Iniţial activitatea logistică a fost des confundată fie cu achiziţiile fie cu distribuţia mărfurilor.

Concret
activitatea logistică include trei mari tipuri de activităţi : aprovizionarea, desfacerea şi activităţile
logistice de susţinere a producţiei. Există o serie de activităţi la interfaţa logisticii cu marketingul care
produc uneori conflicte : proiectarea produsului; prognozarea pieţei şi a vânzărilor; numărul şi
localizarea depozitelor; strategiile privind stocurile; etc . Logistica îşi stabileşte necesarul de aprovizionat
şi resursele pe care le va folosi în funcţie de cerinţele cuprinse în planul de producţie. Logistica integrată
capătă o importanţă strategică prin stabilirea cu clienţii şi furnizorii a unor relaţii de parteneriat reciproc
avantajoase.

Logistica integrată este un concept care implică, la nivel intern, gestionarea concomitentă a activităţilor
logistice de bază iar, la nivel extern, corelarea activităţii logistice a intreprinderii cu cea a furnizorilor şi
clienţilor ei. Obiectivele departamentului logistic vizează reducerea costurilor acestei activităţi şi crearea
de valoare adăugată în corelaţie cu obiectivele de ansamblu ale intreprinderii. Când costurile de
aprovizionare reprezintă peste 70-80% din cifra de afaceri, furnizorii sunt foarte diversificaţi şi
intreprinderea oferă pe piaţă mai multe produse odată, este evident că activităţile de aprovizionare şi
desfacere la care se adaugă activităţile logistice de susţinere directă a secţiilor productive trebuie
gestionate coordonat de un singur departament logistic, pentru că ele sunt omogene şi complementare.
În structura organizatorică a multor întreprinderi vom găsi un departament de marketing care
gestionează intreprinderea şi activitatea logistică a intreprinderii eludând rolul activ al logisticii în
crearea de valoare adăugată, de economisire şi realizare a unor parteneriate strategice cu furnizorii, sub
impactul creşterii rolului marketingului. Pentru a se adapta la cerinţele impuse de distribuţie produselor
agroalimentare întreprinderile trebuie să dezvolte şi să implementeze oficial o strategie de logistica.
Aceasta le va permite sa identifice impactul schimbarilor iminente mediului concurenţial si să faca
ajustări la nivel organizaţional şi funcţional pentru a se asigura ca nivelul vânzărilor produselor proprii nu
este redus.

Structura departamentului logistic al întreprinderii agroalimentare trebuie să cuprindă cele trei activităţi
logistice : aprovizionarea, distribuţia şi activităţile logistice de susţinere a producţiei. Primele două
activităţi sunt considerate activităţi de bază şi se organizează pe principii asemănătoare pentru toate
intreprinderile. Personalul departamentului logistic : manager, operatori pentru sistemele de calcul,
achizitori, distribuitori şoferi, magazioneri, manipulanţi, etc, are nevoie de cunoştinţe, aptitudini şi
atitidini specifice. Pe măsură ce intreprinderea e mai mare şi rolul logisticii devine de la administrativ
(funcţie reactivă) la producătoare de valoare adăugată (funcţie proactivă) sunt căutate persoane care să
corespundă cerinţelor.

