BJD 2020 03

Editor-coordonator
Judecător Corina-Alina Corbu, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Editor
Magistrat-asistent Bogdan Georgescu
1
LISTA ABREVIERILOR
Codul de procedură civilă – Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă

Codul de procedură penală – Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală
CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Codul deontologic al – Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat
judecătorilor și procurorilor prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii
nr. 328/2005
Convenția - Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale
CSM – Consiliul Superior al Magistraturii
Legea nr.47/1992 – Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții
Constituționale
Legea nr.303/2004 – Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și
procurorilor
Legea nr.304/2004 – Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară
Legea nr.317/2004 – Legea nr.3172004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
Regulamentul instanțelor – Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești,
judecătorești aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii nr.1375/2015
Regulamentul de organizare - Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului
și funcționare a CSM Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii nr.1073/2018
Regulamentul lucrărilor de – Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de
inspecție inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea
Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.1027/2012
Notă: Deciziile care au stat la baza întocmirii prezentei lucrări sunt publicate și pot fi
consultate pe pagina de internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în secțiunea de
jurisprudență a Completului de 5 judecători.
2
3
CUPRINS
I. ABATERI DISCIPLINARE ................................................................................................8
Art. 99 lit. a) Legea nr. 303/2004: „manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii
profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării
atribuţiilor de serviciu” .........................................................................................................8
1. Procuror. Afirmaţii critice exprimate în cadrul unor emisiuni televizate, prin care
este exprimată percepţia subiectivă a procurorului. .........................................................8
2. Judecător. Opinii exprimate în mediul online (Facebook), în afara exercitării
atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea obligației de rezervă impuse magistraților în
exercitarea dreptului la liberă exprimare ..........................................................................8
3. Judecător. Interviu publicat în mass-media în cadrul căruia sunt formulate afirmații
critice cu privire la reformele legislative în domeniul justiției, cu respectarea limitelor
obligației de rezervă impuse magistraților. .......................................................................9
Art. 99 lit. c) Legea nr.303/2004: „atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de
serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează,
inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii”
............................................................................................................................................10
Procuror. Atitudine contrară standardelor de conduită impuse magistraţilor în relaţiile
profesionale. ....................................................................................................................10
Art. 99 lit. f) Legea nr. 303/2004: „refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de
serviciu” ..............................................................................................................................11
1. Judecător. Refuzul de a îndeplini activitățile repartizate conform planificării de
permanență. .....................................................................................................................11
2. Procuror. Refuzul de a dispune măsura solicitată de prim-procuror, justificat de faptul
că revine prim-procurorului competenţa luării măsurii respective. ................................12
Art. 99 lit. g) Legea nr. 303/2004: „nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor
procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea” ..........................13
Procuror. Nerespectarea ordinului procurorului ierarhic superior privind monitorizarea
cauzelor la nivelul unităţii de parchet. Inexistența unor consecințe ale faptei imputate.
Lipsa vinovăției. ..............................................................................................................13
Art. 99 lit. h) Legea nr. 303/2004: „nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile
a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea
repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile” ...................................................13
1. Judecător. Dosare de primă instanță cu o vechime de 5-12 ani. .................................13
2. Procuror. Nesoluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Lipsa vinovăției. Factori
obiectivi...........................................................................................................................14
Art. 99 lit. j) Legea nr. 303/2004: „nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori
deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul
instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege
sau regulamente” ................................................................................................................15
Procuror. Referi făcute în cuprinsul unui comunicat de presă cu privire la pasaje din
înregistrări efectuate la sediul unității de parchet în legătură cu un dosar aflat în faza de
urmărire penală. ..............................................................................................................15
Art. 99 lit. k) Legea nr. 303/2004: „absențe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau
care afectează în mod direct activitatea instanței ori a parchetului” ..................................16
4
Judecător. Absențe nemotivate de la serviciu, în mod repetat și care au afectat activitatea
instanței. ..........................................................................................................................16
Art. 99 lit. m) Legea nr. 303/2004: „nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori
instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege
sau regulamente” ................................................................................................................17
1. Procuror. Nerespectarea dispoziţiei prim-procurorului privind organizarea de şedinţe
de analiză. Lipsa vinovăţiei. Factori obiectivi. ...............................................................17
2. Procuror. Solicitare adresată grefierului-şef de a introduce în ECRIS dosare penale ca
fiind soluţionate, deşi acestea nu erau finalizate. Nepredarea, la data expirării delegării
în funcţia de conducere, a unor dosare, care nu se regăseau faptic la sediul unităţii de
parchet. ............................................................................................................................18
Art.99 lit. r) Legea nr.303/2004: „neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătorești sau
a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege”
............................................................................................................................................19
Judecător. Nerespectarea în mod repetat a termenului de redactare a hotărârilor
judecătorești din motive imputabile. ...............................................................................19
Art.99 lit. t) Legea nr.303/2004: „exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”
............................................................................................................................................19
1. Judecător. Respingere, ca tardiv introdusă, a plângerii depuse în termen, prin mijloace
electronice, care, însă, a primit dată certă după împlinirea termenului. Raționament
logico-juridic. ..................................................................................................................19
2. Judecător. Soluționarea unei cauze contrar rezolvării de principiu date de Completul
pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și fără a fi expuse în considerentele hotărârii
motivele pentru care au fost înlăturate apărările părților întemeiate pe hotărârea
prealabilă. Analiza abaterii disciplinare reținute în sarcina judecătorului prin raportare la
abaerea reglementată de art.99 lit.ș) din Legea nr.303/2004. .........................................20
3. Procuror. Emiterea unor ordonanţe de amânare a informării persoanelor supravegheate
tehnic cu nerespectarea termenului prevăzut de dispoziţiile legale. Nepreluarea în
urmărire a unei cauze penale. .........................................................................................22
4. Procuror. Nesocotirea normelor de drept procesual nu este expresia gravei neglijenţe,
fiind generată de factori de ordin obiectiv. Lipsa prejudiciului......................................23
II. PROCEDURA ADMINISTRATIV-JURISDICŢIONALĂ ............................................24
1. Codul de procedură civilă. Compatibilitatea dispoziţiilor Codului de procedură civilă
cu procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare desfăşurate în faţa CSM .....................24
1.1. Incompatibilitatea dispozițiilor ar. 61-64 din Codul de procedură civilă cu procedura
administrativ-jurisdicțională de soluționare a acțiunii disciplinare desfășurate în fața
CSM, atunci când îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii
disciplinare. .....................................................................................................................24
1.2. Incompatibilitatea prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă
cu dispozițiile din Legea nr. 317/2004, care reglementează procedura de soluționare a
acțiunii disciplinare exercitate împotriva judecătorilor și procurorilor. Aplicabilitatea
dispozițiilor cu caracter special ale art.46 alin.(3) din Legea nr.317/2004.....................25
2. Conduita magistratului necorespunzătoare Codului deontologic al judecătorilor și
procurorilor formează obiectul verificărilor în procedura reglementată de art.64-65 din
5
Regulamentul de organizare și funcționare a CSM, numai în măsura în care nu se constată
întrunirea elementelor constitutive ale uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art.
99 din Legea nr. 303/2004. .................................................................................................26
3. Imparțialitate. Respectarea cerinței imparțialității de către inspectorii judiciari în
exercitarea funcțiilor de conducere din cadrul Inspecției Judiciare. ..................................27
4. Rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare. Confirmarea rezoluției de exercitare a
acțiunii disciplinare față de un judecător de către un procuror, în exercitarea funcției de
inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare, în calitate de înlocuitor al inspectorului-șef al
Inspecției Judiciare. ............................................................................................................28
5. Rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare. Întocmirea actelor premergătoare cu
încălcarea principiului imparțialității. Nulitate absolută. ...................................................29
6. Rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare confirmată de inspectorul-șef adjunct, aflat
în situație de incompatibilitate. Nulitate absolută. .............................................................30
III. PROCEDURA JUDICIARĂ ..........................................................................................31
1. Contestaţie în anulare. Art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă.
Inadmisibilitate. ..................................................................................................................31
Interpretarea noţiunii de „eroare materială”. .....................................................................32
3. Contestație în anulare. Art.503 alin.(2) pct.1, 3 și 4 din Codul de procedură civilă. Critici
vizând atribuțiile magistratului-asistent constând în participarea la deliberare și redactarea
hotărârii. Dreptul de acces la un judecător. ........................................................................32
4. Excepție de neconstituționalitate. Cerere de suspendare a judecății formulată în temeiul
art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă până la soluționarea de către Curtea
Constituțională a excepției de neconstituționalitate. ..........................................................33
5. Recursul reglementat de art.51 alin.(3) din Legea nr.317/2004, împotriva hotărârii
pronunțate de CSM în exercitarea rolului de instanță de judecată în domeniul răspunderii
disciplinare a judecătorilor și procurorilor. Calificare juridică. Cale de atac efectivă și
devolutivă. ..........................................................................................................................34
6. Revizuire. Art.509 alin.(1) pct.11 din Codul de procedură civilă. Excepție de
neconstituționalitate admisă cu privire la dispozițiile art.51 alin.(3) din Legea nr.317/2004.
............................................................................................................................................34
6
7
I. ABATERI DISCIPLINARE
Art. 99 lit. a) Legea nr. 303/2004: „manifestările care aduc atingere onoarei sau
probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara
exercitării atribuţiilor de serviciu”
1. Procuror. Afirmaţii critice exprimate în cadrul unor emisiuni televizate, prin care
este exprimată percepţia subiectivă a procurorului.
Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. a)
În circumstanțele cauzei, s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive

ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, întrucât
procurorul nu a încălcat obligaţia de rezervă prin afirmaţiile de ordin critic exprimate
într-o emisiune televizată, afirmațiile respective reprezentând percepţia sa subiectivă
cu privire la fenomenul infracţional din raza sa teritorială de competență, cu privire la
activitatea sa şi a organelor de poliţie judiciară, la modul de implicare a autorităţilor în
combaterea fenomenului infracţional şi la consecinţele pe care le-a suportat în urma
cauzelor instrumentate, astfel că nu a fost adusă în vreun fel atingere onoarei sau
probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei.
ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr. 31 din 3 februarie 2020
2. Judecător. Opinii exprimate în mediul online (Facebook), în afara exercitării

atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea obligației de rezervă impuse magistraților
în exercitarea dreptului la liberă exprimare
Legea nr.303/2004, art.99 lit.a), art.100 lit.b)
În circumstanțele cauzei, s-a reținut că sunt îndeplinite elementele constitutive

ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.
Sub aspectul laturii obiective, s-a reţinut că judecătorul: (i) a publicat în spaţiul
public virtual, respectiv pe reţeaua de socializare Facebook, o postare în cuprinsul
căreia s-a exprimat de o manieră neprincipială, inadecvată statutului deţinut şi care a
fost de natură a pune la îndoială credibilitatea unor instituţii ale statului; (ii) a distribuit,
pe aceeaşi reţea de socializare, un comentariu cu referire la un articol publicat în mediul
online, prin care a folosit un limbaj ce depăşeşte limitele decenţei şi limitele impuse de
statutul funcției.
Faptele imputate contravin obligaţiei de rezervă impuse magistraţilor în
exercitarea libertăţii de exprimare, în considerarea statutului lor.
Deşi exprimarea unor critici în sine este permisă tocmai în considerarea libertăţii
de exprimare şi cu expunerea unor argumente rezonabile, bazate pe aspecte concrete,
factuale, în circumstanțele cauzei a fost depăşită limita acestei libertăți, întrucât: (i) în
cuprinsul opiniei publicate pe reţeaua de socializare Facebook, magistratul s-a
exprimat de o manieră neprincipială, inadecvată statutului funcției, sugerând că
anumite instituţii ale statului ar fi controlate politic şi prezentând, ca „soluţie” pentru
garantarea democraţiei constituţionale, posibilitatea ca armata „să iasă în stradă”; (ii)
în cadrul comentariului postat pe aceeaşi reţea de socializare, cu privire la un articol
8
publicat în mediul online, magistratul a folosit un limbaj ce depăşeşte cu mult limitele
decenţei specifice funcției deținute, care impun sobrietate şi echilibru; (iii) modul
concret de exprimare a fost de natură a pune la îndoială credibilitatea unor instituţii ale
statului şi de a aduce atingere imparţialităţii şi prestigiului justiţiei, ceea ce contravine
obligaţiei de rezervă impuse magistraţilor; (iv) opinia exprimată de judecător, în sensul
că instituții importante ale statului sunt supuse unor acțiuni de destructurare și
decredibilizare, precum și întrebarea retorică vizând soluția ieșirii armatei în stradă, ca
remediu constituțional, reflectă o depășire evidentă a limitelor libertății de exprimare
acceptate în cazul unui judecător; (v) prin prisma comentariilor celor care au luat
cunoştinţă de opinia exprimată de judecător, mesajul s-a dovedit a fi unul care are
potențialul de a genera, în percepția receptorilor, asocieri cu evenimente istorice, în
același fel fiind percepută opinia exprimată și de către publicațiile din mediul online.
Ceea ce i se reproşează judecătorului este modul în care a înţeles să-şi afirme
opiniile personale, într-o manieră de natură a rupe justul echilibru între dreptul
fundamental al individului la respectarea libertăţii de exprimare şi interesul legitim al
unui stat democratic de a veghea ca funcţia publică să se conformeze scopurilor
enunţate în art. 10 paragraful 2 din Convenție, libertatea de exprimare fiind
subordonată obligației de rezervă, limitare inerentă statutului specific funcției de
magistrat, așa cum s-a reținut și în jurisprudența CEDO cu referire la restricțiile ce
grefează această libertate în cazul persoanelor care exercită o funcție publică
(Morissens contra Belgiei).
Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăţie ce caracterizează abaterea
disciplinară este cea a intenției indirecte, judecătorul acceptând posibilitatea ca opinia
exprimată să ajungă la cunoştinţa publică, prin publicarea acesteia pe pagina sa de
Facebook, accesibilă publicului şi urmărită de circa 50.000 de persoane, și, chiar dacă
nu a urmărit să afecteze imaginea sistemului judiciar, a acceptat posibilitatea
producerii acestui rezultat.
Urmarea produsă prin săvârşirea faptei imputate constă în deteriorarea
încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa
afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept, în condiţiile
în care opiniile exprimate de judecător au fost preluate în mass-media, generând ample
dezbateri publice, în condițiile în care titlurile din mass-media fac referire la remediul
propus de judecător pentru apărarea democrației constituționale.
Pentru abaterea săvârşită, judecătorului i-a fost aplicată, în temeiul art. 100 lit.
b) din Legea nr. 303/2004, sancțiunea disciplinară constând în „diminuarea
indemnizației de încadrare lunare brute cu 5% pe o perioadă de 2 luni”.
ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr. 62 din 18 mai 2020
3. Judecător. Interviu publicat în mass-media în cadrul căruia sunt formulate

afirmații critice cu privire la reformele legislative în domeniul justiției, cu
respectarea limitelor obligației de rezervă impuse magistraților.
Legea nr.303/2004, art.99 lit.a)
Circumscris abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.a) din Legea

nr.303/2004, fapta imputată judecătorului prin acţiunea disciplinară constă în
acordarea unui interviu în afara programului de lucru, publicat în mass-media, în cadrul
9
căruia magistratul ar fi făcut afirmaţii de natură să afecteze onoarea, probitatea
profesională sau prestigiul justiţiei.
În circumstanțele cauzei, s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive
ale abaterii disciplinare, pentru următoarele argumente: (i) Afirmaţiile analizate au
vizat domeniul justiţiei, în contextul reformelor legislative aflate în dezbatere publică,
în cursul anului 2018. (ii) Obligaţia de rezervă impusă judecătorilor şi procurorilor,
specifică statutului de magistrat, nu echivalează cu privarea magistraţilor de dreptul la
liberă exprimare. Deşi magistraţii trebuie să accepte anumite restrângeri ale
exerciţiului dreptului la liberă exprimare în virtutea funcţiei pe care o ocupă în sistemul
judiciar, aceştia nu pot fi excluşi de la orice dezbatere publică care vizează chiar
domeniul în care activează. (iii) Examinând respectarea obligației de rezervă în raport
cu dreptul la liberă exprimare, prin prisma jurisprudenței CEDO în interpretarea şi
aplicarea art. 10 din Convenţie [Hotărârea din 23 iunie 2016, pronunțată în cauza Baka
împotriva Ungariei (Cererea nr. 20261/12; paragrafele 159 și 165); Hotărârea din 26
februarie 2009, pronunțată în cauza Kudeshkina împotriva Rusiei (Cererea
nr. 29492/05; paragrafele 99-100)], s-a reținut că opiniile magistratului expuse în
cadrul interviului vizează chestiuni de interes general pentru sistemul judiciar, care
beneficiază de un nivel sporit de protecţie a libertăţii de exprimare, iar afirmaţiile
formulate, deși denotă o atitudine critică, nu au depăşit limitele unui limbaj decent și
nu au afectat prestigiul justiţiei.
Totodată, raportat la jurisprudența Completului de 5 judecători cu privire la
libertatea de exprimare a magistraților (Decizia nr.62 din 18 mai 2020, pct.15), a fost
subliniat faptul că obligația de rezervă și moderație incumbă magistraților inclusiv în
situațiile care vizează legislația în domeniul justiției, prin exercitarea dreptului la liberă
exprimare în limitele impuse de așteptările specifice funcției judiciare, relevante, sub
acest aspect, fiind considerentele CEDO de la pct.114 din Hotărârea din 8 decembrie
2020 pronunțată în cauza Panioglu împotriva României, în care s-a reținut că
persoanele care ocupă funcții publice în sistemul judiciar sunt supuse restrângerii
exercițiului dreptului la liberă exprimare în toate situațiile în care este pusă în discuție
autoritatea și imparțialitatea sistemului, fiind obligate să manifeste discreție maximă,
inclusiv în utilizarea mass-media, chiar și în ipoteza în care sunt provocate.
ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr.192 din 2 noiembrie 2020
Art. 99 lit. c) Legea nr.303/2004: „atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor

de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care
funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori
reprezentanţii altor instituţii”
Procuror. Atitudine contrară standardelor de conduită impuse magistraţilor în

relaţiile profesionale.
Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. c), art. 100 lit. a)
În cauză, în sarcina procurorului s-a reţinut săvârşirea abaterii disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea 303/2004.
10
Sub aspectul laturii obiective, s-a reținut săvârșirea de către procuror a
următoarelor fapte: (i) efectuarea unor menţiuni olografe pe actele ce i-au fost
repartizate spre soluţionare, luare la cunoştinţă și/sau conformare, menţiuni adresate
prim-procurorului, care atestă că procurorul a folosit, în mod constant, un limbaj
contrar exigenţelor de respect ce trebuie să guverneze relaţiile dintre magistraţi şi
colegii lor, indiferent de vechimea în profesie sau gradul în funcţie şi o atitudine de
contestare a autorităţii ierarhice; (ii) atitudinea procurorului de a refuza primirea
programării serviciului de permanenţă pe unitate, transmisă de prim-procuror prin
intermediul unui grefier, cu menţiunea verbală că nu o va primi decât modificată, este
una nedemnă funcţiei ca urmare a exprimării autoritare și modului nepotrivit de
comunicare cu procurorul ierarhic superior; (iii) folosirea unui limbaj licenţios și a
unor expresii ofensatoare la adresa superiorului şi a personalului auxiliar de specialitate
din cadrul unității de parchet.
Faptele reținute în sarcina procurorului reflectă o atitudine contrară standardelor
de conduită impuse magistraţilor în relaţiile profesionale – atitudine concretizată în
afirmaţii şi expresii persiflante şi neprincipiale, folosirea unui ton neadecvat, iritant şi
nervos – incompatibilă cu onoarea şi demnitatea profesiei de magistrat, fiind depăşite
limitele comportamentului specific unei unităţi de parchet.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, a fost reţinută vinovăţia sub forma intenţiei
indirecte, rezultând din modul în care magistratul a înţeles să-şi încalce obligaţiile
legale şi deontologice derivate din statutul de procuror, probele administrate dovedind
existenţa elementului intenţional, volitiv, de natură a atrage răspunderea disciplinară.
În baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, procurorului i-a fost aplicată
sancţiunea disciplinară constând în „avertisment”. La individualizarea sancţiunii
aplicate au fost avute în vedere atât relaţiile încordate existente între procuror şi
conducerea unităţii de parchet ca urmare a unor tensiuni generate de modalitatea
deficitară de comunicare.
Art. 99 lit. f) Legea nr. 303/2004: „refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de

serviciu”
1. Judecător. Refuzul de a îndeplini activitățile repartizate conform planificării de

permanență.
Legea nr.303/2004, art.99 lit.f)

Regulamentul de ordine interioară
al instanţelor judecătoreşti, art. 5 alin. (2) lit. f) şi alin. (3)
În cauză, s-a reținut săvârșirea de către judecător a abaterii disciplinare

prevăzute de art.99 lit.f) din Legea nr.303/2004.
Sub aspectul laturii obiective, s-a constatat că judecătorul, deşi a fost înştiinţat
că trebuie să asigure, conform planificării de permanență, înlocuirea unor judecători în
cazul cărora intervenise încetarea activității în cadrul instanței, a refuzat explicit să
îndeplinească îndatoririle de serviciu, încălcând dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. f) şi alin.
(3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, conform cărora
judecătorul are îndatorirea „să participe la ședințele de judecată, în completele de
11
judecată stabilite conform legii” și să fie prezent „pentru îndeplinirea activităților în
care sunt planificați [...] , ca efect al unor dispoziții legale sau regulamentare, ori
pentru ședințele de judecată în care au fost desemnați, precum și la activitățile stabilite
de președintele instanței în conformitate cu legea”.
Urmarea comportamentului adoptat constă în perturbarea activităţii instanței,
concretizată în desemnarea altor judecători pentru îndeplinirea activităților ce reveneau
magistratului cercetat disciplinar, perturbare dovedită și de faptul că, în final,
judecătorul respectiv a fost exclus din lista de permanență tocmai pentru a fi evitate
inconvenientele pe care le-a creat prin conduita sa.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că judecătorul a acționat cu intenţie
directă, refuzând explicit să participe la activitățile planificate.
În condițiile în care în sarcina judecătorului au fost reținute două abateri
disciplinare [art.99 lit.f) și lit.k) din Legea nr.303/2004], s-a apreciat că scopul punitiv
și preventiv al procedurii disciplinare poate fi atins prin aplicarea, în baza art.100 lit.b)
din Legea nr.303/2004, a sancţiunii disciplinare constând în „diminuarea indemnizaţiei
de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 3 luni”.
2. Procuror. Refuzul de a dispune măsura solicitată de prim-procuror, justificat de

faptul că revine prim-procurorului competenţa luării măsurii respective.
Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. f)

