MARIUS MIHAI LUNGU

COLECȚIA ILUMINAREA PENTRU TOȚI

SAU

ADVAITA-VEDANTA PRACTICĂ

PRIMA CARTE
CREAȚIA ȘI METODE PENTRU
DETAȘARE

Despre drepturile de autor: Adevărul nu are nevoie de

drepturi de autor. El este disponibil pentru oricine îl caută.

Puteți face orice doriți cu materialul pe care îl veți citi. Singurele

mele contribuții sunt aducerea Scripturii într-o formă concisă și
ușor de asimilat și găsirea unor metode pentru scurtarea
drumului către Adevăr. Drept urmare nu voi interveni decât
atunci când cele scrise aici vor fi folosite pentru a le denatura
înțelesul.
1
 De ce “Iluminarea pentru toți”?
Pentru că această colecție de cărțulii dezvăluie metode practice
și ușoare cercetare a iluziei care acoperă adevărata noastră ființă.

De ce “Advaita-Vedanta practică”?
Pentru că Vedanta este singura învățătură care ne face să ne
dăm seama ce suntem și ce realitate au lumea, corpul și mintea. Iar
Advaita, ca sinteză modernă a învățăturilor Vedanta și ca mod de
abordare a ei simplifică foarte mult discriminarea și ușurează
reflectarea la adevăr și asimilarea lui. Aplicarea practicilor prezentate
pe parcurs ușurează foarte mult asimilarea adevărului și vă conduce
mult mai rapid la cunoașterea de sine. Fără a avea pretenția unor scrieri
savante sau filozofice, cărțile acestei colecții vor explica în termeni
uzuali ce înseamnă iluminarea, cunoașterea Sinelui și a iluziei
materialității. Totodată vă vor purta din aproape în aproape printr-o
serie de practici către cunoașterea directă a adevărului și înțelegerea
fără echivoc a ce sunteți în realitate.
Să nu vă gândiți că aceste practici vor consta în ritualuri
sofisticticate sau eforturi fizice. Toate metodele care vă vor fi
prezentate se bazează pe contemplare, observare pură, interogare și pe
direcționarea observării către obiectul interogării. Ele nu implică nici
efort fizic și nici mental, dar cer detașare, perseverență, acceptare
deplină și o dorință pentru aflarea adevărului mai puternică decât
dorința de aer a celui care se sufocă.

DESPRE ILUMINARE
Probabil că imediat ce ați citit cuvântul “Iluminare” v-ați și
imaginat practicând un anumit ritual sau aplicând o anumită tehnică
care implică efort fizic și mental Și asta în scopul atingerii un anumit
nivel sau a ajunge într-o anumită stare. O stare de beatitudine, de extaz
de nelimitare, transcedentală, mistică sau ceva asemănător. Probabil că
mulți dintre voi chiar ați ajuns în astfel de stări, în care v-ați simțit
desprinși de corp și de minte. În care nu vă mai apasă grijile,
suferințele, neputința, în general limitările acestei lumi.
Numai că, așa cum ați descoperit mai devreme sau mai târziu
această “iluminare” s-a dizolvat pe nesimțite, dispărând. Și, v-ați trezit
2
cufundați înapoi în aceleași încorestări de care credeați că ați scăpat.
Poate cu surprindere, poate cu părere de rău, v-ați întrebat ce s-a
întâmplat cu “iluminarea” voastră? Pe lângă vechile probleme, v-ați
mai ales și cu deprimarea provocată de pierderea “iluminării” și cu
tendința de a face orice pentru a o recăpăta. Și nu numai cu atât! Odată
cu pierderea au apărut și oscilările între învinovățirea celui care v-a
ajutat să ajungeți la acea “iluminare” și autoînvinovățirea că nu ați
procedat corect sau că nu ați fost pregătiți pentru ea.
Poate că unii dintre voi ați crezut că această dispariție era
normală, ca fiind limita unui anumit nivel al “iluminării”, urmând a
acționa pentru a trece la următorul. Și tot așa din nivel în nivel și din
deprimare în deprimare...dar până când? Până le ce nivel trebuie ajuns
pentru ca acest fel de “iluminare” să se permanentizeze?
Dacă analizăm mai atent astfel de “iluminări”, pline de extaz și
beatitudine ele seamănă foarte bine cu niște stări. Aduceți-vă aminte cât
de stabilă era o astfel de “iluminare”. Mai exista ea în momentele în
care erați preocupați de rezultatul unei anumite acțiuni? Mai exista ea
dacă vă simțeați rău sau vă îmbolnăveați? Mai exista ea când visați cu
ochii deschiși la o amintire plăcută? Mai exista ea când dormeați? Dacă
răspunsul la întrebările astea esta “Nu.”, atunci ați trăit pur și simplu
experiența unei stări. O stare pe care ați considerat-o din greșeală
“iluminare”. Sau, despre care vi s-a spus că este “iluminare” de către un
“guru” care nu descoperise niciodată adevărul.
Astfel încep să apară alte întrebări. “Care este de fapt
adevărul?”; “Ce este iluminarea în realitate?” Și așa mai departe,
ajungând să nu mai puteți deosebi calea adevărată de cele false. Și fără
să mai aveți încredere în niciun îndrumător spiritual, nici măcar în cei
care vă pot face să vă dați seama ce sunteți.
Probabil că, citind aceste rânduri vă întrebați iarăși, pe bună
dreptate:”Ce prostii ne mai pune și ăsta să facem?”; “Câți bani mă va
mai costa și iluminarea asta?”; “Și, cât timp va dura?” Numai că
lucrurile pe care vi le voi spune nu vă vor costa nimic. Decât banii
plătiți pe cărțuliile astea (această primă carte este gratuită). Dar, veți
afla ce este iluminarea. Și veți mai afla ceva, care vă va schimba
complet viețile: veți afla ce sunteți. Din acel moment timpul nu va mai
exista. Și nici lipsurile, extazul, suferințele, vinovățiile și persoana
3
frământată de toate astea. Asta nu înseamnă că vor dispărea, ci că vor fi
văzute exact așa cum sunt.
Dacă v-am spus adevărul sau nu vă veți da singuri seama, când
veți “ajunge” “acolo”. Am scris “ajunge” pentru că, chiar dacă la
început vi se va părea un drum lung și anevoios, la capătul lui vă veți
da seama că n-a existat niciodată. Iar, “acolo” unde ați ajuns era de fapt
aici și ceea ce ați descoperit exista dintotdeauna, observând toate visele
în care ați jucat rolul principal și lumile în care se desfășurau.

CE ESTE VEDANTA?
În sanscrită termenul “Vedanta” înseamnă “sfârșitul Vedelor”.
Vedele și Upanișhadele sunt Scripturi antice pe care se fundamentează
religiile indiene. Textele sunt foarte multe ca număr, iar studiul lor ar
implica o muncă îndelungată și asiduă. Pentru o înțelegere cât mai bună
a lor, la sfârșitul fiecărei Scripturi autorii au făcut o sinteză, prezentând
ideile principale care ar trebui aprofundate. În secolul al optulea d.C.
Aadi Shankacharya a sintetizat vechile Scripturi în câteva scrieri care
prezintă într-o ordine logică și ușor inteligibilă Creația, Creatorul și
fundamentul lor, Sinele sau conștiința unică, omniprezentă, eternă și
independentă.
Vedanta — cunoscută și sub numele de cercetarea de sine —
este cel mai vechi mijloc de cunoașterea de sine. Iar cunoașterea de sine
este cheia eliberării permanente și stabile de suferințe și limitări. Ce
înseamnă cunoașterea de sine? Înseamnă să vă dați seama că sunteți
persoana limitată și supusă pierii cu care v-ați identificat până acum?
Nu, pentru că dacă ar fi fost așa nu ați mai fi ajuns să citiți cuvintele
astea. Chiar dacă încă vă identificați cu o persoană, ceva lăuntric v-a
spus că nu este așa, făcându-vă să începeți căutarea. Astfel ați început
căutarea supremă. Căutarea Sinelui, a adevăratei voastre ființe.
Numai că dintre toate căile care pretind că vă duc acolo, doar
una este adevărată. Doar una vă va face să vă găsiți adevăratul Sine.
Toate celelalte sunt căi false, care vă duc tot către o identitate limitată
și efemeră. Cum puteți distinge calea reală dintre milioanele de căi
false? Simplu; ținând cont de faptul că pentru a ajunge la Sine nu aveți
nevoie nici de acțiune și nici de efort. Pentru că Sinele vostru este una
cu voi, aici și acum. Nu este nici la un anumit nivel, nici la o anumită
4
distanță. Și nu trebuie să depuneți niciun efort pentru a ajunge aici și
acum. Voi sunteți chiar aici și acum! Dacă ați descoperit ce înseamnă
asta, gata! Căutarea s-a terminat.
Dacă nu, trebuie să pătrundeți ceva mai adânc în experiență,
pentru că experiența se petrece chiar aici și chiar acum. Iar Sinele este
tot aici și acum. Tot ce trebuie să “faceți” este să cercetați ce este aici și
acum. Iar, cum Sinele și experiența sunt permanent aici și acum, tot ce
aveți “de făcut” este să vă cercetați Sinele și experiența pe care o
observă.
Cercetarea experienței pare simplă, dar nu este așa. La o privire
superficială, ea pare alcătuită dintr-o mulțime de lucruri: obiecte,
gânduri, persoane, sentimente, emoții, suferințe, bucurii, etc. Numai că
orice experiență este observată de cineva. Cine este acest cineva? Este
acest cineva separat de experiență? Are vreo legătură acest observator
cu experiența? Este influențat observatorul de experiență în vreun fel?
Dispare observatorul odată cu experiența? Apare el odată cu ea?
Cam multe întrebări! Să o luăm ușurel! Să vedem, pentru
început,ce înseamnă cercetarea de sine? Înseamnă cercetarea ambelor
aspecte ale experienței. Adică ce este observat, adică obiectul și cine
observă, adică subiectul. Ni se pare că atât obiectul cât și subiectul sunt
ușor de cercetat. Că obiectul este acolo, undeva, iar subiectul este aici.
Simplu, nu? Hai să descoperim cine este subiectul sau observatorul
obiectelor.
Este corpul? Nu cumva corpul este și el un obiect observat?
Chiar dacă sunteți convinși de contrariul, corpul este un obiect, la fel ca
toate celelalte. Este mintea? Nu cumva mintea este și el un obiect
observat? Chiar dacă sunteți convinși de contrariul, mintea este tot un
obiect, la fel ca toate celelalte. Veți descoperi singuri că așa este, însă
ceva mai târziu.
Pentru început, să vedem în ce constă cercetarea de sine?
Vedanta stabilește trei etape pentru cercetarea de sine. Prima este
ascultarea. Asta înseamnă să facem abstracție temporar de ceea ce
credem despre noi înșine şi ascultăm cu o minte deschisă învățătura.
Numai după ce am ascultat fără a critica, interpreta, aprecia sau judeca,
putem trece prin filtrul Vedanta propriile credințe și convingeri. Dacă
vom face altfel, adică dacă vom evalua Vedanta în funcție de ceea ce
5
credem despre ea sau o interpretăm și încercăm să argumentăm, nu va
funcţiona. Pentru că, dacă ceea ce credeam până acum ar fi fost
conform Sinelui nostru, nu am mai fi căutat eliberarea și Sinele.
Deci, este foarte important să ne examinăm toate credințele și
convingerile prin filtrul logicii Vedanta, păstrându-le pe cele care sunt
în armonie cu adevărata noastră natură, şi eliminându-le pe celelalte.
Acest proces reprezintă cea de-a doua etapă a cercetării de sine, numită
reflecţie.
Chiar dacă reflecția ne-a făcut să descoperim credințele și
convingerile false, tiparele negative produse de gânduri pe care le-am
dezvoltat anterior vor continua să apară, din cauza obiceiurilor mentale.
Ori de câte ori se întâmplă asta trebuie să revenim înapoi la cunoaşterea
a ceea ce suntem iar şi iar. Până când tiparele negative încetează sau,
cel puţin, se diminuează. Această ultimă etapă este numită, asimilare.
Ea va duce la armonizarea gândirii cu ceea ce suntem în realitate.
Asta e tot. Vedanta nu este o filozofie și nici o tehnică ocultă
sau mistică. Este doar un mijloc practic, o cale bine stabilită care ne
ajută să reevaluăm credințele și convingerile pe le avem despre
experienţele de zi cu zi. Adică să descoperim cât de adevărate sunt
credințele și convingerile că suntem un suflet limitat, mititel și
incomplet în interiorul unui corp. Sau că suntem o persoană efemeră
supusă suferinţei, morţii şi dezintegrării.
Tot ce avem la îndemână este experienţa obișnuită. Ea este cea
care ne spune tot ce trebuie să ştii despre Sine. Numai că pentru a o
cerceta eficient avem nevoie de un mod potrivit de a o face. Acest mod
de cercatare este Vedanta. Vedanta ne ajută să cercetăm corect
experiența şi să cunoaștem direct ce este ea. Nu este nevoie de
prezentarea tuturor scripturilor care alcătuiesc Vedanta. Ar fi o pierdere
de timp, iar înțelegerea lor s-ar putea să nu vi se pară prea ușoară. Vă
voi prezenta sinteza uneia dintre scrierile fundamentale ale ei. Dacă
vreți să studiați și alte scripturi sunteți liberi să o faceți. Le veți găsi la o
simplă căutare pe internet.

6
 CUNOAŞTEREA ADEVĂRULUI
Ce este adevărul? Adevărul este ceea ce este etern, există
independent de orice și nu se schimbă. Numai Sinele se potriveşte
acestei definiţii așa că, cunoaşterea adevărului este de fapt cunoașterea
de Sine.

SCOPUL CĂUTĂRII ADEVĂRULUI

Scopul cunoaşterii adevărului este eliberarea. Calea directă de a
atinge libertatea este discriminarea între Sine şi non-sine. Metoda de
discriminare care vă este prezentată este eficientă numai pentru cei care
au patru calificări (calități). Adică pentru cei care sunt pregătiți mental.
Din acest motiv, calificările sunt prezentate la începutul textului. Ele
sunt considerate ca fiind condițiile esenţiale pentru o discriminare
reușită. Toți avem aceste calități mai mult sau mai puțin dezvoltate.
Însă, pentru ne putea cunoaşte pe noi înșine, aceste calităţi trebuie
dezvoltate. Dacă apar dificultăţi în înţelegerea învățăturii, este indicat
să reveniți la calificări, pentru a vedea unde trebuie aprofundată
practica spirituală.

NOTĂ: Metodele pentru dezvoltarea calificărilor (care nu sunt

prezentate aici) sunt: karma yoga, meditația, practicile devoţionale şi
respectarea strictă a dharma. Le puteți găsi la o simplă căutare pe
internet. Însă vă recomand să nu le căutați acum. Aveți răbdare până
la sfârșitul cărții!
Altă notă: Dacă vi se pare că nu aveți una dintre calificări sau
că nu este dezvoltată îndeajuns nu disperați, nu vă descurajați și nu
renunțați! Veți vedea că Advaita simplifică mult lucrurile.

7
 CELE PATRU CALIFICĂRI
Calificările sunt: discriminarea, detașarea, cele șase condiții
de bază şi dorinţa arzătoare pentru libertate.

Discriminarea
Ce înseamnă discriminarea? Înseamnă să înţelegem faptul că
doar unicul Sine este veşnic şi neschimbător. Deci, numai Sinele este
real. Trebuie să avem permanent în vedere lucrul ăsta. Că tot ce se
schimbă sau apare și dispare nu este Sine. Orice altceva (non-sine, așa
cum îl consideră scriptura) este supus dispariției şi în continuă
schimbare și de aceea este ireal. Discriminarea constă în distincţia
între real (sine) şi ireal (non-sine).
Este foarte important să înțelegem foarte clar ce înseamnă "real"
şi "ireal". În Vedanta, termenul "real" este un cuvânt folosit pentru a
descrie natura Sinelui. Real (Satya în sanscrită) înseamnă "existență"
sau "ceea ce există independent”. Termenul pentru "ireal" este
mithya ceea ce înseamnă "ceea ce depinde de Sine pentru a exista”.
Metafora vasului de lut este unul din exemplele foarte de folosite
pentru a ilustra realul (satya), irealul (mithya) şi relaţia dintre ele.
Numele şi forma la care ne referim când descriem o "oală de lut" nu
există în mod independent. În schimb, depind de lut pentru aparenta
lor existenţă, pentru că fără lut nu ar putea există nici o oală. Dar, dacă
îndepărtați numele (oală) și forma, rămâne lutul. Lutul nu depinde nici
de numele (oală) şi nici de forma ei pentru a exista. Chiar dacă lutul
este modelat într-o oală diferită, el continuă să existe şi rămâne complet
neschimbat. Deci, în acest exemplu, lutul este real şi numele (oală) şi
forma este ireal.
În mod similar, Sinele este real. El există independent înaintea,
în timpul şi după toate numele şi formele. Numele şi formele care apar
în Sine sunt ireale (non-sine). Ca și oala din lut, ele își împrumută
existenţa aparentă de la Sine. Dar, ca și în cazul oalei, dacă îndepărtăm
toate numele şi formele, Sinele rămâne neschimbat. Ăsta este cel mai
important amănunt referitor la Sine pe care trebuie să-l avem mereu în
vedere, deoarece ceea ce este real nu se schimbă niciodată. Tot ce se
schimbă de la o clipă la alta sau apare şi apoi dispare este ireal.

