I. 3. Mişcările Pământului. Anotimpurile și lunile anului. Calendarul.

Cea mai mare importanţă pentru apariţia şi dezvoltarea vieţii pe Pământ o are raportul dintre acesta şi
Soare. În această relaţie este foarte important să se cunoască totalitatea mişcărilor celor două corpuri
cereşti, cât şi poziţia relativă a Pământului faţă de Soare, poziţie influenţată de mişcările Pământului şi de
înclinarea axei polilor. Pământul execută un număr important de mişcări (circa 14) în cadrul Sistemului
Solar şi în Galaxie. Dintre acestea patru au o însemnătate deosebită: 1. Mişcarea de rotaţie este mişcarea
pe care Pământul o execută în jurul axei polilor. O rotaţie completă se efectuează în 24 ore (mai exact 23
ore; 56 minute; 4,09 secunde), interval denumit zi siderală. Sensul de deplasare este de la vest spre est,
astfel încât mişcarea aparentă a Soarelui pe bolta cerească este de la est către vest. Viteza de rotaţie este
viteza cu care un punct de la suprafaţa scoarţei se deplasează de la Vest spre Est. Dacă se consideră
circumferinţa Pământului de 40.000 km şi durata unei rotaţii complete de 24 ore, rezultă că viteza de
deplasare a unui punct de pe ecuator este de aproximativ 1670 km/h. Viteza de rotaţie scade de la ecuator
spre poli, deoarece circumferinţele paralele cu ecuatorul sunt din ce în ce mai mici. Aşa încât pe paralela
de 60° viteza de rotaţie ajunge la 850 km/h iar la poli aceasta este nulă. Evidenţierea mişcării de rotaţie a
Pământului s-a realizat în mai multe moduri de-a lungul timpului:
− Experimentul lui Foucault
− Forma de sferă turtită a Pământului dată de forţa centrifugă
− Toate corpurile cereşti efectuează o mişcare de rotaţie
− Observaţii asupra Pământului făcute din spaţiul cosmic

Mișcarea de rotație a Pămâmtului

Experimentul lui Foucault: Fizicianul francez Lèon Foucault în 1851 a suspendat sub bolta pantheonului
din Paris cu ajutorul unui cablu de 200 picioare o bilă de fier prevăzută la partea inferioară cu un ac, astfel
încât oscilând, bila să traseze o urmă în stratul de nisip aşezat dedesubt. Foucault a imprimat pendulului
astfel creat o mişcare oscilatorie pe direcţia N-S. În timp, pendulul şi-a modificat direcţia de oscilaţie de
la direcţia N-S spre NE-SV, mai târziu E-V, planul de oscilaţie deplasându-se în sensul acelor de
ceasornic. Cunoscându-se faptul că un pendul îşi păstrează întotdeauna planul de oscilaţie, rezultă că cea
care s-a deplasat a fost suprafaţa pe care au fost trasate urmele, adică suprafaţa Terrei.
Principalele consecinţe ale mişcării de rotaţie:
− Determină succesiunea zi – noapte (în timp ce o jumătate a Pământului este luminată, cealaltă rămâne
în umbră)
− Oscilaţia temperaturii de la zi la noapte
− Apariţia fusurilor orare (variaţia orei după longitudine)
− Datorită mişcării de rotaţie, în timp, s-a produs turtirea Pământului la poli şi bombarea la ecuator
− Formarea valului mareic
− Forţa Coriolis.
Efectul Coriolis a fost descris pentru prima oară de omul de ştiinţă francez Gaspard Coriolis în 1835 şi
constă în abaterea corpurilor în mişcare către dreapta în emisfera nordică şi spre stânga în emisfera
sudică. Acest lucru se datorează faptului că viteza de rotaţie scade de la ecuator spre poli astfel încât un
corp în mişcare trece succesiv prin zone cu viteze de deplasare diferite. Forţa Coriolis determină printre
altele abaterea alizeelor de la direcţia iniţială (pe direcţia NE – SV în emisfera nordică şi SE – NV în
emisfera sudică), precum şi abaterea curenţilor oceanici (Ex. Curentul Glofului). Forţa Coriolis se
manifestă şi pe alte planete care au viteze mari de rotaţie. De exemplu, planeta Jupiter relevă în atmosfera
se numeroase turbulenţe atmosferice datorate efectului Coriolis, inclusiv Marea Pată Roşie, care este
ofurtună mai mare decât Pământul.