Legea nr. 303/2004, art. 62 alin. (2)
Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, art. 12
Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f) din Legea nr.
303/2004, pentru definirea noţiunii de „refuz nejustificat” raportarea se face la
manifestarea explicită a unui magistrat de a nu îndeplini o îndatorire de serviciu
prevăzută în mod expres în legile şi regulamentele care reglementează organizarea şi
funcţionarea sistemului judiciar.
Activitatea decizională în cadrul parchetelor se desfăşoară pe două paliere, și
anume: jurisdicţional (rezoluţia si ordonanţa) şi administrativ (materializată în ordine,
ordine de serviciu, dispoziţii şi decizii), iar, potrivit art. 62 alin. (2) din Legea nr.
304/2004, „procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii,
imparţialităţii şi controlului ierarhic” şi, conform art. 12 din Codul deontologic al
judecătorilor şi procurorilor, „sunt obligaţi să-şi îndeplinească cu competenţă şi
corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter
administrativ stabilite prin legi, regulamente şi ordine de serviciu”.
În cauză, s-a reţinut că nu este întrunită latura subiectivă a abaterii disciplinare
prevăzute de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, deoarece refuzul procurorului de a
dispune măsura solicitată prin adresă de către prim-procuror este unul justificat,
susținut de argumente legale, conform cărora competenţa de a dispune măsura
respectivă revenea prim-procurorului.
12
Art. 99 lit. g) Legea nr. 303/2004: „nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor
procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea”
Procuror. Nerespectarea ordinului procurorului ierarhic superior privind

monitorizarea cauzelor la nivelul unităţii de parchet. Inexistența unor consecințe ale
faptei imputate. Lipsa vinovăției.
Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. g)
Din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) din Legea nr.
303/2004, în cauza dedusă judecății, sub aspectul laturii obiective, se impută
procurorului nerespectarea ordinului procurorului ierarhic superior privind
monitorizarea cauzelor la nivelul unităţii de parchet, prin care s-a dispus întocmirea de
către procurorii din subordine, până la data de 30 a fiecărei luni, a unor referate
motivate privind stadiul cercetărilor.
Înregistrarea unui volum foarte mare de activitate în perioada de referinţă
analizată, schema de personal subdimensionată, relaţiile tensionate cu prim-
procurorul, pe care s-a grefat activitatea profesională a procurorului cercetat
disciplinar, care, pentru a-şi îndeplini obligaţiile profesionale nu a putut să-şi efectueze
nici concediul de odihnă, denotă inexistenţa cumulativă a factorilor intelectiv şi volitiv
în nerespectarea dispoziţiilor ordinului procurorului ierarhic superior.
Totodată, în circumstanțele cauzei nu a existat nicio consecinţă ca urmare a
faptei imputate magistratului.
În consecință, s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii
disciplinare analizate, sub aspectul laturii subiective și urmărilor faptei imputate.
Art. 99 lit. h) Legea nr. 303/2004: „nerespectarea în mod repetat şi din motive
imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori
întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile”
1. Judecător. Dosare de primă instanță cu o vechime de 5-12 ani.
Legea nr.303/2004, art.99 lit.h) teza întâi

Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti,
art.5 alin.(2) lit.g)
Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, art.12, art.13
Convenţie, art.6 par.1
În circumstanțele cauzei, s-a reținut săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de

art.99 lit.h) teza întâi din Legea nr.303/2004, constatându-se caracterul imputabil al
modului în care, în mod repetat, judecătorul a înţeles să aplice normele procedurale de
o manieră ce a avut drept consecinţă întârzierea procedurilor judiciare, de natură a
aduce atingere principiului soluţionării cauzelor cu celeritate şi într-un termen
rezonabil, prin nesocotirea obligației ce revine judecătorului conform art.21 din
Constituție, art.5 alin.(2) lit.g) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor
13
judecătoreşti, art.12 și art.13 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor și
art.6 par.1 din Convenţie.
Sub aspectul laturii obiective, probatoriul administrat a relevat existența pe rolul
completului al cărui titular este judecătorul cercetat disciplinar a unui număr de 9
dosare de primă instanță cu o vechime cuprinsă între 5 și 12 ani, din cauza modului în
care magistratul fie nu a aplicat, fie a aplicat normele procedurale de o manieră care a
condus în mod repetitiv la amânarea succesivă a judecăţii și la prelungirea duratei
procedurilor judiciare, situații care nu au fost determinate de cauze obiective, externe
conduitei magistratului. În cauzele respective, judecătorul a amânat în mod repetat și
pentru perioade îndelungate de timp judecata cauzei fie pentru administrarea probei cu
expertiză, fie pentru înlocuirea experţilor, fără a fi indicate de cele mai multe ori
considerentele avute în vedere, în mod nejustificat şi fără respectarea dispoziţiile legale
ce guvernează administrarea probatoriului.
În privinţa laturii subiective, s-a reținut atitudinea pasivă şi lipsită de fermitate
a judecătorului în aplicarea dispoziţiilor procedurale în pofida vechimii dosarelor şi a
conduitei părţilor şi celorlalţi participanţi la judecată, magistratul prevăzând
consecinţele şi acceptând producerea lor, dovadă în acest sens fiind lipsa de diligenţă
şi de preocupare pentru soluţionarea cauzelor cu celeritate ori în cadrul unui termen
rezonabil.
A fost avută în vedere jurisprudenţa CEDO (Hotărârea din 26 noiembrie 2013,
pronunțată în cauza Vlad şi alţii împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 179 din 10 martie 2016), în care s-a reţinut încălcarea art.6 par.1
din Convenţie, sub aspectul duratei excesive a procedurilor judiciare în litigii care au
trenat pe rolul instanţelor o perioadă de circa 9 ani, 12 ani şi, respectiv, 16 ani.
Apărările magistratului, concentrate pe volumul mare de activitate,
complexitatea cauzelor, conduita părţilor sau a experţilor desemnaţi ori alte
particularităţi ale cauzelor, nu înlătură caracterul imputabil al conduitei repetitive
reprobabile, întrucât circumstanţele respective nu se regăsesc în mod exclusiv în
activitatea judecătorului cercetat, ci sunt specifice întregului sistem judiciar.
În condițiile în care a fost reținută săvârșirea a două abateri disciplinare [art.99
lit.h) teza întâi și art.99 lit.t) teza a doua din Legea nr.303/2004], judecătorului i-a fost
aplicată sancțiunea prevăzută de art.100 lit.b) din Legea nr.303/2004, constând în
„diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de 6 luni”.
2. Procuror. Nesoluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Lipsa vinovăției.

Factori obiectivi.
Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. h)
În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr.
303/2004, procurorului i se impută, sub aspectul laturii obiective, nerespectarea, în
cazul a 17 dosare, a dispozițiilor legale referitoare la soluționarea cauzelor într-un
termen rezonabil.
Condițiile acestei abateri disciplinare constau în nerespectarea dispoziţiilor
legale privind soluţionarea cu celeritate a cauzelor sau a termenelor de efectuare a
lucrărilor; repetabilitatea nerespectării și caracterul imputabil al faptei.
14
În speţă, situaţia de fapt analizată a fost determinată de volumul mare de
activitate cu care s-a confruntat magistratul, precum şi de problemele personale ale
acestuia.
Procurorul a dat dovadă de interes şi a manifestat diligenţă în soluţionarea
dosarelor, desfășurând activitate peste orele de program, precum şi în zilele de sâmbătă
și/sau duminică, fiind preocupat de calitatea muncii prestate, ceea ce poate conduce la
întârzieri în efectuarea altor lucrări, în absenţa unei normări a muncii şi în condiţiile
unei scheme de personal subdimensionate.
Aceste aspecte coroborate creează cadrul propice suprasolicitării neuropsihice
a magistratului, cu consecința apariției de erori/întârzieri în activitate. De asemenea,
apariţia problemelor de ordin personal, pe fondul suprasolicitării neuropsihice,
afectează calitatea activității desfășurate, inclusiv sub aspectul celerităţii în efectuarea
lucrărilor, relevant fiind, totodată, şi gradul de complexitate a dosarelor.
În circumstanțele expuse, rezultă că nesoluţionarea în termen a dosarelor
repartizate este consecinţa, în principal, a unor factori de ordin obiectiv, iar nu a unor
motive imputabile magistratului, aşa cum o cer dispoziţiile art. 99 lit. h) din Legea nr.
303/2004.
Art. 99 lit. j) Legea nr. 303/2004: „nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori
instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de
lege sau regulamente”
Procuror. Referi făcute în cuprinsul unui comunicat de presă cu privire la pasaje

din înregistrări efectuate la sediul unității de parchet în legătură cu un dosar aflat
în faza de urmărire penală.
Legea nr. 544/2001, art.12 alin.(1) lit.e)

Legea nr.303/2004, art.99 lit.j)
Codul de procedură penală, art.285 alin.(2)
Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr.

303/2004, sub aspectul elementului material al laturii obiective, este necesar să se
constate, pe de o parte, existența unor informaţii de care magistratul a luat cunoştinţă
în exercitarea funcţiei și, pe de altă parte, nerespectarea caracterului secret sau
confidenţial al acestor informații.
Conform art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la
informaţiile de interes public, „se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor (...)
informaţiile privind procedura în timpul unei anchete penale sau disciplinare, dacă se
periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol
viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau
în curs de desfăşurare”, iar, potrivit art. 285 alin. (2) din Codul de procedură penală,
„procedura din cursul urmăririi penale este nepublică”.
Circumscris abaterii disciplinare menționate, sub aspectul laturii obiective,
procurorului i se impută faptul că, în cadrul unui comunicat de presă, a inserat pasaje
15
din înregistrarea unor discuții purtate la sediul unității de parchet de către un alt
procuror şi un ofiţer de poliţie judiciară cu persoane din anturajul unor părţi trimise în
judecată în cadrul unui dosar aflat pe rol, despre care procurorul cercetat a luat
cunoştinţă în exercitarea funcţiei.
Atât instanța disciplinară, cât și Înalta Curte au apreciat că nu sunt întrunite
elementele constitutive ale abaterii disciplinare, pentru următoarele motive: (i) în
privința acestei abateri disciplinare, ceea ce trebuia să se verifice prin raportare la
prevederile art.12 alin.(1) lit.e) din Legea nr.544/2001 și art.285 alin.(2) din Codul de
procedură penală, este dacă, prin dezvăluirea eventualelor informaţii privind procedura
în timpul unei anchete penale, se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse
confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane
în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare. (ii) în cauză, înregistrările, a
căror transcriere a fost preluată parţial, au fost efectuate de un ofiţer de poliţie judiciară,
fără a fi autorizate într-un proces penal în condiţiile Codului de procedură penală, astfel
încât, la momentul comunicatului de presă, nu aveau potenţialul de a influenţa o
anchetă efectuată sau în curs de desfășurare; (iii) raportat la prevederile art. 285 alin.
(2) din Codul de procedură penală, în lipsa existenţei unui cadru legal în baza căruia
să poată fi definit ca atare, caracterul confidenţial al înregistrărilor nu poate fi reţinut;
(iv) în cauză, nu a fost probată periclitarea nici a rezultatului anchetei și nici a vreuneia
dintre persoanele vizate de ancheta penală.
ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr.75 din 2 iunie 2020
Art. 99 lit. k) Legea nr. 303/2004: „absențe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau
care afectează în mod direct activitatea instanței ori a parchetului”
Judecător. Absențe nemotivate de la serviciu, în mod repetat și care au afectat

activitatea instanței.
Legea nr.303/2004, art.4, 90 alin. (2), art.99 lit.k), art.100 lit.b)

