EVALUARE

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: EUROPA ŞI LUMEA ÎN SECOLUL XX

Conţinuturi evaluate
 Europa contemporană ,unitate ,diversitate ,integrare;
 Europa şi spaţiile de civilizaţie extraeuropene (decolonizarea );
 Grigore Gafencu şi unitatea uropeană;

Competenţe evaluate 1.1. Formularea, în scris şi oral, a unor opinii referitoare la o

temă de istorie.
I. Citiţi cu atenţie textele de mai jos:
A. ,, Marii lor întemeietori, Alcide de Gasperi(1881-1954) în Italia, Robert Schuman (1886- 1963) în
Franţa, Konrad Adenauer (1876 – 1967) în Germania, Paul-Henri Spaak (1899- 1972) în Belgia, au
susţinut în unanimitate unitatea Europei ca bastion al Occidentului creştin împotriva bolşevismului,
fapt ce nu trebuie privit ca oportunism politic şi economic, ci ca o idée comună bazată pe o tradiţie
comună a istoriei şi filosofiei europene.{…} Dar creşterea economică şi socială comună a Europei nu
este întotdeauna evidentă; înainte de toate ea se loveşte de rezistenţa particularităţilor culturale, la care
contribuie, desigur, şi diversitatea lingvistică a continentului, în ciuda triumfului limbii engleze. Din
această perspectivă, istoria statului naţional European ajunsese la sfârşit.”
( Hagen Schulze, Stat şi naţiune în istoria Europeană)
B. ,, Uniunea Europeană (UE) reprezintă un proiect de integrare europeană iniţiat în 1993, odată cu
intrarea în vigoare a tratatului semnat la Maastricht (Olanda) în 1992 (Tratatul de instituire a Uniunii
Europeane) de mai multe state occidentale, cu scopul de a întări legăturile economice, sociale şi
politice dintre statele participante pentru a realiza o uniune din ce în ce mai strânsă între popoarele
europene. (…) Din punct de vedere economic, Uniunea Europeană a devenit în ultimii ani cea mai
mare piaţă unică din lume ( mai mare decât SUA şi Japonia la un loc) şi cel mai important actor
comercial din lume. Aşa de pildă, Uniunea Europeană este, în prezent, cel mai mare exportator de
produse, cel mai mare importator de servicii şi principala piaţă pentru aproape 70% din statele lumii.
Fondată pe principiul libertăţii, democraţiei, drepturilor omului, libertăţilor fundamentale şi statului de
drept , precum şi respectînd identitatea naţională a statelor membre, Uniunea Europeană îşi propune să
ofere cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie fără frontier interne, unde să formeze o
piaţă liberă care să permită în acelaşi timp un grad ridicat de protecţie socială şi a mediului
înconjurător.’’
Enciclopedia Uniunii Europeane

Cerinţe:
1. Menţionaţi din sursa A un element de unitate şi un element de diversitate în construcţia europenă.
2. Precizaţi pe baza sursei A un motiv pentru care părinţii Europei au susţinut în unanimitate unitatea
Europei.
3. Formulaţi o definiţie a Uniunii Europeane utilizând o informaţie din sursa B.
4. Prezentaţi două fapte istorice referitoare la procesul de integrare europeană, desfăşurate în perioada
postbelică;
5. Selectaţi, din sursa A două informaţi aflate în relaţie de cauză – fecto.
6.Formulaţi un punct de vedere privind necesitatea sau nu a integrării României în UE folosind două
argumente istorice .

1
 C. “Europa nu se va construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete
care vor genera în primul rând o solidaritate reală. Alăturarea naţiunilor europene implică eliminarea
vechii opoziţii dintre Franta şi Germania. Orice acţiune întreprinsă trebuie să aibă în vedere în primul
rând aceste două ţări.
Având în vedere acest obiectiv, guvernul francez propune acţiuni imediate întreprinse într-o
direcţie decisivă. Guvernul francez propune ca producţia franco-germană de cărbune şi oţel să fie
plasată sub incidenţa unei înalte Autorităţi, în cadrul unei organizaţii deschise şi altor state
europene.Controlul producţiei de cărbune şi hotel ar trebui să conducă imediat la construirea unei
baze comune pentru dezvoltarea economică, ca un prim pas în realizarea unei federaţii europene,
schimbând în acelaşi timp destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării de muniţie de
război, ale cărui victime nu au întârziat să devină.” (Declaraţia Schuman)
Cerinţe:
1. Precizaţi pe baza textului punctul de plecare în realizarea unei Europe unite.
2. Numiţi organizaţia sub incidenţa căruia era plasată producţia franco-germană de cărbune şi
oţel.
3. Care este potrivit textului primul pas spre realizarea unei federaţii europene.
4. Definiţi procesul de integrare europeană.
5.Priviţi cu atenţie imaginea de mai jos şi completaţi în dreptul fiecărui an statele care au aderat la
uniunea Europeană.

