Sunteți pe pagina 1din 3

Nr.

inreg________/____________

APROBAT
ADMINISTRATOR

INSTRUCŢIUNI DE PROTECŢIA MUNCII PENTRU EXPLOATAREA


ÎNCĂRCĂTOARELOR FRONTALE
IPSM 03

Instrucţiunile proprii pentru exploatarea încărcătoarelor frontale au fost elaborate ţinând cont de
reglementările existente în domeniul securităţii muncii precum şi pe baza studierii proceselor de muncă
şi stabilirii pericolelor specifice, astfel încât, pentru fiecare pericol, normele să cuprindă cel puţin o
măsură de prevenire la nivelul fiecărui element component al procesului de muncă.
Structura acestor prevederi este făcută pe tipuri de lucrări, pentru fiecare tip de lucrare prevederile
urmărind o succesiune logică, corespunzătoare modului de acţiune al executantului în procesul de lucru.
Respectarea conţinutului acestei instrucţiuni nu absolvă persoanele juridice şi persoanele fizice,
implicate in procesul de munca, de răspunderile, conform legislaţiei in vigoare, pentru lipsa de prevedere
şi asigurare a oricăror altor măsuri de securitate a muncii, adecvate condiţiilor concrete de desfăşurare a
activităţii respective.

1. Conţinut, scop
1. Instrucţiunile proprii pentru exploatarea încărcătoarelor frontale, cuprind măsuri de prevenire a
accidentelor de muncă.
2. Măsurile de prevenire cuprinse în prezentele instrucţiuni au ca scop eliminarea factorilor
periculoşi existenţi în sistemul de muncă, propriu fiecărui element component al acestuia (executant
sarcină de muncă mijloace de producţie mediu de muncă).

2. Domeniul de aplicare
Prezentele instrucţiuni se aplică pentru activităţii de încărcare descărcare ce presupun utilizarea
încărcătoarelor frontale
Prevederile prezentelor instrucţiuni se aplică cumulativ cu prevederile celorlalte acte normative din
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

3. Încadrarea şi repartizarea personalului pe locuri de muncă


1. Vârsta persoanelor admise la exploatarea încărcătoarelor frontale va fi de minim 18 ani.
2. La începerea programului angajaţii se vor prezenta odihniţi şi corect îmbrăcaţi.
3. La efectuarea activităţilor de producţie vor fi repartizaţi numai lucrători care au corespuns
controlului medical obligatoriu, conform reglementărilor Ministerului Sănătăţii.
4. Personalul admis pentru utilizarea încărcătoarelor frontale va fi numit prin decizie de conducerea
societăţii, după ce a fost instruit , testat şi autorizat intern din prevederile prezentelor instrucţiuni proprii.
Instructajul de protecţie a muncii se va face pe faze in conformitate cu prevederile cap V din Normele
metodologice de aplicare ale Legii nr 319/2006. Durata între două instructaje va fi de 1(una) luni.

