Model - “ O reprezentare a unui sistem, entitate, fenomen, proces.

În funcţie de tipul datelor utilizate, modele deterministe şi modele probabiliste sau

stochastice.

-modele deterministe sunt modelele ale căror date sunt presupuse a fi cunoscute cu
certitudine

-modelele probabiliste sau stochastice sunt modelele ale căror date de intrare nu sunt
cunoscute cu certitudine. De cele mai multe ori variabilitatea diferitelor date de intrare poate
fi descrisă cu ajutorul unei distribuţii de probabilitate

In funcţie de importanţa timpului în analiza rezultatelor, modelele pot fi statice sau

dinamice

-modelul este considerat static dacă, din punct de vedere al analizei, este important numai
rezultatul final şi nu modul în care se modifică sistemul în timp. De exemplu, multe modele
financiare descriu situaţia financiară a unei organizaţii sau a unei persoane fizice la sfârşitul
unei perioade de timp.

-modelul este considerat dinamic dacă, din punct de vedere al analizei, este important modul
în care se modifică sistemul în timp.

În funcţie de modul în care starea sistemelor se poate schimba, sistemele se clasifică în sisteme
continue şi sisteme discrete.

-un sistem este continuu dacă starea sistemului (variabilele de stare) se modifică continuu în timp.

-un sistem este discret dacă starea sistemului se modifică la anumite momente de timp, care nu
sunt în mod necesar egale.

Verificarea =procesul de determinare a acuratetei implementarii modelului conform

descrierii si specificatiilor conceptuale ale modelatorului (modelul a fost construit corect?)
 Validarea =procesul prin care se determina felul si gradul in care un model este o
reprezentare fidela a lumii reale raportat la perspectiva intentiei de utilizare pentru care a fost
construit (am construit ce trebuia?)

Simularea - “Implementarea unui model in timp.”

Simulare reală

 poate fi combinată cu simularea constructivă sau virtuală

 implică resurse în volum ridicat
 nu poate fi în întregime replicată

Simulare virtuală- la nivel de individ sau echipa

Simulare constructivă

 oferă posibilitatea de a realiza măsurători conform unor standarde

 se pot genera statistici
 se pot realiza analize care să sprijine previziuni

Avantaje

-prin simulare pot fi explorate politici, proceduri de operare, reguli de decizie, fluxuri
informationale sau proceduri organizationale fara intreruprea activitatii sistemului real

- se pot teste ipotezele despre cum si de ce anumite fenomene pot aparea

-proiectele pentru noi echipamente, asezarea utilajelor, diferite sisteme de transport pot fi
testate fara angajarea resurselor pentru achizitionarea lor

-timpul poate fi comprimat sau dilatat pentru a permite accelerarea sau incetinirea unui
fenomen investigat

-simularea poate fi utilizata pentru cuantificarea riscului inerent unui sistem sau unei decizii
de investitii
MS / [Link].N

• În cadrul CNIJ se execută o gamă largă de exerciţii tactice, orientate îndeosebi pe

instruirea combinată a comandamentului şi trupelor în condiţiile simulării, cât mai aproape de
realitatea operaţională a mediului geografic şi a societăţii. CIL FT asigură creşterea calităţii şi
eficienţei instrucţiei colective, prin utilizarea atât a tehnologiilor de simulare constructivă,
reală instrumentată şi virtuală, cât şi a facilităţilor de executare a tragerilor de luptă, într-un
mediu cât mai apropiat de realitatea câmpului de luptă modern.

Misiunea ACTTM este de a efectua cercetări tehnico-ştiinţifice fundamentale orientate,

aplicative şi de dezvoltare tehnologică pentru introducerea continuă a progresului tehnic în
domeniul militar, crearea de noi tipuri de tehnică militară cu performanţe superioare, precum
şi pentru modernizarea tehnicii existente, cu consumuri de resurse cât mai reduse (ACTTM-
Agentia de cercetare pentru tehnica si tehnologii militare)

Agenţia de cercetare pentru tehnică şi tehnologii militare cuprinde

 Centrul de testare-evaluare şi cercetare ştiinţifică sisteme informatice şi comunicaţii;

 Centrul de testare-evaluare şi cercetare ştiinţifică pentru armament;
 Centrul de cercetare ştiinţifică pentru apărare N.B.C. şi ecologie;
 Centrul de cercetare ştiinţifică pentru forţele navale;
 Depozitul intermediar de arhivă tehnică;
 Expoziţia permanentă de tehnică militară;
 Centrul de cercetări şi încercări în zbor.

Cercetarea militară este o formă de analiză ştiinţifică a celor mai diverse activităţi şi are
ca scop să pună la îndemâna factorilor de conducere metode care să să evidenţieze variantele
de acţiune raţionale corespunzător condiţiilor date ale situaţiei în vederea luării deciziilor.
Cuprinde studii referitoare la doctrine, concepte, tactici, tehnici şi proceduri,testarea
planurilor, stabilirea cerinţelor pentru achiziţii de tehnică şi echipamente militare, proiectarea
structurilor şi grupărilor de forţe pentru îndeplinirea unei misiuni.
 Lupta este o bătălie între două forţe militare ostile, fiecare având scopuri şi directive
contrare (arătate sau implicite) şi fiecare încercând să-şi impună dorinţa sa în faţa inamicului
prin realizarea obiectivului său.

Lupta-Axiome

 Prima axiomă. Orice luptă este o reţea ierarhizată de schimburi de focuri.

 A doua axiomă. Un schimb de focuri este un proces terminal stocastic de uzură /
atriţie a unei ţinte într-un spaţiu discret şi cu un timp continuu ca parametru.

Simulările constructive servesc pentru două scopuri de bază:

 instruirea personalului pentru îndeplinirea unor cerinţe bine definite, cum ar fi lucrul
de stat major
 de studiere a unor ipoteze în domeniul tacticii, logisticii, altor aspecte ale operaţiilor
militare, care apoi trebuie să fie analizate cu atenţie de personal specializat (analişti
militari) şi utilizând instrumente sau metode adecvate, cum ar fi alte etape de
experimentare în cadrul campaniilor de experimentare

Cercetarea operaţională reprezintă tehnica analizei unei probleme administrative,

comerciale, industriale sau logice prin metode matematice. Cercetarea operaţională, chiar
dacă se referă la analiza şi fundamentarea deciziilor, are o componenţă matematică
consistentă, înrudită cu modelarea matematică, analiza statistică şi optimizarea matematică.
Totodată, încorporează un mare număr de tehnici şi metode, cum sunt simularea, teoria
aşteptării, modele stocastice, procese decizionale Markov, metode econometrice, analiza
reţelelor neurale, sisteme expert, procesul analitic ierarhic.

