Omraam Mikhaël Aïvanhov

Tăcerea în timpul meselor

Să presupunem că, datorită unor împrejurări, aţi fost

lipsiţi mai multe zile de hrană: sunteţi atât de slăbiţi încât
nu puteţi nici să mergeţi, nici măcar să faceţi cea mai
mică mişcare. Chiar dacă sunteţi foarte bine instruiţi sau
bogaţi, cunoştinţele voastre sau averea nu vă vor fi de nici
un folos în comparaţie cu o bucată de pâine sau un fruct
oferit de cineva. De la prima înghiţitură, începeţi deja să
vă reînsufleţiţi. Nu este ceva miraculos? Această hrană,
căreia îi acordaţi numai în mod instinctiv şi inconştient o
importanţă, este cea care vă dă puterea să vă întremaţi
din nou şi să puteţi vorbi, să acţionaţi, să vă exprimaţi
nişte sentimente, să gândiţi. Ce reprezintă o înghiţitură
de hrană? Ce elemente conţine ea, ce mecanisme
declanşează, oare nu merită să ne gândim la aceasta?
Este adevărat, pe deoparte trebuie să constatăm că
întreaga lume pune pe prim plan problema hranei. Toţi
încearcă mai întâi de toate să regleze această problemă:
ei merg zilnic la lucru, unii chiar până la epuizare şi sunt
totuşi gata oricând să se bată pentru a putea mânca - câte
războaie şi revoluţii au alte origini! Dar această atitudine
privind hrana nu este încă decât un instinct pe care
oamenii îl au în comun cu animalele care îşi petrec o mare
parte din timpul lor pentru a supravieţui. Ei nu au înţeles
încă dimensiunea psihică şi chiar spirituală ale nutriţiei,
ei nu ştiu să se hrănească.
Observaţi câteva persoane adunate în jurul unei
mese: ele îşi duc hrana la gura într-un mod automat,
inconştient, înghit aproape fără să mestece, agitând în
mintea şi în inima lor cantităţi de gânduri şi sentimente
disparate... Câte mese nu se desfăşoară în mijlocul
strigătelor şi al certurilor!
Trebuie să vedem doar ce se întâmplă în familii:
înainte de mese, oamenii nu au nimic să îşi spună, fiecare
în colţul său se ocupă de lectură, ascultă radioul sau
meştereşte câte ceva... Imediat ce se îndreaptă spre masă,
toţi au însă ceva de povestit sau ceva de rezolvat, şi ei
vorbesc, discută sau se ceartă. Astfel, ei perturbă
funcţionarea organismului: nici un proces nu se mai
derulează corect, nici digestia, nici secreţiile, nici
eliminarea toxinelor.
Câţi oameni nu se îmbolnăvesc fără să realizeze că
răul le vine din felul în care se hrănesc! Ei se simt nervoşi,
neliniştiţi şi, pentru a remedia, unii încep să practice
relaxarea, meditaţia, yoga... Dar dacă ei vor continua să
mănânce oricum, în zgomot, în agitaţie, în discuţii, nu le
va folosi la nimic să se relaxeze ulterior, să mediteze sau
să practice yoga. Este chiar o pierdere de timp, în vreme
ce, zilnic, în timpul meselor, ei au ocazia să facă un
exerciţiu de destindere, de concentrare de armonizare a
tuturor celulelor organismului.
 Ceea ce eu vă pot spune despre nutriţie este de cea
mai mare importanţă. Fără îndoială, la început vi se va
părea plictisitor şi greu de realizat. Dar dacă vă străduiţi
să înţelegeţi, şi mai ales dacă încercaţi să puneţi în
practică câteva dintre aceste adevăruri, întreaga voastră
existenţă se va îmbogăţi, se va înfrumuseţa şi transforma.
Aşadar, eu vă voi vorbi în maniera în care un înţelept,
un Iniţiat concepe nutriţia. Cum el îşi pregăteşte cele mai
bune condiţii pentru a primi elementele pregătite în
laboratoarele naturii, el începe prin a se reculege,
legându-se de Creator, binecuvântând hrana şi, mai ales,
evitând discuţiile, hrănindu-se în linişte. Când el ia prima
înghiţitură, el încearcă să o mestece în mod conştient, cât
mai mult timp posibil, până când ea devine lichidă şi
dispare în gură, fără ca el să se străduiască să o înghită.
În orice domeniu, cel mai important moment al unei
acţiuni este începutul ei, acesta fiind semnalul pentru
declanşarea unor forţe, iar acele forţe nu se opresc în
drum, ele merg până la capăt. Dacă începeţi o activitate
într-o stare armonioasă, tot restul se va desfăşura în mod
armonios. Starea în care luaţi prima înghiţitură este
aşadar foarte importantă şi trebuie să vă pregătiţi să o
faceţi în cea mai bună dispoziţie posibilă: prima
înghiţitură este cea ce pune totul în mişcare.
Să revenim însă la masticaţie. Dacă mâncăm încet şi
mestecăm bine, ne uşurăm digestia. Dacă înghiţim
alimentele fără să le mestecăm îndeajuns, stomacul care
le primeşte trebuie să furnizeze un surplus de energie
pentru a le digera. Iar masticaţia mai are încă o funcţie:
gura este prima ce primeşte hrana, ea este un laborator
ce joacă deja într-un plan mai subtil rolul unui adevărat
stomac; datorită unor glande aflate pe limbă şi sub limbă,
ea absoarbe particulele eterice ale hranei, energiile cele
mai fine şi mai puternice. Ceea ce primeşte apoi stomacul
nu este decât partea cea mai materială a alimentelor. Nici
chiar specialiştii în nutriţie nu insistă îndeajuns asupra
necesităţii de a le mesteca bine înainte de a le înghiţi.
