Poziționare geografică

Scoția ocupă partea nordică a Regatului Unit al Marii Britanii. Are în componență aproximativ
790 de insule.

Din punct de vedere administrativ regiunea este împărțită în 32 entități administrative (zone ale
consiliilor).

Morfologie

Culmile montane din Scoția au altitudini maxime care nu trec de 1500 m, iar desfășurarea lor
generală este N-E, S-V.

Îndelungata peneplenizare alături de tectonică a generat așa numitele highland-uri și lowlands-

uri, în general depresiuni sau culoare cu canale care fac legătura între o parte și cealaltă a Scoției.

Spre deosebire de cutările hercinice, cele caledonice nu au cunoscut un interval suficient pentru o
nivelare asemănătoare suprafeței posthercinice, cuvertura generând un relief specific. Eroziunea
diferențială a creat o serie de forme structurale precum cuestele, iar pe rocile cristaline se
manifestă un relief greoi, masiv.

Mișcările palogene au avut ca rezultat definitivarea unor sisteme de horsturi și grabene

(highland-uri și lowland-uri).

Clima:

Poziționarea geografică a Scoției îi conferă un climat temperat-oceanic marcat de inexistența

unor contraste termice evidente mai ales între anotimpuri. Scoția este separată de izotermele de
4o și 5o în luna ianuarie, iar în luna iulie valorile între sud și nord variază între 13o și 15o.
Precipitațiile sunt cuprinse între 2000 mm/an (în partea de vest) și 600 mm/an (în partea de est).

Hidrografie:

Rețeaua hidrografică din Scoția se caracterizează prin lungimea redusă, debit bogat și variate din
punct de vedere al formării cuvetei. Prezența și lungimea destul de mare a canalelor fac posibilă
traversarea de la V la E a țării, iar deschiderea la mare favorizeză prezența estuarelor la gurile de
vărsare.

Elemente biogeografice:

Scoția face parte din zona pădurilor cu frunze căzătoare inclusă în zona climatică temperată, dar
nu lipsesc nici coniferele în partea superioară a culmilor. Pădurea apare ușor stratificată cu un
etaj superior format din fag, carpen, frasin și stejar sub care se află un strat arbustiv cu vegetație
precum alunul și cornul. Dintre rășinoase predomină pinul sivestru, laricele și molidul. În Scoția
pădurea urcă până la 700 m, dar din vechile păduri nu au mai rămas decât foarte puține parcele
(împăduririle neavând succes). La altitudini mai mari de 700 m se găsesc asociații de tufărișuri și
ierburi.

Demografie

Deși Edinburgh este capitala Scoției, acesta nu este cel mai mare oraș. Cu o populație de peste
584,000 capitală este orașul Glasgow. Ba chiar marele centru de extindere urbană Glasgow, cu o
populație de aproape 1,2 milioane de locuitori, găzduiește aproape o pătrime din populația
Scoției. În zona cu cea mai mare densitate a populației, numită Central Belt, se află principalele
orașe și centre de interes public.

Orașul Glasgow se află în partea de vest a țării, în timp ce Edinburgh și Dundee se găsesc pe
coasta de est. În afară de Central Belt, cel mai mare oraș din Scoția este Aberdeen, care este pe
coasta de est spre nord. Zonele de platou din Scoția sunt slab populate, chiar dacă orașul
Inverness a cunoscut o creștere rapidă în ultimii ani.

În general, doar cele mai mari și mai accesibile insule sunt populate și nu mai puțin de 90 din ele
sunt locuite. Regiunea muntoasă a sudului este mai presus de toate, o zonă rurală și se ocupă de
activități forestiere și agricultură

Legende:

Legenda ciulinului

Ciulinul este unul dintre simbolurile cu care se identifică Scoţia, alături de whisky, cimpoi şi kilt.
Legenda spune că această plantă, pe care unii cârcotaşi o numesc pur şi simplu „buruiană”, a fost
cea care în vreme de război i-a apărat pe scoţieni. Astfel, în timpul unei bătălii, încercând să ia
prin surprindere tabăra scoţiană, unul dintre luptătorii vikingi a călcat pe un scaiete, ţipetele de
durere ale inamicului le-au atras atenţia scoţienilor, care au decretat această plantă drept
emblema naţională.

Legenda Whisky-ului

“Băută cu moderaţie, încetineşte vârsta, întăreşte tinereţea, ajută digestia, elimină melancolia,
linişteşte inima, calmeazã mintea, învioreazã spiritul…” aşa este descrisă licoarea naţională.