Experimentarea în domeniul apărării reprezintă aplicarea metodelor experimentale în

vederea soluţionării problemelor legate de dezvoltarea capabilităţilor, cu aplicabilitate
potenţială în tot spectrul conflictelor armate: război, impunerea păcii, menţinerea păcii, ajutor
umanitar.

Proprietăţi generale ale modelelor:

a) Non-simetria: dacă A modelează B atunci B poate să nu modeleze A;

b) Reflexivitatea : orice sistem este un model al lui însuşi;

c) Tranzitivitatea: dacă A este un model al lui B şi B este un model al lui C atunci A este un
model al lui C;

d) Non-transferabilitatea: două modele ale aceluiaşi sistem nu sunt în mod necesar

echivalente. Altfel spus, putem reprezenta un sistem în mai multe moduri, asociindu-le
modele care nu au relaţii între ele;

e) Reducerea complexităţii: dacă A modelează B atunci A este cel mult la fel de complicat ca
B. Se spune, în acest caz, că A este mai simplu decât B;
f) Non-partiţionarea: un model al unui subsistem nu este în mod necesar model al întregului
sistem;

g) Irelevanţa: un model al întregului sistem este irelevant pentru un subsistem al sistemului

respectiv.

Regula de aur a modelării - Un model nu are o valoare intrinsecă, aceasta fiind dată doar de
măsura în care acesta reuşeşte să rezolve o problemă reală.

Axiome

 Modelele nu sunt universal folositoare ci sunt create pentru anumite scopuri

 Un model foarte bun al unei probleme greşite nu va fi niciodată utilizat
 A învăţa să modelăm este mai bine decât a învăţa despre modele

În tehnică şi tehnologie, în mod obişnuit, principiile după care se selectează soluţia

optimă sunt

• principiul masei minime

• principiul spaţiului ocupat minim
• principiul protecţiei maxime
• principiul costurilor tehnologice minime
• principiul pierderilor prin rebut minime
• principiul siguranţei în funcţionare maxime

Cele 10 legi/ “porunci” ale modelării

• [Link]
• 2.Învaţă din trecut
• [Link]ă un model conceptual
• [Link]şte un prototip
• [Link]şterea nevoilor utilizatorilor
• [Link]ă cu datele/informatiile disponibile
• [Link]ă datele de componenta software
• [Link] încredere în abordarea creativă
• 9.Ţine cont/fixează constrângerile universale (calitate, timp, resurse financiare,
competenţă)
• [Link]ă-ţi propriul set de reguli

Date = descrierea cifrică sau letrică a unor acţiuni, procese, fapte, fenomene, procese, etc.
(unele date au character de informaţii !!! )

Informaţii = acele date care aduc adresantului un spor de cunoaştere privind direct sau
indirect organizaţia respectivă, ce îi furnizează elemente noi, utilizabile în realizarea
diverselor sarcini
 Algoritm = o procedură (o mulţime finită de reguli bine definite) care îndeplineşte un
obiectiv precis. Algoritmul pleacă de la o stare iniţială şi se termină într-o stare finală.

Legile datelor / informaţiilor

• Nu vei avea niciodată toate informaţiile de care ai nevoie

• Nu vei putea folosi toate datele pe care le-ai colectat
• Trebuie întotdeauna să colectezi şi informaţii proprii
• Trebuie întotdeauna să sintetizezi informaţiile pentru a îndeplini nevoile modelului

Principiile modelării în viziunea lui Alan B. Pritsker

• Conceptualizarea unui model necesită cunoștințe de sistem, de inginerie și

instrumente de construire a modelelor
• Procesul de modelare este evolutiv, deoarece actul de modelare relevă informații
importante fragmentar (treptat
• Secretul de a fi un bun modelator este abilitatea de a remodela
• Problema sau specificaţiile problemei constituie elementul de control principal în
modelul bazat pe soluționarea problemei
• În modelarea sistemelor complexe/integrate, aspectele continue ale problemei ar
trebui să fie luate în considerare în primul rând
• Un model trebuie evaluat în funcție de utilitatea sa
• Scopul simulării modelului este cunoașterea și înțelegerea, nu, modelele

Modelul – 5 componente majore

• Spaţiul de joc (harta etc)

• Elementul/obiectul simulării (persoane, unităţi, sisteme de armament etc)
• Evenimentul (mişcare, explozie, schimb de informaţii etc)
• Operatorul
• Modificatorul

Sistem- un set sau aranjament de entitati, interconectate de maniera a forma un intreg.

Deşi au fost elaborate foarte multe definiţii ale sistemului şi noţiunilor asociate, foarte
elocventă este inventarierea abordărilor sistemelor în literatura de specialitate realizată ȋn
principal pe trei direcţii majore:

 -un mod de organizare a interacţiunilor observate;

 -un mod de gândire despre lucruri şi procese relaţionate;
 -un mod de a discuta despre (de a eticheta) părţile (componentele) unui sistem
sau relaţiile sistemului

Definiţia clasică existenta în literatura de specialitate aparţinând parintelui stiintei

sistemelor aduce în atenţie sistemul ca un ansamblu de elemente în interacţiune, care
constituie un întreg organizat, cu proprietăţi specifice şi funcţii proprii, deosebite de ale
elementelor ce-l compun, o formaţie distinctă şi relativ autonomă în raport cu mediul
înconjurător.
Un sistem nu este o simpla multime, fiind mai mult decat simpla suma a partilor
sale.

