură, am remediat-o – ce atunci?
Am întrebat dacă toate astea sună nebunesc.

Nu.
Am tăcut.
O perioadă lungă de timp.
M-a întrebat de ce am nevoie. Ce am esti Aici? tu

nevoie...
, Ameste să scap
spus. piept.
deam
această
nevoie...
greutate
am nevoie...
în
eu da?
să plângi. Vă rog. Ajută plâng eu.
26.
T Următoarea ședință am întrebat dacă ar fi bine să o fac

intinde-te.
Ea a zâmbit. Mă întrebam când o să întrebi.
M-am întins pe canapeaua verde, mi-am băgat o pernă sub gât.
Am vorbit despre suferința fizică și emoțională. Panica, anxietatea. Transpirațiile.
întâmplă?
de mult
acumtimp
trei ani.
asta se
Două sau Era mult mai rău. la
I-am spus despre discuția cu Cress. În timpul vacanței de schi. Blatul care
se desprinde din sticlă, emoțiile fluturând peste tot. Am plâns un pic atunci...
dar nu a fost suficient. Aveam nevoie să plâng mai mult. Și nu am putut.
Am ajuns să vorbesc despre furia profundă, declanșarea aparentă pentru a

o căuta în primul rând. Am descris scena cu Meg, în bucătărie.
Am clătinat din cap.

Am vorbit despre familia mea. Tată și Willy. Camilla. M-am oprit frecvent, la
mijlocul propoziției, la zgomotul trecătorilor din afara ferestrei. Dacă au știut
vreodată. Prințul Harry înăuntru țipând despre familia lui. Problemele lui. Oh,
ziarele ar avea o zi de teren.
Ceea ce ne-a condus la subiectul presei. Teren mai ferm. Am lăsat să zboare.
Conaționalele și conaționalele mele, am spus, arătând atât de dispreț, atât de
ticălosă lipsă de respect față de femeia pe care o iubeam. Sigur, presa fusese
crudă cu mine de-a lungul anilor, dar asta era diferit. M-am născut în ea.
Și uneori o cerusem, o aduceam asupra mea.

aceasta Dar femeie are nu a facut nimic la merita asa ceva
cruzime.
Și ori de câte ori m-am plâns de asta, în privat sau în public, oamenii își
dădeau ochii peste cap. Au spus că mă plâng, au spus că mă prefac doar că
vreau intimitate, au spus că și Meg se preface.
Oh, ea este urmărită, pauză! O să este ea?
Wah-wah, dar ea fie bine, este o
Statele Unite ale Americii
actri ă,
este folosită de fapt, le vrea. la papi,
Dar nimeni nu a vrut asta. Nimeni nu s-ar putea obișnui vreodată.
Toți acești ochi-role nu au putut să dureze zece minute. Meg avea atacuri de
panică pentru prima dată în viața ei. Primise recent un mesaj de la un străin
perfect care îi cunoștea adresa din Toronto și i-a promis că îi va pune un glonț
în cap.
Terapeutul a spus că păream supărat.

La naiba, da, eram supărat!
Ea a spus că, oricât de valide ar fi plângerile mele, am și sunat blocat. Desigur,
Meg și cu mine trăim printr-o încercare, dar Harry care o năvălise pe Meg cu atâta
furie nu era acest Harry, Harry rezonabil, întins pe această canapea și întinzându-și
cazul. Era Harry în vârstă de doisprezece ani, Harry traumatizat.
Prin ce treci bine, dar și frică de acela din 1997 amintește de acum
prins, Harry,
1997.eu sunt în parte tu
Nu mi-a plăcut sunetul asta. M-am simțit puțin insultat. Apel

eu unpresus
adevăr,
copil?de
Pare
prețuiesc
orice
puțin
- ei adevărul
bine,
nepoliticos.
spui vrei
că acolo
mai
să
este adevărul.
Sesiunea a depășit timpul alocat. A durat aproape două ore. Când s-a împlinit
timpul nostru, am stabilit o întâlnire pentru a ne întâlni din nou în curând. Am
întrebat dacă ar fi în regulă dacă o îmbrățișez.
de
Da, desigur .
Am îmbrățișat-o ușor, i-am mulțumit.
Afară, pe stradă, îmi înota capul. În fiecare direcție era o colecție uimitoare de
restaurante și magazine și aș fi dat orice să merg în sus și în jos, să mă uit pe
ferestre, să-mi dau timp să procesez tot ce am spus și învățat.
Dar, desigur, imposibil.

Nu am vrut să provoace o scenă.
27.
T
S -a întâmplat că terapeutul o cunoscuse pe Tiggy. uluitor

coincidență. Cea mai mică dintre toate lumile posibile. Așa că, într-o
altă sesiune, am vorbit despre Tiggy, despre cum a fost o mamă surogat
pentru mine și Willy, despre cum Willy și cu mine transformasem adesea
femeile în mame surogat. Cât de des s-au ales cu nerăbdare în acel rol.
Mămicile surogat m-au făcut să mă simt mai bine, am recunoscut și

mai rău, pentru că mă simțeam vinovată. Ce ar crede mama?
Am vorbit despre vinovăție.
Am menționat experiența mamii cu terapia, așa cum am înțeles-o. Nu a
ajutat-o. S-ar putea să fi înrăutățit lucrurile, de fapt. Atâția oameni au
explodat-o, au exploatat-o, inclusiv terapeuți.
Am vorbit despre educația mamii, cum ar putea uneori să depășească

mamă, apoi să dispară pentru câteva minute. Părea o discuție importantă,
dar și neloială.
Mai multă vinovăție.
Am vorbit despre viața în interiorul bulei britanice, în interiorul bulei

regale. O bula în interiorul unei bule - imposibil de descris oricui nu a
experimentat-o de fapt.
Oamenii pur și simplu nu și-au dat seama: au auzit cuvântul „regal” sau
„prinț” și și-au pierdut orice raționalitate. Ah, A prinț — ai
Nu Probleme.
Ei au presupus... nu, au fost învățați... totul a fost a
de basm. Nu eram oameni.
O scriitoare pe care o admirau mulți britanici, o scriitoare de romane
istorice groase care strângeau premii literare, scrisese un eseu despre
familia mea, în care spunea că suntem pur și simplu... panda.
Curentul nostru Familia regală nu întâmpină dificultățilede reproducere

pe care le ausunt
panda,
scumpe
dar panda
la orice.
și persoanele regale deopotrivă și neadaptate
sunt conserva
mediu modern. arata bine? Dar nu sunt ele interesante? Nu sunt

la
Nu-l voi uita niciodată pe respectatul eseist care a scris în cea mai respectată
publicație literară din Marea Britanie că „moartea timpurie a mamei mele ne-a
scutit pe toți de multă plictiseală”. (În același eseu s-a referit la „Întâlnirea
Dianei cu pasajul subteran”). Dar această crăpătură de panda mi-a părut
întotdeauna atât de perceptivă, cât și de barbară. Am trăit într-o grădină
zoologică, dar tot așa știam, ca soldat, că transformarea oamenilor în animale,
în non-oameni, este primul pas în a-i maltrata, în a-i distruge. Dacă chiar și un
intelectual celebru ar putea să ne respingă drept animale, ce speranță pentru
bărbatul sau femeia de pe stradă?
I-am oferit terapeutului o privire de ansamblu asupra modului în care s-a

produs această dezumanizare în prima jumătate a vieții mele.
Dar acum, odată cu dezumanizarea lui Meg, a existat mult mai multă ură, mai
multă vitriol – plus rasism. I-am spus ce am văzut, auzit, asistat în ultimele luni.
La un moment dat m-am așezat pe canapea, mi-am întors gâtul să văd dacă
ea mă asculta. Gura ei era deschisă. Locuitor de-o viață în Marea Britanie,
crezuse că știe.
Ea nu știa.
La sfârșitul sesiunii i-am cerut părerea profesională:
Este ceea ce simt... normal?

Ea a râs. Ce e normal oricum?
Dar ea a recunoscut că un lucru era foarte clar: m-am trezit în circumstanțe
extrem de neobișnuite.
Gândește-te
un te am personalitate care dă dependență?
Mai exact, ceea ce voiam să știu era, dacă aș avea o personalitate care dă
dependență, unde aș fi chiar acum?
Ipotetici duri, știți. a zice. tu
M-a întrebat dacă am consumat droguri.
Da.
I-am spus niște povești sălbatice.
Bine, eu sunt mai degrabă surprins că nu ești un dependentde droguri.
Dacă a existat un lucru de care păream incontestabil dependent, a fost

presa. Citindu-l, furioasă, spuse ea, acestea erau constrângeri evidente.
Am râs. Adevărat. Dar sunt așa de rahat.

Ea a râs. ei sunt.
28.
eu întotdeauna a crezut că Cressida a făcut un miracol, deschizându-

mă, eliberând emoții reprimate. Dar ea abia începuse miracolul,
iar acum terapeutul l-a dus la capăt.
Toată viața le-am spus oamenilor că nu-mi amintesc trecutul, nu-

mi amintesc mama, dar nu am dat niciodată nimănui imaginea
completă. Memoria mea era moartă. Acum, de-a lungul lunilor de
terapie, memoria mea s-a zvâcnit, a bătut cu piciorul, s-a spulberat.
A prins viață.
În unele zile, deschideam ochii ca să o găsesc pe mami... stând în fața mea.
S-au întors o mie de imagini, unele atât de strălucitoare și de vii încât erau
ca niște holograme.
Mi-am amintit de diminețile în apartamentul mamii de la Palatul Kensington,
când bona ne trezea pe Willy și pe mine, ajutându-ne să coborâm în dormitorul
mamei. Mi-am amintit că avea un pat cu apă, iar eu și Willy săream în sus și în
jos pe saltea, țipând, râzând, cu părul drept în sus. Mi-am amintit de micul
dejun împreună, mami
iubind grepfrutul și lychees-ul, bea rareori cafea sau ceai. Mi-am amintit că
după micul dejun ne începeam ziua de lucru cu ea, stând lângă ea în timpul
primelor ei telefoane, auditându-i întâlnirile de afaceri.
Mi-am amintit că Willy și cu mine am fost alături de ea pentru o conversație

cu Christy Turlington, Claudia Schiffer și Cindy Crawford.
Foarte confuz. Mai ales pentru doi băieți timizi, la sau în jurul vârstei pubertății.
Mi-am amintit de orele de culcare la Palatul Kensington, spunându-i noapte

bună la poalele scărilor, sărutându-i gâtul moale, inhalându-i parfumul, apoi
stând întins în pat, în întuneric, simțindu-mă atât de departe, atât de singură
și tânjind să-i audă vocea doar una. mai mult timp. Mi-am amintit că dormitorul
meu era cel mai îndepărtat de al ei, iar în întuneric, în tăcerea teribilă, nu mă
puteam relaxa, nu puteam să mă las.
Terapeutul m-a îndemnat să continui. ea a spus. Ne spargem

prin , Să nu ne oprim . Am adus la biroul ei o sticlă cu
parfumul preferat al mamii. (Am luat legătura cu sora mamei, am cerut
numele.) În primul rând, de Van Cleef & Arpels. La începutul sesiunii noastre
am ridicat capacul, am adulmecat adânc.
Ca o filă de LSD.
Am citit undeva că mirosul este cel mai vechi simț al nostru și care
se potrivea cu ceea ce am experimentat în acel moment, imagini care
se ridicau din ceea ce simțea cea mai primordială parte a creierului meu.
Mi-am amintit că într-o zi, la Ludgrove, mama îmi îndesa dulciuri în ciorap.
Dulciurile din exterior erau interzise, așa că mama încălca regulile școlii,
chicotea în timp ce făcea asta, ceea ce m-a făcut să o iubesc și mai mult. Mi-am
amintit că am râs amândoi în timp ce îngropam dulciurile adânc în șosetă, iar
eu țipând: mi-am amintit marca acelor dulciuri. Fructe Opal!
Oh, Mami, esti asa de
obraznic!
Pătrate dure de culori strălucitoare... nu spre deosebire de aceste amintiri

reînviate.
Nu e de mirare că am fost atât de pasionat de Grub Days.
Și fructe de opal.
Mi-am amintit că mergeam la lecții de tenis în mașină, mami conducea, Willy și
cu mine în spate. Fără avertisment, ea a călcat pe accelerație și am mers cu
rachete înainte, pe străzi înguste, explodând prin semaforul roșu, dând colțuri.
Willy și cu mine eram legați de scaunele noastre, așa că nu ne-am putut uita pe
geamul din spate, dar ne-am dat seama ce ne urmărea. Paps pe motociclete și
mopede.
mor?
ei merg la ucide ne, Mumie? Sunt noi mergând la
Mami, purtând ochelari de soare mari, uitându-se în oglinzi.
După cincisprezece minute și câteva lovituri aproape, mami a trântit frâna, s-a
oprit, a sărit afară și s-a îndreptat spre patale:
Lasa-ne singur! Pentru numele
lui Dumnezeu, pentru
că sunt cu copii, nu pot pleca singur? al meu tu noi Tremurând, cu
obrajii roz, s-a urcat înapoi în mașină, a trântit ușa, a suflat geamurile, și-a sprijinit
capul pe volan și a plâns în timp ce papucii continuau să țipăi și să țipăie. Mi-am
amintit de lacrimile care cădeau din ochelarii ei mari de soare și mi-am amintit că
Willy arăta înghețat, ca o statuie, și mi-am amintit că papii doar trăgeau și trăgeau
și trăgeau și mi-am amintit că simțeam atâta ură față de ei și o dragoste atât de
profundă și veșnică pentru toată lumea din acel moment. mașină.
Mi-am amintit că eram în vacanță, Insula Necker, toți trei stăm într-o colibă pe
stâncă și iată că a venit o barcă cu o bandă de fotografi, care ne căutau. Ne
jucasem cu baloane cu apă în acea zi și aveam o grămadă de ei întinși. Mami a
montat rapid o catapultă și a împărțit baloanele între noi. La numărarea până la
trei am început să le plouăm pe capetele fotografilor. Zgomotul râsului ei în acea
zi, pierdut
eu în toți acești ani, m-am întors — m-am întors. Tare și clar ca traficul din afara
ferestrelor terapeutului.
Am plâns de bucurie să-l aud.
29.
T el Soare a făcut o corecție pentru povestea lor porno. Într-o cutie minusculă,
la pagina a doua, unde nimeni nu l-ar vedea.
Ce a contat? Prejudiciul fusese făcut.
În plus, a costat-o pe Meg zeci de mii de dolari în taxe legale.
I-am sunat din nou tata.
Nu o citi, dragă...
l-am întrerupt. Nu eram pe cale să aud din nou prostiile astea.
De asemenea, nu mai eram băiat.
Am încercat un nou argument. I-am reamintit lui Pa că aceștia erau aceiași
nenorociți care îl prezentaseră ca un clovn toată viața, ridiculizându-l pentru că
dăduse un semnal de alarmă despre schimbările climatice. Aceștia erau chinuitori,
bătăuși, iar acum îl chinuiau și îl hărțuiau pe fiul său și pea iubita
lui inspirat
fiului său
asta
– nu i-a a lui
indignarea?
De ce te-am implorat,
Trebuie prioritate
să fac De ce se nu provoacă
De ce tata
nu asta? deja A
ține noaptea pentru tine?
asta, că tu sus apeși așa? tratezi singur
angoasa,
pe te
la sunt Meg.
O adori, ai spus că ești legat de
dragostea ta pe mine asa de Crezi
comună pentru muzică, tu amuzant și plin
cu maniere
de duh
impecabil,
și ți-ai spus că e
- de ce, de ce?
Pa?
Nu am putut obține un răspuns clar. Conversația a mers
în cercuri și când am închis m-am simțit — abandonat.
Între timp, Meg a contactat Camilla, care a încercat să o sfătuiască spunând

că asta a făcut mereu presa noilor veniți, că totul va trece la timp, că Camilla
fusese odată tipul rău.
Implicația este ce? Acum era rândul lui Meg? De parcă ar fi mere la mere.
Camilla i-a mai sugerat lui Meg să devin guvernator general al Bermudelor,
ceea ce ne va rezolva toate problemele, îndepărtându-ne din centrul încins al
vârtejului.
Bine, bine, m-am gândit, și un bonus suplimentar al acelui plan ar fi să ne scoți
din imagine.
În disperare, m-am dus la Willy. Am profitat de primul moment de liniște pe
care l-am avut cu el în ultimii ani: sfârșitul lui august 2017, la Althorp. A douăzeci
de ani de la moartea mamei.
Am vâslit cu bărcuța spre insulă. (Podul fusese îndepărtat, pentru a oferi

mamei intimitate, pentru a ține intrușii departe.) Aveam fiecare câte un buchet
de flori, pe care l-am așezat pe mormânt. Am stat acolo o vreme, având propriile
noastre gânduri, apoi am vorbit despre viață. I-am făcut un rezumat rapid cu
ceea ce am avut de-a face cu Meg.
Nu, crede rahatul acela.

Nu-ți face griji, Harold. cineva
nu ei. adevărat. a credeEste
fărăhrănit
să fie prin
măcarpicurare,
să vină zi de zi, și
ei conștient.
Nu a avut un răspuns satisfăcător pentru asta, așa că am tăcut.
Apoi a spus ceva extraordinar. El a spus el

credea că mama e aici. Adică... printre noi.
Da, Willy.
credasemenea,
de
că ea a
a fost viața,
ajutat, deșieuajută
în mine
și ea.cred
tu acum
că Harold. Îndrumându-mă. Stabilirea
lucruri pentru
mine. mă simt mă a începe- familiei. Și
ca
Am dat din cap. In totalitate de acord. simt ca deși ea a ajutat pe mine
găsește-o pe Meg.
Willy făcu un pas înapoi. Părea îngrijorat. Asta părea să ducă lucrurile puțin
departe.
ASTA!
Ei bine, acum, Harold, sunt sigur de asta. Nu as spune
30.
M de exemplu, a venit la Londra. Septembrie 2017. Am fost în Nott Cott.

În bucătărie. Pregătirea cinei.
Toată cabana era plină de... dragoste. Plin până la debordare. Părea chiar să
se reverse pe ușa deschisă, în grădina de afară, o mică bucată de pământ pe
care nimeni nu și-o dorise de foarte multă vreme, dar pe care Meg și cu mine o
recuperasem încet. Greblasem și tunsem, plantam și udam și, în multe seri,
stăteam acolo pe o pătură, ascultând concerte de muzică clasică plutind din parc.
I-am spus lui Meg despre grădina de cealaltă parte a zidului nostru: grădina
mamei. Unde Willy și cu mine ne jucam când eram copii. Acum a fost sigilat de
noi pentru totdeauna.
Așa cum fuseseră odată amintirile mele. ea

A cui gradina este acum? a intrebat.
Îi aparține prințesei
MamaMichael
disprețuia acele pisici.
de Kent. Și siameza ei la pisici.
În timp ce simțeam mirosul grădinii și mă gândeam la această viață nouă,

prețuiam această viață nouă, Meg stătea de cealaltă parte a bucătăriei, scotând
Wagamama din cutii în boluri.
Fara sa stau pe ganduri, am scapat: doar...
nu stiu, eu
Eram cu spatele la ea. Am încremenit, la jumătatea propoziției, ezitând să plec

pornit, ezitând să se întoarcă.
Nu știi ce, Haz?
Eu doar…
Da?
iubesc.
te
Am ascultat un răspuns. Nu era niciunul.
Acum o auzeam sau o simțeam mergând spre mine.
M-am întors și iată-o, chiar înaintea mea.
euiubesc
Haz. de asemenea, tu
Cuvintele îmi fuseseră aproape de la început pe vârful limbii, așa că, într-un
sens, nu s-au simțit deosebit de revelatoare sau chiar necesare. Bineînțeles că
am iubit-o. Meg știa asta, Meg putea să vadă, lumea întreagă putea. Am iubit-
o din toată inima, așa cum nu mai iubeam pe nimeni până acum. Și totuși a
spune că a făcut totul real. A spune că a pus lucrurile în mișcare, automat.
Spunând că a fost un pas.
Însemna că acum mai avem câțiva pași foarte mari înainte.

Ca... să te muți împreună?
Am întrebat-o dacă s-ar gândi să se mute în Marea Britanie, să se mute în
Nott Cott cu mine.
Am vorbit despre tot ce ar însemna asta, despre cum va funcționa și despre
ce ar renunța ea. Am vorbit despre logistica încetării vieții ei în Toronto. Când,
și cum și mai ales... pentru ce? Exact?
pur și simplu să-ilasă

dauspectacolul
o șansă. și slujba. Nu pot să renunț
Mutarea Marii Britanii ar însemna un angajament pentru totdeauna? la a
Da, am spus. Ar fi.
În acest caz, a spus ea zâmbind, da.
Ne-am sărutat, ne-am îmbrățișat, ne-am așezat la cină.
Am oftat. Pe drum, m-am gândit.
Dar mai târziu, după ce a adormit, m-am analizat. Un rest de la terapie,
poate. Mi-am dat seama că, amestecat
cu toate emoțiile mele agitate, a existat o mare ușurare. Ea o spusese înapoi,

cuvintele reale, și nu fusese inevitabil, nu fusese o formalitate.
tu O parte, din
eudragoste mine,
nu puteam nega, fusese pregătită pentru cel mai rău caz.
Haz, sunt, dar nu știu dacăfac asta... îmi pare rău O parte
din mine se temea că va fugi. Întoarce-te la Toronto, schimbă-i numărul.
Urmăriți sfaturile prietenelor ei.
Este merita cineva asta?
O parte din mine a crezut că ar fi deșteaptă să facă asta.
31.
B O șansă pură că Jocurile Invictus din 2017 urmau să fie la Toronto.

curtea din spate a lui Meg. Ocazie perfectă,
Palace a decis, pentru prima noastră ieșire publică oficială.
Meg era puțin nervoasă. i eu. Dar nu am avut de ales.
Trebuie făcut, am spus noi. Ne-am ascuns de lume destul de mult. De
asemenea, acesta ar fi cel mai controlat și previzibil mediu la care am putea
spera vreodată.
Mai presus de toate, odată ce am organizat o întâlnire publică, s-ar putea
să ne reducă recompensele de pe capul nostru în rândul papilor, care în acel
moment se ridica la aproximativ o sută de mii de lire sterline.
Am încercat să facem totul cât mai normal posibil.
Am urmărit tenisul în scaun cu rotile din primul rând, concentrați pe joc și
cauza bună, ignorând zgomotul camerelor. Am reușit să ne distrăm, să facem
câteva glume cu niște Kiwi care stăteau lângă noi, iar fotografiile care au
apărut a doua zi au fost drăguțe, deși mai mulți din presa britanică au dat-o pe
Meg pentru că purta blugi rupți.
Nimeni nu a menționat că tot ce purta ea, până la

pantofii și cămașă cu nasturi, fuseseră pre-aprobate de Palat.
Și prin „nimeni”, mă refer la nimeni de la Palat.

O declarație, săptămâna aceea, în apărarea lui Meg... ar fi putut
a făcut o lume de diferență.
32.
eu le-a spus lui Elf și lui Jason că vreau să-i cer în căsătorie.
Felicitări, au spus ambii bărbați.
Dar apoi Elf a spus că va trebui să facă niște săpături rapide, să afle protocoalele.
Au existat reguli stricte care guvernau astfel de lucruri.
Reguli? Într-adevăr?
S-a întors câteva zile mai târziu și a spus înainte de a face ceva
Ar trebui să-i cer permisiunea bunicii.
L-am întrebat dacă aceasta este o regulă adevărată sau genul în care am putea
rezolva.
Oh, adevărat. este nu, foarte
Nu avea sens. Un bărbat adult îi cere bunicii permisiunea de a se căsători? Nu-
mi aminteam că Willy a întrebat înainte de a-i cere în căsătorie pe Kate. Sau
întreabă vărul meu Peter înainte de a o cere în căsătorie pe soția lui, Autumn. Dar
dacă mă gândesc bine, mi-am amintit că tata i-a cerut permisiunea când a vrut să
se căsătorească cu Camilla. Absurditatea unui bărbat de cincizeci și șase de ani
care i-a cerut permisiunea mamei sale a fost pierdută în acel moment.
Elf a spus că nu are rost să examinăm de ce și cum, aceasta era regula

inalterabilă. Primii șase în rândul la tron au trebuit să ceară permisiunea. Legea
căsătoriilor regale
din 1772, sau Actul de succesiune a coroanei din 2013 — mergea și mai
departe și abia îmi venea să cred urechilor.
Ideea a fost că dragostea a luat o hotărâre în spatele legii. Într-adevăr, legea
a învins dragostea de mai multe ori. O rudă destul de recentă fusese... puternic
descurajată... să se căsătorească cu dragostea vieții lor.
OMS? Mătușa ta Margaret. Într-adevăr?

Da. Ea a vrut să se căsătorească cu un divorțat și... ei bine.
Divorț?
Elf dădu din cap.
Oh, dracu, m-am gândit. S-ar putea să nu fie un slam dunk.

Dar tatăl și Camilla erau divorțați, am spus, și au primit
permisiune. Asta nu însemna că regula nu se mai aplică?
Aceștia sunt ei, spuse Elf. Acesta esti tu.
Să nu spun nimic despre furia provocată de un anumit rege care dorise
să se căsătorească cu o divorțată americană, despre care Elf mi-a amintit că
s-a încheiat cu abdicarea și exilul regelui. Ducele de
Windsor? Ai auzit vreodată de el?
Și așa, cu inima plină de frică, cu gura plină de praf, m-am întors la
calendar. Cu ajutorul lui Elf am ocolit un weekend la sfârșitul lunii octombrie.
O excursie de familie la Sandringham. Călătoriile de filmare o pun
întotdeauna pe bunica într-o dispoziție bună.
Poate că ar fi mai deschisă la gânduri de dragoste?
33.
C zi zgomotoasă, înfățișată. Am sărit în venerabilul vechi Land

Rover, vechea ambulanță a armatei care
Bunicul își reutilizase. Tata era la volan, Willy era în spate. M-am urcat pe
scaunul pasagerului și m-am întrebat dacă ar trebui să le spun amândurora ce
intenționam.
M-am hotărât împotriva ei. Tata știa deja, am presupus eu, iar Willy mă
avertizase deja să nu o fac.
E prea repede, îmi spusese el. Prea devreme.
De fapt, el a fost destul de descurajator când mă întâlnisem cu Meg. Într-o
zi, stând împreună în grădina lui, a prezis o mulțime de dificultăți la care m-aș
putea aștepta dacă mă legasem cu o „actriță americană”, o expresie pe care
reușea să o facă întotdeauna să sune ca „infractor condamnat”.
Ești eu esti sigur de ea, Harold?

Willy.
știi cât
Sunt,
de
Dar sedificil
întâmplă
este? la tine Ce faci?
mine Îndrăgostit de ea? vreau sa te scot pe
Noi trei purtam șepci plate, jachete verzi, plus patru, de parcă am jucat
pentru aceeași echipă de sport. (Într-un fel, presupun, că am făcut-o.) Tata,
gonindu-ne pe câmpuri, a întrebat de Meg. Nu cu mare interes, doar
întâmplător.
Totuși, nu a întrebat întotdeauna, așa că am fost mulțumit.
E bună, mulțumesc. ea
Say vrea să continue lucru?
din nou?
ea Face
vreau să tine peactorie?
Oh. Numine,
știu, mă
tu aiaștept rău, ea
guverna... Nu să
va dori
deoarece aș facă
se credetreaba,
așa.în...știi,
filmează ceea ce
Toronto. afară
pentru
Ei
bine, băiete dragă, să știi că există Hmm.
Costume
vedea. tu nu
Am destui bani în jur. a merge
m-am uitat. Despre ce se bătea?
A explicat. Sau a încercat. Nu pot pentru altceva.
Plătesc pe pentru
oricine fratele
are dejatău și
Catherine. a plăti
am tresărit. Ceva despre folosirea numelui Catherine. Mi-am amintit când el și

Camilla au vrut ca Kate să-și schimbe ortografia numelui, pentru că erau deja două
cifruri regale cu un C și o coroană deasupra: Charles și Camilla. Ar fi prea confuz să
ai altul. Fă-o cu o sugestie de ei.
Katherine K,
M-am întrebat acum ce a rezultat din acea sugestie.
M-am întors către Willy, i-am aruncat o privire care spunea: Tu ascultare
la acest?
Fața lui era goală.
Tata nu ne-a susținut financiar pe Willy și pe mine și pe familiile noastre, din
orice generozitate. Asta era treaba lui. Asta a fost toată afacerea. Am fost de acord
să-l slujim pe monarh, să mergem oriunde am fost trimiși, să facem tot ce ni s-a
spus, să ne predăm autonomia, să ne păstrăm mâinile și picioarele în interiorul
cuștii aurite în orice moment și, în schimb, paznicii cuștii au fost de acord să ne
hrănească și să ne îmbrace. . Pa, cu toate milioanele sale din extrem de profitabilul
Ducat de Cornwall, încerca să spună că captivitatea noastră începea să-l coste puțin
prea mult?
Pe lângă care, cât ar putea costa să o adăpostești și să o hrănești pe Meg? Am

vrut să spun, Ea nu mănâncă mult, știi! Și o voi ruga să-și facă propriile haine, dacă
vrei.
Mi-a fost deodată clar că nu era vorba despre bani.
Poate că tata se temea de costul în creștere al întreținerii noastre, dar ceea ce nu
putea suporta cu adevărat a fost cineva nou care domină monarhia, acaparat lumina
reflectoarelor, cineva strălucitor și nou care a venit și l-a umbrit. Și Camilla. Trecuse
prin asta înainte și nu avea niciun interes să trăiască din nou prin asta.
Nu m-am putut ocupa de nimic din toate astea acum. Nu am avut timp pentru
gelozii mărunte și intrigi la Palat. Încă încercam să aflu exact ce să-i spun bunicii și
avea timp
vino.
Land Rover s-a oprit. Ne-am îngrămădit și ne-am aliniat de-a lungul gardului
viu plasat de ta. Am așteptat să apară păsările. Vântul bătea și mintea mea era
peste tot, dar când a început primul drum am constatat că trag bine. Am intrat
în zonă. Poate a fost o ușurare să mă gândesc la altceva. Poate că am preferat
să mă concentrez pe următoarea fotografie, decât pe Big Shot pe care
plănuiam să o fac. Am continuat să balansez acel butoi, să strâng acel trăgaci,
lovind fiecare țintă.
Ne-am întrerupt pentru prânz. Am încercat, în repetate rânduri, dar nu am

reușit să o obțin pe bunica singură. Toată lumea o înconjura, scoțându-i
urechea. Așa că m-am băgat în masă, așteptându-mi timpul.
Un prânz regal clasic de fotografiere. Picioare reci care se încălzesc lângă

foc, cartofi prăjiți, carne suculentă, supe cremoase, personal care supraveghează
fiecare detaliu. Apoi buduri perfecte. Apoi puțin ceai, o băutură sau două. Apoi
înapoi la păsări.
În ultimele două curse ale zilei, furișam în mod constant priviri în direcția
bunicii, pentru a vedea cum se descurca. Ea părea bună. Și foarte închis.
Chiar habar n-avea ce urma?

După ultimul drum, petrecerea s-a împrăștiat. Toată lumea a terminat să-și
ridice păsările și s-a întors la Land Rover. Am văzut-o pe bunica sărind în Range
Rover-ul ei mai mic și conducând spre mijlocul câmpului de miriște. Ea a
început să caute păsări moarte, în timp ce câinii ei vânau.
Nu era nicio securitate în jurul ei, așa că aceasta părea a fi șansa mea.
Am ieșit în mijlocul câmpului de miriște, am căzut alături de ea și am

început să ajut. În timp ce scanam pământul după păsări moarte, am încercat
să o angajez într-o discuție ușoară, să o slăbesc și să-mi desfac corzile vocale.
Vantul
era mai puternică, iar obrajii bunicii păreau reci, în ciuda eșarfei înfășurate
strâns în jurul capului ei.
A nu ajuta contează: subconștientul meu. Păcea.
Seriozitatea deplină a tuturor acestor lucruri începea în sfârșit să se cufunde.
Dacă bunica spune nu... ar trebui să-mi iau rămas bun de la Meg? Nu mi-aș
putea imagina să fiu fără ea... dar nici nu mi-aș putea imagina că sunt
neascultător în mod deschis față de bunică. Regina mea, comandantul meu
șef. Dacă și-ar refuza permisiunea, mi s-ar rupe inima și, bineînțeles, aș căuta
o altă ocazie să întreb din nou, dar șansele ar fi împotriva mea.
Bunica nu era tocmai cunoscută pentru că s-a răzgândit. Deci acest moment a
fost fie începutul vieții mele, fie sfârșitul. Totul s-ar reduce la cuvintele pe care
le-am ales, la modul în care le-am rostit și la modul în care le-a auzit bunica.
Dacă toate acestea nu erau de ajuns pentru a mă face să fiu gata, aș fi văzut
o mulțime de rapoarte de presă, provenite de la „Palatul”, pe care unii din
familia mea nu le-au înțeles, să spunem, despre Meg. Nu mi-a plăcut
aproba
sinceritatea ei. Nu m-am simțit deloc confortabil cu etica ei puternică a muncii.
Nici măcar nu-i plăceau întrebările ei ocazionale. Ceea ce era curiozitate
sănătoasă și naturală au considerat ei a fi impertinență.
Au existat și șoapte despre o neliniște vagă și omniprezentă cu privire la

rasa ei. În anumite colțuri se exprimase „îngrijorare” dacă Marea Britanie era
„gata” sau nu. Orice ar însemna asta. A ajuns ceva din gunoiul acela la urechile
bunicii? Dacă da, a fost această cerere de permisiune doar un exercițiu fără
speranță?
Am fost condamnat să fiu următoarea Margaret?