Legenda spune că Sf Patrick a adus in Europa stiinta distilarii, invatata de la mauri. Se pare ca el
i-a invatat pe celti sa faca “apa vietii” – uisce beatha, devenita mai tarziu whisky. De altfel
primele distilerii atestate erau in manastiri, iar bautura obtinuta era folosita in scopuri medicale.
Exista doua moduri de obtinere a whiskyului prin distilare: metoda traditionala, care foloseste
alambicul simplu si numai maltul de orz si metoda Coffey, inventata de un scotianul cu acelasi
nume, care foloseste alambicuri cu coloane de distilare si cereale nemaltificate (grau, porum sau
secara) in combinatie cu malt verde de orz. Aceasta din urma este o distilare continua, iar asta
inseamna o productie mare. Resursele, fiind practic, mult mai diverse, automat si costurile sunt
mai mici. Calitatea are insa de suferit: whiskyurile din cereale nu sunt nici la fel de tari si nici la
fel de aromate ca cele obtinute prin metoda traditionala. De aceea ele sunt de obicei amestecate
in cupaje cu whisky de malt pur

– scotch whisky – whiskyul scotian este de obicei dublu distilat si are o aroma usoara de fum.
Ceea ce se numeste sigle malt scotch – este de fapt un whisky produs intr-o singura distilerie,
intr-un singur sezon si dintr-un singur lot. Sunt aproximativ 100 de distilerii in Scotia care creaza
single malt scotch – fiecare cu reteta ei secreta.

Legenda kilt-ului și jocurile din HIGHLANDS

Aceasta imbracaminte nu seamana deloc cu cea de astazi,care a ramas doar un simbol al Scotiei.
Era o haina lunga de aproximativ 5m lungime,membrii clanului inainte de a se duce la razboi isi
infasurau kilt-ul in jurul corpului acoperind si partea superioara dar si cea inferioara.

Astazi,traditional,pe langa kilt regasim si sporann-ul(o poseta din piele pus ape un lant in jurul
taliei),o camasa si taior fie tunica militara iar lenjeria este optionala,in schim,in,evul mediu,kilt-
ul parea a fi de ajuns pentru a le oferi o mai buna miscare in lupta iar lenjeria intima nu exista.

Scotienii incepusera sa foloseasca muscheta care era arma principala a britanicilor .Acestia insa
preferau lupta corp la corp probabil de aici au evoluat astazi jocurile Highland,asa numitul
(wrestling scotian),acestia foloseau claymore(o sabie foate grea) care putea strapunge dintr-o
singura lovitura apararea inamicilor

Legenda tartanului

Tartanul, o ţesătură colorată în modele tradiţionale, este cea mai vestită croială scoţiană. Această
ţesătură cu modele este una din cele mai puternice simboluri tradiţionale scoţiene.

Tartanul este originar din Highlands (ţinuturile nord-vestice ale Scoţiei), unde clanurile foloseau
plante locale, muşchi şi fructe de pădure pentru vopsitul lânii, pe care mai apoi o torceau şi o
croiau în tartan. Modelele constau în linii orizontale şi verticale intersectate, cunoscute şi ca set.
Nu se cunoaşte data exactă de origine a tartanului, dar prima oară este atestat în 1538.

La nuntă mireasa poarta o rochie alba, iar mirele un kilt. In timp ce merg spre altar cei doi sunt
acompaniati fie de cantece de cimpoi sau imnuri galice. Melodia Highland Wedding se canta de
regula la majoritatea nuntilor. Odata ajunsi in fata altarului cuplul poate alege sa recite
juramintele fie in vechea galica fie in engleza. Dupa acest moment mirele prinde o bucatica din
tartanul clanului in care este de rochia miresei, lucru ce simbolizeaza ca acum si ea este un
membru al clanului
Legenda cimpoiului

CIMPOIUL din nordul Scoţiei cunoscut azi cu care se cântă în Marea Britanie nu are mai mult
de 300 de ani. Se spune ca cimpoiul a aparut inca de pe vremea orasului antic Ur in care a locuit
Avraam sau chiar din timpul Egiptului antic. În ambele locuri s-au găsit fluiere simple de trestie,.
Ce este interesant,cimpoiul a jucat un rol foarte important pet imp de razboi impotriva
britanicilor.30 de scotieni cantau la cimpoi fara sa fie vazuti,astfel sunetul acestora dadea
impresia ca numar lor este mult peste 1000.

În cartea biblică Daniel, scrisă cu peste 500 de ani înainte de nașterea lui Isus Cristos, sunt
menționate cu numele șase instrumente muzicale babiloniene. Această listă conține și cuvântul
arameic sumponyáh, redat în multe traduceri ale Bibliei prin „cimpoi“. Deși nu se știe cu
exactitate cum arată acest instrument din Babilonul antic, probabil că și el se aseamăna cu unul
dintre tipurile de cimpoaie care încă se mai găsesc în Orient. Dovezile arată că în Persia (Iran),
în India și în China se foloseau diferite tipuri de cimpoaie, dintre care unele există și azi.

Cum a ajuns cimpoiul în Marea Britanie?

In jurul anului 500 î.e.n., triburile migratoare celtice au adus în ţară un tip de cimpoi şi că multe
comitate din Anglia au avut de timpuriu propriul lor tip de cimpoi, la fel ca Scoţia