Modelul M al unui sistem S poate fi definit ca fiind ca un cvintuplu format din elementele
(multimile):

• S – sistemul modelat;
• H – observatori;
• U – universul reprezentarilor posibile;
• T – tehnici de modelare;
• D – destinatarii modelului.
Analiza sistemului are drept obiectiv principal obţinerea de informaţii relevante despre
sistem prin studiul proprietăţuilor acestuia care pot fi evidenţiate fără utilizarea unui anumit
model. Analiza de sistem se face pe baza unor percepte teoretice şi practice riguroase şi a
unor metodologii de analiză de sistem.

Se stabilesc în cadrul acestei etape

• -principalele subsisteme ale sistemului analizat,

• -variabilele şi parametrii care definesc sistemul respectiv, interdependenţele dintre
acestea,
• -factorii care determină schimbări de comportament în sistem
• -modul în care mediul înconjurător influenţează sistemul modelat.

Condiţii ca M să fie model:

M este un model al lui S dacă şi numai dacă:

i) M şi S sunt amândouă sisteme;

ii) Pentru orice element (subsistem) Si exista cel mult un element (submodel) Mi ;
iii) Pentru orice relaţie rij dintre elementele lui S există cel mult o relaţie corespondentă
mij;
iv) Pentru orice mulţime de elemente (submodele) legate printr-o relaţie mij în M există o
mulţime corespondentă de elemente (subsisteme) din S, legată printr-o relaţie

Caracteristici pe care trebuie să le îndeplineasca modelele matematice ale unor sisteme

tehnice,

1- Realismul modelului. Dorim un model matematic care să reprezinte sistemul cât mai
realist posibil. Totuşi, dacă un model este foarte realist, el poate fi netratabil matematic.
Un model matematic trebuie să fie un compromis între realitate şi tratabilitate.
2- Robusteţea modelului. Un model este robust dacă este puţin sensibil la variaţiile
parametrilor sai.
3- Simplitatea sau complexitatea excesivă. Un model poate să nu reprezinte realitatea
pentru că este prea simplu. În general, cu cât modelul este mai complex cu atât reprezintă
mai bine realitatea. O complexitate excesivă înseamna un model capabil sa furnizeze
soluţii cu precizie ridicată (de exemplu cu 10 zecimale exacte) în timp ce observaţiile
asupra sistemului pot fi făcute numai cu o precizie de 2 zecimale.
4- Adecvanţa depinde de scopul modelării.
5- Imperfecţiunea modelului şi costul modelării. Nici un model nu este perfect şi orice
model este perfectibil. Orice perfecţionare poate costa timp şi bani, de aceea trebuie bine
justificată.
6- Estimarea parametrilor. Orice model poate conţine parametri care trebuie estimaţi.
Estimarea necesită experimente sau observaţii precum şi metode de calcul.

Ideile de bază ale teoriei generale a sistemelor

•orice sistem este alcătuit din elemente (părţi) interdependente, acţionând în comun în
virtutea unui scop;

•ansamblul legăturilor între elementele sistemului, precum şi al legăturilor cu întregul,

formează structura sistemului S;

•complexitatea sistemelor depinde mai mult de structura sistemului decât de natura părţilor
sale;

•două sisteme homomorfe (două sisteme cu structuri parţial identice ) vor avea un
comportament asemănător, de unde rezultă posibilitatea de studiu a proprietăţilor sistemelor
reale prin simulare;

•structura (statică) unui sistem preexistă comportamentului său (dinamicii sistemului);

•mişcările într-un sistem se realizează prin fluxuri presupuse concrete şi continue;

•într-un organism economic toate categoriile de mişcări pot fi grupate în următoarele tipuri
de fluxuri interconectate: fluxuri materiale, fluxuri de comenzi, fluxuri băneşti, fluxuri
umane, fluxuri de echipamente şi fluxuri informaţionale;

•fluxul informaţional are un rol central în funcţionarea sistemelor;

•procesele decizionale sunt considerate şi ele ca având un rol central în mecanismul

sistemelor; ele sunt presupuse a fi discontinue;

•reglarea este un element caracteristic al funcţionării sistemelor;

•procesele care au loc în sistemele economice sunt, de regulă, neliniare.

Concluzii

 Abordarea sistemică nu opune holismul reducţionismului şi globalul localului, ci,

dimpotrivă, încearcă să concilieze imaginile analitice cu cele integratoare, arătând că
întregul se regăseşte în fiecare din părţile sale, iar fiecare parte este o proiecţie, la
scară redusă, a întregului.
 Abordarea sistemică nu renunţă la instrumentele logico-analitice care investighează
realitatea prin a o diseca, fragmenta şi descompune în elemente constitutive, ci le
valorifică pentru a obţine dezvoltări morfologice, sintetice, dar dinamice şi pline de
viaţă ale acestei realităţi. Principiul sistemicităţii foloseşte deopotrivă deducţia şi
inducţia, analiza şi sinteza, inferenţa pentru a descoperi interdependenţele şi
conexiunile interne care pun în mişcare ansamblurile complex organizate.
 Arhitectură = structura de componente, alături de relaţiile şi principiile ce le guvernează
dezvoltarea și evoluţia în timp, dpdv sistemic.

Cadru arhitectural = instrument utilizat pentru a dezvolta diferite arhitecturi.

C4ISR = cadru arhitectural menit să garanteze că arhitecturile dezvoltate de diferite

structuri militare sunt interoperabile.

C4ISR cuprinde doctrine, proceduri, personal, echipamente tehnice, dispozitive auxiliare şi

software, ce sprijină comandantul în conducerea acţiunilor militare.

Perspectiva operaţională = descrie sarcinile, activităţile, elementele operaţionale şi fluxurile

informaţionale necesare sprijinirii sau îndeplinirii operaţiilor militare.

Perspectiva sistemică = descrie sistemele şi interconexiunile necesare sprijinirii sau

îndeplinirii misiunilor de luptă

Perspectiva tehnică = descrie regulile ce guvernează relaţiile şi principiile componentelor

C4ISR.

Capacităţile informaţionale care deservesc forţele luptătoare trebuie să fie capabile să se

conecteze cu uşurinţă ȋntr-o reţea globală de informaţii, cadrul de lucru architectural C4ISR
furnizând un mecanism pentru ȋnglobarea uniformă a tehnologiei informaţiei.
Rolul arhitecturii operaţionale

 studierea proceselor de conducere ȋn vederea redefinirii acestora;

 examinarea implicaţiilor doctrinare şi la nivelul politicilor;
 instruirea personalului;
 coordonarea relaţiilor ȋn operaţii multinaţionale/ȋntrunite.

