Sunteți pe pagina 1din 7

Enunţuri 37

1.15 Lecţia 15 - Probleme rezolvate cu ajutorul ecuaţiilor


Multe din problemele pe care le rezolvam cu metode aritmetice se pot rezolva cu
ajutorul ecuaţiilor. Pentru a putea rezolva astfel o problemă trebuie, mai ı̂ntâi,
să stabilim care este necunoscuta şi să o notăm. Pasul următor constă ı̂n scrierea
datelor sau relaţiilor din problemă până la obţinerea unei ecuaţii sau inecuaţii.
Se rezolvă, apoi, ecuaţia sau inecuaţia obţinută, urmând ca la final să se facă
interpretarea acestei soluţii, să se formuleze răspunsul la problemă şi să se facă,
eventual, proba.


1
1. Dacă se adună dintr-un număr cu el, se obţine 40. Să se afle numărul.
5
3
2. Dacă suma a trei numere este 130, al doilea este egal cu din primul, iar
4
al treilea cu 22 mai mult decât al doilea. Aflaţi numerele.
2
3. O persoană după ce a cheltuit dintr-o suma şi ı̂ncă 70.000 lei, i-a mai
7
1
rămas de cheltuit din suma iniţială, Ce sumă a avut iniţial?
5
2
4. Un autoturism a parcurs un drum ı̂n 4 zile. În prima zi a parcurs din
7
1
drum, a doua zi din rest plus 20 km, a treia zi cu 30 km mai puţin decât
5
4
din noul rest, iar a patra zi a mai parcurs 350 km. Câţi km a avut tot
15
drumul.

5. Cantitatea de grâu dintr-un depozit a fost consumată astfel: ı̂n prima zi


2 3
din ı̂ntreaga cantitate plus 150 kg, a doua zi din rest şi ı̂ncă 300 kg,
5 7
rămânând ı̂n depozit 4000 kg. Care a fost cantitatea de grâu din depozit?

1
6. Un biciclist a parcurs ı̂ntr-o zi 0, 3(2) din ı̂ntregul drum, a doua zi 1
din
3
cât a parcurs ı̂n prima zi şi i-au mai rămas de parcurs 120 km. Care este
lungimea drumului parcurs?

1
7. Suma a patru numere este 524. Dacă se ia din primul din el, din al doilea
5
1 1 1
din el, la al treilea din el, iar la al patrulea din el, se obţin patru părţi
4 5 6
egale. Să se afle numerele.
38 Algebră

8. O suprafaţă de pamânt a fost cultivată astfel: 0,33 din suprafaţa cu cartofi,


0,25 din rest cu grâu; 0,7 din noul rest cu ovăz, iar restul cu secară. Ştiind că
suprafaţa cultivată cu secară este cu 3,35 ha mai mare ca suprafaţa cultivată
cu ovăz, să se afle cât este ı̂ntreaga suprafaţă şi care sunt suprafeţele pentru
fiecare cultură.

9. La un concurs de matematică s-au propus 10 probleme. Pentru fiecare


problemă bine rezolvată s-au acordat 5 puncte, iar pentru fiecare problemă
nerezolvată s-au scazut 3 puncte. Câte probleme au fost rezolvate bine de
un elev care a obţinut 36 puncte?


10. Un magazin a vândut o cantitate de peşte astfel: ı̂n prima zi cu 12 kg mai


2 4
puţin decât din ı̂ntreaga cantitate; a doua zi cu 20 kg mai puţin dect
7 15
7
din rest; a treia zi cu 17 kg mai puţin decât din noul rest, iar ı̂n a patra
11
zi ultimele 150 kg. Să se afle ce cantitate de peşte s-a vândut.

11. La un magazin s-a vândut o cantitate de mere astfel: ı̂n prima zi cu 15


3
kg mai puţin decât din ı̂ntreaga cantitate, a doua zi cu 10 kg mai puţin
5
1 1
decât din rest, a treia zi cu 30 kg mai puţin decât din noul rest, a patra
5 2
zi restul de 120 kg. Ce cantitate de mere a vândut magazinul?

12. Un biciclist a parcurs un drum astfel: ı̂n prima zi dacă ar mai fi parcurs
2 1
30 km ar fi făcut din drum; a doua zi din rest şi ı̂ncă 30 km; a treia zi
5 4
1
din noul rest şi ı̂ncă 5 km; a patra zi jumătate din ce i-a rămas; iar ı̂n a
5
cincea zi ultimii 80 km. Ce distanţă a avut de parcurs biciclistul?