UNIUNEA EUROPEANĂ

2013

2007

2004

1995

1986

1981

1973

1957

1951-
Franţa,Germania,Italia,Belgia,Olanda,Luxemburg

2
II. Europa şi spaţiile de civilizaţie extraeuropene(decolonizarea )

A. Imperiul colonial francez a început să se destrame în timpul celui de-al doilea război mondial, când
diferite părți ale imperiului au fost ocupate de alte puteri: Indochina de Japonia, Siria, Libanul și
Madagascarul de Marea Britanie, Marocul și Algeria de Statele Unite și Regatul Unit, iar Tunisia de
germani. Controlul asupra posesiunilor coloniale a fost restabilit treptat de Charles de Gaulle. Uniunea
Franceză, prevăzută în Constituția Franței din 1946, înlocuia fostul imperiu colonial.
Totuși, Franța a fost imediat confruntată cu declanșarea procesului de decolonizare. Guvernul lui
Paul Ramadier a reprimat insurecția din Madagascar din 1947. În Asia, Vietminul condus de Ho Chi
Minh a proclamat independența Vietnamului, act politic care a dus la declanșarea primului război din
Indochina. Aproape imediat după înfrângerea și retragerea Franței din Vietnam în 1954, a izbucnit un
nou război mai dur în colonia cea mai veche și mai importantă a Parisului, Algeria. Mișcările de
eliberare conduse de Ferhat Abbas și Messali Hadj apărute încă din perioada interbelică, s-au
radicalizat după al doilea război mondial. În 1945, masacrul de la Sétif, de care era responsabilă armata
franceză, a fost o încercare de înăbușire a mișcării algeriene de eliberare. Războiul algerian de
independență a izbucnit în 1954. Algeria era o problemă specială pentru Franța, datorită numărului
mare de coloniști europeni (așa-numiții pieds-noirs) care se așezaseră în această regiune în 125 de ani
de control al Parisului. Venirea la putere a lui Charles de Gaulle în 1958, în plină criză, a dus în cele
din urmă la recunoașterea independenței Algeriei în 1962 prin Acordurile de la Évia.

B. Dacă Imperiul Britanic se menținea într-un echilibru fragil în 1939, Al Doilea Război Mondial
(1939-1945) îl va răsturna. Posesiunile britanice, inclusiv Hong Kong și Birmania, au fost cucerite de
Japonia. A existat o revoltă în India, în 1942, și câțiva disidenți în armata indiană. Deși India britanică
a avut o contribuție importantă la efortul de război al aliaților, în 1945, guvernul colonial britanic din
India folosea încă forța.
Dominioanele intraseră în război alături de Marea Britanie în 1939, dar cu toate acestea își rezervau
dreptul de a stabili natura și limitele participării lor la efortul de război. În coloniile aflate sub directa
dominație britanică, în special în cele din Africa și Caraibe, guvernarea britanică încerca să dezvolte o
imagine pozitivă despre război, promițând coloniștilor că luptă în interesul libertății.
În vreme ce Marea Britanie era victorioasă pe fronturile pe luptă, promisiunile făcute coloniilor,
pentru a stimula mobilizarea acestora, va grăbi sfârșitul imperiului său.Rezultatul acestor acțiuni avea
să fie văzut curând în Asia, unde India și Pakistan și-au câștigat independența, în 1947, iar Ceylon(Sri
Lanka) și Birmania, în 1948. Doar Birmania nu a rămas în Commonwealth.
Toate posesiunile asiatice britanice și-au câștigat independența, cu excepția Hong-Kong -ului care a
rămas sub control britanic și după 1950, fiind retrocedat ulterior Chinei, în 1997.
În anii 1950, guvernul britanic a recunoscut vântul schimbării din Africa, și multe națiuni africane
și-au obținut independența la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960: Sudan (1956), Nigeria
(1960), Sierra Leone (1961), Tanganika (1961, mai târziu Tanzania), Uganda (1962), Kenya (1963),
Malawi (1964), Gambia (1965), Botswana (1966) și Swaziland (1968).În aceste țări, transferul de
putere s-a făcut în cea mai mare parte pașnic, cu excepția Rhodesiei, unde revoltele coloniștilor albi au
generat un război de gherilă, înainte ca Zimbabwe să ființeze legal, din 1980.
Nu au existat astfel de probleme în Indiile de Vest, deși o mulțime de insule și-au câștigat
independența în mod separat, nu a fost viabilă uniunea între ele. Jamaica și Trinidad Tobago au
devenit independente, în 1962, și alte insule le-au urmat exemplul.
De-a lungul acestui proces, guvernele britanice nu s-au opus decolonizării, deoarece transferul de
putere s-a făcut către regimuri politice pașnice, în circumstanțe ce nu umileau demnitatea națională.