8
Înţelegerea deosebirilor dintre real şi ireal şi a relaţiei dintre ele este
fundamentală pentru discriminare.
Pentru a ușura cercetarea de sine, reflectați la acest lucru: atunci
când observați (conștientizați) un lucru, propriul corp sau un gând, este
de fapt observarea (conștiința) plus un lucru, observarea (conștiința)
plus un corp şi observarea (conștiința) plus un gând. În fiecare din
aceste experiențe (observări) obiectele (lucrul, corpul şi gândul) apar în
existenţă, se mențin o perioadă de timp şi apoi dispar din existenţă. Iar
în timpul existenței ele sunt supuse schimbării. Acest lucru înseamnă că
sunt ireale.
Dar ce se poate spune despre observare (conștiința) prezentă în
fiecare experienţă? Nu prea multe, decât că există înainte, în timpul, şi
după dispariția obiectelor. Și încă un lucru, esențial de altfel: că
observarea (conștiința) rămâne neschimbată în fiecare moment al
experienţei schimbătoare. Observării putem să-i mai spunem și altfel:
conștiință, conștientizare sau Sine. Trebuie să dispuneți de un alt fel de
observare pentru a observa un lucru, propriul corp sau un gând? Nu.
Aceasta înseamnă că observarea (conștiința) este singura reală. Ea
este Sinele.
Un alt mod de aborbare este să ne întrebăm, "Cum putem
susține că un lucru există? Cum de puntem să afirmăm că un obiect sau
un gând există?" Dacă analizăm atent, ajungem la concluzia este că nu
putem să susținem că un lucru (obiect sau gând) există decât dacă este
observat. Sau, așa cum spune scriptura, dacă apare în lumina
conștiinței. Obiectul nu poate exista fără observare, deci depinde de
observare (conștiință) pentru existenţa sa.
Dar, observarea depinde de obiect pentru a exista? Nu, pentru
că este permanentă. Este evidentă şi independentă de obiectele
observate. Deci, observarea este reală existând de la sine şi obiectele
sunt ireale. Toate obiectele depind de observare (real) pentru aparenta
lor existenţă.

Notă: Cuvintele "observare", "conştiinţă" sau "conștientizare"

folosite aici nu se referă la o capacitate, proprietate, produs sau
funcţie a corpului sau minții sau vreo combinaţie a lor. Aceste cuvinte
descriu doar natura Sinelui. Însă, observarea (conştiinţa sau
9
conștientizarea) care înseamnă Sinele este sursa existenței
capacităților, proprietăţilor, produselor şi funcţiilor corpului şi minţii.
Corpul şi mintea sunt schimbătoare și depind de Sine pentru a exista,
deci sunt ireale.

Detașarea
Detașarea înseamnă înţelegerea faptului că obiectele și
rezultatele tuturor acțiunilor sunt temporare, pentru că sunt
condiţionate de timp. Deci, ele nu ne pot aduce eliberarea
permanentă de limitare, suferință şi lipsă. Atunci când înţelegem
acest lucru apare obiectivitatea şi indiferenţa față de rezultatele
acţiunilor noastre. Chiar dacă încă acţionăm pentru obținerea
unor anumite rezultate, nu mai suntem preocupați excesiv şi nici
nu mai suntem dominați de dorințele puternice pentru ele. Asta
înseamnă detașarea.
Daca dorim libertatea permanentă trebuie să înţelegem că nu o
putem obţine prin nicio acţiune. Dacă rezultatul oricărei acţiuni este
întotdeauna temporar, ce eliberare vom obține? Nu cumva una limitată?
Nu are sens să întreprindem o multitudine de acţiuni pentru că niciodată
nu vor produce vreun rezultat permanent.
Dar, modul în care abordăm acţiunea este foarte important
pentru pregătirea minții pentru libertate. Cum aşa? De obicei mintea
este foarte preocupată pentru obţinerea a ceea ce dorim şi evitarea a
ceea ce nu dorim. Altfel spus, întotdeauna suntem îngrijorați de
rezultatele acţiunile noastre. Acest lucru provoacă o anxietate mentală
considerabilă. Iar, o minte anxioasă este total nepotrivită pentru
căutarea cunoaşterii de sine.
Cât de justificată este aceasta anxietate? Nu se justifică deloc,
pentru că niciun rezultat temporar nu ne va oferi libertatea permanentă
pe care o căutăm. Deci, anxietatea nu se justifică. De ce să fim deranjaţi
că rezultatul acţiunii nu este cel dorit? Niciun rezultat, al niciunei
acțiuni, nu ne va aduce vreodată libertatea permanentă. În plus, dacă
analizăm bine modul de desfășurare al acţiunii, vom descoperi că
numai câțiva factori sunt sub controlul nostru. În rest ea este influențată
de o multitudine, dacă nu o infinitate de alți factori complet
necunoscuți. Astfel că, oricât de bine am acționa și indiferent cât de
10
mult ni-l dorim, rezultatul acțiunii va fi aleator. Și, oricât de mult am
încerca să prevedem, niciodată nu vom știi cu siguranță ce se va
întâmpla. Acționând, putem obţine ori ceea ce vrem, ori ceva ce nu
vrem, ori ceva neutru (indiferent), ori ceva cu totul neaşteptat. Dacă
înțelegem acest lucru, nu ne vom mai preocupa de rezultatele acțiunilor
noastre. Chiar dacă erați convinși de contrariul, rezultatul acțiunilor
noastre nu depinde de modul nostru de a acționa. Este inutil să ne
îngrijorăm de rezultatele acţiunilor noastre, nu-i aşa? Aşa că atunci
când vom înţelege clar că nicio acţiune nu ne poate aduce ceea ce
dorim cu adevărat şi că rezultatele lor nu depind în niciun fel de noi,
putem acţiona liniştiţi, fără să mai fim îngrijorați de rezultate. Acest
lucru ne pregăteşte mintea pentru cunoașterea de Sine.

Cele șase condiții

Prima condiție este o minte liniştită, adecvată pentru
contemplare.
Discriminarea este calea către libertatea permanentă. Însă,
pentru ca discriminarea să fie eficientă este nevoie de o contemplare
continuă. Ea este imposibil de făcut atunci când mintea este agitată și
plină de temeri și dorinţe excesive sau de emoţii negative. Dar, oricât
de mult am dori, nu putem scăpa când vrem de frici, pofte şi emoţii
negative. În schimb, ele trebuie puse în lumina învățăturilor Vedanta.
Adică, trebuie cercetate din perspectiva Sinelui, a ființei noastre reale.
Cum par toate astea privite când suntem nelimitați, eterni, compleți şi
neschimbători. Chiar dacă această perspectivă nu ne este disponibilă în
totalitate acum, o putem adopta ca pe o credință, începând să-i
descoperim implicațiile.
Ce descoperim din această perspectivă? Că Sinele nu este nimic
altceva decât noi înșine şi că suntem neschimbători. Dacă nu există
nimic altceva decât EU, atunci nu există nimic de care să ne temem.
Doar dacă nu cumva ne este frică de noi înșine. Şi, nici dacă suntem
neschimbători înseamnă că nu putem fi lezați de nimeni, nu ni se poate
lua nimic și nu avem nevoie de nimic. Atunci, de ce să ne mai temem?
Ce altceva mai descoperim? Că, din moment ce suntem întregi
şi compleţi, nu ne lipseşte nimic. Atunci, ce rost mai au dorinţele?
11
Chiar dacă încă nu suntem convinși de asta, dorințele sunt inutile, ca și
rezultatele acțiunilor.
O altă descoperire este că datorită faptului că suntem nelimitați,
întregi, compleți şi neschimbători suntem bine întotdeauna. Ştiind asta,
mai are vreun rost să ne atașăm de emoţiile negative şi ne lăsăm
influenţați de ele?

A doua condiție este controlul simţurilor.

Dacă simţurile nu sunt controlate în mod corespunzător, mintea
va fi anxioasă și îndreptată către exterior, fiind preocupată de obiecte.
Nu putem face o cercetare eficientă a experienței dacă atenția minţii
este acaparată de fel de fel de lucruri. Deci, simțurile trebuie ținute sub
control. Pentru a face asta trebuie să reflectăm la faptul că fericirea nu
are nicio legătură cu obiectele pe care dorim să le simțim. Dacă ar fi
fost aşa, după ce am obținut obiectul dorit nu ar mai fi trebuit să căutăm
din nou fericirea. Dacă ar fi fost aşa, fiecare obiect ar aduce aceeaşi
fericire oricui. Dar persoanele reacţionează diferit la acelaşi obiect.
Același obiect poate aduce fericire cuiva și altcuiva nefericire. Un
obiect care ne aduce fericire într-un moment, ne poate aduce durere în
momentul următor. Când realizăm acest lucru, simţurile se vor vor
retrage treptat dinspre urmărirea obsesivă a obiectelor. Mintea se va
domoli treptat, limpezindu-se pentru a putea descoperi adevărata sursă
a fericirii: libertatea naturii noastre nelimitate.

A treia condiție este observarea și respectarea propriilor

îndatoriri.
Înseamnă capacitatea de a face mereu ceea ce trebuie făcut şi de
a evita ceea ce nu trebuie făcut, indiferent de preferinţele personale.
Dumnezeu ne-a dat tot ce ne trebuie: lumea şi un corpul şi
mintea pentru a o cunoaște. Tot ce avem de făcut este să abordăm în
mod adecvat situaţiile care apar. Asta înseamnă să ne lăsăm ghidați de
bunul simţ sau, dacă bunul-simţ lipseşte, de Scripturi. Dacă ne lăsăm
ghidați numai pe ce ne place şi ne displace, fără a lua în considerare ce
trebuie făcut, mintea ne va deveni agitată. De ce? Pentru că putem să nu
acţionăm adecvat pentru a obţine ce dorim sau să neglijăm ce avem de
făcut pentru a evita ceea ce nu dorim. Făcând ce trebuie făcut, atunci
12
când trebuie să fie făcut, diminuăm plăcerea şi neplăcerea, ceea ce duce
la liniștirea minții. Iar, o minte calmă și limpede este exact ce ne trebuie
pentru cercetare eficientă.
Această a treia condiție include şi acţiunile potrivite naturii
fiecăruia dintre noi. Nu ar trebui să încercăm să fim altcineva sau altfel
decât suntem, pentru că asta duce la apariţia conflictelor interioare.
Trebuie să apreciem ceea ce suntem şi să acţionăm în consecinţă,
văzându-ne permanent de propriile treburi, pentru a ne asigura o minte
liniștită și clară. O astfel de minte permite descoperirea adevărului. Iar
adevărul odată descoperit va fi acceptat în mod natural de minte, care
se va manifesta numai conform lui.

A patra condiție este capacitatea de a suporta situaţiile

dificile şi incomode.
Această condiție ar putea fi descrisă drept "puterea de a suporta
orice...". Cu urcuşuri şi coborâşuri permanente, viaţa pare destul de
dificilă. Confruntarea cu dificultățile vieții pare și mai grea în timpul
discriminării, necesitând multă perseverență și hotărâre. Dar, când
scopul (libertatea) ne este foarte clar, vom suporta cu ușurință micile
neplaceri ale vieţii pentru a-l realiza.

A cincea condiție este o minte deschisă, încrezătoare în

cuvintele îndrumătorului şi în învăţătură.
În esenţă, Vedanta ne cere să credem că suntem bine, până când
cercetare ne va face să ştim fără echivoc că ăsta este adevărul. Gândul
"Eu nu sunt bine" este doar o credință, una falsă, de fapt. De ce să nu
adoptăm o altă credinţă și să avem încredere în Scriptura. În fond este
tot o credință. Adoptarea credinței "eu sunt permanent bine, întreg şi
complet" face cercetarea de sine mult mai uşoară.
Este normal să apară îndoieli. Vedanta ne oferă instrumentele
necesare pentru a le rezolva. Dar a ne lăsa copleşiţi de îndoieli şi a avea
mai mereu ceva de comentat, punând la îndoială învăţăturile nu este
deloc potrivit. Un sceptic va fi un simplu sceptic, fără să devină
niciodată un cercetător adevărat al realității. Cu alte cuvinte, un
căutător al adevărului nu poate deveni niciodată un găsitor al lui fără o

13
minte deschisă, dornică de a trece prin filtrul cunoașterii chiar
credinţele şi ipotezele care o menţineau în ignoranţă.

A şasea condiție este o minte clară, capabilă să se focalizeze

asupra unui anumit subiect.
Discriminarea necesită o vigilenţă constantă. Deci, cercetarea de
sine nu funcţionează decât dacă mintea este capabilă să se concentreze
asupra ei perioade lungi de timp.

Dorinţa arzătoare de libertate

Ce înseamnă dorinţa arzătoare pentru libertate? Că
libertatea este dorinţa primordială şi prioritară.
Atunci când am înţeles profund că nu putem obţine libertatea
permanentă urmărind obiectele, renunţăm să le mai căutăm şi urmărim
direct libertatea, prin cunoaşterea de sine. Toate dorinţele, care anterior
erau îndreptate spre urmărirea obiectelor, sunt direcționate către
libertate.
Este foarte important faptul că acest lucru nu înseamnă că
trebuie să renunţăm la slujbele noastre şi să fugim de familii şi
responsabilităţi. Ţineţi minte că a treia condiție se referă la respectarea
îndatoririlor personale. Înţelegerea faptului că nu vom găsi libertatea
permanentă în activităţile de zi cu zi nu înseamnă să încetăm să le mai
facem și nici să nu ne bucurăm de ele. Doar că vom face orice actiune
cu o atitudine adecvată şi într-un mod corect, pentru a ne pregăti mintea
pentru cunoaşterea de sine. Şi, numai cunoaşterea de sine duce la
libertatea permanentă, și nu renunţarea la responsabilităţi.

Acestea sunt cele patru calificări necesare pentru a face

discriminarea între sine şi non-sine. Această discriminare este necesară
pentru că Sinele, care este mereu liber, fără limite şi neschimbător, este
confundat în mod greşit cu non-sinele. Adică este confundat cu corpul,
mintea și alte forme efemere ale experienţelor. Din cauza acestei
ignoranţe (necunoașteri), Sinele este considerat în mod greșit
dependent, limitat și schimbător. Această apreciere greșită este rădăcina
suferinţei. Trebuie să găsim un mijloc eficient de eliminare a suferinței.
14
Singurul mijloc este cunoaşterea adevărului, la care ajungem prin
discriminare.

Și, în fond, ce înseamnă cunoaşterea adevărului? Este

înţelegerea solidă și de nezdruncinat că numai Sinele este real,
orice altceva (non-sinele) fiind ireal şi că , "EU sunt Sinele, liber de
corp, minte şi experienţe. EU sunt existenţa, conştiinţa, fericirea şi
nelimitarea."
Realitatea nu este deloc duală, dar experienţa pare să arate
altceva. Astfel, în scopul ușurării discriminării, Vedanta postulează
existenţa a două categorii: "Eu", Sinele sau subiectul conştient şi "asta",
non-sinele sau obiectele inconştiente. Din cauza ignoranţei, considerăm
"Eu" sau Sinele ca fiind "asta", non-sinele şi suferim. Din cauza
confuziei dintre cele două, trebuie să înţelegem ce suntem şi ce nu
suntem pentru a distinge realitatea. Următoarea secţiune a textului
descrie ceea ce nu suntem, adică non-sinele. Descoperirea şi înţelegerea
non-sinelui este primul pas pentru distrugerea credinţei în realitatea lui
şi, cel mai important, pentru eliminarea identificării noastre cu el.