1.16 Lecţia 16 - Proporţii derivate


Dacă a, b, c, d sunt patru numere ı̂ntregi nenule, astfel ı̂ncât a
b = dc , atunci au loc
şi egalităţile:
b = d ;
a+b c+d

b = d ;
a−b c−d

a+b = c+d ;
a c

a−b = c−d , a = b, c = d.
a c


x 0, 05
1. Să se afle x din proporţia: = .
0, 01 0, 5
Enunţuri 39

1 1
2 1 −3
2. Aflaţi x din: = 2 3.
x 0, (3)
3−x 5
3. Aflaţi x din: = .
x 7
x 1
4. Dacă = şi x + y = 0, (5) să se calculeze x.
y 3
x 2
5. Dacă = şi x − y = 1 să se calculeze x.
y 5
x 6
6. Să se afle x din: =  .
2 1
11, 2 − 9 ·2
5

a 7
7. Să se afle a, b dacă = şi 3a + 2b = 15.
b 9
3x 10x − 5y
8. Dacă = 0, 15, să se afle: .
2y 3y

5x − 2y 32 x 114
9. Să se arate că = este echivalent cu = .
x + 2y 25 y 93
a 12 3 415 4a + 9b
10. Dacă = , să se afle x din proporţia: = 32 · .
b 3 2(x + 1) 2 7a − 3b

11. Fie a = 3 · (22 · 23 : 23 − 20010 ) − 1253 : 6252 şi b = (72n+1 : 62n ) : 2n+2 , n ∈
3x − 1 a
N∗ . Să se afle x din = .
7 b

1.17 Lecţia 17 - Şiruri de rapoarte egale


Fie a1 , a2 , ..., an numere ı̂ntregi, b1 , b2 , ..., bn numere ı̂ntregi nenule, astfel ı̂ncât
a1 +a2 +...+an
b1 = b2 = ... = bn = k. Atunci, k = b1 +b2 +...+bn .
a1 a2 an

Observaţie: k = ±a 1 ±a2 ±...±an


b1 ±b2 ±...±bn , pentru aceaşi succesiune de semne + sau − la
numărător şi la numitor, cu condiţia ca numitorii obţinuţi să fie nenuli.

x y z
1. Să se afle x, y, z dacă = = = 2.
0, (3) 1, (3) 1, 3(5)
2. Să se afle a, b, c dacă ele sunt invers proportionale cu 2, 3, 4, iar a−2b+3c =
121.
40 Algebră

1 2 3
3. Să se afle x, y, z dacă = = = 7.
x y z
2 10 11 3
4. Să se afle x, y, z, t dacă = = = = 2.
x y z t
x y z x
5. Dacă = şi = , să se determine x, y, z ştiind că 7x − 3y + 12z = 200.
3 2 7 4
a b c
6. Fie = = şi a + b + c = 230. Calculaţi a, b, c şi cât la sută reprezintă
5 10 8
cel mai mic din suma celorlalte două.

x+y y + 2z z−x x2 + y 2
7. Dacă = = şi 2x + 3y − z = 11, să se calculeze 2 .
7 3 4 z + 2y
1 2 3 1
8. Dacă = = = , să se afle x, y, z.
2x − y 3y − z 4x − z 3
9. Dacă x, y, z sunt invers proporţionale cu 3; 1,(3); 2,5, iar 2x + 3y − z = 120,
să se afle x, y z.

a b c 1
10. Dacă = = = şi 2a + 3b + 4c = 33, să se calculeze 2x + 3y + 4z şi
x y z 3
a2 + b2 + c2
.
x2 + y 2 + z 2
11. Determinaţi a, b, c ştiind că a + b, b + c, c + a sunt direct proporţionale cu
5ab − 2bc
5, 9, 12 şi că = 36.
b−a+c
x y c t u
12. Să se arate că dacă x, y, z, t, u, a, b, c, d, e ∈ (0, +∞) şi = = = = ,
√ √ √ √ √  a b z d e
atunci xa+ yb+ zc+ td+ ue = (x + y + z + t + u) · (a + b + c + d + e).

1.18 Lecţia 18 - Media aritmetică şi media aritmetică pon-


derată
Media aritmetică a n numere reale a1 , a2 , ..., an este definită ca fiind numărul
real
ma = a1 +a2 +...+a
n
n

Observaţie: Dacă a şi b sunt două numere reale, a ≤ b şi ma = a+b2 , atunci
are loc inegalitatea a ≤ ma ≤ b, cu egalitate pentru a = b. Generalizând,
min{a1 , a2 , ..., an } ≤ ma ≤ max{a1 , a2 , ..., an }.
Enunţuri 41

Dacă numerele reale a1 , a2 , ..., an , au ponderile p1 , p2 , ..., pn , media lor arit-


metică ponderată este numărul real mp = a1 p1p+a 2 p2 +...+an pn
1 +p2 +...+pn
.