Cerinţe:
3
 1. Menţionaţi cele două imperii coloniale prezentate în surse.
2. Precizaţi pe baza celor două surse istorice un eveniment istoric care a favorizat procesul de
decolonizare .
3. Selectaţi din surse câte trei colonii aparţinând fiecărui imperiu colonial.
4. Selectaţi din sursa A două informaţii aflate în relaţia cauză-efect.
5. Selectaţi din sursa B două informaţii aflate în relaţia cauză-efect.
6. Precizaţi din sursa A o modalitate prin care coloniile şi-au obţinut independenţa.
7. Precizaţi din sursa B două căi prin care coloniile şi-au obţinut independenţa.

Grigore Gafencu
Grigore  Gafencu  despre  ocuparea Basarabiei şi nordului Bucovinei

  3 si 4 iulie 1940 – ”Marele eveniment politic nu s-a produs. Tătărăscu, o dată mai mult, s-a strecurat
printr-o criză. Situaţia lui e însă foarte slăbită. Schimbarea e aşteptată. [...]
Parlamentul s-a întrunit pentru a păstra o clipă de tăcere. Şedinţa a fost apoi ridicată în semn de doliu.
Lacrimi înăbuşite, simţăminte de supărare şi de revoltă, mare nervozitate.
Am citit cu băgare de seamă schimbul de note telegrafice dintre ruşi şi noi. Notele ruseşti sunt abile ca
formă şi fond, moderate ca ton şi de o perfidie foarte bine socotită. Notele noastre sunt greşit concepute
şi foarte prost formulate. La pretenţiile ruseşti referitoare la drepturile istorice şi etnice ale Rusiei
asupra Basarabiei, nu am răspuns nimic: nici o punere la punct, nici un contra argument, nici un
protest. Ne-am mulţumit să răspundem - pentru a câştiga timp, pretinde Ministerul de Externe, - că
suntem gata să stăm de vorbă ... Ruşii au înlăturat cu multă  îndemânare intenţiile dilatorii cuprinse în
nota noastră de răspuns, aducându-ne numaidecât la cunoştinţă programul de evacuare. [...] Fapt e că
ne-am plecat în faţa forţei, fără s-o spunem şi fără să stăruim asupra bunului nostru drept. Nu am
respins argumentarea sovietică, ci ne-am declarat gata, după ce am luat cunoştinţă  de ea, să stăm de
vorbă. [...]
Am pierdut, deci, Basarabia:
1. fiindcă Rusia nu a renunţat niciodată la această provincie şi era hotărâtă să se folosească de orice
prilej pentru ca, sprijinită pe uriaşa ei putere, să ajungă din nou la Dunăre. [...]
2. fiindcă oricare ar fi fost politica pe care am fi urmat-o faţă de Germania, Reich-ul ar fi sacrificat
oricând interesele noastre la Dunăre (care sunt şi ale sale), pentru a-şi acoperi spatele înspre Rusia într-
un război european. [...]
3. fiindcă Italia, care în timpul din urmă ne făgăduise sprijinul Germaniei în caz de agresiune rusească,
a intrat în război însuşindu-şi toate angajamentele şi toate atitudinile Germaniei.
4. Fiindcă singurul nostru sprijin adevărat şi real, forţa anglo-franceză, s-a prăbuşit.
Sunt unii care se miră că ziua de 27 iunie ne-a găsit singuri. Ei uită că cu puţine zile înainte s-a
cufundat o lume întreagă. Am fost singuri fiindcă cei care ar fi putut să ne sprijine nu aveau interesul să
o facă (orice am fi dres acum sau înainte), şi fiindcă cei care ne-au sprijinit întotdeauna nu mai erau în
viaţă.”
Cerinţe:
1.Precizaţi pe baza textului evenimentul la care face referire Grigore Gafencu.
2.Selectaţi două motive pentru care România a pierdut Basarabia.
3.Prezentaţi două actiuni sau idei ale lui Grigore Gafecu în favoarea unei Europă unite.

Notă. Evaluarea se poate face pe baza fişei şi oral şi scris.