2. Mişcarea de revoluţie. Împreună cu mişcarea de rotaţie, Pământul efectuează mişcarea de revoluţie, în
sens antiorar. În timpul acestei rotaţii complete, axa terestră rămâne mereu înclinată la 66° 33I pe planul
orbitei şi aceasta determină succesiunea anotimpurilor. Orbita Pământului în jurul Soarelui are formă de
elipsă puţin turtită, Soarele ocupând unul din focare. Ca urmare, în cursul mişcării sale, Pământul se află
la distanţe diferite faţă de Soare. Axa mare a elipsei se numeşte linia apsizilor şi are aproximativ 300
milioane km. Poziţia cea mai apropiată, numită periheliu, se înregistrează la începutul lunii ianuarie,
Pământul aflându-se la 146.993.000 km. faţă de Soare. Punctul cel mai îndepărtat al eclipticii faţă de
Soare se numeşte afeliu şi este atins la începutul lunii iulie. Diferenţa distanţelor dintre periheliu şi afeliu
raportată la suma distanţei dintre ele, corespunde excentricităţii turtirii eclipticii. În prezent valoarea ei
este de 0,17. Are însă oscilaţii între 0,0033 şi 0,0780 realizabile într-un interval apreciat între 100.000 ani
şi 400.000 ani. Dacă excentricitatea creşte, lunile de vară din emisfera nordică devin mai reci. Viteza
medie a deplasării Pământului pe orbită este de 28,9 km/s. în 365 zile şi 6 ore (mai exact 356 zile, 6 ore, 9
minute, 9 secunde), interval denumit anul solar. Datorită mişcării de revoluţie şi înclinării axei polilor
Pământului (23º ½), în timpul unui an Pământul înregistrează în raport cu Soarele poziţii diferite, din care
patru sunt cele mai importante:

− solstiţiul de vară – 22 iunie (razele soarelui cad perpendicular pe Tropicul Racului, în emisfera nordică
este vară, dincolo de cercul polar de nord se înregistrează ziua polară, în emisfera sudică este iarnă iar
dincolo de cercul polar de sud este noaptea polară)
− solstiţiul de iarnă – 22 decembrie (razele soarelui cad perpendicular pe Tropicul Capricornului, în
emisfera nordică este iarnă, dincolo de cercul polar de nord se înregistrează noaptea polară, în emisfera
sudică este vară iar dincolo de cercul polar de sud este ziua polară)
− echinocţiile de primăvară – 21 martie şi toamnă – 23 septembrie (razele Soarelui cad perpendicular pe
Ecuator, astfel încât în aceste situaţii ziua este egală pe tot Globul)
Consecinţele mişcării de revoluţie:
− inegalitatea zilelor şi nopţilor pe parcursul anului
− încălzirea inegală a suprafeţei Pământului în timp de un an
− răsăritul şi apusul soarelui la ore diferite de la o zi la alta pe parcursul uni an
− variaţiile poziţiei Soarelui pe bolta cerească în timpul unui an
− formarea şi alternanţa anotimpurilor
3. Mişcările de nutaţie şi precesie Sunt mişcări care se realizează foarte lent, ceea ce face ca efectele lor
să nu fie unele imediate, ci la scara timpului geologic. Precesia este o mişcare ce se realizează într-un
interval de circa 26.000 ani şi constă în o deplasare a axei terestre în jurul axei medii perpendiculare pe
orbita terestră, astfel încât axa polilor va genera un con cu vârful în centrul Pământului şi cu o deschidere
de 47º. Nutaţia este o mişcare a planului ecuatorial de o parte şi de alta a unei poziţii mijlocii (o mişcare
oscilatorie) efectuată în interval de 18 ani şi 8 luni, determinată fiind de mişcarea de precesie. Una din
consecinţele probabile ale mişcărilor de precesie şi nutaţie a fost exprimată de Milutin Milankovici care
le-a inclus într-o ecuaţie (ciclul Milankovici) care încerca să explice apariţia glaciaţiilor cuaternare pe
baza raporturilor dintre Soare şi Pământ.
Măsurarea timpului.Calendarul
Calendarul este un sistem de măsurare a timpului fizic, iar “calende” provine de la „caleo” care
înseamnă a chema, căci în prima zi a fiecărei luni cetăţenii romani erau chemaţi în forum la adunarea
publică pentru a li se aduce la cunoştinţă lucruri de interes public. Urmărind trecerea timpului fizic, omul
a ajuns să delimiteze perioadele ciclice ale acestor şi astfel s-a ajuns la delimitarea zilelor, săptămânilor,
anilor, orelor, minutelor, ş.a.m.d.
Ce este anul terestru?
Anul terestru este dat de o rotaţie completă a Pământului în jurul Soarelui, însă problema este că
Pământul nu revine în punctul de plecare după efectuarea unei revoluții complete.
În astronomie, durata unui an este definită ca durata unei revoluţii a Pământului în jurul Soarelui, iar în
funcţie de sistemul de referinţă ales pentru determinarea acestei mişcări avem mai multe durate temporale
pentru an.
Anul ca unitate de timp. Anotimpurile.
Ca unitate de măsură pentru timp, anul poate fi una din mai multe variante, fiind necesar să se precizeze
care dintre ele este folosită:
- anul iulian: 365,25 zile.
- anul gregorian: 365,2425 zile.
- anul “obişnuit” (calendaristic, secular, civil): de 365 zile.