Eu tocmai v-am spus că gura este un fel de laborator.
Putem spune şi că ea este o mică bucătărie şi că, înainte
de a lăsa hrana să coboare în stomac, trebuie să o
pregătim puţin în această bucătărie, să o coacem, să o
condimentăm cu puţin de ulei, adică cu salivă.
De ce, încă de la primele înghiţituri, înainte chiar ca
alimentele să poată fi digerate, simţiţi că v-aţi recâştigat
nişte forţe?
Dacă aceasta s-a putut face repede, este meritul gurii,
organismul absorbind deja nişte energii, nişte elemente
eterice ce v-au alimentat deja sistemul nervos. Înainte ca
stomacul să fi putut transforma hrana, sistemul nervos
este deja hrănit.
Procesul hrănirii trebuie să ne redea vigoarea, iar
dacă anumite persoane se simt obosite după masă,
înseamnă că ele se hrănesc într-un mod greşit. Când
înghiţim hrana fără să o mestecăm bine, ea este mai greu
de digerat, organismul trebuie să depună aşadar mai
mult efort, iar de aici vine oboseala. Sănătatea presupune
respectul câtorva principii foarte simple, iar
conştientizând cu ce ne hrănim, mestecând bine fiecare
înghiţitură, constituie unul dintre aceste principii.
Aşadar, liniştea oferă cele mai bune condiţii pentru
ca procesul nutriţiei să se desfăşoare în mod armonios. A
ne hrăni însă în linişte nu se limitează la a nu vorbi. Ce
linişte poate fi cea întreruptă fără încetare de zgomotul
farfuriilor, al lingurilor, al furculiţelor, al cuţitelor, al
paharelor etc? Este de nesuportat! Liniştea la masa
presupune deopotrivă să nu facem zgomot cu tacâmurile,
adică faptul că ne-am dobândit stăpânirea gesturilor.
Gestul aparţine domeniului voinţei, dar voinţa nu
este de ajuns, ea trebuie să fie susţinută de gând şi
sentiment. Dacă dorim să evităm răsturnarea sau lovirea
obiectelor, gândul trebuie să fie prezent, atent, pentru a
evalua distantele, şi însoţit de un sentiment plin de pace,
de duioşie. Neatenţia, graba sunt principalele cauze ale
zgomotului. Daca mutăm un pahar fără să ne uităm la ce
distanţă se află, în faţa sau în spatele unui alt obiect, îl
lovim. Este doar un detaliu, dar el ne arată un defect ce
riscă să se manifeste la o scară mult mai mare în
existentă.
Dacă un obiect scapă viziunii, conştiinţei voastre, nu
mai sunteţi stăpânul lui şi el nu vă mai ascultă. Pentru a
stăpâni un obiect, trebuie să îl dominaţi mai întâi prin
intermediul gândului; dacă el vă scapă, nu veţi fi
niciodată stăpânul lui. Toate micile stângăcii comise de
anumite persoane în timpul meselor ne demonstrează că
ele nu sunt prezente, conştiente, iar de aici putem
prevedea că în nişte circumstanţe mai importante ele vor
vorbi şi acţiona cu neatenţie, îmbrâncindu-i pe ceilalţi,
lovindu-i. Cât timp le va trebui apoi pentru a-şi repara
gafele! Ele vor suferi.
Este inutil să ne preocupăm prea mult de dietetică,
aşa cum se întâmplă la ora actuală, dacă vom continua
să neglijăm modul în care mâncăm. Aşadar, eu nu vă voi
vorbi despre regimul alimentar, există destule lucrări ce
tratează acest subiect. Eu vă voi spune doar că promovez
vegetarismul şi o alimentaţie sănătoasă: evitaţi alcoolul,
produsele tratate chimic şi toate excesele de orice fel.
Trebuie să fiţi prudenţi, cumpătaţi, atâta tot. Iată de ce
eu nu îi aprob pe cei care spun că trebuie să mâncăm
numai cereale sau numai fructe, sau doar legume crude,
să nu bem niciodată nici o picătură de vin, de ceai sau
cafea. Nu, este exagerat.
Eu am fost deseori întrebat despre vegetarism. În
zilele noastre, omul, şi în mod special omul occidental, ar
avea posibilitatea să se hrănească fără să masacreze o
grămadă de animale nevinovate. Crescând nişte animale,
uneori în condiţii de nedescris, fără alt scop decât
comerţul şi consumul lor, el este vinovat nu numai de
acte de cruzime, dar îşi face rău şi lui însuşi.
Superioritatea alimentaţiei vegetariene asupra
alimentaţiei carnivore derivă din ceea ce ea reprezintă,
într-un fel, o concentrare a razelor solare. Când mâncăm
un fruct sau o legumă, noi absorbim indirect lumina
solară, iar această lumină lasă foarte puţine reziduuri în
noi. În timp ce, carnea este mai degrabă săracă în lumină
solară, de aceea ea putrezeşte repede; or, tot ceea ce
putrezeşte rapid nu este bun pentru sănătate. Numeroşi
medici recunosc azi binefacerile vegetarismului, dar
condiţionând alcătuirea unor meniuri echilibrate şi
înlocuirea cărnii cu peştele (Cf. Yoga nutriţiei, Colecţia
Izvor nr.204, cap. V: „Vegetarismul”).