Oh. Un biro. Wow.
M-am gândit la multele momente din viața mea când era nevoie de
permisiunea. Solicitarea permisiunii de la Control pentru a trage asupra
inamicului. Solicitarea permisiunii de la Fundația Regală pentru a crea Jocurile
Invictus. eu
m-am gândit la piloți care mi-au cerut permisiunea să-mi traverseze

spațiul aerian. Viața mea s-a simțit dintr-o dată ca o serie nesfârșită
de cereri de permisiune, toate un preludiu la aceasta.
Bunica a început să se întoarcă la Range Rover-ul ei. Am pășit
repede după ea, câinii mi-au înconjurat picioarele. Privind la ei,
mintea mea a început să zburde. Mama obișnuia să spună că a fi în
preajma bunicii și a corgilor era ca și cum ai sta pe un covor în
mișcare, iar eu îi cunoșteam pe cei mai mulți dintre ei, vii și morți,
de parcă ar fi verișorii mei, Dookie, Emma, Susan, Linnet, Pickles,
Chipper, se spunea că toți descind din corgi care aparțineau reginei
Victoria, cu cât lucrurile se schimbă mai mult, cu atât rămân la fel,
dar aceștia nu erau corgi, erau câini de vânătoare și aveau un scop
diferit, iar eu am avut un alt scop și mi-am dat seama că trebuie să
ajung la el, fără nicio secundă de ezitare, așa că, în timp ce bunica a
coborât hayonul, în timp ce câinii au sărit în sus, când m-am gândit
să-i mângâi, dar apoi mi-am amintit că aveam o pasăre moartă în
fiecare mână, cu gâtul lor moale cuibărit între degetele mele, ochii
lor smălțuiți s-au rostogolit până în spate (te simt, păsări), trupurile
lor încă calde prin mănușile mele, m-am întors în schimb către
bunica și am văzut-o întorcându-se spre mine și încruntat (Did a
recunoscut că mi-a fost frică atât de cererea de permis, cât și de
Majestatea Sa? ea realizează că, oricât de mult am iubit-o, eram
adesea nervos în prezența ei?) și am văzut-o așteptând să vorbesc
— și nu așteptând cu răbdare.
Chipul ei radia: am Afară cu el.

tusit. decis foarte Știuam
că mă
permisiunea
mult, iubesc
decis cămult,
ta, căsătoresc
înainte
spus și
aș vrea
decă, bunicuță,
căsătorie.
acu
am
putea
sămine,
ocerut
rog te-am
cere
trebuie
mi
și s-a
să
în
să?
Hm. Ei bine, asta spune personalul tău și personalul da, eu, puțul meu.
la fel de Asta ți-am
permisiunea.
cerut la
Am rămas complet nemișcat, la fel de nemișcat ca păsările din mâinile mele.
M-am uitat la fața ei, dar era imposibil de citit. În cele din urmă, ea a răspuns:
Am mijit ochii. TeEisimti
bine, atunci, trebuie să presupun că
da. avea
sa spui da? Asta inseamna
spui ca da? Dar că vrei să spui nu?
Nu am înțeles. Era ea sarcastică? Ironic?
În mod deliberat criptic? Se complaca ea la un pic de joc de cuvinte? Nu am
cunoscut-o niciodată pe bunica să facă vreun joc de cuvinte, iar acesta ar fi un
moment depășit de bizar (să nu mai vorbim de incomod să înceapă), dar poate
că a văzut șansa de a folosi nefericita mea utilizare a cuvântului „a avea” și nu
a putut rezista?
Sau, poate, sub jocul de cuvinte era o semnificație ascunsă, un mesaj pe

care nu îl înțelegeam?
Am stat acolo strâmbând ochii, zâmbind, întrebându-mă iar și iar: Ce îmi

spune Regina Angliei chiar acum?
În cele din urmă mi-am dat seama: Ea spune da, muppet!

Ea acordă permisiunea. Cui îi pasă cum o spune, doar știe când să accepte da
pentru un răspuns.
Așa că am pulverit: Dreapta. OK, bunicuță! tu! Bine. Fabulos. Mulțumesc
Multumesc mult. tu asa
Am vrut să o îmbrățișez.
Tânjeam să o îmbrățișez.
Nu am îmbrățișat-o.
Am văzut-o în Range Rover, apoi m-am întors la tată și Willy.
34.
eu a luat un inel din cutia de bijuterii a lui Meg și l-a dat unui
designer, ca să-i cunoască mărimea.
Întrucât era și deținătorul brățărilor, cerceilor și colierelor lui Mamie, l-am rugat
să culeagă diamantele dintr-o brățară deosebit de frumoasă a lui Mami și să le
folosească pentru a crea un inel.
Am înlăturat toate astea în avans cu Willy. L-am întrebat pe fratele meu dacă pot
avea brățara și i-am spus pentru ce este. Nu-mi amintesc că a ezitat, nicio secundă,
să mi-l dea. Lui Meg i s-a părut, în ciuda faptului că Kate, citată des, părea să o placă
ca vizitele
și ea. Le luasem la cină în timpul uneia dintre era bine.
lui Meg,
Willyiarera
Megrăcit:
gătea
strănuta
și totul
și
preocupări . tușea, iar Meg a alergat la etaj să-i aducă câteva dintre remediile ei
homeopate. Ulei de oregano, turmeric. Părea fermecat, mișcat, deși Kate a anunțat
la masă că nu va lua niciodată astfel de remedii neconvenționale.
Costume
Am vorbit despre Wimbledon în acea noapte și Willy și Kate nu au fost ,
suficient
de curajoși pentru a recunoaște că sunt superfani. Ceea ce a fost dulce.
Singura notă posibil discordantă la care m-am putut gândi a fost diferența
marcantă în modul în care se îmbrăcau cele două femei, pe care ambele păreau să
o observe.
Meg: blugi rupți, desculț.
Kate: gata până la nouă.
Nu e mare lucru, m-am gândit.
Împreună cu diamantele de la bră ară, i-am cerut designerului să adauge un al
treilea – un diamant fără sânge din Botswana.
A întrebat dacă s-a grăbit.

Ei bine... acum menționează... tu
35.
M de exemplu, și-a împachetat casa, a renunțat la rolul din După

șapte sezoane. Un moment dificil pentru ea, pentru că iubea acel
Costume.
spectacol, iubea personajul pe care îl juca, și-a iubit distribuția și echipa – a iubit
Canada. Pe de altă parte, viața de acolo devenise de nesuportat. Mai ales pe
platou. Autorii emisiunii au fost frustrați, pentru că au fost deseori sfătuiți de
echipa de comunicații de la Palat să schimbe liniile de dialog, ce va face personajul
ei, cum va acționa.
Și-a închis, de asemenea, site-ul web și a abandonat toate rețelele de socializare,

din nou la ordinul echipei de comunicații Palace. Își luase rămas-bun de la prietenii
ei, de la mașina ei, de la unul dintre câinii ei — Bogart. Fusese atât de traumatizat
de asediul casei ei, de sunetul constant al soneriei, încât comportamentul lui s-a
schimbat când Meg era prin preajmă. Devenise un câine de pază agresiv.
Vecinii lui Meg acceptaseră cu bunăvoință să-l adopte.

Dar Guy a venit. Nu prietenul meu, celălalt câine al lui Meg, micul ei beagle
bătut, care a fost și mai bătut în ultimul timp. I-a fost dor de Bogart, desigur, dar
mai mult, a fost grav accidentat.
Cu câteva zile înainte ca Meg să părăsească Canada, Guy fugise de mintea lui.
(Meg era la serviciu.) Fusese găsit la kilometri de casa lui Meg, incapabil să meargă.
Picioarele lui erau acum în ghips.
Adeseori trebuia să-l țin drept ca să poată face pipi.
Nu m-a deranjat deloc. Am iubit acel câine. Nu mă puteam opri să-l sărut, să-l
mângâi. Da, sentimentele mele intense pentru Meg s-au revărsat asupra oricui
sau a tot ceea ce iubea, dar și eu aș
mi-am dorit un câine de atât de mult timp și nu am reușit niciodată să am unul

pentru că am fost atât de nomad. Într-o noapte, la puțin timp după sosirea lui
Meg în Marea Britanie, eram acasă, pregătim cina, ne jucam cu Guy, iar
bucătăria lui Nott Cott era la fel de plină de dragoste ca orice cameră în care
fusesem vreodată.
Am deschis o sticlă de șampanie – un cadou vechi și vechi pe care îl fusesem
economisind pentru o ocazie specială.
Meg zâmbi. Care este ocazia?
Nicio ocazie.
L-am luat pe Guy, l-am dus afară, în grădina cu ziduri, l-am pus jos pe o
pătură pe care o întinsesem pe iarbă.
Apoi am alergat înapoi înăuntru și am rugat-o pe Meg să-și ia flautul de
șampanie și să vină cu mine.
Ce faci?
Nimic.
Am condus-o afară în grădină. Noapte rece. Eram amândoi înfășurați în
paltoane mari, iar a ei avea o glugă căptușită cu blană falsă care îi încadra fața
ca o camee. Am pus lumânări electrice în jurul păturii. Am vrut să arate ca
Botswana, tufișul, unde m-am gândit prima dată să propun.
Acum am îngenuncheat pe pătură, Guy lângă mine. Amândoi ne-am uitat

cercetător spre Meg.
Cu ochii deja plini de lacrimi, am scos inelul din buzunar și mi-am spus
piesa. Tremuram, iar inima îmi bătea audibil, iar vocea mea era instabilă, dar
ea a înțeles ideea.
Îți petreci viața cu mine? Mă faci cel mai fericit

pe această planetă?
tip de
Da.
Da?
Da!
Am râs. Ea a râs. Ce altă reacție ar putea fi? În această lume amestecată,
această viață plină de durere, am terminat
aceasta. Am reușit să ne găsim unul pe altul.

și
Apoi plângeam râzând și îl mângâiam pe Guy, care
părea solid înghețat.
Am pornit spre casă.
Oh, așteptați. Nu inelul, iubito? vreau să-mi vezi
Nici măcar nu se gândise la asta.
Ne-am grăbit înăuntru, ne-am încheiat sărbătoarea în căldură
a bucătăriei.
Era 4 noiembrie.
Am reușit să ținem secret timp de aproximativ două săptămâni.
36.
O
om.
În mod obișnuit, aș fi fost mai întâi la tatăl lui Meg și aș fi cerut binecuvântarea
lui. Dar Thomas Markle a fost complicat
El și mama lui Meg s-au despărțit când ea avea doi ani, iar după aceea și-a
împărțit timpul între ei. De luni până vineri cu mama, în weekend cu tata. Apoi,
pentru o parte a liceului, se mutase cu tatăl ei cu normă întreagă. Erau atât de
aproape.
După facultate, a călătorit prin lume, dar a rămas mereu în contact constant cu
tati. Ea încă, chiar și la treizeci de ani, îi spunea tati. Îl iubea, își făcea griji pentru el –
sănătatea lui, obiceiurile lui – și se baza adesea pe el.
Pe parcursul alergării ei, îl consultaseCostume

în fiecare săptămână în legătură cu iluminarea.
(Fusese regizor de iluminat la Hollywood, câștigase două premii Emmy.) Cu toate
acestea, în ultimii ani, nu lucrase în mod regulat și oarecum
a dispărut. Închiriase o casă mică într-un oraș de graniță mexican și în general nu se

descurca bine.
Din toate punctele de vedere, a simțit Meg, tatăl ei nu va fi niciodată capabil să
reziste presiunilor psihologice care vin odată cu urmărirea presei, iar asta i se întâmpla
acum. A fost mult timp deschis pentru toți cei din cercul lui Meg, fiecare prieten actual
și fost iubit, fiecare văr, inclusiv cei pe care nu-i cunoscuse niciodată, fiecare fost
angajator sau fost coleg, dar după ce i-am propus a fost o frenezie în jurul... tatăl. El a
fost considerat captura de premiu. Când și-au publicat locația, papii au coborât pe casa
lui, batjocorindu-l, încercând să-l ispitească sau să-l ademenească afară. Nicio vânătoare
de vulpi, nicio momeală pentru urs nu a fost din ce în ce mai depravată. Bărbații și
femeile ciudați au atârnatZilnic
oferte de
Oglindă
bani, cadouri, prietenie.
acestea Când nimic
nu a funcționat, audin toate casa
închiriat
de alături și l-au împușcat zi și noapte prin ferestre. Presa a relatat că, în consecință,
tatăl lui Meg bătuse placaj peste ferestrele lui.
Dar asta nu era adevărat. Își pusese adesea placaj în cuie peste ferestre, chiar și
când locuia în Los Angeles, cu mult înainte ca Meg să înceapă să se întâlnească cu
mine.
Om complicat.
Apoi începuseră să-l urmărească în oraș, urmărindu-l în treburile lui, mergând în
spatele lui în timp ce mergea în sus și în jos pe culoarele magazinelor locale. Ar rula
fotografii cu el cu titlul: GOT HIM!
Meg îl suna adesea pe tatăl ei, îl îndemna să rămână calm.

Nu le vorbi, pentrucele
a pleca
din în tati. Ignora-i, se vor duce, nu reactioneaza.
urmă, mult Palatul face. ala felspune
de Asta e ca tine
37.
eu Ne-a fost greu pentru amândoi, în timp ce ne-am ocupat de toate acestea,
să ne concentrăm asupra milionului și a unuia dintre detaliile planificării
unei nunți regale.
În mod ciudat, Palatul a avut probleme cu concentrarea.
Am vrut să ne căsătorim repede. De ce să le dau ziarelor și papilor timp să
facă tot ce e mai rău? Dar Palatul părea că nu a putut să aleagă o dată. Sau un
loc.
În așteptarea unui decret de sus, din regiunile superioare nebuloase ale
aparatului decizional regal, am plecat într-un „tur de logodnă” tradițional.
Anglia, Irlanda, Scoția, Țara Galilor — am călătorit în sus și în jos și în toată

Marea Britanie, prezentând-o pe Meg publicului.
Mulțimile s-au sălbatic pentru ea. Meg, Diana i-ar fi plăcut
tu! Am auzit femei țipând asta iar și iar. O abatere totală de la tonul și
tenorul tabloidelor și, de asemenea, o reamintire: presa britanică nu era
realitate.
La întoarcerea noastră din acea călătorie, l-am sunat pe Willy, l-am sunat, i-
am întrebat gândurile despre unde ne-am putea căsători.
I-am spus că ne gândim la Westminster Abbey.
it Right, am făcut acolo Nu We.
bun.corect.
Sf. a lui
Prea Pa, mami,
Paul? hm.și am făcut acolo.
Plus
mare.
Da. Buna observatie.
El a sugerat Tetbury.
am pufnit. Tetbury? Capela de lângă Highgrove?
Serios, Willy? Câte locuri are locul acela?
Nu asta s-a spus: o mică nuntă? Liniște
De fapt, am vrut să fugăm. Desculț în Botswana, cu poate un prieten

oficiind, acesta era visul nostru. Dar noi
era de așteptat să împărtășească acest moment cu alte persoane. Nu

depindea de noi.
38.
eu s-a întors înapoi la Palat. Vreun progres la o întâlnire? Un loc?
Nu, a fost răspunsul.

Ce zici de martie?
Din păcate, luna martie a fost rezervată.
Ce zici de iunie?
Îmi pare rău. Ziua Jartierei.
În sfârșit au venit la noi cu o dată: mai 2018.
Și au acceptat cererea noastră pentru locația: St.
Capela lui Gheorghe.
S-a stabilit, am făcut prima noastră ieșire publică cu Willy și Kate.
Forumul Fundației Regale. februarie 2018.

Am stat toți patru pe o scenă în timp ce o femeie ne punea întrebări de
softball în fața unui public destul de mare. Fundația se apropia de zece ani
de existență și am vorbit despre trecutul ei în timp ce ne uităm la viitor cu noi
patru la cârmă. Publicul a fost entuziasmat, toți patru ne-am distrat, întreaga
atmosferă a fost extrem de pozitivă.
După aceea, un jurnalist ne-a numit Fab Four.

Iată-ne, m-am gândit cu speranță.
Zile mai târziu, controversă. Ceva despre Meg care își arată sprijinul pentru
#metoo și Kate nu își arată sprijinul prin ținutele lor? Cred că asta a fost
esențialul, dar cine poate spune?
Nu a fost real. Dar cred că a avut-o pe Kate pe margine, în timp ce punea
ea și toți ceilalți care au observat că va fi acum la Meg și va fi obligată să

concureze
comparat cu aceasta.
Toate acestea au venit în urma unui moment ciudat în culise. Meg a cerut
să împrumute luciul de buze lui Kate. O chestie americană. Meg l-a uitat pe al
ei, s-a îngrijorat că avea nevoie de ceva și a apelat la Kate pentru ajutor. Kate,
surprinsă, a intrat în geantă și a scos fără tragere de inimă un tub mic.
Meg și-a strâns câteva pe deget și și-a aplicat pe buze. Kate se strâmbă. Mică
ciocnire de stiluri, poate?
Ceva despre care ar fi trebuit să putem râde curând după. Dar a lăsat o mică
urmă. Și apoi presa a simțit că ceva se întâmpla și a încercat să-l transforme în
ceva mai mare.
Iată-ne, m-am gândit întristat.
39.
G Ranny a aprobat oficial căsătoria în martie 2018.

Prin decret regal.
Între timp, eu și Meg eram deja o familie în creștere. Am adus acasă un
cățeluș nou - un frate pentru micuțul Guy. Avea nevoie de unul, săracul. Așa
că, când un prieten din Norfolk mi-a spus că Labradorul său negru are o
așternuță și mi-a oferit o femelă superbă cu ochi chihlimbari, nu am putut să
spun nu.
Eu și Meg i-am pus numele Pula. Cuvântul Setswana pentru ploaie.
Și noroc.
În multe dimineți mă trezeam să mă trezesc înconjurat de ființe pe care le
iubeam, care mă iubeau și depind de mine și credeam că pur și simplu nu am
dreptul la atâta noroc.
Lăsând la o parte provocările de muncă, aceasta a fost fericirea. Viața era bună.
Și urmând pe o pistă predestinată, aparent. Decretul despre nuntă a coincis

în mod ciudat cu difuzarea sezonului de rămas bun al lui Meg, în care
Costume, Artă
personajul ei, Rachel, se pregătea și el să se căsătorească. imitându-se
și viață,
reciproc.
Decent, m-am Costume

gândit,, mărit-o cu Meg în afara spectacolului, în loc să o
împing în josul unui lift. Au fost destui oameni în viața reală care încercau să
facă asta.
În acea primăvară, însă, presa era mai tăcută. Mai dornic să știe de ultimă
oră despre detaliile nunții decât să inventeze noi calomnii. În fiecare zi a existat
o altă „exclusivitate mondială” despre flori, muzică, mâncare, prăjitură. Nici un
detaliu prea mic, nici măcar Portaloos. S-a raportat că vom oferi cele mai
elegante Portaloos de pe pământ - ligheare din porțelan, scaune placate cu
aur - după ce ne-am inspirat din cele de la nunta lui Pippa Middleton. În
realitate, nu am observat nimic diferit în legătură cu cum sau unde se făceau
oamenii să facă pipi sau să facă caca la Pippa și nu am avut nimic de-a face cu
alegerea Portaloos-ului pentru al nostru. Dar am sperat sincer că fiecare va
putea să-și facă treaba în confort și liniște.
Mai presus de toate, am sperat că corespondenții regali o vor face

continuă să scrii despre caca în loc să încerci să-l stârnești.
Așa că atunci când Palatul ne-a încurajat să dăm mai multe detalii de nuntă
acelor corespondenți, cunoscuți sub numele de Royal Rota, ne-am supus. În
același timp, i-am spus Palatului că în Ziua Mare, cea mai fericită zi din viața
noastră, nu am vrut să văd un singur corespondent regal în interiorul acelei
capele, decât dacă Murdoch însuși și-a cerut scuze pentru hacking de telefon.
Palatul a batjocorit. Ar fi un război total, curtenii

avertizat, pentru a interzice Royal Rota de la nuntă.
Atunci hai să mergem la
război.
L-am avut cu Royal Rota, atât indivizii, cât și sistemul, care era mai depășit
decât calul și
cart. Fusese conceput cu vreo patruzeci de ani mai devreme, pentru a le oferi
reporterilor britanici de tipar și de difuzare prima opinie la Familia Regală și
putea până la cer. A descurajat concurența loială, a generat nemulțumiri, a
încurajat o mică mulțime de hack-uri să se simtă îndreptățite.
După săptămâni de ceartă, s-a convenit: Rota Regală nu avea voie să intre
în capelă, dar se puteau aduna afară.
O mică victorie, pe care am sărbătorit-o enorm.
40.
P a vrut să ajute la alegerea muzicii pentru ceremonie deci

ne-a invitat într-o seară la Clarence House, la cină și... un concert.
Și-a scos wireless-ul și am început să eșantionăm muzică, muzică minunată,

tot felul de muzică. El a susținut pe deplin dorința noastră de a avea o orchestră
mai degrabă decât un organist și a cântat un sortiment de orchestre pentru a
ne pune în starea de spirit.
După un timp, am trecut la clasică, iar el a vorbit

despre dragostea lui pentru Beethoven.
Meg a vorbit despre sentimentul ei profund pentru Chopin.
Întotdeauna îl iubea pe Chopin, a spus ea, dar în Canada a devenit
dependentă de el, pentru că Chopin era singurul lucru care îi putea liniști pe
Guy și pe Bogart.
Ea le-a jucat pe Chopin zi și noapte.
Pa zâmbi plin de compasiune.
După ce se termina o bucată, își reîncărca rapid wireless, începea să
fredoneze sau să bată cu piciorul în următoarea. Era aerisit,
plin de duh, fermecător și am continuat să clătin uimită din cap.

Știam că lui ta iubește muzica, dar nu am știut niciodată că o iubește atât de
mult.
Meg a evocat atât de multe în el, calități pe care le văzusem rar. În prezența
ei, tata a devenit băiețel. Am văzut asta, am văzut legătura dintre ei devenind
mai puternică și m-am simțit întărită în propria mea legătură cu el. Atât de mulți
oameni o tratau jalnic, mi-a umplut inima să-l văd pe tatăl meu tratând-o ca pe
prințesa pe care urma să devină — poate să devină.
născut
41.
A după tot stresul de a-i cere bunicii permisiunea să

căsătorește-te cu Meg, m-am gândit că nu voi avea niciodată curajul să-i
cer altceva.
Și totuși acum am îndrăznit să fac o altă întrebare: Bunicu ă,
te rog, pentru
Eu, alnuntă,
meu alpăstrezi
meu barba?
Nici o întrebare nu mică. Unii au considerat că o barbă este o încălcare clară
a protocolului și a normelor de lungă durată, mai ales că mă căsătoream în
uniforma mea din Armată.
Bărbilele erau interzise în armata britanică.
Dar nu mai eram în Armată și îmi doream cu disperare să mă agățăm de ceva
care devenise un control eficient al anxietății mele.
Ilogic, dar adevărat. Îmi lăsasem barba în timpul călătoriei către Polul Sud și
o păstram după ce mă întorsesem acasă, iar împreună cu terapie, meditație și
alte câteva lucruri, mi-a ajutat să-mi potolească nervii. Nu mi-am putut explica,
deși am găsit articole care descriu fenomenul.
Poate că era freudian – barba ca pătură de securitate. Poate

era Jungian — barba ca mască. Oricum, m-a făcut mai lini tit i am vrut să
mă simt cât mai calm posibil în ziua nun ii mele.
De asemenea, viitoarea mea soție nu mă văzuse niciodată fără el. Îmi iubea
barba, îi plăcea să o apuce și să mă tragă pentru un sărut. Nu am vrut ca ea să
vină pe culoar și să vadă un străin total.
I-am explicat toate acestea bunicii și a spus că a înțeles. În plus, propriului

ei soț îi plăcea să stea puțin din când în când. Da, spuse ea, poți să-ți păstrezi
barba. Dar apoi i-am explicat fratelui meu și el... înrăit?
Nu e lucrul gata, spuse el. Militar, reguli, așa mai departe.

I-am dat o lecție rapidă de istorie. Am menționat mulți membri ai familiei
regale care fuseseră cu barbă și în uniformă. Regele Edward al VII-lea. Regele
George V. Prințul Albert. Mai recent, prințul Michael de Kent.
De ajutor l-am îndrumat către Google Images.

Nu la fel, spuse el.
Când l-am informat că părerea lui nu prea contează, pentru că deja mă
dusesem la bunica și am primit undă verde, a devenit livid. A ridicat vocea.
Întreabă-o pe ea! a mers la Da.
Și ce a spus bunica?
Ea a spus să păstrați barba.
Tu ai pus
dar osăalegere,
spui da. poziție incomodă, Harold! Ea
avea nu alegere? Ea
regina!
este
Nu Dacă nu mi-a vrut barbă, cred la
am un că poateeuvorbi de la sine.
Dar Willy a crezut întotdeauna că bunica are un punct slab pentru mine, că
m-a răsfățat în timp ce-l ținea la un standard incredibil de ridicat. Pentru că...
Moștenitorul, Spare, etc. L-a enervat.
Cearta a continuat, personal, la telefon, mai bine de o săptămână. Nu i-ar fi

dat drumul.
La un moment dat chiar mi-a ordonat, în calitate de Moștenitor vorbind cu
Spare, să mă bărbieresc.
Sunteți
să serioși? spui
te bărbierești.
Eu sunt tu, Pentru dragostea
lui Dumnezeu,
Willy,mult
de cepentru
Pentru
contează
voie
tine?
că nu
atât
săla
aveam
păstrez
de
Ale mele
barbă.
Ah, aici era. După ce s-a întors dintr-o misiune cu Forțele Speciale, Willy
purta o barbă plină și cineva i-a spus să fie un băiat bun, să alerge și să se
radă. Ura ideea ca eu să mă bucur de un avantaj care i-a fost refuzat.
De asemenea, am bănuit, a adus înapoi amintiri proaste de a fi

a spus că nu se poate căsători în uniforma aleasă de el.
Apoi mi-a confirmat suspiciunea. A spus-o direct: într-una dintre dezbaterile
noastre pe barbă, s-a plâns cu amărăciune că mi s-a permis să mă căsătoresc
în redingota mea de Cavalerie Gospodărească, pe care ar fi vrut să o poarte la
nuntă. a lui
Era ridicol și i-am spus asta. Dar a păstrat
devenind din ce în ce mai supărat.
În cele din urmă, i-am spus categoric și sfidător că fratele lui cu barbă se va
căsători în curând și că putea să urce sau nu. Alegerea era la latitudinea lui.
42.
eu a apărut la cerbul meu gata de petrecere. Să râzi, să te distrezi, să scapi de

tot acest stres. Și totuși și eu
Mi-a fost teamă că, dacă mă înțeleg prea mult, mă îmbăt prea mult și leșineam,
Willy și colegii lui mă țin și mă rad.
De fapt, Willy mi-a spus, explicit, cu toată seriozitatea, acea
acesta a fost planul lui .
Așa că, în timp ce mă distram, îmi păstram tot timpul

fratele mai mare în ochii mei.
Cerbul era la casa unui prieten din zona rurală din Hampshire. Nu pe coasta
de sud, nici în Canada, nici în Africa, toate acestea fiind raportate ca locație.
În afară de fratele meu mai mare, au fost prezenți cincisprezece colegi.
Gazda și-a amenajat terenul de tenis interior cu diverse jucării pentru băieți:
mănuși de box uriașe.
Arcuri și săgeți, à la Un taur Domnul al Inele .

mecanic.
Ne-am pictat fețele și ne-am adăpostit ca niște idioți. Distractie pe cinste.
După o oră sau două eram obosit și u urat când

cineva a strigat că prânzul este gata.
Am avut un picnic mare într-un hambar mare și aerisit, apoi am plecat într-
un poligon improvizat.
Înarmarea acelui bețiv până în dinți — idee periculoasă.
Dar cumva nimeni nu a fost rănit.
Când toată lumea s-a plictisit să tragă cu puști, m-au îmbrăcat ca un pui
uriaș cu pene galbene și m-au trimis în jos să trag artificii în mine. În regulă,
eu să o fac. a oferit
Cine se apropie cel mai mult câștigă! Am revenit la acele weekenduri
de demult din Norfolk, evitând artificiile cu băieții lui Hugh și Emilie.
M-am întrebat dacă și Willy a făcut-o.

Cum ne-am îndepărtat atât de aproape de acele zile?
Sau am avut noi?
Poate, m-am gândit, putem Acum încă recaptură-l.

că voi fi căsătorit.
43.
T
unii.
aici fuseseră argumente pline de spirit pe coridoarele din spate ale
Palatul despre dacă Meg putea sau nu să poarte un văl. Nu se poate, au spus
Pentru o divorțată, s-a crezut că un văl nu se punea în discuție.
Dar puterile care sunt, în mod neașteptat, au arătat unele

flexibilitate pe subiect.
Urmează problema tiarei. Mătușile mele au întrebat dacă Meg ar vrea să poarte
cea a mamei mele. Am fost amândoi mișcați.
Meg a petrecut apoi ore și ore cu designerul ei de rochii, obținând voalul să se
potrivească cu diadema, dându-i o margine festonată similară.
Cu puțin timp înainte de nuntă, însă, bunica a contactat. Ea ne-a oferit acces la
colecția de tiare. Ea chiar ne-a invitat la Palatul
a eiBuckingham să le încercăm.
Do
vin la tine , Îmi amintesc că spunea ea.
Dimineață extraordinară. Am intrat în dressingul privat al bunicii, chiar lângă
dormitorul ei, un spațiu în care nu fusesem niciodată. Alături de bunica era un
expert în bijuterii, un istoric eminent care cunoștea descendența fiecărei pietre din
colecția regală. De asemenea, a fost prezentă și comoda și confidenta bunicii,
Angela. Cinci diademe erau așezate pe o masă, iar bunica ia îndrumat lui Meg să le
încerce pe fiecare în fața unei oglinzi de lungime completă. Am stat în spate, privind.
Unul era tot smaralde. Unul era acvamarine. Fiecare era mai uimitor de uimitor
decât precedentul. Fiecare mi-a luat răsuflarea.
Nu am fost singurul. Bunica i-a spus lui Meg destul de tandru:

Tiarele ți se potrivesc.
Meg s-a topit. Multumesc doamna. tu,

Unul dintre cei cinci s-a remarcat însă. Toată lumea a fost de acord. A fost frumos,
aparent făcut pentru Meg. Bunica a spus că va fi pus direct într-un seif și a așteptat
cu nerăbdare să-l vadă pe capul lui Meg în ziua cea mare. ea a adăugat,
Asigurați-vă că practicați
, să vă puneți.
Cu coaforul tău. complicat și nu vreau
dată în
să ziua
fie. Este
nunții.
pentru
pe tine că o faci pentru prima
Am părăsit Palatul simțindu-ne uimiți, iubiți și recunoscători.

O săptămână mai târziu am contactat-o pe Angela și am rugat-o să ne trimită, te
rog, tiara aleasă, ca să putem exersa să o punem. Am făcut cercetări și am vorbit cu
Kate despre propria ei experiență și am aflat că avertismentul bunicii era perfect.
Amplasarea tiarei a fost un proces complicat, elaborat. Trebuia mai întâi cusut de
voal, apoi coaforul lui Meg va trebui să-l fixeze pe o împletitură mică în părul ei.
Complicat, consumator de timp – am avea nevoie de cel puțin o repetiție generală.
Din anumite motive, însă, Angela nu a răspuns la niciunul dintre mesajele noastre.
Am continuat să încercăm.
Niciun raspuns.
Când am ajuns în sfârșit la ea, ea a spus că o va face tiara
necesită un ordonator și o escortă de poliție pentru a părăsi Palatul.
Asta suna... cam mult. Dar în regulă, am spus, dacă asta e protocolul, să găsim
un ordonator și un polițist și să dăm drumul. Timpul se scurgea.
În mod inexplicabil, ea a răspuns: Nu se poate face.

