PREPARATE DERMO-COSMETICE

ŞI DE IGIENĂ
Preparatele dermo-cosmetice sunt produse care au fost dezvoltate
pentru a fi utilizate pe piele sau pe păr, cu scopul de a îmbunătăți starea
acestora, de a le proteja și de a le menține sănătoase. Aceste produse sunt
formulate cu ingrediente active care pot ajuta la tratarea diferitelor afecțiuni
dermatologice, precum acnee, psoriazis sau eczeme, sau la prevenirea
îmbătrânirii premature a pielii.
Preparatele dermo-cosmetice pot fi clasificate în funcție de diferite
criterii, cum ar fi scopul terapeutic, tipul de piele sau păr pentru care sunt
destinate, sau tipul de ingredient activ din compoziția lor. Acestea pot fi sub
formă de creme, loțiuni, geluri, măști, seruri sau alte tipuri de produse.
Preparatele dermo-cosmetice sunt diferite de produsele cosmetice
obișnuite, întrucât acestea conțin ingrediente active care sunt utilizate în scopuri
terapeutice, în timp ce cosmeticele sunt formulate cu scopul de a îmbunătăți
aspectul fizic al pielii sau al părului.
CLASIFICAREA PREPARATELOR PENTRU ÎNGRIJIREA FEŢEI

1.1.PREPARATELE COSMETICE

1.1.1. DEFINITIE ŞI ROLUL LOR IN MENTINEREA TINERETII

Produsele cosmetice sunt preparate (creme, emulsii, soluţii,sprayuri,

loţiuni ), utilizate topic (pe piele) cu scop: de curăţire, protejare, menţinerea
sănătăţii, estetic sau pentru îndepărtarea mirosurilor neplăcute, care nu
conţin substanţe puternic active.
Cosmetica sau cosmetologia este disciplina care se ocupa cu ingrijirea si
infrumusetarea externa a corpului, prin utilizarea anumitor preparate.
Aspectele de ordin estetic sunt specific umane din cele mai vechi timpuri,
la ambele sexe, iar pentru atingerea acestui deziderat s-au fost utilizate diverse
preparate. În urma dezvoltării ştiinţelor medico-farmacetice s-au clarificat
diferite aspecte legate de anatomia, fiziologia pielii şi s-au descoperit materii
prime din care s-au preparat noi sortimente de produse cosmetice.
Industrializarea a contribuit la creşterea incidenţei bolilor alergice şi a
problemelor dermatologice, iar aceste afecţiuni sunt prezente la circa 50% din
populaţie.
Termenul piele sensibilă defineşte intoleranţa la un număr mare de
preparate dermo-cosmetice, fenomen întâlnit la majoritatea pacienţilor
predispuşi la alergii şi cu probleme dermatologice.La aceşti pacienţi, s-a
observat acutizarea problemelor dermatologice la utilizarea unor produse
cosmetice. Simptomele iritaţiei afectează 1-10% dintre persoanele care folosesc
produse cosmetice pentru îngrijirea feţei, simptome care constau în: usturime,
mâncărime, înroşire, şi apar la câteva minute de la aplicarea produsului. Aceste
simptome sunt provocate, în general, de prezenţa conservanţilor, parfumului şi
alcoolului. Parfumul este considerat primul alergen, iar frecvenţa testelor
pozitive la persoanele care le utilizează este 5 – 14%. Pe locul al doilea pe lista
substanţelor care produc alergii se află conservanţii.
Rezolvarea acestor probleme s-a rezolvat în procent mare după apariţia
dermocosmeticelor, cosmetice create special pentru anumite tipuri de piele şi
anumite afecţiuni.
Dermo-cosmeticele sunt produse de ingrijire a pielii care nu contin:
parabeni, coloranti, parfumuri şi sunt: hipoalergenice, noncomedogenice, contin
ingrediente farmaceutice, iar comercializarea este exclusiv prin farmacii.
1.1.2. ORGANUL CUTANAT