Eu v-am spus că nu doresc să mă opresc asupra
regimurilor alimentare. De ce? Pentru că vegetarismul, la
fel ca şi hrana cea mai sănătoasă şi de cea mai bună
calitate, nu va împiedica niciodată pe nimeni să devină
vicios şi rău. Hrana constituie doar un mijloc. Cel mai
mult contează viaţa psihică; faptul că te-ai hrănit sau nu
cu un anumit aliment este ceva secundar. Numai cel care
s-a hotărât să facă o lucrare asupra lui însuşi va şti să
găsească în ceea ce mănâncă elementele ce îl vor hrăni în
toate planurile.
Nu este uşor să taci şi să nu faci zgomot cu
tacâmurile în timpul meselor, dar nu acest lucru este cel
mai greu: păstrăm liniştea, reuşim să tăcem şi să ne
controlăm aproape gesturile, în timp ce în interior
continuăm tot felul de conversaţii cu unii sau cu alţii:
familia, prietenii, colegii de muncă, patronul... Ce
reprezintă aceste conversaţii? Adesea, nişte reproşuri,
nişte acuzaţii sau chiar nişte ameninţări... Iar acesta este
cel mai nociv mod de a ne hrăni.
Evident, este important să alegem o hrană sănătoasă
şi să avem nişte mese echilibrate, dar starea în care
mâncăm este şi mai importantă: când nu ne luăm
anumite precauţii, ne putem otrăvi cu cea mai bună
hrană. Da, dacă în momentul în care introducem
alimentele în gură, suntem tulburaţi, agitaţi de furie sau
de alte stări negative, aceste alimente se impregnează cu
otrăvurile produse de o stare sau alta şi aceste otrăvuri
se vor răspândi în tot organismul. Veţi spune că nu aţi
auzit niciodată vorbindu-se despre asemenea lucruri.
Este posibil, dar acesta este adevărul: pe măsură ce o
absorbiţi, hrana se impregnează cu unele elemente nocive
pe care intelectul şi inima voastră sunt pe cale să le
fabrice, şi ea vă otrăveşte. Evident, şi contrariul este
valabil: alimentele se impregnează cu gândurile şi
sentimentele bune ce le aveţi în timp ce mâncaţi, şi să vă
hrăniţi din chintesenţa lor.
Momentan, este normal să fiţi tulburaţi şi iritaţi de
anumite evenimente; atunci, chiar dacă este ora mesei,
aşteptaţi puţin să vă regăsiţi liniştea şi armonia interioare
înainte de a mânca. Dacă nu este posibil să aşteptaţi,
pentru că ocupaţiile voastre vă obligă să hrăniţi chiar în
acel moment, străduiţi-vă cel puţin să vă concentraţi
asupra hranei, impregnând-o cu respectul şi recunoştinţa
voastră: aceste sentimente, al căror suport ea va deveni
pătrunzând în voi, vor transforma stările voastre negative
şi voi nu veţi tulbura atmosfera psihică a nimănui, a
familiei, a prietenilor, care se află la masă.
Semnul evoluţiei unei fiinţe umane este conştiinţa pe
care o are că aparţine unui tot mult mai vast, asupra
căruia ea veghează să nu îi tulbure armonia, nu numai
prin activitatea sa, dar şi prin gândurile, sentimentele,
zgomotul ei interior. Veţi spune: „Cum aşa, zgomot
interior?” Da, orice zgomot este rezultatul unei lipse de
armonie, iar zgomotul pe care fiecare îl poate face cu
neliniştile sale, cu revoltele sale, tulbură atmosfera
psihică a anturajului său.
Eu voi mai adăuga aici că, pentru a ajunge să ne
concentrăm gândul în timpul meselor, trebuie să fim în
prealabil puţin antrenaţi la stăpânirea sa în viaţa zilnică.
Dacă aveţi obiceiul să alungaţi gândurile şi sentimentele
negative ce vă pot copleşi, atunci sarcina voastră este
uşurată. Veţi spune: „Atunci, trebuie să ne pregătim o
viaţă întreagă pentru a putea mânca corect!” Da şi nu...
Nu veţi rezolva toate problemele fiindcă aţi învăţat să
mâncaţi corect. Eu iau mesele ca o bază, un punct de
plecare, dar aceasta nu înseamnă că nu există altceva mai
important. Întreaga zi trebuie să fiţi atenţi şi vigilenţi
pentru a face faţă în orice împrejurări, şi să încercaţi să
păstraţi deopotrivă această atenţie şi vigilenţă şi în timpul
meselor.

Hrani yoga: să ne hrănim corpurile subtile

O masă este o ceremonie magică pe parcursul căreia

hrana trebuie să se transforme în sănătate, în forţă, în
iubire, în lumină. Observaţi-vă: când aţi mâncat într-o
stare de agitaţie, de furie, de revoltă, în orele care urmează
sunteţi îndemnaţi să vă comportaţi cu acreală, cu
nervozitate, cu patimă, iar dacă a- veţi nişte probleme
dificile de rezolvat, balanţa se înclină mereu spre latura
negativă. Veţi încerca să vă justificaţi, spunând: „Aşa stau
lucrurile, eu nu pot face nimic, eu sunt nervos”, dar
adevărul este că, prin agitaţia voastră, aţi influenţat în
rău hrana şi ea este acum ca o prezenţă interioară ce vă
întreţine proasta dispoziţie. Ca să vă uşuraţi, poate că veţi
lua nişte calmante, dar acestea nu vă vor folosi prea mult.