Regulamentul de ordine interioară
al instanţelor judecătoreşti, art. 5 alin. (2) lit. a) b) şi f) și alin.(3)
Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, art. 12 teza a doua
În circumstanțele cauzei, a fost reținută în sarcina judecătorului săvârșirea

abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.k) din Legea nr.303/2004.
Sub aspectul laturii obiective, art.99 lit.k) din Legea nr.303/2004 prevede
angajarea răspunderii disciplinare pentru absenţe nemotivate în următoarele două
ipoteze alternative: (i) absenţe nemotivate repetate; (ii) absenţe nemotivate care
afectează în mod direct activitatea instanţei.
În speță, s-a apreciat că cele 33 de absenţe nemotivate de la serviciu într-o
perioadă de 4 luni reflectă caracterul repetitiv al conduitei neconforme a judecătorului,
fiind dovedită existența laturii obiective a abaterii disciplinare.
Susținerile prin care judecătorul tinde să confere un caracter justificat absenţelor
prin prisma activității de redactare a hotărârilor judecătorești nu sunt de natură să
înlăture răspunderea disciplinară ori să confere un caracter justificat încălcării
dispozițiilor art. 5 alin. (2) lit. a) b) şi f) și alin.(3) din Regulamentul de ordine
interioară al instanţelor judecătoreşti, ale art.4 şi 90 alin. (2) din Legea nr.303/2004 şi
16
art. 12 teza a doua din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, din
interpretarea cărora este decelată obligația magistratului de a fi prezent la instanță pentru
a participa la activitățile planificate.
Prin absenţele nemotivate şi repetate de la serviciu a fost afectată în mod direct
activitatea instanţei, întrucât activitățile pe care trebuia să le îndeplinească judecătorul
au fost repartizare altor judecători.
Sub aspectul laturii subiective, vinovăţia magistratului cercetat rezultă din
comportamentul contrar normelor indicate, întrucât, deşi cunoştea că are obligaţia de
a se prezenta la serviciu, a absentat nemotivat şi, chiar dacă nu a urmărit în mod direct,
a avut reprezentarea conduitei sale neconforme şi a acceptat consecinţele negative
produse asupra activităţii instanţei.
În condițiile în care în sarcina judecătorului au fost reținute două abateri
disciplinare [art.99 lit.f) și lit.k) din Legea nr.303/2004], s-a apreciat că scopul punitiv
și preventiv al procedurii disciplinare poate fi atins prin aplicarea, în baza art.100 lit.b)
din Legea nr.303/2004, a sancţiunii disciplinare constând în „diminuarea indemnizaţiei
de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 3 luni”.
Art. 99 lit. m) Legea nr. 303/2004: „nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori
instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de
lege sau regulamente”
1. Procuror. Nerespectarea dispoziţiei prim-procurorului privind organizarea de

şedinţe de analiză. Lipsa vinovăţiei. Factori obiectivi.
Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. m)
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea

nr. 303/2004, sub aspectul laturii obiective, procurorului i se impută nerespectarea
dispoziţiilor sau deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea
de conducătorul instanţei sau al parchetului.
Prin nerespectarea în mod nejustificat se înţelege refuzul explicit sau implicit al
magistratului de a îndeplini o îndatorire de serviciu prevăzută într-o dispoziţie sau
decizie a conducătorului instanţei sau parchetului.
Refuzul magistratului de a îndeplini o obligaţie poate avea caracter justificat
doar în situaţia în care se invocă argumente pertinente sau circumstanţe personale care
justifică atitudinea adoptată.
Având în vedere factori de ordin obiectiv (volumul mare de activitate cu care s-
a confruntat magistratul, dar şi practica anterioară) și practica anterioară (conform
căreia verificarea legalității şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti era efectuată de
procurorul care participa la judecarea cauzelor respective, fără a exista o analiză a
acestora împreună cu procurorul ierarhic superior), s-a constatat că nerespectarea
dispoziţiei prim-procurorului prin care s-a stabilit organizarea de şedinţe de analiză nu
a îmbrăcat forma unei opoziţii evidente a magistratului, deoarece, în acelaşi interval de
timp, acesta a asigurat participarea la anumite şedinţe de judecată şi alte activităţi
17
conexe acesteia, astfel încât, sub aspectul laturii subiective, nu poate fi reţinută nicio
formă de vinovăţie în sarcina procurorului.
2. Procuror. Solicitare adresată grefierului-şef de a introduce în ECRIS dosare

penale ca fiind soluţionate, deşi acestea nu erau finalizate. Nepredarea, la data
expirării delegării în funcţia de conducere, a unor dosare, care nu se regăseau faptic
la sediul unităţii de parchet.
Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. m)

Legea nr. 304/2004, art. 62, art. 65
Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul ministrului
justiției nr. 2.632/C/2014, art. 134 alin. (2)-(4), art. 202
Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, art. 12
Codul de procedură penală, art. 327, art. 328
Circumscris abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr.

303/2004, sub aspectul laturii obiective, s-au reţinut următoarele fapte: (i) procurorul
a solicitat grefierului-şef să introducă în ECRIS dosare penale ca fiind soluţionate, deși
acestea nu erau finalizate şi nu erau scăzute în Registrul de evidenţă a activităţii de
urmărire penală şi supravegherea cercetărilor; (ii) la data la care a expirat perioada
delegării în funcţia de conducere la unitatea de parchet, procurorul nu a predat 39 de
dosare, care nu se găseau în materialitatea lor la sediul unității de parchet, fiind predate
ulterior prim-procurorului delegat, fie prin intermediul poştei militare, fie personal.
Faptele menționate relevă încălcarea dispozițiilor art. 327 și art. 328 din Codul
de procedură penală, art. 62 din Legea nr. 304/2004, art. 134 alin.(2)-(4) și art.202 din
Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul ministrului
justiției nr. 2.632/C/2014, cu modificările și completările ulterioare, și art. 12 din
Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
Consecinţa imediată şi directă a încălcării obligaţiilor profesionale şi a
raporturilor de serviciu, pe care magistrații cercetați încearcă să o minimalizeze făcând
referire la volumul mare de activitate, insuficienţa personalului şi lipsa de experienţă
în ceea ce priveşte funcţia de conducere deţinută este nu numai atingerea adusă
principiului controlului ierarhic, care reglementează activitatea desfăşurată de
procurori, cât şi perturbarea activităţii în cadrul unităţii de parchet.
În baza art.100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, procurorului i-a fost aplicată
sancțiunea disciplinară constând în „avertisment” pentru săvârşirea abaterii
disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din aceeași lege.
ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr.31 din 3 februarie 2020
18
Art.99 lit. r) Legea nr.303/2004: „neredactarea sau nesemnarea hotărârilor
judecătorești sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în
termenele prevăzute de lege”
Judecător. Nerespectarea în mod repetat a termenului de redactare a hotărârilor

judecătorești din motive imputabile.
Legea nr.303/2004, art.99 lit.r), art.100 lit.b)
A fost reținută întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare

prevăzute de art.99 lit.r) din Legea nr.303/2004, în condițiile în care circumstanțele
cauzei reflectă următoarele: (i) sub aspectul laturii obiective, judecătorul înregistra 265
de hotărâri neredactate, în privinţa cărora era depăşit termenul de redactare cu durate
cuprinse între 100 și 367 de zile în peste 150 dosare, iar, în cazul unui număr mare de
dosare, durata depăşirii era de peste 60 de zile; (ii) sub aspectul laturii subiective,
întârzierile în redactarea hotărârilor judecătoreşti sunt imputabile magistratului, fiind
determinate de modul defectuos de gestionare a timpului de lucru și de planificare a
activităţii, precum şi de starea de pasivitate asumată în ceea ce priveşte îndeplinirea
obligației de redactare a hotărârilor în termenele prevăzute de lege, atitudinea psihică
a judecătorului fiind aceea de prevedere a rezultatelor conduitei sale, a căror producere,
chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.
În temeiul art.100 lit.b) din Legea nr.303/2004, a fost aplicată sancţiunea
disciplinară constând în „diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 15%
pe o perioadă de 3 luni”, apreciindu-se că magistratul fie nu a conştientizat amploarea
şi gravitatea conduitei sale culpabile, fie nu a fost în măsură să remedieze deficienţele
din activitatea sa, având în vedere modalitatea constantă şi repetitivă de nesocotire a
termenele de redactare prevăzute de dispoziţiile legale, deși mai fusese cercetat pentru
acelaşi gen de conduită neconformă.
ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr.70 din 25 mai 2020
Art.99 lit. t) Legea nr.303/2004: „exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă

neglijenţă”
1. Judecător. Respingere, ca tardiv introdusă, a plângerii depuse în termen, prin

mijloace electronice, care, însă, a primit dată certă după împlinirea termenului.
Raționament logico-juridic.
Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. t) teza a doua, art. 991 alin. (2)
Codul de procedură penală, art. 269-270
Decizia nr. 12 din 28 aprilie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
Pentru existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din
Legea nr. 303/2004 este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, judecătorul să fi nesocotit o normă de drept material sau
19
procesual, iar, sub aspectul laturii subiective, această nesocotire să aibă caracter grav,
neîndoielnic şi nescuzabil.
Aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa Completului de 5 Judecători în
aplicarea acestei reglementări, legiuitorul a circumscris sfera încălcării normelor de
drept material sau procesual la acelea de o importanţă deosebite, ce au consecinţe
asupra valabilității actelor întocmite de magistrat sau care produc o vătămare gravă a
drepturilor şi intereselor părţilor şi pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o
justificare.
Fapta judecătorului care a respins, ca tardiv introdusă, o plângere împotriva unei
ordonanţe prin care s-a dispus o măsură preventivă, plângere depusă în termen, prin
intermediul poştei electronice, care a primit însă dată certă după expirarea termenului
legal, nu se circumscrie elementului material specific laturii obiective a abaterii
disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004.
Interpretarea dată de judecător dispoziţiilor legale incidente nu se subsumează
conceptului de exercitare a atribuţiilor cu gravă neglijenţă, lipsind caracterul imputabil
al faptei, iar cenzurarea modalităţii concrete de interpretare şi aplicare de către
judecător a dispoziţiilor legale excedează contenciosului disciplinar.
În speţă, soluţia pronunţată de judecător este rezultatul unui raţionament juridic
motivat, însuşit, de altfel, de o parte a doctrinei şi a jurisprudenţei, iar circumstanţele
soluţionării dosarului nu evidenţiază o instrumentare cu gravă neglijenţă, fapt care
rezultă din modul în care au fost analizate dispoziţiile legale incidente, în lipsa unei
prevederi exprese privind înregistrarea plângerii transmise prin intermediul poştei
electronice.
De altfel, constatând existenţa a două orientări jurisprudenţiale cu privire la
textele legale incidente în cauză, prin Decizia nr. 12 din 28 aprilie 2020 pronunţată în
dosarul nr. 350/1/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea
unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit, în interpretarea dispozițiilor art. 269
şi art. 270 din Codul de procedură penală, că, dacă actul de procedură care trebuie făcut
într-un anumit termen este trimis prin e-mail sau fax în ultima zi a termenului care se
calculează pe zile, este socotit a fi făcut în termen, chiar dacă actul de procedură se
înregistrează la organul judiciar după expirarea termenului.
2. Judecător. Soluționarea unei cauze contrar rezolvării de principiu date de