Aprovizionarea are drept obiectiv asigurarea intreprinderii cu resurse materiale şi servicii necesare
desfăşurării activităţii de bază în cantitatea şi la calitatea necesară , la termenul dorit şi cu continuitate .
Prin aprovizionare înţelegem orice acţiune care are drept scop procurarea de bunuri şi servicii necesare
desfăşurării proceselor de producţie. Aprovizionarea are drept obiectiv asigurarea intreprinderii cu
resurse materiale şi servicii necesare desfăşurării activităţii de bază în cantitatea şi la calitatea necesară ,
la termenul dorit şi cu continuitate . Aprovizionarea, indispensabilă în orice organizaţie economică
productivă, capătă o importanţă deosebită în cazul în care resursele materiale au o pondere ridicată în
costul producţiei, când gama articolelor de aprovizionat aste foarte largă sau când piaţa acestor articole
suferă fluctuaţii mari pe planul raportului cerere – ofertă. Procesul de aprovizionare comportă ca o
primă etapă stabilirea nevoilor ce trebuie satisfăcute şi a produselor ce urmează a fi achiziţionate. A
doua etapă constă în căutarea şi selecţionarea furnizorilor care vor permite satisfacerea nevoilor
exprimate. Etapa a treia, şi anume cumpărarea reprezintă rezultatul confruntării dintre furnizor şi
cumpărător. Ultima etapă este cea care vizează perioada de după efectuarea acţiunii de cumpărare.
Planificarea necesarului de aprovizionat se face în funcţie de cererile celorlaltor activităţi ale
întreprinderii agroalimentare, şi în primul rând, ale celei de producţie, luându-se în considerare şi alte
elemente cum ar fi fluctuaţiile preţurilor pe piaţă, rata inflaţiei, costul imobilizărilor determinate de
stocarea materialelor, disponibilitatea materialelor pe piaţă. Formele de aprovizionare care pot fi
folosite de unităţile consumatoare de resurse materiale sunt: a. Aprovizionarea directă de la producători
– furnizori; b. Aprovizionarea prin unităţi specializate în comercializarea de materiale şi produse în
sistem en gros, care îmbracă trei variante: aprovizionarea prin tranzit organizat; aprovizionarea prin
tranzit achitat; aprovizionarea de la depozitul angrosistului. Activitatea de aprovizionare cu materii
prime, materiale, mărfuri a întreprinderilor se încheie cu recepţia acestora. Recepţia reprezintă operaţia
de identificare şi verificare cantitativă şi calitativă a mărfurilor ce se primesc în depozit şi a celor ce se
livrează din fabrică sau depozit. Recepţia, are drept obiectiv, verificarea mai multor aspecte privind
calitatea, cantitatea, îndeplinirea întocmai a contractului care reglementează relaţiile dintre furnizor şi
beneficiar şi între aceştia şi întreprinderea de transport.

Distribuţia are drept obiectiv satisfacerea cerinţelor clienţilor prin livrarea la timp, la locul, în calitatea şi
calitatea dorite a produselor solicitate.

Circuitele de distribuţie pentru bunurile de consum individual, produse de utilizare productivă, produse
agricole şi servicii

Procesul de distribuţie reprezintă o componentă importantă a activităţii intreprinderilor agrolaimentare

prin care acestea devin elemente active în cadrul pieţei. Distribuţia are drept obiectiv satisfacerea
cerinţelor clienţilor prin livrarea la timp, la locul, în calitatea şi calitatea dorite a produselor solicitate.
Produsele agricole, datorită specificului procesului de fabricaţie, caracteristicile acestui tip de produse,
evoluţia cererii şi a modului de organizare a mediului rural, generează un proces de comercializare
foarte dificil: 1. circuite foarte scurte – apar în mod frecvent, în cazul produselor agricole, întrucât
majoritatea producătorilor agricoli îşi vând produsele în mod direct consumatorului final, în pieţe
publice sau chiar la domiciliul acestuia; 2. circuitele scurte sunt utilizate destul de des, întrucât unii
comercianţi cu amănuntul au posibilitatea de a se aproviziona direct de la exploatările agricole cu o serie
de produse pe care apoi le oferă consumatorilor prin intermediul diferitelor forme de vânzare ; 3.
circuitele medii pot fi folosite în condiţiile în care o centrală de cumpărare are posibilitatea să-şi asume
responsabilitatea achiziţionării de la exploatările agricole a unor produse pe care să le depoziteze şi
condiţionaze în perioadele specifice de stocaj, pentru ca apoi să le dirijeze spre punctele proprii de
vânzare; 4. circuitele lungi apar în condiţiile în care diverse societăţi comerciale specializate în activităţi
de însilozare şi condiţionare a produselor agricole, pe perioade îndelungate de timp, preiau produsele
respective de la producători, le stochează şi apoi le vând fie către diverşi angrosişti din domeniul
respectiv, fie către comercianţii cu amănuntul care apoi le pun la dispoziţia consumatorilor.

Activităţile de susţinere a producţiei au drept obiectiv asigurarea secţiilor şi sectoarelor intreprinderilor

agroalimentare cu resurse materiale şi servicii necesare desfăşurării activităţii lor în cantitatea şi la
calitatea necesară , la termenul dorit şi cu continuitate. Stocarea produselor agroalimentare are ca
principal scop gestionarea eficientă a stocurilor prin fundamentarea stocurilor optime, asigurarea
recepţiei cantitative şi calitative, prin dimensionarea partizilor ( cantităţilor ) de produse ce urmează a fi
livrate, asigurarea stocurilor de rezervă, a celor sezoniere şi a celor în pregătire. Depozitarea produselor
agroalimentare se află în strânsă legătură cu activitatea de stocare şi are ca principală particularitate
asigurarea condiţiilor de microclimat, capabile să menţină, să păstreze cantitatea şi calitatea produselor.