De ce nu poate?
Programul ei era prea încărcat.
Ea era obstructivă, evident, dar din ce motiv? Nici măcar nu am putut risca
să presupunem. M-am gândit să merg la bunica, dar asta ar însemna probabil
să declanșez o confruntare totală și nu eram prea sigur cu cine se va alătura
bunica.
De asemenea, după părerea mea, Angela era o făuritoare de probleme, iar eu

nu avea nevoie de ea ca dușman.
Mai presus ea a fost încă din cea în posesie tiara.
de toate, Ea deținea toate cărțile.
44.
T deși presa o concedia în mare parte pe Meg, mai ales

rămânând concentrat pe nunta care se apropie, răul era deja făcut. După
optsprezece luni în care au aruncat-o la gunoi, i-au înfuriat pe toți trolii, care
acum se târau din pivnițe și bârloguri. De când am recunoscut că suntem un
cuplu, am fost inundați de batjocuri rasiste și amenințări cu moartea pe rețelele
de socializare. ( )
târziu, Vezi mai
trădător de rasă! da
Dar acum nivelul oficial de amenințare, folosit de securitatea Palatului pentru
a aloca personal și arme, a atins cote vertiginoase. În conversațiile de dinainte
de nuntă cu poliția, am aflat că am devenit ținta prețuită pentru teroriști și
extremiști. Mi-am amintit că generalul
celDannatt
glonț,a că
spus că sunt
oricine stă un magnet
lângă minedear fi
nesigur. Ei bine, am fost din nou un magnet de glonț, dar stând lângă mine ar
fi persoana pe care o iubeam cel mai mult în lume.
Au existat câteva rapoarte despre Palatul care a decis să o instruiască pe Meg

în război de gherilă și tactici de supraviețuire, în cazul unei tentative de răpire. O
carte de succes descrie ziua în care Forțele Speciale au venit la noi acasă, au luat-o
pe Meg, au supus-o prin câteva zile intense de exerciții, împingând-o pe locurile
din spate și portbagajul mașinii, plecând cu viteză către case sigure - toate acestea
sunt o prostie totală. Meg nu a primit nici un minut de antrenament. Dimpotrivă,
Palatul a plutit ideea de a nu-i oferi deloc siguranță, pentru că acum eram al șaselea
la rândul său la tron. Cât mi-aș fi dorit ca rapoartele despre Forțele Speciale să fie
chiar și parțial adevărate! Cât de mult îmi doream să-mi sun colegii din Forțele
Speciale, să vină să o antreneze pe Meg și să mă reantreneze. Sau, mai bine,
abordează-te, protejează-ne. De altfel, cât de mult mi-aș fi dorit să trimit Forțele
Speciale să meargă să iau tiara.
Angela încă nu-l livrase.

Coaforul lui Meg venise din Franța pentru repetiție, iar tiara încă nu era acolo.
Așa că se întorsese.
Din nou, am sunat-o pe Angela. Din nou, nimic.

În cele din urmă, Angela a apărut din aer la Kensington
Palat. Am întâlnit-o în sala de audiență.
Ea mi-a pus înainte o eliberare, pe care am semnat-o, apoi
ea mi-a dat tiara.
I-am mulțumit, deși am adăugat că ne-ar fi făcut viața mult mai ușoară dacă am
fi avut-o mai devreme.
Ochii ei erau de foc. Ea a început să se ocupe de mine.
Angela, chiar faci asta acum? Într-adevăr? Acum? vreau la tine
M-a fixat cu o privire care m-a făcut să tremur. Am putut citi în fața ei un
avertisment clar.
Asta nu sa terminat.
45.
M de exemplu, petrecuse luni de zile încercând să-și liniștească tatăl. Era

mereu ceva nou pe care el citise despre el însuși, ceva derogatoriu pe
care îl luase la inimă. Mândria lui era rănită în mod constant. În fiecare zi mai
apărea o fotografie umilitoare în ziare. Thomas Markle cumpără o toaletă
nouă. Thomas Markle cumpără un pachet de șase.
Thomas Markle cu burta atârnând peste centură.

Noi am înțeles. Meg i-a spus că știm cum se simte. Presa, papucii,
erau îngrozitori. Imposibil de ignorat total ceea ce este scris, a
recunoscut ea. Dar te rog încearcă să le ignori. Ignora pe oricine se
în persoană
apropie, tati. Fii în gardă împotriva
prieten
oricui
al tău.
se pretinde
Părea săaasculte.
fi cel mai
A bun
început să sune ca și cum ar fi într-un loc mai bun, mental.
Apoi, sâmbăta dinaintea nunții, Jason ne-a sunat.

Noi avem A
problemă. Ce?
Povestea
Mailaceea pe care tatăl
duminica lui Meg
va rula o are cu și,câteva
o lucrare pentrufotografii
înpapa,
scenăa pus
sincere. bani,
L-am sunat imediat pe tatăl lui Meg, i-am spus ce urmează. Am

întrebat dacă este adevărat. Oare pusese în scenă o grămadă de
fotografii sincere pentru bani?
Nu.
Meg a spus: S-ar putea să-l ucidem pe
minți,
acestnu-l
tati,vom
dar
seputea
dacă
dovedește
să
ucide
povestești,
aniciodată,
fi un să
despre noi înșine, așa că povestește-i serios. fals
sau copiii
adevarul.
noștri, din nou. asta este
Trebuie să ne
A jurat că nu a pus niciodată în scenă nicio fotografie, că nu a luat
parte la o astfel de șaradă, că nu știa
papa cu pricina.
Meg mi-a șoptit: În cazul eu crede-l .
ăsta, i-am spus, părăsește Mexicul chiar acum: Un nivel cu totul nou de
hărțuire este pe cale să plouă asupra ta, așa că vino în Marea Britanie. Acum.
Vă vom aranja un apartament unde vă puteți adăposti în siguranță până la
zborul dumneavoastră.
Air New Zealand, clasa I, rezervat și plătit de Meg.
Vom trimite imediat o mașină cu securitate privată să-l ia.
A spus că are lucruri de făcut.

Acum fața lui Meg s-a schimbat. Sa întâmplat ceva.
S-a întors din nou către mine și a oftat: El este mincind.
Povestea s-a rupt în dimineața următoare și a fost mai rău decât ne temeam.
Era un videoclip cu tatăl lui Meg întâlnindu-se cu papa la un internet café. Au
existat o serie de fotografii puse în scenă ridicol, inclusiv unul dintre el citind o
carte despre Marea Britanie de parcă ar studia pentru nuntă. Fotografiile, care
valorează o sută de mii de lire sterline, păreau să dovedească dincolo de orice
îndoială că tatăl lui Meg chiar mințise. El luase parte la această falsă, poate
pentru a câștiga niște bani, sau poate aveau vreo pârghie asupra lui. Nu știam.
Titlurile citesc: Tatăl lui Meg Markle o escroc! Înscenat

fotografie sinceră pentru bani!
Cu o săptămână înainte de nuntă, asta a devenit acum Deși cel poveste.
fotografiile fuseseră făcute cu săptămâni înainte, ele fuseseră ținute în
rezervă până în cel mai devastator moment posibil.
La scurt timp după ce povestea a izbucnit, Thomas Markle ne-a trimis un mesaj:
sunt asa de ru inat.
L-am sunat.
Și i-a trimis un mesaj.
Și a sunat din nou.
Suntem supărați, vă rog să nu ridicați.

El nu a răspuns.
Apoi am auzit, împreună cu restul lumii, că se pare că a avut un atac de cord și
că nu va veni la nuntă.
46.
T a doua zi, Meg a primit un mesaj de la Kate.

A fost o problemă cu rochiile pentru domnișoarele de onoare, se pare.
Aveau nevoie de modificări. Rochiile erau couture franțuzești, cusute manual doar
din măsurători.
Deci nu a fost un mare șoc faptul că ar putea avea nevoie de modificări.
Meg nu i-a răspuns lui Kate imediat. Da, a avut nenumărate mesaje legate de
nuntă, dar mai ales avea de-a face cu haosul din jurul tatălui ei. Așa că a doua zi
dimineață ia trimis un mesaj lui Kate că croitorul nostru stă pe lângă. La Palat.
Numele lui era Ajay.
Acest lucru nu a fost suficient.

Au stabilit o oră pentru a vorbi în după-amiaza aceea
Rochia lui Charlotte mare, încercat-o
plânge când a
de asemenea
lung, de asemenea de asemenea
umflat. Ea
acasă, la dreapta,
amși de
i-a spus
la optcroitorului
dimineața.căAici.
te spuse Kate.
am stat alături. O pot
La KP. s- duce pe Charlotte la tine?
au modificat, ea la fel de celelalte mame sunt
Nu, toate rochiile trebuie refăcute. la
Designerul ei de rochii de mireasă a fost de acord, a adăugat Kate.
Meg a întrebat dacă Kate știa ce se întâmpla bine
acum. Cu tatăl ei.
Kate a spus că știa bine, dar rochiile. Si

nunta patru
Da,zile!
Kate,
este
știu...
în
Și Kate a avut alte probleme cu modul în care Meg își plănuia nunta. Ceva
despre o petrecere pentru pajii?
Baietii? pagină Jumătate din copiii de la nuntă sunt din

America de Nord. Nici măcar nu au sosit încă.
Mergea înainte și înapoi.
sigur ce altceva Dacă rochia nu se potrivește, atunci nu vreau să spun.
te rog ia-o pe Charlotte să o vadă pe Ajay. A așteptat toată ziua.
Fine.
La scurt timp mai târziu, am ajuns acasă și am găsit-o pe Meg pe
podea. suspine.
Am fost îngrozită să o văd atât de supărată, dar nu mi s-a părut o catastrofă.
Emoțiile erau la vârf, desigur, după stresul din ultima săptămână, din ultima
lună, din ultima zi. Era intolerabil, dar temporar. Kate nu a vrut să facă rău, i-
am spus.
Într-adevăr, a doua zi dimineață, Kate a venit cu flori și o felicitare pe care

îi spunea că îi pare rău. Cea mai bună prietenă a lui Meg, Lindsay, era în
bucătărie când a apărut.
Simplă neînțelegere, mi-am spus.
47.
O În ajunul nunții am stat la Coworth Park Hotel. O cabana privata. Mai

mulți prieteni s-au așezat cu mine și au băut. Unul a comentat că am
părut puțin distras.
Da bine. S-au dus multe a pe.
Nu am vrut să spun prea multe. Afacerea cu tatăl lui Meg, Kate și rochia, grija
constantă că cineva din mulțime ar face ceva nebunesc – mai bine să nu vorbim
despre asta.
Cineva a întrebat despre fratele meu. Unde e Willy?

Am dat un alt non-răspuns. Un alt subiect dureros.
Fusese programat să ni se alăture seara. Dar, ca și tatăl lui Meg, anulase în
ultimul moment.
Îmi spusese, chiar înainte de a merge la ceai cu bunica:
Nu pot, Harold. Kate și copiii.
I-am reamintit că asta era tradiția noastră, că am luat cina înainte de nunta
lui, că am fost împreună și am vizitat mulțimile.
S-a ținut tare. Nu pot face asta.
am împins. De ce să
Amfii fost
așa, toată
Willy? noaptea înainte de a mă cu tine faci
căsători cu Kate. tu asta? De ce
M-am întrebat ce se întâmplă cu adevărat. Se simțea rău că nu era omul meu

cel mai bun? Era supărat că l-am întrebat pe vechiul meu prieten Charlie? (Palatul
a scos povestea că Willy era cel mai bun om, așa cum făcuseră cu mine când el
și Kate s-au căsătorit.) Ar putea fi asta o parte din asta?
Sau a fost o mahmureală de la Beardgate?

Sau se simțea vinovat de afacerea dintre Kate și Meg?
Nu dădea nicio indicație. El a tot spus nu.

În timp ce mă întreba de ce a contat atât de mult.
De ce mine ta chiar să saluti mulțimile,presă
Harold?
a spus
to are
a făcut
you biroul
As to.de
la
Pentru că noi
nunta. nu
Tu la De
trebuie
cândsă-i
dracu
ascultați.
de când?
Mi-a fost rău din cauza asta. Întotdeauna am crezut, în ciuda problemelor
noastre, că legătura noastră de bază era puternică. Am crezut că fraternitatea va
învinge întotdeauna rochia unei domnișoare de onoare sau barba. Să presupunem
că nu.
Apoi, imediat după ce a părăsit-o pe bunică, pe la șase seara, Willy a trimis un
mesaj. El se răzgândise. El ar fi venit.
Poate că bunica a intervenit?
Tot ceea ce. I-am mulțumit cu bucurie, din toată inima.
Câteva clipe mai târziu, ne-am întâlnit afară și ne-am urcat într-o mașină, care
ne-a condus până la Poarta Regelui Eduard. Am sărit afară, am mers în sus și în
jos prin mulțime, mulțumind oamenilor că au venit.
Oamenii ne-au urat bine, ne-au dat săruturi.

Ne-am luat la revedere, ne-am urcat înapoi în mașină.
În timp ce plecam, l-am rugat să vină să ia cina cu mine. Am menționat că
poate rămâne peste noapte, așa cum făcusem înainte de nunta lui.
A venit la cină, a spus el, dar nu ar putea rămâne.
Haide, te rog, Willy.

Îmi pare rău, Harold. Nu pot. Copii.
48.
eu am stat la altar, am netezit partea din față a uniformei mele de cavalerie

casnică, am privit-o pe Meg plutind spre mine. M-am străduit din greu să aleg
muzica potrivită pentru procesiunea ei și, în cele din urmă, am ajuns pe casa lui
Handel. Izvorul etern al
Lumină Divină.
Acum, când vocea solistului răsuna deasupra capului nostru, am crezut că am ales
bine.
Într-adevăr, pe măsură ce Meg se apropia din ce în ce mai mult, eu dădeam
multumesc pentru toate alegerile mele.
Uimitor că am putut auzi chiar muzica peste sunetul bătăilor mele inimii, când Meg
a pășit în sus și m-a luat de mână. Prezentul s-a dizolvat, trecutul s-a repezit înapoi.
Primele noastre mesaje provizorii pe Instagram. Prima noastră întâlnire la Soho House.
Prima noastră călătorie în Botswana. Primele noastre schimburi entuziasmate după ce
telefonul meu a intrat în râu. Primul nostru pui fript. Primele noastre zboruri dus-întors
peste Atlantic. Prima dată i-am spus: te iubesc. Auzind-o spunând-o înapoi. Tip în atele.
Steve, lebăda morocănosă. Lupta brutală pentru a o feri de presă. Și acum iată-ne, linia
de sosire. Linia de start.
În ultimele câteva luni, nu decurs multe lucruri conform planului. Dar mi-am
reamintit că nimic nu era planul. acea
Acesta era planul. Acest. Dragoste.
Am aruncat o privire către Pa, care o condusese pe Meg în ultima parte a culoarului.
Nu tatăl ei, dar special la fel, și a fost mișcată. Nu a compensat comportamentul tatălui
ei, pentru modul în care presa îl folosise, dar a ajutat foarte mult.
Mătușa Jane s-a ridicat și a făcut o lectură în cinstea mamei.

Cântarea lui Solomon.
Eu și Meg am ales-o.
Apărea, vino departe...

iubire, dragă șipe
pecete a pe
pecete mea a mea,
inima
inima
ta ta,
Setează-mă ca un ca
bra ;
Căci este
dragoste
puternic la fel de
moarte, pasiune aprigă la fel de cel
mormânt…
Puternic ca moartea. Fiercă ca mormântul. Da, m-am gândit. Da.

L-am văzut pe arhiepiscop întinzând inelele, cu mâinile tremurând.
Uitasem, dar el nu o făcuse: douăsprezece camere îndreptate spre
noi, două miliarde de oameni se uitau la televizor, fotografi în căpriori,
mulțimi masive de afară care se agitau și aplaudă.
Am schimbat inelele, Meg sunt făcute din aceeași bucată de aur

galez care o furnizase pe cea a lui Kate.
Bunica îmi spusese că acesta era aproape ultimul.
Ultimul din aur. Așa am simțit eu pentru Meg.
Arhiepiscopul a ajuns la partea oficială, a rostit cele câteva cuvinte
care ne-au făcut Duce și Ducesă de Sussex, titluri acordate de bunica,
și ni s-a alăturat până când moartea ne-a despărțit, deși făcuse deja
așa ceva cu câteva zile înainte, în grădina noastră, un mică ceremonie,
doar noi doi, Guy și Pula singurii martori. Neoficial, neobligatoriu, cu
excepția sufletelor noastre. Am fost recunoscători pentru fiecare
persoană din St.
George și ne uitam la televizor, dar dragostea noastră a început în
privat și a fi public a fost în mare parte durere, așa că am vrut ca
prima consacrare a iubirii noastre, primele jurăminte, să fie și private.
Oricât de magică a fost ceremonia oficială, amândoi am ajuns să ne
simțim puțin speriați de... mulțimi.
Subliniind acest sentiment: primul lucru pe care l-am văzut când
am mers înapoi pe culoar și ieșim din biserică, în afară de un flux de
fețe zâmbitoare, au fost luneti ti. Pe acoperișuri, în mijlocul
zâmbetelor, în spatele cascadelor de streamer. Poliția mi-a spus că
este neobișnuit, dar necesar.
Datorită numărului fără precedent de amenințări pe care le
primeau.
49.
O luna de miere a fost un secret bine păzit. Am plecat din

Londra într-o mașină deghizată într-o dubă de mutari, cu
geamurile acoperite cu carton și am plecat în Marea Mediterană
pentru zece zile. Glorios să fii departe, pe mare, la soare. Dar eram
și bolnavi. Pregătirile până la nuntă ne uzaseră.
Ne-am întors exact la timp pentru sărbătorirea oficială din iunie a zilei de naștere
a bunicii. Trooping the Color: una dintre primele noastre apariții publice ca proaspăt
căsătoriți. Toți cei prezenți erau într-o dispoziție bună, optimiști. Dar apoi: Kate a
întrebat-o pe Meg ce părere are despre primul ei Trooping the Color.
Iar Meg a glumit: Colorat.

Și o tăcere căscată amenința să ne înghită pe toți întregi.
Câteva zile mai târziu, Meg a plecat în prima ei călătorie regală cu bunica. Era
nervoasă, dar s-au înțeles celebru. De asemenea, s-au legat de dragostea lor pentru
câini.
S-a întors din călătorie strălucind. Regina
legat
și cuNoi, , Ea a spus
pe mine. mine ne-am legat cu adevărat! Am vorbit despre cât de mult
îmi doresc o mamă iar ea mi-a spus cel mai bun mod de
mi amintesc asta când
a induce travaliul vaoveni
a fost momentul.
A bună cu mașina accidentată!
plimbare I-am spus că o să-
Lucrurile se vor întoarce acum, am spus amândoi.

Ziarele, însă, declarau că călătoria a fost un dezastru neatenuat. Ei au prezentat-o
pe Meg ca fiind îndrăzneață, înflăcărată, ignorantă în ceea ce privește protocolul
regal, pentru că făcuse greșeala de neconceput de a se urca într-o mașină înaintea
bunicii.
Într-adevăr, făcuse exact ceea ce i-a spus bunica să facă. Bunica a spus să intri; ea
a intrat.
Indiferent de. Au existat zile întregi povești despre încălcarea lui Meg,
despre lipsa ei generală de clasă – despre îndrăzneala ei să nu poarte o pălărie
în prezența bunicii. Palatul îi ordonase în mod special lui Meg să nu poarte
pălărie. De asemenea, bunica a purtat verde pentru a onora victimele Turnului
Grenfell și nimeni nu i-a spus lui Meg să se îmbrace cu verde, așa că au spus
că nu-i pasă deloc de victime.
Am spus: Palatul va face un record. apel telefonic. Vor corecta
Nu au făcut-o.
50.
W illy și Kate ne-au invitat la ceai. Pentru a limpezi aerul.

iunie 2018.
Ne-am plimbat peste o după-amiază târzie. Am văzut-o pe Meg făcând ochii
mari când am intrat pe ușa lor din față, am trecut pe lângă sufrageria lor din
față, pe hol, în biroul lor.
Wow, spuse Meg de mai multe ori.
Tapetul, mulajul coroanei, rafturile de cărți din nuc căptușite cu volume
coordonate în culori, arta neprețuită. Minunat. Ca un muzeu. Și așa le-am spus
amândoi. I-am complimentat din belșug pentru renovarea lor, deși ne-am
gândit și la lămpile noastre IKEA, canapeaua noastră cu reducere recent
cumpărată la reducere, cu cardul de credit al lui Meg, de pe sofa.com.
În birou, Meg și cu mine ne-am așezat pe un scaun de dragoste la un capăt

al camerei, Kate vizavi de noi pe un paravan îmbrăcat în piele, în fața
șemineului. Willy era în stânga ei, într-un fotoliu. Era o tavă cu ceai și biscuiți.
Timp de zece minute am făcut
vorbe mici clasice. Cum sunt cel copii? Cum a fost tău
luna de miere?
Meg a recunoscut apoi tensiunea dintre noi patru și s-a aventurat că s-ar
putea să se întoarcă în acele timpuri de început când se alăturase pentru prima
dată familiei – o neînțelegere care aproape trecuse fără preaviz. Kate credea că
Meg și-a dorit contactele ei de modă. Dar Meg le avea pe ale ei. Poate că au
plecat pe picior greșit? Și apoi, a adăugat Meg, totul a fost mărit de nuntă și de
rochiile alea infernale ale domnișoarelor de onoare.
Dar s-a dovedit că erau și alte lucruri... despre care

nu eram conștienți.
Willy și Kate erau aparent supărați că nu am făcut-o
le-a dat cadouri de Paște.
Cadouri de Paste? A fost un lucru? Eu și Willy nu schimbasem niciodată
cadouri de Paște. Tata a făcut întotdeauna o mare chestiune despre Paște, sigur,
dar asta a fost tata.
Totuși, dacă Willy și Kate erau supărați, ne-am cerut scuze.
La rândul nostru, am spus că nu am fost prea încântați când Willy și Kate și-
au schimbat locațiile și au schimbat locurile la nunta noastră. Urmasem tradiția
americană, așezând cuplurile unul lângă altul, dar lui Willy și Kate nu le plăcea
această tradiție, așa că masa lor era singura în care soții erau despărțiți.
Au insistat că nu sunt ei, ci altcineva.

Și au spus că am făcut același lucru la nunta lui Pippa.
Nu am avut. Așa cum ne-am dorit. Am fost despărțiți de un aranjament de

flori uriaș între noi și, deși ne-am dorit cu disperare să stăm împreună, nu am
făcut nimic în privința asta.
Am simțit că nimic din această difuzare de nemulțumiri nu ne-a făcut bine.

Nu ajungeam nicăieri.
Kate se uită în grădină, strângând atât de strâns marginile pielii încât

degetele îi erau albe și spuse că i se datorau scuze.
Meg a întrebat: ce?

Pentru
sentimente,
că ai Vă
rănit
rog
Meghan.
spune meu
i-mi.Când?
ți-am spus nu mi-am putut aminti ceva și l-a spus tu

a fost al meu
hormoni.
tu Ce
esti vorbind despre?
Kate a menționat un apel telefonic în care au discutat despre ora
repetițiilor de nuntă.
Eu Tu nu
Meg a spus: Oh, amintește-ți: și am spus putut
mi-am că nu aminti da!
ceva, ai avut este o mare lucru, este creierul bebelușului.
Pentru că doar un bebelus. Este
hormoni.
Kate făcu ochii mari: Da. Ai vorbit despre hormoni. sunt destul
de aproape
Nu au fost pentru a vorbi despre hormoni! la tine al meu
Ochii lui Meg s-au mărit și ei. Părea cu adevărat confuză.
că vorbesc cu prietenele.
a vorbit despre
Ale mele
hormonii tăi. Așa sunt, doar îmi pare rău
Willy arătă spre Meg. nepoliticos, Meghan. ce este Nu este

făcut aici, în Marea Britanie.
Vă rugămsă luați degetul de pe față. afară al meu

Se întâmpla asta cu adevărat? Chiar s-a ajuns la asta?
Se strigă unul la altul despre cartonașe și hormoni?
Meg a spus că nu va face niciodată nimic intenționat pentru a o răni pe
Kate și, dacă a făcut-o vreodată, i-a cerut lui Kate să o anunțe, te rog, ca să
nu se mai întâmple.
Ne-am îmbrățișat cu toții. Cam.
Și apoi am spus că ar fi mai bine să mergem.
51.
O Personalul nostru a simțit frecarea, a citit presa și, astfel, au

existat certuri frecvente în jurul biroului. Au fost luate părți.
Echipa Cambridge versus Echipa Sussex. Rivalitatea, gelozia,
agendele concurente — toate au otrăvit atmosfera.
Nu a ajutat că toată lumea lucra non-stop. Au fost atât de multe solicitări

din partea presei, un flux atât de constant de erori care trebuiau lămurite, iar
noi nu aveam suficienți oameni sau resurse. În cel mai bun caz, am reușit să
rezolvăm 10% din ceea ce era acolo.
Nervii se sfărâmau, oamenii trăgeau. Într-un asemenea climat nu exista o

critică constructivă.
Toate feedback-urile au fost văzute ca un afront, o insultă.
De mai multe ori un membru al personalului s-a prăbușit pe birou și a plâns.
Pentru toate acestea, pentru fiecare fragment, Willy a dat vina pe o persoană. Meg.
Mi-a spus asta de mai multe ori și s-a înnebunit când i-am spus că nu se
găsește. Tocmai repeta povestea de presă, strigând povești false pe care le
citise sau i se spusese. Marea ironie, i-am spus, a fost că adevărații răufăcători
erau oamenii pe care îi importase în birou, oameni de la guvernare, care nu
păreau insensibili la acest tip de ceartă – dar dependenți de el. Aveau talent
pentru înjunghierea în spate, talent pentru intrigi și puneau în mod constant
cele două grupuri de personal unul împotriva celuilalt.
Între timp, în mijlocul tuturor acestor lucruri, Meg a reușit să rămână calmă.
În ciuda a ceea ce anumiți oameni spuneau despre ea, nu am auzit-o niciodată
să spună un cuvânt rău despre nimeni sau cu nimeni. Din contră, am urmărit-o
își dublează eforturile de a întinde mâna, de a răspândi bunătatea. Ea a trimis

note de mulțumire scrise de mână, a verificat personalul bolnav, a trimis coșuri
cu mâncare sau flori sau bunătăți oricui se lupta, era deprimat, era bolnav.
Biroul era adesea întunecat și rece, așa că l-a încălzit cu lămpi și încălzitoare
noi, toate cumpărate cu cardul ei de credit personal. Ea a adus pizza și biscuiți,
a găzduit ceaiuri și evenimente sociale cu înghețată. Ea a împărțit cu toate
femeile de la birou toate gratuitățile primite, haine și parfumuri și machiaj.
M-am lăsat uluit de capacitatea sau determinarea ei de a vedea mereu ce

este bine în oameni. Într-o zi, mărimea inimii ei a fost adusă acasă pentru
mine. Am aflat că domnul R, fostul meu vecin de la etaj, când eram în zona de
bursuci, suferise o tragedie. Fiul său adult murise.
Meg nu l-a cunoscut pe domnul R. Nici ea nu l-a cunoscut pe fiu.

Dar știa că familia îmi fusese vecină și îi văzuse adesea plimbându-și câinii. Așa
că a simțit o mare durere pentru ei și i-a scris tatălui o scrisoare, exprimându-i
condoleanțe, spunându-i că vrea să-l îmbrățișeze, dar nu știa dacă ar fi potrivit.
Cu scrisoarea a inclus o gardenie, pentru a planta în memoria fiului.
O săptămână mai târziu, domnul R a apărut la ușa noastră de la Nott Cott.

îi întinse lui Meg un bilet de mul umire i o îmbră i a strâns.
M-am simțit atât de mândru de ea, atât de regretat pentru cearta mea cu dl.
R.
Mai mult, m-am simțit regretabil pentru cearta dintre familia mea cu soția
mea.
52.
W nu voiam sa astept. Amândoi am vrut să începem o

familie imediat. Lucram ore nebunești, joburile noastre erau
solicitante, momentul nu era ideal, dar păcat. Aceasta a fost întotdeauna
principala noastră prioritate.
Ne-am îngrijorat de stresul din viața noastră de zi cu zi, că ar putea să ne
împiedice să rămânem însărcinate. Taxa incepea sa fie vizibila pe Meg; ea
slăbise foarte mult în ultimul an, în ciuda tuturor plăcintei ciobanului. Mănânc
mai mult decât oricând, a spus ea – totuși greutatea ei a continuat să scadă.
Prietenii au recomandat un medic ayurvedic care le-a ajutat să rămână

însărcinate. După cum am înțeles, medicina ayurvedică a clasificat oamenii pe
categorii. Nu-mi amintesc în ce categorie a clasificat-o acest doctor pe Meg,
dar ne-a confirmat suspiciunea că pierderea în greutate a lui Meg ar putea fi o
barieră în calea conceperii.
Îngrași cinci kilograme, a promis doctorul și vei rămâne însărcinată.
Așa că Meg a mâncat, și a mâncat, și în curând și-a pus cele recomandate

cinci lire sterline și ne-am uitat cu speranță la calendar.
Spre sfârșitul verii 2018 am mers în Scoția, Castelul Mey, pentru a petrece
câteva zile cu Pa. Legătura dintre Meg și Pa, mereu puternică, s-a întărit și mai
mult în acel weekend. Într-o noapte, la cocktailuri înainte de cină, Fred Astaire
jucând pe fundal, a reieșit că Meg a împărtășit o întâlnire de naștere cu
persoana preferată a lui Ta: Gan-Gan.
4 august.
Uimitor, spuse tata zâmbind.
La amintirea lui Gan-Gan și a legăturii dintre ea și mireasa mea, el a devenit
brusc plin de bucurie, spunând povești pe care nu le-am auzit niciodată, în
esență cântând, făcându-se în fața lui Meg.
O poveste în special ne-a încântat pe amândoi, ne-a surprins

imaginație. Era vorba despre selkies.
Ce, tată?
Sirene scoțiene, a spus el. Au luat forma unor foci și au navigat de-a lungul
țărmului în afara castelului, la o aruncătură de băț de locul unde stăteam noi. a
sfătuit el, Deci, Când
vezi că nu se poate
sigilați
, spune niciodată... Cântă. pentru tine
Ei de multe ori
înapoi.
cântă Oh, tu
haide. tată! absolut adevarat!
spui basme,
Nu, este
Mi-am imaginat – mi-a promis tata – că selkies ar putea să-și îndeplinească și
o dorință?
Am vorbit puțin în timpul acelei cine despre stresul în care am fost. Dacă am
putea convinge ziarele să se retragă, am spus... pentru puțin timp.
Pa a dat din cap. Dar a considerat că este foarte important să ne reamintească...

Da, tata. Noi stim. Nu o citi. da,
La ceai a doua zi, vibrațiile bune au continuat. Râdeam cu toții, vorbeam
despre un lucru și altul, când majordomul lui tată a dat buzna în cameră,
trăgând o linie fixă în spatele lui.
Alteța Voastră Regală, Majestatea Sa.
Tată stătea în picioare. O da. Întinse mâna după telefon.
Sunt domnule, dar ea o cheamă pe ducesă. scuze, Oh.
Păream cu toții uluiți. Meg încercă să întindă telefonul.
Se părea că bunica suna să vorbească despre tatăl lui Meg.

Ea răspundea unei scrisori pe care i-o scrisese Meg, cerând sfaturi și ajutor.
Meg a spus că nu știe cum să facă presa să înceteze să-l intervieveze,
ademenindu-l să spună lucruri oribile. Bunica i-a sugerat acum lui Meg să uite
presa, să meargă să-și vadă tatăl, să încerce să-i spună ceva sens.
Meg i-a explicat că locuia într-un oraș de graniță mexican și ea nu știa cum va
trece vreodată prin aeroport, prin presa din jurul casei lui, apoi prin acea parte a
orașului și înapoi, în liniște, în siguranță.
Bunica a recunoscut numeroasele probleme cu acest plan.

cazul acesta, poate scrie-i
Într-o scrisoare?
Tata a fost de acord. Superba idee.
53.
M ex. și am coborât la plajă în fața castelului.

