SCOALA SANITARA POSTLICEALA DE STAT

BUZAU
Specializarea Asistent medical de Farmacie

LUCRARE DE CERTIFICARE
A COMPETENŢELOR PROFESIONALE

ABSOLVENT: Stanila Alexandra

COORDONATOR: Farm. Androne Andreea Iulia

Buzau
2017

1
 UNGUENTE
DERMATOLOGICE

CUPRINS

2
Motto

Motivatie

Introducere

CAPITOLUL I

Pielea

I.1. Particularități morfofuncționale

I.2. Structura pielii și anexe

I.3. Rolul și funcțiile fiziologice ale pielii

a) Funcția de termoreglare

b) Funcția de secreție și excreție a pielii

c) Funcția senzorială a pielii

d) Rolul endocrin și influența glandelor endocrine asupra pielii

e) Funcția imunologica

CAPITOLUL II

Afecțiuni la nivelul pielii și cauzele patologice ale acestora

II.1. Infecții cutanate bacteriene

1. Impetigo

2. Erizipelul

3. Furunculul simplu și antracoid

4. Limfangită acută

II.2. Infecții cutanate micotice

1. Candidoze

2. Dermatofiții

II.3. Infecții parazitare

1. Scabia

2. Pediculoze

II.4. Infecții virale

3
1. Herpesul

2. Zona zoster

II.5. Infecții transmisibile pe cale sexuală (BTS)

1. Sifilis

2. Gonocociile

3. Uretrite negonococice

CAPITOLUL III

Generalitatile unguentelor

III.1. Caractere si controlul calitatii

1. Examenul caracterelor macroscopice

2. Examenul microscopic si distributie granulometrica

3. Determinarea pH-ului

4. Analiza reologica

5. Determinarea consistentei

6. Determinarea capacitatii de absorbtie a apei

7. Determinarea tolerantei cutanate a unguentelor

III.2. Conservarea unguentelor

III.3. Ambalarea unguentelor

CAPITOLUL IV

Clasificare si exemple de preparate dermatologice după conținutul și acțiunea lor

IV.1. Antifungice de uz dermatologic

IV.2. Peparate pentru tratarea rănilor și ulcerelor

IV.3. Antipruriginoase si antihistaminice de uz local

IV.4. Antipsoriazice de uz local

IV.5. Antibiotice și chimioterapice de uz dermatologic

IV.6. Corticosteroizi de uz topic

A. Corticosteroizi simpli

4
B. Corticosteroizi in combinatie cu antiseptice

C. Corticosteroizi in combinatie cu antibiotice

IV.7. Preparate antiacneice

A. Retinoizi pentru uz topic ca antiacneine

B. Antiinfectioase pentru tratamentul acneei

C. Antiacneeice – topice

Concluzii

Bibliografie

5
MOTTO

“ Prima bogatie a omului este sanatatea”

Ralph Waldo Emerson

MOTIVATIE

6
 Medicina este un domeniu nemarginit, care începe de la o investigare complexă, şi
aprofundează toate cauzele care declanşează diferite forme de somatizare sau de boală.
Parcursul ulterior include un tratament bazat pe sistemul pacient-aparat de suport (familie,
"aparţinători") şi pe tratamentele disponibile, recomandate personalizat pentru fiecare pacient
in parte.

Bolile dermatologice au cunoscut o mare evoluție în ultimii 10 ani, actualmente

cunoscandu-se mai mult de 2000 mii de afectiuni ale pielii, din acest motiv mi-am propus sa
aleg ca tema a proiectului meu “Unguente dermatologice” din nevoia de a cunoste si a
persevera, pentru a putea recomanda viitorilor pacienți produse utile în dermatologie si
dermatocosmetică, ajutându-i astfel să își aleagă produsul cel mai eficient afectiunilor lor.

Pielea este un veritabil învelis impermiabil, este un organ complex, multistratificat, si

contituie o bariera care se opune actiunii agentilor externi de natura fizica (lovire, taire,
zgâriere, expunere la soare), chimica (produse toxice) sau bacteorologica (patrunderea
bacteriilor), de asemenea ea pastreaza apa in organism.

Pielea este cel mai mare organ al corpului uman. La un adult suprafata pielii este de
1,5-2 m2 si reprezinta 16% din greutatea totala a corpului. Grosimea sa variaza de la 0,5 la 5
mm, în functie de regiunile pe care le acopera si în functie de solicitarile la care este expusa.

Bolile de piele sunt cele mai intalnite forme de infectii care apar la oamenii de toate
varstele. Este foarte importanta diagnosticarea corecta a bolii si administrarea tratamentului
specific. Netratata, orice afectiune de piele se agraveaza si afecteaza nu numai sanatatea
fizica ci si echilibrul emotional, conducand la aparitia depresiei, anxietatii si la
scaderea stimei de sine.

Utilizarea corectă și eficientă a medicamentelor necesită printre altele o informare

corespunzătoare asupra produselor farmaceutice, iar calea de administrare sau modul de
administrare se alege în funcție de multiplele considerente legate de starea pacientului.

In prezenta lucrare am incercat sa prezint cat mai compact generalitati privind:

- anatomia şi fiziologia pielii
- afecţiuni la nivelul pielii şi cauzele acestora
- produsele şi medicamentele folosite în tratamentul acestora, produse folosite în
dermatocosmetică.

INTRODUCERE

7
 Încă din cele mai îndepărtate timpuri oamenii au studiat natura înconjurătoare. Ca
mijloace terapeutice, unguentele sunt menţionate pentru prima oară în papirusul lui Ebers
(1600 î.e.n.), fiind materii consemnate apoi în scrierile lui Hipocrat şi Galenus. Iniţial omul a
folosit materii brute cum ar fi plante, organe animale, minerale, mierea şi ceara de albine.

Vechii egipteni foloseau diferite forme farmaceutice ca: soluţii apoase, soluţii
uleioase, cataplasme, decocturi, prafuri, unguente sau sucuri din plante. De asemenea oamenii
au descoperit că prin topirea grăsimilor animale, cum ar fi seul, se obţine o nouă bază de
unguent.

Descoperirea petrolului în secolul al XlX-lea, a contribuit la obţinerea unor derivate

din petrol care sunt mult utilizate şi astăzi ca: vaselina, parafina solidă şi parafina lichidă. În
scurt timp vaselina a devenit cea mai utilizată bază de unguent, fiind introdusă în
dermatologie în anul 1878.

Tot în această perioadă este introdusă în dermatologie lanolina, un produs purificat,

obţinut de pe lâna oilor, folosit pentru prepararea emulsiilor şi cremelor.

Dintre formele framaceutice cu administrare topica, cea mai mare pondere o prezintă
unguentele. Unguentele au fost oficinalizate încă din prima ediţie a Farmacopeei Române, din
anul 1863, care înscria 6 exemple de cerate şi 8 de unguente.

Adesea, bolile de piele apar la nivelul dermei si epidermei, si sunt declansate din
cauza virale, bacteriene, fungice si infectioase. Totodata, afectiunile cutanate sunt cauzate si
de afectiuni ale sistemului imunitar.

În prezent există o gamă largă de produse cu aplicare topică folosite pentru vindecarea
sau ameliorarea a numeroase afecţiuni dermatologice, ajungându-se la particularizarea
preparatului pentru fiecare afecţiune sau pentru fiecare pacient în cazul preparatelor
magistrale.

CAPITOLUL I

8
Pielea

I.1. Particularități morfofuncționale

Tegumentul sau pielea formează cel mai mare organ al corpului, însumând aproximativ
16% din greutatea corpului unei persoane (4-6 kg). Pielea este un organ viu, nu o simplă
membrană, îndeplinind multe roluri vitale, atât ca barieră cât și ca reglator între lumea
exterioară și mediul controlat din interiorul corpului.

I.2. Structura pielii și anexe

9
 Pielea curpinde trei straturi suprapuse, epiteliu (epidermul), matrice conjuctivă (dermul)
și țesut grasos (hipodermul).

Epidermul este un epiteliu stratificat (țesut format din celule juxtapose), a cărui celule
se diferențiază de la interior spre exterior prin procesul de cheratinizare. Se disting două
părți,stratul viu, Malpighi, în contact cu dermul și stratul cornos, constituit din ansamblul de
celule moarte cheratinizate, la exterior.

Stratul cornos are o grosime de 10-15 micrometri, fiind alcătuit dintr-un țesut
pluricelular, metabolic inactive, ce contine celule cheratinizate, deschidratate parțial,
aplatizate, reduse la un înveliș celular, dens, umplut cu fibre de cheratină și impregnate cu
lipde. Celule externe ale stratului cornos se detașează și descuamează. Stratul cornos este în
continuă formare, celulele superficiale fiind înlocuite după îndepărtarea lor de cele din
interior.

La adult, turnoverul lor are loc în aproximativ 2 săptămâni. Celulele în contact cu

epiderm viu conțin un grad variabil de apă. Apa difuzează prin acest țesut printr-un process
fizic-perspirație ajungând până la suprafața pielii, factor important în termoreglare.
Dedesuptul stratului cornos se găsește epiderm viu, un strat de celule nucleate de aproximativ
50-100 micrometri, cu proliferare rapidă, care generează aproximativ un strat de celule pe zi.
Epidermul nu conţine vase sanguine sau limfatice, dar este un sistem dinamic complex în care
celulele se multiplică, migrează, se diferenţiază.

Dermul se găseşte situat între epiderm şi ţesutul subcutanat şi are o grosime de 0,2-0,3
cm.În partea inferioară dermul este constituit dintr-un strat dens, ţesut conjuctiv alcătuit din
fibre de proteine (colagen, reticulină, elastină, dispersate într-o matriţă cu o consistenţă de
semigel).

Dermul reticular se continuă spre epiderm cu dermul papilar, separate de acesta printr-
o linie sinuoasă şi conţine terminaţii nervoase (corpusculii tactili). La interfaţa epiderm-derm
se găsesc şi melanocite, distribuite neregulat, care produc un pigment, melanina, care se
depozitează în epiderm, permanent la pielea neagră şi ca răspuns la radiaţia ultravioletă la
pielea albă.

Hipodermul sau ţesutul subcutanat se găseşte sub derm. Este un ţesut adipos, în care
se găseşte o proporţie însemnată din grosimea organismului, cu rol de protecţie. În această
regiune se găsesc vase sanguine şi glande sudoripare. Anexele pielii sunt aparatul pilosebaceu
şi glandele sudoripare. Firele de păr sunt constiuite din celule cheratinizate compactate.
Fiecare folicul pilos are asociată cel puţin o glandă sebacee situată la 500 micrometri de
suprafaţa cutanată.

Glandele sebacee sunt exocrine, secretă o substanţă grasă numită sebum, care este un
amestec de grăsimi, cu rol lubrefiant şi plastifiant al stratului cornos. De asemenea menţine un
pH acid al suprafeţei externe a pielii, pH:5. Suprafaţa de piele ocupată de foliculii piloşi este
de 1/1000 din suprafaţa sa totală. Glandele sudoripare sunt de două feluri: ecrine şi apocrine.

