Sunteți pe pagina 1din 2

— Nu în timpul serviciului, răspunse el.

Împreună cu Gregory inspectă fereastra din faţă a clădirii. Pe geam erau lipite cam
o duzină de permise. Toate expiraseră de mult. Dar se mai vedeau câteva numere de
telefon, scrise cu o carioca neagră. Gregory scoase din buzunar celularul argintiu
şi făcu o poză cu el.
Cei doi intrară în holul clădirii Dakota fix la opt şi jumătate.
Femeia care privea îşi notă ora.

Veştile proaste îl lăsară pe Lane înmărmurit. Reacher îl privi luptându-se să-şi


recapete autocontrolul.
— Concluzii?
Întrebarea sună ca o poruncă. Ca un drept ce i se cuvenea.
— Îmi revizuiesc concluziile, spuse Reacher. Poate că nu sunt trei indivizi. Poate
sunt numai doi. Unul stă cu Kate şi Jade, celălalt vine singur în oraş. Nu are
nevoie să-l urmărească pe Gregory îndepărtându-se pe West Broadway, pentru că
oricum intenţionează să folosească uşa din dos.
— Riscant. E mai bine să fii pe stradă, în spaţiu deschis.
Reacher clătină din cap.
— Şi-au făcut bine temele. Vecina se află în clădire de la şapte şi jumătate
dimineaţa şi până la unsprezece şi jumătate noaptea. Ceea ce explică orele pe care
le-au ales. La şapte dimineaţa, înainte să ajungă femeia. La unsprezece patruzeci
în prima seară, după ce ea plecase. Orarul e bizar de precis. Trebuie să existe
vreun motiv pentru asta.
Edward Lane nu spuse o vorbă.
Reacher continuă:
— Sau poate că e un singur individ. De capul lui. De ce nu? Dacă pe Kate şi Jade
le-a ascuns în siguranţă undeva în nordul statului... Şi poate că nu se afla
nicidecum pe alee. Ci în interiorul clădirii.
Lane se plimba încolo şi încoace. O făcea de parcă ar fi fost măcinat de o altă
idee. Reacher se aşteptase la asta. Acum o va spune, gândi el.
— Sau poate că sunt patru indivizi, rosti Lane. Şi poate că tu eşti al patrulea. De
aceea erai în cafenea în prima seară. Îi ţineai spatele amicului tău.
Reacher tăcu.
— Tu te-ai oferit să supraveghezi clădirea în dimineaţa asta, continuă Lane.
Deoarece ştiai că acolo n-o să se petreacă nimic. Ar fi trebuit să ţii sub
observaţie maşina. Şi ai ştiut că or să mai ceară cinci milioane. Eşti unul dintre
ei, nu?
— Două întrebări, spuse Reacher. De ce m-aş fi întors la cafenea în a doua seară?
În seara aia nu s-a întâmplat nimic. Şi, dacă aş fi fost unul dintre răpitori, de
ce i-aş fi mărturisit lui Gregory că am văzut nişte chestii?
— Pentru că voiai să-ţi faci intrarea aici, ca să ne îndrumi în direcţia greşită.
Reacher îşi coborî privirea spre fotografia lui Kate.
— Ce păcat, murmură el. Soţia ta e o femeie frumoasă, domnule Lane. Iar fetiţa ei,
un copil adorabil. Şi, dacă vrei să le capeţi înapoi, eu sunt tot ce ai la
dispoziţie. Pentru că, aşa cum am mai spus, tipii ăştia de aici pot să pornească un
război, dar nu o investigaţie.
Nimeni nu vorbi.
— Ştii unde locuiesc? întrebă Reacher.
— Aş putea afla, răspunse Lane.
— N-ai putea. Fiindcă, de fapt, nu locuiesc nicăieri. Aşa că, dacă aş hotărî să
plec de aici în momentul ăsta, nu m-ai mai revedea niciodată.
Lane nu răspunse.
— Şi, prin urmare, nici pe Kate. Nici pe ea n-ai mai revedea-o.
Linişte deplină.
— Nu mă aflu aici ca să vă pun pe o pistă falsă, reluă Reacher. Dacă aş fi vrut să
vă îndrept într-o direcţie greşită, azi-dimineaţă v-aş fi descris doi indivizi
inventaţi. Dar n-am făcut-o. M-am întors aici şi v-am spus că îmi pare rău, pentru
faptul că deocamdată nu vă pot indica o anume direcţie. V-am spus că îmi pare rău.
Îmi pare rău cu adevărat.
Nimeni nu rosti un cuvânt. Apoi Lane răsuflă uşurat.
— Îmi cer scuze. Te rog să mă ierţi. E din cauza stresului.
Reacher răspunse:
— Nu e nevoie de scuze.
Lane continuă:
— Un milion de dolari ca s-o găseşti pe soţia mea.
— Pentru mine? întrebă Reacher. Asta da mărire de salariu. Acum câteva ore era
vorba de douăzeci şi cinci de mii.