Zi rece, dar soarele strălucea.
Stăteam pe stânci, privind spre mare. In mijlocul tuturor
am văzut insulele mătăsoase de alge marine... ceva.
Înainte.
O pereche de ochi plini de suflet.
Uite! Sigiliu!
Capul se clătina în sus și în jos. Ochii ne priveau foarte clar.
Uite! Un alt!
Așa cum mi-a spus tată, am alergat la malul apei și le-am cântat. Le-a dat o
serenată.
Arooo.
Nici un raspuns.
Meg mi s-a alăturat și le-a cântat, iar acum bineînțeles că au cântat înapoi.
Ea chiar este magică, m-am gândit. Chiar și focile știu asta.

Dintr-o dată, peste tot peste apă, capete se clătinau, cântându-i.
Arooo.
O operă pecete.
Superstitie prostească, poate, dar nu-mi păsa. L-am considerat un bun augur.
Mi-am scos hainele, am sărit în apă, am înotat la ei.
Mai târziu, bucătarul australian al tatălui a fost îngrozit. Ne-a spus că aceasta
fusese o idee extrem de proastă, mai prost sfătuită decât scufundarea
neatenționată în cea mai întunecată apă a Okavango.
Această parte a coastei scoțiene era plină de balene ucigașe, a spus bucătarul, iar
cântatul focilor era ca și cum le-ai chema la moartea lor plină de sânge.
Am clătinat din cap.

Fusese un basm atât de frumos, m-am gândit.
Cum s-a întunecat atât de repede?
54.
M ex. a întârziat.
Am cumpărat două teste de sarcină acasă, unul de rezervă, iar ea le-a
dus pe amândouă în baie de la Nott Cott.
Stăteam întinsă pe patul nostru și în timp ce așteptam să iasă... am adormit.
Când m-am trezit, ea era lângă mine.

Ce s-a întâmplat? Este…?
Ea a spus că nu se uitase. Ea mă așteptase.
Baghetele erau pe noptieră. Am păstrat acolo doar câteva lucruri, printre care
și cutia albastră cu părul mamei. Corect, m-am gândit, bine. Să vedem ce poate
face mama cu această situație.
Am întins mâna după baghete și m-am uitat în ferestrele lor mici.

Albastru.
Albastru strălucitor, strălucitor. Amândoi.

Albastru însemna... copil.
Oh wow.
Bine.
In regula, atunci.
Ne-am îmbrățișat, ne-am sărutat.
Am pus baghetele înapoi pe noptieră.

M-am gândit: Mulțumesc, selkies.
M-am gândit: Mulțumesc, mami.
55.
E uge avea să se căsătorească cu Jack, iar noi eram delir de fericiți pentru ea
și pentru noi înșine, în mod egoist, deoarece Jack era unul dintre oamenii
noștri preferați. Meg și cu mine trebuia să plecăm în primul nostru turneu oficial
în străinătate ca cuplu căsătorit, dar am amânat plecarea cu câteva zile, ca să
putem fi la nuntă.
De asemenea, diferitele adunări legate de nuntă ne-ar oferi șansa să-i dăm
deoparte pe membrii familiei unul câte unul și să le spunem veștile noastre bune.
La Windsor, chiar înainte de o recepție de băutură pentru miri, l-am încolțit pe

Pa în biroul lui. Stătea în spatele biroului său mare, care îi oferea priveliștea
preferată, direct pe Long Walk. Fiecare fereastră era deschisă, pentru a răci
încăperea, iar o adiere de vânt îi flutura hârtiile, care erau toate stivuite în turnulețe
ghemuite, fiecare încununat cu un prescârtie. A fost încântat să afle că era
va fi bunic pentru a patra oară; zâmbetul lui larg m-a încălzit.
După recepția cu băuturi, în Sala Sf. Gheorghe, eu și Meg l-am tras pe Willy
deoparte. Eram într-o cameră mare, cu armuri pe pereți. Cameră ciudată,
moment ciudat. Am șoptit vestea, iar Willy a zâmbit și a spus că trebuie să-i
spunem lui Kate. Era dincolo de cameră și vorbea cu Pippa. Am spus că o
putem face mai târziu, dar el a insistat. Așa că ne-am dus și i-am spus lui Kate
și ea a oferit un zâmbet larg și felicitări din suflet.
Amândoi au reacționat exact așa cum am sperat – așa cum mi-am dorit.
56.
D mai târziu sarcina a fost anunțată public. Ziarele raportau că Meg se

luptă cu oboseala și amețeli și nu putea reține mâncarea, mai ales
dimineața, toate acestea fiind neadevărate. Era obosită, dar în rest un dinam.
Într-adevăr, ea s-a simțit norocoasă că nu suferea de greturi severe matinale,
din moment ce ne îmbarcam într-un turneu extrem de solicitant.
Oriunde mergeam, s-au adunat mulțimi enorme, iar ea nu i-a dezamăgit.

În toată Australia, Tonga, Fiji, Noua Zeelandă, ea a uimit. După un discurs
deosebit de emoționant, ea a primit ovație în picioare.
A fost atât de strălucitoare încât la jumătatea turneului m-am simțit obligat...

să o avertizez.
Tu ești prea ești și
merge eu,
mama.
bine, făcând-o
Ale
iubire. al mele
să arate
naibii Așa a început totul... prea ușor. cu
de bine.
Poate că păream nebun, paranoic. Dar toată lumea știa că situația mamei
mergea din rău în mai rău atunci când a arătat lumii, a arătat familiei, că ea
era mai bună la turnee, mai bună la conectarea cu oamenii, mai bună în a fi
„regală”, decât avea dreptul să fie.
Atunci lucrurile au luat o întorsătură.

Ne-am întors acasă la primiri jubile și titluri exultante. Meg, viitoarea mamă,
reprezentanta fără cusur a Coroanei, a fost salutată.
Nu a fost scris niciun cuvânt negativ.

S-a schimbat, am spus noi. S-a schimbat în sfârșit.
Dar apoi s-a schimbat din nou. Oh, cum s-a schimbat.
Poveștile s-au rostogolit, ca niște rupturi pe o plajă. Mai întâi, o piesă de
succes a unui biograf hack al lui Ta, care a spus că am făcut o furie înainte de
nuntă. Apoi o lucrare de ficțiune despre Meg care își face personalul mizerabil,
îi conduce prea tare, comite păcatul de neiertat de a trimite e-mail oamenilor
dimineața devreme. (S-a întâmplat să fie trează la acea oră, încercând să
rămână în legătură cu prietenii bufniței din America – nu se aștepta la un
răspuns instantaneu.) Se spunea că și-a determinat-o și pe asistentul nostru să
renunțe; de fapt, acelui asistent i s-a cerut să demisioneze de către Palace HR
după ce le-am arătat dovezi că a schimbat poziția ei cu Meg pentru a primi
gratuități. Dar pentru că nu am putut vorbi public despre motivele plecării
asistentului, zvonurile au umplut golul. În multe privințe, acesta a fost
adevăratul început al tuturor necazurilor. La scurt timp după aceea, narațiunea
„Ducesa dificilă” a început să apară în toate ziarele.
Urmează o novelă într-unul din tabloide despre tiara. Articolul spunea că

Meg ceruse o anumită tiară care aparținuse mamei, iar când regina a refuzat,
am făcut o criză:
Ceea ce vrea Meghan, Meghan obține!
Câteva zile mai târziu a venit lovitura de grație: de la un corespondent regal,

o fantezie științifico-fantastică care descrie „froideur în creștere” (Domnul bun)
dintre Kate și Meg, susținând că, potrivit „două surse”, Meg a făcut-o pe Kate
până la lacrimi despre rochiile domnisoarelor de onoare.
Acest corespondent regal mă îmbolnăvise întotdeauna. Întotdeauna,

întotdeauna a greșit lucruri. Dar asta se simțea mai mult decât greșit.
Am citit povestea cu neîncredere. Meg nu a făcut-o. Ea încă nu citea nimic.

Totuși, ea a auzit despre asta, din moment ce a fost singurul lucru discutat în
Marea Britanie în următoarele douăzeci și patru de ore și, atâta timp cât voi
trăi, nu voi uita niciodată tonul vocii ei când m-a privit în ochi și a spus :
Haz,
a făcut-o a făcut-o să plâng?
Plâng?
57.
W Am aranjat un al doilea summit cu Willy și Kate.

De data asta pe terenul nostru.
10 decembrie 2018. Seara devreme.

Ne-am adunat cu toții în micuța noastră anexă din față și de data aceasta
nu s-a vorbit puțin: Kate a făcut lucrurile să se întâmple imediat, recunoscând
că aceste povești din ziare despre Meg care o făcea să plângă erau total false.
eu
știi, Meghan, asta am fost alesul care te-a făcut să plângi.

Am oftat. Început excelent, m-am gândit.
Meg a apreciat scuzele, dar a vrut să știe de ce ziarele spuneau asta și ce se
face pentru a le corecta? Cu alte cuvinte:
De ce biroul
sunattău
la nu
asta
este, nu au
permanent sus pentru pe mine? De ce
femeie execrabilă care a scris povestea

retragere?
asta, și a cerut a
Kate, tulburată, nu a răspuns, iar Willy a intervenit cu niște evaziuni foarte

susținătoare, dar știam deja adevărul. Nimeni de la Palat nu ar putea suna
corespondentul, pentru că asta ar invita inevitabila replica: Ei bine, dacă povestea
este greșită, care este povestea adevărată?
Ce se întâmplă
făcut între cele două ducese? Și acea ușă nu trebuie să fie deschisă
niciodată, pentru că ar face de rușine viitoarea regină.
Monarhia, întotdeauna, cu orice preț, trebuia protejată.

Ne-am mutat de la ce să facem cu povestea la de unde a venit. Cine ar fi putut
să planteze așa ceva? Cine ar fi putut să-l divulge presei în primul rând? OMS?
Ne-am înconjurat. Lista suspecților a devenit extrem de mică.
În cele din urmă,

in cele din Willy
urma s-a lăsat pe spate și a recunoscut că, ahem, în timp ce
eram în turneu în Australia, el și Kate plecaseră la cină cu Pa și Camilla... și, din
păcate, spuse el timid, a lăsat să scape că acolo a fost o ceartă între cele două
cupluri... ar fi putut
Mi-am pus o mână peste față. Meg încremeni. S-a lăsat o tăcere grea.
Deci acum știam.

I-am spus lui Tu... dintre toți oamenii... ar fi trebuit să știi...
Willy: A dat din cap. El stia.
Mai multă liniște.
Era timpul să plece.
58.
eu
Am continuat și mai departe. O poveste după alta. m-am gândit la

vremuri în care domnul Marston își batea neîncetat clopoțelul nebunesc.
Cine poate uita vreodată valul de povești de pe prima pagină care o fac pe
Meg să fie singur responsabilă pentru Sfârșitul Timpurilor? Mai exact, ea
fusese „prinsă” mâncând pâine prăjită cu avocado, iar multe povești explicau
pe nerăsuflate că recoltarea de avocado grăbea distrugerea pădurilor tropicale,
destabiliza țările în curs de dezvoltare și ajuta la finanțarea terorismului de
stat. Bineînțeles că aceeași mass-media se leșinase recent de dragostea lui
Kate pentru avocado. ( ) În special, în această perioadă super-narațiunea
încorporată în fiecare poveste a început să se schimbe. Nu mai era vorba Oh,
cum fac pielea lui Kate să strălucească! despre două femei care se luptau,
două ducese aflate în dezacord sau chiar două gospodării. Acum era vorba
despre o persoană care era vrăjitoare și îi făcea pe toți să fugă de ea, iar acea
persoană era soția mea.
Și în construirea acestei super-narațiuni presa a fost în mod clar asistată de

cineva sau mai mulți oameni în interiorul Palatului.
Cineva care a avut-o pentru Meg.

Într-o zi a fost: Yuck — se vedea cureaua sutienului lui Meg.
(Meghan fără clasă.)
A doua zi: Da, poartă rochia aceea? (Meghan gunoaie.)
A doua zi: Dumnezeu să ne ferească, unghiile ei sunt vopsite în negru! (Goth

Meghan.)
A doua zi: Doamne — încă nu știe cum
face o reverență în mod corespunzător. (Meghan americană.)
A doua zi: Crikey, și-a închis din nou ușa mașinii!

(Buna Meghan.)
59.
W Închiriasem o casă în Oxfordshire. Doar un loc de găsit

departe din când în când de vârtej, dar și de Nott Cott, care era
fermecător, dar prea mic. Și căzând în jurul capului nostru.
A devenit atât de rău încât într-o zi a trebuit să o sun pe bunicuță. I-am spus
că avem nevoie de un loc nou unde să trăim. I-am explicat că Willy și Kate nu
depășiseră pur și simplu Nott Cott, ci fugiseră din cauza tuturor reparațiilor
necesare și a lipsei spațiului, iar acum eram în aceeași barcă. Cu doi câini
agitați... și un copil pe drum...
I-am spus că am discutat despre situația noastră locativă cu Palatul și ni s-

au oferit câteva proprietăți, dar fiecare era prea mare, ne-am gândit. Prea
generos. Și prea scump de renovat.
Bunica sa gândit și am vorbit din nou câteva zile mai târziu.

Frogmore, spuse ea.
Frogmore, bunicuță?
Da.
Frogmore. Casa Frogmore?
știam bine. Acolo ne-am luat
fotografii de logodnă.
Nu, nu — Frogmore Cottage. Aproape de Frogmore House.
Cam ascuns, spuse ea. Ascuns. Inițial, casa reginei Charlotte și fiicele ei,
apoi a unuia dintre consilierii reginei Victoria, iar mai târziu a fost tăiată în
unități mai mici.
Dar ar putea fi reasamblat. Un loc minunat, spuse bunica.
În plus, istoric. O parte din proprietatea Coroanei. Foarte dulce.
I-am spus că Meg și cu mine ne plăceau grădinile de la Frogmore, mergeam
des pe acolo și dacă era lângă acelea, ei bine, ce ar putea fi mai bun?
Ea a avertizat: Este un pic de aa santier de constructii. Un pic dedacă

coajă.
funcționează.Dar
aceasta
un
și du-te a uite si spune-mi

Am fost în ziua aceea și bunica avea dreptate. Casa ne-a vorbit amândoi.
Fermecător, plin de potențial. Greu lângă Cimitirul Regal, dar ce? Nu m-a deranjat
pe mine sau pe Meg. Nu i-am deranja pe morți dacă ar promite să nu ne deranjeze.
Am sunat-o pe bunicuță și i-am spus că Frogmore Cottage ar fi un vis devenit

realitate. I-am mulțumit din plin. Cu permisiunea ei, am început să stăm cu
constructorii, să planificăm renovările minime, pentru a face locul locuibil –
conducte, încălzire, apă.
În timp ce lucrarea se făcea, ne-am gândit că ne putem muta în Oxfordshire cu

normă întreagă. Ne-a plăcut acolo. Aerul proaspăt, terenul înverzit – în plus, fără
bătăi de cap. Cel mai bun dintre toate, am fi capabili să apelăm la talentele
majordomului de multă vreme al tatălui meu, Kevin. Cunoștea casa Oxfordshire și
ar ști cum să o transforme rapid într-o casă. Mai bine, mă cunoștea, m-a ținut în
brațe când eram bebeluș și s-a împrietenit cu mama mea când rătăcea la Castelul
Windsor în căutarea unui chip simpatic. Mi-a spus că mami era singura persoană
din familie care a îndrăznit vreodată să se aventureze „sub scări”, să discute cu
personalul. De fapt, ea se strecura adesea și stătea cu Kevin în bucătărie, la o
băutură sau o gustare, uitându-se la televizor. Lui Kevin îi revenise, în ziua
înmormântării mamei, să mă salute pe mine și pe Willy la întoarcerea noastră în
Highgrove. Stătea pe treptele din față, și-a amintit, așteptând mașina noastră,
repetă ce avea să spună. Dar când am oprit și el a deschis ușa mașinii, i-am spus:
așa de politicos, a spus el.
Cum îl ține pe Kevin? te-ai trezit,
Atât de reprimat, m-am gândit.

Meg îl adora pe Kevin și invers, așa că m-am gândit că acesta ar putea fi
începutul a ceva bun. O schimbare atât de necesară a
peisaj, un aliat atât de necesar în colțul nostru. Apoi, într-o zi, m-am
uitat la telefon: un mesaj de la echipa noastră care mă avertizează
The Soare
cu privire la povești uriașe și cu fotografii Zilnic Poștă,
detaliate din Oxfordshire.
Un elicopter plutea deasupra proprietății, un pap atârna pe ușă,

îndreptând teleobiective spre fiecare fereastră, inclusiv în dormitorul
nostru.
Astfel s-a încheiat visul din Oxfordshire.
60.
eu a mers acasă de la birou și a găsit-o pe Meg stând pe scări.
Ea plângea. Incontrolabil.
Ale mele iubire, ce s-a întâmplat?
Am crezut sigur că am pierdut copilul.

M-am dus la ea în genunchi. S-a sufocat că nu mai vrea să facă
asta.
ce?
Trăiește.
Nu i-am prins sensul la început. Nu am înțeles, poate nu am vrut
să înțeleg. Mintea mea pur și simplu nu a vrut să proceseze cuvintele.
Totul este atât de dureros, spunea ea.

Ce este?
Să fii urât așa — pentruce? Terminat
Ce avea ea ? ea a intrebat. Chiar voia să știe. Ce păcat
făcuse ea pentru a merita acest tip de tratament?
Ea a vrut doar să facă durerea să înceteze, a spus ea. Nu numai pentru ea,
pentru toată lumea. Pentru mine, pentru mama ei. Dar a făcut-o să se oprească,
nu putea așa că hotărâse să dispară.
să dispară?
Fără ea, a spus ea, toată presa ar dispărea și atunci nu ar fi trebuit să trăiesc
așa. Copilul nostru nenăscut nu ar trebui să trăiască niciodată așa. ea tot
spunea,
Doar nu
asa demai
clar
respira.
clar.
, asa de
. lucru există pentru că eu exist.

Nu mai fii Acest
Am implorat-o să nu vorbească așa. I-am promis că vom trece peste asta, că
vom găsi o cale. Între timp, i-am găsi ajutorul de care avea nevoie.
I-am cerut să fie puternică, stai.

Incredibil, în timp ce o linișteam și o îmbrățișam, nu mă puteam opri
complet să mă gândesc ca un . Am avut o logodnăalcu
naibii
Sentebale
de regal
în acea
la Royal
noapte,
Albert Hall, și îmi tot spuneam: Nu putem întârzia. întârziem. Ne vor jupui de
vii! Și o vor învinovăți. nu poti
Încet – prea încet – mi-am dat seama că întârzierea era cea mai mică dintre
problemele noastre.
Am spus că ar trebui să sară peste logodnă, desigur. Trebuia să plec, să fac
o apariție rapidă, dar aș ajunge repede acasă.
Nu, a insistat ea, nu avea încredere să fie acasă

singur chiar și pentru o oră cu asemenea sentimente întunecate.
Așa că ne-am îmbrăcat cea mai bună trusă și ea a aplicat ruj închis la culoare
pentru a atrage atenția de la ochii ei injectați de sânge și am ieșit pe ușă.
Mașina a oprit în fața Royal Albert Hall și, în timp ce am pășit în luminile
albastre intermitente ale escortei de poliție și luminile albe ale blițurilor presei,
Meg și-a întins mâna. Ea o prinse strâns. Când am intrat înăuntru, ea l-a prins
și mai tare. Am fost încurajat de
strângerea acelei prinderi. Ea ține, m-am gândit. Mai bine decât să dai
drumul.
Dar când ne-am instalat în cutia regală și luminile s-au stins, ea și-a
dat drumul emoțiilor. Nu și-a putut reține lacrimile. Ea a plâns în tăcere.
Muzica a răsunat, ne-am întors și ne-am îndreptat spre față. Ne-am

petrecut toată durata spectacolului (Cirque du Soleil) strângându-ne
mâinile unul altuia, eu promițându-i în șoaptă:
Ave i încredere în mine. Mă voi păstra în siguranță. tu
61.
eu m-am trezit la un mesaj de la Jason.

Rău
știri. Ceeste acum?
aceasta
The Mail pe duminică tipărise scrisoarea privată pe care Meg i-a

scris-o tatălui ei. Scrisoarea pe care bunica și tata au îndemnat-o să o
scrie.
februarie 2019.
Eram în pat, Meg zăcea lângă mine, încă adormită.
Am așteptat puțin, apoi i-am dat vestea încet.
Tatăl tău a dat scrisoarea ta către nr. Poștă .
Meg, nu stiu ce sa spun, el le-a dat dvs

scrisoare.
Acel moment, pentru mine, a fost decisiv. Despre domnul Markle,
dar și despre presă. Au fost atât de multe momente, dar asta pentru
mine a fost Acela. Nu am vrut să mai aud vorbind despre protocoale,
tradiție, strategie. Destul, m-am gândit.
Suficient.
Ziarul știa că este ilegal să publice acea scrisoare, ei știau foarte bine și
oricum au făcut-o. De ce? Pentru că și ei știau că Meg era lipsită de apărare. Ei
știau că nu are sprijinul familiei mele și cum altfel ar fi putut ști asta, decât de
ferm la oameni apropiați familiei? Sau în interiorul familiei? Ziarele știau
că singura cale pe care o avea Meg era să dea în judecată și ea nu putea face
asta pentru că era un singur avocat care lucra cu familia și acel avocat se afla
sub controlul Palatului, iar Palatul nu l-ar fi autorizat niciodată să facă.
acționează în numele lui Meg.
Nu era nimic în acea scrisoare de care să-ți fie rușine. O fiică care îl roagă
pe tatăl ei să se comporte decent? Meg a stat la fiecare cuvânt. Întotdeauna
știuse că ar putea fi interceptat, că unul dintre vecinii tatălui ei, sau unul dintre
papucii care îi controlează casa, i-ar putea fura postul.
Orice era posibil. Dar nu s-a oprit niciodată să se gândească că tatăl ei l-ar oferi
de fapt sau că o hârtie chiar l-ar lua și l-ar tipări.
Și editați-l. Într-adevăr, acesta ar fi putut fi cel mai supărător lucru, felul în

care editorii au tăiat și lipit cuvintele lui Meg pentru a le face să sune mai puțin
iubitor.
A văzut ceva atât de profund personal mânjit pe primele pagini, înghițit de
britanici peste pâinea prăjită și marmeladă de dimineață, a fost destul de
invaziv. Dar durerea a fost agravată de zece ori de interviurile simultane cu
presupuși experți în scris de mână, care au analizat scrisoarea lui Meg și au
dedus din modul în care și-a încrucișat T-urile sau și-a curbat R-urile că era o
persoană teribilă.
Înclinare spre dreapta? Prea emoțional.

Foarte stilizat? Interpret desăvârșit.
Linie de bază neuniformă? Fără control al impulsurilor.
Expresia de pe chipul lui Meg în timp ce i-am povestit despre aceste calomnii
s-au desfășurat... Îmi cunoșteam calea de a scăpa de durere și nu puteam să
mă înșel – aceasta era durere pură. Ea deplângea pierderea tatălui ei și, de
asemenea, plângea pierderea propriei inocențe. Mi-a reamintit în șoaptă, de
parcă cineva ar fi putut să asculte, că a luat un curs de scris de mână în liceu
și, ca urmare, a avut întotdeauna o caligrafie excelentă. Oamenii au
complimentat-o. Ea a folosit chiar această abilitate la universitate pentru a
câștiga bani de rezervă.
Nopțile, weekendurile, înscrisese invitații de nuntă și de aniversare, pentru a

plăti chiria. Acum oamenii încercau să spună că acesta era un fel de fereastră
către sufletul ei? Și fereastra era murdară?
Chinuirea lui Meghan Markle a devenit un lucru care îl sport national

rușine pe The Guardian.
a spus
ne, un titlu în Atât
de adevărat. Dar nimeni nu era rușinat, asta era problema.
Nimeni nu simțea cea mai mică durere de conștiință. Ar simți în sfârșit ceva
dacă ar provoca divorțul? Sau ar fi nevoie de o altă moarte?
Ce s-a întâmplat cu toată rușinea pe care o simțiseră la sfârșitul anilor 1990?
Meg a vrut să dea în judecată. i eu. Mai degrabă, am simțit amândoi că

nu avem de ales. Dacă nu am dat în judecată pentru
acest că amarspus,
, semnal ce fel
trimite? Lade
presă?
Lumii?
Așa că am discutat din nou cu avocatul Palatului.
Ni s-a dat o fugă.
Am întins mâna către tatăl și Willy. Amândoi dăduseră în judecată presa în
trecut pentru invazii și minciuni. Pa a dat în judecată pentru așa-numitele
scrisori de păianjen negru, memoriile sale către oficialii guvernamentali.
Willy a dat în judecată pentru fotografiile topless cu Kate.
Dar amândoi s-au opus cu vehemență ideii ca eu și Meg să luăm orice
acțiune în justiție.
De ce? Am întrebat.
Ei fredonau și zguduiau. Singurul răspuns pe care l-am putut obține de

la ei a fost că pur și simplu nu era recomandabil. Lucrul făcut etc.
i-am spus lui Meg: Ai crede că noi au fost dând în judecată

A prieten drag al
a lor.
62.
W illy a cerut o întâlnire. Voia să vorbească despre

totul, întreaga catastrofă.
Doar eu și el, a spus el.
După cum s-a întâmplat, Meg era în afara orașului, și-a vizitat prietenele,
așa că timpul lui a fost perfect. L-am invitat.
O oră mai târziu a intrat în Nott Cott, unde nu o făcuse
de când s-a mutat Meg. Părea fierbinte.
Era seara devreme. I-am oferit de băut, l-am întrebat despre familia lui.
Toată lumea bună.

Nu a întrebat de al meu. Tocmai a intrat all in. Jetoane în centrul mesei.
el a spus.
Meg e dificilă,
Oh,
într-adevăr? E nepoliticos. E abrazivă. Ea este alienată jumătatedin personal.
Nu era prima dată când repetase narațiunea de presă.
Ducesă Dificil, toate prostiile alea. Zvonuri, minciuni de la echipa lui, gunoi
de tabloide și i-am spus asta — din nou. I-am spus că mă aștept la mai
bine de la fratele meu mai mare. Am fost șocat să văd că asta chiar l-a
enervat. Oare venise aici a teptându-se la ceva diferit? A crezut că voi fi
de acord că mireasa mea este un monstru?
I-am spus să se dă înapoi, să tragă aer, să se întrebe cu adevărat: Meg nu era

cumnata lui? Nu ar fi această instituție toxică pentru vreun nou venit? În cel mai rău
caz, dacă cumnata lui întâmpina dificultăți în a se adapta la un nou birou, o nouă
familie, o nouă țară, o nouă cultură, nu ar fi putut el să-și dea drumul liber pentru a
o slăbi?
Nu ai putea fi doar tu
acolo pentru ea? Ajut-o?
Nu era interesat de o dezbatere. A venit să dea legea. Voia să fiu de acord că
Meg a greșit și apoi să fiu de acord să fac ceva în privința asta.
Precum ce? O certa? O concediezi? Să divorțezi de ea? Nu știu. Dar nici Willy nu
știa, nu era rațional.
De fiecare dată când am încercat să-l încetinesc, să subliniez ilogica a ceea ce
spunea, a devenit mai tare. În curând am vorbit unul peste altul, strigând amândoi.
Dintre toate emoțiile diferite și răvășitoare care curgeau prin fratele meu în acea
după-amiază, una mi-a sărit cu adevărat. El părea . Părea convins să nu-i ascult cu
blândețe, că eram atât de impertinent
mâhnit încât să-l refuz, sau
cunoștințele, să-l
care sfid, să-i
veneau de resping
la ajutoarele
lui de încredere. Era un scenariu aici și am avut îndrăzneala să nu-l urmăresc. Era în
modul Moștenitor complet și nu putea să înțeleagă de ce nu jucam cu respect rolul
de rezervă.
Stăteam pe canapea, el stătea deasupra mea. Îmi amintesc că am spus: El nu ar

fi vrut. Pur și simplu nu a vrut trebuie
sămine,
Tu catre tu mie auzit
asculte. afară, Willy.
Ca să fiu corect, el a simțit același lucru pentru mine.

Mi-a strigat nume. Tot felul de nume. A spus că am refuzat să îmi asum
responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă. A spus că nu-mi pasă de biroul meu
și de oamenii care lucrau pentru mine.
—
Willy, dă pe mine un exemplu de
M-a întrerupt, a spus că încearcă să mă ajute.

Ajutor că ceea ce
tu ești asta? Mă ajuți? Îmiapel
pareSunt
rău,serioși? pe mine?
Dintr-un motiv oarecare, asta chiar l-a declanșat. S-a îndreptat spre mine,
înjurând.
Până în acel moment mă simțeam inconfortabil, dar acum mă simțeam puțin
speriat. Am stat, am trecut pe lângă el, am ieșit în bucătărie, la chiuvetă. Era chiar
pe călcâie, mă mustra, striga.
Am turnat un pahar cu apă pentru mine și unul pentru el

bine. i-am dat-o. Nu cred că a luat o înghițitură.
Willy, nueu
pottevorbi când ești așa.
A pus apa jos, mi-a spus alt nume, apoi a venit la mine. Totul s-a întâmplat atât
de repede. Deci foarte repede. M-a prins de guler, rupându-mi colierul și m-a
trântit la podea. Am aterizat pe castronul câinilor, care mi-a crăpat sub spate,
bucățile tăindu-mă. Am stat acolo o clipă, amețit, apoi m-am ridicat în picioare și i-
am spus să iasă.
pe mine! pe tinelovește Te vei simți mai bine dacă loveștiVino pe mine!

Do
ce? Vino pe, noi mereu obișnuit luptă. Te vei simți mai bine dacă
Lovește-mă.
Nu, eunumai
tu. că te vei simți mai bine dacă ai lovit Te rog... pleacă.
A plecat din bucătărie, dar nu l-a părăsit pe Nott Cott. Era în sufragerie, mi-am
dat seama. Am rămas în bucătărie. Au trecut două minute, două minute lungi. S-a
întors părând regretat și și-a cerut scuze.
S-a îndreptat spre ușa din față. De data asta am urmat-o. Inainte de
plecând, s-a întors și a strigat înapoi: Tu să nu e nevoie să spun
Meg despre asta.
Vrei să spui care m-a atacat?
atacat tu nu l-am
pe Harold. tu,
Amenda. Nu-i voi spune.

Bine mersi.
El a plecat.
M-am uitat la telefon. O promisiune este o promisiune, am spus
eu însumi, așa că nu mi-am putut suna soția, așa cum mi-am dorit.
Dar trebuia să vorbesc cu cineva. Așa că mi-am sunat terapeutul.
Slavă Domnului că ea a răspuns.
Mi-am cerut scuze pentru intruziune, i-am spus că nu știu pe cine altcineva
să sun. I-am spus că m-am certat cu Willy, că mă doborâse la podea. M-am uitat
în jos și i-am spus că cămașa mea era ruptă, colierul meu era rupt.
Am avut un milion de lupte fizice în viața noastră, i-am spus. luptă. Dar asta
Ca băieți nu făcusem nimic dar se simțea diferit.
Terapeutul mi-a spus să respir adânc. Ea mi-a cerut să descriu scena de mai
multe ori. De fiecare dată când făceam mi s-a părut mai mult un vis urât.
Și m-a făcut puțin mai liniștit.

I-am spus: Sunt mândru de mine.
mândru, Harry? De ce e așa? nu l-a
eu lovit înapoi.
Am rămas fidel cuvântului meu, nu i-am spus lui Meg.

Dar la scurt timp după ce s-a întors din călătorie, m-a văzut
ieșind din duș și gâfâind.
ce
Haz, sunt acele zgârieturi și vânătăide pe spatele tău?
Nu puteam să o mint.
Nu era atât de surprinsă și nici deloc supărată.
Era teribil de tristă.
63.
S
Imediat după acea zi , s-a anunțat că cele două gospodării
regale, Cambridge și Sussex, nu vor mai împărți un birou. Nu
am mai lucra împreună
orice capacitate. Fab Four… finis.
Reacția a fost cam cea așteptată. Publicul gemea, jurnali tii râiau.
Răspunsul mai descurajant a fost din partea familiei mele. Tăcere. Nu au
comentat niciodată public, nu mi-au spus nimic în privat. N-am auzit niciodată
de la tata, n-am auzit niciodată de la bunica. M-a făcut să mă gândesc, să mă
gândesc cu adevărat, la liniștea care înconjura tot ce s-a întâmplat cu mine și
pe Meg. Întotdeauna mi-am spus asta, doar pentru că toată lumea din familia
mea nu condamna în mod explicit atacurile de presă, nu însemna că le-au
făcut. Dar acum am întrebat: Este adevărat? De unde știu? Dacă nu spun
niciodată nimic, de ce presupun atât de des cătolerat
știu ce simt ei?
Și că sunt fără echivoc de partea noastră?