10
 Glandele ecrine secretă transpiraţia sărată, sunt distribuite pe toată suprafaţa corpului
cu o densitate de 100-200 de glande pe cm, fiind mai concentrate în anumite zone (palme,
tălpi). Secreţia este o soluţie apoasă, diluată de electoliţi, cu un pH=5, cu rol în termoreglare.
Glandele apocrine sunt situate în axile, regiunea anogenitală a sânilor. Secretă un lichid lăptos
constituit din proteine, lipoproteine, lipide, zaharuri.În urma contaminării microbiene, secreţia
apocrină de pe suprafaţa pielii devine responsabilă de mirosul corpului.

Sistemul circulator al pielii constă în arterele şi venele care formează suprafaţa

vasculară disponibilă pentru schimbul de substanţe între sânge şi ţesutul local. Arterele pielii
provin din plexul arterial al dermului.

Ramuri ale acestuia alimentează foliculii piloşi, sistemul glandular al pielii ţesutul
subcutanat şi dermul. Sistemul limfatic se găseşte tot în derm. Epidermul primeşte substanţe
nutritive prin difuzie.

11
I.3. Rolul și funcțiile fiziologice ale pielii

Ca organ complex, pielea prezintă multiple funcţii, mai mult sau mai puţin specifice,
începând cu funcţia de protecţie şi depuratoare şi sfârşind cu funcţiile: metabolică, secretoare,
receptoare şi termoreglatoare. Protecţia mecanică, chimică, termică, fizică, antimicrobiană şi
impermeabilitatea pielii la apă se datoresc în primul rand epiteliului cornos al epidermului
bogat în keratină. Pielea asigură o protecţie împotriva agenţilor fizici şi chimici, întărită prin
acţiunea keratinei şi a melaninei.

Ea joacă un rol sensorial mulţumită receptorilor nervoşi microscopici, sensibili la

pipăit, durere şi temperatură. Pielea intervine şi în termoreglare (mentinerea unei temperaturi
interne constante) prin dilatarea vaselor sanguine cutanate şi prin evaporarea sudorii, ceea ce
permite evacuarea unui exces de căldură.Pielea este expusă la diferiţi factori nocivi din
mediul extern, de natură mecanică, chimic, fizică şi microbiană. Precum şi unor factori care
acţionează din interiorul organismului. Prin mobilitatea ei pe ţesuturile subadiacente, prin
stratul de grăsime şi prin elasticitatea ei, pielea poate amortiza şocurile mecanice.

Pe regiunile care sunt expuse acţiunilor mecanice, stratul cornos este mai gros şi mai
compact (palmă), dermul este mai elastic şi mai flexibil, iar hipodermul le căptuşeşte cu un
strat de grăsime abundentă. Epidermul, prin proprietatea sa de a reflecta razele luminoase prin
pigmentul depozitat în stratul germinativ, constituie un ecran protector care împiedică
pătrunderea razelor luminoase în profunzime. Stratul de grăsime care acoperă toată suprafaţa
epidermului şi resturile deacizi rămaşi după evaporarea sudorii formează împreună cu
grăsimile epidermului acea mantă acidă care constituie bariera cea mai eficace împotriva
pătrunderii microorganismelor în piele.

Suprafaţa pielii, în comparaţie cu interiorul corpului, are o reacţie acidă. Aceasta

devine tot mai alcalină înspre straturile profunde. Echilibrul acido-bazic al pielii, stabilit la
valoarea unui pH de 5,5 se poate schimba prin spălări cu săpunuri alkaline, pielea devenind
astfel receptivă la atacurile microorganismelor. Mantaua acidă, cheratinizarea, regenerarea
epidermului prin eliminarea continuă a stratului exfoliativ constituie pentru piele o protecţie
eficace împotriva microorganismelor. Faţă de cauzele nocive interne, pielea recţionează prin
procese inflamatoare.

a) Funcția de termoreglare

Rolul pielii în termoreglare este foarte important. El este moderat în ceea ce priveşte
lupta împotriva frigului, dar extreme de important în lupta împotriva căldurii. Mecanismul de
punere în acţiune a secreţiei sudoripare şi a reglării termice în general este nervos şi se
realizează prin două căi:
1. prin excitarea receptorilor cutanaţi, influxul ajunge la centrii termoreglatori;
2. prin acţiunea directă a temperaturii urcate (sau scăzute) a corpului asupra centrilor.

Acţiunea frigului produce un reflex vasoconstrictor, prin care muşchiul excretor al

părului se contractă, producându-se în acelaşi timp o vasoconstricţie. Prin contracţia
muşchiului se produce o contracţie a pielii, suprafaţa ei se micşorează şi în acelaşi timp se

12
elimină sebumul, care ajunge la suprafaţa pielii. Ambele procese împiedică o pierdere mai
însemnată de căldură. La acţiunea căldurii, suprafaţa pielii se întinde cu dilatarea
concomitentă a vaselor şi cu un aflux arterial intensiv. Această acţiune vasodilatatoare
produce o iradiere mai mare de căldură şi determină acţiunea secretatoare a glandelor
sudoripare.

Sudoarea abundentă se varsă la suprafaţa pielii, unde prin evaporare, produce o răcire
a organismului.În timp ce la o temperatură obişnuită se elimină aproximativ un litru de
sudoare în 24 ore, în caz de temperatură foarte ridicată se poate elimina şi un litru pe oră.
Acţiunea glandelor sudoripare poate fi considerată ca o supapă de siguranţă împotriva acţiunii
căldurii ridicate. Sudoarea se elimină continuu prin perspiraţia insensibilă, care are drept scop
să compenseze diferenţele de temperatură la nivelul diferitelor regiuni cutanate. În bolile de
piele în care aceste procese sunt absente, cum ar fi ihtioza, bolnavii au continuu senzaţia de
frig.

b) Funcția de secreție și excreție a pielii

Celor două glande (sebacee şi sudoripare) le revin un rol principal în procesul de

secreţie şi de excreţie al pielii. Glanda sebacee, sub influenţa sistemului nervos, secretă
sebumul care se varsă pe suprafaţa pielii. Sebumul dă pielii supleţea caracteristică, o apăra şi
împiedică pătrunderea diferitelor substanţe lichide. În general, secreţia de sebum atinge la om
aproape 2 grame zilnic. Eliminarea este mai bogată în regiuni cu glande mai multe.
Concomitent cu sebumul se elimină o serie întreagă de substanţe de dezagregare şi substanţe
heterogene (de exemplu iodul în acneea iodică).

Glanda sudoripică secretă sudoarea, care are reacţie acidă. Sudoarea conţine 99%
apă şi 1% substanţe solide, săruri anorganice. Acţiunea glandei stă sub influenţa sistemului
nervos central. Anumite stări care duc la mărirea conţinutului în apă al ţesuturilor, căldura şi
factorii psihici produc o secreţie sudoripară mai bogată. Prin sudoare se elimină din organism
o serie întreagă de substanţe heterogene, medicamente şi substanţe toxice. Ea serveşte într-o
mică măsură drept compensator al activităţii rinichilor. Acţiunea favorabilă a băilor fierbinţi şi
a băilor de soare, a curelor de transpiraţii în diferite boli şi intoxicaţii medicamentoase se
bazează pe eliminarea unor substanţe toxice din organism prin sudoare.

c) Funcția senzorială a pielii

Pielea prin poziţia ei exterioară, este expusă la acţiunea factorilor nocivi din mediul
extern. Ea reprezintă o suprafaţă sensibilă foarte mare. Importanţa pielii ca organ de simţ nu
este apreciată suficient. Ea poate înlocui, de pildă, la orbi procesul de cunoaştere prin cel
tactil, aceştia ajungând să perceapă forma obiectelor şi dimensiunea în spaţiu. Se cunosc patru
feluri de sensibilitate cutanată: la cald, la rece (sensibilitate termică), apoi cea tactilă, cu
subdiviziunea ei, sensibilitatea dureroasă.

Fiecăruia din aceste sensibilităţi îi corespund un excitant specific şi organe

receptoare diferite. Sensibilitatea cutanată este distribuită inegal pe suprafaţa pielii. Pe un

13
centimetru pătrat de piele se află: 12-13 puncte reci, 1-2 puncte calde, 100-200 de puncte
dureroase şi 25 de puncte de presiune.

Din punctele tactile, cele mai multe se află pe vârful degetelor şi pe palmă. Este
important să ştim că se pot elabora reflexe condiţionate pentru toţi excitanţii cutanaţi. O
caracteristică specială o prezintă reflexele condiţionate elaborate prin excitanţii termici, faţă
de care se elaborează rapid o inhibare de o intensitate atât de mare, încât se poate cădea într-
un somn profund. Această observaţie ne explică somnul profund în care cad cei care sunt
surprinşi de avalanşele de zăpadă şi îngheaţă de frig. Pruritul este considerat ca o durere
atenuată. Se crede a fi constituit din senzaţia tactilă, plus cea dureroasă. Pruritul poate fi un
reflex condiţionat care se formează la variaţi excitanţi chimici şi fizici, provenind din mediul
extern şi intern.

d) Rolul endocrin și influența glandelor endocrine asupra pielii

Pentru a explica în unele cazuri cauza morţii, produsă prin arsuri grave s-a enunţat
teoria precum că stratul germinativ îndeplineşte probabil şi o funcţie de secreţie în care ar
secreta substanţe capabile să neutralizeze anumite toxine. Totuşi s-a demonstrat că pielea nu
prezintă structură tipică a unei glande cu secreţi internă. Clinic s-a constatat că pielea se
găseşte sub influenţa hormonilor din organism, fapt care se manifestă în toate transformările
ei structurale survenite în decursul diferitelor perioade ale vieţii, când unele glande încep o
activitate mai complexă. Se poate constata rolul important al hipofizei la animalele de
laborator, a produs tulburări trofice ale părului şi unghiilor, epidermul devenind
paracheratozic, iar în derm s-a produs o atrofiere a ţesutului colagen.

Lobul anterior al hipofizei intervine în pigmentogeneza şi în colorarea pielii. Rolul

paratiroidei asupra tegumentului s-a putut pune în evidenţă mai puţin. Lipsa secreţiei acesteia
ar duce la căderea părului. Hipersecreţia paratiroidei ar produce în sclerodermie creşterea
calciului cutanat. Efectul hormonului sexuali asupra pielii este atât de marcat, încât poate fi
utilizat ca test în studiul funcţionării hormonilor gonadotropi. Sub influenţa hormonilor
sexuali se modifică structura dermului şi a epidermului, pielea se pigmentează, iar anexele se
dezvoltă mai intens.

Glanda suprarenală are un rol important în evoluţia şi metabolismul pielii.

Insuficienţa suprarenală (boala Addison) se manifestă prin hiperpigmentarea pielii, care
regresează sub acţiunea cortizonului şi a acidului ascorbic. S-ar părea că şi în psoriazis această
glandă joacă un rol important. Insuficienţa secreţiei pancreatice tulbură metabolismul
glucidelor în unele afecţiuni dermatologice, cum ar fi furunculoza repetată, care se
ameliorează sub influenţa tratamentului cu insulină. Insuficienţa timusului acţionează asupra
pielii în psoriazisul vulgar.

Glandele endocrine în general au un rol important în evoluţia normală a pielii şi în

special în patogenia multor manifestări morbide ale pielii.

14
e) Funcția imunologica

Se ştie că pielea este în legătură intimă cu reacţiile de apărare ale organismului.