S-ar putea să vă placă și

  • Burroughs, Edgar Rice - Fiarele Lui Tarzan v.2.0
    Burroughs, Edgar Rice - Fiarele Lui Tarzan v.2.0
    Document200 pagini
    Burroughs, Edgar Rice - Fiarele Lui Tarzan v.2.0
    Gigel Duru
    100% (3)
  • Un bărbat și o femeie
    Un bărbat și o femeie
    De la Everand
    Un bărbat și o femeie
    Evaluare: 4.5 din 5 stele
    4.5/5 (11)
  • Lecțiile Inimii
    Lecțiile Inimii
    De la Everand
    Lecțiile Inimii
    Evaluare: 3.5 din 5 stele
    3.5/5 (6)
  • Capitolul 19
    Capitolul 19
    Document2 pagini
    Capitolul 19
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 9
    C 9
    Document2 pagini
    C 9
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 9
    C 9
    Document2 pagini
    C 9
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 9
    C 9
    Document2 pagini
    C 9
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 19
    Capitolul 19
    Document2 pagini
    Capitolul 19
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 19
    Capitolul 19
    Document2 pagini
    Capitolul 19
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 3
    C 3
    Document6 pagini
    C 3
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 13
    Capitolul 13
    Document6 pagini
    Capitolul 13
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 20
    Capitolul 20
    Document2 pagini
    Capitolul 20
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 34
    Capitolul 34
    Document2 pagini
    Capitolul 34
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • CL 10
    CL 10
    Document2 pagini
    CL 10
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 17
    Capitolul 17
    Document2 pagini
    Capitolul 17
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • CL 10
    CL 10
    Document2 pagini
    CL 10
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 17
    Capitolul 17
    Document2 pagini
    Capitolul 17
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 13
    Capitolul 13
    Document6 pagini
    Capitolul 13
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 23
    Capitolul 23
    Document2 pagini
    Capitolul 23
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 3
    C 3
    Document6 pagini
    C 3
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 3
    C 3
    Document5 pagini
    C 3
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 13
    Capitolul 13
    Document5 pagini
    Capitolul 13
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • CL 10
    CL 10
    Document2 pagini
    CL 10
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 16
    Capitolul 16
    Document3 pagini
    Capitolul 16
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 7
    C 7
    Document2 pagini
    C 7
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 16
    Capitolul 16
    Document3 pagini
    Capitolul 16
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 7
    C 7
    Document2 pagini
    C 7
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 17
    Capitolul 17
    Document2 pagini
    Capitolul 17
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 5
    C 5
    Document2 pagini
    C 5
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 20
    Capitolul 20
    Document2 pagini
    Capitolul 20
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Lee Child - Caldura Mare
    Lee Child - Caldura Mare
    Document26 pagini
    Lee Child - Caldura Mare
    Elena Murgu
    92% (13)
  • C 7
    C 7
    Document2 pagini
    C 7
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • S-A Dus Să Numere Banii, Gândi Reacher. Se Întrebă Cum or Fi Arătat Cinci
    S-A Dus Să Numere Banii, Gândi Reacher. Se Întrebă Cum or Fi Arătat Cinci
    Document3 pagini
    S-A Dus Să Numere Banii, Gândi Reacher. Se Întrebă Cum or Fi Arătat Cinci
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Lee Child - (Jack Reacher - 10) - Nimic Nu e Usor
    Lee Child - (Jack Reacher - 10) - Nimic Nu e Usor
    Document251 pagini
    Lee Child - (Jack Reacher - 10) - Nimic Nu e Usor
    nicnic
    97% (36)
  • Capitolul 18
    Capitolul 18
    Document3 pagini
    Capitolul 18
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 4
    C 4
    Document2 pagini
    C 4
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 20
    Capitolul 20
    Document2 pagini
    Capitolul 20
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 6
    C 6
    Document2 pagini
    C 6
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 13
    Capitolul 13
    Document5 pagini
    Capitolul 13
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 4
    C 4
    Document2 pagini
    C 4
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 16
    Capitolul 16
    Document3 pagini
    Capitolul 16
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 18
    Capitolul 18
    Document3 pagini
    Capitolul 18
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Amber 05 - Curţile Haosului
    Amber 05 - Curţile Haosului
    Document178 pagini
    Amber 05 - Curţile Haosului
    Floricel Victor Andrei
    100% (2)
  • C 6
    C 6
    Document2 pagini
    C 6
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 18
    Capitolul 18
    Document3 pagini
    Capitolul 18
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 28