NON-SINELE
Pentru că realitatea nu este duală, nu există nici un non-sine.
Dar, în ciuda realității ni se pare că percepem non-sinele. Nu este deloc
indicat să ne negăm experienţele pur şi simplu, chiar dacă nu sunt reale.
În schimb, trebuie să înţelegem corespunzător aparentul non-sine și
"relaţia" sa cu Sinele. În acest scop scriptura introduce conceptele celor
trei corpuri, cinci învelișuri şi trei stări. Intenţia nu este de a dovedi că
sunt reale. Ele ne sunt prezentate pentru a ne arăta mai multe modalități
de materializare a experienţelor de zi cu zi. Au un rol pur “didactic”,
pentru a ne face să înţelegem că nu suntem nici implicaţi, nici afectaţi
de ele. Prin descoperirea fiecărui aspect al experienţei noastre ca fiind
ireal (non-sine) putem descoperi ce suntem, Sinele.
Iată criteriile stabilite de Vedanta pentru discriminare (voi folosi
exprimarea la persoana întâia, pentru o înțelegere ușoară):
- Toate formele experienţelor, atât mentale cât şi fizice, sunt
obiecte care îmi sunt cunoscute mie, Sinele. Dar obiectele nu mă
15
cunosc pe mine, pentru că nu sunt conştiente. EU, Sinele, sunt
conştient, așa că nu pot fi un obiect inconştient (niciunul dintre ele).
- Eu, Sinele, sunt etern, omniprezent şi neschimbător; EU sunt
real. Toate obiectele observate sunt temporare, apărând, schimbându-se
şi dispărând în mod constant, deci sunt ireale. Sinele este real, deci nu
poate fi niciunul dintre obiectele ireale.
- Eu, sinele, exist în mod independent. Este evident şi de
necontestat faptul că exist şi sunt conştient, fără să am nevoie de nimic
din exterior pentru a ști asta. Însă existenţa obiectelor depinde de mine,
Sinele (observare, conştiinţă), pentru că nimic nu poate exista fără să
fie observat sau conștientizat. Prin urmare, Eu, Sinele existent
independent, nu pot fi dependent de vreun obiect.
Pe scurt: Sunt conştient, real şi am o existenţă independentă.
Deci nu pot fi obiectele inconştiente, ireale care depind de mine pentru
aparenta lor existenţa.
Aceste criterii de discriminare vor fi aplicate fiecărei părți a
non-sinelui, începând cu cele trei corpuri.

16
 CELE TREI CORPURI

CORPUL FIZIC SAU BRUT

Ce este corpul brut? Este materia inertă, inconștientă. Este
o combinaţie a celor cinci elemente (spatiu, aer, foc, apă, pământ)
proiectată în forme fizice. Este născut datorită acţiunilor trecute şi
este instrumentul prin care sunt trăite experienţele. Corpul brut
apare în existenţa, este născut, creşte, se schimbă, degenerează şi
moare.
Corpul nu este altceva decât o combinaţie a celor cinci
elemente, adică materie. Și, materia nu este conştientă. Însă, tu - Sinele,
eşti conştient. Corpul este într- permanentă schimbare dar Sinele este
neschimbător. Sinele este mereu prezent, dar corpul nu, pentru că
dispare în vis şi în somnul profund. În plus, dacă corpul ar fi fost
prezent mereu, atunci corpul tău de copil, de adolescent, sau chiar cel
de acum un an, ar fi încă, aici. Dar nu mai sunt. Nu mai există nici
măcar corpul de ieri. Toate au dispărut, dar tu, Sinele, ai rămas. De
asemenea, în timp ce corpul anterior nu mai există, şi nu va exista nici
în viitor, Sinele a existat dintotdeauna şi va exista veșnic. Existenţa
Sinelui este independentă, spre deosebire de cea a corpului, care
depinde de Sine pentru a exista. Corpul depinde de materie pentru
existenţa sa aparentă şi materia depinde de observare (Sine) pentru
existenţa sa. Pentru toate aceste motive, tu-Sinele, nu poţi fi corpul
brut.

CORPUL SUBTIL
Ce este corpul subtil? Corpul subtil este făcut din cele cinci
elemente în formele lor non-fizice. Este născut datorită acţiuni din
trecut şi reprezintă mijlocul de a simți plăcerea, durerea, etc.
Corpul subtil este compus din cinci organe de percepţie, cinci
organe de acţiune şi cinci funcţii fiziologice. În plus, el conţine
instrumentul interior format din minte, intelect, ego şi memorie.
Corp subtil apare ca urmare a acţiunilor anterioare. Acest lucru
nu este relevant pentru introspecție decât în măsura în care
discriminarea are nevoie de utilizarea intelectului. Un câine, de

17
exemplu, nu pot face introspecție pentru că îi lipseşte capacitatea de a
reflecta asupra lui însuși.
Deci, din ce este făcut corpul subtil? Este format din materie în
formă non-fizică, adică energie. Energia nu este conştientă, dar tu,
Sinele, ești conştient. Această descoperire te face să poți elimina
posibilitatea de a fi corpul tău subtil. Cu toate acestea, poți observa
fiecare parte a corpului subtil pentru a le înţelege în detaliu şi pentru a
le concretiza mai bine.

Organele de percepţie
Cele cinci organe de percepţie sunt: urechea pentru
percepţia sunetelor; pielea pentru percepţia atingerii; ochii pentru
percepţia vizuală; limba pentru percepţia gustului; nasul pentru
percepţia mirosului.
Fiecare organ subtil de perceptie corespunde omologului său
fizic din corpul fizic. De exemplu, organul auzului din corpul subtil
este ceea ce permite urechii corpului fizic să audă. Putem deduce
existenţa unor organe de auz subtile pentru că, cineva poate avea urechi
fizice dar poate fi în imposibilitatea de a auzi. Acelaşi lucru este valabil
şi pentru celalte organe: ochi, etc.
De ce aceste organe de percepţie nu sunt Sinele? Pentru că
percepţia este un obiect inconştient, de care suntem conștienți. În plus,
percepţia este într-o continuă schimbare. Într-o clipă ochii văd ceva, în
clipa următoare altceva, etc. Dacă ai fi fost una cu percepţia, “tu” cel
prezent cu un moment în urmă ai fi dispărut, şi ar fi apărut un alt “tu”.
Însă noul “tu” ar fi în imposibilitatea de a descrie percepţia anterioară,
pentru că lipsea în acel moment şi, prin urmare, nu putea observa
schimbarea percepţiei. Pentru a observa schimbările în percepţie trebuie
să existe ceva neschimbător (îi zicem Sine), pentru a le observa.
Și încă ceva, poate cel mai importamt lucru: obiecte percepute
depind de tine, de Sine, pentru a exista. Despre niciun obiect nu se
poate spune că există dacă nu este observat sau conștientizat. Dacă ai
putea să le separi de observare (de Sine), ele nu ar mai exista. Dar dacă
îndepărtezi toate obiectele, Sinele încă există. Asta datorită faptului că
lipsa tuturor obiectelor este observată (conștientizată) de ceva, care nu a
dispărut odată cu ele.
18
 De exemplu, atunci când percepţia vizuală nu este activă,
suntem prezenți și conștienți observând lipsa ei. Existăm înainte, în
timpul, şi după toate percepţiile. Luând în considerare toate aceste
motive, nu putem fi organele noastre de percepţie.

Organele de acţiune
Cele cinci organe de acţiune – de vorbire, mâinile,
picioarele, excreţia şi procrearea — animă omologii lor din corpul
fizic. Organul vorbirii permite coardelor vocale să vorbească;
organul mâinilor permite exercitarea functiilor fizice mâinilor şi
braţelor; organul picioarelor face posibilă mişcarea picioarelor
fizice; organele de excreţie permit eliminarea deşeurilor; organul
de procreare însufleţeşte organele genitale.
Prezenţa organelor subtile de acţiune se deduce ușor, pentru că
cineva poate (de exemplu) să aibă corzile vocale, dar sa fie în
imposibilitatea de a vorbi, poate avea picioare, dar să nu fie capabil să
le mişte etc. Organele de acţiune sunt materie inconştientă, sub formă
de energie. Ele nu pot fi tu, Sinele conştient. Organele de acţiune sunt
într-o continuă schimbare şi dispar complet în somnul profund, ca toate
celelalte lucruri. Deci, nu pot fi tu, neschimbătorul, omniprezentul Sine.
Organele de acţiune depind de energie pentru a exista. La rândul său,
energia depinde de tine, de Sine, pentru a exista. Din aceste motive nu
putem fi nici organele subtile de acţiune, nici cele brute.

Instrumentele interioare
Instrumentele interioare sunt: mintea, intelectul, ego-ul şi
memoria.
Mintea primeşte informaţii de la fiecare organ de simţ şi le
combină într-o experienţă unică. Mintea este, de asemenea, sediul
emoţiilor. Îndoiala, ezitarea între două gânduri sau idei, este o altă
funcție a minţii.
Discriminarea între două gânduri sau idei, analiza lor, şi decizia
urmării unuia o face intelectul.
Ego-ul este un concept în intelect, de tipul: "eu sunt autorul
acţiunilor, eu sunt beneficiarul rezultatelor acțiunilor". Egoul implică și
noţiunea de proprietar cum ar fi: "asta este mintea mea, ăsta este trupul
19
meu, etc". În general, se referă la orice noţiune sau concept pe care o
avem despre noi înşine, cum ar fi, "eu sunt măreț, sunt inteligent, sunt
generos, sunt sărac, aparţin unui grup special, unui partid, familiei etc".
Memoria reprezintă amintirea experienţelor anterioare.
În experiențele de zi cu zi, colecţia de instrumente interioare
este generic numită "minte". Mintea este considerată din greșeală a fi
sursa conștiinței. Un lucru total fals. Din perspectiva observării (a
Sinelui) instrumentele interioare şi funcţiile lor sunt lucruri observate
şi, prin urmare, sunt inconştiente. Este foarte important să ne amintim
acest lucru atunci când facem introspecția. Instrumentele interioare nu
sunt altceva decât o colecţie de gânduri: percepţiile, îndoielile, deciziile
și concluziile, ideile de proprietar şi de făptuitor (executant), notiunile
și conceptele despre noi, şi amintirile. Aceste gânduri nu sunt
conştiente; dar sunt conștientizate. Asta înseamnă că instrumentele
interioare depind de observare (conștientizare) pentru existenţa lor
aparentă şi nu pot fi noi, Sinele independent. Nu pot fi noi, Sinele
neschimbător, din cauză că instrumentele interioare se pot schimba.
Instrumentele interioare nu sunt întotdeauna prezente, cum ar fi în
somnul profund, astfel încât nu au cum să fi tu, omniprezentul Sine.

CORPUL CAUZAL
Ce este corpul cauzal? Este ignoranţa (necunoașterea) fără
început, inefabilă, fără forme şi divizări. Aceasta este cauza
corpului subtil, a corpului brut şi a ignorării adevăratei noastre
naturi.
De ce nu ştim că suntem Sinele? Din cauza ignoranței
(necunoașterii) de sine. Care este cauza această ignoranţe? Corpul
cauzal, care este și cauza corpului subtil şi a corpului brut. Însă,
existenţa corpului brut şi a celui subtil este evidentă, pentru că le
observăm. Dar cum știm că există un corp cauzal? Prin deducţie.
De exemplu: este clar că nu suntem creatorul corpului fizic. Şi
mintea, care nu este altceva decât un şir de gânduri, sentimente, emoții,
senzații si amintiri, pare să apară instantaneu şi în mod neaşteptat.
Dovada este faptul că nu ştim niciodată ce gând vom avea ulterior.
Astfel, putem fi siguri că nu suntem nici creatorul minții.

20
 Deoarece nu suntem creatorul, va trebui să deducem că mintea
şi corpul au o cauza nevăzută. Vedanta introduce corpul cauzal doar
pentru cazul în care credem că Sinele este cauza. Ca și sămânţa care
conţine potenţialul nemanifestat al unui copac, corpul cauzal conţine
potenţialul nemanifestat pentru corpul brut și subtil. Dar spre deosebire
de o sămânţă, corpul cauzal este fără formă şi nu poate fi observat
direct. Doar efectele sale — mintea şi corpul — pot fi observate.
Corpul cauzal este un subiect complex; iată aici unele lucruri
importante pe care trebuie să le ştim despre corpul cauzal:
- "Ignoranța este... cauza corpului subtil etc." Principiul
fundamental al Vedanta este că realitatea nu este duală (este non-
duală). Nu există decât Sinele şi nimic altceva. Deci, cum poate Sinele
să pară a fi o multitudine de lucruri cum ar fi corpul fizic, subtil etc.?
Ignoranța este cauza acestei iluzii. Cu alte cuvinte, din cauza
necunoașterii ni se pare că vedem o infinitate de obiecte diferite când,
de fapt, există numai observarea, lipsită de formă.
De exemplu, intrăm într-un magazin de bijuterii. Într-o vitrină
ni se pare că vedem diferite inele din aur, bratari, cercei şi lanţuri. Dar,
chiar asta vedem cu adevarat? Nu. În realitate nu vedem decât aurul.
Dacă dacă nu știm de existența aurului (suntem ignoranți) vom crede că
caracteristicile bijuteriilor sunt reale. Dar atunci când conștientizăm
(cunoaștem) existența aurului, ele nu vor mai fi considerate altceva
decât aur.
O situaţie similară este cu Sinele. Atunci când eşti ignorant față
de Sine, consideri că caracteristicile diverselor obiecte, cum ar fi corpul
şi mintea sunt cât se poate de reale. Dar spre deosebire de exemplul
bijuteriilor, te identifici cu corpul şi mintea crezând că asta ești. Dar,
atunci când ți-ai cunoscut Sinele, ele sunt privite a fi numai Sine. Aşa
că ignoranţa este " cauza" obiectelor în măsura în care face Sinele să
pară a fi altceva decât este în realitate.
Iată un lucru foarte important, care trebuie avut mereu în vedere
pe parcursul cercetării de sine: dacă ignoranța, și nu tu, este cauza
corpului şi minţii, se mai justifică sentimentul de responsabilitate
pentru ceea ce sunt și fac corpul şi mintea? Ce rost mai are şi cât de
justificată este suferința care urmează acestui sentiment de
responsabilitate?
21
 - "Ignoranța este fără început". Această afirmație a Sripturii
poate fi privită în două moduri. În primul rând, ignoranţa este sinonimă
cu corpul cauzal. Iar, corpul cauzal este cauza minții și corpului. Chiar
dacă corpul cauzal este cauza a tot, el în sine nu are nicio cauza. Deci,
în această privinţă este fără început, sau mai exact, fără cauză.
În al doilea rând, dacă credem că ignoranţa are un început,
înseamnă că nu a existat. Cum poate ceva care nu există să apară
vreodată în existenţă? Nu este posibil, aşa că ignoranţa trebuie să fi
existat dintotdeauna. În plus, dacă ignoranţa nu ar fi avut o existenţa
prealabilă, ce ar fi trebuit să existe în locul său? Cunoaşterea. Şi dacă
cunoaşterea ar fi fost deja prezentă, ignoranța nu ar mai fi putut exista.
Deci, din cauza tuturor acestor motive, ignoranţa trebuie să fie fără
început (lipsită de cauză).
Nu este prea important dacă ignoranța are un început sau nu. Nu
ne ajută la nimic să ştim de unde vine. Trebuie doar să ştim ce este;
numai aşa putem scăpa de ea.
Ignoranța nu este nici reală, nici ireală, nici existentă cu
adevărat, nici inexistentă. Sfideaza categorisirea. Nu putem spune că
ignoranța este reală sau existentă, deoarece depinde de conştiinţa, de
Sine, pentru a exista. Nu putem fi ignoranți dacă nu suntem conştienți.
Dar nu putem spune nici că ignoranța este ireală sau inexistentă, pentru
că poate fi observată. Ignoranța nu este permanentă, pentru că odată
descoperită, ea dispare. Deci, chiar dacă ignoranța este fără de început,
are un sfârșit.
Ignoranța nu are nici formă și nici nu este formată din părți.
Când suntem ignoranți referitor de adevărata noastră natură, la legile
fizicii sau chiar la ceea ce se întâmplă în vecini, obiectele ignoranței
sunt diferite. Dar ignoranţa este aceeaşi, indiferent de obiectul ignorat.
Ignoranta este unică, deci este fără forme şi fără diviziuni. În afară de
asta, din cauză că corpul cauzal conţine toate potenţialele obiecte şi
acest potenţial nu este nici diferenţiat şi nici manifestat, corpul cauzal
este considerat a fi fără forme şi diviziuni.

