— 

Da, ce? replică individul.

— Da, orice, spuse Reacher. Da, e o seară plăcută, da, poţi să mi te
alături, da, poţi să mă întrebi ce ai de întrebat.
ei nu.
— Ai văzut o maşină aseară? îl întrebă individul.
— Am văzut o mulţime de maşini aseară.
— Un Mercedes-Benz. Parcat acolo.
Tipul arătă către o porţiune de trotuar neocupată, din faţa unui hidrant
de pe cealaltă parte a străzii.
Reacher spuse:
— Argintie, un sedan cu patru uşi, S420, cu număr preferenţial de New
York care începea cu „OSC”. Murdară, cauciucuri uzate, ambele bare de
protecţie zgâriate.
— Ai văzut-o plecând?
Reacher încuviinţă din cap.
— Un tip s-a urcat în ea şi a plecat, chiar înainte de unsprezece şi
patruzeci şi cinci de minute.
— Trebuie să fi fost mai degrabă spre miezul nopţii...
— Se poate, admise Reacher. Cum zici tu.
— L-ai văzut pe şofer?
— Ţi-am spus, l-am văzut urcând în maşină şi plecând.
Individul se ridică:
— Trebuie să vii cu mine!
— Unde?
— Să vorbeşti cu şeful meu.
— Cine e şeful tău?
— Un tip pe nume Lane.
— Nu eşti poliţist, spuse Reacher. Părerea mea. Nu eşti american. Eşti
britanic. New York Police Department n-a ajuns chiar în halul ăsta...
— Cei mai mulţi dintre noi sunt americani, replică englezul. Dar ai
dreptate, nu suntem poliţişti. Suntem particulari.
— Cum adică?
— Nişte particulari care pot să-ţi demonstreze că merită să le faci o
descriere a individului care a plecat de aici cu maşina aia.
 — Şi în ce fel o să merite?
— Financiar, spuse tipul. Mai există alte feluri?
— Multe alte feluri, i-o întoarse Reacher. Cred că o să rămân exact unde
mă aflu.
— E o treabă foarte serioasă.
— Cum aşa?
Individul se aşeză din nou.
— Asta nu pot să-ţi spun. Domnul Lane a decis că este esenţial pentru
operaţiune ca nimeni să nu ştie. Din motive foarte serioase.
— Cum te numeşti? întrebă Reacher.
Tipul băgă un deget în buzunarul de la piept al sacoului şi scoase o carte
de vizită. I-o întinse lui Reacher peste masă. În partea de sus scria:
Operational Security Consultants.
— OSC, citi Reacher. Ca pe plăcuţa de înmatriculare. Sunteţi consultanţi
pe probleme de securitate şi vi s-a furat maşina, zâmbi el.
Individul răspunse:
— Nu pentru maşină ne facem griji.
Mai jos, pe cartea de vizită, era un nume: John Gregory. Sub nume scria:
Armata Britanică. În retragere. Apoi funcţia: Vicepreşedinte executiv.
— De cât timp te-ai retras? întrebă Reacher.
— Din Armata Britanică? spuse Gregory. De şapte ani.
— Unitatea?
mea.
— Cum te numeşti?
— Reacher.
— Ai nevoie de o slujbă?
— Nu, spuse Reacher. Nicidecum.
— Eu am fost sergent, mărturisi Gregory.
Reacher încuviinţă din cap.
— Mi-am dat seama. Tipii din SAS asta sunt de obicei.
— Aşadar, vrei să vii cu mine ca să vorbeşti cu domnul Lane?
— Pare cam mare agitaţia pentru o maşină furată...
— Nu e vorba despre maşină.
— Atunci despre ce?
 — Viaţă şi moarte, şopti englezul. În clipa asta, mai mult despre moarte
decât despre viaţă.
Reacher se uită la pahar. Rămăsese mai puţin de un deget de lichid gros
şi vâscos, doar zaţul noroios. Lăsă din mână paharul.
— OK, hotărî el. Hai să mergem!

Sedanul albastru se dovedi a fi într-adevăr un BMW Serie 7, nou, cu

numere preferenţiale „OSC”. Gregory descuie maşina cu telecomanda şi
Reacher se aşeză pe locul din dreapta. Gregory scoase din buzunar un
telefon mobil argintiu.