Tot ce am fost învățat, tot ceea ce am crescut crezând despre familie și
despre monarhie, despre corectitudinea ei esențială, treaba ei de a uni mai
degrabă decât de a împărți, era subminat, pus sub semnul întrebării. A fost
totul fals?
A fost totul doar un spectacol? Pentru că dacă nu ne-am putea susține
unul pentru altul, să ne unim în jurul celui mai nou membru al nostru,
primul nostru membru biracial, atunci ce eram cu adevărat? A fost asta o
adevărată monarhie constituțională? A fost o familie adevărată?
Nu este „apărarea reciprocă” prima regulă a fiecărei familii?
64.
M
Eu și Meg ne- am mutat biroul la Palatul Buckingham.

Ne-am mutat și într-o casă nouă.
Frogmore era gata.
Ne-a plăcut locul acela. Din primul minut. Ne simțeam de parcă eram destinați
să trăim acolo. Abia așteptam să ne trezim dimineața, să mergem la o plimbare
lungă prin grădini, să ne verificăm cu lebedele. Mai ales morocănosul Steve.
Ne-am întâlnit cu grădinarii Reginei, le-am cunoscut numele și numele tuturor

florilor. Au fost încântați de cât de mult le-am apreciat și le-am lăudat arta.
În mijlocul acestei schimbări, ne-am înghesuit cu noul nostru șef de comunicații,

Sara. Am pus la cale o nouă strategie cu ea, a cărei piesa centrală nu avea nimic de-
a face cu Royal Rota și am sperat că vom putea în curând să luăm un nou început.
Spre sfârșitul lunii aprilie 2019, cu câteva zile înainte ca Meg să fie programată
să nască, Willy a sunat.
Am preluat apelul în noua noastră grădină.
Ceva se întâmplase între el, tată și Camilla. Nu am putut înțelege toată povestea,
vorbea prea repede și era mult prea supărat. De fapt, clocotea. Am înțeles că
oamenii lui Pa și Camilla au plantat o poveste sau povești despre el și Kate și
despre copii, și nu avea de gând să mai accepte. Dă-i lui tatăi și Camillei un
centimetru, a spus el, au o milă.
Mi-au făcut asta pentru ultima dată.

Am înțeles. Făcuseră la fel și mie și Meg.
Dar nu au fost ei, din punct de vedere tehnic, ci era cel mai deranjant membru
al echipei de comunicații a lui Pa, un adevărat credincios care a conceput și a lansat
o nouă campanie de a obține o presă bună pentru Pa și Camilla în detrimentul
presei proaste pentru noi. . De ceva vreme, această persoană vânduse în toate
ziarele povești nemăgulitoare, povestiri false, despre Moștenitorul și rezervele. eu
bănuiam că această persoană fusese singura sursă de povești despre o călătorie de

vânătoare pe care o făcusem în Germania în 2017, povești care mă făceau să fiu un
baron gras din secolul al XVII-lea, care tânjea sânge și trofee, când, în realitate, eram
lucrând cu fermierii germani pentru a sacrifica mistreți și a-și salva recoltele. Am
crezut că povestea fusese oferită ca un schimb direct, în schimbul unui acces mai
mare la Pa, și, de asemenea, ca o recompensă pentru suprimarea poveștilor despre
fiul Camillei, care se plimbase prin Londra, generând zvonuri nebunești. Eram
nemulțumit că am fost folosit astfel și eram furioasă că i se făceau lui Meg, dar trebuia
să recunosc că i se întâmplă mult mai des în ultima vreme lui Willy. Și era în mod
justificat incandescent.
O confruntase deja pe ta o dată despre această femeie, față în față. Am fost de

acord pentru sprijin moral. Scena a avut loc la Clarence House, în biroul lui Tată. Îmi
amintesc că ferestrele erau larg deschise, draperiile albe suflau înăuntru și afară, așa
că trebuie să fi fost o noapte caldă. Willy i-a spus lui Pa:
Cum te pot lăsa A face asta fiii tăi? străin de

Tata s-a supărat instantaneu. A început să strige că Willy era paranoic. Am fost
noi personalul
amândoi. Doar pentru că avea o presă proastă și el devenise bun, asta nu
luiînsemna
era în că
spate.
Dar aveam dovezi. Reporterii, în interiorul redacțiilor reale,

asigurându-ne că această femeie ne vinde.
Tata a refuzat să asculte. Răspunsul lui a fost jalnic, jalnic.
Bunica o are de ce nu o pot avea pe a mea? persoană,
Prin persoana bunicii se referea la Angela. Printre multele servicii pe care le-a
făcut bunicii, se spunea că ea este pricepută să planteze povești.
Ce comparație proastă, spuse Willy. De ce și-ar dori cineva cu mintea sănătoasă,

darămite un bărbat matur, propria Angela?
Dar tata a tot spus-o. Bunica avea persoana ei,

Bunica avea persoana ei. Era timpul să aibă și el o persoană.
M-am bucurat că Willy a simțit că mai poate veni la mine despre tata și
Camilla, chiar și după tot ce trecusem recent.
Văzând o oportunitate de a aborda tensiunile noastre recente, am încercat să
conectez ceea ce i-au făcut Pa și Camilla cu ceea ce presa i-a făcut lui Meg.
Willy se repezi: Într- am doi! te-am

probleme
prins diferite cu eu
o clipită și-a mutat toată furia asupra mea. Nu-mi amintesc exact cuvintele
lui, pentru că eram dincolo de obosit de toate luptele noastre, ca să nu mai
vorbim despre recenta mutare în Frogmore și în noi birouri – și eram concentrat
pe nașterea iminentă a primului nostru copil. Dar îmi amintesc fiecare detaliu
fizic al scenei. Narcisele ieșite, iarba nouă încolțind, un avion cu reacție decola
din Heathrow, îndreptându-se spre vest, neobișnuit de joasă, cu motoarele
sale făcându-mi pieptul să vibreze. Îmi amintesc că m-am gândit cât de
remarcabil îl mai aud pe Willy deasupra acelui avion. Nu îmi puteam imagina
cum i-a mai rămas atâta furie după confruntarea din Nott Cott.
El mergea și mai departe și am pierdut firul. Nu am putut înțelege și am

încetat să mai încerc. Am tăcut, a teptând ca el să se potolească.
Apoi m-am uitat înapoi. Meg venea din casă, direct spre mine. Am luat
repede telefonul din difuzor, dar ea auzise deja. Și Willy era atât de zgomotos,
chiar și cu difuzorul oprit, că încă auzea.
Lacrimile din ochii ei străluceau în soarele de primăvară. Am început să

spun ceva, dar ea s-a oprit, a clătinat din cap.
Ținându-se de stomac, se întoarse și se întoarse spre casă.
65.
D oria stătea cu noi, așteptând să vină copilul.

Nici ea, nici Meg nu s-au rătăcit niciodată departe. Niciunul dintre noi nu a făcut-o.
Toți stăteam în jur, așteptând, mergând ocazional la plimbare, uitându-ne la
vaci.
Când Meg a depășit cu o săptămână scadența, echipa de comunicații și
Palatul au început să mă facă presiuni. Când vine copilul? Presa nu poate
aștepta pentru totdeauna, știi.
Oh. Presa devine frustrată? Cerul ferește!
Doctorul lui Meg încercase mai multe căi homeopate de a pune lucrurile în
mișcare, dar micul nostru vizitator era doar intenționat să rămână pe loc. (Nu-
mi amintesc dacă am încercat vreodată sugestia bunicii de o plimbare cu
mașina accidentată.) În cele din urmă, am spus: Să mergem și să ne asigurăm
că nimic nu este în neregulă. Și să fim pregătiți în cazul în care medicul spune
că este timpul.
Ne-am urcat într-un transportor de persoane nedescris și ne-am strecurat
departe de Frogmore fără a alerta pe niciunul dintre jurnali tii staționați la
porți. Era ultimul tip de vehicul în care bănuiau că vom merge. La scurt timp
mai târziu, am ajuns la Spitalul Portland și am fost duși într-un lift secret, apoi
într-o cameră privată. Doctorul nostru a intrat, a discutat cu noi și a spus că
este timpul să inducăm.
Meg era atât de calmă. am fost si eu calm. Dar am văzut două moduri ale
sporind calmului meu. Unu: puiul lui Nando. (Adus de gărzile noastre de
corp.) Doi: Un recipient cu gaz râd lângă patul lui Meg. Am primit câteva lovituri
lente, pătrunzătoare. Meg, sărind pe o minge mov gigantică, un mod dovedit
de a da naturii un împingere, a râs și și-a dat ochii peste cap.
Am mai luat câteva lovituri și acum sări și eu.

Când contractiile ei au început să se accelereze și să se adâncească, a venit
o asistentă și a încercat să-i dea niște gaz de râs lui Meg.
Nu a mai rămas niciunul. Asistenta s-a uitat la rezervor, s-a uitat la mine, și am
putut vedea gândul răsărind încet: cu bunăvoință, soțul a avut totul.
, am spus blând.
Îmi pare rău
Meg a râs, asistenta a trebuit să râdă și a schimbat rapid recipientul.
Meg s-a urcat într-o baie, am pus muzică liniștitoare.

Deva Premal: a remixat mantrele sanscrite în imnuri pline de suflet. (Premal a
susținut că a auzit prima ei mantră în pântece, cântată de tatăl ei, iar când
acesta era pe moarte, ea i-a cântat aceeași mantră.) Lucruri puternice.
În geanta noastră de noapte aveam aceleași lumânări electrice pe care le

aranjasem în grădină în noaptea pe care mi-am propus-o. Acum le-am așezat
în jurul camerei de spital. Am pus și o fotografie înrămată a mamei mele pe o
măsuță. ideea lui Meg.
A trecut timpul. Ora s-a topit în oră. Dilatație minimă.
Meg respira profund pentru durere. Apoi respirația profundă a încetat să
funcționeze. O durea atât de mult încât avea nevoie de o epidurală.
Anestezistul a intrat în grabă. Se stingea muzica, se aprinseră luminile.
Vai. Schimbarea atmosferei.

I-a făcut o injecție la baza coloanei vertebrale.
Totuși, durerea nu s-a lăsat. Medicamentul aparent
nu ajungea unde trebuia.
S-a întors, a făcut-o din nou.
Acum lucrurile s-au liniștit și s-au accelerat.
Doctorul ei s-a întors două ore mai târziu, și-a strecurat ambele mâini într-o
pereche de mănuși de cauciuc. Asta este, toată lumea.
M-am așezat în capul patului, ținând-o de mână pe Meg, încurajând-o.
Împinge, iubire.
mele A respira. Ale Doctorul i-a
dat lui Meg o mică oglindă de mână. Am încercat să nu mă uit, dar a trebuit.
Am aruncat o privire și am văzut o reflexie a capului bebelușului ieșind.
Blocat. Încurcat. Oh, te rog, nu, Nu. Doctorul ridică privirea, cu

gura întinsă într-un fel anume. Lucrurile deveneau serioase.
I-am spus lui Meg: Ale mele dragoste,eu te

nevoie Apăsa i.
Nu i-am spus de ce. Nu i-am spus despre cordon, nu i-am spus despre
probabilitatea unei secțiuni C de urgență. Am spus doar: Și ea a făcut-o.
Dă-mi tot ce ai.
Am văzut fața mică, gâtul, pieptul și brațele minuscule, zvârcolindu-se,

zvârcolindu-se. Viață, viață - uimitor! M-am gândit: Uau, totul începe cu o luptă
pentru libertate.
O asistentă a măturat copilul într-un prosop și l-a așezat pe pieptul lui Meg
și am plâns amândoi să-l vedem, să-l întâlnim. Un băiețel sănătos și era
Aici .
Medicul nostru ayurvedic ne sfătuise asta, în primul rând
minut de viață, un bebeluș absoarbe tot ce i se spune. Asa de
șoptește copilul, spune-i copilului dorința ta pentru el, iubirii tale.

Spune.
Noi am spus.
Nu-mi amintesc să fi sunat cuiva, să le fi trimis mesaje. Îmi amintesc că am

văzut asistentele făcând teste pe fiul meu de o oră, iar apoi am ieșit de acolo.
În lift, în parcarea subterană, în transportul de persoane și am plecat.
În două ore de la nașterea fiului nostru, ne-am întors la Frogmore. Soarele

răsărise și eram cu ușile închise înainte ca anunțul oficial să fie lansat...
Spunând că Meg a intrat în travaliu?

Am avut o ceartă cu Sara despre asta. Știi că nu mai este în travaliu, am
spus.
Ea a explicat că presei trebuie să i se ofere povestea dramatică, plină de
suspans, pe care o cereau.
Dar nu este adevărat, am spus.
Ah, adevărul nu conta. Menținerea oamenilor în acord cu

arată, asta era treaba.
După câteva ore stăteam în afara grajdurilor de la Windsor, spunând lumii: E
băiat. Câteva zile mai târziu am anunțat numele lumii. Archie.
Hârtiile erau înfuriate. Au spus că le-am tras una rapidă.
Într-adevăr am avut.
Au simțit că, făcând asta, am fost... parteneri răi?
Uimitor. Ne mai credeau ei ca parteneri? Se așteptau cu adevărat la o atenție
specială, la un tratament preferențial, având în vedere cum ne-au tratat în ultimii
trei ani?
Și apoi au arătat lumii ce fel de „parteneri” sunt cu adevărat. Un prezentator de

radio BBC a postat o fotografie pe rețelele sale de socializare – un bărbat și o
femeie ținându-se de mână cu un cimpanzeu.
Legenda spunea: Copilul regal pleacă din spital.
66.
eu a luat un ceai lung cu bunica, chiar înainte să plece la Balmoral.

I-am făcut o recapitulare, toate cele mai noi. Ea știa a
puțin, dar umpleam lacune importante.
Ea părea șocată.
Îngrozitor, spuse ea.
Ea a jurat că va trimite Albina să vorbească cu noi.
Îmi petrecusem viața de-a face cu curteni, zeci dintre ei, dar acum aveam de-a
face mai ales cu doar trei, toți bărbați albi de vârstă mijlocie, care reușiseră să-și
consolideze puterea printr-un
serie de manevre machiavelice îndrăznețe. Aveau nume normale,

nume extrem de britanice, dar se trimit mai ușor pe categorii
zoologice. Albina. Muscă. Și Viespa.
Albina avea fața ovală și neclară și avea tendința de a aluneca

în jur cu o mare ecuanimitate și echilibru, de parcă ar fi fost o
binefacere pentru toate ființele vii. Era atât de pregătit încât
oamenii nu se temeau de el. Mare greșeală. Uneori ultima lor greșeală.
Mosca își petrecuse o mare parte a carierei adiacente și, într-
adevăr, atras de rahat. Măruntaiele guvernamentale și mass-
media, măruntaiele de viermi, îi plăcea, s-a îngrășat pe ea, și-a
frecat mâinile de bucurie peste ele, deși a prefăcut contrariul. S-a
străduit să dea un aer de dezinvoltură, de a fi mai presus de luptă,
de eficient și mereu de ajutor.
Viespa era slabă, fermecătoare, arogantă, o minge de energie
jazz. Era grozav să pretindă că este politicos, chiar servil. Ai afirma
un fapt, ceva aparent incontestabil – și el ar bâlbâi că probabil ai
putea lua în considerare
crede
pentru
Soarele o clipă
răsare posibilitatea că ai fi fost —
dimineața
dezinformat:
Ei
bine, heh-heh,
ce e,nu
domnule.
știu despre
vezi,asta,
vrei să
Alteță
spuiRegală, totul depinde de
de dimineți ,
Pentru că părea atât de plin de buruieni, atât de eliberat de sine,
ai putea fi tentat să refuzi, să insisti asupra ta, și atunci te-a trecut
pe lista lui. La scurt timp mai târziu, fără avertisment, ți-ar fi dat o
astfel de înjunghiere cu înțepătul lui uriaș, încât ai striga de
confuzie. Unde dracu a făcut asta
vine din?
Nu mi-au plăcut acești bărbați și nu mi-au fost de folos. Mă
considerau irelevant în cel mai bun caz, prost în cel mai rău caz.
Mai presus de toate, ei știau cum îi vedeam: ca niște uzurpatori. În adâncul
sufletului, mă temeam că fiecare bărbat se simțeasea fi Singurul
Monarh,
Adevărat
că fiecare
profita de o regină.
în nouăzeci de ani, bucurându-se de poziția sa influentă în timp ce doar părea să

servească.
Am ajuns la această concluzie printr-o experiență rece și grea.
De exemplu, Meg și cu mine ne consultasem cu Viespa în legătură cu presă, iar el
fusese de acord că situația era abominabilă, că trebuia oprită înainte ca cineva să
fie rănit.
Da! Vei primi Nu argument de la noi pe acea! El a
sugerat Palatului să convoace un summit al tuturor editorilor majori, să le prezinte
cazul.
În cele din urmă, i-am spus lui Meg, cineva înțelege.
Nu am mai auzit niciodată de el.
Așa că am fost sceptic când bunica sa oferit să ne trimită Albina. Dar mi-am
spus să păstrez mintea deschisă. Poate că de data asta ar fi diferit, pentru că de
data aceasta bunica îl trimitea personal.
Câteva zile mai târziu, eu și Meg l-am primit pe Bee în Frogmore, l-am făcut
confortabil în noua noastră cameră de zi, i-am oferit un pahar de rosé, i-am făcut
o prezentare detaliată. Lua notițe meticuloase, punându-și frecvent o mână pe
gură și clătinând din cap. A văzut titlurile, a spus el, dar nu a apreciat pe deplin
impactul pe care l-ar putea avea acest lucru asupra unui cuplu tânăr.
Acest potop de ură și minciuni a fost fără precedent în istoria Marii Britanii, a
spus el. Dispropor ionat la orice Am vreodată
văzut.
Mulțumesc, am spus noi. Vă mulțumesc că l-ați văzut.

El a promis că va discuta chestiunea cu toate părțile necesare și va reveni
curând la noi cu un plan de acțiune, un set de soluții concrete.
Nu am mai auzit niciodată de el.

67.
M De exemplu, am vorbit la telefon cu Elton John și soțul său,

David, și am mărturisit: Avem nevoie de ajutor.
O pierdem aici, băieți .
Vino la noi, spuse Elton.
Prin care se referea la casa lor din Franța.
Vara 2019.
Așa am făcut. Câteva zile am stat pe terasa lor și ne-am bucurat de soare. Am
petrecut momente lungi de vindecare privind marea azurie și ne-am simțit decadent,
nu doar din cauza cadrului luxos. Libertatea de orice fel, în orice măsură, ajunsese
să se simtă ca un lux scandalos. A ieși din peștișor chiar și pentru o după-amiază a
simțit ca o zi eliberare din închisoare.
Într-o după-amiază am făcut o plimbare cu scuterul cu David, în jurul golfului

local, pe drumul de coastă. Conduceam, Meg era pe spate, iar ea și-a aruncat brațele
și a strigat de bucurie în timp ce treceam prin orașe mici, simteam mirosul meselor
oamenilor de la ferestrele deschise, făcea cu mâna copiilor care se jucau în grădinile
lor. Toți i-au făcut cu mâna înapoi și au zâmbit. Ei nu ne-au cunoscut.
Cea mai bună parte a vizitei a fost urmărirea lui Elton și David și cei doi băieți ai
lor îndrăgostiți de Archie. Adesea îl surprindem pe Elton studiind chipul lui Archie și
știam la ce se gândește: mami. Știam pentru că mi s-a întâmplat atât de des și mie.
De multe ori vedeam o expresie încrucișată pe chipul lui Archie și mă ducea pe
scurt. Aproape că i-am spus asta lui Elton, cât de mult mi-aș fi dorit ca mama să-și
poată ține în brațe nepotul, cât de des s-a întâmplat ca, în timp ce îl îmbrățișam pe
Archie, s-o simt – sau să vreau. Fiecare îmbrățișare nuanțată de nostalgie; fiecare
băgare atinsă de durere.
Aduce ceva față în față cu persoane similare din trecutul tău de părinte?
În ultima seară, ne simțeam cu toții acea stare generală de rău de la sfârșitul

vacanței: mergeam de la terasăDe
lace
piscină și pentru
să fii așa ne întoarcem dinnu
totdeauna? nou, Elton
se poate
oferind cocktailuri, David și cu mine discutând despre știri. Și starea jalnică a
presei. Și ce a însemnat pentru statul Marii Britanii.
Ne-am apucat de cărți. David a menționat memoriile lui Elton, la care

se chinuia de ani de zile. S-a făcut în sfârșit, iar Elton era foarte mândru
de asta, iar data publicării se apropia.
Bravo, Elton!
Elton a menționat că urma să fie serializat.
Chiar așa?
Da. Mail zilnic.
Mi-a văzut fața. Și-a întors repede privirea.
Elton, cum absolut...?
oameniiînsăvreau
citească!
ca
lui Elton—?
Oamenii care ți-au făcut viața Dar, foarte
mizerabil? Exact.Cine mai bine Unde mai bine decât ea? a extrage
ziar care a fost o viață? asa de otrăvitor întreg pentru mine al meu
Cine mai bun? Eu doar... nu înțeleg.

Era o noapte caldă, așa că deja transpirasem. Dar acum mărgele îmi
picurau pe frunte. I-am amintit de minciunile specifice pe care le-au tipărit
faimosul despre el. La naiba — Poștă
îi dăduse în judecată,
deceniu cu puțindupă
mai devreme, pesteceun
au
susținut că le interzise oamenilor la un eveniment caritabil să vorbească
cu el.
În cele din urmă, i-au scris un cec de o sută de mii de lire sterline.
I-am reamintit că el a spus încântător într-un interviu: „Pot spune că sunt un

bătrân gras. Ei pot spune că sunt un nenorocit fără talent. Pot să-mi spună un puf.
Dar ei nu trebuie să mintă despre mine.”
Nu a avut un răspuns.
Dar nu am împins-o.
L-am iubit. Îl voi iubi mereu.
Și nici nu am vrut să stric vacanța.
68.
eu M-am simțit glorios să văd o țară întreagă îndrăgostindu-se de soția mea.
Africa de Sud, adică.

septembrie 2019.
Un alt turneu străin, reprezentând Regina, și un alt triumf. De la Cape Town la
Johannesburg, oamenii nu s-au săturat de Meg.
Ne-am simțit amândoi ceva mai încrezători, așadar, puțin mai curajoși, cu doar
câteva zile înainte de întoarcerea noastră acasă, când ne-am atașat armura de
luptă și am anunțat că dăm în judecată trei dintre cele patru tabloide britanice
(inclusiv cel care a tipărit scrisoarea lui Meg către tatăl ei) din cauza
comportamentului lor rușinos și a practicii îndelungate de a pirata telefoanele
oamenilor.
S-a datorat parțial lui Elton și David. La sfârșitul vizitei noastre recente, ne-au
prezentat un avocat, un cunoscut de-al lor, un tip drăguț, care știa mai multe
despre scandalul spargerii de telefon decât oricine pe care-l cunoscusem vreodată.
Îmi împărtășise expertiza lui, plus o mulțime de ședințe deschise

și când i-am spus că mi-aș dori să pot face ceva cu ea, când m-am plâns că am fost
blocați la fiecare pas de Palat, el a oferit o soluție uluitor de elegantă.
De ce să-ți angajezi propriul avocat? nu tu

m-am bâlbâit: înseamnă... sunt ti spunandu- pe mine noi ar putea
doar…?
Ce gând. Nu mi-a trecut niciodată prin cap.
Am fost atât de condiționat să fac ceea ce mi sa spus.
69.
eu a sunat -o pe bunică să-i spună în prealabil. Si tata. Și am trimis

Willy un text.
I-am mai spus lui Bee, înștiințandu-l în prealabil cu privire la proces, anunțându-l
că avem o declarație gata de plecare, rugându-i să redirecționeze către biroul nostru
toate anchetele de presă pe care le-ar declanșa inevitabil. Ne-a urat noroc! A fost
amuzant, așadar, când am auzit că el și Viespa pretindeau că nu au primit niciun
avertisment prealabil.
Anunțând procesul, mi-am expus cauza lumii:

Soția mea a devenit una dintre cele mai recente victime ale tabloid
O presă
britanică care fără asta campaniile de salarizare împotriva persoanelor au crezut
că consecințele
dureroasă
–aolungul
campanie
născut...
a trecutului
fost...nemiloasă
Nu
Deșipot
eiaceasta
șiîncepe
îna timpul
escaladat
acțiune
sarcina
creșterii
este
de-a
să descriu
în
lungul
fiului
siguranță,
nostru
cât
anului,
deeste
nou-
de-
corect unu.
Am pierdut
Pentru este
că nici una, cea mai profundă frică a istoriei care se repetă...
Ale mele Ale mele

mama și cu mine ne uităm la soția căzând victima aceleași forțe ale mele
puternice.
Procesul nu a fost acoperit la fel de larg precum, să zicem, îndrăzneala lui Meg să-
și închidă ușa mașinii. De fapt, abia era acoperit deloc. Cu toate acestea, prietenii au
luat act. Mulți au trimis mesaje:
De ce acum?
Simplu. În câteva zile, legile privind confidențialitatea din Marea Britanie aveau să
se schimbe în favoarea tabloidelor. Am vrut ca cazul nostru să fie audiat înainte ca un
liliac strâmb să fie introdus în
joc.
Prietenii au mai întrebat: De ce atunci când
Africamergi
de Sud
la înălțime,
a da in judecata
a fost un turneul
triumf, în
din asa de
presă? acoperirea a fost extrem de pozitivă. A
Acesta este tot. Acest lucru nu este ,nevoie

oamenii săAm de bine.
cuEste
nu explicat.
apasă. vorba despre a lăsa
abuz.
dorind sau
care pot distruge inocenți. Și minciuni. Mai ales genul de minciuni care scapă
Poate că am sunat un pic auto-drept. Poate că am sunat de parcă eram pe calul

meu înalt. Dar la scurt timp după ce am anunțat procesul nostru, m-am simțit plin de
energie de o poveste îngrozitoare din Expres.
Cum au pus florile lui Meghan Markle prințesa poate risca viața lui Charlotte. la
Acest ultim „scandal” se referea la coroanele de flori purtate de domnișoarele

noastre de onoare, cu mai bine de un an în urmă. În coroane erau incluse câțiva crini,
care pot fi otrăvitori pentru copii. Cu condiția copiilor Chiar și atunci, reacția ar fi
disconfort, în ceea ce privește părinții, dar numai în cele mai raremânca crinii.
cazuri așa ceva ar fi
fatal.
Nu contează că un florar oficial a pus împreună aceste coroane. Nu contează că

nu Meg a luat această „decizie periculoasă”. Nu contează acel regal anterior
miresele, inclusiv Kate și mama mea, folosiseră și ele crini.
Nu contează toate astea. Povestea lui Meghan ucigașa a fost pur și simplu
prea bună.
O fotografie însoțitoare o înfățișa pe biata mea nepoată purtând coroana ei,
fața contorsionată într-un paroxism de agonie sau un strănut. Alături de această
fotografie a fost o fotografie a lui Meg care arăta sublim nepăsătoare de moartea
iminentă a acestui copil îngeresc.
70.
eu a fost chemat la Palatul Buckingham. Un prânz cu bunica și tatăl. Invitația era

conținută într-un e-mail concis de la Bee, iar tonul nu era: Te deranjează să
treci pe aici?
Era mai mult: du-ți fundul aici.

Mi-am pus un costum, am sărit în mașină.
Albina și Viespa au fost primele fețe pe care le-am văzut când am intrat în
cameră. O ambuscadă. Am crezut că acesta va fi un prânz de familie. Aparent nu.
Singur, fără personalul meu, fără Meg, am fost confruntat direct cu acțiunea
mea în justiție. Tatăl meu a spus că a dăunat masiv reputația familiei.
Cum așa?
Ne complică relația cu mass-media. cuvânt.
Complicat. Orice face A
afectează întreaga
tale spun
putea
familie.
decizii.
felladespre
ai toate și Una acțiunile
Ele afectează bine.

noastră ca Cum ar fi, de exemplu, câștigarea
și cina atacantul aceiași editori și jurnalișticare au fost și soția... a mea

pe mine
Albina sau Viespa au sărit să-mi amintească: Trebuie să

ia o relaționăm cu presa...
Dar nuDomnule,
judecată
da. aasta
Toțiam
presa,
diferit?
ceimai
dininclusiv
vorbit
această
orice despre
pefamilie
bunica.
asta!
auDe
dat
relația
ceîneste
A
afacere sordidă.
Am încercat un nou tac.
Ciripit greieri. Tăcere.

Au mai fost câteva certuri, apoi am spus:
Noi am avut nu alta varianta. Și nu ne-ar
cu toții
fi avut
procesul.
de-a face
Te faci
dacănevasta.
ați fiprotejat
protejandu-mi ne. Și v-ați protejat monarhia în dezamăgire
pentru a nu a
M-am uitat în jurul mesei. Fețe pietroase. A fost neînțelegere? Disonanță

cognitivă? O misiune pe termen lung în joc? Sau... chiar nu știau? Erau atât de
adânci într-o bulă în interiorul unei bule, încât nu au apreciat pe deplin cât de
rele erau lucrurile? o revistă care citează un vechi etonian De exemplu, spunând
că m-am căsătorit cu Meg pentru că „străinii” ca ea sunt „mai ușori” decât fetele
Tatler „cu fundal potrivit”.
Sau Zilnic Poștă spunând că Meg era „în sus, mobilă”, pentru că
trecuse de la „sclave la regalitate” în doar 150 de ani.
Sau postările de pe rețelele de socializare despre ea că este o „fată de iaht” și

o „escortă” sau că o numește „căutător de aur” și „o curvă”, „o cățea” și „o curvă”
și N -cuvânt— în mod repetat. Unele dintre aceste postări erau în secțiunea de
comentarii de pe paginile conturilor de rețele sociale ale celor trei Palate – și
încă nu au fost șterse.
Sau tweet-ul care spunea: „Dragă ducesă, nu spun că te urăsc, dar sper că
următoarea menstruație va avea loc într-un
bazin cu rechini."
Sau dezvăluirea unor texte rasiste de la Jo Marney, iubita liderului UKIP Henry
Bolton, inclusiv unul care spune că logodnica mea „americană de culoare” ar „păta”
Familia Regală, pregătind scena pentru „un rege negru” și un altul care afirmă că
doamna Marney nu ar face niciodată sex cu „un negru”.
„Aceasta este Marea Britanie, nu Africa.”