22
 CELE CINCI ÎNVELIȘURI
Cele cinci învelișuri reprezintă un alt mod de abordare a
celor trei corpuri. Ele sunt: învelișul hranei, al suflului vital, al
minții, al intelectului şi al plăcerii (extazului).
Ni se oferă o metodă alternativă de abordare a celor trei corpuri:
cele cinci învelișuri.
Învelișul hranei este corpul brut. Învelișurilre suflului vital,
al minții şi al intelectulului sunt corpul subtil. Învelișul plăcerii
(extazului) este corpul cauzal. Ele sunt denumite învelișuri deoarece
par să "acopere" Sinele. Dar, din moment, ce Sinele nu poate fi acoperit
de nimic, este indicat să tratăm aceste învelișuri ca pe niște confuzii. Cu
alte cuvinte, fiecare înveliș reprezintă un mod de a confunda non-sinele
cu Sinele. De exemplu, atunci când credem că "Sunt corpul",
confundăm pe "Eu", Sinele, cu învelișul hranei, considerându-l ca fiind
Sinele.
De fiecare dată când apar aceste gânduri greșite, învelișul poate
fi discriminat de Sine, la fel ca în cazul celor trei corpuri. În primul
rând, învelișurile sunt obiecte inconştiente, mereu în schimbare. Deci,
ele nu pot fi Sinele conştient, neschimbător. În al doilea rând,
învelișurile depind de materie pentru existenţa lor. Materia, la rândul
său, depinde de tine, conștiința, pentru existenţa sa. Din moment ce așa
stau lucrurile, Eu, Sinele cu existență independentă, nu pot fi cele cinci
învelișuri.
Asta nu înseamnă să încercăm să oprim apariția acestor
gânduri greșite. Nici nu ar fi posibil. Dar atunci când apar, ele
trebuie să fie recunoscute ca fiind exact ce sunt: niște confuzii care
fac Sinele să se identifice cu non-sinele. Și, atunci trebuie să fie
negate prin discriminare. Printr-o discriminare continuă,
identificarea cu non-sinele poate fi înlăturată şi instaurată
identificarea cu adevărata noastră natură: Sinele.

ÎNVELIȘUL HRANEI
Ce este învelișul hranei? Corpul brut nu este compus decât
din ce a mâncat în trecut. De aceea este numit învelișul hranei.
Când vezi un măr așezat pe masă, nu îl consideri, din greşeală,
ca fiind tu însuţi. Dar, de îndată ce vei mânca mărul, începi să faci
23
referire la el ca și cum ar fi "eu", deoarece corpul nu este altceva decât
ceea ce ai mâncat anterior. Deci, dacă te surprinzi identificându-te cu
corpul, pe lângă aplicarea discriminărilor care au fost deja menţionate,
ia în considerare faptul că nu este nimic mai mult decât o colecţie în
mişcare de fructe, legume, cereale, carne şi produse lactate. Deci, nu ai
cum să fi învelișul hranei (corpul brut), decât dacă crezi că eşti
conţinutul frigiderului sau al cămării.
Identificarea cu învelișul hranei este indicat prin gândurile
referitoare la corp cum ar fi, "sunt înalt, sunt gras, sunt bărbat, sunt
femeie, sunt negru, sunt alb, etc."

ÎNVELIȘUL SUFLULUI VITAL

Ce este învelișul suflului vital? Reprezintă cele cinci funcţii
fiziologice, din care primele patru sunt: respirația, evacuarea
(excreţia), circulaţia şi asimilarea. A cincea funcţie fiziologică este
cea care inversează celelalte patru funcţii: este cauza vărsăturilor,
strănutului, eructaţiilor etc. Ea scoate, de asemenea, corpul subtil
din corpul brut în momentul morții. În plus, învelișul suflului vital
include cele cinci organe de acţiune.
Învelișul suflului vital este responsabil de sănătatea şi buna
funcţionare a învelișului hranei. Animă şi însufleţeşte corpul fizic.
Identificarea cu învelișul suflului vital este indicată de astfel de
gânduri: " sunt bolnav, respir, am strănutat, diger mâncarea, am urinat,
etc."

ÎNVELIȘUL MINȚII
Ce este învelișul minții? Este mintea împreună cu cele cinci
organe de percepţie.
Învelișul minții este cel în care apar percepţia, emoţia şi
îndoiala. Identificarea cu învelișul minții poate fi indicată de astfel de
gânduri: " văd, aud, etc”; sau: “sunt fericit, trist, etc”; sau “ştiu ce să
fac, ce se întâmplă pe, etc. "

ÎNVELIȘUL INTELECTULUI
Ce este învelișul intelectului? Este intelectul cu cele cinci
organe de percepţie.
24
 Intelectul este instrumentul folosit pentru a trage concluzii, a
motiva și a deduce. Este sediul ego-ului, noţiunea de sine aparent şi de
a fi cel care face (făptuitorul). În acest înveliş sunt incluse și organele
de percepţie pentru că percepţia este necesară pentru a face determinari.
Identificarea cu învelișul intelectului poate fi indicată prin gânduri de
felul: "mă gândesc, știu asta şi ...., sunt executantul acţiunilor şi
beneficiarul rezultatelor”; sau: “sunt o persoană bună, rea, tatăl, fiica,
soţul, etc.”; sau: “sunt inginer, sunt conservator sau liberal etc."

ÎNVELIȘUL PLĂCERII
Ce este învelișul plăcerii? Este ignoranţa de sine şi
experienţa nelimitării. Este sursa diferitelor grade de plăcere.
Atâta timp cât învelișul plăcerii este corpul cauzal, ea nu poate
fi experimentată direct, ci numai efectele sale. Plăcerea este un astfel de
efect. Dar, de ce este menţionată în mod special plăcerea şi nu o altă
experienţă, cum ar fi suferința, care provine tot din corpul cauzal?
Pentru că, atunci când analizăm suferința, ce găsim? Tu, subiectul, te
confrunți cu un obiect care nu îți place şi ești dominat de dorinţa ca acel
obiect să dispară sau să se schimbe într-un obiect care îți place. Adică,
există un dezacord între "doritor" şi lucrul nedorit şi dorinţa deranjantă
de a scăpa de el. Pe langă asta, mai există și dorința de a obține lucrul
dorit, ceea ce amplifică deranjul.
Dar ce poți spune despre plăcere? Când simți plăcerii, ai ceea ce
vrei. Așa că dezacordul între "doritor" şi lucrul obținut dispare,
împreună cu dorinţa pentru el. Când nu mai există nicio dorință care să
o agite, mintea limpede este capabilă să "reflecte" sau "să aprecieze"
natura Sinelui ( nelimitat şi complet). Acest lucru se traduce într-o
experienţă de plăcere sau de fericire. Ăsta este motivul pentru care este
menţionată doar experienţa plăcerii și nu a suferinței.
Un efect al învelișului plăcerii, este ignoranța, pentru că
plăcerea este cauza ignoranţei în sine. Identificarea cu învelișul plăcerii
este indicată prin astfel de declaraţii: "mă simt bine, mă simt întreg,
etc”; sau: “Nu ştiu, ştiu, etc. "

CONCLUZIE: SINELE NU ESTE NICI UNA DINTRE

ACESTEA
25
 Deşi ne referim la posesii ca fiind "ale mele" în declaraţii de
felul: "hainele mele, casa mea, familia mea etc." ele sunt diferite de
“eu” Sinele. În mod similar, deşi ne referim la cele trei corpuri sau
la cele cinci învelișuri ca fiind "ale mele," în declaraţii cum ar fi:
"corpul meu, funcţiile mele fiziologice, mintea mea, intelectul meu
şi ignoranța mea," ele sunt sunt diferite de noi înșine. Ele sunt non-
sine. Tu ești Sinele, neatins și neafectat vreodată de cele trei
corpuri şi de cele cinci învelișuri, așa cum un spectator este neatins
de ceea ce vede sau cum o sabie nu este afectată de teaca sa.
Nu trebuie să ne confundăm ființa cu posesiunile. Nu trebuie să
ne identificăm cu nicio posesiune, chiar dacă ne referim la ele ca fiind
"ale mele." Dacă nu ne confundăm cu casa sau mașina, de ce o facem
cu corpul şi mintea? Corpul şi mintea sunt obiecte inconştiente, care
sunt ne sunt cunoscute nouă în acelaşi fel în care cunoaștem casa,
maşina şi membrii familiei.
Discriminarea între “Eu” şi corp şi “Eu” și minte cere o
monitorizare continuă a gândurilor. Atunci când ne vom surprinde
spunând: "Eu", trebuie să ne oprim şi să ne întrebăm la care "eu" mă
refer? De exemplu, spunem: "Eu sunt supărat." În acel moment ne
oprim pentru a descoperi că "eu" se identifica cu învelișul minții şi îl
putem respinge ca fiind non-sine. Dar dacă numai recunoaşterea
identificarii nu pare suficientă pentru a ne disocia de ceva, trebuie să
apelăm la logică. Exact! La folosirea minții, chiar dacă trebuie să o
depășim. La urma urmei, nu putem ajunge la adevăr decât după
înţelegere, nu după negare.
Cum putem aborda emoțiile puternice? În primul rând, emoţia
este un obiect inconştient cunoscut nouă, subiectul conştient. În al
doilea rând, emoția nu a existat anterior şi în cele din urmă va dispărea,
dar noi eram acolo înainte, în timpul şi după emoţie. Suntem mereu
prezenți. În al treilea rând, emoţia depinde de materie pentru a exista,
care la rândul său depinde de conştiinţă, dar noi suntem chiar
conștiința, existentă independent. Din aceste motive nu putem fi
învelișul minții.
Această modalitate de introspecție poate şi trebuie să fie
aplicată pentru fiecare exemplu de identificare cu cele cinci învelișuri
sau cu cele trei corpuri. Şi, odată ce identificarea cu non-sinele a fost
26
recunoscută şi negată prin înţelegere, este important să ne afirmăm și să
ne revendicăm identitatea de Unic subiect conştient. “Eu” sunt Sinele,
care nu este afectat nici de învelișuri şi nici de corpuri. De fapt, întregul
scop al discriminării este restabilirea adevăratei noastre identități, pe
care se pare că am uitat-o. La început, poate părea anormal și ireal să
spunem, "Eu sunt conștiința nelimitată, eternă și completă ", dar ăsta
este adevărul. Cu timpul, negând non-sinele şi afirmându-ne ca Sine,
ignoranța dispare şi devine foarte clar cine suntem cu adevarat. Asta
este eliberarea sau iluminarea.

CELE TREI STĂRI ALE EXPERIENŢEI

Care sunt cele trei stări ele experienţei? Ele sunt starea de
veghe, de vis şi starea de somn profund.
Calea finală de a concretiza non-sinele este să ne gândim la el
ca la o experiență obișnuită, care este împărţită în stările de veghe, vis
şi somn profund. Discriminarea între noi şi experienţă este: "nu pot fi
ceea ce observ, pentru că experienţa în sine este un obiect schimbător,
inconștient, pe care îl observ. Fiecare experienţă necesită observare
(conștientizare), deci, depinde de mine, de Sine, pentru a exista. Sunt
observatorul experienței, nu sunt experienţa."

STAREA DE VEGHE
Ce este starea de veghe? Starea experienţei în care este
prezent corpul brut şi în care organele de simţ percep obiecte
precum vederea, sunetele, etc. Când sinele pare să se identifice cu
corpul brut este numit stare de veghe.
Cu excepţia cazului în care ştim că suntem Sinele, starea de
veghe pare reală şi credem că suntem persoana din starea de veghe.
Această identificare este o confuzie obișnuită. Dar este adevărat acest
lucru? Pe lângă motivele menţionate anterior, că nu putem fi ceea ce
observăm (și starea de veghe nu este altceva decât o experienţă
observată), trebuie să cercetăm un pic mai profund starea de veghe.
În stare de veghe, observăm lumea exterioară. Şi atâta timp cât
nu ne considerăm niciodată vreo parte ale lumii (adică un obiect),
credem că suntem corpul. Dar există vreo diferenţă între cele două?
Cum sunt conștientizate corpul și obiectul? Răspunsul este că ambele
27
sunt conștientizate prin organele de simţ. Cunoaștem atât obiectul, cât
și corpul deoarece ochii le văd. Aceeaşi situaţie este și pentru celălalte
organe de simț. Simțim rugozitatea obiectului prin acelaşi organ al
pielii (tactil), cu care simţim și părul pe cap. Deci, abordând experienţa
în acest fel putem descoperi că obiectul şi corpul sunt la acelaşi nivel de
existenţă. Nu sunt altceva decât niște obiecte ale percepţiei.
Cine cunoaște percepţiile organelor de simţ? Mintea, pentru că
percepţia senzorială nu apare decât atunci când mintea este funcţională.
Dacă nu ne mai identificăm cu corpul, ne putem identifica cu mintea.
Dar trebuie să ne întrebăm: cum îmi este cunoscută mintea? Mintea este
cunoscută (observată) de tine, conştiinţa, Sinele. Dacă mintea nu ar fi
observată, nu am putea spune că există. Asta înseamnă că atât mintea
cât şi gândurile și percepţiile sale sunt obiecte care ne sunt cunoscute şi,
prin urmare, nu pot fi “Eu”-Sinele. Dacă vom aplica această logică,
putem elimina identificările cu obiectele stării de veghe.
Dar mai poate apărea o îndoială. Ce sau cine cunoaște Sinele?
Nu există nici o cunoscător al Sinelui pentru că Sinele este auto-
revelator. Nu are nevoie de nimic altceva pentru a fi cunoscut, deoarece
este observarea (conştiinţa) pură, de la sine evidentă. Sinele este
cunoașterea sau observarea în sine. Să privim la experienţa prezentă.
Avem nevoie de ceva pentru a ştii că suntem conştienți în afară de
faptul că suntem conştienți? Nu. Deci, conştiinţa nu are nevoie de o altă
conştiinţa ca să fie conştientă de sine.
Însă, dacă tot ni se mai pare că există ceva care poate cunoaște
Sinele, ne vom învârti în jurul cozii, într-un ciclu numit regresie
infinită. Cu alte cuvinte, considerând că există ceva care cunoaște
Sinele, ne vom întreba cine cunoaște acel ceva care cunoaște Sinele și
așa mai departe, la infinit. Ideea este că o astfel de introspecție este
nerezolvabilă, pentru că nu are nici un răspuns. Deci, cunoașterea de
sine se oprește la conștiință deoarece ea se cunoaşte pe sine.
În plus, dacă ar exista ceva care ar putea cunoaște Sinele, el s-ar
schimba într-un obiect cunoscut încetând să mai fie subiectul conştient.
Este imposibil deoarece Sinele nu se schimbă. În plus, nimeni nu poate
să aibă două naturi contradictorii. La fel cum soarele nu poate fi și
lumină şi întuneric sau nu poate fi și cald şi rece, nici sinele nu poate fi

28
și subiect şi obiect sau și conştient şi inconştient. Deci, Sinele este
întotdeauna subiectul conştient şi nu un obiect inconştient.
Dacă descoperirea faptului că starea veghea şi experienţa sa
sunt obiecte inerte, schimbătoare, cunoscute nouă, nu ne scapă de
identificarea cu ele, trebuie să ne întrebăm: “cum pot fi eu persoana din
starea de veghe, dacă dispar de fiecare dată când adorm?”?