Pielea este un înveliş de origine ectodermică, cu suprafata de 1,5-2 m2,

greutate de circa 4 kilograme de natură epitelial conjunctivă care îndeplineşte
funcţii de importanţă vitală pentru organism, variază în funcţie de sex, vârstă,
regiune şi este alcătuită din trei straturi principale: epiderm, derm şi
hipoderm.
 Epidermul este alcătuit din următoarele straturi:
- stratul cornos – este stratul protector exterior format din celule moarte complet
cheratinizate şi lipsite de nucleu;
- stratul lucid – este format din celule alungite fusiforme translucide;
- stratul granulos – format din 1 până la 5 rânduri de celule romboidale;
- stratul spinos alcătuit din 6 până la 20 de rânduri de celule poliedrice cu nucleu
între ele fiind prezentă limfa care asigură nutriţia acestor celule;
- stratul bazal sau germinativ alcătuit dintr-un singur strat de celule cilindrice cu
nucleu, care se divid reînnoindu-se astfel celulele epiteliale din substraturile
epidermului.
Epidermul este lipsit de vase sanguine, dar în epiderm se găsesc terminaţii
ale nervilor senzitivi, canalele foliculelor piloşi, porii glandelor sudoripare
având un rol important în difuziunea percutană a substanţei medicamentoase.
Dermul este stratul cel mai rezistent al pielii numit scheletul fibros al
pielii, fiind compus din următoarele straturi:
- stratul superficial format din ţesut conjunctiv, bogat vascularizat şi care conţine
fibre de colagen şi elastice care imprimă organului cutanat proprietatea de a fi
elastic;
- stratul reticular – care este format dintr-o reţea densă de fibre între care se află
fibre nervoase, vase sanguine, foliculi piloşi, glande sebacee, sudoripare şi fibre
musculare netede;
Hipodermul este format din ţesut conjunctiv lax în interstiţiile căruia
fiind acumulate lipide datorită cărora dermul formează stratul adipos al pielii.
Anexele pielii sunt: părul, glandele sebacee şi glandele sudoripare.
-Părul este o formaţiune epitelială cornoasă filiformă cilindrică flexibilă
compusă din următoarele părţi: tulpină, o parte oblică implantată în tegument
numită rădăcină şi o extremitate ovoidă numită bulb. Rădăcina părului este
învelită într-un sac dermoepitelic numit folicul căruia îi este anexat un muşchi şi
o glandă sebacee;
--Glandele sebacee sunt mai superficiale decât glandele sudoripare sunt
prevăzute cu un canal excretor care se deschide în porţiunea dintre rădăcina
părului şi folicul. Secreţia acestor glande este de natură grasă având rol
lubrifiant pentru firul de păr şi suprafaţa pielii;
Glandele sudoripare – sunt întâlnite pe toată suprafaţa pielii dar mai numeroase
în anumite zone. Aceste glande sunt compuse din următoarele părţi: glomerul
(situat în derm), canalul sudoripar şi porul glandei. Anexele pielii au un rol
deosebit în penetraţia prin piele a substanţelor medicamentoase.

Pielea este constituita din:

- apa, component cu rol important in metabolismul organismului;
- elemente minerale, reprezentate de metale si metaloizi (pielea este organul cel
mai bogat in sulf);
- substante organice: hidrati de carbon (glucoza, glicogen, celuloza), compusi
azotati, lipide sau grasimi ;
- şi vitamine: A, D. B1,B2, B6, acidul pantotenic, vitamina H, P si acidul
ascorbic.
Pielea intacta, datorita structurii sale, este o bariera reala pentru patrunderea
substantelor, dar tegumentul lezat permite trecerea diferitelor substante prin
epidermul nevascularizat.
Pielea este de mai multe tipuri şi anume: normală, uscată, grasă, piele seboreică,
piele cu alteraţii vasculare, piele ridată.

Pielea normală
Are o coloraţie roz, aspect compact, netedă şi fără luciu. Întretinerea pielii
normale are ca scop curăţirea şi protejarea de factorii externi. Curatirea se face
cu sapun sau lapte demachiant cu pH acid. Protecţia zilnică urmareţte evitarea
efectelor neplacute provocate de vânt, praf, frig etc.