Dacă doriţi să vă amelioraţi starea sistemului nervos,
învăţaţi mai degrabă cum să vă hrăniţi; veţi câştiga astfel
mult timp şi veţi face mari economii de energie.
Când veţi şti să mâncaţi în linişte şi pace, veţi
constata că veţi păstra vreme îndelungată această stare
şi, apoi, chiar dacă sunteţi solicitaţi continuu şi obligaţi
să alergaţi la stânga şi la dreapta, vă vor fi de ajuns câteva
secunde să vă opriţi pentru a simţi că pacea este mereu
acolo. Da, fiindcă aţi ştiut să vă hrăniţi corect. Altminteri,
indiferent ce faceţi, fie că vă odihniţi, fie că încercaţi să
vorbiţi calm, agitaţia, nervozitatea, tulburarea nu vă vor
părăsi. Nu impregnăm fără să fim pedepsiţi cu nişte
vibraţii haotice o hrană pe care Inteligenţele naturii au
pregătit-o cu atâta grijă pentru a întreţine viaţa în noi.
Eu nu am văzut nicăieri ca hrana să fie considerată
ca o yoga, dar eu vă spun că ea este o yoga, cea mai bună
care există. Toate celelalte: Raja-, Karma-, Hata-, Jnana-
, Kriya-, Agni-yoga sunt minunate, dar sunt nişte
discipline dificile ce necesită o practică îndelungată; sunt
necesari ani de exerciţii pentru a obţine nişte rezultate. În
timp ce, yoga nutriţiei, Hrani-yoga (în limba bulgară,
hrăni înseamnă hrană) cum o numesc eu, are rezultate
foarte rapide. Este cea mai simplă yoga, cea mai accesibilă
şi, deşi încă într-o manieră inconştientă, este practicată
de toţi oamenii, fără excepţie. Nu numai magia, ci şi
alchimia este conţinută în această yoga, cea mai
necunoscută şi mai prost înţeleasă până şi astăzi.
Cu Hrani yoga, chiar dacă sunteţi copleşiţi de muncă,
nu vă veţi putea ascunde în spatele acestui pretext pentru
a neglija practica spirituală. La fiecare masă aveţi cele mai
bune condiţii pentru a vă lega de Cer, de Dumnezeu.
Toată lumea este obligată să se hrănească. Nu aveţi timp
să vă rugaţi, nu aveţi timp să meditaţi? Este de înţeles,
dar zilnic sunteţi obligaţi să consacraţi cel puţin o oră sau
mai mult pentru a vă hrăni. Atunci, de ce să nu profitaţi
de acest moment ca să vă detaşaţi de grijile voastre, de
agitaţia din jur, amintindu-vă că aveţi un suflet şi un
spirit de hrănit, şi să trimiteţi Domnului un gând de
mulţumire pentru ceea ce El vă dăruieşte prin intermediul
acestei hrane?
Ce este hrana? O scrisoare de iubire. Da, o scrisoare
de iubire scrisă de Creator, şi atât de multe lucruri depind
de modul în care citim această scrisoare! Dacă ne
comportăm cu neglijenţă, nu vom avea nici un beneficiu.
Când primiţi o scrisoare de la o fiinţă pe care o iubiţi, o
citiţi şi o recitiţi pentru a-i simţi toate nuanţele: fiecare
cuvânt vă pare că poate conţine o întreagă lume de
semnificaţii de descoperit. Dar scrisoarea Creatorului,
oh...! ea nu merită nici o consideraţie! Oare trebuie să
aşteptăm să fim lipsiţi de hrană pentru a-i recunoaşte
întreaga importanţă?
Sunteţi uimiţi să mă auziţi afirmând că hrana
reprezintă o scrisoare de iubire de la Creator pe care
trebuie să o descifrăm. Da, ea este scrisoarea de iubire
cea mai puternică, cea mai pilduitoare, fiindcă este scris:
„Eu am venit ca viată să aibă!” Mâncaţi un fruct...
încercaţi să descifraţi această scrisoare în care Domnul
vă mai scrie: „Copilul meu, eu vreau ca tu să devii într-o
bună zi asemenea acestui fruct, gustos, parfumat. Pentru
moment, tu eşti acru, acid, scorţos, nu eşti gata să fii
gustat, şi trebuie să te instruieşti! Priveşte cu atenţie
acest fruct: dacă el a ajuns la maturitate, înseamnă că el
a fost expus la soare. Asemenea lui, tu trebuie să te expui
la soare, la soarele spiritual, care se va ocupa să
transforme în tine toate sucurile acide şi indigeste, şi îţi
va dărui deopotrivă nişte culori frumoase..”. Iată ce ne
spune Domnul prin intermediul hranei. În ziua în care
veţi învăţa să vă hrăniţi în mod conştient, îl veţi auzi aşa
cum eu îl aud.
Toate alimentele ce constituie hrana noastră transmit
cuvântul Domnului, fiindcă ele sunt o lumină
condensată, nişte sunete condensate. Străduindu-ne să
fim mai atenţi, noi vom auzi această voce a luminii.
Pentru că lumina nu este separată de sunet, lumina
reprezintă deopotrivă o muzică: nu numai că ea vorbeşte,
dar ea şi cântă. Ea este Cuvântul Divin.