STAREA DE VIS
Ce este starea de vis? Este starea în care corpul brut nu este
prezent şi organele de simţ nu percep obiectele externe. Impresiile
lăsate pe corpul cauzal de experienţele anterioare sunt proiectate în
corpul subtil, creând lumea din vis. Când sinele pare să se
identifice cu această experienţă din corpul subtil, este numit
“visător”.
Starea de veghe nu există în starea de vis, deoarece nici corpul,
nici percepţia lumii exterioare nu sunt prezente. În starea de vis, nu sunt
active decât corpul subtil (mintea) şi corpul cauzal. Corpul cauzal
proiectează gândurile (pe baza experienţei anterioare din starea de
veghe) în minte, creând visul. La fel cum credem că starea de veghe
este reală, atunci când suntem treji, atunci când visăm credem că starea
de vis este reală. Şi în acest caz "Eu", Sinele, este considerat greşit a fi
visătorul. La fel ca în starea de veghe, nu putem fi nici un aspect al
stării de vis, pentru că este mereu în schimbare şi ne este cunoscut
nouă-conștiința.
Iată un mod foarte elocvent de a aborda lucrurile: dacă anterior
am fost persoana din starea de veghe, cum putem să fim “visătorul”?
Ne-am transformat dintr-unul în altul? Chiar dacă s-a întâmplat așa,
nici unul nu poate fi “eu” pentru că suntem Sinele şi el nu se schimbă.
Dovada este că suntem conştienţi atât de apariția cât și de dispariția atât
a persoanei din starea de veghe cât şi a visătorului. Și trebuie să
conștientizăm atât dispariția persoanei din starea de veghe cât și
apariția visătorului, pentru a putea afirma că există. Dacă am fi fost cel
din starea de veghe, am fi dispărut până la apariția visătorului, fără să-l
putem cunoaște. Reciproca este la fel de reală. Asa ca existăm înainte,
în timpul şi după cel din starea de veghe şi visător, fiind “cel” care le
observă.
29
 STAREA DE SOMN PROFUND
Ce este starea de somn profund? Starea în care nici corpul,
brut şi nici cel subtil nu mai există, rămânând doar corpul cauzal.
Din cauză că nu mai există corpul subtil pentru a gândi, aprecia,
recunoaște și percepe, nu mai există niciun obiect (nici timpul şi
spaţiul).
De aceea, în somnul profund nu există probleme. Așa că, atunci
când te trezești îți spui: "Nu îmi amintesc nimic. Am dormit excelent."
Când Sinele se identifică cu corpul cauzal este numit “adormitul”.
Abordarea somnului profund este dificilă, deoarece aproape toți
cred că nu mai există în această stare. Înainte de emite vreun argument
logic fantezist, care să încerce să dovedească contrariul, întreabă-te:
“Mă tem de moarte?” Probabil că răspunsul este “da”. Chiar dacă nu te
temi de moarte, cu siguranţă nu ai aștepta-o relaxat.
De ce ne temem de moarte sau sperăm să rămânem departe de
ea, cât mai mult timp? Deoarece moartea înseamnă inexistența corpului
şi minţii. Adică dispariția aparentei persoane care credem că suntem.
Dar, dacă în somnul profund nu mai există nici corpul și nici mintea, nu
este el similar morții?.
Din moment ce ne temem de inexistenţă, dovadă stând
aversiunea față de moarte, de ce căutăm benevol somnul profund în
fiecare noapte? Pentru că în sinea noastră știm că existăm și în somnul
profund, chiar dacă corpul și mintea dispar. Dacă nu, nu am mai fi
putut să ne considerăm odihniți la trezire. Pentru că o entitate
inexistentă în somnul profund (cel care se trezește) nu poate fi
influențată de o experienţă inexistentă în starea de veghe (somnul
profund). Nu numai că existăm și în somnul profund, dar și observăm.
Să ne întoarcem la problema existenței. Principalul motiv pentru
care oamenii cred că nu mai există în somn este absența corpului, minții
și a lumii, a obiectelor. La trezire gândesc ceva de felul:, "nu-mi
amintesc nimic; din cauză că nu a existat nimic, nu am existat nici eu."
Un astfel de raţionament este uşor de înţeles, dar complet greşit.
Această afirmație implică faptul că existenţa noastră depinde de
prezenţa obiectelor. Dacă lucrul ăsta ar fi adevărat, ar fi valabil în toate
stările, inclusiv în cea de veghe. Însă, existența ne este condiționată de
obiecte? Existența noastră depinde de vederea unui copac, de mâncarea
30
hranei, de mirosirea florilor, de muzică sau de senzaţia creată de
simțirea propriului corp? Deloc. Existăm înainte, în timpul şi după
observarea a toate astea. Ceea ce înseamnă că apariţia obiectelor nu ne
poate face să existăm. Şi nici dispariţia lor nu ne face inexistenți. Dacă
așa stau lucrurile, cum ar putea dispariţia tuturor obiectelor din somnul
profund se dovedească că suntem inexistenți?
Dacă nici acest lucru nu ne elimina îndoielile, trebuie să ne
amintim că cuvântul "existenţă", este sinonim cu conștiința și conștiința
există independent de obiecte. Acest lucru este evident, iar tot ce
trebuie sa facem este să cercetăm experienţele pentru confirmare.
Obiectele apar, se schimbă, dispar, dar Conștiința (EU) este mereu
acolo pentru că le observă. Şi, nu conştiinţa depinde de obiecte pentru a
exista, ci obiectele depind de conştiinţă ca să existe, pentru că niciun
obiect nu există dacă nu este observat. Cu toate acestea, într-o stare
cum ar fi somnul profund, putem fi conştienți fără să percepem niciun
obiect.
Ne putem îndoi de asta, spunând: "Nu știu dacă sunt conştient în
somnul adânc." Dacă existăm în somnul profund, atunci suntem
conştienți, deoarece înseamnă acelaşi lucru. Dar nu pare să nu fie așa
pentru că nu suntem conştienți de nimic. Chiar dacă ne-am dat seama
că, conştiinţa nu depinde de percepţia obiectelor, să cercetăm situaţia
un pic mai profund.
Mai devreme s-a menţionat că somnul profund este o
experiență. Dar ce fel de experienţă? Experiența lipsei obiectelor. Însă,
cum putem să afirmăm că obiectele nu există în somnul profund dacă
nu observăm acea experiență pentru a remarca lipsa lor? De exemplu,
cineva te întreabă, "Era cineva în cameră" Răspunzi hotărât: "Nu", dar
cum de poți susține asta? Pentru că ai fost prezent. Dacă nu ai fi fost în
acea cameră, nu ai fi putut spune că nu era nimeni în ea. Experiența
somnului profund este similară. Pentru a spune că nu a existat “nimic”,
trebuia să fim “acolo” pentru a observa că nu există nimic. Adică,
absența totală a obiectelorr. Şi, pentru că somnul profund este o
experienţă, există observare, pentru că nicio experiență nu poate fi
cunoscută fără observare. Somnul profund înseamnă experiența
nelimitării și a eternității, lipsind orice obiect limitator, inclusiv spațiul
și timpul,.
31
 Este adevărat că instrumentele normale ale percepției, corpul şi
mintea și persoana care credem că suntem, nu există în somnul profund.
Dar este prezent ceva foarte subtil (să-i zicem un gând foarte subtil),
care înregistrează experienţa. Şi deoarece orice gând este inconştient,
acest lucru înseamnă că Sinele conştient, tu cel real, trebuie să fi acolo,
pentru a face posibilă înregistrarea experienţei.

CONCLUZIE: SINELE ESTE PREZENT ŞI

NESCHIMBAT ÎN FIECARE STARE
Un om este considerat frate în raport cu sora lui, fiu în
raport cu mama lui şi tată în raport cu fiica sa, dar omul rămâne
aceeaşi. În mod similar, în starea de veghe Sinele este considerat în
mod greșit persoana din acea starea, visător în starea de vis şi
adormit înstarea de somn profund. În realitate doar Sinele este
prezent în toate cele trei stări, fiind neschimbat.
Sinele este considerat “persoana din starea de veghe”, “visător”,
sau “adormit” în funcţie de starea experienţei în care apare. Dar este o
greşeală, pentru că Sinele este prezent şi neschimbat în orice stare și în
orice experienţă ar apărea, s-ar schimba sau ar dispărea. Nu putem
spune că stările se schimbă, apar și dispar decât datorită existenței
Sinelui neschimbător.
Singurul lucru care permite observarea apariției, prezenţei sau
dispariției unei anumite stări sau experienţe este observarea
permanentă. Și asta suntem noi, observarea (conştiinţa), care există
înainte, în timpul, şi după prezenţa fiecărei stări sau experienţe. Dacă
am dispărea atunci când dispare starea de veghe, nu am mai exista
pentru a observa apariția stării de vis sau de somn profund şi vice-
versa.

32
 SINELE
Ce este de Sinele? Este simpla observare, conștientizarea
sau conștiința lipsită de dualitate, neschimbătoare, indivizibilă,
existentă independent, eternă, infinită, esența imperceptibilă a tot
ce există, independentă de toate acţiunile şi experienţele. Este
dincolo de corpurile brut, subtil şi cauzal. Este dincolo de cinci
învelișuri. Este martorul celor trei stări ale experienţei. Ești tu.
După ce descrie în detaliu ceea ce nu ești, Scriptura oferă o
descriere a ceea ce ești. Deşi este adevărat că, conştiinţa nelimitată nu
poate fi descrisă prin cuvintele limitate, ele sunt tot ce putem folosi.
Sinele nu este un obiect al percepţiei sau gândirii, deci nu este
un concept. Folosirea corectă a cuvintelor poate elimina conceptele
eronate despre Sine şi să-ți arate că asta eşti. Asta este tot ce trebuie,
pentru că Sinele nu trebuie să fie demonstrat ca un obiect. Este evident,
deoarece existenţa şi conştiinţa sunt evidente. Dar atâta timp cât ceea ce
este și ceea ce nu este Sinele nu este clar, este necesară o învăţătură sub
formă de cuvinte.
Pentru ca această învăţătură să fie eficientă, cuvintele trebuie să
fie exacte, deoarece o descriere imprecisă a ceva conduce la confuzii.
La aceleași concluzii greșite ne vor duce și conceptele cu înțelesuri
multiple.De exemplu, dacă încercăm să descriem ceva şi spunem că
este "mare", pot apărea confuzii, deoarece cuvântul "mare" se poate
referi la mai multe lucruri şi are diferite înțelesuri. Putem avea un
șoarece mare, dar şi un munte mare. Deci, astfel de cuvinte nu sunt
potrivite pentru a descrie Sinele.
Traducerea din sanscrită foloseste multe cuvinte precise pentru
a da o definiţie exclusivă Sinelui, dar textul original (în sanscrită)
utilizează numai trei: sat-chit-ananda. Ele nu reprezintă trei funcţii
diferite sau calităţi care aparţin Sinelui. Ele descriu chiar Sinele,
indicând însăşi natura Sinelui.
Cuvântul sat se poate traduce existența fără început, infinită,
neschimbătoare şi independentă. În versetul Scripturii chiar asta
descrie: existența independentă.
Chit reprezintă conştiinţa. Fără a reprezenta o calitate, Chit
indică ce este și nu cum este Sinele. Chit descrie exact Sinele:
conştiința. Unii consideră creierul ca fiind sursa conștiinței. Cât de
33
reală este această credință? Creierul înseamnă celule şi energie și, cum
ele nu sunt decât materie, sunt inconştiente. Dacă nici materia și nici
energia nu sunt conștiente, atunci nici combinate nu pot fi. Creierul, la
fel ca un computer, poate îndeplini anumite funcţii, dar, ca și
computerul, este complet inconştient. Deci, așa cum o persoană
conştientă observă funcţiile inconştiente ale unui computer, Sinele
conştient observă funcţiile creierului inconştient. În plus, funcţia
creierului este descrisă în două moduri: ca activitate electrică (desprea
care am stabilit deja că este inconştientă) și ca flux de gânduri. Dar,
gândurile sunt conştiente? Nu, pentru că ele sunt revelate de conștiință.
Deci, conștiința nu poate fi fluxul de gânduri, pentru că este
independentă de el sau de absenţa lui (ca în somnul profund).
Ce se poate spune despre ananda? Ananda înseamnă fericire,
dar fericirea Sinelui nu trebuie luată în sensul strict al termenului,
deoarece fericirea este o stare, o experiență. Și, după cum am văzut,
Sinele nu este nicio experiență. Dar ananda este folosită aici pentru a
descrie natura Sinelui prin implicaţie. Cum aşa? Atunci când suntem
fericiți, nu există nici o separare între noi si dorință. Suntem fericiți,
pentru că temporar suntem liberi de constrângerile limitărilor. Deci
sentimentul implicit de extaz este nelimitare şi cuvântul "nelimitat" se
aplică Sinelui, pentru că el nu este afectat de timp, spaţiu şi toate
celelalte obiecte care apar în el. Este, de asemenea, nelimitat deoarece
este omniprezent şi nu este dual, adică există pretutindeni şi nu îi
lipseşte nimic.
Existenţa-conștiința-nelimitarea este o descriere precisă a
Sinelui, deoarece este lipsită de ambiguitate şi se aplică numai Lui. De
exemplu, ce obiect al experienţei este existent de la sine? Nu există
nici unul deoarece toate obiectele sunt dependente de timp, apar în
observare, stau un timp şi apoi dispar. Toate obiectele depind de
observare pentru a exista. Ce este conștient în experienţă? Nimic,
pentru că toate obiectele ne sunt cunoscute şi, prin urmare, sunt
inconştiente. Şi ce este nelimitat în experienţa ta? Tot nimic, pentru că
toate obiectele sunt dependente de timp şi spaţiu.
Definiţia sat-chit-ananta neagă posibilitatea ca Sinele să fie
vreun obiect. Pentru că nu este un obiect, trebuie să fie chit, conștiința,

34
cunoscătorul obiectelor. Şi pentru că este cunoscătorul obiectelor, nu
este afectat de ele. Deci Sinele este cunoscut a fi ananda, nelimitat.
Prin aceste cuvinte, devine clar ceea ce nu suntem noi, Sinele:
nu suntem un obiect, o entitate sau vreo formă a experienţei. Şi
gândindu-ne la implicațiile acestei descrieri, devine clar ceea ce
suntem: conștiință nelimitată care cunoaște toate obiectele.
Când ajungem la această concluzie nu înseamnă că am
devenit Sinele. Ci că am înţeles ce este Sinele şi că suntem deja
Sinele.
Cunoașterea de sine este doar o chestiune de cunoaştere sau de
recunoaștere (înţelegere) și nu una de devenire (acţiune). De aceea
cuvintele te pot duce la asta, iar acțiunile nu. Cuvintele pot aduce
cunoaştere, înlăturând ignoranța (necunoașterea), dar acţiunile nu,
pentru că acţiunea şi ignoranţa nu pot coexista. O persoană aflată sub
influenţa ignoranței poate face orice acţiune pentru a obţine, schimba
sau scăpa de obiecte. Dar, pentru că Sinele nu este un obiect, el nu
poate fi obţinut prin nicio acţiune. Sinele se poate “obține” doar prin
cunoaşterea faptului că deja "îl avem", deoarece eram Sinele, dar nu
cunoșteam asta.

CREATORUL ŞI CREAȚIA
Cum poate exista creaţie (non- sine) când sinele este lipsit de
dualitate, neschimbător şi lipsit de acțiune?
Este o întrebare justificată, pentru că după ce am folosit
discriminarea pentru a înlătura convingerea că obiectele sunt reale (şi
că am putea avea vreo legătură cu ele) încă percepem dualitatea
fundamentală sine / non-sine. Pentru că realitatea nu este duală, trebuie
să cercetatăm mai în profunzime non-sinele.
Pentru a face acest lucru, Scriptura consideră non-sinele altfel
decât înainte: individul, creația şi creatorul. Pentru început explică
natura Creatorului şi cum ia ființă creația şi individul. Apoi
demonstrează că individul nu este separat de creație şi după aceea arată
că individul şi Creatorul nu sunt diferite de Sine, facilitând astfel
cunoaşterea Sinelui.
Cauza confundării Sinelui cu o mulțime de lucruri este maya
(iluzia), o putere care depinde tot de Sine pentru existenţa aparentă.
35
Iluzia face imposibilul posibil, adică face Sinele să pară că este o
multitudine de obiecte diferite. Numai că iluzia este tot un obiect, care
trebuie conștientizat pentru a exista.
Dar obiectele sunt efemere şi mereu în schimbare; deci, ele nu
sunt reale. Şi, pentru că obiectele nu există de la sine (nu au o existența
independentă), depind de altceva pentru a exista. Singurul factor în
afară de obiecte este observarea (conștiința), astfel încât ceea ce pare a
fi obiect trebuie să fie în realitate conștiința. Să examinăm un obiect, un
scaun, de exemplu pentru a descoperi realitatea acestui lucru. Logica
acestui exemplu poate fi aplicată nu numai obiectelor fizice, ci și
obiectelor subtile cum ar fi gândurile, pentru că sunt tot obiecte
observate.
Deci, la ce ne referim atunci când spunem că “ăsta este un
scaun”? La o privire mai atentă vom vedea nu este scaun, ci numai
lemn. Este real lemnul? Nu, deoarece lemnul este o adunătură de atomi.
Atomii sunt reali? Nu, pentru că sunt făcuți din protoni, neutroni si
electroni, care la rândul lor sunt realizați din cuarci si diverse alte
particule subatomice. Disecând în continuare, totul se transformă în
spaţiu. Deci, la sfârşitul cercetării scaunului, tot ceea găsim este spaţiul.
Spațiul este real? Dacă ar fi fost, ar fi existat în mod independent. Dar
nu este real, pentru că spaţiul nu există decât dacă este observat. Deci,
nu există decât în prezenţa conștiinței. Dacă spatiul nu este conştient,
conştiinţa nu poate apărea din spatiu. Deci, spaţiul apare din conştiinţă
şi, în cele din urmă, nu este altceva decât conştiinţă.
Aplicând această metodă de deconstruire a obiectelor ne dăm
seama că ele se transformă în conştiinţă, adică în Sine. Experienţa este
doar o aparență, care este de fapt Sine. Este similar gândului că
observăm un val când, de fapt, nu vedem decât apa; un inel, când nu
vedem decât aurul sau un tricou, când nu vedem decât bumbac.

Cum evoluează iluzia în creație?

