ACADEMIA ROMÂNĂ ROMANIAN ACADEMY

FILIALA CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA BRANCH

ANUARUL YEARBOOK
INSTITUTULUI OF
DE ISTORIE “GEORGE BARIŢIU”
„GEORGE BARIŢIU” INSTITUTE OF HISTORY
DIN CLUJ-NAPOCA OF CLUJ-NAPOCA

LXI
SERIES HISTORICA
2022

EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE

THE PUBLISHING HOUSE OF THE ROMANIAN ACADEMY

„Anuarul Institutului de Istorie «George Bariţiu» din Cluj-Napoca”, tom LIII, 2014, p. 1-468
17 Note de lectură 445

pe ultimul vlădică al oștirii române, dovedind cu prisosință că fericita colaborare dintre înțelepciunea
bătrânilor și avântul tinerilor nu doar că este posibilă, ci chiar dezirabilă în câmpul istoriografic
contemporan, motiv pentru care cei doi merită gratulați în mod sincer de către colegii de breaslă. În
final, mă văd obligat să remarc că volumul supus atenției beneficiază de o ținută grafică și tipografică
elegantă, culoarea kaki acoperților reliefând ceea ce reiese de altfel în mod pregnant și din excursul
autorilor, și anume o pledoarie pentru studierea și cunoașterea istoriei Episcopiei Armatei și a
asistenței religioase în oastea română, dar și pentru conștientizarea de către contemporani a utilității
incontestabile a prezenței clerului militar în cadrele actuale ale Armatei Române.

Mircea-Gheorghe Abrudan

Alexandru MORARU, Învățământul Teologic Universitar Ortodox din Cluj (1924-1952), ediția a II-
a, revizuită și adăugită, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2020, 488 p.

Organizarea și instituționalizarea învățământului teologic superior ortodox în Transilvania

datează de la cumpăna secolelor XVIII-XIX, când la Sibiu (1786) și apoi la Arad (1822) și Vârșeț
(1822) au fost puse bazele unor cursuri speciale de teologie pentru pregătirea viitorilor clerici
ortodocși români. Acestea erau patronate și finanțate de centrele episcopale respective, bucurându-se
de o anumită autonomie față de stat, curricula fiind stabilită de ierarhia bisericească superioară cu
acordul autorităților civile. Datorită faptului că instrucția primară a fost plasată oficial de Curtea de la
Viena în sarcina bisericilor din Monarhia habsburgică, în aceste școli de teologie, numite în epocă
preparandii, seminarii și apoi institute, s-au predat și cursuri de pedagogie pentru formarea viitorilor
învățători ai școlilor confesionale primare, luând naștere, cu vremea, două secții distincte: teologică și
pedagogică. În timp ce cursul teologic-pedagogic de la Sibiu a avut inițial o durată de șase săptămâni
(1786-1810), apoi în vremea episcopului Vasile Moga (1811-1846) de șase luni, iar după venirea lui
Andrei Șaguna la cârma Eparhiei Ardealului în 1846 durata a fost ridicată la un an, din 1853 la doi ani
și din 1861 la trei ani, la Arad și Vârșeț încă din anul 1825, respectiv 1830 perioada studiilor fusese
prelungită la trei ani de zile. Din acest motiv, școala teologică din Arad este de fapt primul institut
superior teologic ortodox românesc, cu trei ani de studiu, din spațiul Transilvaniei. Având această
dublă componentă, teologică și pedagogică, Seminariile au fost numite oficial în epocă Institute
teologico-pedagogice, până la unirea Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918 funcționând trei
astfel de instituții pe teritoriul Ardealului și al Banatului, și anume la Arad, Sibiu și Caransebeș, cel
din urmă fondat o dată cu Episcopia Caransebeșului în anul 1865, prin mutarea secției românești de la
Seminarul din Vârșeț la Caransebeș. În aceste școli au fost pregătiți și formați pentru misiunea
sacerdotală și dăscălească toți preoții ortodocși și învățătorii școlilor confesionale ortodoxe din
Imperiul Austriac, ulterior Austro-Ungar.
După Marea Unire și (re)întemeierea Episcopiilor Ortodoxe Române a Oradiei (1920) și a
Vadului, Feleacului și Clujului (1921), la Oradea și la Cluj au fost înființate două noi școli teologice
superioare de către episcopii Roman Ciorogariu, la Oradea (1923), și Nicolae Ivan, la Cluj (1924).
Cei doi ierarhi și-au ghidat strategiile pastorale, sociale, culturale și naționale după modelul,
considerat atunci de top și devenit reper, reprezentat de marele mitropolit Andrei Șaguna. Atenția pe
care acești doi episcopi întemeietori au acordat-o școlilor lor teologice își găsește, așadar, explicația în
prototipul de pastorație ilustrată de mitropolitul Andrei baron de Șaguna, care a considerat educația și
instrucția, nu numai teologică, o componentă intrinsecă a pastorației și o responsabilitate indisolubilă
a misiunii și activității Bisericii Ortodoxe și a clerului ei. Deloc întâmplător, mărturisea în epocă
episcopul Nicolae Ivan că două „probleme fundamentale” avea de rezolvat în orașul Cluj după
întemeierea Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului: edificarea Catedralei episcopale și înființarea
unei școli teologice superioare, prin ambele episcopia împlinind „o misiune națională și un rol
cultural din cele mai hotărâtoare”, ierarhul asemănând rolul școlii teologice în viața eparhiei ca pe
„cel al inimii într-un corp, fără de care nu poate trăi” (p. 29).
446 Note de lectură 18

