Sunteți pe pagina 1din 7

MODEL

CONTRACT DE LEASING

I. PĂRŢILE CONTRACTANTE

1.1 S.C. ......... Leasing IFN S.A cu sediul social în ..........., Str........... nr. ..., bl. .......,
județ/sector ..........., înmatriculată la ORC sub nr. J ..........., Cod fiscal nr. ............,
cont curent ............, deschis la ......................., Sucursala..................
tel.: ...................., fax: ....................., reprezentată de ......................., în calitate
de .................................., din partea Finantatorului/Locatorului,
Și
1.2 Domnul/Doamna ........................... cu domiciliul în ............., str. ................ nr. ...,
bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., județ/sector ..........., C.I. Seria ..... nr. .........., eliberat
de .............. la data de ...................., cod numeric personal ........................, cont
curent RO............................. deschis la ...................... - Sucursala ...................., în
calitate de Utilizator/Locatar,

au convenit încheierea prezentului contract de leasing cu respectarea următoarelor


clauze:
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
II.1 Obiectul contractului il constituie transmiterea de către Finantator/Locator
Utilizatorului/Locatarului, în sistem de leasing, dreptul de folosinţă asupra bunurilor
mobile/imobile, prevăzute în anexa la contract.
II.2 Furnizorul extern este......./furnizorul intern este ........
II.3 Predarea-primirea bunurilor s eface pe bază de proces-verbal, până la data de .....
II.4 Cheltuielile legate de predarea-primirea bunurilor care fac obiectul prezentului
contract vor fi suportate de ......
II.5 Finantatorul/Locatorul are dreptul sa verifice, la intervale de ......., starea bunurilor si
modul de exploatare a lor, iar daca Utilizatorul/Locatarul nu si-a indeplinit obligatiile
contractuale, poate sa rezilieze, inainte de termen, contractul.

III. DURATA SI VALOAREA CONTRACTULUI

III.1 Contractul se încheie pe o durata de .......... incepand cu data semnarii lui.


III.2 Valoarea totală a contractului este de ........................
III.3 Valoarea reziduală este ..................
III.4 Moneda de plată a ratelor este ....................
III.5 Preţul/valoarea de intrare a bunului este de ........................
III.6 Preţul/valoarea avansului este de ...................
III.7 Preţul/valoarea unei rate lunare este de ...................
III.8 Plata ratei de leasing se va face din si in conturile prevazute in partea introductiva a
prezentului contract sau in numerar, la casieria Finantatorului/Locatorului, dupa caz, in
conditiile legii.
III.9 In cazul in care, la expirarea contractului, Utilizatorul/Locatarul isi exprima intentia
de a cumpara bunurileFinantatorul/Locatorul trebuie sa ia in calcul varsamintele
efectuate anterior cu titlul de rata de leasing, precum si valoarea reziduala a bunurilor.
III.10 Dreptul de optiune constand in cumpararea bunurilor se poate exercita pana la
expirarea prezentului contract, cu acceptul Finantatorului/Locatorului, numai daca
utilizatorul va formula o oferta de cumparare ferma si irevocabila.

IV. CONDIŢII ŞI TERMENE DE PLATĂ.


IV.1 Plata avansului şi a ratelor lunare se va face în contul ...............deschis la .............
Ratele de leasing cuprind: contravaloarea de achiziţie a bunului, dobânda aferentă
sumei finanţate, contravaloarea primelor de asigurare a bunului şi contravaloarea valorii
reziduale şi vor fi plătite în termen de 5 zile de la primirea facturilor aferente.
IV.2 Pentru fiecare rată de leasing, Utilizatorul/Locatarul transmite
Finantatorului/Locatorului câte un bilet la ordin care va fi completat şi introdus la plată la
banca .......... în situaţia în care utilizatorul nu plăteşte ratele de leasing în termen
de ................. de la scadenţa acestora.
IV.3 Plăţile se vor efectua în lei la cursul BNR din ziua facturării consemnat în factura
aferentă fiecărei rate.
IV.4 Neemiterea facturii sau neajungerea acesteia la Utilizator/Locatar nu constituie
motiv de refuz de plată din partea Utilizatorului/Locatarului, acesta fiind obligat să facă
plata, în principal, în baza contractului, potrivit scadenţarului anexă la contract.