Iluzia este compusă din trei tendințe primordiale (gunas): sattva,
rajas şi tamas. Din ele evoluează cinci elemente (spatiu, aer, foc, apă,
pământ), în formele lor subtile, non-fizice. Corpul subtil se dezvoltă din
aceste elemente subtile. Cele cinci elemente se divizează şi se combină,
până când apar formele brute de elementelor. Din elementele brute se
36
dezvoltă lumea și corpul brut. Deci, există o unitate între individ şi
univers, ambele fiind compuse din cele cinci elemente (materie) şi, prin
urmare, nu sunt diferite.
Așa cum am menţionat anterior, corpul cauzal este potenţialul
nemanifestat pentru minte si corp. Dar, doar o parte din corpul cauzal
este potenţialul nemanifestat al tuturor trupurilor, minţilor şi al întregii
creaţii. Cealaltă parte, iluzia (maya) este creatorul, fiind compusă din
trei factori necesari pentru a crea: cunoaşterea (sattva), puterea (rajas) şi
substanţa (tamas).
Să ne gândim la ce este necesar pentru a construi o casă. În
primul rând trebuie să avem cunoştinţe şi calificare în construcții,
pentru a elabora un proiect. Acest lucru este sattva. Dar cunoștințele și
aptitudinile sunt inutile dacă nu avem putere sau energie pentru
construire în sine. Această putere este rajas. Dar cunoştinţele şi puterea
de a construi nu ne sunt de nici un folos dacă nu există materiale cu
care să construim. Ele sunt reprezentate prin tamas.
Iniţial, aceste trei tendințe se manifestă sub forma celor cinci
elemente. Cele cinci elemente reprezintă un mod de a descrie materia.
Iniţial, ele sunt în formele lor subtile, care ar putea fi considerate ca
fiind energie, materie în formă non-fizică. Corpurile subtile sunt
formate din elemente subtile. Apoi, când elementele subtile se
divizează şi se recombină devin elemente brute (materia fizică) din care
se formează corpul şi universul.
Acest proces complex este descris detaliat în Scriptură, aici
fiind doar prezentat pe scurt. Ideea de bază a Scripturii este că individul
şi creația, în ambele lor aspecte (subtil şi brut), sunt doar materie, cele
cinci elemente. De ce este important acest lucru? Pentru că experiența
pare ca o delimitare între noi şi lume. Astfel, lumea este văzută separată
și diferită de noi. Dar în realitate, nu există nicio distincţie între materia
care compune corpul şi mintea şi materia care compune lumea. Din
punct de vedere al materiei, creația şi individul sunt una şi aceeaşi; ele
nu sunt nici separate și nici diferite.
Un alt aspect pe care îl vom descoperi, când cercetăm mai
profund: din moment ce materia este inertă şi inconştientă, nu poate să
se aranjeze singură într-o creaţie. Astfel, este dedusă existenţa unui
Creator conştient, inteligent. Deci, imediat după determinarea unității
37
creației şi individului, se ajunge la o altă dualitate: Creatorul şi creaţia.
Pentru a-i dovedi falsitatea, textul explică natura creatorului şi a creației
(individul).

CREATORUL
Sinele în asociere cu iluzia (maya) este Creatorul (numit
Ishvara în Scriptură).
Deşi maya conţine toată cunoaşterea şi puterea necesare pentru
a crea, ele sunt inexistente fără conştiinţă. De aceea, se spune că
Creatorul, Isvara, este iluzia asociată cu Sinele. Deci, Sinele lipsit de
acțiune nu poate crea fără iluzie şi iluzia nu poate crea fără Sinele
conştient.
În general, Creatorul poate fi considerat atât inteligența care
creează şi susţine creația, cât şi creația în sine. Un exemplu des folosit
este păianjenul, pentru că el este atât inteligența care creează plasa, cât
şi substanţa plasei în sine. Cu toate acestea, spre deosebire de păianjen
care se poate desprinde de plasa sa, Creatorul nu poate fi separat
niciodată de creația sa deoarece este una cu ea. Un mod mai cuprinzător
de a ne gândi la Creator este lumea internă şi externă. În acest fel,
Creatorul este atât experiența trăită cât și creatorul şi susţinătorul
acestei experienţe.

PERSOANA (JIVA)
Corpul subtil care se identifică din ignoranță cu corpul brut
este numit persoană (jiva). Fără o cercetare corectă, persoana
crede despre sine că este diferită și separată de Creator și de restul
creației.
În esenţă, persoana este conştiință întrupată. Dar, cum poate fi
reală, dacă corpul şi mintea sunt obiecte inconştiente? Ego-ul, un gând
inconștient despre individualitate şi proprietate, apare în minte și
pretinde că, corpul şi mintea sunt Sinele, creând aparenta
individualitate. Dar ego-ul este ireal, ca și mintea şi corpul presupus
separate cu care se asociază.
Atunci când Sinele este asociat cu iluzia şi cu ignoranţa, pare a
fi Creatorul şi persoana, chiar dacă în realitate ele sunt același lucru:
conștiință fără formă. Atât Creatorul, cât şi persoana sunt ireale,
38
depinzând de Sine pentru a exista. Fiind ireale, chiar și asocierea lor (a
Creatorului și a persoanei) cu Sinele este ireală. Deci, Creatorul și
persoana sunt unul și același lucru, adică observare sau conștiință.
Pe lângă asta, între două obiecte ireale nu poate exista nicio
diferență reală. Un alt mod de a privi lucrurile este următorul: și
Creatorul și persoana depind de Sine pentru a exista, deci, sunt Sine.
Deoarece ești Sinele, și Creatorul și persoana sunt tot Sine. Dar Tu,
Sinele ești întotdeauna neafectat și independent de ceea ce pari a fi. Tot
ce pari a fi este ireal, dar tu nu poţi fi ireal, pentru că exiști permanent
observând toate schimbările irealului. Deci eșt real, Sinele, conștiința
existentă independent, neschimbătoare, veşnică și nelimitată.
Iluminarea sau eliberarea apare când această cunoaştere devine
clară şi lipsită de îndoială.

Crearea și deconstruirea lumii brute și subtile

Vedanta abordează Creația în două moduri:
- Creația progresivă;
- Creația instantanee.

Creația progresivă (descrisă anterior) reprezintă abordarea

evoluționistă datorată ignoranței (necunoașterii), care provoacă așa-
numita Maya (iluzia). Prin Maya apar tendințele corpului cauzal din
care se dezvoltă cele cinci elemente subtile, care alcătuiesc corpul
subtil. Elementele subtile, în anumite combinații, crează elementele
brute, care alcătuiesc tot ce compune lumea fizică. Această abordare
este potrivită pentru cei care află pentru prima dată despre Sine și iluzia
lumilor (brută și subtilă). Este destinată celor care încă nu sunt “copți”
pentru înțelegerea Realității sau, mai bine zis, care încă cred că
lucrurile (subtile sau brute) există independent de observarea sau
cunoașterea lor. Ei încă mai consideră că lucrurile au o existență
proprie, neputând să îşi dea seama că izvorăsc dintr-o o unică sursă,
care este izvorul existenței tuturor aparențelor.

Prin creația instantanee se înțelege apariția simultană a celui

care percepe, a percepției și a obiectului perceput. Toate experiențele
apar și dispar instantaneu odată cu tot ce este implicat în ele
39
(observatorul, observarea și lucrurile observate). Abordarea creației
instantanee le transformă pe toate trei în cunoaștere pură. Asta
înseamnă că nimic nu există decât dacă este (observat) cunoscut.
Această abordare este destinată celor care și-au dat seama care este
Realitatea. Spre deosebire de abordarea creației progresive, această
abordare nu implică nicio credință, totul fiind bazat pe cunoașterea
directă a experienței. Este numită Advaita-Vedanta, pentru a evidenția
nondualitatea experiență-obiecte.
Abordarea creației instantanee este o sinteză a Vedantei clasice,
apărută pentru a facilita și eficientiza discriminarea, și a o face foarte
ușor de asimilat. Prin discriminarea și contemplarea specifice acestei
abordări “culoarea" este demonstrată a fi una cu "vederea", sunetul cu
“auzirea”, mirosul cu “mirosirea” etc., toate astea fiind una cu
observarea (conștiința). Nici percepțiile și nici obiectele lor (brute sau
subtile) nu există dacă nu suntem conștienţi de ele. Odată cu această
perspectivă, dispare sentimentul de “eu” care percepe și percepția
“mea” devine percepție pură, în care nu este implicat niciun individ
care să perceapă. Astfel, ne dăm seama că suntem una cu Sinele,
Conștiința sau Realitatea. Datorită eficienței și simplității ei, această
abordare mai este numită și “Calea directă” sau “Calea cunoașterii
directe”.
Calea cunoaşterii directe validează “creaţia instantanee”,
permiţându-ne să ne dăm seama că “nimicul” demonstrat de creaţia
progresivă (prin discriminarea de tip “neti-neti”) este de fapt
completitudinea şi sursa tuturor aparenţelor şi că ele nu sunt separate de
noi. Astfel ne dăm seama că tot ce percepem este real şi că noi suntem
sursa şi esenţa a ceea ce observăm, numai că ceea ce observăm nu este
aşa cum credeam până acum. Deconstruirea înseamnă eliminarea
caracteristicilor obiectelor care nu sunt cunoscute direct, ajungând la o
cunoaştere profundă a realităţii, esenţei şi existenţei aparenţelor pe care
le observăm.
Prin separarea indusă de discriminarea aplicată în “Creaţia
progresivă” apărea și se menţinea o senzaţie de respingere permanentă
a lucrurilor. Astfel, unii dintre noi ajungeau să se simtă total separați de
lume și de cei din jur, începând să perceapă o înstrăinare profundă.
“Creaţia instantanee” ne dovedeşte instantaneu că lucrurile sunt una cu
40
observarea lor, adică cu noi înşine. Asta duce la o acceptare completă şi
la eliminarea treptată a conflictelor apărute la nivel mental.
Calea cunoașterii directe ne face să ne dăm seama că aparenta
lume nu înseamnă altceva decât percepții, gânduri și sentimente, care se
concretizează instantaneu în aparenta lume independentă (inexistentă
nici anterior și nici ulterior lor) și influenţează simultan chiar mintea
care le-a creat. Crearea lumii nu este o consecință a voinței, ci o apariție
instantanee involuntară și fără nicio legătură cu altceva. Voința (tot o
apariție instantanee) este doar o funcție mentală, caracteristică aparentei
lumi create mental. Dacă creația ar fi fost o consecință a voinței, atunci
lucrurile care produc durere nu ar mai exista.
Această abordare ne arată într-un mod simplu că nivelele brute
și subtile (chiar dacă sunt iluzorii) sunt distincte si separate unul de
altul. Cel brut nu poate fi perceput de cel subtil și cel subtil nu poate fi
perceput de cel brut. Le cunoaștem pe amândouă, pentru că nu facem
parte din niciunul, fiind dincolo de ele și de manifestările lor. Ambele
apar și dispar pe un fundal permanent, cunoscător stabil și
neschimbabil.
Subiectul și obiectele unei experiențe sau stări nu apar
independent, în mod individual, pentru că ele răsar și dispar simultan.
Să luăm drept exemplu visătorul și visul. Dacă dispare visătorul,
dispare orice experiență sau obiect din vis. În mod similar, în starea de
veghe, mintea și lumea sunt apariții simultane.
Abordarea “Căii directe” relevă metode foarte simple pentru
deconstruirea aparentei realități. Aceste metode implică adoptarea
perspectivei corecte, pentru cercetarea minuțioasă a conținutului
oricărei experiențe. Dumnezeu ne-a dat tot ce ne trebuie pentru a
cunoaște Realitatea. Astfel, orice experiență poate fi considerată
reprezentativă pentru întreaga lume aparentă. Iar, cercetarea experienței
(a oricăreia dintre ele) ne face să ne dăm seama de faptul că conținutul
ei nu este altceva decât observare pură sau conștiință.
Dar, acest lucru este posibil numai atunci când am înțeles că
propria noastră natură reală este conștiința pură și liniştea desărşită,
abordând aparențele din această postură. Atunci când cineva este în
postura observatorului neutru, în perspectiva conștiinței, lumea este
văzută ca iluzie sau vis. Numai că această cunoaștere profundă nu face
41
iluzia să dispară. Continuăm să percepem experiențele și aparentele lor
obiecte, numai că acum știm că sunt pur și simplu un miraj. Mai simplu
spus, visul continuă, dar acum știm cu certitudine că este un simplu vis.

RAȚIONAMENTUL SUPERIOR
Deconstruirea aparentei materialități se face folosind
“RAȚIONAMENTUL SUPERIOR” al lui Sri Atmananda. Ce este
“RAȚIONAMENTUL SUPERIOR”? Este simpla observare că
niciun obiect nu apare separat de perceperea lui și nici obiectul și
nici perceperea nu există dacă nu sunt observate.
Aplicat lumii fizice, acest raționament începe cu cercetarea
monoperceptivă (folosirea fiecărui simț separat de celelalte) a
obiectelor. Aceste mod simplu de percepere, ne face să descoperim că
simțul nu este separat de obiectul pe care îl percepe și că nici simțul și
nici obiectul lui nu există dacă nu suntem conștienți de ele. Astfel,
ajungem de fiecare dată la concluzia că nici simțurile și nici obiectele
lor nu există dacă nu sunt observate. Adică nimic nu există în lipsa
conștiinței. Acest mod de deconstruire ne duce instantaneu la concluzia
că totul este observare (conștiință), fără să ne mai folosim de nicio
credință.
Avansând cu deconstruirea, obiectele sunt cercetate folosind
interacțiunea simțurilor. Și acest mod de cercetare ne va duce la aceeași
concluzie: că nimic nu există dacă nu este observat. Aplicat corpului
fizic cu care ne identificăm, raționamentul superior ne arată că nici el
nu este altceva decât conștiință, neputând exista dacă nu este observat.
Aplicat lumii subtile (adică minții), acest raționament ne relevă faptul
că orice manifestare mentală este conștiință și nu poate apărea în lipsa
ei.
Chiar dacă par simple, concluziile acestui raționament pot fi
deseori greșite prin implicarea minții. De aceea, înainte de a vă trece la
partea practică, vă voi prezenta unele dintre intervențiile minții care pot
denatura cercetarea sau vă pot face să trageți concluzii greșite.

42
 Depășirea capcanelelor minții
Mintea nu vrea decât să gândească şi iar să gândească, tot
timpul. Normal! Asta face! Nu trebuie condamnată pentru asta.
Atunci când aplicăm metodele de contemplare, mintea va avea
tendința de a-şi băga nasul, pentru a strica totul, așa cum se întâmplă
mai mereu în meditaţie. Sau când suntem deranjați de gânduri aiurea
în momentele care avem nevoie de concentrare maximă. Este ceva
obișnuit și normal, care i se întâmplă oricui. Dacă ni se întâmplă
asta, trebuie să acceptăm situația fără a-i opune rezistență, fără a ne
revolta și fără a încerca să schimbăm starea de fapt. Însă, de fiecare
dată când se petrece aşa ceva, trebuie să observăm și să acceptăm tot
ce apare, încercând să vedem de unde au apărut și să-l găsim pe cel
care le cunoaște.
După practicile de început și de acomodare cu cunoașterea pe
care o vom asimila, vom învăța cum să adoptăm perspectiva
observatorului neutru sau a conștiinței. Ori de câte ori intervine
mintea și încearcă să își facă de cap, va trebui să revenim la această
postură, evitând atașarea de manifestările mentale. În acest fel
intervențiile minții se vor împrăștia ca fumul în vânt.

Metode de evitare a influenței nedorite a minții

Evitarea identificărilor și atașamentelor

După o anumită perioadă vom observa un sentiment de fericire
fără motiv, care poate apărea în timpul aplicării practicilor,
constatând cu dezamăgire că dispare după terminarea lor. Acest
lucru se întâmplă atunci când apar de nicăieri gânduri despre
rezolvarea anumitor probleme sau o frică, o anxietate sau o emoţie
care nu are nicio legătură cu contemplarea în care ne aflăm. Nu
trebuie să ne lăsăm influențați de astfel de situații; este ceva normal!
Pe măsură ce practicăm ne vom da seama că devenim din ce în ce
mai conștienți de ceea ce cunoaștem în mod direct, eliminând din ce
în ce mai ușor identificările greșite și atașamentele.
Asumarea identității reale (de fapt a non-identității) și
eliberarea de atașamente este o deprindere care se aplică mai întâi
43
situaţiilor uşoare, iar apoi, treptat celor din ce în ce mai dificile.
Ideea este să rămâneți identificați cât mai mult timp cu conştiinţa
pură sau cu observatorul neutru. Însă, nu trebuie să vă condamnați
singuri dacă nu se întâmplă chiar aşa. Aplicând „raționamentul
superior” din postura de observator neutru (lucru care va deveni o
obișnuință odată cu aplicarea metodelor) veți deconstrui automat
experiențele, chiar și pe cele mai dificile și mai greu de suportat,
realizând instantaneu ce găsiți în ele. Vă veți da seama imediat că
lucrurile care tind să vă influențeze sunt niște proiecții mentale care
nu au nicio legătură cu realitatea.
Aceste metode pun un mare accent pe contemplare, interogare
și repetiţie. Poate că nu toate sunt relevante pentru cineva, dar
fiecare dintre ele duce către același lucru: Sinele, Adevărul,
Conștiința sau oricum ați vrea să-i spuneți. Toate exercițiile sunt
niște căi de a ajunge la Adevăr prin diferite abordări. O abordare îl
poate face pe cineva să îşi dea seama de Adevăr, în timp ce pentru
altcineva nu are niciun efect. Trebuie să aveți în vedere faptul că
pentru a ajunge la realitate trebuie să înlăturați mai multe învelișuri.
Cel mai important lucru este să vă aduceți aminte cât puteți de
des de obiectivul exercițiilor. Pentru o asimilare cât mai profundă
puteți adopta orice semn care să vă aducă aminte de Adevăr: peisajul
care se derulează în jur când sunteți în mișcare, vederea unei
anumite culori, ciripitul unei păsări sau sunetul unui claxon, un
miros plăcut, un gust răcoritor, imaginea din oglindă, etc. Cu cât
adoptaţi mai multe astfel de semne, cu atât vă aduceți aminte mai
des că sunteți conştiinţă.