În ziua în care oamenii vor şti să primească hrana ca
un mesaj de iubire de la Creator, ei vor înţelege că a te
hrăni nu înseamnă numai a menţine corpul fizic într-o
stare de sănătate bună. În afară de corpul fizic mai avem
şi alte corpuri de hrănit, corpuri mult mai subtile, sedii
ale funcţiilor noastre psihice şi spirituale: corpurile eteric,
astral, mental, cauzal, budic, atmic (Viaţa psihică:
elemente şi structuri, Colecţia Izvor, nr.222, Cap. III: „Mai
multe suflete şi mai multe corpuri”). Aşadar, nu veţi fi
uimiţi dacă eu încerc să vă explic cum concepe un Iniţiat
nutriţia. Toate fiinţele se hrănesc, dar numai Ştiinţa
Iniţiatică ne învaţă dimensiunile reale ale acestui act de a
ne hrăni.
Pentru corpul fizic, eu v-am mai spus, este important
să mestecăm bine alimentele: ele vor fi bine asimilate
dacă, înainte de a ajunge în stomac, au fost măcinate şi
reduse la o stare aproape lichidă. Digestia lor începe, într-
un fel, chiar din gură. Mai doriţi o dovadă? Timp de ore
întregi aţi lucrat şi acum sunteţi obosiţi, flămânzi. În
sfârşit, ajungeţi să mâncaţi... Digestia completă a unei
mese durează în jur de trei sau patru ore, şi totuşi la un
sfert de oră după ce aţi mâncat, vă simţiţi revigoraţi, gata
să vă reîntoarceri la muncă. Acest lucru dovedeşte că doar
partea cea mai grosieră a alimentelor este asimilată de
stomac şi intestine, în timp ce partea subtilă, cea care
generează energie, este imediat absorbită prin gură
datorită masticaţiei.
Pentru corpul eteric sau corpul vital, care este
dublura corpului fizic, trebuie adăugată respiraţia. Aşa
cum aerul întreţine flacăra, tot aşa câteva respiraţii
profunde în timpul meselor favorizează digestia. Pentru
că digestia nu este altceva decât o combustie: în stomac
alimentele sunt supuse unui fel de preparare. Oprindu-
ne, din când în când, să respirăm profund, uşurăm
lucrarea corpului eteric care este purtător al vitalităţii, al
sensibilităţii senzoriale şi al memoriei.
 Corpul astral se hrăneşte cu nişte sentimente, nişte
dorinţe, nişte emoţii. Concentrându-ne atenţia asupra
alimentelor, încercând să intrăm în legătură cu ele, aşa
cum o facem cu fiinţele vii, dăruindu-le iubire, noi
extragem din ele nişte particule preţioase care ne hrănesc
inima. Fiind bine hrănită, inima noastră ne inspiră nişte
sentimente de generozitate, de bunăvoinţă: devenim din
ce în ce mai mult capabili să trăim în pace şi armonie cu
cei din jur, cât şi cu toţi oamenii.
La toate aceste eu mai pot adăuga ceva. Zilnic, femeile
mai ales, dar şi bărbaţii îşi pregătesc masa. La ce se
gândesc ei în acel moment?... Ei bine, de acum înainte să
se străduiască, atingând alimentele, spălându-le,
curăţându-le, tăindu-le, gătindu-le, să le impregneze cu
iubirea lor... Să le vorbească astfel: „Voi care purtaţi viaţa
Domnului, eu vă iubesc, eu ştiu câte bogăţii purtaţi în voi.
Eu am o întreagă familie de hrănit, milioane şi miliarde
de locuitori în mine, celulele mele. Fiţi amabile, dăruiţi-le
această viaţă, dăruiţi-o şi celor care vor veni să împartă
masa cu mine”.
Pentru a ne hrăni şi corpul mental, trebuie să ne
concentrăm asupra alimentelor pe care le ducem la gură,
şi când este posibil, să închidem ochii pentru ca nimic să
nu ne distragă atenţia. Din moment ce hrana reprezintă
o manifestare a Divinităţii, trebuie să o studiem sub toate
aspectele sale: de unde vine ea, ce conţine, care sunt
calităţile ce îi corespund, ce entităţi s-au ocupat de ea.
Toată această materie însufleţită ce contribuie la
construcţia şi întreţinerea corpului nostru este făcută din
energie, din particule care nu vin doar din pământ, ci din
întreg universul, şi care s-au materializat aşa cum un
copil se materializează în pântecul mamei sale.
La origini, plantele, fructele sunt nişte spirite în
spaţiu, dar ele nu s-ar putea manifesta şi lucra în planul
fizic dacă nu ar avea un corp fizic. Pentru a putea acţiona
eficient, aici, pe pământ şi a întreţine viaţa, aceste spirite
trebuie să se conformeze legilor materiei: ele se
încarnează. Dacă sunteţi mai atenţi, dacă înţelegeţi
bogăţia şi valoarea hranei, puteţi primi şi descifra
mesajele pe care ea le transportă: ea vă va spune cum
toate particulele ce o compun au străbătut universul, ce
fiinţe au lucrat pentru a le face să crească, ce entităţi s-
au ocupat să le infuzeze o anume proprietate. Ea a
înregistrat chiar amprentele lăsate de toţi cei care au
lucrat pe câmp sau au păşit pe lângă ea.
