întunericul electric şi aerul fierbinte, murdar, şi exploziile de sunet, şi

traficul, şi aglomeraţia. Toate îl ajutau pe bărbatul solitar să se simtă

conectat şi, în acelaşi timp, izolat.
Fu servit de acelaşi chelner din seara dinainte şi comandă acelaşi lucru:
un espresso dublu în pahar de plastic. Îl plăti imediat şi lăsă restul pe masă.
În felul ăsta putea să plece exact atunci când voia, fără să-l insulte pe
chelner. Reacher aranja întotdeauna cele mai mici detalii ale vieţii sale
astfel încât să se poată pune în mişcare în orice clipă. Nu datora nimănui
nimic şi nu purta nimic cu el. Din punct de vedere fizic, era un bărbat
masiv, dar făcea puţină umbră şi nu lăsa nicio urmă.
Îşi bău cafeaua încet. Privi taxiurile scurgându-se către nord. Văzu
grupuri de tineri îndreptându-se spre cluburile de noapte. Văzu o maşină
germană albastră, parcând în apropiere. Urmări un bărbat solid, în costum
cenuşiu, coborând din ea. Îl privi croindu-şi drum printre două mese de pe
trotuar, intrând în cafenea şi îndreptându-se către tejgheaua din spate,
unde era adunat personalul. Îl urmări punând întrebări.
Individul era de înălţime medie, prea solid ca să poată fi numit suplu şi
prea subţire ca să poată fi numit masiv. Părul, tuns scurt şi îngrijit, îi albise
la tâmple. Avea mersul uşor, mai mult pe vârfuri decât pe călcâie. Vorbea
fără să-şi mişte buzele prea mult. Ochii însă îi fugeau fără osteneală, când
spre stânga, când spre dreapta. Tipul trebuie să fi avut cam patruzeci de
ani, ghici Reacher, şi mai ghici şi că ajunsese la patruzeci de ani pentru că
luase aminte neîncetat la tot ce se întâmplase în jurul lui. Mai văzuse
asemenea priviri la veteranii din elita infanteriei, care supravieţuiseră mai
multor misiuni în junglă.
Apoi chelnerul care-l servise pe Reacher se întoarse şi arătă către el.
Individul solid în costum cenuşiu îl privi lung. Reacher îi întoarse privirea
peste umăr, prin fereastră. Bărbatul în costum cenuşiu îi mulţumi
chelnerului. Ieşi pe uşă şi-şi croi drum către masa lui Reacher. Acesta îl lăsă
să aştepte în picioare până se hotărî. Apoi îi spuse „Da”, ca un răspuns, nu
ca o întrebare.
— Da, ce? replică individul.
— Da, orice, spuse Reacher. Da, e o seară plăcută, da, poţi să mi te
alături, da, poţi să mă întrebi ce ai de întrebat.
 Tipul se aşeză.
— De fapt, chiar am o întrebare, îndrăzni el.
— Ştiu, spuse Reacher. Despre seara de ieri.
— De unde ştii?
Vocea individului era joasă, iar accentul părea britanic.
— Chelnerul a arătat către mine. Şi singurul lucru care mă deosebeşte de
ceilalţi clienţi este faptul că eu am fost aici şi ieri-seară, iar ei nu.
— Ai văzut o maşină aseară? îl întrebă individul.
— Am văzut o mulţime de maşini aseară.
— Un Mercedes-Benz. Parcat acolo.
Tipul arătă către o porţiune de trotuar neocupată, din faţa unui hidrant
de pe cealaltă parte a străzii.
Reacher spuse:
— Argintie, un sedan cu patru uşi, S420, cu număr