Evitați logica!
Nu încercați să aplicați logica în timp ce practicați aceste
metode! Încercați să o evitați cât mai mult sau să o ignorați; logica
este foarte folositoare în foarte multe cazuri, dar nu și aici. Ele ar
trebui să vă ducă undeva dincolo de minte, iar gândirea logică nu
poate face asta. Este ca şi când ați fi în ceață şi încercați să vă
orientați după un anumit reper, fără să îl puteţi localiza cu precizie.
Aşa că, dacă observați că mintea intervine prin aprecieri, etichetări

44
sau alte manifestări specifice ei, treceți-le cu vederea şi încercați să
găsiți locul din care au apărut și pe cel care le-a observat.
De exemplu, pot apărea gânduri de genul: ”Dacă toţi suntem
unul, de ce nu pot privi prin ochii tăi sau ai altcuiva?”; „Dacă eu
sunt Sinele, de ce mai simt durere?”; „Dacă sunt liber și complet, de
ce mai am nevoie de alcool pentru a-mi alunga gândurile negre?”
Când începeți să gândiți astfel de lucruri, treceți-le cu vederea, apoi
întrebați-vă: ”Cui i-au apărut gândurile astea? De unde au apărut?
Cine este conştient de ele?”

Evitați evaluările și tendințele de a critica

Așa cum v-am mai spus, aceste metode nu pot fi eficiente
dacâr dacă le practicați cu o minte deschisă. La început s-ar putea ca
mintea să intervină foarte des, evaluând fiecare idee, apreciind-o sau
argumentând contra ei. Nu vă demoralizați! Când vă dați seama că
sunteți într-o astfel de situație, opriți-vă! Îndreptați-vă atenția către
un lucru plăcut sau gândiți-vă la un loc în care v-ați simțit bine. Apoi
citiți iarăși metoda, urmând indiciile fără a lăsa mintea să intervină.

Evitați distragerile
Pentru ca atenția să nu vă fie atrasă de alte lucruri, evitați să
ascultați muzică sau să priviți la televizor în timp ce citiți. De
asemenea, este indicat să cițiți în locuri liniștite, eliminând
posibilitatea de a fi întrerupt de telefon, alarma ceasului, sau soneria
de le intrare.
Dacă liniștea vă este stricată de ceva, întrerupeți lectura pentru
moment, revenind mai târziu, când factorul perturbator a dispărut.

Ce studiem când aplicăm metodele?

Obiectul cercetării noastre este experiența. Simpla experiență
pe care o trăim în viața de zi cu zi. Vom cerceta în detaliu fiecare
aspect al experienței, indiferent dacă este la nivel brut sau la nivel
subtil. Vom aborda aspectele cele mai întâlnite în experiențele trăite
până acum începând cu credințele și conceptele simple, pe care nici
măcar nu le băgăm în seamă. Continuăm apoi cu obiectele
simțurilor, după care vom cerceta toate caracteristicile persoanei cu
45
care ne identificam până acum. Va urma cercetarea celor mai
importante manifestări ale minții, pentru ca în final să abordăm cele
mai greu de înlăturat convingeri și credințe.

46
 Metoda eliminării proiecțiilor mentale
Cât de reale sunt caracteristicile și numele lucrurilor?
Această metodă poate fi practicată în orice perioadă a zilei și
în orice conjunctură, cu condiția ca mintea să fie liniștită. Pentru
început este bine să o practicați în locuri familiare și liniștite: acasă,
în parc etc., după care poate fi practicată și în zone aglomerate.
Încercați să faceți acest exerciţiu ori de câte ori vă aduceți aminte.
Priviți unul dintre obiectele din jurul vostru. Probabil că
imediat ce v-ați fixat privirea asupra lui l-ați și denumit și i-ați
asociat unele caracteristici. S-ar putea să-l considerați un lucru bun
sau rău, folositor, dăunător sau inutil, mare sau mic, dur sau moale,
cald sau rece și așa mai departe. Numai că experiența nu vă arată
nimic din toate astea. Nu credeți? Priviți foarte atent acel lucru.
Găsiți undeva în lucrul în sine sau are atașată vreo plăcută pe care să
scrie ceva de felul: nume, caracteristică sau dimensiune? Când
priviți acel lucru cu o minte liniștită, găsiți așa ceva atașat lui? Nu
încercați să găsiți argumente pro sau contra și nici să etichetați în
vreun fel cuvintele mele. Doar priviți acel lucru și dați-vă seama ce
vedeți. Nu cumva vedeți doar un simplu lucru, care nu are înglobat
nici nume, nici caracteristici și nici dimensiuni? Unde anume în acel
lucru găsiți numele, caracteristicile sau dimensiunile?
Nu prea sunteți convinși de adevărul spuselor mele, nu-i așa?
Priviți la alt lucru din jur. Căutați cu atenție numele, caracteristicile
și dimensiunile. Nu aiurea, ci chiar în lucrul respectiv! Le-ați găsit?
Dacă așa credeți, cum arată? Ce culoare are acel nume? Ce miros are
acea dimensiune? Ce formă are acea caracteristică? Repetați
cercetarea și asupra altor obiecte. Veți descoperi că niciunul dintre
ele nu are vreun nume, caracteristică sau dimensiune.
Acum, închideți ochii și gândiți-vă la o persoană apropiată.
Dacă aveți la îndemână o fotografie a ei, ar fi și mai bine. Probabil
că privind imaginea persoanei respective, credeți că are un nume,
atribute și calități. Unde anume găsiți toate aceste lucruri când priviți
imaginea acelei persoane? Are tatuat pe undeva numele, atributele
sau calitățile? Are vreo etichetă agățată pe undeva pe care să scrie
toate astea? Dacă nu ați găsit nimic de acest fel, de ce credeți că acea
persoană se numește așa sau că are acele calități sau atribute? Dacă
47
totuși vi se pare că ați găsit numele sau caracteristicile, cum le puteți
descrie? Ce culoare are numele? Ce gust are caracteristica? Cum
arată un atribut?
Imaginaţi-vă cum ar fi viaţa dacă niciunul dintre lucrurile din
jur nu ar avea nume şi nu ați putea să-l descrieți prin nimic. Cum ar
fi dacă nu ar exista atributul de bun, rău, util, dăunător, ușor, greu
lung, scurt, etc.? În lipsa lor, persoanele ar fi diferite decât sunt? În
lipsa caracteristicilor, nu ar mai exista? Are vreo persoană (oricare)
nevoie de vreun atribut pentru a există?
Imaginaţi-vă cum ar fi viaţa dacă niciuna dintre persoane nu ar
avea nume şi nu ați putea să le descrieți prin nimic. Cum ar fi dacă
nu ar exista atributul de părinte, copil, soț sau soție, prieten, rudă
etc.? În lipsa lor, cei apropiați ar fi diferiți decât sunt? În lipsa
acesor atribute, ei nu ar mai exista? Are vreo persoană nevoie de
vreun atribut pentru a există?
Când sunteți într-o aglomerație priviți în jur cu o atenție
difuză, fără să vă fixați privirea asupra nicunui obiect sau persoană.
Priviți atent și încercați să descoperiți vreun nume, caracteristică sau
atribut. Găsiți așa ceva atașat vreunei persoane sau vreunui lucru?
Nu, dar probabil că în minte vă apar o mulțime. Plimbați-vă încet
privirea asupra a tot ce există în jur, ignorând aparițiile minții
(etichete, nume sau caracteristici). Numele etichetele și
caracteristicile nu apar la nivel fizic, ci numai la nivel mental, deci
nu există nicio legătură între ele decât cea presupusă de minte.
Priviți atent în jur! Cât de influenţat aţi fi de absența oricăror
nume sau caracteristici ale lucrurilor sau persoanelor din jur? Cât de
influențate sunt lucrurile și persoanele din jur de numele și
caracteristicile pe care le acordați?
Acum, gândiți-vă la propria voastră persoană. Puteți chiar să
priviți o fotografie sau să vă priviți în oglindă. Unde anume găsiți
vreo însemnare sau vreo etichetă pe care să scrie numele,
caracteristicile sau calitățile? Sau chiar defectele? Dacă vi se pare că
există, cum le-ați descrie? Ce culoare are numele propriu? Ce gust
are înălțimea? Sau bunătatea? Sau răutatea? Și așa mai departe...
Acum, știind că nu aveți niciun nume, vi se pare că sunteți

48
altcineva? Vi se pare că v-ați schimbat față de cum erați acum un
minut? Cât de mult vă influențează numele sau calitățile?
Aplicați această metodă ori de câte ori aveți tendința de a
eticheta sau judeca. Veți vedea rezultatul.

Metoda observării pure sau a conștientizării

Poate fi practicată în orice perioadă a zilei și în orice
conjunctură. Pentru început practicați-o într-un mediu liniștit și
familiar, apoi în medii aglomerate sau în situații mai agitate.
Încercați să aplicați metoda ori de câte ori vă aduceți aminte.
Încercați să fiți conștienți de cât mai multe din lucrurile și de
persoanele din jur. Nu vă fixați atenția asupra nicunei persoane și a
nicunui obiect în mod deosebit. Doar fiți conștient de tot ce puteți
percepe prin simțuri. Încercați să deveniți conștient de senzațiile
vizuale, de sunete, de mirosuri, de gusturi, de senzațiile de așezare
pe scaun sau de senzațiile de contact ale picioarelor cu solul. Sau de
senzațiile date de adierea vântului sau de căldura soarelui. Observați,
de asemenea, apariția gândurilor, a sentimentelor sau a emoțiilor.
Observați că mereu sunteți conștienți de ceva și că,
conștientizarea pare că se deplasează odată cu atenția, de la un lucru
la altul, de la o persoană la alta, de la o senzație la alta.
Dacă sunteți într-un mediu liniștit, închideți ochii și îndreptați-
vă atenția către locul din care se presupune că observați, sau
conștientizați, adică câtre centrul capului. Mențineți-o cât mai bine
focalizată către acel loc și remarcați cum toate celelalte lucruri
dispar, inclusiv atenția, dar tot sunteți conștient.
Asta vă demonstrează că conștientizarea există și în lipsa
atenției și a lucrurilor pe care se focalizează. Sunteți conștient de
absența tuturor gândurilor, lucrurilor, senzațiilor și sunetelor, chiar și
de absența atenției.
Există vreun moment când nu sunteți conștient? Asta nu
înseamnă să observați dacă nu sunteți conștienți de ceva, ci dacă nu
sunteți conștienți deloc.
Ați putea să nu fiți conştienți? Observați că în fiecare moment
sunteți conştienți de ceva sau de nimic.
49
 A fi conștienți nu înseamnă să fiți conştienți de ceea ce vreți,
ci pur şi simplu că observați. Ce? Orice! Chiar și nimic, dacă nu este
nimic de observat. Înseamnă să observați inclusiv gândurile care vă
distrag complet atenţia de la lucrul vă preocupa. Sunteți conștienți
chiar când vi se pare că sunteți pierduți într-un răsărit de soare, în
contemplarea unei păsări în zbor sau a unei sălcii care dansează în
furtună.
Sunteți conştienți şi când păreți striviți de gândurile negre; și
când sunteți paralizați de frică; şi când sunteți cuprinși de furie; şi
când ucideți o gâză despre care mintea vă spune că nu are dreptul să
trăiască. Pentru că toate astea nu ar exista dacă nu ar fi observate.
Dar sunteți conștienți și când nu mai este nimic de observat.
Sunteți conștienți de golul dintre gânduri, pe care îl descrieți odată
cu apariția primului gând. Sunteți conștienți chiar și de somnul
profund pe care îl descrieți la trezire prin: „Nu mai știu nimic1”.
Pentru că nimic din toate astea nu ar exista dacă nu ar fi observate.
Încercați să vă amintiți o clipă în care nu ați fost conştienți.
Cum ar fi să nu fiți conștienți? Căutați prin memorie o astfel de
clipă, în care nu ați fost conştienți. Și dacă credeți că ați găsit un
astfel de moment, cum de sunteți conștienți de acea absență a
conștientizării? Sau, mai bine zis, cum de sunteți conștienți că nu ați
fost conștienți de nimic?
Puteți să nu fiți conştienți? Vi se pare că puteți alege să fiți
conştienți sau nu? Nu confundați observarea sau conștientizarea cu
atenţia pe care o îndreptați către ceva care vă preocupă. Doar vedeți
dacă puteți alege să fiți sau să nu fiți conştienți.
Vi se pare că observarea este o funcţie mentală pe care o
folosiți după dorinţă sau ea se face de la sine, fără niciun efort?
Repet, nu confundați observarea cu atenția! Pentru că observați chiar
și lipsa atenției.
La fel de conștienți sunteți și în vis. Nu credeți? Transpuneți-
vă într-unul din visele pe care vi le amintiți foarte bine şi încercați să
vă dați seama dacă a existat vreun moment al visului când nu ați fost
conştienți.
Acum, aduceți-vă aminte ce ați răspuns când v-ați trezit dintr-
un somn profund (fără vise) și când cineva v-a întrebat cum ați
50
dormit. Mai mult ca sigur că ați răspuns că ați dormit buștean sau că
nu mai știți nimic. Ambele răspunsuri arată faptul că nu ați observat
nimic, nici măcar un vis.
Cum de puteți afirma asta? Cum puteți spune că „nu știu
nimic”? Pentru a descrie ceva trebuie să fi cunoscut acel ceva. Așa
că, pentru a descrie acel nimic, trebuie să-l fi observat pentru a putea
vorbi despre el. „Nimic” înseamnă lipsa oricărui obiect, inclusiv a
celor subtile. „Nu știu nimic” înseamnă că ați observat lipsa tuturor
lucrurilor. Înseamnă că ați fost conștienți și în somnul profund, chiar
dacă atunci nu ați simțit sau perceput nimic, la fel ca în momentele
de liniște desăvârșită.
Acum, încercați să-l descoperiți pe cel care cunoaşte lucrurile
din jur, întrebându-vă : „Cine cunoaşte lucrul ăsta?” Încercați să-l
găsiți sau să-l localizați pe cunoscător sau observator. Dacă l-ați
găsit, cum îl puteți descrie? Aduceți-vă aminte că orice descriere
implică un lucru, iar orice lucru este ceva observat și nu observator.
Încercați iarăși să-l descoperiți pe cel care observă, pe cel care
conștientizează lucrurile. Ori de câte ori vi se pare că l-ați găsit,
încercați să-l descrieți. Dacă îl puteți descrie, nu ați găsit ceea ce
căutați.