Observaţii clinice arată că pielea are o funcţie defensivă în bolile infecţioase. Este cunoscut
faptul că introducerea anatoxinei, intradermic, este mai eficace decât pe cale subcutanată, iar
vaccinul antirabic, introdus în derm, produce o imunitate solidă decât cel introdus subcutanat.
Aceste particularităţi demonstrează rolul activ al pielii în desfăşurarea proceselor
imunologice, rol favorizat în parte prin elaborarea de către piele a fermentului de antiinvazie,
cu scopul de a anihila efectele fermenţilor care facilitează invazia pielii de către
microorganismele patogene.

Este cunoscut că pielea participă intens la procesul alergiei, reactivitate care se

încadrează în marea problemă a imunităţii. În acest sens aş sublinia faptul că la pacienţii
bolnavi de psoriazis, care au urmat tratamentul cu Deniplant, pe măsură ce boala psoriazis se
vindecă, le creştea reacţia de apărare a sistemului imunitar. Rolul principal în procesele
imunobiologice ale pielii este îndeplinit de celulele reticulo-histocitare prin influenţele
exercitate pe cale reflexă de către scoarţa cerebrală.

15
CAPITOLUL II

Afecțiuni la nivelul pielii și cauzele patologice ale acestora

II.1. Infecții cutanate bacteriene

Impetigo

Definiție: este o infecție cutanată dată de stafilococul auriu sau/și streptococii beta hemolitici
de grup A;

Caracteristici: erupția este constituită din bule cu conținut purulent, așezate pe o bază
inflamatorie, care se rup ușor determinând mici ulcerații care se acoperă de cruste galben-
melicerice, localizate la nivelul feței, membrelor și pielii păroase;

Tratament: respectarea regulilor de igienă, tratament local cu antiseptic, administrarea de

antibiotice (penicilină, eritromicină, oxacilină) timp de opt zile.

16
Erizipelul

Definiție: infecție cutanată dată de streptococul beta-hemolitic de grup A;

Caracteristici: debut brusc cu febră mare, 40 grade, frisoane, leziunea cutanată este
reprezentată de un placard eritemato-edematos limitat de un burelet, localizat în vecinătatea
porții de intrare (de ex. Ulcer de gambă);

Tratament: administrarea de beta-lactamine (Penicilina G 10-20 milioane UI/zi în perfuzie)

sau macrolide (Eritromicina 2g/zi) în caz de alergie la penicilină, timp de șapte zile,
antialgice, antipiretice, local: comprese reci cu soluție de cloramină sau acid boric,
decongestionante și dezifectannte, Bioxiteracor: contenție elastică, mobilizare precoce.

17
Furunculul simplu și antracoid

Definiție: furunculul este o foliculită acută data de stafilococul auriu;

Caracteristici: apare o foliculă superficială care evoluează spre nodul inflamator în vârful
căruia apare o pustulă centrată de firul de păr din care se elimină puroi. Furunculul antracoid
este o formă mai rară întâlnită la persoane diabetice, imunodeprimate, cu aspect
pseudotumoral pe suprafaţa căruia se observă mai multe orificii prin care se scurge puroi şi
ţesuturi sfacelate (burbioni). Deseori furunculoza este însotita de febră, frisoane, adenopatii
satelite, stare generală alterată;

Tratament: antibioterapie generală, antiseptice extern, exereza burbionului.

18
Limfangită acută

Definiţie: este inflamatia sau infectia ductelor limfatice, care apare ca rezultat al infectiei cu
Streptoccocus pyogenes, stafilocosi sau mai rar cu funcul Sporotrix schenckii, poarta de
intrare putând fi reprezentată de o plagă infectată, un cateter intravenos, intertrigo
interdigitoplantar;

Caracteristici: cordon inflamator, infiltrat de-a lungul unui traiect limfatic însoţit de
adenopatie satelită dureroasă;

Tratament: antibioterapie sistemică, pansamente alcoolizate locale.

19
II.2. Infecții cutanate micotice

Candidoze

Definiție: Candidoza albicans este o ciupercă saprofidă a omului care se găseşte numai la
nivelul mucoaselor tubului digestiv şi vaginal, care devine patogenă în anumite situaţii, cum
ar fi: diabet, colite cronice, neoplazii, hemopatii, boli cronice debilitante, SIDA, tratamente
îndelungate cu antibiotice, citostatice, corticoizi, precum şi în sarcină şi la copii şi vârstnici.

Clasificare în funcţie de localizare:

1. Candidoze digestive: perlesul (fisuri dureroase la nivelul comisurilor bucale); cheilită
candidozică (senzaţie de arsură, eritem şi descuamaţie la nivelul buzelor); stomatită
candidozică (formă acută sau mărgăritelul şi formă cronică); enterită şi anită;
2. Intertrigo candidozic: pliuri axilare, inghinale, interdigitale, interfeşiere;
3. Candidoze unghiale: onixis (pete mici galben verzui, şanţuri transversale la nivelul
unghiei, care devine moale, friabilă), perionixis (burelet inflamator);
4. Candidoze genitale: vulvo-vaginită (prurit şi secreţie albicioasă), balanită şi uretrită (prurit
şi eritem); Examene paraclinice: examenul direct, prelevare de probe biologice (secreţii
vaginale, scuame, urină etc.), cultura pe mediul Sabourand;

Tratament: tratament local cu antifungice: Nistatin, Miconazol si tratament sistematic cu

antifungice: Nistatin, Amfotericină, Ketoconazol.

20
Dermatofiții

Definiţie: sunt produse de dermatofiţi din genul Trichophyton, Microsporum şi

Epidermophyton;

Clasificare:
Dermatofiţii ale pielii glabre:
- tinea corporis (herpes circinat): plăci bine delimitate, eritemato-scuamoase sau eritemato-
scuamo-veziculoase, cu evoluţie inelară şi centrifugă;
- tinea cruris (eczema marginată Hebra): afectează pliurile inghinale;
- tinea pedis se manifestă sub 3 forme: hiperkeratozică plantară, veziculoasă (dishidrozică) și
intertriginoasă.

Pilomicoze (infecții cu dermatofiți ale pielii păroase, foarte contagioase):

- microsporia: alopecie în plăci mari cu firele de păr rupte scurt (câțiva mm); la examinarea cu
lampa Wood prezintă o fluorescență verzuie;
- tricofitia: plăci alopecice mici, cu fire de păr rupte de la rădăcină;
- favus: apare godeul favic; părul este mat, decolorat, friabil, cu miros neplăcut.

Alte forme: onicomicoze, pitiriazis versicolor, eritrasma.

Examene paraclinice: examen direct și cultură pe mediu Sabouraud.

Tratament: se poate face topic şi/sau sistemic (Griseofulvina este de elecţie în pilomicoze, iar
Terbinafina în dermatofiţii pielii glabre); tratamentul topic se aplică de 1-2 ori/zi, timp de 4-8
săptămâni; - in onicomicoze tratamentul este sistematic, chirurgical sau local.

21
II.3. Infecții parazitare

Scabia

Definiție: este o afectiune parazitară cutanată contagioasă determinată de acarianul Sarcoptes

scabiae, contaminarea făcându-se prin contact direct cu bolnavul sau indirect prin intermediul
hainelor, lenjeriei de pat sau prosoapelor.

Simptomatologie:
- prurit generalizat cu exacerbări nocturne şi caracter familial;
- leziuni de grataj secundare pruritului cu localizare evocatoare: spaţiile interdigitale ale
mâinilor, feţele anterioare ale pumnilor, zona periombilicală, fese, faţa internă a coapselor,
perimamelonar, cu respectarea feţei, gâtului şi zonei interscapulovertebrale (la copil sunt
interesate palmele, plantele, faţa şi gâtul).
- examenul tegumentelor evidenţiază: şanţul acarian (linie sinuoasă terminată printr-o
proeminenţă); vezicula perlată (o mică proeminenţă translucidă, ce conţine lichid clar); noduli
eritematoşi.
Scabia norvegiană este o formă particulară care apare la imunodeprimaţi şi se caracterizează
prin prezenţa de placarde hiperkeratozice. Poate evolua spre eritrodermizare şi este foarte
contagioasă.

Tratamentul: este local: Scabex (cremă), Spregal (spray), Ascabiol (soluţie 10% de benzoat de
benzil), DDT se aplică după o baie caldă, pe tot corpul cu excepţia feţei; se repetă după 24 h;
dezinfecţia hainelor şi a lenjeriei cu Lindan; se tratează toţi contactaţii

22
Pediculoze

Pediculoza pielii capului:

- agentul cauzant este Pediculus humanus capitis;
- debutează cu prurit intens, mai accentuat retro auricular şi occipital, care stă la originea
leziunilor de grataj; acestea se pot suprainfecta cu apariţia de cruste şi adenopatii regionale;
- examinarea scalpului pune în evidenţă prezenţa paraziţiilor şi a ouălelor acestora (lindenii);
- tratament: igiena pielii capului (spălarea şi tunderea părului), clătirea cu apă oţetită;
acaricide, hexaclorciclohexan (Aphitiria), DDT, malathion, permetrina care se aplică trei seri
consecutive (sub o bonetă) şi în ziua a 8-a.

Pediculoza corpului:
- agentul cauzal este Pediculus humanus, varietatea corporis;
- pruritul este localizat mai ales interscapular; apar pete eritematoase date de inţepăturile
parazitului, leziuni de grataj, pete hiperpigmentate(melanodermia vagabonzilor);
- tratamentul constă în utilizarea de insecticide.

Pediculoza pubiana:
- agentul cauzal este Pediculus inguinalis;
- frecvent este afectată pilozitatea pubiană, dar poate fi interesată şi cea exilară, barbă,
sprâncenele, pilozitatea toracică;
- manifestările constau în prurit local, escoriaţii la punctele de înţepătură, pete albăstrui pe
abdomen şi coapse, iar examenul cu lupa evidenţiază parazitul sau ouăle sale;
- tratament similar celui din pediculoza pielii capului.

23
II.4. Infecții virale

Herpesul

Definiție: herpesul cutaneo-mucos este o infecţie cauzată de virusul herpetic (HSV), care
poate determina manifestări clinice la nivelul jumătăţii superioare a corpului (tipul HSV tipl)
sau leziuni genitale cu posibilitate de transmitere sexuală (HSV tip2).

Simptomatologie: Primoinfecția herpatic

- de cele mai multe ori este inaparentă clinic;
- gingivistomatita acută: este frecventă la copil şi se manifestă prin apariţia de eroziuni sau
ulceraţii bucale acoperite de membrane difteroide, uneori buchete de vezicule acoperite de
cruste, localizate pe buze; se înroşeşte de febră, dificultăţi la înghiţire, adenopatii regionale;
- vulvovaginita herpetică: se manifestă prin apariţia unor buchete de vezicule, care se rup
determinând eroziuni dureroase, adenopatii şi tulburări urinare;
- primoinfecţia genitală la bărbaţi este mai puţin zgomotoasă;
- keratoconjuctivită ulcerativă.

Herpes recurent:
- senzație de arsură și prurit la nivelul unei mici leziuni eritematoase;
- apariția la acest nivel a unor buchete de vezicule, ce se rup ușor determinând eroziuni care se
acoperă de cruste.