Importanţa depozitului vine din faptul că la nivelul acestuia intreprinderea poate acţiona în sensul
reducerii costurilor şi a stocurilor precum şi în sensul creşterii profitabilităţii prin ridicarea nivelului de
servire a clienţilor ca urmare a aplicării unor tehnici moderne de servire. Principalele funcţii ale unui
centru de distribuţie sunt : • Recepţia. • Depozitarea • Preluarea comenzilor • Expedierea mărfurilor

Următoarele elemente trebuie luate în considerare în construirea şi gestiunea depozitelor: a. Numărul

centrelor de distribuţie şi a depozitelor b. Tehnicile de recepţionare a mărfurilor şi volumul mărfurilor c.
Caracteristicile fizice ale mărfurilor d. Volumul prevăzut al stocurilor e. Care mărfuri şi în ce cantitate
trebuie ambalate, reambalate, verificate f. Care activităţi se pot face manual şi care cu mijloace tehnice
g. Care sunt modalităţile de acces h. Ce tip de podea este necesar i. Din ce materiale este constituită
pardoseala j. Care este gradul permis de înclinaţie a pardoselii

Este eficient să se manipuleze materialele cu ajutorul dispozitivelor mecanice şi chiar electronice de

manipulare a materialelor: Cărucioarele – pot fi : Cărucioarele de mână
Paleţii rulanţi Cărucioare mecanice Motostivuitoarele – pot fi :
Motostivuitoare cu picioare de sprijin deplasabile Motostivuitoarele de prindere
Motostivuitoare cu contrabalansare Macaralele pentru depozitare Benzile rulante

Un sector dezvoltat de transport caracterizează intreprinderile care vor reuşi să facă faţă competiţiei
impuse de piaţă. Alegerea modului de transport atât pentru aprovizionare cât şi pentru distribuţie este
cea mai importantă decizie pe care o ia logiaticianul în ceea ce priveşte activitatea de transport: a.
Modul de transport auto b. Modul de transport pe calea ferată c. Modul de transport pe apă d. Modul
de transport pe calea aerului e. Serviciile de transport intermodale Întreprinderea poate avea propriul
parc auto adaptat nevoilor sale şi poate apela la servicii de transport ale unor firme specializate. În
general intrepriderile agricole dotează parcul propriu de transport cu autovehicole pentru transportul în
afara intreprinderii, în timp ce, pentru transporturi între sectoare şi ferme se preferă mai ales
tractoarele cu remorcă.

Aplicaţiile practice pe calculator pentru activitatea logistică, contribuie la creşterea performanţele

logisticii şi efectuează următoarele operaţii : 1. Controlul operaţiilor fizice : Aplicaţii pentru manipulare-
depozitare de resurse materiale Aplicaţii pentru transportul resurselor materiale 2. Operaţii contabile 3.
Operaţii de sinteză necesare managerilor 4. Transfer de date intraintreprindere şi între aceasta şi
furnizori sau clienţi ( ecommerce): a. Achiziţii prin internet b. Distribuţie prin internet

Stocurile sunt resurse materiale depozitate în aşteptarea fie a consumării lor într-un proces de producţie
fie în distribuirea lor către clienţi. Caracteristicile lor sunt : cantitatea- care influenţează costurile de
transport şi mai ales de depozitare prin volumul ocupat în spaţiu ; viteza de rotaţie – care influenţează
costurile prin durata ocupării spaţiului în depozite; conţinutul- care influenţează metodele şi tehnologia
de manipulare , depozitare şi transport- şi forma de prezentare – ambalat sau neambalat. În funcţie de
rolul lor stocurile se clasifică în : a. Stoc curent b. Stocul de siguranţă c. Stocul iniţial d. Stocul final e.
Stocuri supranormative Evidenţa cantitativă a mişcării stocurilor priveşte activitatea logistică, în timp ce,
evidenţa valorică a acestora este folosită de contabilitate şi în final de managerii intreprinderii.
Categoriile de stocuri ce se creaza in unitatile agroalimentare, de industrie alimentara sau la unitatile de
comert sunt urmatoarele: 1. Stocul curent al întreprinderii agroalimentare, 2. Stocul de rezerva al
intreprinderii agroalimentare, 3. Stocul sezonier al întreprinderilor agroalimentare, 4. Stocul in pregatire
(de conditionare) al întreprinderii agroalimentare.