INTER-RELAŢIONAREA PERSPECTIVELOR C4ISR

Procesul de dezvoltare a oricărei arhitecturi conţine următoarele etape

• determinarea intenţiei de folosire ulterioară a arhitecturii;

• determinarea aspectelor pe care se va focaliza analiza şi a nivelului de detaliere;
• determinarea caracteristicilor arhitecturale ce trebuie analizate;
• determinarea viziunilor şi produselor arhitecturale ce trebuie dezvoltate;
• determinarea setului de produse arhitecturale necesar;
• folosirea arhitecturilor pentru scopul ȋn care au fost dezvoltate.

Produsele arhitecturale = acele elemente grafice, tabelare sau de tip text rezultate ȋn cursul
construirii descrierii unei anumite arhitecturi.

STANDARDUL = document normativ, stabilit prin consens şi aprobat de o instituţie

recunoscută, ce descrie o valoare exactă, o entitate fizică sau un concept abstract. Este folosit
ca regulă în măsurarea cantităţii sau calităţii, stabilind practici şi proceduri sau evaluând
rezultate.

Principala sarcină a standardizării este de a sprijini forţele armate ale României în vederea
creşterii interoperabilităţii şi reducerii riscurilor asociate în domeniile operaţional, tehnic şi
al schimbului de informaţii, extinderii capacităţii forţelor de apărare aliate, de a se instrui şi
opera împreună în mod eficient pentru îndeplinirea misiunilor şi obiectivelor asumate.

Efortul standardizării este focalizat pe creşterea transparenţei şi comunitatea standardelor

utilizate în domeniul tehnic, în achiziţiile pentru apărare, pentru creşterea interoperabilităţii,
menţinerea compatibilităţii, interschimbabilităţii sau comunităţii conceptelor, doctrinelor,
procedurilor, echipamentelor, proiectării şi reducerea costurilor de achiziţie.
INTEROPERABILITATEA= capacitatea sistemelor (modelelor, forţelor) de a se
interconecta, de a oferi (primi) servicii la (de la) alte sisteme şi de a folosi aceste servicii
pentru a lucra împreună în mod efectiv. foarte importantă în instruirea colectivă întrunită
şi/sau multinaţională.

Modelele de interoperabilitate = reprezentări logice necesare îmbunătăţirii

interoperabilităţii dintre diferite sisteme.

NATO produce documente de standardizare gestionate de Agenţia de standardizare NATO

(NSA), în următoarele domenii:

• operaţional (cuprinde documente de standardizare NATO care influenţează practici militare

şi se pot aplica la doctrine, tactici, tehnologii, proceduri, instrucţie militară, raportări, hărţi şi
grafice; în domeniul operaţional al standardizării, există 5 (cinci) structuri ale domeniului
operaţional: întrunit, maritim, terestru, aerian şi medical);
• tehnic (se referă la documente de standardizare NATO care specifică cerinţele tehnice
comune materialelor pe timpul duratei lor de viaţă; domeniul tehnic poate cuprinde sisteme
complete, incluzând sistemele de consultare, comandă şi control (C3), sisteme şi sub-
sistemele de armament, interfeţe, ansambluri, componente, părţi de rezervă şi consumabile,
inclusiv muniţii, combustibili şi rezerve materiale);
• administrative (implică documente de standardizare NATO care facilitează administrarea
Alianţei în diferite sfere de acţiune incluzând, dar nu este limitat la, terminologie, finanţe,
resurse umane şi grade militare).

Niveluri ale standardizarii:

• compatibilitatea este cel mai scăzut nivel al interoperabilităţii şi defineşte situaţia în

care conceptele, principiile, echipamentele, procedurile, serviciile etc. pot fi realizate
împreună pentru atingerea unui scop comun, fără a se produce interacţiuni
inacceptabile (blocaje, perturbări etc.).
• interschimbabilitatea (interşanjabilitatea) este un nivel extins al interoperabilităţii,
care reprezintă proprietatea echipamentelor, procedeelor, serviciilor şi altor elemente
de a putea fi utilizate unele în locul altora, îndeplinindu-se aceleaşi cerinţe;
• comunalitatea este cel mai înalt nivel al interoperabilităţii şi defineşte situaţia în care
toate componentele forţei utilizează aceleaşi concepte, principii, echipamente,
procedee etc.

Un model larg folosit ȋn interoperabilitatea sistemelor informationale- ʺNivelelor de

interoperabilitate al sistemelor informationaleʺ(LISI), focalizat pe nivelul crescător de
complexitate a interoperabilităţii sistemelor.

Ȋn cadrul unui nivel, LISI identifică factori adiţionali care influenţează capacitatea
sistemului de a interopera. Aceşti factori includ patru atribute: proceduri, aplicaţii,
infrastructura şi datele. PAID pune la dispoziţie o metodă de definire a unui set de
caracteristici necesare pentru schimbul de informaţii şi servicii la fiecare nivel.
 Nivel 0‐Sisteme izolate. La acest nivel interoperabilitatea constă ȋn extragerea manuală şi
integrarea datelor din mai multe sisteme.

Nivel 1‐Interoperabilitate conectată ȋntr‐un mediu peer‐to‐peer. Se bazează pe

legături electronice cu unele forme simple de schimb electronic de date. Sunt partajate
tipuri de date omogene, cum ar fi vocea, texte e‐mail şi grafică (de ex. formate de fişiere
de interfaţă grafică). Posibilitatea de a contopi informaţiile este redusă.

Nivel 2‐Interoperabilitate funcţională ȋntr‐un mediu distribuit. Sistemele sunt ȋn

reţele locale care permit datelor să fie transmise de la un sistem la altul. Acest nivel
permite schimburi de date mai complexe. Modelele logice de date sunt partajate ȋn sistem.
Datele conţin, ȋn general, informaţii eterogene ȋn mai multe formate simple contopite
ȋmpreună (de ex. imagini cu adnotari).