Tratament: local: topice cu antivirale (Cutherpes, Zovirax); sistematic: Aciclovir (Zovirax)

200 mg de 5 ori/zi; Famciclovir 250 mg de 3 ori/zi, timp de 7-10 zile; tratament simptomatic:
analgezice, vitamine.

24
Zona zoster

Definitie: este o dermatoneuroviroză produsă de virusul varicelozosterian care reprezintă o

manifestare de recidivă a acestei infecții virale.

Simptomatologie:
- debutează cu senzația de arsură și hipertezie cutanată (durere sau sensibilitate marcată) în
zona afectată;
- după 2-3 zile erupția care constă în eritem, buchete de vezicule cu lichid clar, cu topografie
unilaterala, pe traiectoria unui nerv.

Tratament:
- tratament general: antialgice, deprimante ale sistemului nervos central (tranchilizante,
antidepresive, triciclice-amitriptilina, doxepina, anticonvulsivante carbamazepina), antivirale
(cât mai precoce, timp de 7 zile: Aciclovir, Famciclovir, Brivudin), vitamine din complexul B;
- tratament local: antiseptice.

25
II.5. Infecții transmisible pe cale sexuală (BTS)

Sifilis

Definiție: Sifilisul este o infecție produsă de o bacterie spirochetă (Treponema pallidum);

Simptomatologie
Sifilisul primar: sancru la locul de inoculare (eroziune rotund-ovalară), bine determinată,
nedureroasă, îndurată, cu aspect lăcuit) și adenopatie locală

Sifilisul secundar: erupție primară – rozeola sifilitică (macule roz, nepruriginoase,

nescuamoase), alopecie și eroziuni nedureroase ale mucoaselor, erupție secundară, manifestări
sistematice (sindrom nefrotic, hepatită gastrită leutica, artrită, osteită, meningită).

Sifilis terțiar: sifilide nodulare și nodulo-ulcerative, gome, glosită superficială sau

interstițială, paralizie generală progresivă, anevrism aortic.

Examene paraclinice: - VDRL; TPHA; FTA; testul NELSON.

Tratament:
- Penicilina G, Benzatin penicilină în doze adaptate formei de sifilis (recent, tardiv,
neurosifilis) sau Eritromicină, Doxicilină, cefalosporine în caz de alergie la penicilină.
- tratamentul contacților; Benzatin penicilină i.m 2,4 milioane UI, doză unică
- sifilis congenital: Penicilina G.

26
Gonocociile

Definiție: este infecție frecventa contagioasa produsă de gonococ care poate determina
complicatii locale, neonatale sau uneori chiar septicemice.
Numarul cazurilor de infectie cu gonococ este de ordinul zecilor de milioane, la nivel
mondial, pe an. Incidenta variaza in functie de zona geografica. Infectia este mult mai
frecventa la barbati decat la femei (raport 10 / 1). Persoanele homosexuale au un risc crescut
de a face infectie cu gonococ.

Simptomatologie:
- femei: cervicită (secreție galben verzuie), uretrită (secreție purulentă și simptome urinare),
vulvovaginită; salpingita;
- bărbați: uretrită anterioară acuta (secreție galben-verzuie, disurie); prostatita (durere și
senzație de arsură la micțiune, polachiurie, tenesme urinare, febra sau frisoane); anorectina
(inflamtie la nivelul anusului si rectului);
- gonoree orofaringiană, gonoree rectală (la homosexuali).

Examene paraclinice:
- Examen direct – cultura cu antibiograma.

Tratamentul este o urgenta medicala datorita contagiozitatii si complicatiilor, mai ales la

femeie in formele de salpingita care pot determina sechele tubare post inflamatorii.
- Ampicilina, Ofloxacin, Eritromicina;
- Abstinența sexuală; tratamentul paralel al partenerilor.

27
Uretrite negonococice

Se suspectează în prezența unei secreții uretrale, după excluderea gonoreei, agentul patogen
fiind indentificat prin examen direct și cultură din produsul patologic.
- trichomonas: Metronidazol, Tinidazol;
- mycoplasme: Tetraciclină sau Eritromicină;
- chlamidii: Tetraciclină, Doxicilină, Claritromicină, Azitromicină.

28
CAPITOLUL III

Generalitatile unguentelor

Deşi unguentele constituie o formă foarte veche de administrate a substanţelor active,

importanţa lor a crescut mult, datorită numeroaselor cercetări efectuate în acest domeniu.
Unguentele au fost cunoscute încă din antichitate când se foloseau ca exicipienţi grăsimile
naturale.

Cercetările în domeniul unguentelor se amplifică la începutul secolului XIX, odată cu

decoperirea a o serie de substanţe folosite la prepararea unguentelor: glicerina, unguentul de
parafină (1873), acidul stearic (1876), lanolină (1885). În 1871 Cheseborough prepară pentru
prima dată vaselina din rezidurile de distilare a uleiurilor pe bază de parafină.

Datorită descoperirii de noi produşi de sinteză, gama excipienţilor a crescut foarte

mult. Prin îmbogăţirea arsenalului de medicamente cu diferite substanţe ca: vitamine,
hormoni, antibiotice şi a posibilităţii de încorporare a acestora în diferiţi excipienţi,
importanţa unguentelor a crescut considerabil.

Astăzi terapia cu unguente se bucură de o mare popularitate datorită modului de

aplicare simplu, acceptat de pacienţi uşor.

Definiţie: unguentele sunt forme farmaceutice de consistenţă semisolidă, obţinute prin

dispersarea, în mod uniform, a substanţelor active în excipienţi graşi sau hidrosolubili,
destinate aplicării externe pe piele sau pe mucoase.

Astăzi, sub denumirea de unguente sunt cuprinse toate preparatele care se aplică pe
piele sau pe mucoase, indiferent de natura excipienţilor, a componentelor terapeutice active
sau de modul de preparare.

Definiţia dată de Farmacopee este destul de generală, nefăcând nici o apreciere asupra
naturii excipienţilor sau asupra efectului terapeutic al acestei categorii de preparare. În
caracterizarea unguentelor, definiţiile moderne semnalează importanţa menţionării
proprietăţilor fizico-chimice. Din acest punct de vedere, Műnzel K. defineşte unguentele ca
geluri plastice pentru aplicaţie cutanată.

Pe baza proprietăţilor fizico-chimice, s-a dedus că unguentele sunt alcătuite din

particule solide (ceară, alcool etilic, parafină) şi particule lichide (ulei de parafină, de floarea
soarelui, etc.). Pe baza cercetărilor mai recente s-a constatat că şi vaselina este un gel, ea fiind
un amestec de hidrocarburi solide, amorfe şi cristaline cu hidrocarburi lichide.

Noţiunea de gel este confirmată în acelaşi timp şi de configuraţia structurală.

Particulele fazei solide, de formă filiforă lungă sau puternic ramificată, constituie un schelet
lax, căruia îi sunt atribuite proprietăţi reologice care caracterizează unguentele.

Stabilitatea gelului se datoreşte faptului că aceste particule ale fazei solide vin în
atingerea cu altele, prinzându-se într-o reţea, datorită unor legaturi secundare care se stabilesc
între ele.

29
 Datorită posibilităţii dereglării structurii sub acţiunea unor forţe mecanice sau termice,
la unguente nu poate fi vorba de valenţe principale, ci numai de legături mai slabe, de tipul
Van der Waals, Coulomb sau legături de hidrogen.

Din definiţia unguentelor se desprinde ideea că pentru a asigura calitatea unguentelor,

în afară de cunoaşterea bazelor de unguent şi a modului de preparare, trebuie să se cunoască
anatomia şi fiziologia pielii.

Statistic s-a demonstrat că al V-lea pacient care consultă un doctor în Europa centrală
suferă de o boală a pielii. Cauzele acestei creşteri continue a maladiilor pielii nu sunt
cunoscute, dar este sigur totuşi că ele sunt datorate în general influenţelor de diferite tipuri ale
mediului. Pentru tratamentul maladiilor pielii, terapeutica dispune de o gama largă de forme
de uz topic , care se situează de la pulberi, loţiuni, emulsii, şampoane, unguente, paste până la
aerosoli, săpunuri, adezive şi alte preparate.

La ora actuală, formele de uz topic reprezintă 4-6% din toate preparatele folosite.
Dintre ele, unguentele se folosesc în proporţie de 80%, iar formele lichide reprezintă 15-18%.
Datorită poziţiei lor în terapia topică, unguentele geluri vor fi în atenţia prezentării care
urmează.

Multe din unguente au o tradiţie lungă şi sunt aproape neschimbate din Farmacopeele
publicate periodic. Desigur că între timp au fost elaborate şi schimbate atestate baze noi, dar
acestea nu pot concura cu cele tradiţionale. Adjuvanţii s-au extins şi ei apărând numeroase
produse noi mai eficiente.

În multe domenii farmaceutice au fost făcute eforturi majore în ceea e priveşte

cercetarea. Un numar mare de lucrări din literatura farmaceutică dovedeşte că tehnologii nu se
dau înapoi să lucreze cu substanţe grase sau de tipul grăsimilor selecţionate dintre produsele
naturale sau derivate ale acestora.

Faze majore de dezvoltare sunt:

- informaţii fundamentale privind structura de gel a unguentelor şi a aspectelor practice şi
teoretice derivate din ele
- strădaniile încununate de succes în domeniul standardizării unguentelor, reologia
contribuind în principal la soluţionarea multor, chiar dacă nu a tuturor problemelor
- informaţii de natură biofarmaceutică

III.1. Caracterele si controlul calitatii

Controalele efectuate asupra produsului finit au ca obiectiv sa asigure:

- Calitatea produsului obtinut dupa fabricare si in timpul depozitarii pe perioada de
valabilitate
- Reproductibilitatea metodei

In FR X sunt inscrise urmatoarele teste: aspectul, omogenitatea, determinarea marimii

particulelor, ph-ul masa total ape recipient, controlul stabilitatii, dozarea substantelor
medicamentoase.

30
III.1.1.Examenul caracterelor macroscopice

Examenul macroscopic se realizeaza pe produsul finit in recipiente de conditionare definitive

sau pe esantioane destinate acestui scop.

Caractere vizuale.
- Aspectul
- Consistenta
- Omogenitatea

Caractere olfactive.
- Miros specific substantelor medicamentoase
- Absenta mirosului
- Miros anormal sau pierderea mirosului.

Caractere tactile.
- La atingere: pipait gras, evanescent, lipicios, granulos sau neted
- Senzatia care poate fi cald sau racaros.

III.1.2.Examenul microscopic si distributia granulometrica.

Controlul fizic are ca scop determinarea:

- Marimii, formei si omogenitatii repartitiei substantei medicamnetoase in unguentele-
suspensie si paste sau a globulelor in unguente-emulsie si creme.
- Verificarea absentei particulelor anormale in suspensie sau a bulelor de aer.

FR X prevede ca;
- 90% dintre particulele examinate sa prezinte un diametru de cel mult 50μm , iar pentru restul
10% dintre particule examinate se admite un diametru de 100μm. Pentruunguentele oftalmice
FR X prevede ca la 90% dintre particule diamtrul sa fie de 25μm iar pentru restul de 10%
diametrul sa fie de 50μm.

