PROIECT LA FIZICĂ

Legea atracției
universale
„Milioane de oameni au văzut mărul căzând, doar Newton a fost cel care s-a întrebat de ce.”
(Bernard Baruch)

Realizat de eleva clasei a IX-a ,,F”

Gîsca Alexandra
 Considerații generale

Legea atracției universale, enunțată de Isaac Newton, este o lege a

mecanicii clasice. Enunțul său este următorul:

Două corpuri cu masele m1 și m2, considerate punctiforme față de

distanța dintre ele, se atrag reciproc printr-o forță direct proporțională

cu produsul maselor corpurilor și invers proporțională cu pătratul

distanței dintre ele, orientată pe direcția dreptei ce unește centrele de

greutate ale celor două corpuri.

 Încă din antichitate savanții știau de atracția gravitațională dintre corpuri și Pământ, dintre Lună și

Pământ, dintre Soare și planete etc. În 1619, astronomul german Kepler a enunțat legile care guvernează

mișcarea planetelor în jurul Soarelui, pe baza observațiilor astronomice făcute de Brache.

 Sir Isaac Newton a revoluţionat ştiinţa când a presupus că forţa gravitaţională care atrage un corp, spre

exemplu, un măr, spre Pământ s-ar putea manifesta şi asupra Lunii, prin intermediul câmpurilor

gravitaţionale ale celor două corpuri cereşti.

Prin observaţii şi calcule, el a ajuns la concluzia că forţele de gravitaţie exercitate de Pământ fie asupra Lunii,

fie asupra unui măr aflat liber în vecinătatea Pământului, depind atât de distanţa dintre aceste corpuri şi

Pământ, cât şi de masele lor.

Newton a generalizat această ipoteză, aplicând-o oricăror două corpuri din Univers, ale căror dimensiuni pot

fi considerate mici în raport cu distanţa dintre centrele lor.

MIȘCAREA LUNII ÎN JURUL PĂMÂNTULUI

Deoarece există o forță de atracție gravitațională între lună și Pământ, există și mișcări

naturale ale acestui satelit. La fel ca planeta noastră, are două mișcări unice cunoscute sub

numele de rotație pe axa proprie și translație pe o orbită în jurul Pământului. Aceste

mișcări sunt cele care caracterizează luna și sunt legate de maree și fazele lunii.

În timpul diferitelor mișcări pe care le are, îi ia ceva timp să le termine. De exemplu, o tură
completă de traducere durează în medie 27,32 zile. Acest lucru face ca, curios, luna să ne

arate întotdeauna aceeași față și pare a fi complet fixă. Acest lucru se datorează

numeroaselor motive geometrice și unui alt tip de mișcare numit librație lunară pe care îl

vom vedea mai târziu.

 MIȘCĂRILE PĂMÂNTULUI...

Legea atracţiei gravitaţionale, enunţată de Newton şi publicată în anul 1687, a fost confirmată prin studierea

mişcării planetelor în jurul Soarelui şi a sateliţilor în jurul planetelor.

Planetele sunt în continuă mișcare, astfel încât se învârt în jurul propriei orbite sau în jurul soarelui. … „Mișcarea de translație” definește mișcarea pe

care o efectuează planetele în jurul soarelui (echivalent cu timpul de 1 an).

În astronomie, conceptul de mișcare de revoluție a Pământului se referă la deplasarea anuală a Terrei în jurul Soarelui. O rotație completă durează

365 zile 6 h 9 min. 9 s. solare medii, valoare care stă la baza definirii anului sideral..

Cele 6 ore suplimentare se acumulează până devin 24 de ore după 4 ani. Din acest

motiv, la fiecare 4 ani, există un an cu 366 de zile cunoscut sub numele de an bisect,

29 februarie este ziua suplimentară.

La fel cum mișcarea de rotație permite măsurarea orelor din zi, cu mișcarea de

translație, zilele anului pot fi numărate.