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și fără a fi expuse în
considerentele hotărârii motivele pentru care au fost înlăturate apărările părților
întemeiate pe hotărârea prealabilă. Analiza abaterii disciplinare reținute în sarcina
judecătorului prin raportare la abaerea reglementată de art.99 lit.ș) din Legea
nr.303/2004.
Legea nr.303/2004, art.99 lit.ș), art.99 lit.t) teza a doua

coroborat cu art.991 alin.(2)
Codul de procedură civilă, art.425 alin.(1) lit.b), art.521 alin.(3)
În cauză, judecătorului i se impută săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de

art.99 lit.t) teza a doua coroborat cu art.991 alin.(2) din Legea nr.303/2004.
20
În ceea ce privește „exercitarea funcției cu gravă neglijență”, în jurisprudența în
materia răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor s-a reținut că această
abatere, reglementată de art.99 lit.t) teza a doua coroborat cu art.991 alin.(2) din Legea
nr.303/2004, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarele condiții: (i) în
exercitarea funcției, magistratul să încalce norme de drept material ori procesual; (ii)
încălcarea normelor să se producă din culpă. Culpa este definită unitar de legiuitor în
materie atât civilă (art. 16 alin. (3) din Codul civil), cât și penală (art. 16 alin. (4) din
Codul penal), ca fiind atitudinea autorului faptei care fie prevede rezultatul faptei sale,
dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul
faptei, deși trebuia să îl prevadă. Pentru abaterea disciplinară în discuție, forma de
vinovăție impusă de lege este neglijența gravă (culpa lata), în sensul că și omul cel mai
puțin avizat, cu un minim de diligență, ar fi prevăzut rezultatul faptei sale; (iii)
încălcarea normelor de drept să genereze consecințe grave; (iv) încălcarea să aibă
caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală.
Pentru a se reține existența unei grave neglijențe, este necesar ca încălcarea să vizeze
o normă de drept imperativă onerativă/prohibitivă ori să rezide în adoptarea unei
decizii în afara oricăror norme de drept sau pe baza unei erori macroscopice, pentru
care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o
justificare. (Decizia nr.48 din 27 februarie 2017, Decizia nr.130 din 24 aprilie 2017).
În circumstanțele cauzei, sub aspectul laturii obiective, s-a reținut că, în
soluționarea unui litigiu cu care a fost învestit, judecătorul nu a respectat rezolvarea de
principiu dată prin hotărârea prealabilă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție
– Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și nu a expus în considerentele
hotărârii motivele pentru care a pronunțat o soluție contrară și pentru care a înlăturat
apărările părților întemeiate pe hotărârea prealabilă, încălcând astfel dispozițiile
imperative ale art.521 alin.(3) și art.425 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură civilă.
Sub aspectul culpei, atitudinea judecătorului a fost de prevedere, dar de
neacceptare a rezultatului faptei sale, constând în încălcarea dispozițiilor procedurale,
ca urmare a nerespectării dezlegării de principiu date de Completul pentru dezlegarea
unor chestiuni de drept și ignorării în totalitate a hotărârii prealabile cu ocazia motivării
hotărârii judecătorești pronunțate.
Neglijența gravă este reliefată de faptul că modalitatea defectuoasă de exercitare
a funcției are un caracter evident, neîndoielnic, fără justificare și în totală contradicție
cu textele procedurale, întrucât judecătorul a pronunțat o hotărâre contrară dezlegării
de principiu date prin hotărârea prealabilă, care constituia principala apărare a pârâților
din litigiul respectiv, reiterată prin toate mijloacele de apărare uzitate în cauză, iar, în
motivarea hotărârii, nu a expus nicio referire la hotărârea prealabilă.
Art.99 lit.ș) din Legea nr.303/2004 reglementează abaterea disciplinară
constând în „nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate
de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii”.
Nerespectarea deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în
soluționarea sesizărilor în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept nu este reglementată expres ca abatere disciplinară.
Lipsa unei incriminări distincte și exprese, ca abatere disciplinară, a
nerespectării obligației impuse de art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă nu poate
conduce la concluzia că o asemenea nerespectare este de plano exclusă din sfera
răspunderii disciplinare a judecătorilor.
21
Cu alte cuvinte, lipsa unei incriminări distincte a unei anumite deficiențe în
exercitarea funcției de magistrat nu fundamentează concluzia excluderii definitive a
acesteia din sfera răspunderii disciplinare prin raportare la fapte cu care prezintă o anumită
similitudine și care sunt incriminate distinct.
În circumstanțele litigiului disciplinar dedus judecății, s-a reținut că dispozițiile
art.99 lit.t) din Legea nr.303/2004 reprezintă o normă generală aplicabilă în situațiile în care
circumstanțele diferendului disciplinar conturează o conduită de exercitare a funcției cu
rea-credință ori cu gravă neglijență, în timp ce abaterea reglementată de art.99 lit.ș) din
Legea nr.303/2004 reprezintă o normă specială aplicabilă în cele două ipoteze particulare
prevăzute în text.
ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr.173 din 5 octombrie 2020
3. Procuror. Emiterea unor ordonanţe de amânare a informării persoanelor

supravegheate tehnic cu nerespectarea termenului prevăzut de dispoziţiile legale.
Nepreluarea în urmărire a unei cauze penale.
Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. t) teza a doua

Codul de procedură penală, art. 145 alin. (1), (4) şi (5), art. 324
Din perspectiva abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr.
303/2004, procurorului i se impută încălcarea prevederilor art. 145 alin. (1), (4) şi (5)
(prin emiterea unor ordonanţe de amânare a informării persoanelor supravegheate
tehnic cu nerespectarea termenului prevăzut de dispoziţiile legale) şi ale art. 324 (prin
fapta de nepreluare în urmărire a unei cauze penale) din Codul de procedură penală.
Pentru angajarea răspunderii în ipoteza acestei abateri disciplinare este necesar
să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: în exercitarea funcţiei, magistratul să
încalce norme de drept material ori procesual, încălcarea normelor să se producă din
culpă, iar această încălcare a normelor de drept să genereze consecinţe grave şi să aibă
caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală.
Aspectele imputate magistratului nu reflectă existenţa unor elemente de gravă
neglijenţă, ci reprezintă modul în care magistratul a făcut aplicarea dispoziţiilor
procedurale incidente, ca parte a raţionamentului logico-juridic.
Excedează contenciosului disciplinar realizarea unei verificări a raţionamentului
logico-juridic al magistratului, în privinţa modului de interpretare şi aplicare a
dispoziţiilor incidente cauzei, legalitatea şi temeinicia acestora putând forma obiectul
verificării numai în cadrul căilor de atac reglementate de lege.
În cauză, nu s-a produs nicio încălcare a drepturilor procesuale ale persoanelor
implicate în dosarele penale analizate, neputând constitui abatere disciplinară orice
încălcare a normelor de drept procesual, ci doar acelea care produc o gravitate deosebită.
Sub aspectul laturii subiective, nu se poate reţine că procurorul ar fi acţionat cu
intenţie, întrucât nu rezultă o conduită de încălcare flagrantă a îndatoririlor
profesionale, cu consecinţe asupra înfăptuirii actului de justiţie şi prin care să se fi
cauzat o vătămare gravă a drepturilor procesuale ale părţilor interesate şi, deopotrivă,
nu se constată, sub aspectul elementului psihologic, o conduită conştientă de încălcare
a normelor de drept procesual, prin urmărirea sau acceptarea producerii unei vătămări
a drepturilor şi intereselor subiectelor de drept.
22
4. Procuror. Nesocotirea normelor de drept procesual nu este expresia gravei
neglijenţe, fiind generată de factori de ordin obiectiv. Lipsa prejudiciului.
Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. t) teza a doua, art. 991 alin. (2)
Codul de procedură penală, art. 2, art. 6, art. 16, art. 300 alin. (1) şi (3), art. 305 alin.
(1) şi (3)
Sub aspectul laturii obiective, s-a reţinut că măsura prin care procurorul a dispus
continuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale în raport cu o
persoană fizică faţă de care se dispusese soluţia de renunţare la urmărirea penală,
confirmată de instanţa de judecată, constituie o nesocotire evidentă a normelor de drept
procesual prevăzute de art. 2, art. 6, art. 16, art. 300 alin. (1) şi alin. (3), art. 305 alin. (1)
şi alin. (3) din Codul de procedură penală.
Sub aspectul laturii subiective, în ceea ce priveşte grava neglijenţă, legiuitorul
a stabilit, prin dispoziţiile art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, că aceasta există
„atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav,
neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual”.
Această normă vine în completarea celor prevăzute la art. 4 din legea
menţionată, care dispune că judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor
activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor,
precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu
tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să
respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
Din interpretarea dispoziţiilor menţionate, rezultă că, pentru a se constata
săvârşirea abaterii disciplinare, este necesară, în primul rând, existenţa unei încălcări,
din culpă, a unor norme legale, iar respectiva greşeală trebuie să fie evidentă, să aibă
consecinţe grave şi să nu îşi găsească nicio justificare.
În speță, adoptarea de către procuror a soluţiilor de continuare a urmăririi penale
şi de punere în mişcare a acţiunii penale a fost generată de existenţa unor factori de
ordin obiectiv, iar modalitatea în care procurorul a înţeles să îşi exercite atribuţiile de
serviciu nu este expresia gravei neglijenţe în exercitarea funcţiei, în condițiile în care
nu s-a făcut dovada existenţei la dosar a încheierii prin care s-a confirmat soluţia de
renunţare la urmărirea penală, iar, la nivelul unităţii de parchet, schema de procurori
era subdimensionată, iar volumul de activitate foarte mare, procurorul îndeplinind
concomitent atribuţii specifice atât funcţiei de conducere, cât şi funcției de execuţie.
Mai mult, în privinţa cauzei penale examinate, lipseşte prejudiciul, ca element
esenţial al răspunderii delictuale, întrucât, printr-o ordonanţă ulterioară, s-a dispus
infirmarea măsurilor imputate.
Nu poate constitui abatere disciplinară orice încălcare a normelor de drept
procesual, ci numai acelea care produc o gravitate deosebită şi nu pot fi supuse
reparaţiei efective.
23
II. PROCEDURA ADMINISTRATIV-JURISDICŢIONALĂ
1. Codul de procedură civilă. Compatibilitatea dispoziţiilor Codului de

procedură civilă cu procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare
desfăşurate în faţa CSM
1.1. Incompatibilitatea dispozițiilor ar. 61-64 din Codul de procedură civilă cu

procedura administrativ-jurisdicțională de soluționare a acțiunii disciplinare
desfășurate în fața CSM, atunci când îndeplinește rolul de instanță de judecată în
domeniul răspunderii disciplinare.
Codul de procedură civilă, art.61-64