Da, cunoaşterea pe care o primim astfel, hrănindu-
ne, este o cunoaştere însufleţită, fiindcă ea impregnează
întreaga substanţă a sufletului nostru. Ea se manifestă în
noi ca o limpezime, o pătrundere profundă a vieţii şi a
lumii. Iar dacă trebuie apoi să citim, să reflectăm, să
studiem după aceste mese la care am ştiut cum să ne
gândim la hrană, corpul nostru mental va deveni din ce
în ce mai rezistent şi capabil de eforturi prelungite. Să nu
credeţi că este de ajuns să citiţi, să studiaţi, să reflectaţi
pentru a dezvolta capacităţile mentale. Nu, studiul,
gândirea sunt nişte activităţi indispensabile, dar
insuficiente pentru a hrăni corpul mental.
 Şi pentru că dincolo de corpurile fizic, astral, mental,
noi avem şi alte corpuri de o esenţă mai spirituală,
corpurile cauzal, budic şi atmic, trebuie să le hrănim şi
pe ele. Le hrănim, lăsându-ne pătrunşi de un profund
sentiment de recunoştinţă fată de Creator, care ni se
adresează prin intermediul hranei. Particulele subtile pe
care reuşim astfel să le captăm se vor repartiza în creier,
în plexul solar, în inimă, în plămâni etc. Începem să
simţim nişte nevoi şi să resimţim nişte bucurii de o natură
mai spirituală, şi tot mai multe posibilităţi ni se oferă.
Acest sentiment de recunoştinţă faţă de Creator pe care
oamenii îl pierd din ce în ce mai mult ne va deschide într-
o zi porţile celeste prin care vom primi cele mai mari
binecuvântări. Pentru că recunoştinţa este capabilă să
transforme materia brută în lumină.
Aţi mâncat un fruct, un simplu fruct, şi iată că pulpa
lui, odată digerată şi asimilată, va aduce fiecărui organ al
corpului vostru tot ce el are nevoie pentru a putea
continua să funcţioneze. Datorită acelui fruct, voi
continuaţi să vedeţi, să auziţi, să respiraţi, să gustaţi, să
atingeţi, să vorbiţi, să cântaţi, să mergeţi. Şi chiar părul
vostru, unghiile, dinţii, pielea voastră vor beneficia. Da,
cum să nu fim plini de admiraţie în faţa Inteligenţei care
a conceput toate acestea? De acum înainte, trebuie să vă
gândiţi mai mult la ea. Încercaţi să o descoperiţi şi să îi
exprimaţi recunoştinţa.
Eu insist: ceea ce este esenţial în hrană, nu este
materia alimentelor, ci energiile pe care le conţine,
chintesenţa prinsă în ea, fiindcă acolo se află viaţa.
Materia alimentului nu este decât un suport. Prin
intermediul acestei materii, noi căutăm să atingem
chintesenţa. Nu mâncăm pentru a ne hrăni doar corpul
fizic, ci şi inima, intelectul, sufletul şi spiritul nostru.
De îndată ce am încheiat masa, este preferabil să nu
ne ridicăm imediat pentru a ne angaja în nişte lucrări sau
unele discuţii. Nu este indicat nici să ne instalăm într-un
fotoliu, un şezlong sau să ne facem siesta. Dacă după ce
mâncaţi, vă culcaţi pentru a vă odihni, vorba vine, în
realitate nu vă odihniţi, vă îngreunaţi, organismul vostru
devine leneş. Aşadar, după ce aţi terminat de mâncat,
rămâneţi câteva clipe în linişte. Mai faceţi câteva respiraţii
profunde care vor permite o mai bună repartizare a
energiilor în organismul vostru; vă veţi simţi bine dispuşi
pentru a începe lucrarea ce vă aşteaptă.
Nu este de ajuns să începeţi bine o masă, este la fel
de important să o terminaţi în cel mai bun mod posibil,
pentru a oferi un început bun activităţii care urmează. Nu
uitaţi niciodată că fiecare final de activitate presupune
începerea uneia noi. Pentru a începe bine, trebuie mai
întâi să terminaţi bine... După ce rostiţi o scurtă
rugăciune pentru vă pune din nou sub protecţia Cerului,
vă puteţi ridica şi relua activităţile.

Împărtăşania este chiar condiţia vieţii

A mânca pentru că ne este foame este o reacţie

instinctivă şi foarte normală. Simţim un gol, avem o
„gaură în stomac”, aşa cum spun unii ducând în mod
mecanic la gură primul aliment ce le cade în mână:
sandwich, fruct, biscuiţi, fără a-şi întrerupe ocupaţiile.
Pentru a fi cu adevărat hrănit, nu trebuie să fi distras, ci
conştient. În acel moment, întreg organismul este atât de
bine pregătit să primească hrana încât hrana, la rândul
ei se simte impresionată... da, impresionată, şi ea ni se
deschide. Ce face o floare expusă la soare, la lumina, la
căldura lui? Ea se deschide, ne dăruieşte parfumul, în
timp ce lăsată în frig şi întuneric, ea se închide, In funcţie
de atitudinea noastră, şi hrana se deschide sau se
închide.
Hrănirea nu trebuie să semnifice doar primirea
alimentelor, trebuie să le dăruim şi noi ceva în schimb.
Când primim, trebuie să şi dăruim. Dacă îi dăruim
respectul, iubirea noastră, hrana se deschide şi ne oferă
elementele divine ce le posedă. Aceasta înseamnă
adevărata împărtăşanie. Da, acela care doreşte să
înţeleagă ce reprezintă adevărata împărtăşanie, trebuie să
înveţe înainte de toate cum să se comporte cu hrana.