Nivel 3‐Interoperabilitate la nivel de domeniu ȋntr‐un mediu integrat. Sistemele sunt

conectate prin reţele mari. Schimbul de informaţii are loc ȋntre aplicaţii independente care
utilizează modele de date bazate pe domenii partajate. Acest nivel permite reguli de
afaceri comune şi procese cum ar fi interacţiuni directe ȋntre baze de date. Permite de
asemenea colaborare de grup pentru informaţii unificate.

Nivel 4‐Organizatii interoperabile intr‐un mediu universal. Sistemele sunt capabile să

utilizeze informaţii din spaţiul global ȋn mai multe domenii. Utilizatori multipli pot accesa
simultan date complexe. Datele şi aplicaţiile sunt complet partajate şi distribuite. Sunt
posibile forme evaluate de colaborare. Datele au o interpretare comună indiferent de
format.

Costul pe ciclul de viaţă (LCC) al unui sistem toate costurile pe care trebuie să le suporte
deţinătorul (proprietarul) acelui sistem pentru a-l achiziţiona, a-l utiliza conform
specificaţiilor funcţionale şi a-l elimina (casa). LCC =toate costurile directe şi indirecte –
variabile, asociate cu conceperea, proiectarea, dezvoltarea, producţia, utilizarea, întreţinerea,
menţinerea şi eliminarea unui sistem, de-a lungul întregii sale durate de viaţă anticipate.

COSTURI Operationale si de sustinere

1.0Personal pentru îndeplinirea misiunilor

1.1 Operatori (echipaje)
1.2 Personal pentru mentenanţă
1.3 Alte categorii de personal
2.0 Materiale si energie
2.1 Carburanţi , energie electrică (alte tipuri de energie)
2.2 Materiale pentru reparaţii
2.3 Materiale pentru mentenanţa depozitelor
2.4 Muniţii pentru instruire
3.0 Mentenanţă în afara unităţii
3.1 Costul lucrărilor
3.2 Materiale utilizate
3.3 Testări , întreţineri , reparaţii
4.0 Costuri pentru diferite servicii (executate de terţi)
4.1 Suport logistic
4.2 Suport în alte domenii
5.0 Operatiuni de suport (proprii)
5.1 Reamplasări de echipamente
5.2 Procurări de noi kituri şi instalarea lor
5.3 Lucrări de reparaţii la infrastructură
5.4 Diverse lucrări genistice
5.5 Întreţinerea software
5.6 Cheltuieli cu simulatoarele
6.0 Cheltuieli de suport indirect
6.1 Cheltuieli de personal
6.2 Instalarea suportului

Avantaje ale efectuării analizei costurilor pe întregul ciclu de viaţă al sistemelor :

 evaluarea posibilităţilor de realizare şi utilizare a unui sistem sau proces,
prin care se verifică posibilitatea de finanţare pe termen lung şi condiţiile
de utilizare;
 selecţia fundamentată a sursei de achiziţie, prin care se compară preţurile
estimate ale sistemelor şi furnizorilor de bunuri şi servicii competitoare;
 posibilitatea de efectuare a studiului variantelor de realizare, prin aceasta
se evaluează influenţa variantelor de proiecte asupra costurilor;
 efectuarea analizei nivelului reparaţiei, utilă la evaluarea necesităţilor şi
costurilor întreţinerii;
  fundamentarea costurilor de garanţie şi de reparaţie, necesară atât
furnizorilor de bunuri şi servicii cât şi beneficiarilor, care trebuie să
înţeleagă costul defectelor timpurii la alegerea şi utilizarea echipamentului;
 adaptarea strategiilor de vânzări ale furnizorilor, întrucât strategiile de
vânzare trebuie să ţină cont de nivelul echipamentului

Elementele componente ale costului pe ciclul de viaţă

 Procesul iterativ de informare pentru elaborarea specificaţiei tehnice

Modelele LCC necesită cantităţi mari de date, însă adesea există numai cantităţi mici de date
şi cele mai multe dintre date nu prezintă încredere.

Modelele LCC funcţionează cu baze de date limitate iar achiziţia de date privind logistica şi
exploatarea este foarte dificilă şi foarte scumpă.

Documentele privind nevoile misiunii şi cerinţele operaţionale

DCO : documentul cu cerinţele operaţionale– structura

 Descrierea generală a capabilităţii operaţionale Se prezintă întregul domeniu al

misiunii, tipul sistemului propus şi conceptele operaţionale de sprijin anticipate,
suficient de detaliate, pentru întocmirea programului şi planificarea suportului
logistic. DCO include un rezumat al nevoilor misiunii.
 Ameninţarea Rezumă pericolul ce trebuie contracarat şi mediul de pericol
proiectat pentru care urmează să fie creat noul sistem.
 Limitări ale sistemelor existente Se prezintă din ce cauză sistemele existente nu
pot satisface cerinţele curente sau noile cerinţe care se doresc să fie îndeplinite, la
modul general, evidenţiindu-se minusurile în utilizare.
 Cerinţe de capabilitate Se identifică parametrii de performanţă operaţională –
capabilităţi şi caracteristici – necesari sistemului propus. Cerinţele se descriu sub
 forma unor termeni operaţionali, măsurabili şi vor reprezenta parametrii de ieşire
ai sistemului. Se specifică performanţa fiecărui parametru în termenii unei valori
minim acceptabile (prag), valoare necesare pentru satisfacerea nevoilor misiunii şi
a valorii obiective.
 Programul de sprijin logistic Stabileşte obiective de sprijin pentru capacitatea
iniţială a sis5. Programul de sprijin logistic Stabileşte obiective de sprijin pentru
capacitatea iniţială a sistemului şi pentru capacitatea operaţională completă.
Analizează interfaţarea sistemelor (la nivel de sistem/subsistem, platformă etc.),
referindu-se, în mod special, la cele legate de comandă, control, comunicaţii,
calculatoare şi informaţii (C4I), transport şi dislocare, standardizare şi
interoperabilitate.
 Structura de sprijin Estimează numărul de sisteme sau subsisteme necesare,
inclusiv piese de schimb şi unitaţi de instruire (simulatoare de antrenament).
Identifică unităţile sau structurile de producţie şi numărul acestora (inclusiv ale
altor servicii sau organizaţii guvernamentale, dacă este cazul) implicate în
dezvoltarea sau procurarea de sisteme sau subsisteme în scopul satisfacerii
prevederilor din DCO.
 Consideraţii privind termenele Defineşte acţiunile care urmează să fie executate
pentru realizarea capabilităţii operaţionale iniţiale sau complete (acţiunile pot fi
revizuite pe măsură ce programul progresează şi studiile de alegere a variantelor
sunt finalizate)

