SUBIECTUL al II-lea

“Rapiditatea procesului de romanizare în veacul al II-lea si la începutul secolului al III-lea a fost favorizată
pretutindeni în Imperiul Roman de avantajele oferite celor care se integrau în sistem si care dobandeau un statut
social superior, practic fară limite. Sub Hadrian sunt diminuate privilegiile specifice Italiei, Septimius Severus
desființează privilegiile militare ale italicilor, la sfârșitul secolului al II-lea. Într-o provincie atât de militarizată cum era
Dacia, măsura ar fi avut cu deosebire ecou. Câțiva ani mai târziu, punct culminant al acestei politici, Caracala acordă
prin Constituțio Antoniana ( în anul 212) cetățenie romană oamenilor liberi din Imperiu.
Dacă romanizarea nu s-a nascut dintr-un proiect anume, aceasta nu înseamnă că ar fi fost un fenomemn
superficial. Un fenomen superficial ar fi însemnat atragerea la civilizația romană doar a elitelor locale, ceea ce în
Dacia este imposibil, în lipsa cvasitotală a acestor elite. O romanizarea superficială nu ar fi supravie țuit unei dislocări
politice a Daciei din Imperiul Roman. Limba dacică strămoşească nu ia locul latinei după retragerea aureliană;
dimpotrivă, latina face acum progrese teritoriale, o dată cu alte atribute ale romanită ții în zone până atunci exterioare
procesului de romanizare. “

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi împăratul care desființează privilegiile militare ale italicilor .
2. Precizaţi, pe baza sursei date, o informație referitoare la Constitutio Antoniana.
3. Menţionaţi două spații istorice precizate în sursă .
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la limba latină.
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la procesul de romanizare a Daciei,
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă.
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia romanitatea românilor constituie un
subiect de dispută istorică în secolul al XIX-lea. (Se punctează pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui
fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.)

SUBIECTUL al II-lea

“Rapiditatea procesului de romanizare în veacul al II-lea si la începutul secolului al III-lea a fost favorizată
pretutindeni în Imperiul Roman de avantajele oferite celor care se integrau în sistem si care dobandeau un statut
social superior, practic fară limite. Sub Hadrian sunt diminuate privilegiile specifice Italiei, Septimius Severus
desființează privilegiile militare ale italicilor, la sfârșitul secolului al II-lea. Într-o provincie atât de militarizată cum era
Dacia, măsura ar fi avut cu deosebire ecou. Câțiva ani mai târziu, punct culminant al acestei politici, Caracala acordă
prin Constituțio Antoniana ( în anul 212) cetățenie romană oamenilor liberi din Imperiu.
Dacă romanizarea nu s-a nascut dintr-un proiect anume, aceasta nu înseamnă că ar fi fost un fenomen
superficial. Un fenomen superficial ar fi însemnat atragerea la civilizația romană doar a elitelor locale, ceea ce în
Dacia este imposibil, în lipsa cvasitotală a acestor elite. O romanizarea superficială nu ar fi supravie țuit unei dislocări
politice a Daciei din Imperiul Roman. Limba dacică strămoşească nu ia locul latinei după retragerea aureliană  ;
dimpotrivă, latina face acum progrese teritoriale, o dată cu alte atribute ale romanită ții în zone până atunci exterioare
procesului de romanizare.“

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi împăratul care desființează privilegiile militare ale italicilor .
2. Precizaţi, pe baza sursei date, o informație referitoare la Constitutio Antoniana.
3. Menţionaţi două spații istorice precizate în sursă .
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la limba latină.
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la procesul de romanizare a Daciei,
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă.
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia romanitatea românilor constituie un
subiect de dispută istorică în secolul al XIX-lea. (Se punctează pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui
fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.)