V. EXERCITAREA POSESIEI SI A FOLOSINTEI BUNULUI.


V.1 Bunul va fi preluat în posesie de la furnizorul ....................., pe bază de proces-
verbal de predare-primire.
V.2 Orice vicii aparente sau neregularităţi vor fi constatate cu prilejul preluării şi vor fi
reclamate furnizorului, care va răspunde faţă de Utilizator/Locatar în legătură cu
acestea. Finanţatorul/Locatorul este absolvit de orice fel de răspundere pentru
nepredarea sau predarea necorespunzătoare a bunului de către furnizor. Toate
acţiunile în răspundere şi pentru recuperarea eventualelor prejudicii izvorâte din
nepredarea bunului sau predarea necorespunzătoare ori cu întârziere a bunului vor fi
exercitate exclusiv de către Utilizator/Locatar împotriva furnizorului.
V.3 Prin prezentul contract, Finanţatorul/Locatorul transmite Utilizatorului/Locatarului
toate drepturile derivând din contractul de vânzare-cumpărare încheiat de către
Finanţator/Locator cu furnizorul, cu excepţia dreptului de dispoziţie.
V.4 De asemenea, Finanţatorul/Locatorul cedează utilizatorului toate acţiunile directe şi
mijloacele procesuale împotriva furnizorului care privesc livrarea, cantitatea, calitatea,
originea produsului, viciile aparente sau ascunse, asistenţa tehnică, service-ul necesar
în perioada de garanţie.
V.5 Utilizatorul/Locatarul va lua toate măsurile pentru folosinţa şi întrebuinţarea bunului
în strictă conformitate cu prevederile prezentului contract şi cu destinaţia economică a
bunului ca un bun proprietar, fiind răspunzător pentru cea mai uşoară culpă.