Legea nr. 317/2004, art. 49 alin. (7)
Art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevede că „Dispoziţiile din prezenta
lege ce reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează
cu dispoziţiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în
care nu sunt incompatibile cu aceasta”.
Jurisprudenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
a fost consolidată în sensul că, în aplicarea normei de trimitere de la art. 49 alin. (7)
din Legea nr. 317/2004, nu devin incidente în mod automat prevederile Codului de
procedură civilă, ci numai în măsura în care acestea nu sunt incompatibile cu
dispoziţiile speciale ce reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare,
cuprinse în Legea nr. 317/2004. Sub acest aspect, în jurisprudenţă s-a arătat că "un
argument esenţial este reprezentat de faptul că secţiile CSM, atunci când îndeplinesc
rolul de instanţă de judecată în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor şi
procurorilor, nu sunt instanţe de judecată în sensul art. 126 alin. (2) din Constituţie şi
al prevederilor Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ci reprezintă o instanţă
extrajudiciară (Decizia Curţii Constituţionale nr. 148 din 16 aprilie 2003) care
îndeplineşte o activitate administrativ-jurisdicţională (Decizia Curţii Constituţionale
nr. 391 din 17 aprilie 2007), fiind astfel un organ administrativ-jurisdicţional" (Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, Decizia nr. 266/2017, pct. 66;
Decizia nr. 271/2017, pct. 45; Decizia nr. 293/2017, pct. 19).
Din perspectiva incompatibilităţii instituţiei procesuale a intervenţiei voluntare
cu procedura administrativ-jurisdicţională de soluţionare a acţiunii disciplinare,
prezintă o relevanţă decisivă faptul că răspunderea disciplinară are caracter strict
personal, raportul juridic de răspundere disciplinară având o pregnantă componentă de
drept public, raport căruia nu îi poate fi ataşat, în sensul cererii de intervenţie
reglementate de Codul de procedură civilă, interesul specific urmărit de un subiect de
drept privat. Astfel fiind, chiar dacă reprezintă, în sensul art. 61 alin. (3) din Codul de
procedură civilă, o simplă apărare pe care intervenientul accesoriu o formulează în
sprijinul uneia dintre părţile litigiului - cum este în speţă demersul procesual al
recurentei - cererea de intervenţie nu este admisibilă în cazul cererilor cu caracter
personal, categorie căreia i se circumscrie şi acţiunea în răspundere disciplinară. Având
în vedere similaritatea existentă, sub aspectul caracterului strict personal, între
24
răspunderea disciplinară şi răspunderea penală, un argument suplimentar, în sensul
inadmisibilităţii cererii de intervenţie accesorie în procedura disciplinară este
reprezentat, prin analogie, de faptul că nici Codul de procedură penală nu
reglementează instituţia juridică a intervenţiei principale sau accesorii.
1.2. Incompatibilitatea prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură
civilă cu dispozițiile din Legea nr. 317/2004, care reglementează procedura de
soluționare a acțiunii disciplinare exercitate împotriva judecătorilor și procurorilor.
Aplicabilitatea dispozițiilor cu caracter special ale art.46 alin.(3) din Legea
nr.317/2004.
Legea nr. 317/2004, art.46 alin.(3), art.49 alin.(7)
Codul de procedură civilă, art. 413 alin. (1) pct. 2
Atunci când exercită, prin secţiile sale, rolul de instanță de judecată în domeniul
răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, CSM nu este o instanţă de
judecată în sensul dispoziţiilor art.2 din Legea nr.304/2004. Sub acest aspect, atât în
jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
– Completul de 5 judecători, s-a reţinut că, în exercitarea acestui rol, CSM este o
instanţă extrajudiciară, iar nu o instanţă judecătorească în sensul art.126 alin.(1) din
Constituţie coroborat cu art.2 alin.(2) din Legea nr.304/2004 (Deciziile Curţii
Constituţionale nr.148/2003, nr.391/2007, nr.514/2007 şi nr.788/2007; Deciziile
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători nr.266/2017, pct.66;
nr.271/2017, pct.45; nr.293/2017, pct.19; nr.5/2018, pct.49 şi nr.148/2018, pct.19).
Astfel fiind, dispoziţiile Codului de procedură civilă nu sunt aplicabile în mod
automat şi în integralitatea lor în procedura administrativ-jurisdicţională care se
desfăşoară în faţa secţiilor în materie disciplinară ale CSM, ci, în temeiul art.49 alin.(7)
din Legea nr.317/2004, vin în completarea dispoziţiilor ce reglementează procedura de
soluţionare a acţiunii disciplinare cuprinse în Legea nr.317/2004, numai „în măsura în
care nu sunt incompatibile” cu această procedură.
Or, în condițiile în care faptele ce formează obiectul procedurii disciplinare sunt
analizate şi din perspectiva răspunderii penale sunt incidente dispoziţiile cu caracter
special ale art.46 alin.(3) din Legea nr.317/2004, conform cărora „Cercetarea
disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului
cercetat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă”.
În prezența dispozițiilor speciale ale art.46 alin.(3) din Legea nr.317/2004,
dispoziţiile art.413 alin.(1) pct.2 din Codul de procedură civilă nu sunt incidente în cauza
dedusă judecăţii.
Un argument în acest sens îl reprezintă chiar prevederile art.413 alin.(1) pct.2
din Codul de procedură civilă, care prevăd că, „dacă legea nu prevede altfel”, instanţa
poate suspenda judecata atunci „când s-a început urmărirea penală pentru o
infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se
dea”. Or, legea specială prevede altfel, prin dispoziţiile art.46 alin.(3) din Legea
nr.317/2004.
În același sens este și jurisprudența anterioară a completurilor de 5 judecători
reprezentată de Decizia nr.25 din 4 februarie 2019 și Decizia nr.95 din 15 aprilie 2019.
25
ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr.76 din 15 iunie 2020
Decizia nr.125 din 7 septembrie 2020
2. Conduita magistratului necorespunzătoare Codului deontologic al

judecătorilor și procurorilor formează obiectul verificărilor în procedura
reglementată de art.64-65 din Regulamentul de organizare și funcționare a CSM,
numai în măsura în care nu se constată întrunirea elementelor constitutive ale
uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.
Legea 303/2004, art. 97 lit. b) (în forma anterioară modificărilor și completărilor

aduse prin Legea nr. 247/2005), art. 99
Legea nr. 247/2005, Titlul XVII, art. I pct. 102
Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor
Regulamentul de organizare și funcționare a CSM, art. 64-65
Art. 97 lit. b) din Legea nr. 303/2004, în forma anterioară modificărilor și

completărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.653 din 22 iulie 2005, reglementa abaterea disciplinară constând
în „nerespectarea prevederilor cuprinse în Codul deontologic al magistraților”.
Prin art. I pct. 102 din Titlul XVII – „Modificarea și completarea Legii
nr.303/2004 privind statutul magistraților” din Legea nr. 247/2005, a fost abrogat art.
97 lit. b) din Legea nr. 303/2004.
Abrogarea art. 97 lit. b) din Legea nr. 303/2004, prin art. I pct.102 din Titlul
XVII – „Modificarea și completarea Legii nr.303/2004 privind statutul magistraților”
din Legea nr. 247/2005, nu are ca efect scoaterea din sfera răspunderii disciplinare a
conduitei necorespunzătoare normelor deontologice.
Din interpretarea dispozițiilor art. 64 alin. (4) și art. 65 alin. (7) din
Regulamentul de organizare și funcționare a CSM, rezultă că încălcarea normelor de
conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor poate fi
constatată prin hotărâre a secției corespunzătoare a CSM, în procedura reglementată
de Regulamentul menționat, hotărâre care se depune la dosarul profesional al
magistratului, însă numai în ipoteza în care, în urma verificărilor efectuate de
inspectorii judiciari, se constată că nu se justifică exercitarea acțiunii disciplinare
pentru vreuna dintre abaterile reglementate de art. 99 din Legea nr.303/2004.
Cu alte cuvinte, conduita judecătorului necorespunzătoare Codului deontologic
formează obiectul verificărilor în procedura reglementată de art.64-65 din
Regulamentul de organizare și funcționare a CSM, numai în măsura în care nu se
constată întrunirea elementelor constitutive ale unei abateri disciplinare.
26
3. Imparțialitate. Respectarea cerinței imparțialității de către inspectorii judiciari
în exercitarea funcțiilor de conducere din cadrul Inspecției Judiciare.
Legea nr.317/2004, art.72 alin.(1)
Art.72 alin.(1) și (2) din Legea nr.317/2004 prevede următoarele:

„Art. 72. - (1) Inspectorii judiciari își desfășoară activitatea în mod independent
și imparțial.
(2) Inspectorii judiciari nu pot efectua cercetarea disciplinară sau orice alte
lucrări care privesc judecători sau procurori din cadrul instanțelor ori parchetelor
unde inspectorul a funcționat. În acest caz, dosarul se repartizează altui inspector
judiciar, în mod aleatoriu, cu respectarea dispozițiilor art. 73.”
Conform art.9 alin.(1) și (2) din Regulamentul privind normele de efectuare a
lucrărilor de inspecţie:
„Art. 9. ─ (1) În exercitarea atribuţiilor, inspectorii sunt obligaţi să adopte o
atitudine obiectivă, echidistantă şi neutră, de natură a înlătura orice suspiciuni privind
lipsa de imparţialitate.
(2) Pentru asigurarea caracterului imparţial şi independent al activităţii,
inspectorii nu pot efectua cercetarea disciplinară sau orice alte lucrări care privesc
judecători sau procurori din cadrul instanţelor ori parchetelor unde au funcţionat.”
Dispozițiile citate sunt aplicabile atât în ceea ce privește activitatea inspectorilor
judiciari de soluționare pe fond a lucrărilor ce le sunt repartizate, cât și în ceea ce
priveşte atribuțiile specifice funcțiilor de conducere din cadrul Inspecției Judiciare.
Cerința de imparțialitate impusă în activitatea inspectorilor judiciari se extinde
și în cazul inspectorilor judiciari care exercită o funcție de conducere, întrucât, pe de o
parte, legea nu cuprinde nicio distincție din această perspectivă, iar, pe de altă parte,
spre exemplu, referatele de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor
prealabile, de modificare a obiectului lucrării şi de desemnare a celui de-al doilea
inspector judiciar ori actul de confirmare a rezoluției de exercitare a acțiunii
disciplinare nu reprezintă o simplă formalitate, ci presupun o analiză de legalitate și
temeinicie a etapelor procedurii disciplinare.
Respectarea principiul imparţialităţii are aplicabilitate generală şi vizează
întreaga procedură disciplinară, inclusiv etapa verificărilor prealabile şi etapa cercetării
disciplinare, indiferent de natura actelor întocmite sau avizate și independent de
reglementarea la nivel legislativ sau infralegislativ a atribuțiilor ce revin inspectorului-
şef, inspectorului-şef adjunct şi directorilor de direcţii în cadrul derulării procedurii
disciplinare.
ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr.111 din 13 iulie 2020, Decizia nr.184 din 19
octombrie 2020, Decizia nr.215 din 16 noiembrie 2020
27
4. Rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare. Confirmarea rezoluției de
exercitare a acțiunii disciplinare față de un judecător de către un procuror, în
exercitarea funcției de inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare, în calitate de
înlocuitor al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare.
Legea nr. 303/2004, art. 1 alin. (2)