Bazându-se pe cele patru stări ale materiei: solidă,
lichidă, gazoasă, foc, anticii au stabilit existenţa celor
patru elemente. Tot ce este solid au denumit: pământ; tot
ce este lichid, apă; ceea ce este gazos, aer, şi tot ce este
produs de foc - adică căldura, lumina - foc. Aceste patru
elemente le regăsim în hrana ce o consumăm zilnic,
fiindcă şi ea prezintă cele patru stări ale materiei. Fiecare
masă poate astfel deveni o ocazie de a ne împărtăşi cu
îngerii celor patru elemente care ne vor dărui calităţile şi
virtuţile ce le posedă: îngerul pământului, statornicia;
îngerul apei, puritatea; îngerul aerului, inteligenţa;
îngerul focului, lumina şi căldura iubirii divine. Dacă ştim
să intrăm în legătură cu ei, vor deveni prietenii noştri şi
ne vor susţine în lucrarea noastră.
„Nu ştiţi oare că voi sunteţi templul lui Dumnezeu?”
(Pavel, I Cor.3:16) scrie sfântul Pavel în Epistola întâia
către Corinteni. Iar puţin mai departe: „Sau nu ştiţi că
trupul vostru este templu al Duhului Sfânt?” (Pavel, 1
Cor.6:19) Nu, evident, majoritatea oamenilor nu ştiu
acest lucru... Un templu trebuie construit cu cele mai
bune materiale, cele mai solide şi mai preţioase, astfel ca
totul în el să vorbească limba purităţii şi a luminii. Şi, din
moment ce mâncând, noi contribuim la edificarea,
întreţinerea şi restaurarea corpului nostru, templul
nostru, concentrându-ne asupra hranei pentru a extrage
din ea particulele ale vieţii divine pe care aceasta o
conţine, noi lucrăm pentru a reînnoi complet materia.
Aceasta înseamnă „a mânca carnea şi să a bea sângele lui
Hristos”. Aceasta este adevărata împărtăşanie.
împărtăşania creştinilor este un ritual ce aminteşte
de ultima cină pe care Iisus a împărţit-o cu discipolii săi:
„Iar pe când mâncau ei, Iisus luând pâine şi
binecuvântând, a frânt, şi dând ucenicilor, a zis: Luaţi,
mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi
mulţumind, le-a dat zicând: beţi dintru acesta toţi. Că
acesta este Sângele Meu... ” (Matei.26:26-28)
Intenţia mea nu este de a îndepărta creştinii de la
ritualul împărtăşaniei instituit de Biserică. Eu aş dori
numai ca ei să înţeleagă că adevărata împărtăşanie nu se
limitează la a lua din când în când anafură şi o gură de
vin binecuvântate de un preot. Pâinea şi vinul reprezintă
la modul general toate alimentele de care avem nevoie
pentru a întreţine viaţa în noi. Fie că sunt solide sau
lichide, în măsura în care ele sunt bune pentru sănătatea
noastră, noi putem, prin intermediul lor, să ne
împărtăşim cu Divinitatea. Importanţa pe care creştinii o
dau anafurei îi fac să neglijeze problema hranei. Or, hrana
este şi ea chiar mai sacră decât anafura, pentru că
reprezintă întreaga natură, Dumnezeu însuşi a pregătit-o
din propria chintesenţă.
Eu nu vreau să şochez pe nimeni, dar este fals să
spunem că preotul face ca Hristos să intre într-o anafură
sau în vin. Nu îi ajutăm pe oameni să aibă o mai bună
înţelegere a vieţii spirituale facându-i să creadă că pâinea
şi vinul de împărtăşanie se transformă în corpul şi
sângele lui Hristos. Dumnezeu nu este la dispoziţia
nimănui, nu îl putem lua cu forţa pentru a-L închide într-
o anafură şi a-L distribui cum vrem. De la începutul lumii,
Creatorul a intrat El însuşi, din proprie voinţă, în hrană,
impregnând-o cu viaţa sa. Nimeni nu îi mai poate adăuga
ceva.
Eu doresc să vă deschid în faţă nişte orizonturi noi,
ca să înţelegeţi că împărtăşania este un act nu numai
important, dar şi indispensabil, iar noi toţi avem nevoie
de a ne împărtăşi zilnic, chiar de mai multe ori pe zi. De
câte ori mâncăm, de atâtea ori avem ocazia să ne
împărtăşim.
 Putem să ne gândim deja la această împărtăşanie
pregătind mesele; apoi, aşezându-ne la masă, spunând o
rugăciune, binecuvântând mâncarea. Aceste rugăciuni,
aceste binecuvântări dinaintea meselor au rolul de a
influenţa favorabil, cu scopul de a ajuta la asimilarea sa
de către organism, atâta tot; ele nu îi adaugă nici un strop
de viaţă, fiindcă Dumnezeu i-a dăruit deja viaţa sa prin
intermediul slujitorilor săi: soarele, stelele, aerul, apa,
pământul.
Nici o binecuvântare nu poate introduce viaţa divină
în hrană. Vă veţi întreba la ce folosesc atunci cuvintele şi
gesturile de binecuvântare? La împachetarea cu nişte
emanaţii şi fluide ce o pregătesc să intre în armonie cu
aceia care o vor consuma; se creează astfel în corpurile
lor subtile o adaptare ce le permite să primească mai bine
elementele preţioase pe care ea le conţine. Acest ritual al
binecuvântării hranei trebuie explicat mai bine. Marile
spirite ale trecutului, care l-au instaurat, i-au dat o
semnificaţie ce în mare măsură s-a pierdut.
Binecuvântarea are ca rol principal îmblânzirea hranei.
