Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
COD: PTE 47
Mediului si SSM
PROCEDURA TEHNICA DE EXECUTIE Editie Nr. 1
LUCRARI DE FORARE SI SONDARE IN
Pagina 1 din 5
CONSTRUCTII
1. SCOP
2. DOMENIUL DE APLICARE
3. DEFINITII SI PRESCURTARI
4. DOCUMENTE DE REFERINTA
5. DESCRIEREA PROCEDURII
5.1.Sonda este o construcţie minieră specială, de formă cilindrică, verticală sau înclinată,
caracterizată printr-un raport mare între lungime (adâncime) şi diametru, executată cu
instalaţii speciale. Deschiderea de formă cilindrică, fără consolidare cu burlane, se numeşte
gaura de sondă. Partea superioară a unei sonde se numeşte gura sondei, iar parte inferioară
–talpa sondei. Gaura de sondă este delimitată lateral de peretele găurii de sondă.
Forarea (forajul) cuprinde un complex de lucrări de traversare, consolidare şi izolare a rocilor
traversate, necesar executării unei sonde. Este o operaţie de dislocare a rocilor şi de
evacuare la suprafaţă a fragmentelor rezultate (detritus).
Forarea sau săparea sondelor se execută cu ajutorul instalaţiilor de forare (foraj). Funcţie de
scopul urmărit instalaţiile de foraj sunt de capacitate mare (sonde sau instalaţii grele de foraj)
şi instalaţii de foraj de mică adâncime (sondeze, sau instalaţii uşoare de foraj).
Sondele au putere instalată mare (mii de CP), execută găuri la adâncimi mari (mii de metri),
cu diametre mari (sute de mm la 7000mm- forajele de mare diametru). Garnitura de foraj
utilizată este de diametru mare (se măsoară în inci=tol; 1inci=25,4mm).
Sondezele au puteri instalate mici (sute de CP), execută găuri frecvent de până la 1000m,
dar pot ajunge şi la 2000m, găuri cu diametre mici.
Dislocarea rocii în talpa sondei se execută cu instrumente speciale. Scopul executării
forajului impune modul în care se face dislocarea rocii în talpa sondei. Pentru forajele de
cercetare, care urmăresc obţinerea unor eşantioane, dislocarea în talpa sondei se face
circular, cu ajutorul unui instrument numit cap de carotieră (freză). În acest caz vorbim de
forajul prin carotaj mecanic. Eşantioanele obţinute se numesc carote.
Dacă dislocarea în talpa sondei este circulară completă, instrumentul de dislocare se
numeşte sapă.
Instrumentul de dislocare este antrenat cu ajutorul garniturii de foraj (prăjini de foraj), iar
detritusul este scos la suprafaţă de fluidul de foraj (de circulaţie).
5.2.Tipuri de foraje
Forajul rotativ se caracterizează prin circulaţia continuă a fluidului de foraj (fluid de circulaţie).
Sistemul care asigură circulaţia fluidului are o parte exterioară (elementele de suprafaţă) şi
una interioară (elementele din sondă).
Elementele de suprafaţă sunt: habe sau batale, pompe, manifold, încărcător, furtun de foraj,
cap hidraulic, echipament de curăţire a fluidului de foraj. În sondă sistemul cuprinde garnitura
de foraj, sapă, spaţiu inelar (garnitură-peretele sondei).
Circuitul normal al fluidului de foraj (circulaţie directă) este: habe-pompă-manifold-încărcător-
furtun-cap hidraulic-garnitură de foraj-sapă-spaţiu inelar-echipament de curăţire-habă.
Circuitul invers, cu intrarea prin spaţiul inelar şi ieşirea prin garnitura de foraj, poartă numele
de circulaţie inversă.
Prezenţa argilelor bentonitice, a unor roci friabile (nisip, siltit), sau a unor săruri, fac
imposibilă utilizarea ei. Avantajele apei sunt date de debitele mari cu care se poate lucra şi
de curăţirea eficientă a tălpii şi a sapei, ceea ce duce la viteze mari de săpare.
2.1.2. Noroaie de foraj
Noroaiele de foraj sunt cele mai utilizate fluide de foraj. După compoziţie se împart în:
noroaie naturale sau netratate, noroaie tratate, noroaie emulsionate.
a. noroiul natural se formează în timpul forajului din apă şi argila dislocată, sau se prepară la
suprafaţă din apă şi argile hidratabile şi dispersabile (grupa bentonitelor cu mineral principal
montmorillonitul, alături de care mai sunt nontranitul, hectoritul, saponitul). În amestec cu
apa, se produce umflarea şi dispersarea particulelor argiloase.
b. noroaiele tratate se obţin din cele naturale prin adăugare de reactivi de reducere a
vâscozităţii şi filtraţiei şi materiale de îngreuiere. Şi aceste noroaie sunt sensibile la săruri,
dar mult mai puţin.