III.1.3.Determinarea ph-ului.

Ph-ul poate avea influente asupra stabilitatii fizice si chimice a unei crème sau a unui gel, dar
si asupra substantelor medicamentoase , modifica activitatea conservantilor, caracterele
reologice sau poate fi responsabil de o incompatibilitate intre excipienti si substantele
medicamentoase. De asemenea ph-ul unguentelor poate modifica ph-ul pielii (cuprins intre
4,2-5,8) dupa aplicare. In masura posibilitatilor, ph-ul unguentelor trebuie sa fie apropiat de
cel al pielii si mucoaselor; in unele afectiuni cutanate, pentru toate unguentele.

FR X prevede urmatoarea tehnica:

- 5g unguent se topesc intr-un balon pe baia de apa, se adauga 20 ml apa fierbinte, cu care se
agita puternic un minut. Dupa racire se filtreaza, filtratul obtinut I se detrmina ph-ul
potentiometric. Ph-ul prevazut de FR X este de 4,5 si 8,5.

31
III.1.4. Analiza reologica.

Cunoasterea comportamentului reologic al formelor semisolide dormice, topice este foarte

importanta, deoarece acest parametru exercita influente la nivel:
- Tehnologic
- Utilizare
- Activitatea terapeutica
- Determinarea caracterelor reologice
- Determinarea consistentei
- Determinarea punctului de picurare .

Determinarea caracterelor reologice.

Aceste proprietati ale semisolidelor sunt determinate de:

- Comportarea lichidului la curgere prin determinarea curbelor de curgere (reograma)
- Viscozitatea dinamica.

Pentru studierea proprietatilor reologice ale unguentelor se utilizeaza vascozimetre

rotationale cu cilindri coaxiali.
- Se determina vascozitatea in mPa, la diferite tensiuni de forfecare(ζ), in dyne/cm , si diferite
2

gradiente de viteza (D), in s-1.

Fig. 7. Rheotest tip RV-2 cu dispozitiv de masura cu cilindri coaxiali

Pentru trasarea curbelor de vascozitate se reprezinta valorile medii ale vascozitatii pe abscisa
sip e ordonata tensiunea de forfecare.

Interpretarea acestor curbe este una complexa de tip nenewtonian.:

- Plastic
- Pseudoplastica
- Dilatanta

32
- Tixotropa
- Reopexa.

Fig. 8. Curbele universale, zonele optimale (hasurate) si valorile optimale (liniile solide 0)
valabile pentru produsele lipofile (L), pentru produsele emulsionate de tip L/H (E) si pentru
hidrogeluri (G) (BURI P. . 1996)

III.1.5. Determinarea consistentei.

Consistenta este proprietatea unguentului de a se opune la deformarile provocate de fortele

exterioare. Poate influenta:
- Facilitatea de extrudere a unguentului din tub
- Capacitatea de curgere , etalare pe piele sau mucoase
- Adeziunea de tesuturi (bioadeziunea)
- Biodisponibilitatea
- Stabilitate in timp a unguentelor.

In functie de consistent:
1. Clasa I: unguente oftalmice
2. Clasa II: unguente medicamentose comune
3. Clasa III: unguente de protective

Pentru aprecierea consistentei se determina:

- Duritatea unguentelor prin penetrometrie
- Forta de extrudare a unguentului din tub
- Capacitatea de atalare a unguentului
- Capacitatea de deziune
- Ductibilitatea
- Limita de curgere
- Timpul de curgere.

33
Tipuri de penetrometre:

Penetrometru MAHLER
Penetrometru LABOR

Fig. 9. Instalatie pentru determinarea Fig. 10. Penetrometru Labor

penetratiei cu ajutorul baghetei

Masurarea fortei de extruziune

Dipozitiv SEILLER

Fig. 11. Dispozitiv de masurare a fortei de extruziune a unguentelor din tub (SEILLER M. .
1996)

34
Determinarea capacitatii de etalare

Extensiometru

Fig. 12. Extensiometru

Determinarea capacitatii de adeziune

Determinarea capacitatii de adeziune se efectueaza prin masurarea rezistentei unguntului la

intindere.

SEILLER

Fig. 13. Dispozitive de masurare a capacitatii de adeziune (SEILLER M. . 1996)

1. lame; 2. produs aplicat; 3. proba plasata intre doua placi metalice.

35
III.1.6.Determinarea capacitatii de absortie a apei.

Aceasta se realizeaza pentru toate bazele de unguent anhidre si hidratate in scopul de a evalua
capacitatea de fixare total a apei. In acest scop se determina;
- Continutul in apa absorbita (CA),este procentul maxim de apa absorbita de 100 g baza de
unguent.
- Indicele de apa sau cifra de apa (IA), este cantitatea maxima de apa (g) pe care o pot retine
100g unguent anhidru la 15-20˚C, in timp de 24h.

III.1.7. Determinarea tolerantei cutanate a unguentelor:testul de acantoza.

Determinarea tolerantei fiziologice se efectueaza prin testul de acantoza, care are la baza
faptul ca la numite solicitari externe se produce o latire a epidermului prin marirea stratului de
celule in forma de spin (startul acantos). Cand iritatia produsa de aplicarea unui unguent duce
la o latire a stratului de epiderma, se calculeaza raportul untre cele doua dimensiuni de piele
tratata si netratata:
F=1-1,5 baze de unguemt indiferente de piele
F=1,6-1,9 acantoza vizibila, dar moderata
F=2-4, acantoza pronuntata
F=peste 4, acantoza foarte pronuntata, iritante pentru piele, fara toleranta cutanata

Studii privind cedarea , difuzia si absortia percutanata a substantelor medicamentoase din

unguente “in vitro” si “in vivo”. Punerea la dispozitia organismului a unei substante
medicamentoase dintr-o forma cu aplicare topica este diferita de aceea a formelor
administrate pe alte cai. Diferitele metode “in vitro” si “in vivo”, permit evaluarea penetratiei
si/ sau absortia unui medicament prin piele sau numai printr-o parte a pielii ca; epiderma, sau
chiar numai prin stratul cornos.

36
III.2. Conservarea unguentelor

Conservarea unguentelor se face în recipiente bine închise, la 200C. În timpul păstrării se pot
produce fie modificări fizice, desfacerea unguentelor-emulsii,desfacerea unguentelor-geluri,
formarea de grunji în unguentele-suspensii,modificarea pH-ului, impurificarea cu particule
străine din materialul de ambalaj sau modificări chimice prin oxidarea bazelor de unguent
grase – râncezire, fiind mai accentuată când unguentele conţin şi apă, deoarece în timpul
emulsionării se introduce şi aer care împreunăcu apa grăbeşte râncezirea.

III.3. Ambalarea unguentelor

Unguentele se elibereaza in cutii de material plastic de forma cilindrica cu deschidere larga

pentru a favoriza relevarea unguentelor sau pot fi eliberate in tuburi de metal flexibil sau
material plastic (in industrie). Cutiile de material plastic sunt usoare, ieftine si asigura in
multe cazuri o pastrare satisfacatoare. Unguentele preparate in farmacie si ambalate in cutii de
material plastic pot fi pastrate doar cateva saptamani. In timp mai indelungat se pot produce
modificari datorita faptului ca peretii din material plastic nu sunt complet impenetrabili.

In industrie conditionarea unguentelor este facuta aproape exclusiv in tuburi flexibile din
metal. Se utilizeaza de cele mai multe ori tuburi de Al dar si de material plastic. Aceste tuburi
sunt prevazute cu o canula si un orificiu prin care se scoate unguentul prin apasare.

Umplerea tuburilor se face pe partea inferioara pana cand unguentul patrunde in tot tubul si
aerul iese afara, dupa aceea se inchide prin pliere, urmata de sudare iar orificiul se astupa cu
un capac filetat.

Tuburile se eticheteaza sau se folosesc tuburi imprimate. Se mentioneaza denumirea

produsului, cantitatea in grame, compozitia, modul de intrebuintare, producatorul si termenul
de valabilitate. Pentru a se asigura integritatea in timpul transportului si a manipularii tuburile
se introduc in cutii de carton.

37
CAPITOLUL IV

Clasificare si exemple de preparate dermatologice după conținutul și acțiunea lor

IV.1. Antifungice de uz dermatologic

CANESTEN cremă

Indicații: Canesten are un spectru larg de actiune, asupra dermatofiţilor, levurilor,

mucegaiurilor şi ciupercilor. Toate dermatomicozele provocate de: dermatofiţi (tipuri de
Microsporum etc); levuri (Candida albicans etc); mucegaiuri şi alte ciuperci. In afecţiunile
cutanate provocate de ciuperci şi suprainfectate: micoze interdigitale; micoze ale pielii;
micoze ale plicilor cuanate; vulvite, otomicoze etc;

Contraindicaţii: posibile hipersensibilităţi la clotrimazol, alcool cetilstearilic ţi hidrocortizon.

Dacă există o hipersensibilitate la alcool cetilstearilic, trebuie folosită o altă formă
farmaceutică de Canesten: soluţie, spray sau pudră. Nu este indicată utilizarea în dermatoze
provocate de tuberculoză, sifilis, vărsat de vânt, dermatită periorală, Herpes simplex;

Reacţii adverse: foarte rar iritaţii ale pielii (eritem tranzitoriu, senzaţie de usturime). Din
cauza prezenţei hidrocortizonului, dacă produsul se foloseşte pentru mai mult de 2-4
săptămâni, pot apărea reacţii cutanate precum telagiectazie, striaţii, hipertrichoză;

Utilizare: cu excepţia altui mod indicat de medic, se aplică 1 până la 2 ori pe zi (dimineaţa şi
seara) în zona afectată şi se masează uşor. Durata terapiei de obicei câteva zile (forme acute);

38
MYCOSPOR cremă

Acţiune terapeutică: Mycospor, având ca principiu activ bifonazolul derivat imidazolic - este
un antimicotic cu spectru larg de acţiune asupra dermatofiţilor, ciupercilor de fermentaţie şi
mucegaiurilor. Asupra dermatofiţilor, de exemplu unele specii de tricofite, acţionează ca
fungicid, iar asupra ciupercilor de fermentaţie acţionează ca fungistatic. Toxicitatea faţă de
ciuperci se datorează permeabilizării membranei celulare a acestora;

Indicaţii: candidoze cutanate: vulvite, balanite, eritem fesier, inflamaţii anale, dermatomicoze
suprainfectate cu germeni grampozitivi;

Contraindicaţii: Hipersensibilitate la bifonazol;

Reacții adverse: rareori iritații și macerația pielii;

Formă de prezentare: cremă 1% bifonazol în tub de 15 g, de asemenea mai există Mycospor

soluție 1% și Mycospor șampon gel 1%.

39
TRAVOGEN cremă

Indicații: micoze superficiale ale pielii acoperite sau neacoperite cu păr, produse de
dermatofite, levuri, ciuperci asemănătoare, levurilor și ciuperci de mucegai, în afară de
aceasta este indicat în eritrasmă.

Contraindicații: Hipersensibilitate la cetilstearilalcool (conținut în cremă);

Reacții adverse: uneori după aplicare, apar fenomene de iritație locală cu ușoară de arsură, în
cazuri rare reacții alergice cutanate.