Legea nr. 317/2004, art. 47 alin. (3), art. 65 alin. (2), art. 67 alin. (8)
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, art. 5 alin. (1) și art. 6 alin.
(1)
Decizia Curții Constituționale nr. 421 din 4 iulie 2019
Exercitarea de către procurorul care îndeplinește funcția de inspector-șef

adjunct al Inspecției Judiciare, în calitate de înlocuitor al inspectorului-șef, a atribuției
prevăzute de art.47 alin.(3) din Legea nr.317/2004, constând în confirmarea rezoluției
de exercitare a acțiunii disciplinare față de un judecător, nu reprezintă o încălcare a
principiului separației între cariera funcției de judecător și cariera funcției de procuror
instituit expres de art.1 alin.(2) din Legea nr.303/2004.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 65 alin. (2) şi art. 67 alin. (8) din Legea nr.
317/2004, precum şi ale art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din Regulamentul de organizare
şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare1, rezultă că inspectorul-șef adjunct „este
înlocuitorul de drept al inspectorului-șef”, are competența de a-l ajuta pe acesta din
urmă „în activitatea de verificare și avizare a actelor și rezoluțiilor întocmite de
inspectorii judiciari”, fiindu-i chiar conferit de lege dreptul de a asigura interimatul
funcției de inspector-șef, în caz de încetare a mandatului (ca urmare a altor situații
decât expirarea mandatului) persoanei numită în funcția de inspector-șef.
Dispozițiile citate conferă inspectorului-șef adjunct competența necondiționată
de a îndeplini toate atribuțiile funcției de inspector-șef, atât în cazul încetării
mandatului acestei funcții (ca urmare a altor situații decât expirarea), cât și în orice altă
situație de imposibilitate de exercitare a atribuțiilor funcției.
Respectarea principiului separației între cele două funcții judiciare este
asigurată în domeniul răspunderii disciplinare atât în faza administrativă, cât și în etapa
administrativ-jurisdicțională. Astfel, în faza administrativă, desfășurată de Inspecția
Judiciară, verificările prealabile sunt efectuate, în raport cu funcția magistratului
cercetat, fie de Direcția de inspecție pentru judecători (cum s-a întâmplat în cauza
1
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul
inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr.134/2018, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1049 din 11 decembrie 2018, a fost abrogat prin Ordinul inspectorului-
șef al Inspecției Judiciare nr. 49/2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și
funcționare a Inspecției Judiciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591
din 11 iunie 2021. Dispozițiile art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin
Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr.134/2018 își au corespondentul în
dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 4 din Regulamentul aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al
Inspecției Judiciare nr. 49/2021, conform cărora: „Art.3 – (1) Inspecția Judiciară este condusă
de un inspector-șef, judecător, ajutat de un inspector-șef adjunct, procuror”; „Inspectorul-șef
adjunct îndeplinește atribuțiile stabilite prin lege, regulamente și ordine ale inspectorului-
șef”.
28
dedusă judecății), fie de Direcția de inspecție pentru procurori. Ulterior, în faza
administrativ-jurisdicțională, acțiunea disciplinară este soluționată fie de Secția pentru
judecători în materie disciplinară (cum s-a întâmplat în cauza dedusă judecății), fie de
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM.
În acest sens, sunt edificatoare considerentele de la paragrafele 21, 24, 27 și 28
din Decizia Curții Constituționale nr.421 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 854 din 22 octombrie 2019.
În consecință, Completul de 5 judecători a reținut că este neîntemeiată excepția
nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare față de un judecător,
pentru motivul că a fost confirmată de inspectorul-șef adjunct al Inspecției Judiciare,
având funcția de procuror.
5. Rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare. Întocmirea actelor

premergătoare cu încălcarea principiului imparțialității. Nulitate absolută.

Codul de procedură civilă, art. 177 alin. (2)
În jurisprudenţa în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și

procurorilor (Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători
nr.312 din 4 decembrie 2017 şi nr.50 din 25 februarie 2019) s-a reținut că actul de
sesizare a instanţei disciplinare (rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare) este un
act procesual ce poate fi cenzurat (sub aspectul nulităţii) de instanţa sesizată, validitatea
acestui act depinzând de validitatea actelor anterioare din procedura administrativă
disciplinară, instanţa disciplinară având competența de a cenzura validitatea actului de
sesizare şi a actelor anterioare acestuia, pe care el se întemeiază.
Este întemeiată excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii
disciplinare, ca o consecință a faptului că referatele de prelungire a termenului de
efectuare a verificărilor prealabile, de modificare a obiectului lucrării şi de desemnare
a celui de-al doilea inspector judiciar au fost avizate, cu încălcarea principiului
imparţialităţii prevăzut de art.72 alin.(1) din Legea nr.317/2004, de către inspectorul-
şef şi de directorul Direcţiei de inspecţie pentru procurori, care formulaseră anterior
declaraţii de abţinere.
Dispoziţiile art.72 alin.(1) din Legea nr.317/2004, care prevăd că „Inspectorii
judiciari își desfășoară activitatea în mod independent și imparțial” sunt aplicabile
atât în ceea ce privește activitatea inspectorilor judiciari de soluționare pe fond a
lucrărilor ce le sunt repartizate, cât și în ceea ce priveşte procedurile administrative,
cum sunt cele de aprobare şi avizare, efectuate în exercitarea atribuțiilor specifice
funcțiilor de conducere din cadrul Inspecției Judiciare (inspector-şef ori director al
direcţiei de inspecție).
Nulitatea referatelor respective pentru încălcarea principiului imparțialității are
consecinţe directe asupra validităţii tuturor actelor întocmite ulterior, conform
dispoziţiilor art. 177 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora nulitatea
nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea ori o altă sancţiune procedurală sau
dacă se produce ori subzistă o vătămare.
ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr.111 din 13 iulie 2020
29
6. Rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare confirmată de inspectorul-șef
adjunct, aflat în situație de incompatibilitate. Nulitate absolută.
Legea nr.317/2004, art.72 alin.(1) și (2)

Codul de procedură civilă, aart.41 și următoarele, art.176
Conform art.72 alin.(1) și (2) din Legea nr.317/2004:

„Art. 72. - (1) Inspectorii judiciari își desfășoară activitatea în mod independent
și imparțial.
(2) Inspectorii judiciari nu pot efectua cercetarea disciplinară sau orice alte
lucrări care privesc judecători sau procurori din cadrul instanțelor ori parchetelor
unde inspectorul a funcționat. În acest caz, dosarul se repartizează altui inspector
judiciar, în mod aleatoriu, cu respectarea dispozițiilor art. 73.”
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor citate cu dispozițiile referitoare la
„incompatibilitate” și „abținere” din cuprinsul art.41 și următoarele din Codul de
procedură civilă, rezultă că nerespectarea de către inspectorul-șef adjunct, în exercitarea
atribuției de confirmare a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, a normelor
care instituie un caz de incompatibilitate (atunci când procedura disciplinară vizează
un procuror de la o unitate de parchet în cadrul căreia a funcţionat şi procurorul care
îndeplinește funcția de inspector-şef adjunct) atrage sancţiunea nulităţii absolute a
rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare.
Confirmarea rezoluţiei de exercitare a acțiunii disciplinare cu nesocotirea
prevederilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 răstoarnă prezumţia de legalitate
a acestui act administrativ şi, constatându-se încălcarea unei dispoziţii legale cu privire
la o condiţie extrinsecă a actului, sancţiunea aplicabilă este nulitatea absolută, în
condiţiile art. 176 din Codul de procedură civilă, întrucât rezoluţia reprezintă actul de
sesizare a instanţei de disciplină, iar efectele asupra carierei magistratului în cauză nu
pot fi înlăturate decât prin constatarea nulităţii absolute a acțiunii disciplinare, ca
urmare a încălcării unei norme imperative ce vizează un interes general, și anume acela
al desfăşurării activităţii unei entităţi publice în condiții de legalitate.
30
III. PROCEDURA JUDICIARĂ
Inadmisibilitate.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018
Este inadmisibilă contestaţia în anulare întemeiată pe motivul prevăzut de art.

503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă (potrivit căruia hotărârea dată în
recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut), dacă nu sunt îndeplinite
condiţiile referitoare la invocarea excepţiei în cursul judecării recursului, pe de-o parte,
şi omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la această excepție, pe de altă parte.
În susţinerea contestaţiei în anulare, a fost invocată Decizia Curţii
Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, prin care s-a constatat existenţa unui
conflict de natură constituţională între Parlament şi instanţa supremă, pentru
nerespectarea de către aceasta din urmă a normelor referitoare la alcătuirea instanței.
La paragraful 161 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie
2018, instanţa de contencios constituţional „reține că […] hotărârea dată în recurs
este supusă contestației în anulare, dacă a fost pronunțată cu încălcarea normelor
referitoare la alcătuirea instanței, în condițiile în care se invocase excepția
corespunzătoare, iar instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia (s.n.)
[art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă]. Se mai reține că o asemenea
normă este de ordine publică și nu poate fi, astfel, acceptată în niciun fel încălcarea
normelor legale referitoare compunerea instanței”.
Raportat la considerentele citate din Decizia Curţii Constituţionale nr.
685/2018, contestatoarea avea deschisă calea de atac formulată, pentru motivul
prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, doar cu respectarea
condiţiilor prevăzute în cuprinsul acestui text legal, respectiv dacă ar fi invocat în
cursul judecăţii recursului, împrejurarea că instanța a fost constituit cu încălcarea
normelor referitoare la alcătuirea instanţei, ceea ce, însă, nu s-a întâmplat.
Intenţia legiuitorului, prin instituirea condiţiei sus-menţionate, a fost să
sancţioneze inacţiunea părţii, pasivitatea acesteia, neputându-se susţine că, prin
pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685/2018, nu mai trebuie dovedită
îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1 teza a doua din Codul de
procedură civilă, din moment ce însăşi Curtea Constituţională le-a reţinut expres în
considerentele deciziei.
ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr. 50 din 9 martie 2020
31
Interpretarea noţiunii de „eroare materială”.
În ceea ce priveşte motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin.

(2) pct. 2 din Codul de procedură civilă (potrivit căruia dezlegarea dată recursului este
rezultatul unei erori materiale), interpretarea noţiunii de „eroare materială” este
restrictivă, în sensul că se circumscriu acesteia greşeli evidente şi involuntare cu privire
la aspecte esenţiale de ordin formal-procedural, care au dus la pronunţarea unei soluţii
eronate. Noțiunea respectivă nu se referă la greşeli de judecată, cum ar fi, de exemplu,
modul în care instanţa a apreciat probele sau a înţeles să interpreteze o dispoziţie legală.
Verificarea unei astfel de greşeli materiale nu trebuie să implice reexaminarea
fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestaţia în anulare tinde la
desfiinţarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele
expres şi limitativ prevăzute de lege.
ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr. 50 din 9 martie 2020
3. Contestație în anulare. Art.503 alin.(2) pct.1, 3 și 4 din Codul de procedură

civilă. Critici vizând atribuțiile magistratului-asistent constând în participarea la
deliberare și redactarea hotărârii. Dreptul de acces la un judecător.
Constituție, art.21
Codul de procedură civilă, art.401 alin.(2), art.426 alin.(1),
art.503 alin.(2) pct.1, 3 și 4
Legea nr.303/2004, art.66 alin.(1), (3) și (4), art.71
Circumscris motivelor de contestație în anulare prevăzute de art.503 alin.(2)

pct.1, 3 și 4 din Codul de procedură civilă, sunt criticate faptul că hotărârea atacată a
fost redactată de magistratul-asistent și faptul că procesul de deliberare este secret
inclusiv pentru magistratul-asistent, susținându-se încălcarea dreptului de acces la un
judecător, ca formă a dreptului fundamental de acces la justiție.
Atribuțiile magistratului-asistent de participare la deliberări și de redactare a
hotărârii sunt reglementate expres de lege, după cum urmează:
- art.71 din Legea nr.303/2004 dispune expres în sensul că „Magistrații-
asistenți care participă la ședințele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție
[...] participă cu vot consultativ la deliberări și redactează hotărâri, conform
repartizării făcute de președinte pentru toți membrii completului de judecată”;
- art.401 alin.(2) din Codul de procedură civilă, conform căruia: „Minuta, sub
sancţiunea nulităţii hotărârii, se va semna pe fiecare pagină de către judecători şi,
după caz, de magistratul-asistent [...].”
- art.426 alin.(1) din Codul de procedură civilă, conform căruia: „Hotărârea se
redactează de judecătorul care a soluţionat procesul. Când în compunerea
completului de judecată intră şi [...] magistraţi-asistenţi, preşedintele îl va putea
desemna pe unul dintre aceştia să redacteze hotărârea.”
Atât timp cât funcția de magistrat-asistent este reglementată prin Legea
nr.303/2004, ca funcție specifică sistemului judiciar, iar magistratul-asistent se bucură
32
de stabilitate (art.66 alin.1 din lege), îi sunt impuse condițiile generale de numire
prevăzute pentru funcția de judecător și procuror (art.66 alin.3 din lege) și i se aplică
dispozițiile legale privind incompatibilitățile și interdicțiile, formarea profesională
continuă și evaluarea periodică, drepturile și îndatoririle, precum și răspunderea
disciplinară a judecătorilor și procurorilor (art.66 alin.4) și are vot consultativ la
deliberări (art.71 din lege), se reține că, prin activitățile pe care le îndeplinește în
activitatea de judecată, este asigurat părților dreptul de acces la instanță, în sensul
Convenției, în componenta sa referitoare la independența și imparțialitatea instanței,
așa cum s-a reținut în jurisprudența CEDO (Campbell și Fell/Regatul Unit, nr. 7819/77
și 7878/77, 28 iunie 1984, pct.81; Ibrahim Gürkan/Turcia, nr.10987/10, 3 iulie 2012,
pct.18).
4. Excepție de neconstituționalitate. Cerere de suspendare a judecății formulată