Dezvoltarea unei astfel de soluţii, trebuie să aibă primordial în vedere:

 definirea obiectivelor şi stabilirea dimensiunilor acţionale ale modelului de

achiziţii bazate pe simulare, pentru a putea fi implementat;
 definirea şi asigurarea elementelor de implementare a conceptelor mai bun, mai
rapid şi mai ieftin, ȋn condiţiile realizării anterioare a unor studii de benchmarking
strategic;
 identificarea şi dezvoltarea modalităţilor de compensare a riscurilor, prin
asigurarea cadrului de implicare a utilizatorului final ca membru activ al echipei
de lucru pe întreaga durată de desfăşurare a programului de achiziţie şi asigurarea
 posibilităţii efectuării analizelor de tip “what if” prin aplicarea iteraţiilor de
proiectare cu sute de elemente simultan considerate;
 evaluarea impactului deciziilor de proiectare asupra costurilor pe termen lung ca
parte propriu-zisă a procesului de proiectare. Acest aspect generează conceptul de
acceptare a costurilor de achiziţie ca un parametru propriu-zis, ce poate fi abordat
tehnic, în cadrul proceselor de analiză pentru identificarea, stabilirea şi evaluarea
soluţiei fizice de sistem;
 dezvoltarea proiectării iterative.

Măsura eficacităţii şi măsura performanţei

 măsura eficacității (ME) și măsura performanței (MP) reprezintă două unități de

măsură utilizate în cadrul proceselor de analize cantitative;
 ME măsoară capacitatea unui sistem de a satisface cerințele în baza cărora a fost
construit;  eficacitatea unui sistem în susținerea macro-sistemului din care face parte
poate fi evaluată numai prin determinarea cantitativă a gradului în care acesta
participă la îndeplinirea cerințelor impuse macro-sistemului;
 MP vizează maniera în care latura de proiectare a unui sistem influențează modul de
îndeplinire a cerințelor impuse acestuia, exprimandu-se cu ajutorul caracteristicilor de
performanță evaluate prin intermediul testelor și probelor practice (încercărilor);
 este util a se apela la o abordare ierarhică a sistemelor cărora acestea sunt atribuite.
Altfel spus, în timp ce este posibil a se determina măsura performanței unui sistem
izolat, măsura eficacității nu poate fi cuantificată până în momentul în care nu se
cunosc cerințele macro-sistemului din care sistemul evaluat face parte;
 conceptul ME urmărește măsurarea capacității unui sistem de a rezolva o sarcină
descrisă concret de obiectivele misiunii (mission task)

Măsura performanței unui sistem face apel la măsurători cantitative ale diferitelor
caracteristici (bătaie, viteză, distanță, rată de scanare, etc.) alese în vederea facilitării
calculelor în materie de eficacitate. Fiecare alternativă este evaluată conform ME-ului aferent
iar rezultatele obținute sunt utilizate în vederea comparării alternativelor avute la dispoziție.
Altfel spus, aceste rezultate devin criterii obiective de ierarhizare a variantelor disponibile la
un moment dat și respectiv de selecționare a celei mai potrivite contextului .
Simularea utilizată în procesul de instruire modelează dinamic mediile reale şi/sau
echipamentele pentru a permite celor ce se instruiesc să dobândească şi să exerseze
competenţe, cunoştinţe şi comportamente.

Scenariile crează o viziune unitară sub aspect concepţional şi organizatoric şi au o largă

aplicabilitate în întreg domeniul militar, constituind suportul elaborării unor planuri de
acţiune, inclusiv a celor ce privesc sistemul de siguranţă militară.

Procesul dezvoltării scenariilor cuprinde următoarele faze:

 Stabilirea participanţilor; se constituie un grup de lucru care să elaboreze scenariul

respectiv compus din: -specialişti din cadrul structurilor de planificare, operaţii şi
informaţii; -experţi pe domenii specifice scenariului respectiv (probleme de securitate,
legislaţie internaţională, resurse, etc.);
 Stabilirea cadrului de desfăşurare; constă în identificarea scopului sau punctelor de
interes ale scenariului respectiv şi a problemei de rezolvat, respectiv: -precizarea
elementelor definitorii; -analiza scenariului creat; -utilizarea acestuia.

Componente:

 Contextul geopolitic şi geostrategic

 Condiţiile declanşării conflictului armat
  Obiectivele urmărite
 Desfăşurarea acţiunilor militare
 Încetarea sau sistarea ostilităţilor
 Concluzii de ordin militar
 Rezultate.

Mediul sintetic = mediul natural simulat, care reprezintă o poziţie geografică reală,
considerată împreună cu caracteristicile sale naturale şi culturale, semnificative din punct de
vedere tactic şi însoţită de reprezentările fizice externe ale entităţilor angajate în luptă. Mediul
sintetic conectează o mulţime consistentă de modele, simulări, persoane şi echipamente reale,
într-o reprezentare comună a lumii exterioare pentru a asigura consistenţa îmbinării
activităţilor anterior distincte, obţinându-se astfel oportunităţile dorite, precum şi reducerea
costurilor şi a riscurilor.

Mediul virtual distribuit reprezintă un sistem software care permite interacţiunea în timp
real, de la distanţă, a mai multor utilizatori, încorporând grafică 3D şi sunete stereo.