40
NIZORAL cremă

Indicații: Nizoral cremă este indicat pentru tratamentul topic al infecţiilor pielii cu dermofiţi:
ţinea corporis, ţinea cruris, ţinea manus şi ţinea pedis, cauzate de Trichophyton rubrum,
Microsporum canis şi Epidermophyton floccosum, ca şi în tratamentul candidozelor cutanate
şi ţinea versicolor. Nizoral cremă este de asemenea indicat în tratamentul dermatitei
seboreice, o afecţiune a pielii asociată cu prezenţa Pityrosporum ovale;

Contraindicaţii: Crema Nizoral este contraindicată persoanelor care au hipersensibilitate ia

oricare din ingrediente;

Precauţii: Nizoral cremă nu este indicat pentru uz olftalmic. Pentru a preveni o recădere după
încetarea unui tratament îndelungat cu corticosteroizi topici, se recomandă continuarea
apicării unui corticosteroid topic slab dimineaţa şi aplicarea cremei Nizoral seara şi eliminarea
gradată a corticoterapiei după o perioadă de 2-3 săptămâni;

Reacţii adverse: în timpul tratamentului cu Nizoral cremă, au fost observate câteva cazuri de
iritare şi senzaţie de arsură. De asemenea, în cazuri foarte rare, manifestări alergice locale, ca
de exemplu dermatita de contact, au fost asociate cu crema Nizoral sau cu unul din
componenţii săi, cum ar fi sulfitul de sodiu sau propilenglicol.

41
IV.2. Peparate pentru tratarea rănilor și ulcerelor

BEPANTHEN 5% soluție externă, unguent, cremă;

Bepanthen crema este o emulsie tip ulei in apa, bogata in apa. Datorita formulei sale specifice,
Bepanthen crema hidrateaza rapid pielea. Bepanthen crema catifeleaza pielea si protejeaza
pielea predispusa la iritatii.
Bepanthen crema contine o concentratie importanta de Provitamina B5. In contact cu pielea,
Provitamina B5 se transforma in acid pantotenic. Acidul pantotenic joaca un rol cheie in
aportul de energie de la nivelul celulei cutanate si apoi in procesul natural de reinnoire si
refacere a epidermei.

Ingrediente: Aqua, Panthenol 5%, Isopropyl myristate, Cetyl alcohol, Stearyl alcohol,
Propylene glycol, Lanolin, Potassium cetyl phosphate, Pantolactone, Phenoxyethanol.
Un gram crema contine panthenol 50 mg.

Indicatii terapeutice: Pentru ingrijirea pielii uscate sau predispuse la iritatii. Prin continutul de
provitamina B5, Bepanthen crema sustine procesul natural de refacere a pielii.

42
CUTADEN

Compoziție: unguent conținând ihtanol 1,5g, extract uscat de Hammamelis 0,13g, oxid de
zinc 15g. oxid de titan 5g, borat de sodiu 0,1g, excipient până la 100g (tub cu 25g);

Indicaţii: Eczeme uscate, dermite iritative (eriteme feșiere, fisuri ale pielii, degerături, arsuri
superficiale limitate);

Acţiune terapeutică: inhibator al proliferării epidermului, astringent, emolient şi protector;

Mod de administrare: în aplicaţii locale pe piele, de 2-3 ori/zi (în condiţile de asepsie a
leziunii);

Reacţii adverse: rareori erupţii cutanate alergice, eczemă de contact;

Contraindicaţii: dermatoze zemuite, leziuni suprainfectate, alergie la ihtamol.

43
IV.3. Antipruriginoase si antihistaminice de uz local

FENISTIL gel

Indicaţii: tratamentul simptomatic al reacţiilor alergice: urticarie, prurit la diabetici, în

hepatopatii, înţepături de insecte, alergii, arsuri solare, arsuri superficiale uşoare;

Contraindicaţii: conducătorii auto în asociere cu inhibitoare SNC,copii sub 3 ani;

Reacţii adverse: cefalee, agitaţie, edeme, crampe musculare;

Mod de administrare: adulţi 1-2 mg de 3 ori pe zi. Copii peste 3 ani 2-3 mg/zi. 25

44
IV.4. Antipsoriazice de uz local

Psoralene de uz local

Derivați de antracen:
- Dithranol:

PSORIANOL unguent 0,5% şi 1%;

Indicatii: Tratamentul psoriazisului, inclusiv la nivelul scalpului. Alopecia areata.

Doze si mod de administrare: Se aplica o data/zi pe zona afectata.

Contraindicatii: Hipersensibilitate la una din componentele produsului; leziuni deschise.

Atentionari: Nu se aplica pe mucoase. Trebuie evitata aplicarea pe fata. Sarcina si alaptare.

Reactii adverse: Reactii de sensibilizare. Poate modifica coloratia parului si a unghiilor.

Administrarea dozelor crescute duce la afectare renala.

- Dithranol combinaţii: Anaxeryl unguent (conţine dithranol 0,35%, acid salicilic 0,3%,
rezorcina 0,2%, ihtiol 0,85%, balsam Peru 1%).

45
Alte antipsoriazice de uz local:

ASORIAN soluție pentru uz extern

Prezentare farmaceutică: soluție pentru uz extern conținând fluocinolonă acetonid 0,04g,

alantoina 0,25g, dimetilsulfoxid 10g și propilenglicol ad 100g, (flacon cu 100ml);

Acţiune terapeutică: preparat topic cu acţiuneintensă antiinflamatoare, antialergică,

antipruriginoasă prin fluocinolon acetonid, alantoina favorizează procesul de vindecare;
dimetilsulfoxidul uşurează pătrunderea substanţelor active în piele;

Indicaţii: dermatoze inflamatorii şi pruriginoase, eczeme atopice şi dobândite, psoriazis,

lichen plan, neurodermită;

Mod de administrare: în aplicaţii locale, la început de 2 ori/zi, apoi o dată/zi;

Reacţii adverse: favorizarea infecţiilor locale, foliculite, pustulaţii, erupţii acneiforme,

dermatită perioral; tratamentul prelungit poate provoca vergeturi, purpura; uneori fenomene
de iritaţie locală, cu prurit şi senzaţie de arsură trecătoare. Aplicarea repetată pe suprafeţe
întinse poate fi cauza de fenomene cortizonice sistematice;

Contraindicaţii: dermatoze bacteriene şi fungice, afecţiuni tuberculoase şi sifilitice ale pielii,

herpes, varicelă, dermatită periorală; în timpul sarcinii nu se foloseşte sau se foloseşte
prudent, se va evita aplicarea pe suprafeţe întinse de piele denudată şi se vor feri ochii.

46
DAIVONEX (cremă, unguent și soluție capilară)

Indicaţii: Calcipotriolul este un derivat al vitaminei D ce se aplică pe placile psoriazice slabe

sau moderate ce afectează până la 405 din suprafaţa corpului. De asemenea, este util în
psoriazisul pielii capului. Asociat cu tratament UV, se aplică cu 2 ore înainte de tratament.

Administrare: Local, de 2 ori pe zi. Doza săptămânală nu trebuie să depăşească 100g cremă
sau unguent sau 60 ml soluţie pentru scalp. Dacă se folosesc asociate dozele limită sunt 60g
cremă sau unguent şi 30 ml soluţie sau 30g cremă sau unguent şi 60 ml soluţie.

47
IV.5. Antibiotice și chimioterapice de uz dermatologic

1. Antibiotice preparate pentru aplicatii locale

a. TETRACICLINĂ și derivați, unguent cu tetracilină clorhidrat 3% (combinații)

Acțiune farmacoterapeutică: unguentul conţine tetraciclină (sub formă de clorhidrat),

antibiotice cu spectru antimicrobian asemănător cu al aureomicinei (clortetraciclină), faţă de
care prezintă avantajul unei mai bune toleranţe;

Indicaţii: profilactic, în leziuni cutanate superficiale susceptibile de a fi infectate cu germeni

piogeni. Terapeutic, în infecţii piogene superficiale ale pielii, cu germeni sensibili la
tetraciclină (foliculite, eczeme şi plăgi infectate, piodermite, furunculoză);

Mod de administrare: se aplică un strat de unguent, nu prea gros, pe regiunea lezată. Aplicaţia
se poate repeta de 2 sau mai multe ori pe zi;

48
b. Alte antibiotice pentru aplicație locală:

- Combinații

BANEOCIN pulbere/unguent

Compozitie: Baneocin pudra/unguent: 1 g contine: Bacitracin zinc: 250 UI, Sulfat de

neomicina: 5000 UI (5 mg).

Proprietati si actiune: Baneocinul este o combinatie de antibiotice exclusiv pentru uz extern

care contine bacitracina si neomicina, antibacteriene singerice, cu o puternica activitate locala.
Bacitracina actioneaza in principal asupra germenilor grampozitivi: Streptococcului
haemolitic, stafilococilor, Clostridiilor, Corynebacterium diphteriae cat si asupra
Pnemonemiei pallidum si a catorva germeni gramnegativi; Neisserii si Haemophilus
influenzae. Ea actioneaza de asemenea si asupra actinomicetelor si fusobacteriilor.

Indicatii: Baneocinul este activ in toate infectiile provocate de germeni patogeni sensibili la
neomicina si/sau la bacitracina. Actiunea Baneocinului unguent este intensificata de un
pansament. Baneocin pudra: - Infectii bacteriene ale pielii de mica extindere, de ex: Herpes
simplex, Herpes zoster/vezicule de varicela, impetigo contagios supurant, ulcere infectate ale
gambei, eczeme infectate, dermatite fesiere (la nou-nascuti) infectate cu bacterii. Prevenirea
infectiilor ombilicale la nou-nascuti. Dupa interventii chirurgicale (dermatologice) Baneocin
pudra poate fi utilizat ca adjuvant in ingrijirea postoperatorie (excizii si cauterizari, tratarea
ragadelor, ruptura perineala, episiotomie, rani si cicatrice supurante).
Mod de administrare: Se aplica un strat subtire de pudra sau unguent pe rana, acoperit
eventual cu un pansament.

49
Gentamicinum: GENTAMYCIN, unguent:

Indicatii: Infectii primare ale pielii , arsuri si rani infectate si alte infectii secundare ale pielii

Compozitie: Un gram de unguent (0,1%) contine 1 mg de gentamicina in forma de sulfat de

gentamicina, un gram de crema (0,1%) contine 1 mg de gentamicina in forma de sulfat de
gentamicina.

Actiune: Gentamicina este un antibiotic bactericid cu spectru larg de actiune din grupa
aminoglicozidelor. Actioneaza asupra germenilor Gram-pozitivi si Gram negativi.
Importanata este actiunea asupra Pseudomonas aeruginosa, Klebsiella spp., Enterobacter,
Serratia, Escherichia coli, tulpini pozitive si indol negative de Proteus si mai putin activ
asupra Salmonella, Shigella, Neisseria gonorrhoeae si a stafilococilor, printre care si
Staphylococcus aureus. Gentamicina administrata local este eficace in tratamentul infectiilor
primare si secundare ale pielii .

Contraindicatii: Sensibilitate la gentamicina.