Metoda atenției
Această metodă poate fi practicat în orice perioadă a zilei și în
orice conjunctură, dar într-un mediu liniștit și familiar. Încercați să o
aplicați ori de câte ori vă aduceți aminte.
Așezați-vă într-o poziție confortabilă, cu ochii închişi și
concentraţi-vă atenţia până la cel mai mic lucru pe care îl puteţi
observa: un gând, o emoţie, un sentiment sau un freamăt pe undeva
prin corp. Încercați să localizați acest lucru şi să-i stabiliți o poziţie
clară.
Acum, încercați să-l descoperiți pe cel care îl cunoaşte,
întrebându-vă : „Cine cunoaşte lucrul ăsta?” Încercați să-l găsiți sau
să-l localizați pe cunoscător sau observator. Dacă l-ați găsit, cum îl
puteți descrie? Aduceți-vă aminte că orice descriere implică un
lucru, iar orice lucru este ceva observat și nu observatorul. Încercați
51
iarăși să-l descoperiți pe cel care observă, pe cel care conștientizează
lucrurile. Ori de câte ori vi se pare că l-ați găsit, încercați să-l
descrieți. Dacă îl puteți descrie, nu ați găsit ceea ce căutați.
Acum deschideți ochii şi extindeţi-vă cât mai larg fascicolul
atenţiei, încercând să includeți cât mai multe din lucrurile pe care le
puteți percepe, prin orice simț. Includeți cât mai multe dintre
lucrurile pe care le puteți vedea. Acum încercați să-l găsiți pe cel
care vede...
Ce sunete puteți auzi? Puteți auzi ticăitul ceasului sau
zgomotul frigiderului? Sau poate unele sunete slabe care vin din
încăperile vecine sau din stradă... Îl puteți găsi pe cel care aude?
Ce arome se simt în aer? Poate un miros de cafea sau de
parfum... Cine percepe mirosurile astea?
Cum se simte senzația de ședere pe scaun? Dar cea simțită de
tălpi când stați în picioare? Încercați să-l găsiți pe observatorul
acestor senzații...
Faceți acest lucru până când vi se pare că atenția include tot ce
puteți percepe, inclusiv spaţiul în care apar lucrurile percepute
Încercați să remarcați dacă atenţia include toate lucrurile percepute
odată, sau pe rând. Din această „perspectivă” încercați să răspundeți
la întrebarea: „Cine este conştient de lucrurile astea?”, încercând să-l
găsiți sau să-l localizați observator sau pe cel care le conștientizează.
Acum repetați paşi anteriori contractând şi extinzând
fascicolul atenţiei. Vedeți cât de mult o puteţi contracta sau cât de
mult o puteţi extinde; cât de repede sau de încet o puteţi contracta
sau extinde? Extindeți-o, contractați-o de mai multe ori, ca şi cum
v-ați juca cu un elastic.
În cercurile „spirituale” această metodă este numită
„dezvoltarea conştiinţei”, dar ea nu este altceva decât o dezvoltare
cât mai largă a atenţiei. La sfârșitul fiecărui pas al acestei metode de
dezvoltare a atenţiei încercați să descoperiţi cunoscătorul sau
observatorul contractării sau extinderii ei.

52
 Metoda cunoaşterii directe şi a cunoaşterii indirecte
Această metodă poate fi practicată în orice perioadă a zilei și
în orice conjunctură, cu condiția ca mintea să fie liniștită. Încercați
să o aplicați ori de câte ori vă aduceți aminte.
Așezați-vă într-o poziție confortabilă într-un loc liniștit.
Vom începe cu cunoașterea directă. Ce puteți cunoaște direct?
Tot ce este perceput instantaneu, fără a vă baza pe amintiri,
imaginație, etichetare, evaluare, recunoaștere sau adăugarea de
caracteristici.Tot ce cunoașteți direct este real. Reveniți la observare.
Ce cunoașteți direct în experiență? Probabil că lumini, sunete,
mirosuri, gusturi, senzații tactile, senzații corporale, gânduri, emoții,
sentimente, etc.
Priviți, acum, experiența încercând să descoperiți ce puteți
cunoașteți indirect. Probabil că descoperiți păreri, interpretări,
etichetări, nume, caracteristici, localizări, aprecieri, intensități,
fabulații, recunoașteri, poziționări, gânduri reflexive sau automate și
tot ce este asociat observării pure sau cunoașterii directe. Toate astea
sunt realități virtuale.
Să vedem ce înseamnă observarea pură sau cunoașterea
directă. Orice puteți percepe instantaneu în orice experiență.
Observarea pură nu conține etichetari, judecăți, aprecieri,
poziționări, denumiri, caracteristici și nici reprezentările lor mentale,
caracteristicile lor sau gândirea la ele.
Faceți acest lucru: observați tot ce cunoașteți direct în acest
moment, ignorând interpretările, judecățile, aprecierile, denumirile,
etichetările, localizările, gândurile despre ele și alte asemenea
lucruri. Niciunul dintre lucrurile astea nu este cunoscut direct, fiind
doar niște atașamente mentale.
Cunoașterea directă este reală, în timp ce cunoașterea indirectă
este un fel de realitate virtuală. Dacă vă amintiți imagini din trecut;
dacă vă imaginați viitorul; dacă vă gândiți la ceva trecut; dacă vă
ignorați simțurile; dacă încercați să schimbați experiența; dacă
evaluați sau apreciați ceea ce percepeți; dacă poziționați, localizați și
apreciați ceea ce percepeți...toate astea înseamnă că sunteți atașați de
o realitate virtuală, iar cunoașterea este indirectă.

53
 Cunoașterea directă implică trăirea în prezent și necesita o
minte deschisă precum și acceptarea deplină a oricărei experiențe.
Asta înseamnă detașarea de concluzii, opinii, etichetări, evaluari,
judecăți, localizări și păreri.
Realitatea virtuală este un fel de transă. Pentru a vă trezi din
transă trebuie să puteți recunoaște când sunteți în transă și când nu.
Iată câteva indicii:
Sunteți atașați puternic de realitatea virtuală atunci când:
- sunteți frământați de gânduri;
- vă imaginați un eveniment viitor;
- retrăiți un eveniment trecut;
- vă gândiți cum să mențineți sau cum să schimbați ceva;
- vă gândiți cum ar fi dacă ați fi o altă persoană;
- vă gândiți cum ar fi viața dvs. dacă ați fi trăit în altă parte;
- visați cu ochii deschiși;
Sunteți între real și imaginar atunci când:
- evaluați;
- judecați;
- denumiți;
- evaluați;
- caracterizați;
- localizați;
- apreciați;
- respingeți;
Sunteți ancorați în realitate atunci când:
- vă dați seama câ se întâmplă una din chestiile anterioare;
- sunteți conștienți de orice observați în acel moment;
- vă dați seama că sunteți constienți;
Pe parcursul zilei încercați să vă dați cât mai des seama când
sunteți în realitate și când sunteți în realitatea virtuală. Imediat cum
v-ați dat seama de asta, încercați să-l găsiți pe cel care observă.

54
 Metoda ancorării în momentul prezent sau a detașării de
iluzie
Această metodă abordează amintirile sau imaginaţia. Se
bazează pe menținerea atenției în momentul prezent, fără a vă pierde
în trecut (în memorie), sau în viitor (în imaginaţie). Pentru început
este recomandat să o practicați în situațiile obișnuite sau neutre din
punct de vedere emoțional. Apoi aplicați-o în situații din ce în ce
mai dificile. Este o metodă foarte indicată în momentele când sunteţi
stresaţi sau când simţiţi negativităţi, impulsivităţi, anxietăţi sau
deprimări.
Orice aţi simţi în acest moment încercaţi să nu vă opuneți
sentimentului şi să nu încercați să scăpați de el. Încercați să nu
acționați în niciun fel asupra lui, însă, applicați-i următorul tipar:
Întreabați-vă: „dacă nu ar exista memoria, ce aș mai
recunoaşte? Dacă nu aş avea nicio amintire ce aş simţi în realitate în
acest moment?” Asta nu înseamnă să implicați mintea pentru a vă
fabrica un răspuns, ci să descoperiți răspunsul natural. Răspunsul
natural este evident de la sine. Cam la fel cu ceea ce simțiți când
sunteți întrebați: „Exiști?”, până să răspundeți.
Întreabați-vă singuri: „dacă nu aș apela la imaginaţie, ce aş
mai cunoaşte?”; „Dacă nu aş lua în seamă filmele mentale despre
viitor, ce aş mai simţi acum?”.
Ori de câte ori simţiţi că sunteţi absorbiţi de amintirea unui
eveniment trecut sau vă pierdeţi într-un film iluzoriu despre viitor,
remarcați că nici amintirea şi nici imaginaţia nu fac parte din
experienţa prezentă. Îndreptați-vă atenția către lucrurile din jurul
vostru și către senzațiile corporale, adică către ceea ce există în
experiența prezentă.
Acum, îndreptați-vă către cel care observă amintirile sau
filmele mentale. Dispare el odată cu amintirile sau filmele? Nu
cumva această neschimbare este cea care permite observarea tuturor
amintirilor, filmelor și descrierea lor. Dacă observatorul aparițiilor și
disparițiilor ar dispărea odată cu ele, cum ați mai fi conștienți de
ceea ce apare și dispare? Cum ați mai putea să descrieți o amintire
dacă v-ați schimba odată cu ea?

55
 A nu se înţelege greşit! Nu trebuie să vă formaţi credinţa că
memoria sau imaginaţia sunt mereu rele sau dăunătoare. De fapt, în
majoritatea cazurilor, sunt nişte instrumente mentale minunate, dar
sunt situaţii când devin foarte distructive. Acest exerciţiu se referă
doar la astfel de situaţii.

Metoda eliberării de control

Puteţi să o practicaţi de mai multe ori pe zi, mai ales când
sunteţi în mişcare. La început este recomandat ca exercițiul să fie
aplicat când sunteți într-un mijloc de transport. Nu când conduceți!
Apoi, aplicați-o când stați pe un scaun de birou cu role, rotindu-vă
ușor cu scaunul, privind cum vă apar detaliile încăperii prin fața
ochilor. Ulterior aplicați-l în mers, observând tot ce apare, mergând
pentru început cât puteți de încet, apoi cu viteza obișnuită.
Sunteți convinși că vă controlați experienţa conducând-o către
rezultatul dorit. Dar ce-ar fi dacă realitatea nu este asta? Ce-ar fi
dacă în realitate nu sunteți decât un simplu observator? Chiar dacă
sunteți convinși de faptul că voi controlați experiența, realitatea nu
este asta, pentru că nu puteți influența toți factorii care intervin în
desfăşurarea ei. Factorii care intervin sunt foarte complecși, iar unii
dintre ei ţin de nivelul cauzal, superior nivelului mental de la care se
încearcă controlul experienței. Astfel, dacă vă considerați o
persoană, nu puteți influența ceva superior vouă, iar dacă vă
considerați Sinele, nu aveți nicio caracteristică, nici măcar cea de a
acţiona în vreun fel. Deci, controlul este o calitate fictivă cu care se
împopoţonează cel care se consideră făptuitorul acțiunilor şi
beneficiarul rezultatelor lor, adică egoul.
Pentru ca această metodă să fie eficientă, ignorați gândurile
care spun că experienţa este condusă de „voi” sau de altcineva
(Dumnezeu, legile universului, Karma sau vreun personaj misterios).
Chiar nu contează dacă experiența este condusă sau nu de cineva.
Încercați pur şi simplu să vă simţiți ca şi cum ați fi conduși prin
experienţă; ca şi cum ați fi în interiorul unui vehicul (corpul) şi ați
privi lumea prin ferestrele propriilor voștri ochi.

56
 La început practicați această metodă atunci când sunteți într-
un mijloc de transport, ignorând mijlocul de transport și gândurile
care se referă la el. Priviți peisajul cu o atenție difuză, adică fără a vă
fixa asupra nicunu lucru anume. Observați cum totul vi se derulează
prin fascicolul atenţiei, începând cu lucrurile din exterior şi
terminând cu gândurile, sentimentele și senzaţiile mai puternice sau
mai slabe. Observați cum totul curge în jurul vostru, într-un flux
continuu; cum apare și dispare. Observați că experiența este într-o
permanentă schimbare și că această schimbare se face fără a necesita
controlul cuiva.
Observați cum toate lucrurile apar, se menţin o perioadă şi
apoi dispar. Acum, opriți-vă din mișcare, închideți ochii și observați
cu atenţie torentul gândurilor. Nu încercați să le etichetați sau să
pătrundeți în filmul lor; doar observați-le din exterior ca pe o bulă în
care există un film. Dacă vă surprindeți absorbit de acel film, dați-vă
seama de asta şi veţi ieşi din el, observând gândul din exterior.
Observați acest flux continuu al lucrurilor care apar și dispar
din experienţă şi încercați să remarcați că ele sunt observate, fără să
aibă nicio legătură cu voi, nici măcar atunci când vă ataşați de ele.
Adică atunci când vă fixați atenţia asupra lor sau când sunteți
absorbiți de ele. Imediat cum deveniți conștienți de un atașament, el
redevine ceea ce a fost, adică o simplă aparenţă trecătoare, și apoi
dispare.
Acum îndreptați-vă atenția către cel care observă aceste
schimbări. Se schimbă el odată cu schimbările din jur? Nu cumva
această neschimbare este cea care permite observarea tuturor
schimbărilor și descrierea lor. Dacă observatorul aparițiilor și
disparițiilor ar dispărea odată cu ele, cum ați mai fi conștienți de
schimbări? Cum ați mai putea să descrieți o schimbare dacă v-ați
schimba odată cu ea?

57
 Metoda detașării de identitățile false și de amintirile
deranjante (descoperirea copilului interior)
Este indicat să îl practicați imediat ce vă dați seama că vă
treziţi din somn, sau înainte de a adormi. Pentru a fi eficientă,
alocați acestei metode un timp de cca. 15 minute, după ce vă treziți
sau înainte de a adormi.
Când o practicați imediat după ce vă vă treziţi, încercaţi să nu
faceți mișcări rapide și nici să săriți din pat. Faceţi fiecare mişcare
cât de mai lent și aplicaţi metoda tuturor lucrurilor pe care le
observați. Aplicați-o inclusiv asupra imaginii pe care o vedeţi în
oglindă atunci când o priviți.
Când o practicați înainte de a adormi, încercați să o faceți cu
ochii închiși.
Imaginaţi-vă că v-ați născut de foarte puţin timp sau că ați
suferit o amnezie totală. Că sunteți cineva care nu recunoaște nimic,
nici măcar propria persoană.
Imaginaţi-vă că nu există nimic care să vă placă sau displacă;
că nu înţelegeți niciun sunet; niciun cuvânt sau nicio expresie
facială. Imaginați-vă că nu recunoașteți niciun lucru din jurul vostru;
că nu recunoașteți niciun cuvânt al vocii interioare; că nu
recunoașteți nicio imagine mentală; că nu urmăriți niciun lucru
plăcut şi că nu există nimic care să vă provoace frică; că nu aveți
nicio idee despre persoana voastră şi nici despre ceilalți sau despre
lume; că nu trebuie să faceți nimic, că nu aveți nicio grijă și că nu
aveți nicio obligație.
Imaginați-vă că nu recunoașteți nici măcar senzațiile simple:
cele asociate cu respirația; cele asociate cu mișcarea; cele asociate
cu foamea; cele asociate cu setea; cele asociate cu propriul corp.
Ce mai există dacă nu puteți recunoaște nimic? Adică, ce ar
mai exista în lipsa memoriei? Mai există lumea? Mai există persoana
cu care vă identificați până acum? Mai există vreo dorință? Mai
există vreo nevoie? Mai există vreo frică?
Acum îndreptați-vă atenția către cel care observă gândurile sau
filmele mentale amintire. Dispare el odată cu gândurile sau filmele
astea? Nu cumva această neschimbare este cea care permite
observarea tuturor gândurilor, filmelor și descrierea lor. Dacă
58
observatorul aparițiilor și disparițiilor ar dispărea odată cu ele, cum
ați mai fi conștienți de ceea ce apare și dispare? Cum ați mai putea
să descrieți un gând dacă v-ați schimba odată cu el?
A nu se înţelege greşit! Nu trebuie să vă formaţi credinţa că
memoria este mereu rea sau dăunătoare. De fapt, în majoritatea
cazurilor, este un instrument mental minunat, dar sunt situaţii când
devine foarte distructivă. Acest exerciţiu se referă doar la astfel de
situaţii.

Cam atât pentru început.

În următoarele cărți ale colecției veți descoperi metodele de
abordare a monoperceptivă a experienței, modul în care mintea
folosește interacțiunea senzorială pentru a proiecta atât lumea și
obiectele ei cât și propriul corp.
Ulterior mintea va fi disecată până la cele mai greu de
descoperit manifestări ale ei, cercetând realitatea celor mai profunde
credințe și convingeri. Veți afla cum să abordați cele mai puternice
tipare de reacție automată și de acțiune inconștientă.
Toate aceste metode vă vor îndrepta permanent către natura
voastră neschimbătoare de observator, readucându-vă de fiecare dată
în postura naturală de cunoscător neutru și neafectat de ceea ce
observă.
Ultimele cărți ale colecției vă vor prezenta metode pentru
detașarea rapidă de tiparele mentale, pentru a vă regăsi liniștea și
nelimitarea propriei ființe. De asemenea, veți putea aborda cu
ușurință dependențele, obsesiile, deprmările și atașamentele,
aplicând niște metode simple și eficiente.

Pentru lămuriri suplimentare puteți intra pe site-ul:

https://nondualitatea.wordpress.com/

și contacta la adresa de e-mail de la rubrica „Contact”.

59
 Dacă simțiți o dorință arzătoare de a vă descoperi mai
repede ființa și nu mai aveți răbdare până la apariția
următoarelor cărți ale colecției, puteți să vă înscrieți în
programul: „52 DE PAŞI PÂNĂ LA ILUMINARE”. Amănunte
despre program găsiți aici:

https://nondualitatea.wordpress.com/2017/06/24/programul-
52-de-pasi-pana-la-iluminare/

Pe toată durata programului și ulterior veți beneficia de

îndrumare permanentă, pentru a putea depăși obstacolele mentale
apărute pe calea către ființa voastră: CONȘTIINȚA.

60