- anul sideral: 365 de zile, 6 ore, 9 minute şi 10 secunde. (365,2563 zile)
- anul tropical: 365 de zile, 5 ore, 48 de minute şi 46 de secunde. (365,2421 zile)
Anotimpurile astronomice sunt intervalele de timp cuprinse între un solstițiu și un echinocțiu. Astfel de la
22 decembrie (ziua solstițiului de iarnă) până la 21 martie (ziua echinocțiului de primăvară)- anotimpul
iarna; de la 21 martie (ziua echinocțiului de primăvară) până la 22 iunie (ziua solstițiului de vară)-
anotimpul primăvara; de la 22 iunie (ziua solstițiului de vară) până la 23 septembrie (ziua echinocțiului de
toamnă) - anotimpul vara; de la 23 septembrie (ziua echinocțiului de toamnă) până la 22 decembrie (ziua
solstițiului de iarnă)- anotimpul toamna.
Anul calendaristic
Anul calendaristic trebuie să fie sincron cu ciclul anotimpurilor şi prin urmare trebuie să fie o aproximare
cât mai bună a anului tropical. Din raţiuni practice, anul calendaristic are un număr întreg de zile. Unii ani
au 365 de zile (anii obişnuiţi), alţii au 366 de zile (anii bisecţi, când luna februarie are 29 de zile), astfel
încât durata medie a anului calendaristic să fie aproximativ egală cu durata anului tropical.
În astronomie anul tropical reprezintă intervalul de timp în care pământul face o rotaţie completă în jurul
soarelui. Timpul necesar este de 365 zile, 5 ore, 48 minute, 46 secunde. Primul care a oferit o metoda de
sincronizare a anului tropic cu cel calendaristic a fost Sosigene, în anul 46 î.d.Hr, în timpul împăratului
Iulius Caesar. Sosigene a stabilit că pentru a elimina diferenţa de 5 ore, 48 minute şi 46 secunde dintre
anul tropical şi cel calendaristic; la fiecare 4 ani trebuie adăugată o nouă zi la anul calendaristic. Astfel a
stabilit ca luna februarie la fiecare 4 ani să aibă 29 de zile şi aşa au început să apară anii bisecţi. În vremea
lui Sosigene, echinocţiul de primăvară era la 24 martie, iar anul începea la 1 ianuarie. Acesta a fost numit
calendarul iulian.
Calendarul iulian însă avea o problemă, pentru că el a aproximat cele 5 ore, 48 minute şi 46 secunde ca
fiind 6 ore. Rămânea astfel o diferenţă de 11 minute şi 14 secunde cu care anul calendaristic era mai lung
decât anul tropic. Pare nesemnificativă această diferenţă, însă ea face ca la fiecare 128 de ani să apară o
diferenţă (desincronizare) de o zi între anul tropic şi cel calendaristic (adică echinocţiul de primăvara se
mută înapoi în anul calendaristic). Astfel, datorită acestei diferenţe, în vremea Primului Sinod Ecumenic
(Niceea în anul 325 d.Hr.) echinocţiul de primăvară s-a serbat la 21 martie. În secolul al XVI-lea diferenţa
între echinocţiul real, astronomic şi cel ipotetic (calendaristic) ajunsese la 10 zile. Astfel, în anul 1582
papa Grigore al XIII-lea a reformat calendarul iulian cu ajutorul astronomului Luigi suprimând mai întâi
cele 10 zile cu care anul astronomic (tropic) a rămas în urma anului calendaristic (readucând astfel în
1582 echinocţiul de primăvară la 21 martie) şi apoi stabilind că anii bisecţi calendaristici să rămână
bisecţi doar cei care se împart exact la 4, iar ceilalţi să rămână comuni. (Regula stabilită: anii divizibili
prin 100 vor fi ani bisecţi numai dacă sunt divizibili şi prin 400.) Astfel, prin suprimarea celei de-a 366 zi
din unii ani bisecţi se asigura pentru o perioadă de 3400 de ani, o coincidenţă a anului civil cu cel
astronomic.- calendarul gregorian ce este alcătuit din 12 luni a câte 30 sau 31 de zile, iar luna februarie
are 28 de zile , iar o dată la 4 ani are 29 de zile (anul bisect). Calendarul gregorian este utilizat
actualmente pentru măsurarea timpului .
Întrebări pentru autoevaluare
1. Care sunt consecinţele mişcării de rotaţie a Pământului?
2. Explicaţi experimentul lui Foucault.
3. Enunţaţi caracteristicile forţei Coriolis.
4. Care sunt consecinţele mişcării de revoluţie a Pământului?
5. Menţionaţi situaţia emisferei nordice la cele două solstiţii şi cele două echinocții.
6. Ce reprezintă anul terestru ?
7. Ce este calendarul și ce tip de calendar utilizăm actualmente pentru măsurarea timpului ?
8. Enumerați lunile din fiecare anotimp, denumirile populare ale lor și durata în zile a acestora conform
calendarului gregorian.
9. Informează-te din surse suplimentare și scrie o comunicare despre Calendarul universal.
10. Explică din ce motive calendarul universal încă nu este utilizat în practică.