Ce ştim despre alimentele ce ne ajung pe masă? Ele au
deja viaţa lor şi vibraţiile lor care nu sunt mereu acordate
cu ale noastre. De asemenea, noi trebuie să le comunicăm
ceva şi din magnetismul nostru, ca să le armonizăm cu
noi.
Când două persoane se întâlnesc pentru întâia oară,
diferenţa dintre vibraţiile lor, dintre emanaţiile lor, nu le
permite întotdeauna să se înţeleagă. Dar cu trecerea
timpului, şi pe măsură ce se întâlnesc, ele încep să vibreze
la unison. Este puţin din ceea ce se întâmplă cu hrana;
dacă voi o lăsaţi să pătrundă în voi fără să o salutaţi într-
un fel sau altul, ea va rămâne o materie străină şi nu va
acţiona la fel cum ar face-o dacă aţi fi intrat înainte în
legătură cu ea. Înainte de a mânca un fruct, m-aţi văzut
adeseori ţinându-l în mână câteva momente: eu fac acest
lucru pentru a acţiona asupra corpului eteric al fructului,
cerându-i să se deschidă spre mine.
Putem chiar să zâmbim alimentelor ca unei creaturi,
unui animal pe care dorim să îl îmblânzim. Da, piatra,
plantele, animalele, oamenii, tot ceea ce este viu în natură
are nevoie să simtă iubirea pentru a se îmblânzi. Este la
fel de adevărat şi pentru hrană... şi pentru medicamente.
Dacă vreţi ca un medicament să fie cu adevărat acceptat
de organismul vostru şi să acţioneze eficient asupra lui,
trebuie să lucraţi asupra materiei lui eterice. Regăsim
această lege în toate domeniile existenţei. Când purtaţi
pentru prima oară pantofi noi, îi simţiţi puţin rigizi, duri;
apoi, încet-încet, ei se modelează ca şi cum s-ar fi obişnuit
cu voi. Iar când vă mutaţi într-o cameră nouă sau într-o
casă nouă, la început veţi simţi un disconfort, locul vă
este străin. După un timp, vă veţi simţi însă acasă, şi veţi
fi fericiţi de câte ori reveniţi, pentru că acel loc vibrează în
acord cu viaţa pe care o duceţi.
Este curios, dar pentru hrană, nimeni nu crede că
este ceva de făcut. Cu toate acestea, înainte de a ajunge
pe masa voastră, ea trece prin tot felul de locuri, ea a fost
manevrată, împachetată, transportată, ea nu are nici o
legătură cu voi, ea vă este străină. Dar luaţi un fruct,
ţineţi-l cu respect, priviţi-l, vorbiţi-i cu blândeţe cu
ajutorul gândului. Ceva în el se va transforma, el vă va fi
mai favorabil şi imediat ce ajunge în gură, el va începe să
lucreze pentru voi. Pentru ca hrana să se deschidă faţă de
voi, secretul stă în a o încălzi; iar căldura este iubirea. De
aceea, eu vă sfătuiesc să nu mâncaţi alimentele care nu
vă plac, pentru că ele vor deveni nişte duşmani în
organismul vostru. Iar dacă, dintr-un motiv sau altul,
sunteţi obligaţi să le mâncaţi, străduiţi-vă să le priviţi cu
puţină simpatie.
De acum înainte, împărtăşania trebuie înţeleasă într-
un sens mai larg, mai vast, fiindcă ea este chiar condiţia
vieţii. Cum putem să ne împărtăşim? în toate felurile.
Atunci când respirăm, când contemplăm natura, munţii,
marea, soarele, stelele... putem trăi stări de conştiinţă
minunate care reprezintă o împărtăşanie. Iată adevărata
împărtăşanie ce dă un sens împărtăşaniei creştinilor. A
lua anafura şi vinul nu ne foloseşte la nimic dacă nu am
învăţat să ne împărtăşim Creatorului într-un mod mai
vast, mai profund, prin toate actele vieţii de zilnice: să
respirăm, să privim, să ascultăm, să mergem, să
dormim... şi să mâncăm.
De ce să aşteptaţi să ajungeţi la biserică sau la
templu pentru a vă împărtăşi? Este momentul să daţi
dovadă de un spirit mai larg. Pentru că eu înţeleg şi
respect ritualurile sfinte, eu vă invit să le practicaţi cât
mai des cu putinţă. Când veţi deveni conştienţi că
Dumnezeu şi-a pus viaţa sa în hrană, veţi fi ca preotul
care binecuvântează pâinea şi vinul şi zilnic, la fiecare
masă, veţi primi viaţa divină.
Se apropie vremea în care fiecare va deveni un preot
în faţa Domnului. Preot este cel care înţelege creaţia lui
Dumnezeu, care o iubeşte, care o respectă. Că este sau
nu uns preot, el este un preot, pentru că Dumnezeu
însuşi l-a consacrat. Poate nu mă credeţi, dar acesta este
adevărul. Să deveniţi un preot, un sacrificator, este o
vocaţie pe care o aveţi cu toţii în interior, în faţa
Domnului: sunteţi chemaţi să slujiţi zilnic în faţa celulelor
voastre şi să le dăruiţi pâine şi vin. Când ele vor primi de
la voi adevărata împărtăşanie, acest element sacru ce le
va însufleţi şi le va ajuta în lucrarea lor, bucuria ce o vor
simţi că au lucrat bine o veţi simţi şi voi.

Tăcerea în timpul meselor .............................................2

Hrani yoga: să ne hrănim corpurile subtile..................10
Împărtăşania este chiar condiţia vieţii .........................18