Buceac Teodora

Psihologie an 1 gr 1

Stilul personal de învățare

Învățarea este schimbarea relativ permanentă a cunoștințelor și comportamentului ca
rezultat al experienței. Învățarea în stil școlar reprezintă așadar o schimbare relativ
permanentă a cunoștințelor și comportamentului ca urmare a experienței școlare. Jurcau
(2000) definește învățarea ca fiind activitatea care stă la baza adaptării mediului și dezvoltării
psihocomportamentale (p.107).
Cu toții avem propriile noastre stiluri de învățare. Fiecare elev învață după propriile
reguli. Mai multe studii arată că studenții pot obține rezultate mai bune dacă își schimbă
obiceiurile de studiu și urmează stilul care li se potrivește cel mai bine. Și există diferite stiluri
de învățare. Există multe clasificări diferite ale stilurilor de învățare, dar aici sunt cele mai
comune clasificări găsite în literatura profesională. Stilurile de învățare reprezintă modalități
preferate de absorbție, procesare, stocare și actualizare a informațiilor și sunt modelate de
educație.
Stilul de învățare vizual se referă la totalitatea imaginilor, schemelor, hărților, semnelor
colorate, sublinieri, la care apelează subiecții procesului de învățare pentru a le ușura
memorarea și transmiterea innformațiilor, a ideilor, a gândurilor. Subiecții procesului de
învățare trebuie să vadă informațiile pentru a le învăța, reține. De cele mai multe ori
aceștisubiecți beneficiaă de o memorie fotografică utilizând culoarea, tonul sau luminozitatea
pentru a-și aminti anumite detalii.
Cei cu stil de învățare vizual pot vizualiza cu ușurință obiecte, au un bun simț al
echilibrului și al plasării, au un puternic simț al culorii și își pot imagina cu ușurință imagini.
Cursanții vizuali învață cel mai bine prin codificarea culorilor, creând liste de activități și
folosind hărți conceptuale pentru a-și organiza gândurile.
Pentru persoanele care dețin un stil de învățare preponderent vizual, printre care și eu, cel
mai important aspect în reținerea informațiilor îl ocupă notițele, schemele colorate. Fiind o
persoană iintrovertitî, sensibilă, retrasă, dar creativă, încă de la școala primară învățam mereu
subliniind termenii necunoscuți dintr-un text, făceam scheme colorate și mereu căutam să
învăț simngură in locul în care mă simțeam cel mai bine în casă sau ieșeam în grădină, unde
veam un măr la umbra căruia găseam inspirație și liniștea de care aveam nevoie și mă lăsam
învăluită reușind să învăț pentru a doua zi.
Mi-am dat seama că stilul meu predominant de învățare este cel vizual, undeva prin anii de
gimnaziu când învățam timpurile verbale la limba franceză, voiam să merg la olimpiadă și
aveam mereu problema cu timpurile, ori le inversam terminațiile, ori le uitam modul de
formare. Lucru care a dus la colorarea propriu-zisă a caietului, astfel am atribuit fiecărui timp
verbal o culoare, niciodată nu schimbam culoarea cu care, fie subliniam, fie încercuiam
terminațiile sau formele. Doamna profesoară de franceză și acum mă întreabăcum am reușit să
rețin exact și în ce colț al paginii era conjucat un anumit verb. Pur și simplu după ce dădeam
viață paginilor, accestea mi se scanau în minte și nu era atât de dificil să-mi caut în minte
informația. În același mod am învățat apoi pentru examenul de bacalaureat, prin scheme viu
colorate, pagini întregi de comentarii scrise cu diferite culori, fiecare temă având culoarea
specifică.
 Un subiect cu stil de învâțare vizual vrea să se oprească și să ia în considerare experiența
din mai multe unghiuri. Observă situația din margine din perspective diferite,c olectează date
direct sau prin intermediul imaginii de pe retină și le place să gândească cu atenție înainte de a
trage concluzii. Colectarea și analiza minuțioasă a datelor despre experiențe și evenimente
este de o importanță capitală, așa că avem tendința de a întârzia cât mai mult posibil în
aplicarea sarcinilor finale.
Însă, și stilul de învățare practic m-a ajutat foarte mult în meseria pe care o practic. Sunt
educatoare și fiecare joculeț pe care îl aduc în fața copiilor nu îl știu până nu îl practic cu ei.
Pe parcursul liceului pedagogic mi s-a demonstrat că practica este cea mai simplă metodă de
asimilare a informațiilor noi, chiar dacă de multe ori ai impresia că nu e bine cum aplici o
teorie, prin mult exercițiu și timp apar rezultatele pe care alfel nu le puteai obține. Cât timp
am fost în carantină mi s-a confirmat faptul că fără practică nu voi reuși să memorez toate
teoriile și metodele pe care le utilizez acum.
Învățarea activă sau practică poate fi un punct de plecare pentru planificarea și proiectarea
didactică , deoarece constă în rezolvarea problemelor, explorarea situațiilor din lumea reală și,
în mod specific, implicarea elevilor în procesul educațional. Acesta completează învățarea
pasivă prin stimularea subiecților să facă conexiuni între informațiile anterioare și recent
dobândite și conducându-i să găsească soluții alternative la situații și contexte specifice.
În ceea ce mă privește, stilul de învâțare vizual cuprinde atât beneficii, cât și mici
nereguli. De exemplu, eu mi-am dezvoltat foarte bine impactul emoțional, astfel asociez orice
imagine cu structura mea emoțională, fac conexiuni cu mai puțin efort între imagine și
informație și totodată am o creativitate și o imaginație foarte bine dezvoltată.
Un punct slab al acestui stil de învâțare cu care m-am confruntat a fost limitarea resurselor
și a materialelor educaționale.