Sunteți pe pagina 1din 2

Cum învăţ eu?

​ Întotdeauna mi-am pus întrebarea asta. Şi aceeaşi întrebare mi-a fost adresată
de nenumărate ori, Încă nu consider că am găsit răspunsul potrivit. Tot ce ştiu este
că îmi face plăcere să învăţ. Nu orice, bineînţeles. De-a lungul anilor de liceu au
fost puţine lucruri care m-au pus în dificultate şi foarte puţine informaţii pe care
mi-a fost greu să le reţin. De când am început facultatea, în schimb, am întâmpinat
ceva mai multe obstacole în ceea ce priveşte învăţarea, asta şi din cauza faptului că
vin de la un profil real.
Deşi facultatea pe care am ales s-o urmez nu are legătură cu profilul liceului pe
care l-am terminat, sunt mândră şi mulţumită de alegerea pe care am făcut-o. Spun
asta pentru că încet, încet ma apropii de răspunsul la întrebarea: “Cum învăţ eu?”
Cursuril din anul I m-au ajutat să-mi dau seama ce metode şi tehnici de învăţare
îmi sunt benefice şi m-au ajutat totodată să mă redescopăr ţi să am mai multă
încredere în mine.
Metoda care mă ajută să învăţ este metoda RICAR. O aplicam şi înainte de a
începe facultatea, numai că nu ştiam cum se numeşte . Mi se pare o metodă foarte
eficientă şi aş recomanda-o tuturor studenţilor şi nu numai.
Pe lângă această metodă, muzica mă ajută şi mă inspiră. Deşi poate părea ciudat,
de obicei nu pot scrie fără muzică. Încă din clasa a 7-a mi-am dat seama că am mai
multă inspiraţie şi reţin mult mai uşor dacă ascult muzică.
În genral sunt destul de ordonată şi organizată, însă când vine vorba de învăţat
(referate, proiecte, portofolii) sunt cea mai dezordonată persoană pe care o cunosc.
De fiecare dată când mă apuc de un proiect sunt “îngropată” în coli, pixuri,
creioane şi alte materiale folositoare.
Un ultim lucru de spus despre modul în care învăţ este că niciodată nu stau la
birou când am ceva de scris/învâţat. Stau ori în pat, ori pe podea. Din păcate, la
facultate trebuie să mă conformez şi să încerc să nu fiu aşa împrăştiată, deoarece
nu sunt în mediul meu. Într-un fel mă simt liberă, pot fi deschisă, în sensul că îmi
pot spune punctul de vedere oricând, de multe ori se întâmplă să fie ascultat cu
interes şi ăsta este un lucru foarte bun, deoarece mediul devine unul atractiv şi
benefic învăţării.

S-ar putea să vă placă și