Naționalizarea sau etatizarea marii majorități a școlilor confesionale românești, ortodoxe și

greco-catolice, într-o primă etapă de către Consiliul Dirigent al Transilvaniei, apoi definitiv de către
statul român între anii 1920-1922, prin preluarea întregului sistem școlar românesc în
responsabilitatea, administrația, gestionarea și sub tutela autorităților statului, a obligat conducerea
bisericească să opereze o restructurare a învățământului teologic și să se limiteze la formarea în aceste
școli doar a viitorilor clerici. Cu toate acestea, menirea școlilor teologice a rămas în continuare nu
numai una strict teologică sau religioasă, ci și una culturală și națională, dat fiind misiunea națională
și rolul cultural al Bisericii și al clerului în societatea românească a vremii, în general, și în societatea
transilvăneană, în special. Cele două școli teologice superioare de la Oradea și Cluj și-au desfășurat
activitatea pe întreaga durată a epocii interbelice, izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial și
impunerea Arbitrajului-Diktat de la Viena generând mutarea Academiei de la Oradea la Beiuș și apoi
la Timișoara, cea de la Cluj rămânând pe loc sub scutul Episcopiei Clujului și supravegherea
episcopului Nicolae Colan, rămas pe loc în Clujul ocupat de Ungaria horthystă. Instalarea regimului
comunist va duce în final la sistarea cursurilor celor două instituții teologice, Academia Teologică din
Oradea fiind desființată în anul 1948, iar Institutul Teologic de grad universitar din Cluj împărtășind
aceeași soartă în anul 1952.
Istoria acestor școli teologice superioare de la Oradea și Cluj s-a bucurat de atenția a doi preoți
profesori și istorici ai Bisericii Ortodoxe Române din epocă și din prezent. În cazul școlii orădene este
vorba despre Ștefan Lupșa (1905-1964), autorul lucrării Istoria Academiei teologice ortodoxe române
din Oradea (1923-1943) și a încercărilor de organizare a învățământului teologic român în legătură
cu ea, manuscris dactilografiat și finalizat la Beiuș în anul 1944 (284 + XIV p.), iar în cazul școlii
clujene despre preotul profesor universitar dr. Alexandru Moraru (n. 1948), autorul monografiei
Învăţământul Teologic Universitar Ortodox din Cluj (1924-1952), publicată la Cluj-Napoca în două
ediții, în 1996 (373 p.) și în 2020 (488 p.). Ediția a doua a apărut în contextul centenarului Eparhiei
Vadului, Feleacului și Clujului, instituția bisericească care a patronat Academia Teologică, respectiv
Institutul Teologic universitar din Cluj, fiind motivată de descoperirea de către autor a unor izvoare
primare, create de școala teologică și ascunse timp îndelungat din cauza vitregiei vremurilor într-un
seif din fier al Arhiepiscopiei Clujului. Găsirea matricolelor academiei, a condicilor proceselor
verbale, a registrelor de prezență, de înmatriculare, de note și a unor mape conținând diplome de
absolvire și diplome de licență, deci a unor documente extrem de valoroase pentru reconstituirea
minuțioasă a istoriei școlii teologice clujene, precum și nevoia de a corecta unele date eronate
strecurate în prima ediție l-au determinat pe părintele profesor Alexandru Moraru să revină asupra
monografiei și să întocmească o ediție nouă, revizuită și adăugită, care oferă o radiografie mult mai
complexă și completă a istoricului Academiei Teologice și Institutului Teologic Universitar Ortodox
din Cluj între anii 1924 și 1952.
Monografia se deschide cu o prefață a IPSS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț al
Clujului intitulată „Școala teologică clujeană” (p. 15-16), urmată de cuvântul înainte al autorului la
ediția întâi (p. 17-18) și de cuvântul explicativ („de lămurire”) la ediția a II-a (p. 19-20). Corpusul
principal al lucrării este structurat în șase capitole: „Cap. I. Învățământul teologic ortodox în contextul
vieții românești transilvănene – privire generală” (p. 21-27); „Cap. II. Istoricul învățământului
teologic ortodox din Cluj (1924-1952)” (p. 29-148), urmărind de fapt evoluția istorică a instituției de
învățământ în cele trei etape principale ale sale, anume 1) Institutul Teologic (1924-1925),
2) Academia Teologică (1925-1948) și 3) Institutul Teologic de grad universitar (1948-1952);
„Cap. III. În slujba Bisericii și a neamului” (p. 149-179), cu reliefarea în mod deosebit a activității
cadrelor didactice și a studenților; „Cap. IV. Probleme administrativ-gospodărești” (p.181-192), în
care sunt prezentate locațiile în care s-au desfășurat cursurile și cele care au găzduit decanatul,
paraclisul, internatul și cantina studenților teologi, urmate de enumerarea personalului administrativ;
„Cap. V. Absolvenți și licențiați ai Institutului – personalități” (p. 193-199), cu trecerea în revistă a
numelor reprezentative și restituirea biografiei celor mai de seamă absolvenți ai școlii teologice
clujene, și anume mitropolitul Antonie Plămădeală (1926-2005) al Ardealului, episcopul Ioachim
Mareș (1927-2009) al Hușilor și protopopul Iuliu Goșescu (1912-1961); și „Cap. VI. Biobibliografia
cadrelor didactice” (p. 201-257), cu restituirea a 49 de micro-medalioane biobibliografice organizate
19 Note de lectură 447

