Sunteți pe pagina 1din 2

SCRISOAREA

Scrisoarea este o formă de comunicare scrisă, prin intermediul căreia oamenii aflaţi la
distanţă îşi comunică unii altora gânduri, idei, opinii, impresii, informaţii, sentimente etc.
Persoana care trimite (expediază) scrisoarea se numeşte EXPEDITOR.
Persoana căreia i se trimite scrisoarea se numeşte DESTINATAR.
Schimbul mai mult sau mai puţin regulat de scrisori între două sau mai multe persoane
se numeşte CORESPONDENŢĂ.

Structura unei scrisori:


1. Localitatea şi data expedierii;
2. Formula de adresare ( exprimă atitudinea faţă de destinatar);
3. Introducere;
4. Conţinutul (ştiri, impresii, idei, sentimente etc.)
5. Formula de încheiere ( exprimă sentimentele expeditorului);
6. Semnătura.

Formule de adresare
Dragă Alina,
Scumpă mamă,
Iubite frate,
Stimate domnule director,
Frate Costel,
Dragă redacţie,
Dragă prietenă etc

Modele de introducere
M-am bucurat de primirea scrisorii tale…
Am primit cu bucurie vestea că……
Iată că, după o lungă tăcere, îţi scriu în sfârşit...
Cerându-mi iertare pentru îndrăzneala de a vă scrie….
Nu ştiu cum să-ţi mulţumesc pentru .....
Nici nu știţi ce plăcere îmi face...

Formule de încheiere
Cu drag,
Cu afecţiune,
Cu adânc respect,
Al tău prieten,
Din toată inima,
Salutări,
Vă salut,
Tipuri de scrisori
I. În funcţie de relaţia pe care expeditorul o stabileşte cu destinatarul, o scrisoare poate fi:
• familială- adresată membrilor familiei;
• amicală - adresată prietenilor;
• oficială – adresată unei instituţii.

II.În funcţie de scopul redactării unei scrisori, ea poate fi:


• de felicitare – pentru o reuşită, un succes, pentru zi de naştere,etc;
• de mulţumire – pentru un ajutor primit, pentru transmiterea unor urări;
• de solicitare – prin care se transmite o rugăminte, o cerere;
• de recomandare – prin care se face o apreciere asupra activităţii cuiva;
1
Modele

1. Scrisoare amicală
Iaşi, 20 septembrie 2010

Draga Ilinca,

Am primit scrisoarea ta şi-ti pot spune că mi-a făcut o deosebită plăcere.


Ţin să-ţi spun că am citit puţin din cartea Fram, ursul polar, de Cezar Petrescu. M-a
înduioşat soarta bietului ursuleţ. A fost trist că n-a fost lăsat să-şi ducă viaţa în lumea lui
de gheaţă!Când voi termina de citit cartea ţi-o voi împrumuta şi ţie.
Mi-e dor de tine şi aştept să-mi scrii.
Cu drag,
Ioana

2. Scrisoare familială
Suceava, 5 ianuarie 2011

Dragii noştri părinţi,

Noi am călătorit bine cu trenul. În gară ne-au aşteptat Ionuţ şi Sergiu. Ce bucuroşi am
fost când am ajuns cu toţii în casa bunicilor! Ne-a întâmpinat Lăbuş care ne-a recunoscut
imediat şi s-a bucurat nespus de sosirea noastră. Aici ne simţim foarte bine. A nins din
belşug şi totul e acoperit de un văl argintiu. Am făcut în grădină un om de zăpadă.
Ne-am jucat mult, am mers des la derdeluş. De Crăciun, am împodobit un frumos
brăduţ. Într-o zi bunicul ne-a dus în pădure, unde am poposit la casa pădurarului.
Bunica ne-a dăruit o carte care ne place foarte mult.
Vă iubim mult! Sosim pe 4 ianuarie.
Cu drag,
Mihai şi Alexandra

3. Scrisoare oficială

Timişoara, 23 martie 2008

Stimate domnule Popescu,

Scrisoarea dumneavoastră s-a bucurat de un interes enorm. Faptul că aţi abordat o temă
aşa de interesantă m-a făcut să o citesc cu o mai mare atenţie şi să mă gândesc mai mult la
ideile pe care le-aţi pus pe hârtie. Seriozitatea în modul de a trata anumite aspecte m-a făcut să
consider scrisoarea ta drept cea mai reuşită şi drept urmare o premiez.
Felicitări, domnule! Vă rugăm să sunaţi la redacţie pentru a vă lua premiul într-un fel sau
altul.

Cu adânc respect,
Redacţia

S-ar putea să vă placă și