în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă până la
soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate.
Codul de procedură civilă, art. 413 alin. (1) pct. 1, art. 509 alin. (1) pct. 11
Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (5)
Referitor la cererea de suspendare formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1
din Codul de procedură civilă, prin care se solicită suspendarea judecării cauzei până la
soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională, se reţine
că lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în
cazul admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia
de neconstituţionalitate, precum şi abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992,
care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a
excepţiei de neconstituţionalitate, relevă intenţia legiuitorului, manifestată în noile
reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de
către judecător a unei asemenea măsuri, instanţa de judecată fiind cea chemată să
decidă asupra oportunităţii măsurii, inclusiv cu luarea în considerare a poziţiei
procesuale a părţii care a solicitat oprirea cursului judecăţii, în condiţiile în care
interesul soluţionării cu celeritate a cauzei îi aparţine.
Posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcţie de circumstanţele
concrete ale cauzei, este condiţionată de respectarea dreptului la un proces echitabil şi
a obligaţiei de soluţionare a cauzelor într-un termen rezonabil în vederea unei mai bune
administrări a actului de justiţie, precum şi a respectării principiului aflării adevărului,
instanţa fiind datoare să valorifice dispoziţiile legale incidente, fără a aduce atingere
drepturilor şi interesele legitime ale celorlalte părţi.
Aşadar, acest caz de suspendare facultativă constituie un instrument util pentru
a preîntâmpina pronunţarea unor hotărârii contradictorii, or soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate nu poate fundamenta măsura suspendării facultative, partea având
la dispoziţie remediul procesual instituit de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din
Codul de procedură civilă, o soluţie contrară având drept finalitate tergiversarea
soluţionării cauzei, motiv pentru care Înalta Curte a dispus respingerea cererii de
suspendare formulată în cauză.
33
5. Recursul reglementat de art.51 alin.(3) din Legea nr.317/2004, împotriva
hotărârii pronunțate de CSM în exercitarea rolului de instanță de judecată în
domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor. Calificare
juridică. Cale de atac efectivă și devolutivă.
Constituție, art. 134 alin. (3)

Deciziile Curții Constituționale nr.17 din 21 ianuarie 2020
și nr.381 din 31 mai 2018
Calea de atac intitulată „recurs”, reglementată de art.51 alin.(3) din Legea

nr.317/2004, care poate fi formulată împotriva hotărârii secției CSM prin care se
soluționează acțiunea disciplinară exercitată împotriva unui judecător sau procuror,
este o veritabilă cale de atac efectivă și devolutivă împotriva hotărârii organului
disciplinar, în cadrul căreia sunt luate în considerare toate aspectele și sunt verificate
atât legalitatea procedurii, cât și temeinicia hotărârii atacate, acesta fiind și sensul art.
134 alin. (3) din Constituție (Decizia Curții Constituționale nr.17 din 21 ianuarie 2020,
pct.31-34; Decizia Curții Constituționale nr.381 din 31 mai 2018, pct.24, 25 și 30).
ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr.126 din 7 septembrie 2020
6. Revizuire. Art.509 alin.(1) pct.11 din Codul de procedură civilă. Excepție de

neconstituționalitate admisă cu privire la dispozițiile art.51 alin.(3) din Legea
nr.317/2004.

Deciziile Curții Constituționale nr.17 din 21 ianuarie 2020
și nr. 381 din 31 mai 2018
În cadrul dosarului având ca obiect recursul exercitat în temeiul art.51 alin.(3)

din Legea nr.317/2004 a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
respective.
Prin Decizia nr.17 din 21 ianuarie 2020, Curtea Constituțională a respins, ca
devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art.51 alin.(3) din Legea nr.317/2004, reținând că, prin Decizia nr. 381 din 31 mai
2018, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile
respective sunt constituționale doar în măsura în care se interpretează că "recursul"
prevăzut de acestea este o cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor CSM,
pronunțate în materie disciplinară.
În considerentele Deciziei nr.17 din 21 ianuarie 2020, Curtea Constituțională a
reținut că, deși potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de
neconstituționalitate a fost respinsă ca devenită inadmisibilă, potrivit jurisprudenței
Curții2, decizia poate constitui motiv al unei cereri de revizuire, conform art. 509 alin.
(1) pct. 11 din Codul de procedură civilă.
2
Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015, paragraful 18; Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015,
paragrafele 19-23; Decizia nr. 365 din 2 iunie 2016, paragraful 40; Decizia nr. 708 din 15
noiembrie 2018, paragraful 23
34
Învestită fiind cu soluționarea cererii de revizuire formulate în temeiul art.509
alin.(1) pct.11 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte a reținut că cererea este
nefondată, pentru următoarele argumente:
(i) Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.51 alin.(3) din
Legea nr.317/2004 fundamentează o eventuală soluție de admitere a cererii de
revizuire numai în măsura în care se constată că decizia a cărei revizuire este în
dezacord cu soluția și considerentele Curții Constituționale. Cu alte cuvinte, soluția de
admitere a excepției de neconstituționalitate nu determină în mod automat admiterea
cererii de revizuire și schimbarea în tot sau în parte a hotărârii atacate.
(ii) În cauza dedusă judecății, prin raportare la soluția și considerentele Deciziei
Curții Constituționale nr.381 din 31 mai 2018, s-a constatat că hotărârea a cărei revizuire
se cere, pronunțată în soluționarea unui recurs exercitat în temeiul art.51 alin.(3) din
Legea nr.317/2004, respectă argumentele avute în vedere de Curtea Constituțională în
sensul constituționalității dispozițiilor respective.
(iii) Esența raționamentului Curții Constituționale vizează constituționalitatea
dispozițiilor art.51 alin.(3) din Legea nr. 317/2004, în sensul că „recursul” exercitat
împotriva hotărârii secției Cprin care s-a soluționat acțiunea disciplinară este necesar
să reprezinte „o veritabilă cale de atac devolutivă [...], prin luarea în considerare a
tuturor aspectelor și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei
hotărârii instanței disciplinare”.
(iii) Din analiza deciziei atacate, s-a constatat că Înalta Curte, învestită cu recursul
exercitat în temeiul art.51 alin.(3) din Legea nr.317/2004, nu s-a limitat la o analiză a
legalității, ci a analizat inclusiv temeinicia hotărârii instanței disciplinare, sub aspectul
situației de fapt reținute prin prisma probatoriului administrat. Astfel, pe baza
materialului probator administrat, Înalta Curte a analizat existența elementelor
constitutive ale abaterilor disciplinare imputate, a examinat toate apărările formulate
cu privire la situația de fapt și de drept și a răspuns în concret apărărilor formulate de
părți cu privire la latura obiectivă și subiectivă a abaterilor și la individualizarea sancțiunii
disciplinare.
ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr.126 din 7 septembrie 2020
35

BJD 2020 03

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

BJD 2020 03

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Editor-coordonator

Judecător Corina-Alina Corbu, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Codul de procedură civilă – Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă

Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. a)

În circumstanțele cauzei, s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive

ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr. 31 din 3 februarie 2020

2. Judecător. Opinii exprimate în mediul online (Facebook), în afara exercitării

Legea nr.303/2004, art.99 lit.a), art.100 lit.b)

În circumstanțele cauzei, s-a reținut că sunt îndeplinite elementele constitutive

ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr. 62 din 18 mai 2020

3. Judecător. Interviu publicat în mass-media în cadrul căruia sunt formulate

Legea nr.303/2004, art.99 lit.a)

Circumscris abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.a) din Legea

ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr.192 din 2 noiembrie 2020

Art. 99 lit. c) Legea nr.303/2004: „atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor

Procuror. Atitudine contrară standardelor de conduită impuse magistraţilor în

Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. c), art. 100 lit. a)

În cauză, în sarcina procurorului s-a reţinut săvârşirea abaterii disciplinare

ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr. 30 din 3 februarie 2020

Art. 99 lit. f) Legea nr. 303/2004: „refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de

1. Judecător. Refuzul de a îndeplini activitățile repartizate conform planificării de

Legea nr.303/2004, art.99 lit.f)

În cauză, s-a reținut săvârșirea de către judecător a abaterii disciplinare

ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr.214 din 16 noiembrie 2020

2. Procuror. Refuzul de a dispune măsura solicitată de prim-procuror, justificat de

Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. f)

ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr. 30 din 3 februarie 2020

Procuror. Nerespectarea ordinului procurorului ierarhic superior privind

Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. g)

ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr. 30 din 3 februarie 2020

1. Judecător. Dosare de primă instanță cu o vechime de 5-12 ani.

Legea nr.303/2004, art.99 lit.h) teza întâi

În circumstanțele cauzei, s-a reținut săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de

ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr.213 din 16 noiembrie 2020

2. Procuror. Nesoluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Lipsa vinovăției.

Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. h)

ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr. 30 din 3 februarie 2020

Procuror. Referi făcute în cuprinsul unui comunicat de presă cu privire la pasaje

Legea nr. 544/2001, art.12 alin.(1) lit.e)

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr.

ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr.75 din 2 iunie 2020

Judecător. Absențe nemotivate de la serviciu, în mod repetat și care au afectat

Legea nr.303/2004, art.4, 90 alin. (2), art.99 lit.k), art.100 lit.b)

În circumstanțele cauzei, a fost reținută în sarcina judecătorului săvârșirea

ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr.214 din 16 noiembrie 2020

1. Procuror. Nerespectarea dispoziţiei prim-procurorului privind organizarea de

Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. m)

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea

ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr. 30 din 3 februarie 2020

2. Procuror. Solicitare adresată grefierului-şef de a introduce în ECRIS dosare

Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. m)

Circumscris abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr.

ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr.31 din 3 februarie 2020

Judecător. Nerespectarea în mod repetat a termenului de redactare a hotărârilor

Legea nr.303/2004, art.99 lit.r), art.100 lit.b)

A fost reținută întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare

ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr.70 din 25 mai 2020

Art.99 lit. t) Legea nr.303/2004: „exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă

1. Judecător. Respingere, ca tardiv introdusă, a plângerii depuse în termen, prin

ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia nr. 68 din 25 mai 2020

2. Judecător. Soluționarea unei cauze contrar rezolvării de principiu date de

Legea nr.303/2004, art.99 lit.ș), art.99 lit.t) teza a doua

În cauză, judecătorului i se impută săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de