Participarea eficientă la fluxul material presupune anumite forme de ambalare dar şi metode de aşezare
în depozit pentru utilizarea la maxim a spaţiului de depozitare şi pentru maximizarea accesului la
mărfuri. Ambalarea în loturi unitare a însemnat standardizarea ambalajelor, la început pentru a
corespunde posibilităţilor de manipulare de către om, apoi manipulării de către maşini. Astăzi loturile
unitare sunt concepute pentru a fi manipulate mecanic. Cele mai multe loturi unitare sunt reprezentate
de paleţi. Sisteme de depozitare: Depozitarea paleţilor direct pe sol şi cu spaţii mari de acces între
rânduri; Depozitarea pe înălţime prin folosirea macaralelor pentru depozitare Depozitarea pe stelaje
mobile, alimentate de la reţea şi deplasate cu ajutorul unui motor electric pe şine; Depozitarea paleţilor
în stelaje prin care vor fi deplasate prin utilizarea unor benzi rulante Depozitarea suprapusă cu ajutorul
containerelor Manipularea stocurilor presupune intrarea/ieşirea din depozit folosindu-se munca
manuală, motostivuitoarele, benzile rulante, etc precum şi selectarea în funcţie de tipul lor şi
destinaţie.Manipularea stocurilor se face cu ajutorul următoarelor mijloacelor de manipulare manuale,
mecanice sau electronice : Palet Containere Macarale pentru depozitare Stelaje mobile Benzi rulante
Selectarea se face de obicei înainte de ambalare pentru orientarea mărfurilor spre destinaţii, dar, şi când
nu e necesară ambalarea, pentru fluidizarea circuitului stocurilor în interiorul depozitelor. Tot o operaţie
de manipulare şi selectare a stocurilor o reprezintă preluarea comenzilor. Din momentul în care au fost
identificate cerinţele clientului trebuie executate o serie de operaţii cum ar fi : 1. Identificarea stocului
care conţine mărfurile , materiile prime, materialele, etc., cerute ; 2. Dezmembrarea din stoc ( palet,
cutie, vrac, etc) a stocului; 3. O nouă marcare, verificare şi ambalare a stocului selectat; 4. Deplasarea
stocului spre locul de acces al mijloacelor de transport.

Gestiunea stocurilor are drept obiectiv reducerea stocurilor fără a se reduce gradul de deservire a
clienţilor. Logisticienii trebuie să aibă în vedere următoarele variabile în utilizarea unui model anume de
gestiune a stocurilor: A. Cantitatea de comandă ( sau cantitatea de aprovizionat ) B. Perioada de stocare
C. Perioada de gestiune D. Perioada dintre două aprovizionări succesive E. Perioada de procurare
Normarea consumului de resurse materiale este importantă pentru sectorul logistic pentru informaţiile
pe care le oferă în momentul planificării cantităţilor de aprovizionat.Pentru acest calcul logisticienii se
pot baza pe normele de consum stabilite pentru producţie.

Logisticianul face o selecţie a furnizorilor după ceea ce pot oferi dar şi după preţurile pe care le practică,
după ce sectorul productiv în primul rând, dar şi celelalte sectoare ale intreprinderii, au stabilit tipurile,
cantităţile şi calităţile resurselor materiale de care au nevoie

Logisticianul care va prefera să creeze parteneriate pe termen lung cu anumiţi furnizori va fi asigurat în
faţa golurilor de activitate datorate lipsei de resurse , şi chiar, în faţa fluctuaţiilor de preţ, nu va mai
pierde timp preţios în căutarea unui alt furnizor şi, cel mai important, va avea un cuvânt greu de sspus în
faţa furnizorului partener în legătură cu resursele.

Logisticianul va trebui să stabilească o relaţie de comunicare cu furnizorii, să discute permanent cu

personalul implicat în prelucrarea comenzii sale dar şi cu cei de care depinde, spre exemplu,
îmbunătăţirea calităţii resursei ce va fi aprovizionată.