pe opt categorii diferite, în funcție de încadrarea oficială avută în instituție: 1) profesori titulari
(pr. Andrei Buzdug, pr. Ioan Pașca, arhid. Orest Bucevschi, arhid. Ioan Vască, pr. Liviu Galaction
Munteanu, Gheorghe G. Stănescu, Vasile Petrașcu, pr. Isidor Todoran, arhid. Nicolae Balca,
pr. Alexandru Filipașcu, arhid. Ioan Zăgrean, pr. Gheorghe Barna, pr. Petru Suciu și pr. Ioan
Moldovan); 2) conferențiari titulari (pr. Petru Deheleanu și pr. Dumitru Bodea); 3) profesori
suplinitori (pr. acad. Ioan Lupaș, pr. Vasile Sava, pr. Ilarion Felea, pr. Florea Mureșanu, Coriolan
Petranu, Ioan Oțoiu, V.D. Pârvulescu, Constantin Martinovici, diac. Titus Țifu, pr. Simion Curea și
pr. Emil Nicolescu); 4) profesori suplinitori – medici (Dominic Stanca, Octavian Stanca, Eugen
Nicoară, pr. Virgil Ciobanu și Liviu Telia); 5) conferențiari suplinitori (Mihail P. Dan și arhid. Ioan
Brie); 6) Spirituali sau duhovnici (pr. Ioan Goron, pr. Nicodim Belea, pr. Pavel Șendrea, pr. Gheorghe
Noveanu, pr. Gheorghe Sofian și pr. Petre Procopovici); 7) Lectori titulari (pr. Ioan Bunea,
pr. Augustin Faur și pr. Vasile Rusu); 8) Asistenți titulari (pr. Ioan Pop, pr. Vasile Bondrea, pr. Victor
Ienciu, diac. Leon I. Băndilă, pr. Ilie V. Spiridon și arhid. Liviu Buzdug). Urmează îndătinatele
concluzii (p. 255-257), apoi un capitol extrem de important și consistent dedicat anexelor
documentare (p. 259-456), o serie de ilustrații și fotografii (p. 457-470) și o listă bibliografică
selectivă (p. 471-486). Din cuprinsul anexelor aș reliefa relevanța istoriografică, mai ales în ceea ce
privește istoria elitelor și a culturii, a documentelor matriculare pe baza cărora profesorul Alexandru
Moraru a izbutit să restituie, pe fiecare an școlar/universitar în parte, din 1924 până în 1952, numele
studenților teologi și pregătirea lor școlară anterioară admiterii în Academia Teologică, respectiv
Institutul Teologic din Cluj. Totodată, pentru anii 1949-1952, când Academia fusese ridicată la rangul
unui Institut Universitar cu dreptul de a conferi licența în teologie, sursele i-au permis autorului să
întocmească un tabel al situației studenților prezentați la examenul de licență, tabelul cuprinzând opt
rubrici care conțin data examenului, numele studenților, titlul tezei de licență, nota obținută și numele
profesorului îndrumător, respectiv a profesorilor membri ai comisiei de evaluare a examenului de
licență, precum și media și calificativul obținute în final de licențiații în teologie ortodoxă. În
