Sunteți pe pagina 1din 2

ADORAȚIE EUHARISTICĂ

24.11.2022

Cântec: Ce plăcut e, Doamne Sfinte / Oare la ușă cine-i

Preotul: Ne-am adunat astăzi în fața lui Isus, Domnul nostru. Prezența sa ne învăluie și
ne dispune inimile pentru adorație. Totul din jurul nostru ne vorbește despre el. Fața albă de pe
altar ne amintește că El este Pâinea de care avem nevoie. Lumânările aprinse sunt simbolul
vegherii noastre cu el. Florile sunt semnul gratuității iubirii sale. Semnul crucii și al
îngenuncherii reprezintă mărturisirea credinței noastre în Fiul lui Dumnezeu care și-a dat viața
pentru noi. Totul din noi îl interesează și totul despre el ne interesează. Să facem liniște în noi și
să-l lăsăm să ne învăluie cu prezența sa.

…moment de tăcere (5 minute)

Tânăr 1: Venim, Doamne, mereu la tine pentru a te adora în Preasfântul Sacrament, în


care tu ni te-ai dăruit ca hrană veșnică. Venim în fața ta, dar înțelegem prea puțin. Credința ne e
slabă, speranța mică, iar dragostea ni-i stinsă. Am vrea să-ți povestim atâtea despre noi, da nu
știm cum. Am avea să-ți cerem așa de multe lucruri, dar nu știm cu ce să începem. Am vrea să-ți
mulțumim pentru atâtea binefaceri, dar nu ne găsim cuvintele. Te rugăm, trimite-l asupra noastră
pe Duhul tău cel Sfânt ca să se roage el în locul nostru. Să-ți spună el, din noi, tot ceea ce noi,
nevrednicii, nu suntem în stare a-ți spune.

Cântec: Vino, Duhule Sfinte

Tânăr 2: Doamne, în toată gălăgia din jurul nostru, în toată zarva și agitația zilei, nu mai
reușim să ascultăm...nu ne ascultăm gândurile și simțurile, nu ascultăm sunetele din natură, nu
ascultăm ploaia, adierea vântului, ciripitul păsărilor, nu ascultăm vocile celor din jur, nu-i
ascultăm pe cei ce ne vorbesc și în final, nu reușim să te ascultăm nici pe tine, Dumnezeul
nostru.

Tânăr 3: Domnul ne vorbește. Fără încetare. El ne vorbește prin cuvinte dar și prin
lucrări. Cum ne privește mereu cu iubire, în fiecare eveniment El caută să dialogheze cu noi,
chemându-ne mereu la sfințenie. Deseori Dumnezeu ne vorbește direct inimii noastre, căreia îi
cunoaște mai bine ca oricine limbajul. De aceea, ascultarea lui Dumnezeu constă în a ne cerceta
deseori inima și în a-i expune aspirațiile noastre, animate de dorința de a discerne ceea ce poate
să ne conducă la împlinirea voinței sale și la ceea ce ne separă.

Cântec: Tatăl nostru

Tânăr 4: Domnul ne vorbește prin semne sau prin întâlniri cu alte persoane. Este
suficient să fim un pic atenți și să nu lăsăm lucrurile exterioare să ne absoarbă complet. Priviți cu
multă luare-aminte la soare, la lumină, la zi, la cursul zilei și al nopții, la bătăile ceasului și, mai
ales, ale clopotului de la biserică, de dimineață, de la amiază și de seară. Cât de limpede
strălucește Împărăția lui Dumnezeu prin toate cele văzute.

Tânăr 5: Obișnuiți-vă să priviți la fiecare om, cu scopul de a învăța de la el un lucru bun


pentru suflet. Priviți la el ca la o carte duhovnicească, pe care a deschis-o înaintea dumneavoastră
chiar Domnul. Din aceasta veți extrage folos pentru sufletul dumneavoastră. Domnului Îi place
să ne înconjure cu toți oamenii și toate lucrurile de care avem nevoie. Dumnezeu Însuși grăiește,
dar noi nu înțelegem – și grăiește neîncetat: prin făpturi, prin oamenii asemenea nouă și prin
Sfânta Sriptură. Această capacitate de a asculta se raportează direct la reculegerea noastră
interioară, iar uneori și chiar și exterioară. Pentru a rămâne în ascultarea lui Dumnezeu, este
necesară o pauză în agitația cotidiană și să avem forța de a rămâne în solitudine cu El. Și noi
avem nevoie de liniște.

Muzică pe fundal…moment de tăcere (5 minute)

Cântec: Cum să-ți mulțumesc

Ana: Iar acum, având încredere că Dumnezeu ne vorbește prin persoanele de lângă noi,
să ne lăsâm purtați și să ascultăm ce vrea să ne spună. În următoarele minute, fiecare din voi este
invitat să-i transmită celui de lângă el un mesaj…un mesaj pe care credeți că Dumnezeu vrea să
i-l spună persoanei respective. Veți primi câte un bilețel pe care veți scrie un sfat, o încurajare,
un mesaj de mulțumire sau orice simțiți voi că trebuie să scrieți pe, iar apoi îl veți dărui persoanei
din dreapta voastră. La final, doar dacă simțiți și vreți, puteți împărtăși și cu noi.

Muzică pe fundal…

Celi: Îți mulțumim, Doamne pentru că ne-ai vorbit și ne vorbești în continuare. Îți
mulțumim pentru că indiferent de cât de mult ne îndepărtâm noi de tine, tu continui să rămâi
lângă noi, să ne protejezi și să ne primești cu brațele deschise. Te rugăm, Isuse, să purifici
inimile și sufletele noastre, să vindeci memoriile și sentimentele noastre, să îndrepți toate
dorințele noatre spre tine; fă ca inimile noastre să se odihnească în tine iar speranțele noastre să
afle în tine realizarea deplină. Să fii Tu pe primul loc în cuvintele, gândurile, sentimentele și
faptele noastre, prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

Preotul: Toți să adorăm fierbinte…

Cântec final: În mâinile lui / Speră mereu

S-ar putea să vă placă și