Pielea uscată
Rezultă din cauza continutului redus de grasimi si din cauza deshidratarii,
când în urma pierderii elasticităţii apar riduri. Este subtire, sensibila si se
tratează cu : produse care sa asigure rehidratarea şi cu lipide emoliente, respectiv
protectoare.
Curatirea se face cu lotiuni hipoalergice de pH acid, iar protectia zilnica
se realizează cu creme semigrase, bogate in substante rehidratante cu putere de
penetrare mare. Seara se aplică creme nutritive, revitalizante cu: grasimi,
vitamine, biocatalizatori intr-o forma usor asimilabila.

Pielea grasă
Rezultă din cauza hiperfunctiei glandelor anexe sebacee, sudoripare şi are
un aspect lucios, pori dilatati, uneori acneică, seboreeică, cu puncte negre si
comedoane.
Pentru tratamentul sunt necesare produse de curatire ce actioneaza în
profunzime. Protectia zilnica se face cu crème absorbante. Seara sunt eficace
preparate care echilibreaza secretiile si combat inflamatiile.
Substantele active care traverseaza pielea pot fi absorbite diferit, in
functie de proprietatile fizico-chimice si de o serie de factori biofarmaceutici:
forma farmaceutica, vascozitatea, temperatura pielii, afinitatea dintre substanta
activa si vehicul.
Principalele actiuni urmarite prin aplicarea unguentelor sunt : mentinerea
hidratarii normale, revitalizarea pielii, cresterea continutului in elemente
minerale, proteine si curatirea pielii, obiective realizate prin utilizarea cremelor
cosmetice.

Funcțiile pielii

Pielea îndeplineşte mai multe funcţiuni importante în organism şi anume ca

organ:de apărare, senzitiv, excreţie şi depozit.
1.Pielea ca organ de apărare
Această acţiune care este realizată în următoarele moduri:
- prin fibrele elastice şi ţesutul adipos asigură protecţie împotriva agresiunilor
mecanice;
- prin bariera lipidică (cheratină+substanţa grase) împiedică pătrunderea
substanţelor străine în organism;
- prin mantaua acidă formată din acizi liberi produşi la nivelul glandelor
sudoripare se realizează un pH aproximativ 4 la copii şi între 4,5-6,5 la adulţi,
pH care asigură protecţie faţă de pătrunderea microorganismelor;
- datorită pigmenţilor se realizează un efect fotoprotector;
- datorită faptului că este rău conducătoare de căldură pielea apără organismul
de variaţiile termice din mediul înconjurător.
2.Pielea ca organ senzitiv
Datorită prezenţei receptorilor senzitivi pielea transmite prin intermediul
organelor de simţ şi a fibrelor nervoase senzitive diferitele informaţii la S.N.C.;
3.Pielea ca organ de excreţie
Prin eliminarea împreună cu apa a diferitelor substanţe din organism, pielea
ajută munca rinichilor acţionând complementar acestora;
4.Pielea ca organ depozit
În afară de funcţiile amintite mai sus, pielea este şi un organ depozit de apă şi
sânge.