conformitate cu acest tabel reiese că între anii 1949 și 1952 la Institutul Teologic de Grad Universitar
din Cluj au obținut licența în teologie un număr de 139 de studenți și o studentă pe nume Elvira
Vasileanu Vasilescu, care promovase examenul de licență sub îndrumarea profesorului Isidor
Todoran cu o lucrare despre „Problema răului”, fiind evaluată cu nota zece, iar examenul final cu
media generală nouă. De altfel, din datele nominale restituite se observă că începând cu anul școlar
1929-1930 au fost admise și fete în rândul elevilor Academiei Teologice din Cluj, numărul acestora
variind în următoarele două decenii și ridicându-se, în total, la 36 înscrise în anul I, comparativ cu 698
băieți, la 16 cursante în anul II (592 băieți), la 18 în anul III (573 băieți) și 18 în anul IV (542 băieți).
Dacă anexele conțin o statistică generală a numărului studenților înmatriculați anual în cei trei,
respectiv patru ani de studiu, cititorului nu i se oferă însă și un tabel exact, centralizat matematic, care
să prezinte numărul absolvenților Academiei Teologice/Institutului Teologic, acesta putând fi
întocmit doar prin studierea atentă a numelor – reproduse în anexa nr. 1 – studenților înmatriculați
între 1924 și 1952.
Fondată la inițiativa și în urma strădaniilor episcopului ctitor Nicolae Ivan, Academia
Teologică din Cluj s-a impus între cele mai valoroase și prestigioase școli superioare de teologie din
perioada interbelică și postbelică, reușind să supraviețuiască reformei învățământului, operată de
regimul comunist în anul 1948, și fiind recunoscută de către stat în mod oficial ca Institut Teologic de
grad universitar alături de institutele din București și Sibiu. Situația nou creată nu va fi însă de durată,
fiindcă restricționarea activităților religioase și încorsetarea tot mai sufocantă a vieții bisericești de
către statul totalitar-ateu au dus în cele din urmă la suprimarea instituției în vara anului 1952, unii
dintre profesorii de marcă ai acesteia devenind victime ale regimului concentraționar stalinist și
sfârșindu-și viața în temnițele și lagărele de muncă comuniste, așa cum s-a întâmplat cu preoții
profesori Alexandru Filipașcu († 20 decembrie 1952, Valea Neagră, jud. Constanța), Florea Mureșanu
(† 4 ianuarie 1961, Aiud), Liviu Galaction Munteanu († 8 martie 1961, Aiud) și Ilarion Felea
(† 18 septembrie 1961, Aiud). În locul institutului a luat naștere o Școală de cântăreți bisericești,
transformată apoi în Seminar Teologic care supraviețuit pe întreaga durată a regimului comunist.
448 Note de lectură 20