VI. OBLIGATIILE PARTILOR


VI.1. Obligaţiile Utilizatorului/Locatarului
a) Să preia pe bază de proces-verbal bunul de la furnizor;
b) Să plătească ratele de leasing potrivit scadenţelor stabilite în anexa la contract. în
caz de întârziere în plata ratelor de leasing pentru mai mult de zile, Utilizatorul/Locatarul
va plăti dobânzi penalizatoare în cuantum de ......% pe fiecare zi de întârziere.
c) Dacă întârzierea în plată a ratelor de leasing este mai mare de zile,
Finanţatorul/Locatorul este îndreptăţit să completeze biletul la ordin cu suma aferentă
ratei scadente şi a dobânzilor penalizatoare şi să-l introducă la plată la
banca .............................
d) Dacă Utilizatorul/Locatarul face plăţi de bunăvoie, sumele de bani plătite vor fi
imputate mai întâi asupra dobânzilor penalizatoare, a eventualelor prejudicii cauzate şi
restul asupra sumelor datorate cu titlu de rată;
e) Neplata a 2 rate de leasing dă dreptul finanţatorului să considere prezentul contract
reziliat de plin drept, fără să fie necesară punerea în întârziere sau îndeplinirea vreunei
alte formalităţi şi fără să fie necesară intervenţia instanţei de judecată în acest şi dă
dreptul Finanţatorului/Locatorului să prea bunul în posesie de la oricine s-ar afla.
Utilizatorul/Locatarul declară că renunţă la orice termen de graţie sau de punere în
întârziere din partea Finanţatorului/Locatorului;
f) Utilizatorul/Locatarul trebuie să asigure exploatarea bunului potrivit cu prevederile
prezentului contract şi respectând destinaţia economică a bunului. In exploatarea
bunului, Utilizatorul/Locatarul este obligat să respecte întocmai toate instrucţiunile,
indicaţiile, recomandările etc. furnizorului privind folosinţa bunului;
g) Utilizatorul/Locatarul nu poate pe perioada leasingului să înstrăineze bunul şi nu-l
poate grefa cu sarcini sau privilegii fără acordul scris al Finanţatorului/Locatorului.
h) Utilizatorul/Locatarul suportă toate cheltuielile generate de folosinţa şi exploatarea
bunului, fiind obligat să asigure o întreţinere corespunzătoare bunului, ca un bun
proprietar.
i) Utilizatorul/Locatarul suportă toate riscurile privind pieirea totală sau parţială a bunului
exploatat în regim de leasing, fiind obligat la plata tuturor ratelor de leasing scadente
până la sfârşitul contractului.
j) Utilizatorul/Locatarul este obligat să-l încunoştinţeze pe Finanţator/Locator despre
orice tulburare a dreptului de proprietate asupra bunului;
k) Utilizatorul/Locatarul trebuie să restituie bunul Finanţatorului/Locatorului la încetarea
contractului de leasing, dacă nu-şi manifestă opţiunea de prelungire sau de reînnoire a
contractului ori de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului.
VI.2. Obligaţiile Finanţatorului/Locatorului
a) Respectarea dreptului Utilizatorului/Locatarului de a-şi alege furnizorul;
b) Contractarea bunului cu furnizorul şi dobândirea dreptului de proprietate asupra
bunului ce urmează a fi exploatat în regim de leasing;
c) Transmiterea tuturor drepturilor asupra bunului către Utilizator/Locatar cu excepţia
dreptului de dispoziţie;
d) Cesionarea tuturor acţiunilor judiciare şi extrajudiciare împotriva furnizorului care
privesc livrarea bunului, calitatea, cantitatea, viciile aparente şi viciile ascunse, garanţia
în perioada medie de utilizare a bunului, asistenţa tehnică, service-ul necesar etc.
e) Respectarea dreptului de opţiune al Utilizatorului/Locatarului privind prelungirea
contractului, încheierea unui nou contract de leasing, restituirea bunului sau dobândirea
dreptului de proprietatea la încetarea contractului;
f) Garantarea folosinţei liniştite a bunului prin apărarea Utilizatorului/Locatarului de orice
fel de acţiuni ale terţilor privind revendicarea sau evicţiuni asupra bunului.
g) Incheierea unei poliţe de asigurare asupra bunului. Poliţa de asigurare va fi încheiată
de către Finanţator/Locator iar contravaloarea primelor este finanţată şi cuprinsă în
conţinutul ratelor de leasing.
h) La producerea cazului asigurat, Finanţatorul/Locatorul va încasa indemnizaţia de
asigurare până la concurenţa ratelor de leasing rămase de achitat şi a sumelor aferente
acestora, iar restul va fi restituit Utilizatorului/Locatarului.

VII. REZILIEREA ŞI ÎNCETAREA CONTRACTULUI.


VII.1 Rezilierea contractului intervine în următoarele situaţii:
a) refuzul Utilizatorului/Locatarului de a prelua bunul de la furnizor;
b) neplata a 2 rate de leasing consecutive, potrivit scadenţei stabilite în anexă;
c) insolvenţa sau dizolvarea şi lichidarea Utilizatorului/Locatarului;
d) pieirea, pierderea sau dispariţia bunului;
e) desfiinţarea titlului asupra bunului dat în leasing;
VII.2 De asemenea, contractul încetează:
a) la data expirării duratei pentru care s-a încheiat cu condiţia achitării integrale a ratelor
de leasing;
b) în caz de intervenire a vreunui caz de reziliere astfel cum sunt acestea mai sus
descrise.