Sau plângerea
Poștă
că Meg nu și-a putut ține mâinile de pe bubița ei, că o freca și o
freca ca și cum ar fi o succubă.
Lucrurile scăpaseră atât de sub control, încât șaptezeci și două de femei din
Parlament, din ambele partide principale, condamnaseră „subliniile coloniale” ale
tuturor articolelor din ziar despre Ducesa de Sussex.
Niciunul dintre aceste lucruri nu meritase un comentariu, public sau privat, din
partea familiei mele.
Știam cum au raționalizat totul, spunând că nu
diferit de ceea ce a primit Camilla. Sau Kate. Dar e diferit. Un studiu a analizat a fost
îndeaproape patru sute de tweet-uri josnice despre Meg. Angajând o echipă de

specialiști în date și analiști de computer, studiul a constatat că această avalanșă de
ură era extrem de atipică, la ani lumină de orice îndreptat către Camilla sau Kate. Un
tweet care o numea pe Meg „regina insulei maimuțelor” nu a avut precedent istoric
sau echivalent.
Și nu era vorba despre sentimente rănite sau ego-uri învinețite. Ura a avut efecte
fizice. A existat o mulțime de știință care arăta cât de nesănătos este să fii urât și
batjocorit public.
Între timp, efectele societale mai ample au fost și mai înfricoșătoare.
Anumite tipuri de oameni sunt mai susceptibili la o astfel de ură și sunt incitați de ea.
De aici și pachetul de alb suspect
pulbere care fusese trimisă la biroul nostru, cu o notă rasistă dezgustătoare atașată.
M-am uitat la bunica, m-am uitat prin cameră, le-am amintit că Meg și cu mine
ne făcusem față unei situații cu totul unice și făcusem totul singuri. Personalul
nostru dedicat a fost prea mic, prea tânăr, extrem de subfinanțat.
Albina și Viespa au zguduit și au spus noi

ar fi trebuit să se știe că avem resurse insuficiente.
Să se știe? I-am spus că i-am rugat în mod repetat, pe toți, și unul
dintre ajutoarele noștri de top trimisese și el rugăminte – de mai multe ori.
Bunica se uită direct la albină și la viespe: Este acest

Adevărat?
Albina s-a uitat drept în ochi și, cu Viespa dând din cap energic în semn de
consimțământ, a spus: Majestatea Voastră, noi niciodata
am primit aceste cereri de sprijin. orice
71.
M de ex. și am participat la WellChild Awards, un eveniment anual care a

onorat copiii care suferă de boli grave. octombrie 2019.
Am participat de multe ori de-a lungul anilor, fiind un patron regal al organizației
din 2007, și a fost întotdeauna eviționant. Copiii erau atât de curajoși, părinții lor
atât de mândri – și torturați. În acea seară au fost acordate diverse premii pentru
inspirație, forță, iar eu îi prezentam unul unui preșcolar deosebit de rezistent.
Am urcat pe scenă, am început scurtele mele remarci și am văzut chipul lui

Meg. M-am gândit la un an în urmă, când ea
și am participat la acest eveniment la doar câteva săptămâni după ce am făcut

acel test de sarcină acasă. Am fost plini de speranță și îngrijorare, ca toți viitorii
părinți, iar acum aveam acasă un băiețel sănătos. Dar acești părinți și copii nu
fuseseră atât de norocoși. Recunoștința și simpatia au converșit în inima mea
și m-am sufocat. Neputând să scot cuvintele, am ținut pupitrul strâns și m-am
aplecat în față. Prezentatoarea, care fusese prietenă cu mama mea, a pășit și
m-a frecat pe umăr. A ajutat, la fel ca și aplauzele, care mi-au dat un moment
să-mi repornesc corzile vocale. La scurt timp după, am primit un mesaj de la
Willy. A fost în Pakistan în turneu. A spus că mă lupt în mod clar și că era
îngrijorat pentru mine.
I-am mulțumit pentru îngrijorare, l-am asigurat că sunt bine. Devenisem

emoționat în fața unei camere pline de copii bolnavi și ai lor, imediat după ce
am devenit eu însumi tată – nimic anormal în asta.
A spus că nu sunt bine. A spus din nou că am nevoie de ajutor.

I-am reamintit că fac terapie. De fapt, mi-a spus recent că vrea să mă
însoțească la o ședință pentru că bănuia că mi se „spăla creierul”.
Atunci vina, Am spus. Va fi bine spre bine pentru tine. ne.

Nu a venit niciodată.
Strategia lui era evidentă: nu eram bine, ceea ce însemna că nu eram
înțelept. De parcă toate comportamentele mele ar trebui puse sub semnul
întrebării.
M-am străduit din greu să-i păstrez mesajele mele civile.
Cu toate acestea, schimbul s-a transformat într-o ceartă, care a durat peste
șaptezeci și două de ore. Am mers înainte și înapoi, toată ziua, până târziu în
noapte – nu ne-am certat niciodată ca asta pentru mesaje. Furios, dar și la
kilometri distanță, de parcă am fi vorbit limbi diferite. Din când în când îmi
dădeam seama că cea mai mare frică a mea se împlinea: după luni de terapie,
după ce am muncit din greu pentru a deveni mai conștientă, mai mult
independent, eram un străin pentru fratele meu mai mare. Nu se mai putea
raporta la mine — mă tolera.
Sau poate a fost doar stresul din ultimii câțiva ani
ultimele decenii, revărsând în sfârșit.
Am salvat textele. Le mai am. Le citesc uneori, cu tristețe, cu confuzie,
gândindu-mă: Cum am ajuns vreodată acolo?
În textele sale finale, Willy a scris că mă iubește. Că ținea profund la mine.

Că ar face tot ce este necesar pentru a mă ajuta.
Mi-a spus să nu simt niciodată altfel.
72.
M De exemplu, și am discutat despre scăpare, dar de data aceasta nu

vorbeam despre o zi la Wimbledon sau un weekend cu Elton.
Vorbeam despre evadare.

Un prieten cunoștea pe cineva care avea o casă pe care o puteam
împrumuta pe insula Vancouver. Liniștită, verde – aparent îndepărtată.
Accesibil doar cu feribotul sau cu avionul, a spus prietenul.
noiembrie 2019.
Am ajuns cu Archie, Guy, Pula și bona noastră, sub acoperirea întunericului,
într-o noapte furtunoasă și am petrecut următoarele zile încercând să ne
relaxăm. Nu a fost greu. De dimineața până seara nu trebuia să ne gândim la
ambuscadă.
Casa era chiar la marginea unei păduri verzi strălucitoare, cu grădini mari
unde Archie și câinii se puteau juca și era aproape înconjurată de marea curată
și rece. Aș putea face o baie încurajatoare dimineața. Cel mai bun din toate, nu
unul știa că suntem acolo. Am făcut drumeții, ne-am plimbat cu caiacul, ne-am
jucat — în pace.
După câteva zile aveam nevoie de provizii. Ne-am aventurat timid, am mers pe
drum în cel mai apropiat sat, am mers pe trotuar ca oamenii dintr-un film de groază.
De unde va veni atacul? Care direcție?

Dar nu sa întâmplat. Oamenii nu s-au speriat. Nu s-au uitat. Nu au ajuns la iPhone-
urile lor. Toată lumea știa, sau simțea, că trecem prin ceva. Ne-au oferit spațiu,
reușind totodată să ne facă să ne simțim bineveniți, cu un zâmbet amabil, cu un val.
Ne-au făcut să ne simțim parte dintr-o comunitate. Ne-au făcut să ne simțim normali.
Timp de șase săptămâni.
Apoi, în Zilnic Poștă a tipărit adresa noastră.

câteva ore au sosit bărcile. O invazie pe mare. Fiecare barcă era plină de
teleobiective, dispuse ca niște pistoale de-a lungul punților și fiecare obiectiv era
îndreptat spre ferestrele noastre. La băiatul nostru.
Atât de jucat în grădini.

L-am prins pe Archie, l-am tras în casă.
Au împușcat prin ferestrele bucătăriei în timpul alimentelor lui.
Am dat jos jaluzelele.
Data viitoare când am mers cu mașina în oraș, de-a lungul traseului erau patruzeci
de papuci. Patruzeci. Noi am numărat. Unii au urmărit. La micul nostru magazin
general preferat, un semn plângător atârna acum în vitrină: No Media.
Ne-am grăbit înapoi în casă, am tras chiar și jaluzelele

mai strâns, revenit la un fel de amurg permanent.
Meg a spus că oficial a încheiat cercul. Întors în Canada,
frică să ridice jaluzelele.
Dar jaluzelele nu erau suficiente. Camerele de supraveghere de-a lungul gardului
din spate al proprietății au surprins curând un bărbat scheletic care se plimba, se
uita, căutând o cale de intrare. Și făcând fotografii
peste gard. Purta o vestă pufă murdară, pantaloni murdari strânși în jurul
pantofilor zdrențuiți și părea ca și cum nimic nu ar fi fost sub el. Nimic. Numele
lui era Steve Dennett. Era un tip independent care ne spionase înainte, în
serviciul El era un dăunător. Dar poate că următorul tip ar fi mai mult decât un
dăunător. Stropi!
Nu pot sta aici, am spus noi.

Si totusi…?
Oricât de scurt era, acel gust de libertate ne pusese pe gânduri.
Dacă viața ar putea fi așa... tot timpul? Ce-ar fi dacă am putea petrece cel puțin
o parte din fiecare an undeva departe, lucrând în continuare pentru Regina,
dar dincolo de accesul presei?
Liber. Liber de presa britanică, liber de dramă, liber de minciuni. Dar și liber
de presupusul „interes public” care a fost folosit pentru a justifica acoperirea
frenetică a
ne.
Întrebarea era... unde?
Am vorbit despre Noua Zeelandă. Am vorbit despre Africa de Sud. Jumătate
de an în Cape Town poate? Asta ar putea funcționa. Departe de dramă, dar
mai aproape de munca mea de conservare – și de alte optsprezece țări din
Commonwealth.
Am mai susținut ideea de la bunicuță o dată. Ea chiar și-a aprobat. Și l-aș
conduce de către ta, la Clarence House, Viespa prezentă. Mi-a spus să o pun în
scris, ceea ce am făcut imediat. În câteva zile a apărut în toate ziarele și a
provocat o miros imens. Așa că acum, la sfârșitul lui decembrie 2019, când
vorbeam cu tatăl la telefon, spunând că suntem mai serioși ca oricând să
petrecem o parte a anului departe de Marea Britanie, nu aveam asta când mi-
a spus că trebuie să scriu ea jos.
Da, am făcut
scurs
asta
și s-a
o dată
scufundat.
înainte,Nu
um,mă
imediat
pot ajuta
s-a Pa. Și al nostru plan
dacă nu o faci în scris, dragă
lucruribăiat.
au prin
puneti
guvern.
voi Aceste
a merge
Din dragoste de…

Asa de. În primele zile ale lunii ianuarie 2020, i-am trimis o scrisoare cu filigran
în care sublinia ideea în linii mari, cu puncte marcatoare și multe detalii. Pe parcursul
schimburilor care au urmat, toate marcate Privat și Confidențial, am ciocănit tema
esențială: eram pregătiți să facem orice sacrificiu necesar pentru a găsi pace și
siguranță, inclusiv renunțarea la titlurile noastre Sussex.
Am sunat să-i aflu gândurile.

Nu a venit la telefon.
Curând, am primit un e-mail lung de la el în care spunea că va trebui să ne
așezăm și să discutăm totul în persoană. Ar vrea să ne întoarcem cât mai curând
posibil.
noroc, ne întoarcem la Ești în Pa! Britanie
Mareaîn câteva
zile —sfârșitul
să o vădlui
peNot
bunica. noi de
Așa că... când se poate, înainte
ianuarie. întâlni?
Ce? Asta înseamnă mai mult decât a lună distanță.

Sunt în NuSco ia. acolo
pot obține. Sperînainte
cu de atunci.
adevărat și că
cava putea
în noi conversații
publicul avea încredere
ulterioare
domeniu
să intreși
fără
însă devină
A circ, Am scris.
El a răspuns cu o amenințare de rău augur:
Veți nu asculta ordinele din partea acțiunii înaintea monarhul și eu însumi dacă
acest
în tine curslucru
stapersistă
jos. la noastră au o întâmplător
73.
eu a sunat -o pe bunicuță pe 3 ianuarie.

Ne întoarcem în Marea Britanie, am spus. Ne-ar plăcea să vedem
tu.
I-am spus în mod explicit că sperăm să discutăm cu ea despre noi
planifică să creeze un alt aranjament de lucru.
Nu era mulțumită. Nici ea nu a fost șocată. Ea stia
cât de nefericiți eram, văzuse ziua asta la orizont.
Am simțit că o singură discuție bună cu bunica mea va pune capăt acestui
calvar.
Am spus: Bunicule, ești Da, liber?
desigur! Sunt liber toată săptămâna. Jurnalul este clar.
Grozav. și pentru și apoi Meg am ceai înapoi
poate sus astăzi.
sa vina la Londra.
Avem o Angajamentul Canada la

Urmeazăcel
casa
Vei fi epuizat de călătorie. Vrei să stai aici?
Prin „aici” se referea la Sandringham. Da, ar fi mai ușor și i-am spus așa.
Ar fi minunat, de planificare mulțumesc. îl

sunt pentru tine vezi și pe tatăl tău? a spus
am întrebat, dar el că este imposibil. Este în Scoția și nu poate pleca
până la sfârșitul lunii.
Ea scoase un mic sunet. Un oftat sau un mormăit cunoscător. A trebuit să
râd.
Ea a spus: am doar unu lucru despre asta. a zice
Da?
Tatăl tău face întotdeaunaceea ce face. vrea sa
Câteva zile mai târziu, pe 5 ianuarie, când Meg și cu mine ne îmbarcăm într-
un zbor în Vancouver, am primit un bilet frenetic de la personalul nostru, care
primise un bilet frenetic de la Bee. Bunica nu ar fi
capabil să mă vadă. Inițial, MajestateaSa a crezut că acest lucru ar fi posibil, nu

va... Ducele de Sussex nu poate veni mâine în Norfolk.
la lună.
Majestatea Sa va putea aranja încă o altă
anun uri cu privire la orice
are loc întâlnirea.
I-am spus lui Meg: Mă împiedică să mă văd pe propria mea bunica.
Când am aterizat, m-am gândit oricum să conduc direct la Sandringham. La

naiba cu Albina. Cine a fost el să încerce să mă blocheze? Mi-am imaginat mașina
noastră fiind oprită la poartă de poliția Palatului. Mi-am imaginat că am zdrobit
securitatea, poarta trântindu-se peste capotă. Fantezie distractivă și un mod
distractiv de a petrece călătoria de la aeroport, dar nu. Ar trebui să-mi aștept
timpul.
Când am ajuns la Frogmore, am sunat-o din nou pe bunică. Mi-am imaginat

telefonul sună pe biroul ei. Chiar l-am auzit în mintea mea, ca telefonul roșu din
cortul VHR. brrrang ,
Trupe în contact!
Apoi i-am auzit vocea.
Buna ziua?
e Harry. Îmi pare trebuie să fi înțeles greșit pe bunica,

Bună, rău, altădată
tu mergi când
am avut am spus
astăzi.
nimic că nu
de tine
pe
A venit ceva de care nu eram conștient. sus

Vocea ei era ciudată.
Pot să intru atunci,ocupat
bunicuță?
toatamâine
saptamana.
pop Ei bine.
Hm. Sunt
Cel puțin, a adăugat ea, asta i-a spus Albina...
Esteelîncel
cameră cu bunica? tu,
Nici un raspuns.
74.
W Am primit vestea de la Sara că The Soare era pe cale să difuzeze

o poveste în care spunea că Ducele și Ducesa de Sussex își renunțau
îndatoririle regale pentru a petrece mai mult timp în Canada. Se spunea că un
omuleț trist, redactorul din showbiz al ziarului, ar fi reporterul principal al poveștii.
Dece el? De ce, dintre toți oamenii, tipul din showbiz?

Pentru că în ultimul timp se transformase într-un fel de corespondent cvasi-
regesc, în mare parte datorită relației sale secrete cu un prieten deosebit de apropiat
al secretarului de comunicații al lui Willy – care-l hrănea cu bârfe banale (și mai ales
false).
Era sigur că a greșit totul, deoarece a greșit totul la ultimul său „exclusiv” mare,
Tiaragate. Era la fel de sigur că își va înghesui povestea în ziar cât mai repede posibil,
pentru că probabil că lucra în concert cu Palatul, ai cărui curteni erau hotărâți să
treacă înaintea noastră și să rotească povestea. Nu am vrut asta. Nu am vrut ca
nimeni altcineva să ne afle vestea,
răsucirea stirile noastre.

Ar trebui să ne grăbim să facem o declarație.
Am sunat-o din nou pe bunicuță și i-am spus despre The Soare, i-a spus că
ar putea fi nevoie să ne grăbim o declarație. Ea a inteles.
Ea ar permite acest lucru, atâta timp cât „nu adaugă la speculații”.
Nu i-am spus exact ce va spune declarația noastră.
Ea nu a întrebat. Dar nici nu știam încă pe deplin. Totuși, i-am dat esența și i-am
menționat câteva dintre detaliile de bază pe care le-am subliniat în nota pe care Pa
le-a cerut și pe care le-ar fi
văzut.
Formularea trebuia să fie precisă. Și trebuia să fie blând – calm. Nu am vrut să

dăm vina, nu am vrut să stârnim incendiile. Nu trebuie să adauge speculații.
O provocare formidabilă de scris.

Curând ne-am dat seama că nu era posibil; nu am avut timp să ne scoatem
mai întâi declarația.
Am deschis o sticlă de vin. Continuă, omulețule trist, continuă.
El a facut. The Soare și-a postat povestea târziu în noaptea aceea și

din nou pe prima pagină a dimineții.
Titlu: SUNTEM ORF!
După cum era de așteptat, povestea a descris plecarea noastră mai degrabă
ca pe o retragere atentă, fără griji, hedonistă,
atingând , încercare
decât ca o retragere atentă
de și o
autoconservare. Include, de asemenea, detaliul grăitor pe care ne-am oferit să
renunțăm la titlurile noastre Sussex. Exista un singur document pe pământ în
care era menționat acel detaliu – scrisoarea mea privată și confidențială către
tatăl meu.
La care au avut acces un număr șocant, al naibii de mic de oameni. Nu le

pomenisem nici măcar prietenilor noștri apropiați.
7 ianuarie, am mai lucrat la proiect, am făcut o scurtă apariție publică, ne-

am întâlnit cu personalul nostru. În cele din urmă, știind că mai multe detalii
erau pe cale să fie scurse, pe 8 ianuarie ne-am așezat adânc în palatul
Buckingham, într-una dintre sălile principale de stat, cu cei mai înalți doi
membri ai personalului nostru.
Mereu mi-a plăcut camera aia de stat. Pereții ei palizi, candelabru de cristal
strălucitor. Dar acum mi s-a părut deosebit de drăguț și m-am gândit: A fost
întotdeauna așa? A arătat mereu
asa de… regal ?
Într-un colț al încăperii se afla un birou măreț din lemn.

Am folosit asta ca spațiu de lucru. Stăm pe rând acolo, tastând pe un laptop.
Am încercat diferite fraze. Am vrut să spunem că luăm un rol redus, pășind
înapoi dar nu în jos. Greu de a obține formularea exactă, tonul potrivit. Serios, dar
respectuos.
Ocazional, unul dintre noi se întindea într-un fotoliu din apropiere sau dădea
ochiului odihnă privind prin cele două ferestre uriașe spre grădini. Când aveam
nevoie de o pauză mai lungă, am pornit într-o călătorie peste covorul oceanic. În
partea îndepărtată a camerei, în colțul din stânga, o ușă mică ducea la Suita Belgiană,
unde Meg și cu mine petrecusem odată noaptea. În colțul apropiat se aflau două uși
înalte de lemn, la care se gândesc oamenii când aud cuvântul „palat”.
Acestea au condus la o cameră în care am participat la nenumărate petreceri de

cocktail. M-am gândit la acele adunări, la toate momentele bune pe care le-am avut
în acest loc.
Mi-am amintit: În camera de alături era locul
familia se aduna întotdeauna la băuturi înainte de prânzul de Crăciun.
Am ieșit în hol. Era un brad de Crăciun înalt, frumos, încă puternic luminat. Am
stat în fața ei, amintindu-mi. Am scos două ornamente, corgi-uri moi și le-am adus
înapoi angajaților. Câte unul. Suvenir al acestei misiuni ciudate, am spus.
Au fost atinși. Dar un pic vinovat.

I-am asigurat: Cuvinte Nici unul le vor lipsi.
care păreau cu două tăișuri.
Târziu în cursul zilei, pe măsură ce ne-am târât mai aproape de o versiune finală,
angajații au început să se simtă anxioși. S-au îngrijorat cu voce tare dacă implicarea
lor va fi descoperită. Dacă da, ce ar însemna pentru locurile lor de muncă? Dar în
mare parte erau entuziasmați. Au simțit că sunt de partea dreaptă; ambii citiseră
fiecare cuvânt de abuz în presă și pe rețelele de socializare, cu luni și luni în urmă.
La șase seara s-a terminat. Ne-am adunat în jurul laptopului, am citit proiectul
pentru ultima oară. Un angajat a trimis un mesaj secretarelor private ale bunicii,
tatălui și Willy și le-a spus ce anume
venea. Tipul lui Willy a răspuns imediat: Asta merge

merge nuclear. a
Știam, desigur, că mulți britanici vor fi șocați și întristați, ceea ce mi-a făcut să se
învârtească stomacul. Dar la momentul potrivit, odată ce au aflat adevărul, m-am
simțit încrezător că vor înțelege.
Unul dintre angajați a spus: Suntem faci asta?

Eu și Meg am spus amândoi:
Da. Există altă alegere. Nu
Am trimis declarația persoanei noastre de pe rețelele sociale. Într-un minut a
fost, în direct, pe pagina noastră de Instagram, singura platformă disponibilă pentru
noi. Ne-am îmbrățișat cu toții, ne-am șters la ochi și ne-am adunat repede lucrurile.
Eu și Meg am ieșit din Palat și am sărit în mașina noastră. În timp ce ne îndreptam

spre Frogmore, știrile erau deja la radio. Fiecare canal. Am ales unul. Magic FM.
Preferatul lui Meg. L-am ascultat pe prezentator transformându-se într-o spumă
foarte britanică. Ne-am ținut de mână și am împărtășit un zâmbet cu bodyguarzii
noștri de pe scaunul din față. Apoi ne-am uitat cu toții în tăcere pe ferestre.
75.
D mai târziu a fost o întâlnire la Sandringham. Nu-mi amintesc cine l-a numit
Summitul Sandringham.
Bănuiesc că cineva din presă.
Pe drumul meu acolo am primit un mesaj de la Marko despre o poveste în
The Times .
Willy declara că el și cu mine acum suntem „entități separate”.
„Mi-am pus mâna pe fratele meu toată viața și nu mai pot face asta”, a spus
el.
Meg se întorsese în Canada pentru a fi cu Archie, așa că am fost pe cont
propriu pentru acest summit. Am ajuns acolo devreme, sperând să am o
discuție rapidă cu bunica. Ea stătea pe o bancă în fața șemineului și m-am
așezat lângă ea. Am văzut Viespa reacționând cu alarmă. A plecat bâzâit și
câteva clipe mai târziu s-a întors cu tatăl, care stătea lângă mine. Imediat după
el a venit Willy, care s-a uitat la mine de parcă ar fi plănuit să ucidă. S-a așezat
vizavi de mine. Entități separate
pe mine. Bună, Harold.
intr-adevar.
Când toți participanții au sosit, ne-am mutat la o masă lungă de conferință,

cu bunica în frunte. Înainte de fiecare scaun era un carnet regal și un creion.
Albina și Viespa au făcut un rezumat rapid al locului în care ne aflam.

Subiectul presei a apărut destul de repede. Am făcut referire la comportamentul
lor crud și criminal, dar am spus că au avut o grămadă de ajutor. Această
familie a permis ziarele privind în altă parte, sau prin curte activă, iar o parte
din personalul lucrase direct cu presa, informându-le, plantând povești,
ocazional răsplătindu-i și fêtingându-i. Presa a reprezentat o mare parte din
motivul pentru care am ajuns în această criză – modelul lor de afaceri cerea să
fim într-un conflict constant – dar ei nu au fost singurii vinovați.
M-am uitat la Willy. Acesta a fost momentul lui să intre, să răspundă la ceea
ce spuneam, să vorbească despre experiențele sale înnebunitoare cu Pa și
Camilla. În schimb, s-a plâns de o poveste din ziarele de dimineață care sugera
că el era motivul pentru care plecam.
Acum sunt fiind acuzat de agresiune i Meg din tine

familia!
Voiam să spun: Nu am avut nimic de-a face cu acea poveste... dar

a avut vei
imaginează-ți cum te-ai simți dacă am scăpa de ea. Atunci simțit
ști cum
Meg ne-am
și cu
mine în ultimii trei ani.
Secretarele private au început să se adreseze bunicii despre Cele Cinci
Opțiuni.
Majestatea Voastră, ați văzut Cinci Opțiuni.
Da, a spus ea.
Cu toții am avut. Ne-au fost trimise prin e-mail, cinci moduri diferite de a
proceda. Opțiunea 1 a fost continuarea status quo-ului: eu și Meg nu plecăm,
toată lumea încearcă să revină la normal.
Opțiunea 5 a fost despărțirea completă, fără rol regal, fără muncă pentru
bunică și pierderea totală a securității.
Opțiunea 3 era undeva la mijloc. Un compromis.
Cel mai apropiat de ceea ce ne-am propus inițial.
Le-am spus tuturor celor adunați că, mai presus de toate, sunt disperat să
păstrez securitatea. Asta m-a îngrijorat cel mai mult, siguranța fizică a familiei
mele. Voiam să împiedic o repetare a istoriei, o altă moarte prematură precum
cea care zguduise această familie până la capăt cu douăzeci și trei de ani mai
devreme și din care încă încercam să ne redresăm.
M-am consultat cu câțiva veterani ai Palatului, oameni care cunoșteau

funcționarea interioară a monarhiei și istoria ei și toți au spus că Opțiunea 3
este cea mai bună pentru toate părțile. Meg și cu mine trăim în altă parte a
anului, ne continuăm munca, ne păstrăm securitatea, ne întoarcem în Marea
Britanie pentru organizații de caritate, ceremonii, evenimente. Soluție rațională,
au spus acești veterani ai Palatului. Și eminamente realizabil.
Dar familia, desigur, m-a împins să iau Opțiunea 1.

În afară de asta, ar accepta doar Opțiunea 5.
Am discutat despre cele cinci opțiuni timp de aproape o oră. În cele din
urmă, Albina s-a ridicat și a făcut ocolul mesei, dând o ciornă de declarație pe
care Palatul avea să o elibereze în curând.
Se anunță implementarea Opțiunii 5.
Stai, sunt
. confuz. Ai scris deja înainte de discuție? Anunțați alt afirmație?
In un
Opțiunea vreun cuvânt, remedierea tot timpul? 5?
pentruîn,
spectacol? Acest summit a fost doar
Nici un raspuns.
Am întrebat dacă există proiecte de alte declarații.
Anuntarea celorlalte optiuni.
Oh, da, desigur, m-a asigurat Albina.
Pot să le văd?
Din păcate, imprimanta lui trecuse în clipi, spuse el. Cotele! În momentul în care
era pe punctul de a tipări celelalte schițe!
Am început să râd. Este acest gen de glumă?niste

Toată lumea se uita în jos sau în jos la pantofii lor.
M-am întors către bunica: Te deranjează dacă Îmi iau un moment, ia-ți un
niste aer?
Desigur!
Am plecat din camera. Am intrat într-o sală mare și am dat de Lady Susan, care
lucrase pentru buni ani de zile, și de domnul R, fostul meu vecin de la etaj, în zona
de bursuci. Au văzut că sunt supărat și au întrebat dacă ar putea face ceva pentru
mine. Am zâmbit și am spus: Nu, mulțumesc, apoi m-am întors în cameră.
A existat o discuție în acest moment despre Opțiunea 3. Sau era Opțiunea 2?

Totul începea să-mi dea o bătaie de cap.
Mă epuizau. Nu mi-a păsat ce opțiune am adoptat, atâta timp cât securitatea a rămas
pe loc. Am pledat pentru continuarea aceleiași protecție armată de poliție pe care o
aveam și aveam de care aveam nevoie încă de la naștere. Nu mi sa permis niciodată
să merg nicăieri fără trei bodyguarzi înarmați, chiar și atunci când se presupune că
eram cel mai popular membru al familiei, iar acum eram ținta, împreună cu soția
mea.
și fiu, de ură fără precedent — și propunerea principală aflată în discuție

cerea abandonarea totală?
Nebunie.
M-am oferit să achit costul securității din cont propriu
buzunar. Nu eram sigur cum aș face asta, dar aș găsi o cale.
Am făcut un ultim pitch: Uite te. rog. și nu-ți pasă.să
lucrez, Meg îmi pasă
servesc
rămân și săsă
despre avantaje, noi
în viață.
Acest lucru părea simplu și convingător. Toate capetele din jur
masa a urcat și a coborât.
Pe măsură ce întâlnirea sa încheiat, a existat un acord general de
bază. Multe detalii fine și granulare ale acestui aranjament hibrid vor fi
rezolvate pe o perioadă de tranziție de douăsprezece luni, timp în care
vom continua să avem securitate.
Bunicuța trandafir. Ne-am ridicat cu toții. Ea a plecat.

Pentru mine mai era o treabă neterminată.
Am plecat să găsesc biroul Albinei. Din fericire, am dat peste pagina cea
mai prietenoasă a Reginei, care mi-a plăcut întotdeauna. Am cerut
indicații; a spus că mă va lua el însuși. M-a condus prin bucătărie, pe
niște scări din spate, pe un coridor îngust.
Chiar așa, spuse el, arătând.

Câțiva pași mai târziu am dat peste o imprimantă uriașă, care se agita
scoaterea documentelor. Asistentul Albinei se îndreptă în vizor.
Buna!
Am arătat spre imprimantă și am spus: Acest pare la fi
merge bine?
Da, Alteța Voastră Regală!
Nu
spart? Acel lucru?Este indestructibil, domnule!
Am întrebat despre imprimanta din biroul lui Bee. Acela
muncasi?
Oh, domnule! A trebuit să imprimați ceva? la da, mulțumesc

Nu, tu.
Am mers mai departe pe coridor, printr-o u ă.

Totul părea deodată familiar. Apoi mi-am amintit.
Acesta era coridorul în care dormisem în acel Crăciun după ce m-am întors de
la Polul Sud. Și acum a venit și Albina. Fa ă în fa ă. M-a văzut și părea extrem
de sfioasă... pentru o albină. Putea să spună ce fac. A auzit imprimanta
zbârnind. Știa că a fost arestat.
Oh,
domnule, vă rog, nuasa?
nu-i vă faceți griji pentru asta, chiar domnule, este important.
M-am îndepărtat de el, am coborât. Cineva mi-a sugerat că înainte să plec

să ies cu Willy.
Racorește-ne capetele.
În regulă.
Am urcat și coborât prin gardurile vii de tisă. Ziua era înghețată. Purtam
doar o jachetă lejeră, iar Willy era într-un jumper, așa că amândoi tremuram.
Am fost din nou uimit de frumusețea tuturor. Ca și în camera de stat, mă

simțeam de parcă n-aș fi văzut niciodată un palat. Grădinile astea, m-am
gândit, sunt paradisul. De ce nu ne putem bucura de ele?
Eram pregătit pentru o prelegere. Nu a venit. Willy a fost supus. Voia să

asculte. Pentru prima dată după mult timp fratele meu m-a auzit și i-am fost
atât de recunoscător.
I-am spus despre un fost membru al personalului care a sabotat-o pe Meg.
Complot împotriva ei. I-am povestit despre un membru actual al personalului,
al cărui prieten apropiat a primit plăți pentru scurgeri de lucruri private către
presă despre Meg și despre mine. Sursele mele în acest sens au fost fără
reproș, inclusiv mai mulți jurnaliști și avocați. În plus, făcusem o vizită la New
Scotland Yard.
Willy se încruntă. El și Kate aveau propriile bănuieli.

S-ar uita la asta.
Am fost de acord să continuăm să vorbim.
76.
eu a sărit în mașină și i s-a spus imediat că o negare puternică a fost scoasă de

la Palat, zdrobind povestea de hărțuire din acea dimineață. Negarea a fost
semnată de nimeni altul decât de... eu. Și Willy. Numele meu atașat de alții fără
față unor cuvinte pe care nici măcar nu le-am văzut niciodată – darămite
aprobate? Am fost uimit.
M-am întors la Frogmore. De acolo, de la distanță, în următoarele zile, am

participat la redactarea unei declarații finale, care a ieșit pe 18 ianuarie 2020.
Palatul a anunțat că Ducele și Ducesa de Sussex au fost de acord să „dea

înapoi”, că nu o vom mai reprezenta „formal” pe Regina, că titlurile noastre de
ASR vor fi „în suspendare” în acest an de tranziție – și că noi” d s-a oferit să
ramburseze Grantul Suveran pentru renovări la Frogmore Cottage.
Un ferm „fără comentarii” cu privire la starea securității noastre.