1.2. SCURT ISTORIC AL FOLOSIRII PREPARATELOR COSMETICE

DIN CELE MAI VECHI TIMPURI

Din cele mai vechi timpuri si pâna astazi, pastrarea tineretii si a

frumusetii a fost unul dintre preocupările omului. Arta înfrumusetarii s-a
dezvoltat în cadrul diverselor culturi.
Una dintre cele mai vechi profesii din lume a fost vindecarea bolilor cu
ajutorul plantelor medicinale, iar cel mai vechi document care atesta aceasta
preocupare este papirusul din Abbas (sec. XVI î.Hr). Acest papirus cuprinde:
câteva sute de retete pentru diferite boli si retete cosmetice utilizate pentru
întretinere si înfrumusetare. Printre altele, există un produs antirid, care are la
baza seul de oaie, seminte de pin, ulei de susan, lapte de capra si ceara de albine.
Curatarea si hidratarea tenului, în Orient, constituiau elementele de baza
ale igienei. În Israel, unul din fructele cele mai des folosite în cosmetica era
rodia, urmata de lavanda si frunzele de scortisoara, despre care se spunea ca
remediau orice problema a tenului. Sursa celor mai multe si mai valoroase
materii prime folosite în cosmetica era Marea Moarta.
În Egiptul antic au fost folosite produse speciale pentru spalarea
corpului, amestecuri de argila si cenusa pentru îndepartarea grasimii si
catifelarea pielii.
Este cunoscut faptul ca multe dintre plantele si tehnicile de
înfrumusetare folosite în Europa au fost aduse din Japonia, China, India sau
Persia. Celebrele bai japoneze sunt cu câteva secole mai vechi decât termele
(băile publice) romane. Din China si India provin balsamuri, extracte vegetale
sau esente, ca: ambra sau chiparosul. Moscul si apa de trandafiri provin din
Persia, iar de la chinezi lacul de unghii.
Vechii greci foloseau pudra de fata, rujul si unguentele pentru
îndepartarea parului nedorit. În Evul Mediu din cauza interdictiilor impuse de
Biserica, frumusetea fizica si-a pierdut importanta, astfel încât si cosmetica a
regresat în aceasta perioada. În timpul Renasterii se revine la cultul frumosului,
dar se pierde orice interes pentru igienaelementara a corpului, spalarea zilnica a
fost înlocuita cu folosirea mastilor hranitoare, în timp ce semnele de varsat de
vânt sau eczemele erau acoperite cu alunite artificial.
Folosirea produselor de întreţinere şi înfrumuseţare individului este în
zilele noastre aşa de integrată în viaţa cotidiană încât o pledoarie în favoarea
cosmeticii este inutilă. Cu aproape două milenii în urmă, împăratul şi filozoful
roman Marc Aureliu spunea că aspectul exterior al omului este cea mai bună
scrisoare de recomandare a lui.
În secolul XX, o femeie bronzată de razele soarelui a fost considerată
mai atrăgătoare decât una cu pielea albă, dar de-a lungul a peste 40 de veacuri
culoarea albă ca laptele a fost cinstită ca unul din atributele de prim rang ale
feminităţii. Când Paolo Veronese a pictat, în una din frescele lui, o doamnă
nobilă împreună cu slujitoarea ei, prima a fost înfăţişată cu o piele albă ca
zăpada, iar a doua cu o faţă brună, arsă de soare.
 În Egiptul antic, în Grecia antică şi în Imperiul roman se foloseau ca
mijloace cosmetice, de obicei, vopsele de păr, creme de faţă, tuş negru pentru
ochi, răşină şi ceară pentru depilare, uleiuri aromate pentru emolierea pielii,
culoarea stacojie pentru colţurile ochilor. În Egipt se utiliza rujarea buzelor,
lucru prezentat într-un papirus care se află la Muzeul din Torino şi în care este
înfăţişată o doamnă din nobilime care îşi vopseşte buzele cu o pensulă mică.
În Grecia antică erau în uz fardul alb pentru faţă şi vopseaua neagră
pentru scoaterea în evidenţă a ochilor. Machiajul, la greci, era mult mai
accentuat decât la egipteni. Grecoaicele îşi înnegreau genele cu funingine şi-l
întăreau cu amestec de albuş de ou şi răşină albă.
Albirea feţei a devenit şi pentru locuitoarele Romei preocuparea de
căpetenie. Ochii şi genele se trasau cu tuş negru, iar obrajii se acopereau cu un
strat de vopsea roşie. Pentru întreţinerea pielii feţei se recomandau măşti de
noapte. Femeile romane nu acordau evidenţierii ochilor aceeaşi atenţie ca
grecoaicele. În schimb, erau la mare cinste fardurile pentru faţă (roşii şi albe).
In Grecia antica, produsele cosmetice erau aduse din coloniile ionice.
Femeile isi albeau fata cu ajutorul carbonatului bazic de plumb, aceasta
substanta fiind populara multe secole, desi actiunea sa toxica putea provoca
moartea. Legiuitorii Solon si Socrate au incercat interzicerea lor din cauza
utilizarii excesive. Roma Antica, isi face cunoscute metodele de infrumusetare
prin operele scriitorilor latini. Dioscorides mentioneaza despre diferite aspect
cosmetic in cartea sa De Materia Medica.Celebrul Ovidius a elaborat in anul 4
i.e.n un cod al cochetariei numit Cosmeticele lui Ovidius si descrie folosirea
unor preparate cosmetice in cartea Ars Amandis in jurul anului 1i.e.n.
Primul formular de preparate cosmetice a fost scris pentru regina Cleopatra.
In Romania primele insemnari importante despre cosmetica au aparut in
anul 1829, sub indrumarea dr. Episcopescu, referindu-se la notiuni de igiena a
parului si a pielii. Stefan Fodor publica o culegere de retete in anul 1858.
Dr. dermatolog Aurel Voinea indica proceduri de tratament cosmetic si ingrijire
a parului in lucrarea sa Ingrijirea parului, aparuta in anul 1959. In anul 1895,
cosmetologia s-a predat la Facultatea de medicina, fiind evidentiate in principal
tehnici de folosire a preparatelor cosmetice. Invatamantul tehnic medical ia
fiinta in anul 1965.