Reactii adverse: Sunt foarte rare. Poate apare eritem si prurit, care insa nu sunt periculoase.
Gentamicina poate determina crestera numarului de microorganisme, cum sunt ciupercile. In
acest caz se va intrerupe tratamentul cu gentamicina.
Dozare si mod de administrare: Se va aplica un strat subtire de crema sau unguent pe piele de
3 pana la 4 ori pe zi.

50
2. Chimioterapice preparate pentru aplicații locale:

SULFAMIDE:

Sulfadiazinum:

DERMAZIN crema

Indicatii: Este utilizat pentru prevenirea si tratamentul infectiilor la pacientii cu arsuri si alte
leziuni ale pielii. Sulfadiazina de argint se dezintegreaza in leziune, eliberand ioni de argint.
Acesti ioni inhiba cresterea si multiplicarea celulelor bacteriene, fara a afecta celulele pielii si
tesutul subcutanat. Dermazin are un spectru antibacterian larg, incluzand aproape toate
microorganismele care pot determina infectii ale arsurilor sau alte leziuni cutanate. Dermazin
patrunde in tesuturile necrozafe si in exusudate. Acest efect este foarte important, deoarece
antibioticele sistemice nu sunt eficace impotriva bacteriilor din necrozele produse prin arsura,
deoarece vascularizatia zonei necrozate este intrerupta.

Contraindicatii: Nu utilizati Dermazin daca sunteti alergic (hipersensibil) la sulfonamide, la

sulfadiazina de argint sau la oricare dintre componentele Dermazin; la prematuri si nou-
nascuti (cu varsta cuprinsa intre 0-27 zile), datorita posibilitatii aparitiei icterului nuclear;

Mod de administrare: Inainte de aplicare, curatati si indepartati tesutul mort. Aplicati apoi
Dermazin in strat subtire de 2-4 mm grosime; este de preferat sa aplicati crema pe o fasa
sterila, pe care o plasati apoi pe leziune. Crema se aplica o data pe zi, cu o spatula sterila sau
cu manusi de unica folosinta. In general, crema trebuie reaplicata la interval de 24 de ore.
Inainte de fiecare aplicare a cremei, leziunea se spala sub jet de solutie antiseptica sau apa,
pentru inlaturarea resturilor de crema si a exudatului cu aspect de puroi dupa culoare, dar
aseptic in realitate, care apare din abundenta dupa aplicarea Dermazin

51
ANTIVIRALE:

Sciclovirum

ZOVIRAX crema

Indicaţii: Zovirax cremă este indicat pentru tratamentul infecţiilor cu virusul herpes simplex
ale pielii, inclusiv herpesul genital iniţial şi recurent, şi herpesul labial, si este recomandat
pentru utilizare la toate categoriile de vârstă (adulţi şi copii).

Precauţii: dacă aveţi reacţie alergică la Aciclovir, propilen glicol sau la oricare dintre
constituenţi, consultaţi farmacistul sau medicul înaintea folosirii acestui produs. Nu folosiţi
doze mai mari decât cele recomandate. Folosiţi crema pentru herpesul de la nivelul buzelor şi
al feţei

Efecte adverse: o mică arsură poate apărea imediat după aplicarea cremei, dar va dipărea în
timp scurt. Ocazional poate apărea roşeaţă, uscăciune uşoară sau descuamare a pielii.

52
IV.6. Corticosteroizi de uz topic

IV.6. A. Corticoizi simpli

a) Corticosteroizi cu potență slabă

LOCOID 0,1% unguent, cremă:

Compoziţie: Locoid unguent, conţine 30% apă în 70% ulei, în timp ce Locoid cremă conţine
30% ulei în 70% apă;

Mod de acţiune: Locoid este un corticosteroid topic, cu proprietăţi antiinflamatoare,

antialergice. Potenţa steroidiană este crescută, ca rezultat al esterificării lanţului de butirat la
CI7;

Contraindicaţii: Locoid este contraindicat în cazul unor infecţii bacteriene, virale sau fungice.
Dacă apar semne de hipersensibilitate, tratamenul trebuie întrerupt;

Mod de administrare: Locoid unguent se recomanda în leziuni tegumenare uscate cu

descuamare. Locoid cremă în leziuni tegumentare uscate şi mixte (uscate şi umede). Locoid
cremă si recomanda în leziuni tegumentare umede. Locoid emulsie topică se administreaza în
leziuni tegumentare întinse şi în leziuni ale scalpului sau pielii păroase. Locoid loţiune în
leziuni tegumentare ale scalpului şi pielii păroase.

53
b) Corticosteroizi cu potență moderată:

- flumetasonum: Locacorten unguent;

- fluticasonum: Cutivat cremă;

- triamcinolonum: Triamcionlon Acetonid unguent.

PIVALAT DE FLUMETAZON unguent şi cremă

Compoziţie: unguentul şi crema conţin 0,02% pivalat de flumetazon încorporat într-o bază
grasă şi respectiv o bază lavabilă;

Acţiune farmacologică: Pivalat de flumetazon este un glucocorticoid fluorurat sintetic pentru

uz topic, având acţiune antiinflamatoare, antipruritică, antialergică şi de normalizare a
procesului de keratinizare. în general, este lipsit de efecte sistemice;

Indicaţii: afecţiuni cutanate cu predominarea componenţei inflamatorii ca: eczeme, dermatită

topică, dermatită de contact, dermatită seboreică, neurodermatită, se mai poate utiliza în
dermatoza cronică ca lichenul plan şi simplex, de asemenea în sarcoidoza de preferinţă în
asociere cu corticoterapie sistemică;

Contraindicaţii: tuberculoza cutanată, varicelă. La gravide nu se recomandă aplicarea

prelungită pe suprafeţe întinse, în special sub pansament oclusiv;

Reacţii adverse: Uneori se pot înregistra senzaţia de arsură, fenomene iritative locale,

foliculita, hipertricoza, erupţii acneiforme, depigmentarea pielii; în cazul aplicării sub

pansament ocluziv se poate produce macerarea pielii, sprainfecţia, atrofia pielii.

Mod de administrare: Unguentul se aplică în strat subţire pe zona afectată a pielii, repetând
aplicaţia de 2-3-4 ori pe zi, după necesitate.

54
c) Corticoizi puternici

FLUOCINOLON N cremă

Acțiune farmacoterapeutică: Fluocinolon acetonid este un glucocorticoid sintetic pentru uz

topic, cu acţiune antiinflamatoare, antiprurită, antialergică. Normalizează procesul de
keratinizare, Fluocinolon N mai conţine şi un antibiotic eficace faţă de germeni grampozitivi
şi gramnegativi, dintre cei mai frecvent întâlniţi în infecţiile pielii.

Indicaţii: în principiu, indicaţiile cremei şi ale unguentului cu Fluocinolon sunt aceleaşi,

utilizarea unguentului recomandându-se cu precădere când se urmăreşte o acţiune emolientă
mai energică, necesară în leziunile cutanate, uscate, ca cele din dermatită atopică, în unele
dermatoze ale mâinilor, de asemenea, în zone geografice cu climat rece sau excesiv de uscat.
Fluocinolon acetonid este indicat în dermatita atopică; dermatita de contact; dermatita
seboreică; dermatita exfoliantă: psoriazis etc. Fluocinolon N este indicat în aceleaşi dermatoze
infectate cu germeni sensibili la neomicină.

Contraindicaţii şi precauţii: Fluocinolon este contraindicat în leziunile cutanate tuberculoase,

în micozele pielii şi majoritatea virozelor cutanate. Este de asemenea contraindicat la
persoanele care au, în antecedente, fenomene de hipersensibilitate la vreuna din componentele
cremei sau ale unguentului. în prezenţa unei infecţii locale severe sau a unui proces infecţios
cu caracter general, se impune instituirea concomitentă a antibioterapiei sistemice, conform
indicaţiilor antibiogramei. La apariţia unei micoze se va face tratament antifungic de rigoare.

Mod de administrare: Unguentul cu Fluocinolon sau Fluocinolon N, se aplică în strat subţire,

pe zona afectată a pielii, repetându-se aplicaţia de 2-3 ori pe zi, după necesitate. Se evită
folosirea benzilor adezive la bolnavii eu dermatite ecxematiforme, care prezintă iritaţii în
zonele cutanate.

55
ADVANTAN cream 0,1%, unguent 0,1% (methylprednisolulon aceponat)

Acţiune terapeutică: Corticoid pentru uz dermatologic extern.

Indicaţii: Eczemă endogenă (dermatită atopică, neurodermatită), eczemă de contact,

degenerativă, dishidrotică, eczemă vulgară, eczemă la copii;

Compoziţie: lg cremă, unguent sau unguent gras conţine lmg (0,1%) metilprednisolon
aceponat;

Contraindicaţii: Procese cutanate specifice tuberculoase sau sifilitice, boli virale. în situaţia
unei femei gravide sau în alăptare, indicaţiile clinice pentru tratamentul cu Advantan trebuie
bine apreciate, iar avantajul bine cântărit în raport cu riscul. în special trebuie evitată folosirea
produsului pe suprafeţe întinse şi în timp îndelungat;

Efecte secundare: în cazuri izolate, sub tratament pot apărea simptome locale ca: prurit,
arsură, eritem sau vezicule;

Precauţii: Advantan nu trebuie să vină în contact cu ochii, în cazul aplicării sale pe faţă. În caz
de rozacee sau de dermatită periorală, Advantan nu se va aplica pe faţă;

Mod de administrare: se aplică o dată pe zi, în strat subţire pe suprafaţa afectata a pielii.

56
d) Corticoizi foarte puternici

Clobethasolum

DERMOVATE creama, unguent, solutie

Indicații: Propionatul de clobetasol este un corticosteroid topic foarte activ, de mare valoare în
tratamentul de scurtă durată al dermatozelor rezistente, ca de exemplu: psoriasis, eczema
rebele la tratament, lichen plan, lupus eritematos și alte afecțiuni ce nu răspund în mod
corespunzător la tratamentul topic cu corticosteroizi mai puțin activi.

Mod de administrare: se aplică în strat subţire pe zona afectată o dată sau de două ori pe zi,
până se obţine o ameliorare. Ca şi în cazul altor steroizi topici foarte activi, dacă se obţine
efectul scontat, tratamentul trebuie întrerupt. Tratementele pe perioade scurte şi repetate cu
Dermovate sunt folosite pentru controlul exacerbat al bolii. în cazul leziunilor foarte
rezistente, în special cele asociate cu hiperkeratoză, efectul antiinflamator al preparatului
Dermovate poate fi potenţat, dacă este necesar, prin acoperirea ariei cutanate tratate cu un
film (peliculă) de polietilenă. Ulterior, rezultatele se pot menţine prin aplicaţii fără pansament
ocluziv.

Contraindicaţii: Dermatozele la copii cu vârsta sub 1 an, inclusiv dermatitele şi erupţiile date
de contactul cu scutecul. Acneea comună şi rozacee, dermatite periorale. Infecţii virale
cutanate, fungi sau bacterii.

57
IV.6. B. Corticosteroizi în combinație cu antiseptice

TRIAMCINOLON S unguent (combinații)

Proprietăţi farmacoterapeutice: prin asocierea celor două substanţe acţiunea antibacteriană şi

antimicotică a saprosanului este secondată de efectul antiinflamator antialergic al
triamcinolonului acetonid. Preparatul îşi menţine eficacitatea chiar în prezenţa puroiului şi a
altor substanţe biologice.