Mediu virtual distribuit –caracteristici

• Iluzia spaţiului comun. Toţi participanţii au iluzia localizării în acelaşi spaţiu

tridimensional. Spaţiul este, de cele mai multe ori, fictiv.
• Iluzia prezenţei comune. Fiecare dintre participanţi ia forma unei persoane virtuale
• Iluzia timpului comun. Mediul virtual distribuit permite interacţiunea în timp real
dintre utilizatori.
• Posibilitatea comunicării. Posibilităţile comunicării includ comunicarea prin gesturi,
prin text introdus de la un dispozitiv de intrare sau prin voce.
• Partajarea informaţiilor. Sistemul oferă posibilitatea utilizatorului de a interacţiona cu
mediul virtual (de exemplu, participanţii la o simulare virtuală pot selecta, muta,
transforma obiecte care există în mediu şi pot să le dea altor utilizatori)

Modelul conceptual al spaţiului misiunii asigură un punct de vedere comun şi serveşte ca

vehicul de comunicaţie între luptători, dezvoltatorii de doctrine, instructori, dezvoltatorii de
sisteme C4I, analişti şi dezvoltatori de simulări.

Scopul modelului conceptual al spaţiului misiunii este acela de a oferi dezvoltatorilor de

simulări o înţelegere comună a lumii reale, din perspectiva eficienţei şi din punctul de vedere
al costului. Acest lucru este realizat prin:

• descrierea ierarhică a acţiunilor şi interacţiunilor dintre diferitele entităţi asociate cu o

arie particulară a misiunii;
• realizarea unui cadru comun pentru achiziţia de cunoştinţe;
• acţiuni şi interacţiuni validate şi relevante, organizate pe sarcini specifice şi
entităţi/organizaţii;
• realizarea unui format standard pentru exprimare.

SIMULARE CONSTRUCTIVA /UTILIZARE

 • proceduri de comanda si control
• procese de luare a deciziei
• antrenarea actiunilor statelor majore
• planificare pe termen lung

Etapele exercitiului de instruire prin simulare constructiva

• [Link] conceptiei si a specificatiilor /EXSPEC

• II. Planificarea exercitiului si dezvoltarea produselor/EXPLAN
• III. Desfasurarea exercitiului
• [Link] si raportarea

Joint Conflict and Tactical Simulation – JCATS

JCATS oferă comandantului posibilitatea de a-şi menţine deprinderile de a conduce

instruirea personalului şi de a-şi perfecţiona conducerea pe baza obiectivelor de instruire
specifice unităţii. JCATS foloseşte o bază de date obişnuită pentru a ilustra situaţia iniţială a
exerciţiului, scenariul şi acţiunea liberă a participanţilor pe timpul exerciţiului. JCATS
acoperă o întreagă gamă de operaţii, de la nivel strategic până la cel tactic, şi este folosit ca
un instrument efectiv pentru sprijinul activităţilor de instruire, analiză, experimentare,
planificarea misiunilor şi repetiţii.

JCATS este o simulare cu mai multe părţi, interactivă, care se desfăşoară într-o reţea de
calculatoare. Simularea asistă două sau mai multe staţii de lucru pentru participanţi şi un
controlor. Fiecare staţie de lucru, operată de o echipă de jucători, în mod obişnuit reprezintă o
forţă militară sau un grup de civili pe câmpul de luptă.

Proprietăţile sistemului

• Controlul dinamic privind relaţiile şi regulile de ducere a luptei, putându-se genera

interacţiuni între diverse părţi;
• Editoarele de scenariu, teren, simboluri şi caracteristicile tehnicotactice ale
armamentului;
• Instrumente dinamice de analiză şi bilanţ;
• Operaţii întrunite la cel mai mic eşalon tactic, incluzând operaţii terestre, speciale, de
litoral, submarine şi amfibii, aeriene şi altele decât războiul;
• Reprezentarea populaţiei şi diversităţii culturale din zona de operaţii;
• Descompunerea şi recompunerea dinamică a sistemelor de armament complexe şi a
unităţilor compuse;
• Desfăşurarea acţiunilor urbane, prin simularea de construcţii cu ferestre, uşi şi pereţi;

Posibilităţi curente ale sistemului

• •construcţii subterane;
• •teren reprezentat cu fidelitate ridicată;
• •linia de ochire şi aria de observaţie jucată până la nivel entitate;
 • •radar terestru, aerian şi maritim (respectând relieful) şi detectare cu ultrasunete;
• •sisteme de avertizare pentru zone neprotejate cum ar fi senzori liniari şi de suprafaţă
(alarme de teritoriu, alarme de uşă, senzori de mişcare);
• •schimbări dinamice ale vremii şi introduceri surpriză de forţe inamice în timpul
exerciţiului;
• •executarea tragerilor prin ochire directă se poate controla atât manual cât şi automat,
bazându-se pe reguli stabilite de ducere a luptei.
• •aprovizionarea şi alimentarea cu combustibil şi muniţie;
• •capturare, capitulare şi repatriere;
• •câmpuri de mine reprezentate cu fidelitate şi modele detaliate ale căilor de
comunicaţii etc.

MILES IWS & I-HITS

MILES IWS • Instrumentabil • Simulează efectele de tragere ale armamentului conform

caracteristicilor constructive

I-HITS • Urmărește locația forțelor și echipamentelor (GPS) • Poate simula efectele anumitor
sisteme de armament

VBS 3/4-• Oferă replicarea mediului operațional virtual • Posibilități de a observa detaliile în
câmpul vizual • Posibilități de replicare a mediului operațional 3D • Posibilități de antrenare a
mecanicilor conductori

Optimizarea= construirea unui model de afaceri care sa reprezinte activitatea firmei,

permitand acesteia sa analizeze si simuleze schimbarile ce ar putea surveni.

Procesul de afaceri: o colectie de activitati interconectate si structurate care au ca scop

obtinerea unui serviciu sau produs pentru un anumit client.

Limbajul de Modelare Unificat (UML) : limbaj de modelare orientat obiect considerat

standard de catre dezvoltatorii software din toata lumea. UML este succesorul propriu-zis al
celor mai bune trei limbaje de modelare anterioare orientate obiect (Booch, OMT, and
OOSE) ce au fost unificate, obtinandu-se astfel un limbaj superior, mult mai expresiv.

Notatiile sunt elemente ce se regasesc in cadrul fiecarei diagrame si sunt de tipul: conectori,
simboluri, valori, etc. Diagramele sunt reprezentari ale unui proces, ale unui sistem sau ale
partilor lor componente.

