că se aflau în clădire când am lăsat cheile?

— E posibil.
— OK spuse Gregory. Atunci ce zici de ideea asta: acolo e baza lor de
operaţiuni. Acolo stau ei. Nu undeva în nordul statului.
— Ar fi cea mai a dracului cacealma! făcu Reacher. Bine, sună la
numerele alea. Dacă se poate, încearcă să aranjezi să ne întâlnim cu cineva
care are o cheie. Dar la colţul cu Thompson Street. Ca să nu fim văzuţi. Ca
să fim mai siguri.
Reacher îl lăsă pe Gregory să dea telefoane şi se întoarse, prin bucătărie,
până în biroul lui Lane. Bărbatul era aşezat la masă, privind fotografiile din
faţa lui. Cele două soţii ale sale. Pierdute, poate, amândouă.
— FBI-ul i-a prins pe răpitori? întrebă Reacher. Atunci, când cu Anne?
Lane scutură din cap.
— Dar ai aflat tu, mai târziu.
— Ajunsesem la limită, spuse Lane. Cine ar putea face aşa ceva? La
început nu mi-am putut imagina pe nimeni care s-o facă. Dar era clar că
cineva fusese în stare, aşa că am coborât ştacheta posibilităţilor. Dar atunci
mi s-a părut că oricine de pe lumea asta ar putea fi vinovatul. Era dincolo
de capacitatea mea de înţelegere.
— Mă surprinzi. Te mişti într-o lume în care luările de ostatici şi răpirile
nu sunt ceva nemaiauzit.
— Dar de data asta era o chestiune personală, spuse Lane. Era aici, în
New York. Şi era vorba de nevasta mea, nu de vreunul din oameni.
— Dar i-ai găsit pe indivizi.
— Aşa crezi?
Reacher dădu din cap, apoi explică:
— Nu mă întrebi dacă nu s-ar putea să fie aceiaşi tipi. E ca şi cum ai şti
cu certitudine că sunt alţii.
Lane nu comentă.
— Cum i-ai găsit? întrebă Reacher.
— Cineva, care cunoştea pe altcineva, a auzit ceva. Traficanţi de arme.
— Şi ce s-a întâmplat cu ei?
— Nu-ţi pot spune decât atât: sunt sigur că, de data asta, nu sunt aceiaşi
indivizi.
 — Ai mai auzit ceva zvonuri? întrebă Reacher.
— Niciun cuvânt.
— Vreun rival în afaceri?
— În afacerile astea nu am rivali. Şi, chiar dacă aş avea, nu ar face aşa
ceva. Ar fi echivalent cu sinuciderea.
Reacher tăcu.
— Or să mai sune? întrebă Lane.
— Cred că da.
— Cât or să-mi ceară?
— Zece. Ăsta ar fi următorul pas.
— Asta înseamnă două genţi, zise Lane.
Reacher îşi spuse: Bătrânul a ajuns la un total de şaptesprezece milioane de
dolari şi nici n-a clipit!
— Când or să sune? întrebă Lane.
— Timpul cât se deplasează cu maşina, plus timpul cât discută. Sfârşitul
după-amiezii, începutul serii. Nu mai devreme.
Se auzi un ciocănit uşor în uşă şi Gregory se ivi în prag.
— Am găsit ce ne trebuia, spuse el, adresându-se nu lui Lane, ci lui
Reacher. Clădirea de pe Spring Street. Proprietarul e falit. Unul dintre
avocaţii lui ne aşteaptă acolo peste o oră. I-am dat de-nţeles că ne-ar
interesa să cumpărăm imobilul.
— Bine lucrat, spuse Reacher.