Am zburat înapoi la Vancouver. Revedere delicioasă cu Meg, Archie și câinii.
Și totuși, timp de câteva zile, nu m-am simțit pe deplin înapoi. O parte din mine
era încă în Marea Britanie. Încă la Sandringham. Mi-am petrecut ore întregi lipit
de telefon și de internet, monitorizând precipitațiile. Furia îndreptată asupra
noastră de ziare și de troli era alarmantă.
„Nu vă înșelați, este o insultă”, a strigat Zilnic Poștă ,

care a convocat un „juriu de pe Fleet Street” pentru a-i lua în considerare
„crime”. Printre ei s-a numărat și fostul secretar de presă al Reginei, care a

concluzionat, împreună cu colegii săi din jurat, că de acum încolo „nu trebuie
să ne așteptăm la nicio milă”.
Am clătinat din cap. Fără milă. Limba războiului?
În mod clar, aceasta a fost mai mult decât simplă furie. Acești bărbați și
femei m-au văzut ca pe o amenințare existențială. Dacă plecarea noastră a
reprezentat o amenințare pentru monarhie, așa cum spuneau unii, atunci a
reprezentat o amenințare pentru toți cei care acoperă monarhia pentru a-și
câștiga existența.
Prin urmare, a trebuit să fim distruși.
Unul dintre aceștia, care scrisese o carte despre mine și, prin urmare,
depindea de mine pentru a-i plăti chiria, a mers la televizor în direct pentru a
explica cu încredere că Meg și cu mine plecasem din Marea Britanie fără nici
măcar un concediu de la tine. Bunicu ă. Nu discutasem despre asta cu nimeni,
a spus ea, nici măcar cu tatăl. Ea a anunțat aceste minciuni cu o siguranță atât
de neclintită încât până și eu am fost tentat să o cred și, astfel, versiunea ei a
evenimentelor a devenit rapid „adevărul” în multe cercuri.
Harry a orbit-o pe regina! Asta a fost narațiunea care a

luat stăpânire. Îl simțeam revărsând în cărțile de istorie și îmi puteam imagina
băieți și fete de la Ludgrove, peste zeci de ani, având acea nădufă bătută în gât.
M-am trezit până târziu, gândindu-mă la toate, trecând peste evoluția

evenimentelor și întrebându-mă: Ce se întâmplă cu acești oameni? Ce ii face
asa?
Totul este doar despre bani?
Nu este întotdeauna? Toată viața am auzit oameni spunând că monarhia
este scumpă, anacronică, iar eu și Meg am fost acum serviți drept dovadă.
Nunta noastră a fost citată ca Anexa A. A costat milioane, iar după aceea ne-
am ridicat și am plecat.
Ingrate.
Dar familia a plătit pentru nunta propriu-zisă, iar o mare parte din costul
rămas a fost pentru securitate, în mare parte
ceea ce a fost făcut necesar de presa stârnind rasismul și resentimentele de

clasă. Iar experții în securitate înșiși ne-au spus că lunetisții și câinii sniffer nu
sunt doar pentru noi: ei trebuiau să împiedice un împușcător să atace mulțimile
pe Long Walk sau un atacator sinucigaș care aruncă în aer traseul paradei.
Poate că banii stau în centrul oricărei controverse despre monarhie. Marea

Britanie are de multă dificultate să se hotărască.
Mulți susțin Coroana, dar mulți sunt și îngrijorați de cost. Această anxietate
este crescută de faptul că costul este de necunoscut. Depinde cine calculează
cifrele.
Îi costă Coroana pe contribuabili? Da. Plătește și o avere în cuferele
guvernamentale? De asemenea, da. Realizează Coroana venituri din turism
care să beneficieze tuturor? Desigur. Se sprijină și pe pământuri obținute și
asigurate atunci când sistemul a fost nedrept și bogăția a fost generată de
muncitorii exploatați și hotărârea, anexarea și oamenii înrobiți?
Poate nega cineva?

Conform ultimului studiu pe care l-am văzut, monarhia îi costă pe
contribuabilul mediu prețul unei halbe în fiecare an. Având în vedere
numeroasele sale lucrări bune, aceasta pare o investiție destul de bună.
Dar nimeni nu vrea să audă un prinț argumentând pentru existența unei
monarhii, la fel cum nu vrea să audă un prinț argumentând împotriva ei. Las
analizele cost-beneficiu pe seama altora.
Emoțiile mele sunt complicate pe acest subiect, desigur, dar poziția mea de
bază nu este. Îmi voi sprijini pentru totdeauna regina, comandantul meu șef,
bunica. Chiar și după ce ea a plecat. Problema mea nu a fost niciodată cu
monarhia și nici conceptul de monarhie. A fost cu presa și cu relația bolnavă
care a evoluat între ea și Palat. Îmi iubesc Țara Mamă și îmi iubesc familia și o
voi face mereu. Mi-aș fi dorit doar, în al doilea cel mai întunecat moment din
viața mea, să fi fost amândoi acolo pentru mine.
Și cred că într-o zi se vor uita înapoi și își vor dori și ei.
77.
T întrebarea a fost: unde să locuiești?

Ne-am gândit la Canada. În mare, a fost bine pentru noi. Ajunsese
deja să mă simt ca acasă. Ne-am putea imagina că ne petrecem restul vieții
acolo. Dacă am putea găsi un loc despre care presa nu știa, am spus, Canada
ar putea fi răspunsul.
Meg a luat legătura cu un prieten din Vancouver, care ne-a pus în legătură
cu un agent imobiliar și am început să ne uităm la case. Făceam primii pași,
încercând să fim pozitivi.
Nu contează unde locuim, am spus noi, atâta timp cât Palatul își îndeplinește
obligația — și ceea ce am simțit a fost promisiunea lui implicită — de a ne ține
în siguranță.
Meg m-a întrebat într-o noapte: Nu crezi că vor trage vreodată
netu?
facem securitatea,
Nu. Nu în acest climat de ură. Și dupămamă.
ce nu s-a
pentru
întâmplat
a mea
De asemenea, nu în urma unchiului meu Andrew. A fost implicat într-un

scandal rușinos, acuzat de agresiunea sexuală a unei tinere și nimeni nu i-a
sugerat atât de mult că își pierde securitatea. Indiferent de nemulțumirile pe
care le-au avut oamenii împotriva noastră, crimele sexuale nu erau pe listă.
februarie 2020.
L-am scos pe Archie din somnul lui și l-am dus pe gazon. Era soare, frig și
ne-am uitat la apă, am atins frunzele uscate, am adunat pietre și crenguțe. am
sarutat
obrajii lui dolofan, l-au gâdilat, apoi s-au uitat la telefonul meu pentru a vedea
un mesaj de la șeful echipei noastre de securitate, Lloyde.
Avea nevoie să mă vadă.

L-am purtat pe Archie prin grădină și i-am dat lui Meg, apoi am trecut prin
iarba udă până la cabana în care stăteau Lloyde și ceilalți bodyguarzi. Ne-am
așezat pe o bancă, amândoi purtând jachete puf. Valuri care se rostogoleau
ușor în fundal, Lloyde mi-a spus că securitatea noastră este oprită. El și întreaga
echipă primiseră ordin să evacueze.
Cu siguranță nu pot.
Aș tinde Dar ei să fie de acord. sunt.
Atât pentru anul tranziției.
Nivelul de amenințare pentru noi, a spus Lloyde, era încă mai mare decât
pentru cel al aproape tuturor celorlalți regali, egal cu cel atribuit Reginei. Și
totuși, cuvântul coborise și nu trebuia să existe nicio ceartă.
Deci iată-ne, am spus. Coșmarul suprem. Cel mai rău dintre toate cele mai
rele scenarii. Orice actor rău din lume ar putea acum să ne găsească și aș fi doar
eu cu un pistol să-i opresc.
Oh, așteptați. Fără pistol. Sunt în Canada.

L-am sunat pe tata. Nu mi-a acceptat apelurile.
Chiar atunci am primit un mesaj de la Willy. Pot vorbi? tu
Grozav. Eram sigur că fratele meu mai mare, după plimbarea noastră recentă
în grădinile Sandringham, va fi înțelegător. Că ar face un pas înainte.
El a spus că a fost o decizie guvernamentală. Nimic de facut.

78.
L Loyde se ruga cu superiorii săi acasă, încercând să-i facă

măcar să amâne data la care el și
echipa s-a retras. Mi-a arătat e-mailurile. El a scris: Noi
nu pot pur și simplu... lăsați-le aici!
Persoana de la celălalt capăt a scris: Decizia a fost luată. din martie
sunt singuri.
Ca 31
M-am grăbit să găsesc o nouă securitate. Am vorbit cu consultanți, am
adunat estimări. Am umplut un caiet cu cercetări. Palatul m-a îndrumat către
o firmă, care mi-a oferit un preț. Șase milioane pe an.
Am închis încet.
În mijlocul acestui întuneric a venit vestea oribilă că vechea mea prietenă
Caroline Flack și-a luat viața. Ea nu mai suporta, aparent. Abuzul necruțător
din partea presei, an de an, o stricase în cele din urmă. M-am simțit atât de
îngrozitor pentru familia ei. Mi-am amintit cum au suferit toți pentru păcatul
ei de moarte de a ieși cu mine.
Fusese atât de ușoară și amuzantă în noaptea în care ne-am întâlnit.

Definiția lipsei de griji.
Ar fi fost imposibil atunci să ne imaginăm acest rezultat.
Mi-am spus că este un memento important. Nu eram exagerat de

dramatism, nu avertizam despre lucruri care nu se vor întâmpla niciodată.
Ceea ce aveam de-a face cu Meg și cu mine era într-adevăr o chestiune de
viață și de moarte.
Și timpul se scurgea.
În martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății a declarat o pandemie
globală, iar Canada a început să discute despre posibilitatea închiderii
granițelor sale.
Dar Meg nu avea nicio îndoială. Cu siguranță se vor apropia să-și dea
în altă
seama
acele granițe, du- deci noi trebuie sa parte
te... și acolo. obține
79.
W Aveam o discuție cu Tyler Perry, actorul

scriitor-regizor. Îi trimisese din senin un bilet lui Meg înainte de nuntă,
spunându-i că nu este singură, că a văzut ce se întâmplă. Acum, FaceTiming cu
el, Meg și cu mine încercam să punem o față curajoasă, dar eram amândoi o
mizerie.
Tyler a văzut. A întrebat ce s-a întâmplat.

I-am dat cele mai importante momente, pierderea securității, închiderea
granițelor. Nicăieri în care să te întorci.
Ok, asta. e mult. Dar... doar respira. A respira. A
Asta era problema. Nu puteam respira.
Uite... ia acasă. al meu ce?
Casa mea din Los Angeles. Este închis, este sigur - vei fi în siguranță
acolo. Mă voi păstra în siguranță. tu
Călătorea, a explicat el, lucra la un proiect, așa că casa era goală, ne aștepta.
A fost prea mult. Prea generos.

Dar am acceptat. Cu nerăbdare.
Am întrebat de ce face asta.
Ale mele
mamă. Ta…?
Ale mele mama a iubit-o pe mama ta.
Am fost prins complet prin surprindere. El a spus: După ce

mama ta a vizitat Harlem, a putut
Perry.
să o facă. nu a greșit în cartea lui Maxine
El a continuat spunând că mama lui murise cu zece ani mai devreme și că

el încă se îndurera.
Am vrut să-i spun că devine mai ușor.
Nu eu am.
80.
T casa era Xanadu. Tavane înalte, artă neprețuită,

frumoasa piscina. Palat, dar mai presus de toate, ultra
sigur. Mai bine, a venit cu securitate, plătită de Tyler.
Am petrecut ultimele zile ale lunii martie 2020 explorând, despachetând.
Încercăm să ne ghidăm. Holuri, dulapuri, dormitoare, parcă nu există un sfârșit
de spații de descoperit și nișe pe care Archie să le ascundă.
Meg i-a prezentat totul. Uită-te la statuia asta!

Uită-te la fântâna asta! Uită-te la aceste păsări colibri din grădină!
În holul din față era un tablou pe care îl găsise deosebit de interesant.

Începea fiecare zi blocat de ea. O scenă din Roma antică. Ne-am întrebat de ce.
Nici o idee.
În decurs de o săptămână, casa lui Tyler s-a simțit ca acasă. Archie a făcut
primii pași în grădină câteva luni mai târziu, în apogeul blocării pandemiei
globale. Am aplaudat, l-am îmbrățișat, l-am aplaudat. M-am gândit, pentru o
clipă, cât de frumos ar fi să împărtășesc vestea bunicului sau unchiului Willy.
Nu la mult timp după acei primi pași, Archie a mers la tabloul lui preferat din
holul din față. Se uită la ea, scoase un gâlgâit de recunoaștere.
Meg se aplecă pentru o privire mai atentă.

Ea a observat, pentru prima dată, o plăcuță de identificare pe cadru.
Zeița vânătorii. Diana .
Când i-am spus lui Tyler, el a spus că nu știa. El ar fi
am uitat că pictura era chiar acolo.
El a spus: Dă frisoane. pe mine
Noi de asemenea.
81.
L Mâncam noaptea, cu toată lumea adormită, mergeam prin

casă, verificând ușile și ferestrele. Apoi m-aș așeza pe
balcon sau marginea grădinii și rulați un rost.
Casa privea în jos spre o vale, peste un deal plin de broaște. Le-aș asculta
cântecul de noaptea târziu, aș simți mirosul aerului cu parfum de flori. Broaștele,
mirosurile, copacii, cerul mare înstelat, toate m-au adus înapoi în Botswana.
Dar poate că nu este vorba doar de floră și faună, m-am gândit.

Poate este mai mult sentimentul de siguranță. De viață.
Am reușit să facem multă muncă. Și aveam mult de lucru. Am lansat o fundație,
am reluat legătura cu contactele mele în conservarea lumii. Lucrurile au devenit sub
control... și apoi presa a aflat cumva că suntem la Tyler. A durat exact șase
săptămâni, la fel ca în Canada. Dintr-o dată au apărut drone deasupra capului,
papuci peste stradă. Paps peste vale.
Au tăiat gardul.
Am peticit gardul.
Am încetat să ne aventurăm afară. Grădina era în vizorul papilor.
Au urmat elicopterele.
Din păcate, va trebui să fugim. Ar trebui să găsim un loc nou și
în curând, iar asta ar însemna să plătim pentru propria noastră
securitate. M-am întors la caietele mele, am început să contactez
din nou firmele de securitate. Eu și Meg ne-am așezat să aflăm
exact câtă siguranță ne putem permite și câtă casă. Exact atunci, în
timp ce ne revizuim bugetul, a venit vorba: Tata mă întrerupea.
Am recunoscut absurditatea, un bărbat la jumătatea lui de

treizeci de ani fiind tăiat financiar de tatăl său. Dar tatăl meu nu a
fost doar tatăl meu, el a fost șeful meu, bancherul meu, controlorul
meu, păstrătorul sforilor poșetei de-a lungul vieții mele de adult.
Prin urmare, a mă întrerupe însemna să mă concedieze, fără plata
de concediere, și să mă arunce în gol după o viață de serviciu. Mai
mult, după o viață întreagă în care m-a făcut altfel șomer.
M-am simțit îngrășat pentru măcel. Alăptat ca un vițel de vițel.

Nu i-am cerut niciodată să fiu dependent financiar de Pa. Am fost
Truman
forțat în această stare suprarealistă, în această nesfârșită în Show
care
aproape niciodată nu am transportat bani, nu am avut niciodată o
mașină, nu am purtat nicio cheie de la casă, niciodată nu am
comandat nimic online, niciodată a primit o singură cutie deaproape
la
Amazon, nu a călătorit niciodată în metrou. (Odată, la Eton, într-o
excursie la teatru.) Sponge, m-au sunat ziarele. Dar există o mare
diferență între a fi un burete și a fi de la a învăța independența.
interzisă După decenii în care am fost infantilizat riguros și
sistematic, am fost acum abandonat brusc și batjocorit pentru că
sunt imatur? Pentru că nu am stat pe picioarele mele?
Întrebarea cum să plătesc pentru o casă și securitate ne ținea pe Meg și pe

mine trează noaptea. Am putea întotdeauna să cheltuim o parte din moștenirea
mea de la mami, am spus, dar asta a fost o ultimă soluție. Am văzut banii aceia ca
aparținând lui Archie. Și fratele lui.
Atunci am aflat că Meg era însărcinată.
82.
W am gasit un loc. Preț la o reducere mare. Doar sus

coasta, în afara Santa Barbara. Mult spațiu, mare
grădini, un cadru de cățărat — chiar și un iaz cu crap koi.
Koi au fost stresați, a avertizat agentul imobiliar.
Așa suntem noi. Ne vom înțelege cu toții celebru.
Nu, a explicat agentul, koi au nevoie de îngrijire deosebită. Va trebui să angajezi
un tip koi.
Uh-huh. Și de unde gaseste un tip koi?
Agentul nu era sigur.
Am ras. Prima problema a lumii.
Am făcut un tur. Locul era un vis. L-am rugat pe Tyler să se uite și el și a spus:
Cumpără-l. Așa că am făcut un avans, am luat un credit ipotecar și, în iulie 2020,
ne-am mutat.
Mișcarea în sine a durat doar câteva ore.

Tot ce aveam intră în treisprezece valize. În acea primă noapte, am băut liniștit în
sărbătoare, am fript un pui și ne-am culcat devreme.
Totul a fost bine, am spus noi.

Și totuși, Meg era încă stresată.
A fost o problemă presantă cu dosarul ei împotriva tabloidelor. A fost până la

trucurile sale obișnuite. Poștă
Prima lor
așacriză în a oferi
că acum o apărare
încercau o nouăfusese evident
apărare, care ridicolă,
era și
mai ridicolă. Ei se certau că au tipărit scrisoarea lui Meg către tatăl ei din cauza
unei povestiri din reviste, care cita o mână de prieteni ai lui Meg – anonim.
oameni
Tabloidele au susținut că Meg a orchestrat aceste citate, și-a folosit prietenii ca

purtători de cuvânt și, astfel, avea tot de facto să-șiei.publice scrisoarea către tatăl
dreptul
Poștă
Mai mult, acum doreau ca numele prietenilor anonimi ai lui Meg să fie citite
în dosarul oficial al tribunalului – pentru a-i distruge. Meg era hotărâtă să facă
tot ce-i stătea în putere pentru a preveni asta. Stătea trează până târziu, noapte
de noapte, încercând să găsească cum să-i salveze pe acești oameni, iar acum,
în prima noastră dimineață în casa nouă, a raportat dureri abdominale.
Și sângerare.
Apoi s-a prăbușit la podea.
Am alergat la spitalul local. Când doctorul a intrat în cameră, n-am auzit niciun
cuvânt din ea, ci doar i-am urmărit chipul, limbajul corpului. Stiam deja. Am făcut-
o amândoi. Fusese atât de mult sânge.
Totuși, auzirea cuvintelor a fost o lovitură.

Meg m-a prins, eu am ținut-o, am plâns amândoi.
În viața mea m-am simțitintru
neputincios
totul de doar patru ori.
În spatele mașinii, în timp ce mama, Willy și cu mine eram urmăriți de tapi.
În Apache de deasupra Afganistanului, nu am putut obține autorizația pentru

a-mi face datoria.
La Nott Cott, când soția mea însărcinată plănuia să-și ia viața.
Si acum.
Am plecat de la spital cu copilul nostru nenăscut. O mica

pachet. Ne-am dus într-un loc, un loc secret pe care doar noi îl știam.
Sub un arbore de banian întins, în timp ce Meg plângea, am săpat o groapă
cu mâinile mele și am pus micuțul pachet ușor în pământ.
83.
F cinci luni mai târziu. Crăciun 2020.

L-am luat pe Archie să găsească un pom de Crăciun. Un lot pop-up
în Santa Barbara.
Am cumpărat unul dintre cei mai mari molizi pe care i-au avut.
L-am adus acasă, l-am așezat în sufragerie.
Magnific. Ne-am dat înapoi, admirând, numărându-ne binecuvântările. Casa
noua. Băiat sănătos. În plus, am semnat mai multe parteneriate corporative,
care ne-ar oferi șansa de a ne relua munca, de a evidenția cauzele la care
ținem, de a spune poveștile pe care le simțeam vitale. Și să plătim pentru
securitatea noastră.
Era Ajunul Crăciunului. Am făcut FaceTime cu mai mulți prieteni, inclusiv

câțiva din Marea Britanie. L-am privit pe Archie alergând în jurul copacului.
Și am deschis cadourile. Păstrând tradiția familiei Windsor.
Un cadou a fost un mic ornament de Crăciun al... Reginei!
am urlit. Ce-?
Meg îl găsise într-un magazin local și s-a gândit că s-ar putea să-
mi placă.
L-am ținut la lumină. Era chipul bunicii în T. L-am atârnat pe o creangă la

nivelul ochilor. M-a bucurat să o văd acolo.
Ne-a făcut pe Meg și pe mine să zâmbim. Dar apoi Archie, jucându-se în jurul
copacului, a împins standul, a scuturat copacul și bunica a căzut.
Am auzit o lovitură și m-am întors.
Bucăți întinse pe toată podea.
Archie a alergat și a luat o sticlă cu spray. Dintr-un motiv oarecare a crezut
că pulverizarea cu apă pe bucățile rupte o va repara.
Meg a spus: Nu, Archie, nu, fă nu spray Gan-Gan!

Am luat o paletă de praf și am măturat bucățile, tot timpul gândindu-mă: Asta
e ciudat.
84.
T Palatul a anunțat că a fost efectuată o revizuire

a rolurilor noastre și a acordului la care sa ajuns în
Sandringham.
De acum înainte, am fost despuiați de tot, în afară de câteva patronaje.
februarie 2021.
Mi-au luat totul, m-am gândit, chiar și asociațiile mele militare. Nu aș mai fi
căpitan general al Royal Marines, titlu dat de bunicul meu. Nu mi-ar mai fi
permis să port uniforma militară de ceremonie.
Mi-am spus că nu mi-ar putea lua niciodată uniforma adevărată sau statutul
meu militar real. Dar inca.
În plus, a continuat declarația, nu vom mai face niciun serviciu pentru
Regine.
Au făcut să sune ca și cum ar fi fost un acord între noi. Nu era nimic de genul
acesta.
Am respins în propria noastră declarație, am lansat același lucru
zi, spunând că nu vom înceta niciodată să trăim o viață de serviciu.
Această nouă palmă de la Palat era ca benzina pe un foc de tabără. Am fost sub
atacul presei fără oprire de când am plecat, dar această rupere oficială a legăturilor
a declanșat un nou val, care sa simțit diferit. Am fost defăimați în fiecare zi, în fiecare
oră, pe rețelele de socializare și ne-am trezit subiectul unor povești deznădăjduite,
în întregime fictive, în ziare, povestiri atribuite întotdeauna „ajutoarelor regale” sau
„internătorilor regali” sau „surselor palatului”, poveștile în mod clar lingura. - hrănit
de personalul Palace — și probabil sancționat de familia mea.
N-am citit nimic, am auzit rar despre el. Acum evitam internetul, așa cum am
evitat cândva centrul orașului Garmsir. Mi-am ținut telefonul aprins. Nici măcar nu
vibrează.
Uneori, un prieten bine intenționat trimitea mesaje: Trebuia să le Doamne, scuze
despre cutare și cutare. cerem unor astfel de prieteni, toți prieteni, să nu
ne mai informeze ce au citit.
Sincer, nu fusesem total surprins când Palatul a tăiat legăturile. Avusesem o
previzualizare cu câteva luni în urmă. Chiar înainte de Ziua Amintiri, am întrebat
Palatul dacă cineva ar putea depune o coroană de flori pentru mine la Cenotaf, din
moment ce, desigur, nu puteam fi acolo.
Cerere respinsă.
În acest caz, am spus, s-ar putea depune o coroană de flori undeva
altfel în Marea Britanie în numele meu?
Cerere respinsă.
În acest caz, am spus, poate o coroană de flori ar putea fi depusă undeva în
Commonwealth, oriunde, în numele meu?
Cerere respinsă.
Nicăieri în lume nu i-ar fi permis vreunui mandatar să depună vreun fel de

coroană la vreun mormânt militar în numele Prințului Harry, mi s-a spus.
M-am rugat că aceasta va fi prima dată când voi lăsa să treacă o Ziua Comemorarii
fără a aduce un omagiu celor căzuți, dintre care unii fuseseră prieteni dragi.
Cerere respinsă.
În cele din urmă, l-am sunat pe unul dintre vechii mei instructori de la Sandhurst
și l-am rugat să-mi depună coroana de flori. El a sugerat Memorialul Irakului și
Afganistanului, la Londra, care tocmai fusese dezvăluit cu câțiva ani în urmă.
De la bunica.
Da. Este perfect. Mulțumesc.
A spus că va fi onoarea lui.
Apoi a adăugat: Și până la urmă, căpitanul Wales. La naiba cu asta. este
greșit corect .
85.
eu nu era sigur cum să o numească sau ce anume a făcut. Tot ce

știam era că ea pretindea că are „puteri”.
Am recunoscut șansa procentuală mare de umilință.
Femeia a venit însă cu recomandări puternice de la prieteni de încredere, așa că m-
am întrebat: Ce rău e?
Apoi, în clipa în care ne-am așezat împreună, am simțit o energie în jurul ei.
Oh, m-am gândit. Wow. E ceva aici.

Și ea a simțit o energie în jurul meu, a spus ea. Mama ta
tu. cu esti
Știu că am.simțit asta în ultimultimp.
Ea a spus: Nu. Ea este cu Right you. acum.

Am simțit că mi se încălzește gâtul. Mi-au lăcrimat ochii.
Mama ta știe că cauți claritate. Mama ta simte confuzia ta.
Știe că asta ai atât deîntrebări.
multe do.
I
Voin a în timp. vin răspunsurile Într-o zi în viitor.
Ai rabdare.
Răbdare? Cuvântul mi s-a prins în gât.
Între timp, a spus femeia, mama era foarte mândră de mine. Și pe deplin
susținător. Ea știa că nu era ușor.
Ce nu a fost?
Mama ta spune: Trăiești viața trăind viața pentru care ea nu putea.
și-a dorit-o Tu ești.
am înghițit. am vrut să cred. Am vrut ca fiecare cuvânt pe care îl spunea
această femeie să fie adevărat. Dar aveam nevoie de dovezi. Un semn. Orice.
Mama ta spune... ornamentul?

Ornament?
Ea
a fost acolo. Unde? Mama ta spune... ceva despre A bunica de

ornament? De mama?
aa Archie a încercat
Sau Crăciun? Se simte? Rupt?
să o repare. Mamei tale
de aspune
avut un
aa pic
chicoti despre asta.
86.
F Grădinile rogmore .
La câteva ore după înmormântarea bunicului.

Mă plimbasem cu Willy și tata de aproximativ o jumătate de oră, dar mi s-a

părut că unul dintre acele marșuri de zile pe care le-a pus armata când eram
un nou soldat. Am fost bătut.
Am ajuns într-un impas. Și am ajuns la ruina gotică. După un traseu ocolit,
am ajuns înapoi de unde am început.
Tata și Willy încă pretindeau că nu știu de ce am fugit din Marea Britanie,

susținând încă că nu știu nimic, iar eu mă pregăteam să plec.
Apoi unul dintre ei a adus în discuție presa. Au întrebat

despre procesul meu de hacking.
Încă nu întrebaseră de Meg, dar erau dornici să afle cum merge procesul
meu, pentru că asta îi afecta direct.
Încă este în curs de .

desfășurare Misiune de, a mormăit Pa.
Dar merita.
sinucidere Poate.
Aș dovedi curând că presa este mai mult decât mincinoși, am spus.

Că erau încălcatori ai legii. Aveam să-i văd pe unii dintre ei aruncați în
închisoare. De aceea mă atacau atât de rău: știau că am dovezi concrete.
Nu era vorba despre mine, era o chestiune de interes public.

Scuturând din cap, tata a permis că jurnali tii sunt cei . Fraza lui.
gunoi al Pamantului Dar …
am pufnit. A existat întotdeauna o dar cu el când era vorba de presă,
pentru că le ura ura, dar cât de mult le iubea dragostea. S-ar putea argumenta
că acolo se află semințele întregii probleme, într-adevăr toate problemele,
mergând cu zeci de ani în urmă. Privat de dragoste de băiat, agresat de colegii
de școală, a fost atras periculos, compulsiv de elixirul pe care i l-au oferit.
El l-a citat pe bunicul drept un exemplu excelent al motivului pentru care

presa nu a fost ceva de care să fie prea supărat. Bietul bunic avea
a fost abuzat de ziare aproape toată viața, dar acum uite. Era o comoară
națională! Ziarele nu puteau spune destule lucruri bune despre bărbat.
Deci asta e, atunci? Așteptați până vom muri și totul va fi rezolvat?
Dacă ar putea îndura, dragă

amuzant, eibăiat,
ar respecta
tu
doar pentru
pentruasta,
asta.ești
felul putin timp,
într-o
Am râs.
Tot ce spun este, nu o lua personal.
Vorbind despre a lua lucrurile personal, le-am spus că s-ar putea
Învățați să îndurați presa și chiar să le iertați abuzul, eu
ar putea, dar complicitatea propriei mele familii — avea să dureze mai mult să
treacă peste. Biroul tatălui, biroul lui Willy, le permite acestor nenorociți, dacă
nu chiar să colaboreze?
Se pare că Meg era un bătăuș – aceasta era cea mai recentă campanie
vicioasă pe care o ajutaseră să o orchestreze. A fost atât de șocant, atât de
flagrant, încât chiar și după ce Meg și cu mine le-am demolat minciuna cu un
raport de douăzeci și cinci de pagini, plin de dovezi, pentru Resurse Umane,
aveam să întâmpin probleme pur și simplu să ridic din umeri.
Tata s-a dat înapoi. Willy clătină din cap. Au început să vorbească unul peste
altul. Am fost pe acest drum de o sută de ori, au spus ei. Ești delir, Harry.
Dar ei erau cei delirante.

Chiar dacă, de dragul argumentelor, am acceptat că tatăl, Willy și personalul
lor nu făcuseră niciodată un lucru fățiș împotriva mea sau a soției mele – tăcerea
lor era un fapt de netăgăduit. Și acea tăcere era blestemătoare. Și continuând.
Și sfâșietor.
Pa a spus: nu poate
Trebuie
spune
sădoar
înțelegi,
presei
băiete
ce face!
dragă,
la Instituția Tu
Din nou, am țipat râzând. Era ca și cum tata spunea că el

nu putea să-i spună valetului lui ce să facă.
Willy a spus că sunt bine să vorbesc despre cooperarea cu presa.

Dar conversația mea cu Oprah?
Cu o lună mai devreme, Meg și cu mine făcusem un interviu cu
Oprah Winfrey. (Cu câteva zile înainte de difuzare, acele povești
despre Meg-is-a-bully au început să apară în ziare – ce coincidență!)
De când am părăsit Marea Britanie, atacurile asupra noastră au
crescut exponențial. A trebuit să încercăm ceva ca să se oprească.
Să taci nu a funcționat. Nu făcea decât să înrăutățească lucrurile.
Am simțit că nu avem de ales.
Câțiva prieteni apropiați și figuri iubite din viața mea, inclusiv
unul dintre fiii lui Hugh și Emilie, Emilie însăși, și chiar și Tiggy, mă
pedepsiseră pentru Cum ai putut dezvălui astfelOprah.defamilia
lucruri?ta?
Despre
Le-
am spus că nu am reușit să văd cum a vorbi cu Oprah a fost diferit
de ceea ce făcuseră familia mea și personalul lor timp de zeci de ani
– informând presa pe ascuns, plantând povești. Și cum rămâne cu
cărțile nesfârșite la care au cooperat, începând cu cripto-
autobiografia lui Pa din 1994 cu Jonathan Dimbleby? Sau colaborările
Camillei cu editorul Geordie Greig? Singura diferență a fost că eu și
Meg am fost sinceri. Am ales un intervievator fără reproș și nu ne-
am ascuns o dată în spatele unor fraze precum „Sursele palatului”,
am lăsat oamenii să vadă cuvintele ieșind din gura noastră.
M-am uitat la ruina gotică. Care-i rostul? Am crezut.