Pe măsură ce axa Pământului este înclinată, mișcarea de translație are loc la un

unghi de aproximativ 23,5º în raport cu eliptica.

 CURIOZITĂȚI IMPRESIONANTE DESPRE GRAVITAȚIE

1.Omul poate coloniza şi trăi pe planete cu o gravitaţie până la 3 ori mai mare decât cea de pe Pământ. La o gravitaţie de 4 ori mai mare

(4G) fluxul de sânge la creier poate fi afectat.

2.Atracţia gravitaţională a Pământului face imposibilă o înălţime a munţilor mai mare de 15 km, în teorie în orice caz.

3. există regiuni în spaţiu unde gravitaţia între Soare şi Pământ, sau oricare alte două obiecte mari, interacţionează pentru a crea aşa

numitele puncte Lagrangian. Unde alte obiecte pot orbita în jurul acestor puncte ca şi cum ar exista ceva acolo.

4.Păsările nu pot fi luate în spaţiu cosmic, deoarece au nevoie de gravitaţie pentru a înghiţi.

5.în timpul ultimei plimbări pe Lună în cadrul misiunii Apollo 15, David Scott a lăsat sa cadă în acelaş timp un ciocan şi o pană pentru

a confirma teoria lui Galileo că obiectele cad cu aceeaşi viteză, indiferent de masa lor. Pe pământ penele cad mai lent numai datorită

rezistenţei aerului.

6.Astronauţii nu consumă băuturi carbogazoase în spaţiu din cauza lipsei de gravitaţie ce împedică separarea lichidului şi gazului în

stomac. Acesta provoacă un tip de vărsături cunoscute sub numele de eructaţii umede (wet burping – râgâit umed).

7. În zona din jurul Hudson Bay gravitaţia este mai mică decât în alte părţi de pe Pământ.
Acest lucru se datorează faptului că în timpul ultimei ere glaciare straturile de gheaţă au presat Pământul în jos, deplasând o cantitate

semnificativă de masă.
Deoarece, Pământul are o masă mai mică aici, gravitaţia a scăzut.

8. Alimentele au un gust diferit în spaţiu din cauza lipsei de gravitaţie, ce provoacă blocarea sinusurilor (cavitate umpluta cu aer, scobita

in oasele capului, ce se dechide in fosele nazale) la astronauţi.

 GRAVITAȚIA UNEI STELE NEUTRONICE
Steaua neutronică este un tip de stea compactă, care este rezultatul colapsul

gravitaţional a unei stele masive, după o supernova. Stelele neutronice sunt

cele mai dense şi mai mici stele cunoscute din Univers, ele pot avea o masă

de două ori mai mare decât a Soarelui. Datorită gravitaţiei unei stele

neutronice, cel mai înalt „munte”pe aceste stele poate fi doar de 5 mm

nenorocite în înălţime.

OBIECTELE CAD CU ACEEAȘI VITEZĂ

În timpul ultimei plimbări pe Lună în cadrul misiunii Apollo 15, David Scott a

lăsat sa cadă în acelaş timp un ciocan şi o pană pentru a confirma teoria lui

Galileo că obiectele cad cu aceeaşi viteză, indiferent de masa lor. Pe pământ

penele cad mai lent numai datorită rezistenţei aerului.

Fără gravitaţie, flacăra unei lumânări este rotundă şi albastră. FOC ROTUND
O lumânarea obişnuită produce lumină, căldură, dioxid de carbon şi vapori de

apă.Căldura face ca aceste produse de ardere să se extindă, ce scade densitatea

lor şi ele se ridică datorită flotabilităţii. Altfel spus, aerul cald mai puţin dens este

împins în sus de aerul rece mai greu şi mai dens.Deoarece gravitaţia este

necesară pentru a apărea diferenţe de densitate, nici flotabilitatea, nici convecţia

(mişcare ascendentă a aerului) nu există într-un mediu cu gravitaţia zero, cum

ar fi spaţiul.