    Capitolul 28
    Document2 pagini
    Capitolul 28
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Omul de La Miezul Noptii EDGAR WALLACE
    Omul de La Miezul Noptii EDGAR WALLACE
    Document149 pagini
    Omul de La Miezul Noptii EDGAR WALLACE
    tani333
    Încă nu există evaluări
  • Edgar Rice Burroughs - V3 Fiarele Lui Tarzan 3.0 10 ' (Aventură)
    Edgar Rice Burroughs - V3 Fiarele Lui Tarzan 3.0 10 ' (Aventură)
    Document124 pagini
    Edgar Rice Burroughs - V3 Fiarele Lui Tarzan 3.0 10 ' (Aventură)
    Sebastian Barbulescu
    Încă nu există evaluări
  • Edgar Wallace Omul de La Miezul Noptii
    Edgar Wallace Omul de La Miezul Noptii
    Document149 pagini
    Edgar Wallace Omul de La Miezul Noptii
    Gică Andreica
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 32
    Capitolul 32
    Document2 pagini
    Capitolul 32
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Usa Inchisa (Fragment-Dramatizare)
    Usa Inchisa (Fragment-Dramatizare)
    Document3 pagini
    Usa Inchisa (Fragment-Dramatizare)
    Balonia Escu
    Încă nu există evaluări
  • C 5
    C 5
    Document2 pagini
    C 5
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Filiera de la miezul noptii
    Filiera de la miezul noptii
    De la Everand
    Filiera de la miezul noptii
    Evaluare: 5 din 5 stele
    5/5 (5)
  • Telefonul de Vladimir Helmis (Monolog)
    Telefonul de Vladimir Helmis (Monolog)
    Document3 pagini
    Telefonul de Vladimir Helmis (Monolog)
    Vlad Helmis
    100% (1)
  • Agatha Christie - Cei Patru Suspecti PDF
    Agatha Christie - Cei Patru Suspecti PDF
    Document10 pagini
    Agatha Christie - Cei Patru Suspecti PDF
    Fusa Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 1
    Capitolul 1
    Document3 pagini
    Capitolul 1
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 8
    C 8
    Document3 pagini
    C 8
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Noapte nesfârșită
    Noapte nesfârșită
    De la Everand
    Noapte nesfârșită
    Evaluare: 4.5 din 5 stele
    4.5/5 (3)
  • Obsesie
    Obsesie
    De la Everand
    Obsesie
    Evaluare: 5 din 5 stele
    5/5 (3)
  • Sa nu te intorci niciodata!
    Sa nu te intorci niciodata!
    De la Everand
    Sa nu te intorci niciodata!
    Evaluare: 5 din 5 stele
    5/5 (4)
  • Capitolul 19
    Capitolul 19
    Document2 pagini
    Capitolul 19
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 15
    Capitolul 15
    Document1 pagină
    Capitolul 15
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 13
    Capitolul 13
    Document5 pagini
    Capitolul 13
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 12
    Capitolul 12
    Document2 pagini
    Capitolul 12
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 11
    Capitolul 11
    Document2 pagini
    Capitolul 11
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 14
    Capitolul 14
    Document2 pagini
    Capitolul 14
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • CL 10
    CL 10
    Document2 pagini
    CL 10
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 15
    Capitolul 15
    Document1 pagină
    Capitolul 15
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 18
    Capitolul 18
    Document3 pagini
    Capitolul 18
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 12
    Capitolul 12
    Document2 pagini
    Capitolul 12
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 14
    Capitolul 14
    Document2 pagini
    Capitolul 14
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 20
    Capitolul 20
    Document2 pagini
    Capitolul 20
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 16
    Capitolul 16
    Document3 pagini
    Capitolul 16
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 11
    Capitolul 11
    Document2 pagini
    Capitolul 11
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 4
    C 4
    Document2 pagini
    C 4
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 8
    C 8
    Document2 pagini
    C 8
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 1
    C 1
    Document1 pagină
    C 1
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 2
    C 2
    Document3 pagini
    C 2
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 6
    C 6
    Document2 pagini
    C 6
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 3
    C 3
    Document5 pagini
    C 3
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 2
    C 2
    Document3 pagini
    C 2
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 1
    C 1
    Document2 pagini
    C 1
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 7
    C 7
    Document2 pagini
    C 7
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • C 5
    C 5
    Document2 pagini
    C 5
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 18
    Capitolul 18
    Document3 pagini
    Capitolul 18
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 15
    Capitolul 15
    Document2 pagini
    Capitolul 15
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 17
    Capitolul 17
    Document2 pagini
    Capitolul 17
    alexa
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 16
    Capitolul 16
    Document3 pagini
    Capitolul 16
    alexa
    Încă nu există evaluări