Sunteți pe pagina 1din 3

Gregory.

— A pierdut şase milioane în două zile.


Tipul cu ochi lipsiţi de expresie zâmbi:
— O să-i luăm înapoi. Poţi fii sigur de asta. O să le pară rău că s-au
născut.
Reacher privi în ochii goi ai individului şi crezu fiecare cuvânt. Apoi
tipul întinse mâna subit şi zise:
— Eu sunt Carter Groom.
Ceilalţi patru bărbaţi se prezentară şi ei, cu o cascadă de nume şi
strângeri de mâini. Reacher încerca să lege numele de figura fiecăruia. Pe
Gregory îl ştia deja. Tipul cu o cicatrice mare lângă un ochi se numea
Addison. Cel mai scund dintre toţi era un hispanic, Perez. Pe cel mai înalt îl
chema Kowalski. Mai era şi un negru, pe nume Burke.
— Am înţeles de la domnul Lane că vă ocupaţi cu paza persoanelor şi
securitatea corporatistă, spuse Reacher.
Tăcere bruscă. Niciun răspuns.
— Eu aş zice că aţi fost cu toţii ofiţeri operativi. Aşadar, combatanţi.
Drept pentru care am impresia că Lane al vostru se ocupă de cu totul
altceva.
— De exemplu? întrebă Gregory.
— „Peşte” de mercenari, răspunse Reacher.
Groom clătină din cap.
— O expresie nefericită, amice, spuse el. Suntem o corporaţie militară
particulară şi suntem perfect legali. Lucrăm pentru Pentagon, cum am
făcut întotdeauna, şi cum ai făcut şi tu pe vremuri.
— Câţi oameni aveţi? întrebă Reacher. Şi ce e aici, de fapt?
Groom ridică din umeri.
— Noi suntem echipa A. Şi mai e o agendă plină cu numele membrilor
echipei B. În Irak am trimis o sută de oameni.
— Acolo aţi fost? În Irak?
— Şi în Columbia, şi în Panama, şi în Afghanistan. Mergem oriunde are
nevoie de noi Unchiul Sam.
— Eu ştiam că Pentagonul plăteşte cu cecuri, spuse Reacher. Dar aici par
să se găsească o mulţime de bani gheaţă. Africa?
Niciun răspuns.
— Mă rog, cedă Reacher. Nu e treaba mea. Tot ce aş vrea să ştiu e unde
a fost doamna Lane, în ultimele două săptămâni.
— Ce importanţă are? întrebă Kowalski.
— A fost urmărită, spuse Reacher. Nu crezi? Bănuiesc că băieţii răi nu
pierdeau vremea în faţă la Bloomingdale aşa, că poate-poate o apărea.
— Doamna Lane a fost la Hamptons, interveni Gregory. Cea mai mare
parte a verii, împreună cu Jade. S-au întors acum trei zile.
— S-a întâmplat ceva cât au stat la Hamptons? Ceva ieşit din comun?
— Într-o zi a apărut la uşă o femeie, spuse Gregory.
— Ce fel de femeie?
— O femeie ca toate femeile. Grasă. Sau mai degrabă solidă. La vreo
patruzeci de ani. Păr lung, cărare pe mijloc. Doamna Lane a dus-o la
plimbare pe plajă. Apoi femeia a plecat. Am bănuit că e vreo prietenă
venită în vizită.
— O mai văzuseşi vreodată?
Gregory clătină din cap.
— Ce au făcut doamna Lane şi Jade după ce s-au întors în oraş?
— Nu cred că au făcut mare lucru...
— Ba da, ea a ieşit o dată, spuse Groom. Doamna Lane, vreau să zic.
Singură. Am condus-o eu cu maşina. S-a dus la Staples.
— Magazinul de papetărie? Ce a cumpărat?
— Nimic. Am aşteptat-o douăzeci de minute lângă bordură şi n-a ieşit
cu nimic de acolo.
— Ciudat loc pentru căscat gura la vitrine. A intrat cu ceva înăuntru?
întrebă Gregory. Poate că returna vreo târguială.
— Avea poşeta cu ea, îşi aminti Groom. E posibil.
Apoi ridică privirea, uitându-se peste umărul lui Reacher. Edward Lane
se lupta cu o geantă mare de piele. Cinci milioane de dolari, îşi spuse
Reacher. Deci aşa arată. Lane trânti geanta pe podea.
— Aş vrea să văd o poză a lui Jade, îi ceru Reacher.
— În dormitor, răspunse Lane.
Aşa că Reacher îl urmă în dormitor. Zugrăvit într-un alb-murdar, părea
senin ca o mănăstire şi tăcut ca un mormânt. Patul dublu era din lemn de
cireş. Noptiere asortate de ambele părţi. Un dulap din aceeaşi esenţă.
Lângă birou, un scaun, iar pe birou, o fotografie înrămată. În partea
dreaptă a cadrului apărea Kate Lane. Era o poză identică celei din living,
atât că acolo fusese decupată în aşa fel încât să excludă obiectul afecţiunii
ei: micuţa Jade. Se uitau una la cealaltă, cu ochii plini de dragoste, cu
buzele schiţând un început de zâmbet. În fotografie, Jade părea cam de
şapte ani. Avea părul lung, închis la culoare, uşor ondulat, fin ca mătasea.
Ochii verzi şi pielea ca de porţelan.

S-ar putea să vă placă și