Sunteți pe pagina 1din 2

Stilul propriu de învățare

Activitatea de învățare este permanenta si esențială pentru om, pentru ca doar


așa are loc o schimbare, o evoluție in viața fiecaruia dintre noi. Fiecare zi oferă omului
șansa să invețe ceva nou, să facă legături între cunoștințele acumulate și să se dezvolte.
În cadrul instituțiilor de invățamant, copiii încep să învețe din grădiniță, unde în
prima fază informațiile le sunt oferite prin metode concrete, simplificate, astfel încât să li
se formeze „o bază”. O dată cu intrarea in școală, informațiile sunt din ce în ce mai
complexe, volumul acestora crește semnificativ, iar elevii sunt nevoiți să-si dezvolte un
stil propriu de învățare pentru a reuși să-și insușeasca conștient anumite concepte
necesare ulterior in alegerea unei profesii și în dezvoltarea personală.
Stilul de învățare difera de la o persoană la alta, metodele si strategiile de
invățare sunt numeroase, fiecare persoană alegându-le și utilizându-le pe acelea care i
se potrivesc, ținând cont, de asemenea, si de tipul inteligenței pe care o posedă.
În ceea ce mă privește, pe parcursul anilor am abordat diverse metode si strategii
didactice, până am reușit să îmi formez un stil propriu de învațare.
În primă instanță, învățam mecanic, „cuvânt cu cuvânt", fără să fiu conștientă de ceea ce
citesc, de multe ori reproduceam cuvinte al căror sens nu îl cunoșteam. Cu timpul am
observat că uit extrem de repede informații pe care le-am învățat deja și mi-am dat
seama ca metoda pe care o foloseam nu era potrivită pentru mine.
În prezent, încerc să ma folosesc de diverse mijloace și metode care să ma ajute să
receptez conștient informația și să o și păstrez.
Spre exemplu, de fiecare dată, înainte să încep să învăț îmi creez un mediu care
să mă ajute să acumulez rapid informațiile- am grijă să îmi iau doar materialele de care
am nevoie în acel moment și să îmi fac ordine pe birou, pentru că niciodată nu reușesc
să ma concentrez pe învățat dacă in jurul meu este dezordine. Totodată, încerc să elimin
orice sursă care m-ar putea distrage- mereu am avut nevoie de un loc liniștit ca să ma
pot axa pe ceea ce am de făcut.
Încerc de fiecare dată, înainte să încep să invăț să aloc fiecărei materii un anumit timp,
astfel încât sa mă asigur că am reușit să parcurg tot ce mi-am propus.
În ultimul timp, m-am folosit de extrem de multe imagini, la geografie, de
exemplu, am utilizat hărți care m-au ajutat să rețin informațiile mult mai ușor. De
asemenea, am structurat unele date in tabele, unde am încercat să notez esențialul. Am
început sa acord o atenție mai mare modului în care imi iau notițe: să subliniez cu
diferite culori „cuvinte-cheie", să alternez un anumit text cu diverse metode prin care să-
mi structurez logic informația-metoda ciorchinelui spre exemplu, pe care o folosesc la
română în momentul în care îmi repet o operă.
De fiecare dată când învăț un nou concept, a doua zi îl repet și îmi formulez
câteva întrebări referitoare la conținut cărora le găsesc răspunsuri, ceea ce mă ajută
mult mai bine în fixarea acestuia. Întotdeaua, am grijă să mă trezesc devreme, pentru că
sunt mult mult mai productivă și reușesc să îmi gestionez mai bine timpul, încep cu
informațiile de la materii care mă atrag și încerc să le rețin conștient, iar apoi mă ocup
de conceptele spre care nu am neapărat o înclinație, însă încerc să-mi găsesc motivația
necesară parcurgerii acestora.
Au fost situații în care m-am întors la memorarea mecanică, însă am avut aceleași
rezultate-am reușit să obțin o notă mare la materia respectiva, dar am uitat majoritatea
conceptelor pe care le-am parcurs.
Consider că, este extrem de important să ai posibilitatea „să înveți cum să înveți"
și cred că se poate ajunge la această realizare doar prin multă muncă si o continuă
căutare și încercare a unor metode si mijloace didactice, care să te ajute să-ți dezvolți un
stil propriu de învățare, potrivit nevoilor si cerințelor tale.

S-ar putea să vă placă și