Reducerea densităţii acestor noroaie se face prin adăugare de apă, dar în acest caz,
noroiului îi creşte capacitatea de filtraţie. Este necesar ca noroiul să se îmbogăţească în
material coloidal şi se adaugă argilă bentonitică, activată cu carbonat de calciu (trassgel).
Creşterea densităţii noroiului se face prin adăugare de materiale cu densităţi ridicate (barit,
hematit, magnetit, galena).
Corectarea vâscozităţii se face prin adăugare de argilă coloidală, sau substanţe
macromoleculare hidrofile (creşterea vâscozităţii). Adăugarea de fluidizanţi duce la scăderea
vâscozităţii.
c. noroaiele speciale se folosesc atunci când noroaiele tratate nu mai pot fi folosite, datorită
contaminării puternice. Acestea pot fi:noroaie inhibitate (inhibate) şi fluide cu conţinut redus
de solide argiloase. Din categoria noroaielor inhibate noroiul salin saturat se foloseşte la
traversarea masivelor de sare.
d. noroaiele emulsionate se obţin din primele trei tipuri prin adăugare de petrol brut sau
motorină, obţinându-se o emulsie de tipul ulei în apă. Sunt rezistente la sărurile
contaminante, rezistă bine la temperaturi ridicate şi suportă o încărcare mare cu argilă.
2.1.3.Fluide pe bază de produse petroliere
Din această categorie fac parte fluidele negre, care conţin foarte puţină apă, sau chiar deloc.
Fluidul este petrolul brut sau motorina, iar coloidul este asfaltul oxidat natural, sau suflat cu
aer. Filtraţia fluidului este aproape nulă, este inert la contaminanţi, rezistent la temperatură şi
cu capacitate mare de lubrifiere.
Aceste fluide sunt recomandate la traversarea formaţiunilor argiloase, a celor cu săruri
contaminante, la forajul de mare adâncime, la rezolvarea unor accidente tehnice, etc.
Dezavantajele constau în: preţul ridicat, pericolul de incendiu şi întreţinerea lor dificilă (măsuri
de prevenire a pătrunderii apei).
2.2. Fluide de foraj gazoase
Cel mai folosit fluid gazos este aerul, dar siguranţă mai mare, o dau gazele de la
eşapamentul motoarelor cu ardere internă (numai la instalaţiile care funcţionează cu astfel de
motoare). La forajul cu gaze se obţin viteze mari de foraj. Ele asigură evacuarea eficientă a
detritusului, precum şi răcirea sapei. Forajul cu gaze se aplică în roci stabile, fără fluide sub
presiune şi fără acvifere.
2.3. Fluide de foraj amestec lichid-gaz
Pentru forarea în prin acvifere, roci permeabile sau fisurate, se folosesc noroaiele aerate,
care se obţin prin injectarea în noroiul de foraj, a aerului comprimat, obţinându-se densităţi
diferite ale noroiului. La ieşirea din sondă aerul se separă de noroi.
Proprietăţile fluidelor de foraj sunt cele care dau calitatea unui fluid de foraj.
1. densitatea crează contrapresiunea asupra depozitelor traversate. Se determină prin
cântărire cu cântare specifice.
2. proprietăţile reologice (vâscozitatea, tensiunea de forfecare, tixotropia) caracterizează
comportarea fluidului la curgere. Vâscozitatea şi tensiunea de forfecare contribuie la
evacuarea detritusului, la colmatarea peretelui sondei, împiedică depunerea detritusului în
sondă şi pătrunderea fluidului în roci cu permeabilitate mare. Tixotropia este proprietatea
noroaielor de foraj de a forma o structură cu aspect de gel, atunci când este în repaos. Prin
agitare structura se distruge şi noroiul devine fluid (sol). Transformarea sol-gel şi gel-sol se
poate repeta de o infinitate de ori. La oprirea circulaţiei, fragmentele de detritus sunt prinse în
structura gelului, fără să se sedimenteze.
3. capacitatea de filtrare şi de colmatare este proprietatea fluidelor de foraj de a depune pe
peretele sondei (colmatare) o crustă solidă (turtă de colmatare), ca urmare a pătrunderii fazei
lichide din fluidul de foraj, în rocile traversate (filtrare). Fluidul de calitate are filtrare redusă,
iar turta de colmatare este subţire, impermeabilă şi cu mare aderenţă la peretele sondei.
4. conţinutul de nisip se referă la conţinutul în particule solide, care nu a putut fi separat cu
mijloacele existente în sondă. Un fluid cu mult nisip are proprietăţi abrazive şi produce uzura
componentelor cu care vine în contact.
Amestecul apei şi argilei se face fie în sondă, pe cale naturală, fie la suprafaţă cu ajutorul
unui mixer. Prima metodă se utilizează atunci când sunt traversate roci cu conţinut mare de
bentonită, şi parte din roca dislocată se dispersează în fluid, care apoi este tratat
corespunzător. La metoda a doua argila şi apa se amestecă la suprafaţă în amestecătorul
hidraulic (mixer).
6. RESPONSABILITATI
7. INREGISTRARI