Într-o altă lume nedescoperită,pe un continent sfânt,înconjurat de o apă aşa de cristalină încât te oglindeşti când
treci pe lângă aceasta şi care îţi redă perfect şi cele mai mici trăsături,o noua eră triumfătoare îşi deschide măreaţa
poartă,îşi aprinde fiecare luminiţă plină de speranţă a acelui oraş renăscut,ci nu o stinge!

Este de precizat că pe o planetă care se află printre stele,departe de alte planete,de Terra,de haosul lumii
pământene,de feţele haine împrăştiate prin mulţime,nu este totul mirific.

Acesta are în fiecare moment luminiţele aprinse,lumina reprezentând speranţă.Dar de ce are nevoie de speranţă?
Este foarte adevărat că într-o lume,în care totul pare feeric,cel puţin un copac îşi prinde rădăcini rele născute din
propria-i sămânţă,dar aceasta pentru a se realiza echilibrul.

Mă aflu pe o străduşă îngustă,pe o băncuţă.În faţa mea observ un felinar,dar care,în interior adăposteşte licurici,mulţi
licurici ce luminează acest locşor pe unde trece o frântură de apă.Mă uit în sus şi observ că cerul este negru,iar în
acea eternitate se pot observa decât stelele,mii şi mii de stele aurii,ce emană un val de căldură izbitor,o căldură
spirituală ce mă încântă negreşit.Îmi mut privirea în dreapta mea,şi observ nişte căsuţe răsfirate una de alta,de nişte
copaci de un verde izbitor,care mă face să-mi mut privirea şi în partea stângă,unde observ un mic ha lângă care se
află şase cai frumoşi,unul alb şi restul negrii.Din interior se aude gălăgie,voci groase care sunt acoperite de o muzică
bună.Mă ridic de pe băncuţă şi,pas cu pas,mă îndrept către hanul a cărui lumină străbate cu o putere uriaşă fereastra
deschisă.Intru pe portiţă,o închid şi mă îndrept către uşa hanului.Sunt curioasă să iau parte la atmosfera de petrecere
a oamenilor,dar oare cutez eu să pun mâna pe creanţă şi să intru? Pân' la urmă îmi iau inima în dinţi şi apăs pe
mâner,dar o frumoasă domnişoară mă întâmpină şi mă pofteşte la o masă.Mă întreabă nişte lucruri iar mai apoi îmi
spune că poate sunt însetată şi înfometată.Îmi spune să aştept până îmi aduce felul casei.Curioasă,în aşteptarea
aceea apăsătoare,îmi îndrept privirea în fiecare colţ din jurul meu şi văd că totul este normal,ca şi când aş fi într-un
restaurant din oraşul meu.Oamenii sunt simpli,femeile în rochiţă,joacă pe lângă muzicieni,unele stau la masă cu
bărbaţii lor,unele bârfesc ca între fete.

O singură masă dintr-un colţ întunecat îmi stârneşte interesul.Acolo se află şase oameni,care par a fi intrigaţi de un
subiect importantn.Mă duc la o masă alăturată şi ciulesc urechile pentru a auzii discuţia acestora.Ei vorbesc despre o
stea ce are o lumină uimitoare,cu ajutorul căreia vor atinge un absolut spiritual şi psihic.După cum vorbesc,celelalte
stele par să fie identice,inutile,îndepărtate dar frumoase.Ei îşi doresc o stea care să le lumineze lumea,care să ofere
viaţă pământului lor celest.Acum ceva timp,am observat că cerul este negru,blestemat.

Dar ce au făcut aceşti oameni ca să sufere,să fie afundaţi în întuneric?

Un singur om îmi răspunde la întrebare,şi ceilalţi cinci la rugăminţile neauzite către divinitate:

,,Dragii mei,noi nu am păcătuit cu nimic.Aşa ne este sortit,să stăm pe întuneric,să ne procurăm hrana prin mijloace
artificiale. O stea arzătoare? De unde? Încă nu există acea stea,care să ne înalţe la ceruri,metaforic vorbind.Noi
suntem puşi să muncim cu trudă,pentru tot ce există pe lumea asta,pentru a convieţuii. Măcar aţi fost atenţi o singură
dată la fiecare stea de pe cer? Sunt diferite! Fiecare îşi are propria ei poveste,fiecare diferă la aspect,dar se trag din
acelaşi copac,şi lumina diferă,dacă te uiţi din interior''.

În acel moment sunt trezită de către domnişoara chelneriţă,ce-mi adusese un ou,cu salată şi suc. VAI,DAR CE VIS
AM AVUT!