Institutul Teologic a fost reînființat în anul 1990, iar în 1992 a fost integrat ca Facultate de Teologie
Ortodoxă în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, sub auspiciile căreia își desfășoară și
astăzi activitatea, așa cum intenționase în anii 1923-1924 episcopul Nicolae Ivan, al cărui nume îl
poartă actualmente campusul teologic clujean.
Monografia dedicată de preotul profesor Alexandru Moraru Academiei Teologice și
Institutului Teologic din Cluj oferă tuturor celor interesați de istoria Bisericii Ortodoxe, istoria
culturii, a elitelor și a învățământului românesc din capitala Transilvaniei șansa de a descoperi
organizarea și dezvoltarea învățământului teologic superior ortodox din Cluj între anii 1924 și 1952.
Fructificând diverse surse primare, edite și inedite, bibliografia de profil și presa epocii, cartea este
scrisă într-un limbaj accesibil ilustrând o viziune unitară, descriptiv-pozitivistă, asupra istoriei
învățământului teologic ortodox clujean din epoca interbelică și postbelică, reprezentând o piesă
istoriografică importantă în puzzlelul mai mare al istoriei sistemului educațional universitar din Clujul
acelei vremi.

Mircea-Gheorghe Abrudan

IDENTITATEA ȘI PATRIMONIUL ROMÂNILOR DIN SECUIME. Colecția „Profesioniștii

noștri”, 27 tomuri, editată de Centrul European de Studii Harghita-Covasna și publicată de
Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2010-2020.

Așa cum menționează coordonatorii Ioan Lăcătușu și Vasile Stancu în „Prefața” volumului 27,
cel mai recent tom din „Profesioniștii noștri”, această colecție atât de bogată în numere, iată că în
2020 a împlinit doar un deceniu de existență (fiind fondată în 2010).
În acest scurt răstimp au fost omagiate numeroase personalități de marcă ale vieții culturale
românești locale și naționale, pe care le pomenim acum în ordinea alfabetică a numelor: istoricul și
arhivistul Liviu Boar (director SJAN Mureș din Târgu Mureș), profesorul muzicolog și etnograf
Constantin Catrina (Brașov), etnograful colecționar Doinița-Ana Dobrean (Subcetate), juristul și
demnitarul Valer Dorneanu (București), scriitorul Ion Ciurea-Weidner (Germania-Covasna), profesor
universitar și istoric militar, colonel în rezervă Ion Giurcă (București), etnograf și arhivist Ana Grama
(SJAN Sibiu), publicistul, scriitorul și poetul Lazăr Lădariu (Târgu Mureș), arhivistul istoric și om al
cetății Vasile Lechințan (SJAN Cluj din Cluj-Napoca), istoricul și arhivistul Corneliu Mihail Lungu
(directorul Arhivelor Naționale ale României din București), scriitorul și publicistul Valentin Marica
(Târgu Mureș), inginerul silvicultor și cinegetician Ion Micu (Miercurea Ciuc), istoric și arhivist
Vilică Munteanu (directorul SJAN Bacău), cercetătorul istoric Gelu Neamțu (Institutul de Istorie
„George Barițiu” din Cluj-Napoca), inginerul arhitect Nicolae Noica (demnitar din București),
profesorul istoric și arhivist Ioan Pleșa (Alba Iulia), istoricul și arhivistul Ioan Ranca (Târgu Mureș),
avocatul Ioan Sabău-Pop (Târgu Mureș), juristul magistrat Ioan Solomon (Sfântu Gheorghe), istoricul
Corina Sporea Bărăgan (Vama Buzăului/Brașov), publicistul Mihai Suciu (Târgu Mureș), profesorul
scriitor și publicist Ilie Șandru (Toplița), profesorul esperantist și publicistul Mihai Trifoi
(Bixad/Covasna), profesorul universitar, istoric și om politic Petre Țurlea (Ploiești), istoric și arhivist
Dumitru Zaharia (directorul SJAN Bacău). Toate aceste personalități s-au implicat în mod deosebit și
s-au dedicat activităților de cultivare, recuperare, păstrare și promovare a patrimoniului istoric și
prezent al românilor din secuime.
Ioan Lăcătușu, fondatorul și coordonatorul colecției „Profesioniștii noștri”, izbutește
performanța admirabilă, de a conduce seria într-un ritm anual mai mult decât susținut și, totodată, de a
edita el însuși în calitate de unic editor sau coeditor 22 din cele 27, respectiv 28 de tomuri ale colecției
(dacă luăm în considerare faptul că nr. 5 din „Profesioniștii noștri” are două volume). Ioan Lăcătușu e
secondat de Vasile Stancu, coeditor a 10 volume din aceeași serie.