Ingrijirile cosmetice pot fi clasificate in :

- cosmetica fiziologica, care studiaza metodele si procedeele de mentinere a
aspectului
eutrofic timp cat mai indelungat;
- cosmetica decorativa, care cuprinde procedee de estompare, cu ajutorul
fardurilor, a unor
imperfectiuni de culoare si structura, precum si procedee de evidentiere a
trasaturilor.

1.3. INGRIJIREA PIELII SANATOASE PENTRU MENTINEREA

TINERETII SI PREVENIREA FORMELOR DE IMBATRANIRE

Stratul superior al pielii are colagen si elastina, doua proteine care intretin
fermitatea pielii. Odata cu varsta, reteaua de fibre slabeste, iar prin pierderea
sustinerii, structura, pielea se lasa si se rideaza. Subtierea tesutului cutanat,
deshidratarea si pierderea grasimii naturale sunt factori-cheie in imbatranirea
acesteia.
Procesul de imbatranire a pielii incepe din tinerete, chiar daca semnele
sunt foarte putin vizibile in prima parte a vietii. Predispozitia genetica,
obiceiurile zilnice sau expunerea neprotejata la soare pot grabi imbatranirea
tesutului cutanat.
Pentru mentinerea esteticii pielii puteti practica următoarele:
- demachierea tenului cu produse delicate, adaptate tipului de piele, ca de
exemplu: pentru pielea uscata se foloseşte demachiant cu textura cremoasa, iar
pentru tenul gras, o formula non-uleioasa, preferabil sub forma de spuma. Pentru
ten sensibil se ia produs fara parabeni si fara parfum.
- hidratarea permanentă a pielii, prin utilizarea unei creme hidratante de doua ori
pe zi, dimineata si seara;
- protecţie de razele UV, utilizând crema hidratanta care are factorul SPF de
minimum 30. Razele UV pot ajunge in contact cu pielea si prin geamul locuintei
sau prin nori, de aceea este important sa va protejati in permanenta, chiar si in
zilele innorate sau cand stati acasa.
- aplicarea mai multor straturi de produse pentru ingrijire;
- exfolierea celulelelor moarte;
- folosirea produselor de iluminare a tenului;
- utilizarea de creme cu ingrediente naturale din fructe
- nu trebuie neglijate micile afectiuni ale pielii

Punctele negre si acneea pot sa apara si la varsta adulta, iar daca nu sunt
tratate la timp, pot conduce la complicatii si la imbatranirea prematura a pielii.
Medicul dermatolog si medicul estetician pot depista cauzele acestor afectiuni si
pot recomanda produsele necesare pentru a reda pielii starea de sanatate si
tinerete.