1
4. Organizarea locului de muncă şi a activităţilor

1. Conducerea încărcătoarelor frontale trebuie încredinţată numai salariaţilor calificaţi şi autorizaţi


de către persoana fizică sau juridică care exploatează utilajul, pe bază de şcolarizare şi verificare a
cunoştinţelor. Reinstruirea conducătorului se va face ori de câte ori i se va încredinţa spre conducere un
alt tip de încărcător frontal;
2. Este interzisă deservirea acestui tip de utilaj de alte persoane decât cele care au calificarea
respectivă şi numai dacă au sarcini de serviciu în acest scop.
3. Pe timpul încărcării sau descărcării, este interzisă staţionarea lucrătorilor pe caroseria
autovehiculelor, în faţa sarcinilor sau în raza de acţiune a încărcătoarelor frontale;
4. La efectuarea manevrelor de încărcare-descărcare şi transport, utilajul va fi acţionat încet, atât la
umplerea şi golirea cupei cât şi pe parcursul deplasării;
5. Se interzice conducătorului să părăsească utilajul având sarcina ridicată de la sol;
6. Părăsirea încărcătorului frontal se va face după oprirea motorului, blocarea frânei şi închiderea
cabinei, furca utilajului fiind sprijinită la sol;
7. Se interzice oprirea încărcătorului pe pneuri sau şenile în poziţie perpendiculară pe direcţia
pantei pentru prevenirea alunecării sau răsturnării.
8. Deplasarea se va face menţinând sarcina la o înălţime de max. 0,5 m faţă de sol;
9. Se interzice circulaţia cu sarcină, pe terenuri cu pantă mai mare de 10% şi rampe de încărcare-
descărcare cu o pantă mai mare de 2%;
10. Se interzice oprirea încărcătorului pe pantă sau rampă, fără să fie asigurat împotriva pornirii
11. La trecerea peste podeţe sau poduri, se va ţine seama de capacitatea de rezistenţă a acestora;
12. Conducătorul trebuie să urmărească cu atenţie traseul drumului, fiind interzisă deplasarea pe
terenuri cu obstacole sau gropi care pot provoca răsturnarea utilajului. Se interzice să se lucreze în
terenuri cu deşeuri metalice, bare , scânduri, sârme etc.
13. Este interzisă oprirea în raza de acţiune a altor utilaje;
14. Se interzice transportul persoanelor cu încărcătorul frontal;
15. Pe timpul funcţionării, încărcătorul frontal trebuie să corespundă din punct de vedere tehnic,
prevederilor cărţii tehnice, fiind utilizat în limitele caracteristicilor tehnice. Se interzice lucrul când se
constată defecţiuni la conducte sau furtunuri ale sistemului hidraulic sau pneumatic de acţionare a
agregatelor. De asemenea se interzice exploatarea încărcătoarelor cu alte defecţiuni. Verificarea
bolţurilor, siguranţelor acestora şi a articulaţiilor de la sistemul de ridicare se va face vizual zilnic de
mecanicul de utilaj.
16. Este interzisă folosirea încărcătorului frontal pentru executarea unor lucrări neadecvate;
17. Se interzice utilizarea încărcătorului frontal pentru împingerea şi tragerea autovehiculelor sau a
altor mijloace de transport (ex vagoane pe calea ferată);
18. Este interzisă acţionarea bruscă sau forţată a comenzilor;
19. În cazul unor defecţiuni, conducătorul este obligat să întrerupă lucrul;
20. Verificarea echipamentului auxiliar trebuie să se facă numai când acesta este aşezat pe sol;
21. Reparaţiile trebuie efectuate numai de către personal calificat şi autorizat.
22. Se interzice remedierea oricărei defecţiuni la cupa încărcătorului frontal în poziţie ridicată, până
când aceasta nu a fost calată şi motorul oprit.
23. Sunt interzise intervenţiile la instalaţia hidraulică a încărcătorului frontal cu motorul în funcţiune
şi pompa hidraulică cuplată.

2
24. Se interzice intrarea sub utilaj sau echipamentele acestuia fără ca în prealabil să se ia măsuri de
asigurare a securităţii (suspendare, calare şi supraveghere continuă). Este interzisa calarea sau
suspendarea utilajului pe terenuri alunecoase fără rezistenţă sau înclinate.
25. Este interzis a se face alimentarea cu apă ulei sau combustibil acolo unde accesul la rezervor este
înalt fără a se folosi scări speciale sau poduri de sprijin bine fixate.
26. La lucrul pe trepte de taluz se va acţiona perpendicular pe muchia treptei, iar în celelalte situaţii
se va verifica în permanenţă rezistenţa solului, păstrându-se o distanţă de cel puţin 2m de muchia
taluzului.
27. Este interzisă staţionarea pe stive de material în limita taluzului natural.

ÎNTOCMIT

S-ar putea să vă placă și