VIII. Forţa majoră.


VIII.1 Forţa majoră este constatată de o autoritate competentă.
VIII.2 Forţa majoră exonerează părţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate
prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acţionează.
VIII.3 îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore,
dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia.
VIII.4 Partea contractantă care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte
părţi, imediat şi în mod complet, producerea acesteia şi de a lua orice măsuri care îi
stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor.
VIII.5 Dacă forţa majoră acţionează sau se estimează că va acţiona o perioadă mai
mare de ..... luni, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părţi încetarea de
plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre părţi să poată pretinde celeilalte
daune-interese.

IX. CLAUZE GENERALE REFERITOARE LA PROTECȚIA DATELOR CU


CARACTER PERSONAL
IX.1 Finantatorul/Locatorul colectează și prelucrează datele personale ale
Utilizatorului/Locatarului în conformitate cu legislația în vigoare, în modalități care
asigură confidențialitatea și securitatea adecvată a acestor date, in vederea asigurării
protecției împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale și împotriva pierderii, a distrugerii
sau a deteriorării accidentale.
IX.2 În procesul de prelucrarea a datelor cu caracter personal, Finantatorul/Locatorul
aplică prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al
Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește
prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de
abrogare a directivei 95/46/CE (regulamentul general privind protecția datelor) și ale
legislației naționale.
IX.3 Scopul prelucrării: Datele cu caracter personal ale Utilizatorului/Locatarului,
comunicate în cadrul prezentului contract, vor fi prelucrate de Finantator/Locator în
scopul executării prezentului contract la care Utilizatorul/Locatarul este parte
contractantă.
IX.4 Categorii de date: Datele cu caracter personal colectate și prelucrate în vederea
executării prezentului contract sunt următoarele: (de ex.: nume și prenume, adresă,
serie și număr carte de identitate, cod numeric personal, număr de telefon/fax, adresă
de poștă electronică, cod bancar).
IX.5 Datele personale ale Utilizatorului/Locatarului, comunicate în cadrul prezentului
contract, pot fi comunicate de Finantator/Locator instituțiilor publice, în conformitate cu
obligațiile legale care îi revin acestuia.
IX.6 În situația în care este necesară prelucrarea datelor personale ale
Utilizatorului/Locatarului în alte scopuri decât cele prevăzute la pct. IX.3
Finantatorul/Locatorul va informa Utilizatorul/Locatarul și îi va solicita acordul scris cu
privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile
legislației în vigoare.
IX.7 Finantatorul/Locatorul asigură dreptul Utilizatorului/Locatarului la informare și acces
la datele cu caracter personal, dreptul la rectificare, actualizare, portabilitate, ștergere,
la restricționare și opoziție în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
IX.8 Datele personale ale Utilizatorului/Locatarului sunt păstrate de Finantator/Locator
pe întreaga perioadă de executare a contractului și ulterior încetării acestuia, în
conformitate cu prevederile legale referitoare la arhivarea documentelor.

X. SOLUŢIONAREA LITIGIILOR.
X.1 Finanţatorul şi utilizatorul vor face toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă,
prin tratative directe, orice neînţelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul
sau în legătură cu îndeplinirea contractului.
X.2 Dacă după 15 de zile de la începerea acestor tratative finanţatorul şi utilizatorul nu
reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergenţă contractuală, fiecare poate solicita ca
disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti competente din România.

XI. COMUNICĂRI.
XI.1 Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie
să fie transmisă în scris.
XI.2 Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în
momentul primirii.
XI.3 Comunicările dintre părţi se pot face şi prin telefon, telegramă, telex, fax sau email,
cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării.

XII. CLAUZE FINALE


XII.1 Modificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional încheiat între
părţile contractante.
XII.2 Contractul este guvernat si interpretat dupa legea romana.

Prezentul contract a fost încheiat astăzi .............................. în limba romana în 2


exemplare originale, câte exemplar pentru fiecare parte contractantă.

Finanţator/Locator Utilizator/Locatar

S-ar putea să vă placă și