Diagrame definite in UML

Diagrame de structura •Evidentiaza componentele ce trebuie sa existe in cadrul sistemului

modelat; sunt in general folosite pentru documentarea arhitecturii sistemelor software.

Diagrame de comportament •Evidentiaza ce trebuie sa se intample in sistemul modelat;

ilustreaza comportamentul sistemului si sunt utilizate in general pentru a descrie
functionalitatea sa.
Diagrame de interactiune •Diagramele de interactiune reprezinta diagrame de
comportament care evidentiaza modul in care circula datele si se transfera controlul in
sistemul modelat.

Diagrama activitatilor-Notatiile sunt foarte asemănătoare cu cele din diagrama de stare

deoarece activity diagram nu sunt altceva decât o variaţie a statechart diagram.

Punctele de decizie sunt puncte din fluxul de activităţi în care se face o anumită alegere între
mai multe variante posibile.

Acţiunile paralele (asincrone) sunt acţiuni care pot desfăşura în paralel. În viaţa reală, aceste
acţiuni sunt acţiuni care nu depind una de cealaltă. Paralelizarea acţiunilor se reprezintă pe
diagramă în felul următor:

Diagrama de stare-Diagramele de tip statechart sunt utilizate pentru a specifica posibilele

stări prin care poate trece un obiect şi modul în care se poate trece de la o stare la alta
(modelare work-flow-uri, modelare fluxuri de documente, diagrame de stări).

O stare reprezinta o etapa din comportamentul unui obiect; astfel, putem avea stari initiale si
stari finale.
 • Starea initiala: cea in care se regaseste obiectul atunci cand a fost creat pentru prima
data;
• Starea finala: nu mai trece prin nicio tranzitie.

GRILE

In cadrul nivelului independent al modeelului de interoperabilitate a maturității

organizaționale (OIMM), principala particularitate este: R. funcționează fără interacțiune, în
afară de contactul personal.

După de a fost aprobat un nou program, cerințele operaționale pentru conceptele selecționate
vor evolua în mod progresiv, din cerințe operaționale larg definite, cuprinse în DNM
(documentul cu nevoile misiunii), la cerințe de performanță specifice sistemului, dezvoltate
în: R. documentul cu cerințele operaționale (DCO)

Capitalul inițial cheltuit pentru echipament, design-ul sistemului, inginerie și instalare se

regăsește în cadrul: R. Costului capital al proiectului

În cadrul nivelului 4 (organizații interoperabile într-un mediu universal) de interoperabilitate

a sistemelor informaționale (LISI), principala particularitate este: R. datele au o interpretare
comună indiferent de format

Selectați răspunsul corect: R. MoE are valoare doar în momentul în care se face referire la un
obiectiv de îndeplinit, în termeni absoluți MoE nu are valoare.

Care din următoarele variante de mai jos nu reprezintă un avantaj al efectuării analizei
costurilor pe întregul ciclu de viață al sistemelor? R. Efectuarea analizei privind simularea
costurilor la începutul ciclului de viață

Selectați de mai jos afirmația falsă care nu are legătură cu acele caracteristici pe care trebuie
să le îndeplinească modelele matematice ale unor sisteme tehnice: R. parametrii de
interconectare a sistemelor tehnice cu tipurile de simulări

O descriere a sistemelor și interconexiunilor realizate pentru îndeplinirea funcțiunilor de

luptă, fiind cea responsabilă de definirea restricțiilor aplicate sistemului și a caracteristicilor
sale de performanță (cu ajutorul ei pot fi tratate sisteme aparținând mai multor organizații cu
diferite misiuni) se realizează de către: R. Viziunea sistemică a cadrului arhitectural C4ISR
Selectați afirmația falsă referitoare la măsura eficacității (MoE), în cadrul proceselor specifice
modelării și simulării: R. în sistemele ierarhice nu există o condiționare între MoE-urile de la
diferite niveluri

Problema de atribuire constituie un caz particular al: R. problemei de transport

Calculul costurilor unui produs de-a lungul ciclului de viață poate fi realizat folosind formula:
R. LCC = C + Mpw + Epw + Rpw - Spw

Capacitatea unor sisteme, unități (mari unități, categorii de forțe) de a asigura servicii către
sau de a accepta servicii de la alte sisteme, unități (mari unități, categorii de forțe) în scopul
cooperării eficiente pentru îndeplinirea misiunilor de luptă, definește: R. Interoperabilitatea

Capitalul inițial cheltuit pentru echipament, design-ul sistemului, inginerie și instalare se

regăsește în cadrul: R. Costului capital al proiectului

Totalitatea costurilor pe care trebuie să le suporte deținătorul (proprietarul) acelui sistem

pentru a-l achiziționa, a-l utiliza conform specificațiilor și a-l elimina (casa) formează: R.
costul pe ciclul de viață (LCC) al unui sistem

În domeniul modelării și simulării sistemelor de luptă, identificarea dorințelor utilizatorului

trebuie să treacă dincolo de formal și să ajungă la nivelul discuțiilor proiectant-utilizator,
acest lucru fiind reflectat în cadrul cerinței: R. ține cont de cerințele cheie ale clientului

O extensie a modelului LISI este: R. modelul de interoperabilitate a maturității

organizaționale (OIMM)

Alegeți din variantele de mai jos răspunsul care completează cel mai bine enunțul: ”În timp
ce prin intermediul simulărilor virtuale se ajunge la formarea și menținerea la parametri
operativi a deprinderilor personalului militar care operează diferite echipamente (mașini de
luptă, avioane de vânătoare, sisteme de armament), ........... oferă posibilitatea de
implementare practică a celor învățate și respectiv de acomodare efectivă cu elementele
câmpului de luptă”. R. simulările reale

Selectați afirmația falsă referitoare la măsura performanței (MoP), în cadrul proceselor

specifice modelării și simulării: R. poate fi exprimată cu ajutorul caracteristicilor de
performanță evaluate prin intermediul testelor și probelor practice (încercărilor)

In cadrul unui nivel, LISI identifică factori adiționali care influențează capacitatea sistemului
de a interopera. Acești factori includ 4 atribute: R. proceduri, aplicații, infrastructură și date