Tata și Willy nu mă auzeau și nici eu nu îi auzeam. Ei nu avuseseră
niciodată o explicație satisfăcătoare pentru acțiunile și inacțiunile
lor și nici nu o aveau niciodată, pentru că nu exista o explicație. Am
început să-mi iau rămas-bun, noroc, ai grijă, dar Willy era cu
adevărat aburind, strigând că, dacă lucrurile stau la fel de rău pe
cât am înțeles eu, atunci era vina mea că nu am cerut niciodată
ajutor.
Tu noi! niciodată
Tu nu
eu!asă
venit
nu a venit
Încă din copilărie, aceasta fusese pozi ia lui Willy asupra tuturor lucrurilor.
Trebuie să vin la el. Atenționat, direct, formal - îndoiți genunchiul. Altfel, nici
un ajutor din partea Moștenitorului. M-am întrebat de ce ar trebui să-i cer
fratelui meu să ajute când soția mea și cu mine eram în pericol.
Dacă am fi mutilați de un urs și el ar vedea, ar face-o

aștepți să cerem ajutor?
Am menționat Acordul Sandringham. Îi cerusem ajutorul în privința asta,
când acordul a fost încălcat, distrus, când am fost despuiți de tot, iar el nu
ridicase un deget.
Asta a fost bunica! Ia cu ea bunicuță! sus

Am fluturat o mână, dezgustat, dar el s-a aruncat, mi-a apucat cămașa.
Ascultă la mine, Harold.
M-am îndepărtat, am refuzat să-i întâlnesc privirea. M-a forțat să mă uit în
ochii lui.
Ascultă Harold,
Vreau să fiu fericit, tu. pentru tine
ascultă! Îl iubesc pe Harold!
Cuvintele mi-au zburat din gura: Si eu iubesc...dar esti pe tine

încăpățânarea... este extraordinară!
Și al tău nu este?
M-am tras din nou.
M-a prins din nou, răsucindu-mă pentru a menține contactul vizual.
Harold, trebuie să mă asculte! pentru

Harold. fericit,
tine Vreau doar viața ta.
Jur….Jur mai departe al mamii
El s-a oprit. M-am oprit. Tata se opri.
Se dusese acolo.
Folosise codul secret, parola universală. De când eram băieți, acele trei
cuvinte trebuiau folosite doar în vremuri de criză extremă.
Despre viața mamii. Timp de
aproape douăzeci și cinci de ani ne-am rezervat acel jurământ zdrobitor pentru suflet
momente în care unul dintre noi avea nevoie să fie auzit, să fie crezut,
repede. Pentru momente în care nimic altceva nu ar face.
M-a oprit de frig, așa cum trebuia. Nu pentru că l-ar fi folosit, ci
pentru că nu a funcționat. Pur și simplu nu l-am crezut, nu am avut
deplină încredere în el. Si invers. A văzut și el. El a văzut că eram într-un
loc atât de răniți și de îndoieli încât nici măcar acele cuvinte sacre nu ne
puteau elibera.
Cât de pierduți suntem, m-am gândit. Cât de departe ne-am rătăcit.
Cât de mult s-a făcut rău iubirii noastre, legăturii noastre și de ce? Totul
pentru că o mulțime înspăimântătoare de locuitori și bărbați și criminali
cu rate reduse și sadiști diagnosticați clinic de-a lungul Fleet Street simt
nevoia să-și obțină bucuriile și să-și mărească profiturile - și să-și rezolve
problemele personale - chinuind unul foarte mare, foarte vechi, foarte
vechi. familie disfunctionala.
Willy nu era deloc pregătit să accepte înfrângerea. Am m-

am simțit bine
să fiișifericit
rău după
acum.
totpentru
ce sa întâmplat
tine și... și... jur că vreau doar
al mamii
Vocea mi s-a rupt când i-am spus încet: eu chiar nu gandi
tu do.
Mintea mi s-a inundat brusc de amintiri despre relația noastră. Dar
unul în special era cristalin. Willy și cu mine, cu ani înainte în Spania. O
vale frumoasă, aerul strălucește cu acea lumină mediteraneană
neobișnuit de limpede, noi doi îngenunchiați în spatele unui perete de
pânză verde în timp ce răsunau primele coarne de vânătoare. Coborându-
ne capacele plate în timp ce primele potârnichi izbucneau spre noi,
câteva căzând, dând armele noastre încărcătoarelor,
bang bang, care altele
ne-aunoi,
înmânat
mai
multe căzând, dându-ne armele înapoi, cămășile ne întunecau de
bang bang , sudoare, pământul umplându-se de păsări care ar fi
hrănește satele din apropiere timp de săptămâni, o ultimă lovitură,
niciunul dintre noi nu poate rata, apoi stând în cele
bang , urmă, udat,
din
înfometați, fericiți, pentru că eram tineri și împreună și acesta era locul

nostru, unicul nostru spațiu adevărat, departe de Ei și aproape de
Natură. A fost un moment atât de transcendent încât ne-am întors și
am făcut cele mai rare lucruri – ne-am îmbrățișat.
Chiar îmbrățișat.
Dar acum am văzut că până și cele mai frumoase momente ale
noastre și cele mai bune amintiri implicau cumva moartea. Viețile
noastre au fost construite pe moarte, zilele noastre cele mai strălucitoare
umbrite de ea. Privind în urmă, nu am văzut pete de timp, ci dansează
noi înmuiat cu moartea. Am văzut cum ne-am văzut în ea. Ne-am
botezat și ne-am încununat, am absolvit și ne-am căsătorit, am leșinat
și am trecut peste oasele iubiților noștri. Castelul Windsor însuși era un
mormânt, cu pereții umpluți cu strămoși. Turnul Londrei a fost ținut
împreună cu sângele animalelor, folosit de constructorii inițiali în urmă
cu o mie de ani pentru a tempera mortarul dintre cărămizi. Cei din afară
ne-au numit cult, dar poate cult, și nu a fost un pic mai depravat? Chiar
noi am fost o moarte și după ce l-am odihnit pe bunicul, nu ne-am
săturat? De ce am fost aici, pândind de-a lungul marginii acelei „țări
nedescoperite, din a cărei naștere nu se întoarce niciun călător”?
Deși poate aceasta este o descriere mai potrivită a Americii.

Willy încă vorbea, tata vorbea despre el și nu mai auzeam niciun
cuvânt din ei. Eram deja plecat, deja în drum spre California, cu o voce
în cap care spunea:
este cineva
Destul de moarte în această familie se va elibera și să
— destul. Când
Trăi?
87.
eu
De data asta am fost puțin mai ușor . Poate pentru că eram un

ocean departe de vechiul haos și stres.
Când a venit ziua cea mare, eram amândoi mai siguri, mai calmi – mai stabili. Ce
fericire, am spus noi, să nu ne facem griji în privința timpului, a protocoalelor, a
jurnaliștilor la poarta din față.
Am condus calmi, sănătoși la spital, unde bodyguarzii ne-au hrănit din nou. De
data aceasta au adus burgeri și cartofi prăjiți de la In-N-Out. Și fajitas de la un
restaurant mexican local pentru Meg. Am mâncat și am mâncat și apoi am dansat
Baby Mama prin camera de spital.
Nimic decât bucurie și dragoste în acea cameră.

Totuși, după multe ore, Meg l-a întrebat pe doctor: Când?
Curând. Suntem aproape.
De data asta nu m-am atins de gazul râd. (Pentru că nu era niciunul.) I was fully
present. Am fost cu Meg la fiecare împingere.
Când doctorul a spus că este o chestiune de câteva minute, i-am spus lui Meg că
vreau ca a mea să fie prima față a fetiței noastre.
a văzut.
Știam că vom avea o fiică.

Meg a dat din cap, mi-a strâns mâna.
M-am dus și am stat lângă doctor. Ne-am ghemuit amândoi. La fel de
dacă urmează să se roage.
Doctorul a strigat: Încoronare, Capul este încoronat.
m-am gândit. Incredibil.
Pielea era albastră. Mi-am făcut griji că copilul nu va primi
suficient aer. Se sufocă? M-am uitat la Meg. unu Mai mult
impinge,aici,
iubire!
aiciSuntem aici,
chiar aici închide.
, a spus doctorul, ghidându-mi mâinile,
.
Un țipăt, apoi un moment de liniște lichidă pură. Nu a fost, așa cum se întâmplă
uneori, că trecutul și viitorul erau dintr-o dată una. Era că trecutul nu conta, iar
viitorul nu a existat. A fost doar acest cadou intens, iar apoi doctorul s-a întors spre
mine și a strigat: Mi-am alunecat mâinile pe sub spatele și gâtul
Acum!
minuscul. Cu
blândețe, dar ferm, așa cum văzusem în filme, am atras-o pe prețioasa noastră
fiică din acea lume în asta și am legănat-o doar o clipă, încercând să-i zâmbesc, să
o văd, dar sincer, nu am putut vedea nimic. . Am vrut să spun: Bună. Am vrut să
spun: De unde ai venit? Am vrut să spun: E mai bine acolo? Este pașnic? Ți-e frică?
Nu fi, nu fi, totul va fi bine.

Mă voi păstra în siguranță. tu
I-am predat-o lui Meg. Piele pe piele, spuse asistenta.

Mai târziu, după ce am adus-o acasă, după ce ne-am acomodat în toate noile
ritmuri ale unei familii de patru persoane, Meg și cu mine am fost piele pe piele și
ea a spus: Nu am fost niciodată mai îndrăgostită
decât atât
clipă.
în tu
Într-adevăr? Într-adevăr.
Ea a notat câteva gânduri într-un fel de jurnal. Pe care ea l-a împărtășit.
Le-am citit ca pe o poezie de dragoste.

Le-am citit ca pe un testament, o reînnoire a jurămintelor noastre.
Le-am citit ca pe o citare, o amintire, o proclamație.
Le-am citit ca pe un decret.

Ea a spus: Asta a fost totul.
Ea a spus: Acesta este un bărbat.
Iubirea mea. Ea a spus: Asta nu este o De rezervă.

Epilog
eu a ajutat -o pe Meg să urce în barcă. S-a clătinat, dar am pășit

rapid spre mijloc, l-am redresat la timp.
Când a găsit un loc în pupa, am luat vâslele. Nu au funcționat.
Suntem blocați.
Noroiul gros al zonelor de mică adâncime ne ținea în strânsoarea lui.
Unchiul Charles a coborât pe malul apei, ne-a dat o
mic împingere. I-am făcut semn lui și celor două mătuși ale mele. Pa.
Vezi in putin. tu a
Alunecând peste iaz, m-am uitat în jur la câmpurile ondulate ale lui Althorp și
la copacii străvechi, la miile de acri verzi în care a crescut mama și unde, deși
lucrurile nu erau perfecte, cunoștea puțină liniște.
Câteva minute mai târziu am ajuns pe insulă și am pășit cu prudență pe țărm.

Am condus-o pe Meg pe potecă, în jurul unui gard viu, prin labirint. Acolo era, se
profila: piatra ovală albă cenușie.
Nicio vizită în acest loc nu a fost niciodată ușoară, dar acesta...

A douăzeci și cincia aniversare.
Și prima dată pentru Meg.
În cele din urmă, o aduceam acasă pe fata visurilor mele să o cunosc pe mama.
Am ezitat, îmbrățișându-ne, apoi am mers primul. Am pus flori pe mormânt.

Meg mi-a acordat o clipă și am vorbit
mamei mele în capul meu, i-am spus că mi-e dor de ea, i-am cerut îndrumare
și claritate.
Simțind că și Meg ar putea dori un moment, am ocolit gardul viu, am
scanat iazul. Când m-am întors, Meg era în genunchi, cu ochii închiși, cu
palmele lângă piatră.
Am întrebat, în timp ce ne întorceam la barcă, pentru ce s-a rugat ea.
Claritate, spuse ea. Și îndrumare.
Următoarele câteva zile au fost dedicate unei călătorii de lucru în vârtej.

Manchester, Dusseldorf, apoi înapoi la Londra pentru premiile WellChild. Dar
în acea zi — 8 septembrie 2022 — a venit un apel în jurul orei prânzului.
Numar necunoscut.
Buna ziua?
Era tatăl. Sănătatea bunicii luase o întorsătură.

Era sus la Balmoral, desigur. Acele zile frumoase și melancolice de vară
târzie. A închis — avea multe alte telefoane de dat — și i-am trimis imediat un
mesaj lui Willy pentru a-l întreba dacă el și Kate zburau. Dacă da, când? Si
cum?
Niciun raspuns. Eu și Meg ne-am uitat la opțiunile de zbor.
Presa a început să sune; nu mai puteam amâna o decizie. Am spus echipei
noastre să confirme: vom rata WellChild Awards și ne vom grăbi în Scoția.
Apoi a venit un alt apel de la tata.

A spus că sunt binevenit la Balmoral, dar nu a vrut... pe ea. A început să-și
expună motivul, care era absurd și lipsit de respect, iar eu nu îl aveam.
Nu
Vorbesc vreodată despre soție în felul
meu.
Se bâlbâi, scuzându-se, spunând că pur și simplu nu vrea mulți oameni în
preajmă. Nu mai veneau alte soții, Kate
nu venea, spuse el, prin urmare Meg nu ar trebui.

Atunci este tot ce trebuie să spui.
Până acum era miezul după-amiezii; nu mai au zboruri comerciale în ziua aceea
către Aberdeen. Și încă nu am primit niciun răspuns de la Willy. Prin urmare, singura
mea opțiune a fost o charter din Luton.
Am fost la bord două ore mai târziu.
Am petrecut o mare parte din zbor uitându-mă la nori, reluând ultima dată când
vorbisem cu bunica. Cu patru zile mai devreme, conversație lungă la telefon. Am
atins multe subiecte. Sănătatea ei, desigur. Tulburările de la numărul 10. Jocurile
Braemar — îi părea rău că nu era suficient de bine pentru a participa. Am vorbit și
despre seceta biblică. Gazonul de la Frogmore, unde stăteam eu și Meg, era într-o
formă groaznică.
Arată ca capul, bunicuță! Chelie și-mi depășesc maro în pete.
Ea a râs.
I-am spus să aibă grijă, așteptam cu nerăbdare să o văd
curând.
Când avionul și-a început coborârea, telefonul mi s-a aprins. Un text de la Meg.
Sună-mă asta. moment te ia
Am verificat site-ul BBC.
Bunica dispăruse.
Tata era rege.
Mi-am pus cravata neagră, am coborât din avion într-o ceață densă, am accelerat
într-o mașină împrumutată la Balmoral. În timp ce am trecut prin porțile din față,
era mai umed și întuneric, ceea ce făcea blițurile albe de la zeci de camere cu mult
mai orbitoare.
Cocoșat împotriva frigului, m-am grăbit în foaier. Mătu ă

Anne a fost acolo să mă întâmpine.
am îmbrățișat-o. Unde sunt tata și Willy? Și Camilla?
Am plecat la Birkhall, spuse ea.
M-a întrebat dacă vreau să o văd pe bunica.
Da, o iau.
M-a condus sus, în dormitorul bunicii. M-am pregătit, am intrat.
Camera era slab luminată, necunoscută – fusesem în ea doar o dată în
viață. Am mers înainte nesigur și iată-o. Am stat, încremenit, privind. M-
am uitat și m-am uitat. A fost greu, dar am continuat, gândindu-mă cât
de regretat că nu am văzut-o pe mama la sfârșit. Ani de plâns de acea
lipsă de dovezi, amânând durerea mea din lipsă de dovezi. Acum m-am
gândit: Dovadă. Ai grijă ce îți dorești.
I-am șoptit că speram să fie fericită, că speram să fie cu bunicul. Am

spus că sunt uluit de faptul că ea își îndeplinește sarcinile până la sfârșit.
Jubileul, primirea unui nou prim-ministru. La cea de-a nouăzeci de ani de
naștere, tatăl meu a oferit un omagiu emoționant, citând pe Shakespeare
despre Elisabeta I:
…Nu zi fără a a face-o. a încorona
Întotdeauna adevărat.
Am părăsit camera, m-am întors pe coridor, peste

covor tartan, pe lângă statuia reginei Victoria. Ta
Maiestate. Am sunat-o pe Meg, i-am spus că am reușit, că sunt bine,
apoi am intrat în sufragerie și am luat cina cu cea mai mare parte a
familiei mele, deși încă nu tata, Willy sau Camilla.
Spre sfârșitul mesei, m-am pregătit pentru cimpoi. Dar din respect
pentru bunica nu era nimic.
O tăcere ciudată.
Când a întârziat, toată lumea a plecat în camerele lor, cu excepția
mea. Am plecat într-o plimbare, urcând și coborând scările, holurile,
ajungând la creșă. Bazinele de modă veche, cada, totul la fel ca acum
douăzeci și cinci de ani. Am petrecut cea mai mare parte a nopții
călătorind în timp în mine
gânduri în timp ce încercam să fac aranjamente reale de călătorie pe telefonul

meu.
Cea mai rapidă cale de întoarcere ar fi fost un lift cu Pa sau Willy... În afară de
asta, era British Airways, care pleca din Balmoral în zorii zilei. Mi-am cumpărat un
loc și am fost printre primii care au urcat.
La scurt timp după ce m-am instalat în primul rând, am simțit o prezență în

dreapta mea. Cele mai profunde simpatii, a spus un coleg de pasager înainte de a
merge pe culoar.
Mulțumesc.
Câteva clipe mai târziu, o altă prezență.
Condoleanțe, Harry.
Multumesc foarte mult.
Majoritatea pasagerilor s-au oprit pentru a oferi o vorbă bună, iar eu am simțit
o înrudire profundă cu toți.
Țara noastră, m-am gândit.
Regina noastră.
Meg m-a întâmpinat la ușa din față a lui Frogmore cu o îmbrățișare lungă, de care
aveam cu disperare nevoie. Ne-am așezat cu un pahar cu apă și un calendar.
Călătoria noastră rapidă ar fi acum o odisee. Încă zece zile, cel puțin. Zile grele la
fel.
Mai mult, ar trebui să fim departe de copii mai mult decât ne-am plănuit, mai mult
decât am fost vreodată.
Când în sfârșit a avut loc înmormântarea, Willy și cu mine, abia schimbând un
cuvânt, am luat locurile noastre familiare, am pornit în călătoria noastră familiară,
în spatele unui alt sicriu drapat în Standardul Regal, așezat deasupra unei alte
cărucioare trase de cai. Același traseu, aceleași obiective – deși de data aceasta,
spre deosebire de înmormântările anterioare, am fost umăr la umăr. De asemenea,
cânta muzică.
Când am ajuns la Capela Sf. Gheorghe, în mijlocul vuietului a zeci de cimpoi, m-

am gândit la toate marile ocazii pe care le trăisem sub acel acoperiș. La revedere
bunicului, nunta mea. Până și vremurile obișnuite, duminicile simple de Paște, se
simțeau deosebit de dureroase, întreaga familie vie și împreună. Deodată mă
ștergeam la ochi.
De ce acum? M-am întrebat. De ce?

În după-amiaza următoare, eu și Meg am plecat în America.
Zile și zile nu ne-am putut opri să îmbrățișăm copiii, nu ne-am putut lăsa din vedere
– deși nici nu mă puteam opri să-i imaginez cu bunica. Vizita finală. Archie făcând
plecăciuni profunde, cavalerești, sora lui Lilibet mângâind tibia monarhului. Cei mai
dulci copii, spuse bunica, părând uluită. Ea se așteptase să fie puțin mai... americani,
cred? Adică, în mintea ei, mai agitat.
Acum, în timp ce eram nespus de bucuros să fiu din nou acasă, să fac din nou
Girafele
transferuri, să citesc din nu m-am
nou, nu pot dansa
putut opri... să-mi
imaginile
amintesc.
îmi treceau
Zi și noapte,
prin minte.
Stând în fața ei în timpul paradei mele de leșin, umerii aruncați înapoi,

surprinzându-i jumătate de zâmbet. Staționată lângă ea pe balcon, spunând ceva
care a luat-o pe nepregătite și a făcut-o, în ciuda solemnității ocaziei, să râdă în
hohote. Aplecat la urechea ei, de atâtea ori, mirosind parfumul ei în timp ce îi
șoptisem o glumă. Sărutând ambii obraji la un eveniment public, recent, punându-și
ușor o mână pe umăr, simțind cât de fragilă devenea. Făcând un videoclip prostesc
pentru primele Jocuri Invictus, descoperind că era o comediantă naturală. oameni
lumea a urlat și a spus că nu bănuiseră niciodată că ea are un simț al

umorului atât de rău, dar a făcut-o, a avut întotdeauna! Acesta a fost unul
dintre micile noastre secrete. De fapt, în fiecare fotografie cu noi, de
fiecare dată când schimbăm o privire, luăm contact vizual solid, este clar:
Aveam secrete.
Relație specială, așa spuneau despre noi, iar acum nu mă puteam opri
să mă gândesc la specialitatea care nu ar mai fi. Vizitele care nu ar avea
loc.
Ah, ei bine, mi-am spus, asta e afacerea, nu-i așa? Asta e viața.
Totuși, ca și în cazul atâtor despărțiri, mi-am dorit doar să existe

am fost... încă un rămas bun.
La scurt timp după întoarcerea noastră, o pasăre colibri a intrat în casă.
Am avut un diavol de timp să-l călăuzească afară și a venit gândul că poate
ar trebui să începem să închidem ușile, în ciuda acelor brize cerești ale
oceanului.
Apoi un prieten a spus: Ar putea fi un semn, știi?
Unele culturi văd păsările colibri ca spirite, a spus el.
Vizitatori, parcă. Aztecii i-au considerat războinici reîncarnați. Exploratorii
spanioli le-au numit „păsări de înviere”.
Nu mai spune i?
Am citit puțin și am învățat că nu numai că colibrii sunt vizitatori, ci și
călători. Cele mai ușoare păsări de pe planetă și cele mai rapide, parcurg
distanțe mari - de la casele de iarnă mexicane până la locurile de cuibărit
din Alaska.
Ori de câte ori vezi o pasăre colibri, ceea ce vezi de fapt este un Ulise mic,
strălucitor.
Așa că, în mod firesc, când această pasăre colibri a sosit și s-a aruncat
în jurul bucătăriei noastre și a zburat prin spațiul aerian sacru pe care îl
numim Lili Land, unde am așezat tarcul bebelușului cu toate jucăriile și
animalele ei de pluș, m-am gândit.
cu speranță, cu lăcomie, cu prostie: Este casa noastră un ocol — sau o

destinație?
Pentru o jumătate de secundă am fost tentat să las pasărea colibri să
fie. Lasă-l să stea.
Dar nu.
Am folosit cu blândețe plasa de pescuit a lui Archie ca să o scot de pe
tavan și să o duc afară.
Picioarele îi simțeau ca niște gene, aripile ca petale de flori.
Cu palmele in cupa am asezat pasarea colibri usor pe a
zid în soare.
La revedere prietenul meu.
Dar era doar acolo.
Nemi cat.
Nu, m-am gândit. Nu, nu asta.
Haide haide.
Esti liber.
A pleca în zbor.
Și apoi, împotriva tuturor șanselor și tuturor așteptărilor, acea creatură

minunată și magică s-a agitat și a făcut exact asta.
Pentru Meg și Archie și Lili... și, bineînțeles, mama mea

Mulțumiri
Numai lungimea acestei liste mă lasă profund umilit.

Pe partea de publicare, le mulțumesc tuturor celor de la Penguin
Random House, SUA și Marea Britanie, începând desigur cu
înțeleapta și îngăduitoarea Gina Centrello, plus editorul super-
geniu (și tipul de top) Ben Greenberg. Mulțumim lui Markus Dohle
și Madeline McIntosh pentru înțelegere, deoarece cronologia s-a
schimbat, nu o dată, ci de două ori.
Mulțumim lui Bill Scott-Kerr, Tom Weldon, Andy Ward, David Drake,
Madison Jacobs, Larry Finlay, Theresa Zoro, Bill Takes, Lisa Feuer,
Katrina Whone, Benjamin Dreyer, Sally Franklin, Catriona Hillerton,
Linnea Knollmueller, Mark Birkey, Kelly Chian, Derek Bracken, Kate
Samano, Simon Sullivan, Chris Brand, Jenny Pouech, Susan
Corcoran, Maria Braeckel, Leigh Marchant, Windy Dorresteyn,
Leslie Prives, Aparna Rishi, Ty Nowicki, Matthew Martin, Anke
Steinecke, Sinead Martin, Vanessa Milton, Martin Soames, Kaeli
Subberwal, Denise Cronin, Sarah Lehman, Jaci Updike, Cynthia
Lasky, Allyson Pearl, Skip Dye, Stephen Shodin, Sue Malone-Barber,
Sue Driskill, Michael DeFazio, Annette Danek, Valerie VanDelft,
Stacey Witcraft, Nihar Malaviya, Kirk Bleemer, Matthew Schwartz,
Lisa Gonzalez, Susan Seeman, Eric Tessen, Gina Wachtel, Daniel
Christensen, Jess Wells, Thea James, Holly Smith, Patsy Irwin, Nicola
Bevin, Robert Waddington, Thomas Chicken,
Chris Turner, Stuart Anderson, Ian Sheppard, Vicky Palmer și Laura Ricchetti.
Pe partea audio, mulțumiri sunt lui Kelly Gildea, Dan Zitt, Scott Sherratt,
Noah Bruskin, Alan Parsons, Ok Hee Kolwitz, Tim Bader, Amanda D'Acierno,
Lance Fitzgerald, Donna Passannante, Katie Punia, Ellen Folan și Nicole
McArdle .
Mulțumiri speciale Ramonei Rosales pentru sensibilitatea, umorul și talentul

ei, Hazel Orme pentru editările ei atente, Hilary McClellen pentru verificarea ei
superbă a faptelor, Triciei Wygal pentru lecturile ei cu ochi de vultur - la fel și
Elizabeth Carbonell, Tory Klose, Janet Renard și Mega Jain. Vă mulțumim pentru
efortul enorm de echipă.
Prietenilor mei din Marea Britanie, care au rămas lângă mine, care poate
nu au văzut totul clar așa cum se întâmpla, dar care m-au văzut mereu, m-au
cunoscut, mi-au stat lângă mine – în mijlocul ceață – le mulțumesc pentru tot.
Și mulțumesc pentru râsete.
Următoarea rundă e pe mine.
Iubire și mulțumiri prietenilor și colegilor care mi-au ajutat să-mi trezesc

memoria sau au restaurat detalii importante pierdute în ceata tinereții, inclusiv
Tania Jenkins și Mike Holding, Mark Dyer, Thomas, Charlie, Bill și Kevin. Întregii
mele familii de militari, pentru că m-au provocat, m-au încurajat, m-au încurajat
și pentru că m-au sprijinit mereu. Îl voi avea mereu pe al tău. O recunoștință
specială se adresează lui Glenn Haughton și Spencer Wright, cei doi sergenți
ai mei de culoare din Sandhurst.
Mulțumiri și îmbrățișări lui Jennifer Rudolph Walsh pentru energia ei mereu

pozitivă și sfatul plin de suflet, și lui Oprah Winfrey, Tyler Perry, Chris Martin,
Nacho Figueras și Delphi Blaquier și James Corden pentru prietenia și sprijinul
lor neclintit.
Mulțumesc tuturor profesioniștilor, experților medicali și antrenorilor

pentru că m-au menținut puternic fizic și mental
anii. Dr. Lesley Parkinson, Dr. Ben Carraway și Kevin Lidlow, precum și Ross
Barr, Jessie Blum, Dr. Kevin English, Winston Squire, Esther Lee, John Amaral
și Peter Charles. De asemenea, Kasey, Eric Goodman și cei doi Petes. Mulțumiri
speciale terapeutului meu din Marea Britanie pentru că a ajutat la dezlegarea
anilor de traume nerezolvate.
Mulțumesc din suflet echipei A de pe teren propriu, plus întregii găști

minunate de la Archewell pentru sprijinul nesfârșit. Lui Rick, Andrew, celor doi
Tim, Matt, Jenny și echipei, David, mulțumirile mele cele mai profunde pentru
înțelepciunea și îndrumarea voastră. Ești mereu acolo — oricând, totuși.
Mulțumesc colaboratorului și prietenului meu, confesorului și uneori

partener de sparring, JR Moehringer, care mi-a vorbit atât de des și cu atât de
profundă convingere despre frumusețea (și obligația sacră) a Memoir, și
tuturor profesorilor și studenților de la Moehringer-Welch Memoir Academy,
inclusiv Shannon Welch, Gracie Moehringer, Augie Moehringer, John Stillman,
Kit Rachlis, Amy Albert.
Mulțumiri speciale lui Shannon pentru nenumăratele ei lecturi și notele

strălucitoare și incisive.
Ies în evidență datorită fraților mamei mele pentru dragoste, sprijin, timp
și perspectiva lor.
Mai presus de toate, mulțumirile mele cele mai profunde și adorabile lui
Archie și Lili pentru că l-au lăsat pe tata să citească, să gândească și să
reflecteze, soacrei mele (alias bunica) și soției mele incredibile, pentru prea
multe milioane de cadouri și sacrificii , mare și mic, pentru a enumera vreodată.
Iubirea vieții mele, mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc. Această carte ar fi fost
imposibilă (logistic, fizic, emoțional, spiritual) fără tine. Majoritatea lucrurilor
ar fi imposibile fără tine.
Și ție, cititorul: Îți mulțumesc că vrei să-mi cunoști povestea în cuvintele

mele. Sunt atât de recunoscător că am putut să-l împărtășesc până acum.

Roata de Rezerva Partea2

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Roata de Rezerva Partea2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Machine Translated by Google

M-am bucurat de ruptura din monotonie. Pe de altă parte, eram și îngrijorat să mă

În mai 2013, am vizitat devastările cauzate de uraganul Sandy, alături de guvernatorul

Înainte de a merge în Jersey la Washington, DC, m-am întâlnit cu președintele

Ce? M-am întrebat.

O oprire în Colorado. Ceva numit Jocuri Războinici. Un fel de olimpiadă a

I-am urmărit îndeaproape, i-am văzut petrecându-se pe placul vieții lor, i-

Sport, au spus ei. Calea cea mai directă spre vindecare.

Da, m-am gândit. Am înțeles.

Cu sprijin și cooperare deplină din partea Palatului.

Primul pas ar fi prezentarea Consiliului Fundației Regale, care a supravegheat

De asemenea, calendarul a fost de partea mea. Acesta a fost începutul verii

Încântat, am întins mâna către Willy, a teptându-mă să fie

Presupunerea mea, am spus, a fost că alți oameni au făcut-o

S-a plâns că voi folosi toate fondurile din Fundația Regală.

E absurd, am murmurat. Mi s-a spus că ar fi nevoie doar de o subvenție de

Ce se întâmpla aici? M-am întrebat.

ziua pentru acea dinamică obosită a copilăriei?

Chiuveta lui tati! Inca locuiam cu tata!

eu magie așteptată. M-am gândit că această sarcină provocatoare și

De nenumărate ori am reușit să scap de dorința de a fugi. Dar mi-aș putea

Imaginează-ți deja titlurile zgomotoase, care au înrăutățit întotdeauna anxietatea de

Ah, binecuvântat aer rece. Dar corgis ne-au trădat mereu.

Sau poate că acesta fusesem întotdeauna eu și abia acum devenea evident?

Am spart Google pentru explicații. Mi-am conectat simptomele în diferite

Am empatizat cu ei, profund, și totuși nu am făcut niciodată legătura. Nu mi-a

Și războiul meu nu a început în Afganistan.

eu a sunat într- o seară prietenului meu Thomas. Thomas, fratele

Vocea lui, atât de asemănătoare cu a fratelui său, a fost o mângâiere

Conversația a mers inexorabil la acea provocare inițială, izvorul tuturor

Mi-a mulțumit că am vorbit la un eveniment pentru a strânge bani pentru

Am început amândoi să râdem.

Boose, amice, bine? tu

sectia de politie, unde a semnat o declaratie. Apoi l-am dus acasă.

Pe drum mi-a tot mulțumit că am venit la a lui

L-am îmbrățișat strâns. Pentru ce prieteni. sunt

eu Mi s-a dat un birou la Wattisham Airfield, pe care l-am urât. aș

Mi s-a dat și o nouă sarcină. Îmbunătățește-mi cunoștințele despre Apache.

Dar nu a fost. Pur și simplu nu mi s-a părut chemarea mea.

Ea nu mi-a vorbit niciodată despre asta, dar faptul că dl.

Am invitat un prieten peste o zi. El a spus că apartamentul îi amintește de un set

Vorbeam, eu și prietenul meu, beam un pahar, când deodată mi-a căzut un

Ceea ce nu a intrat în apartament a aterizat ca ploaia de vară pe grădina

Totuși, reporterii au folosit această ocazie fericită ca o oportunitate pentru

Am fost încântat pentru Willy și Kate și am fost indiferent

A ngola. Am călătorit în acea țară sfâșiată de război, un oficial

la Paris, în august 1997.) Mulți și-au amintit de ea mergând singură într-un

La întoarcerea în Marea Britanie, am făcut o altă scufundare în cercetare.

Nu am vrut să iau pastile.

Într-o seară la cină la Highgrove, eu și tată am vorbit oarecum despre ceea

L-am asigurat că nu a fost vina lui. Dar am apreciat scuzele.

Pe măsură ce toamna se apropia, anxietatea mea a crescut, cred că, de ziua

Prințul Harry... De ce nu se va căsători?

În spatele tuturor acestor frământări în legătură cu mine se afla ceva mai

O altă călătorie în compania Walking With The Wounded.

De asemenea, de data aceasta aș ști cum să-mi iau măsurile de precauție

eu n între pregătirile pentru asaltul asupra Polului am stat

eu ar putea construi o replică la scară a acelei camere de zi. Două

De fapt, era programat să înceapă o vacanță chiar a doua zi.

N-ai cum, m-am gândit.

M-am uitat la Elf. Elf s-a uitat la mine.

El a dat din cap. Când te gândești să faci asta? tu esti

Septembrie. Ce? Septembrie.