Indicaţii: Infecţii cutanate, dermatomicoze, eczeme infectate în stadiul acut sau subacut al
bolii;

Contraindicaţii: Tuberculoza pielii, dermatoze sifilitice, varicelă, vaccina.

Mod de administrare: Unguentul se aplică în strat subţire, de 2-4 ori pe zi, timp de 2-7 zile. în
infecţiile localizate pe zone cutanate întinse tratamentul local se poate asocia cu administrarea
perorală sau parenterală a unui antibiotic cu spectru larg;

Efecte secundare: După tratamente prelungite cu aplicarea unguentului pe teritorii cutanate

întinse pot apărea fenomene de hipocorticism reacţionand datorită componentei steroidice
prin oboseală, somnolenţă sau dimpotrivă agitaţie şi insomnie. Mai rar se poate observa
fenomene de hipercorticism la bolnavii cu deficit funcţional hepatic, renal;

58
IV.6. C.Corticosteroizi în combinație cu antibiotice

a) Corticosteroizi cu potenta slaba

PIMAFUCORT cremă (combinații)

Mod de acţiune: Pimafucort conţine ca principiu activ hidrocortizonul, care, prin proprietăţile
sale antiflogistice şi antipruriginoase, este indicat în tratamentul celor mai multe din
afecţiunile acute şi cronice ale pielii, în special eczemele şi dermatitele caracterizate prin
eflorescenţe primare sau secundare. În plus Pimafucort conţine neomicina, un antibiotic cu
spectru larg activ împotriva unor germeni grampozitivi şi a unora gramnegativi. În afară de
hidrocortizon şi neomicină. Pimafucort conţine şi un antibiotic antifungicid cu spectru larg,
natamicina.

Indicaţii: ca urmare a combinării unui antibiotic cu un antifungic şi cu hidrocortizon,

Pimafucort poate fi utilizat în următoarele cazuri: afecţiuni dermatologice provocate în special
de speciile Candida, afecţiuni acute ale pielii produse de fungi sensibili la natamicina,
afecţiuni acute şi cronice ale pielii, în special eczemele şi dermatitele infectate secundar cu
microorganisme sensibile la natamicină şi neomicină, dermatozele infectate cu fungi sau
impetigo, inclusiv otomicoza dată de Candida albicans, Aspergillus fumigatus etc.

Contraindicaţii: Pimafucort este contraindicat în tratamentul tuberculozei cutanate, al

sifilisului şi în cel al afecţiunilor infectate ale pielii, în care controlul efectiv al infecţiei nu
este posibil. De asemenea, Pimafucort este contraindicat în caz de hipersensibilitate şi
rezistenţă la neomicină sau la antibiotice înrudite, cum sunt: kanamicina, gentamicina cu care
neomicina dezvoltă rezistenţă şi sensibilitate încrucişate. 36

59
b) Corticosteroizi cu potenta moderata

NIDOFLOR cremă (combinații)

Acțiune farmacoterapeutică: Nistatina este un antibiotic fungistatic, lipsit de activitate

antibacteriană. Este activ față de Candida albicans, Histoplasma capsulatum, unele
blastomicete etc. În terapeutică se foloseşte, în principal, împotriva candidozelor, curativ şi
profilactic. Neomicina este un antibiotic activ faţă de diferite tulpini de germeni grampozitivi
şi gramnegativi. Nu are acţiune antivirală. Normalizează procesul de keratinizare.

Indicaţii: Intertrigo de natură microbiană, candidoză sau mixtă perionichii şi dermite alergice
de contact, microbiene sau candidiene.

Contraindicaţii: Tuberculoza şi virozele cutanate (inclusiv herpesul simplu, vaccina şi

varicele); cazurile de sensibilizare la oricare din componentele cremei.

Mod de administrare: Se aplică de 2-3 ori pe zi un strat subţire de cremă pe zona cutanată
lezată masând uşor regiunea pentru a favoriza pătrunderea cremei in piele.

60
c) Corticosteroizi puternici

Combinații

DIPROGENTA cremă, unguent combinații

Acţiune: Betametazona - corticosteroid topic cu acţiune antiinflamatorie, antipruriginoasă şi

vasoconstrictoare. Gentamicina: antibiotic bactericid cu spectru larg, eficace faţă de agenţii
patogeni comuni ai pielii: coci grampozitivi şi bacterii gramnegative. 37

Indicaţii: dermatozele inflamatorii care răspund la tratament corticosteroid topic complicate

cu infecţii secundare cauzate de microorganisme sensibile la gentamicină sau când este
suspectată posibilitatea apariţiei unor asemenea infecţii.

Mod de administrare: o peliculă fină de Diprogenta cremă sau unguent trebuie aplicată pe
zona de piele afectată de două ori pe zi, dimineaţa şi seara.

Reacţii adverse: au fost raportate reacţiile uzuale ale corticosteroizilor topici: usturime, iritaţie
locală, foliculină, erupţii acneiforme, hipertricoză, semne de atrofie a pielii. Gentamicina
poate produce o iritaţie tranzitorie (eritem şi prurit), care de obicei nu necesită întreruperea
tratamentului.

Contraindicaţii: Hipersensibilitatea la unul din componentele preparatului. Contraindicată în

tuberculoza dermică şi infecţii virale precum vaccina şi varicela.

61
d) Corticosteroizi in alte combinatii

DIPROSALIC unguent

Acţiune: dipropionatul de betametazonă, un corticosteroid sintetic, are acţiune

antiinflamatorie, antipruriginoasă şi vasoconstrictoare. Acidul salicilic administrat local are
proprităţi keratolitice, bacteriostatice şi fungicide.

Indicaţii: Dermatozele hiperkeratozice care răspund la tratament corticosteroid topic

(psoriazis, eczeme cronice, dermatită seboreică). Diprosalic loţiune este indicat pentru
îndepărtarea manifestărilor inflamatorii ale psoriazisului şi dermatitei seboreice ale scalpului.

Dozare şi administrare: O peliculă fină de Diprosalic unguent trebuie aplicată pe zona de piele
afectată de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Aplicaţii câteva picături de Diprosalic loţiune pe
zonele afectate ale pielii păroase şi masaţi cu blândeţe până când medicamentul pătrunde în
piele, de două ori pe zi, dimineaţa şi seara.

Reacţii adverse: au fost raportate reacţiile uzuale ale corticosteroizilor topici: usturimi, iritaţie
locală, foliculită, erupţii acneiforme, hipertricoză, semne de atrofie a pielii. Acidul salicilic
poate provoca dermatite. 38

Contraindicaţii: Hipersensibilitatea la unul dintre componentele preparatului. Contraindicat în

tuberculoza dermică şi infecţii virale precum vacina şi varicela.

62
IV.7. Preparate antiacneice

A. RETINOIZI PENTRU UZ TOPIC CA ANTIACNEICE

Tretinoinum

B. ANTIINFECȚIOASE PENTRU TRATAMENTUL ACNEEI

Combinații UNGUENT PENTRU TRATAMENTUL ACNEEI ROZACEE

Erythromycinum ERITOACNOL unguent

C. ANTIACNEICE topice

Acidum Azelaicum SKINOREN cremă

Acţiune farmaceutică: Skinoren cremă conţine ca substanţă activă acid azelaic şi aparţine
grupului de medicamente anti-acnee preparate pentru utilizare (cutanată) externă. Skinoren
cremă este utilizată pentru tratamentul acneei vulgare şi a melasmei reducand dezvoltarea
celulelor cutanate aspre şi rezistente care obturează (astupă) porii pielii, determinând formarea
punctelor negre şi albe.

Mod de administrare: Produsul se administrează local (tegumentul feţei, gâtului, braţelor) de

2 ori pe zi (dimineaţa şi seara) si se maseaza usor pe piele. Durata de utilizare a Skinoren
crema poate varia de la persoană la persoană şi, de asemenea, depinde de severitatea afecţiunii
pielii. Durata tratamentului depinde de pacient şi de afecţiunea tratată. La pacienţii cu acnee
se observă o îmbunătăţire după 4 săptămâni de tratament Pentru a obţine cele mai bune
rezultate Skinoren cremă trebuie utilizată pe o perioadă de câteva luni. La pacienţii cu
melasmă, perioada minimă de tratament este de 3 luni. Pentru a obţine cele mai bune rezultate
Skinoren cremă trebuie utilizată cu regularitate.

63
Reactii adverse: poate determina apariţia unor efecte nedorite, cu toate că nu apar la toate
persoanele. Poate să apară iritarea (arsuri sau mâncărime) pielii. În majoritatea cazurilor,
simptomele iritaţiei sunt uşoare sau moderate şi frecvenţa acestora scade pe parcursul
tratamentului. În studiile clinice, reacţiile adverse cel mai frecvent observate includ pruritul,
arsură şi durere la locul de aplicare.

64
CONCLUZII

Cu ajutorul colectivului de profesori care mi-a îndrumat paşii spre secretele

materiilor predate de-a lungul celor 3 ani de studiu, incepand cu anatomie, semeilogie,
biologie până la farmacotoxicologie, forme farmaceutice, chimie, comunicare etc. am ajuns sa
cunosc si sa apreciez mai mult frumoasa meserie de asistent farmacist care abia astept sa-i
deschid portile.

Practica farmaceutică m-a ajutat să conştientizez importanţa bolilor, implicit a

afectiunilor dermatologice, a gravitatii şi a răspândirii lor, să cunosc metodele cele mai
eficiente de diagnosticare ale bolii, dar şi principalele produse de uz topic sau
dermatocosmetic ce sunt indicate in tratarea sau ameliorarea starii de sanatate a pacientului.

Toate acestea, dar şi faptul că în viaţa personală am intalnit diverse persoane care
sufereau de boli ale pielii, au făcut ca să-mi aleg ca temă pentru proiectul de diplomă:
„Unguente dermatologice”. Pentru o mai buna pregatire si cunostere in a recomanda viitorilor
pacienţi cele mai utile si eficiente produse dermatologice sau dermatocosmetice, ajutându-i să
faca cea mai potrivita alegere pentru tratarea afectiunilor lor.

Lucrarea mea cuprinde partea teoretică pe baza datelor culese din literatura de
specialitate, cât si exemple de creme, unguente, emulsii sau lotiuni, sau exemple de preparate
dermatocosmetice folosite în afectiunile pielii.

65
BIBLIOGRAFIE

1. Farmacopeea Română ediţia a-X-a , Editura Medicală, Bucureşti 2010

2. Agenda Medicală 2015, Editura Medicală, Bucureşti 2015

3. Aurelia Nicoleta Cristea - Tratat de farmacologie, Editura Medicală, Bucureşti 2005

4. Aurelia Nicoleta Cristea - Farmacologie generală, Editura Didactică şi Pedagocică,

Bucureşti 2004

5. Dumitru Dobrescu, Simona Negres, Victoria Subţirică, Liliana Dobrescu, Ruxandra

Popescu - Memomed 2010

6. Iuliana Popovici, Dumitru Lupuleasa - Tehnologie farmaceutică Volumul 2 - Editura

Polirom Iaşi 2008

66