De unde ai ştiut?

— Era pasul următor cel mai firesc, răspunse Reacher. Unu, cinci, zece,
douăzeci. Aşa gândesc oamenii.
— Parcă vezi totul în globul de cristal. Te angajez. Douăzeci şi cinci de
bătrâne pe lună, la fel ca toţi oamenii mei de aici.
— Dar povestea asta n-o să dureze o lună, observă Reacher. Nu are cum.
— Am fost de acord cu suma cerută, spuse Lane. Nu puteam să trag de
timp. Îi făceau rău lui Kate.
Gregory întrebă:
— Instrucţiunile, mai târziu?
— Într-o oră, confirmă Lane.
De jur împrejurul camerei, bărbaţii păreau că se mai relaxaseră. Lane
privea în gol.
— Trebuie să stăm de vorbă, reluă Reacher, calm. Ar trebui să încercăm
să ne dăm seama cine sunt indivizii ăştia.
— Ok, acceptă Lane. Să mergem în birou.
Îl conduse pe Reacher afară din living, prin bucătărie, până la o cameră
de serviciu, în partea din spate a apartamentului. Fusese amenajată ca
birou. Masă, computer, fax, telefoane, fişete, rafturi.
mică a fotografiei uluitoare a lui Kate, din living. Cealaltă înfăţişa o altă
femeie, cam de aceeaşi vârstă, blondă, nu brunetă precum era Kate, şi cu
ochii albaştri, nu verzi. Dar la fel de frumoasă.
— Nu m-ai convins, domnule Lane. Bodyguarzii nu câştigă douăzeci şi
cinci de mii pe lună.
— Afacerile mele sunt confidenţiale, spuse Lane.
— Nu şi dacă-ţi vrei soţia şi fiica înapoi.
Tăcere.
— Un Jaguar, un Mercedes şi un BMW, reluă Reacher. Plus un
apartament în clădirea Dakota. Plus o grămadă de bani gheaţă la
îndemână. Plus jumătate de duzină de tipi plătiţi împărăteşte. Una peste
alta, o căruţă de bani.
— Toţi, perfect legali.
— Numai că nu vrei să fie implicată poliţia.
Lane ţinti la fotografia femeii blonde.
 — Nu ăsta e motivul.
Reacher urmări privirea interlocutorului său.
— 
nevoie de îmbărbătare. Sau de sprijin.
Telefonul sună exact la ora două dimineaţa. Lane ridică receptorul.
Reacher auzi chiţăielile robotului. Lane spuse:
— Dă-mi-o pe Kate la telefon.
Probabil că cererea îi fusese refuzată, pentru că imediat adăugă:
— Vă rog, nu-i faceţi rău.
Ascultă un minut, apoi răspunse:
— OK.