1
1. Să se calculeze media aritmetică a numerelor 2; ; 0, 3; 0, (3).
3
2. Să se calculeze x, dacă media aritmetică a numerelor 2, 3, x este 28.
1
3. Să se calculeze media aritmetică a numerelor −2, (3); 1, (5); 2 .
5
2 1 2
4. Să se calculeze media aritmetică ponderată a numerelor , , con-
3 5 7
siderându-le cu ponderile 1, 2 şi respectiv, 3.

1
5. Să se afle media aritmetică ponderată a numerelor 1, (3); 2, (5); cu pon-
7
derile 2, 1, respectiv 5.

6. Trei numere au media aritmetică ponderată 42, iar ponderile, respectiv, 2,


3, 4. Dacă primul este din al doilea, iar al doilea din al treilea, să se afle
media lor aritmetică.


x 1 y 2
7. Dacă = , = şi 2x + y − z = 0, (3), să se calculeze media aritmetică
y 2 z 3
a numerelor x, y, z.

8. Dacă media aritmetică a trei numere este 257, iar primul număr este 25%
din ultimul, al doilea este 75% din ultimul, să se calculeze media aritmetică
ponderată a numerelor date, cu ponderile, respectiv, 2, 1, 7.

9. Un elev are ı̂n oral notele 6, 7, 8, 9, 9, 7, iar ı̂n lucrarea scrisă are nota 8. Ce
medie va obţine? Ce nota i-ar mai trebui ı̂n oral pentru a-şi mări media cu
un punct?

x+y x−z x+z z−y
10. Dacă = , = , x + y − 2z = 11, atunci să se afle
2 3 4 5
media aritmetică a numerelor date.

11. Să se calculeze media aritmetică şi media aritmetică ponderată a numerelor
x, y, z cu ponderile 2, 3, 5, dacă x, y, z sunt direct proporţionale cu nu-
merele 0,1(3); 0,1(6); 0,2 şi 2xy + 3yz + 4xz = 904.
42 Algebră

12. Să se afle media aritmetică ponderată cu ponderile, respectiv, 11, 22, 13,
15, dacă x, y, z, t sunt direct proporţionale cu numerele 2; 3; 5 şi 7 şi
7x + 9y + 3z + 2t = 350.

13. Determinaţi toate numerele abc de trei cifre distincte nenule, care au pro-
prietatea că abc este media aritmetică a numerelor bca şi cab.
Mircea Fianu, Etapa locală, Bucureşti, 2007

14. a) A este o mulţime formată din 8 numere ı̂ntregi consecutive. Arătaţi că
pentru orice k ∈ {5, 6, 7}, există k elemente ı̂n A, astfel ı̂ncât media lor
aritmetică să aparţină mulţimii A.
b) M este o mulţime de numere reale cu cel puţin patru elemente cu propri-
etatea că media aritmetică a oricăror trei elemente distincte din M aparţine
lui M. Arătaţi că M este infinită.
Etapa locală, Bacău, 2008

15. Fie x, y, z numere raţionale strict pozitive care verifică relaţia


x y z
= = .
z+3 z+5 2

a) Să se arate că dacă două din numerele x, y, z sunt ı̂ntregi, atunci şi al
treilea număr este intreg.
b) Să se determine numerele x, y, z ştiind că x este media aritmetică a nu-
merelor y şi z.
Etapa locală, Teleorman, 2008

16. Se consideră muţimea


 
2 5
M = x ∈ Q | x = 0, abc şi ≤ x ≤ .
3 6

Să se calculeze media aritmetică a numerelor din mulţimea M .


Jose Marti, 2008

1.19 Lecţia 19 - Rădăcina pătrată a unui număr natural pătrat


perfect
Dacă n este un număr ı̂ntreg, atunci x = n2 este pătratul lui. x se numeşte pătrat

perfect, iar |n| este rădăcina pătrată a numărului natural x. Scriem |n| = x.
Enunţuri 43

Ultima cifră a unui pătrat perfect este un număr din mulţimea {0, 1, 4, 5, 6, 9}.

Observaţie: a) x = |n|, ∀n ∈ Z

b) Dacă n ≥ 0, atunci n2 = n.

√ √ √ √
1. Calculaţi x − y, dacă x = (−2)3 · 49 + (−5)4 : 16 + S şi y = 28 · (33 −
√ √ √ √
52 ) − ( 4 · 64 − 22 · 25) : 16.

2. Fie numarele x = 9 · 22n − 3 · 22n+1 − 22n+1 , y = 22n+1 cdot52n − 102n , n ∈ N.


√ √ √
Calculaţi x, y, 5n xy.

3. Calculaţi 5 · 52 · 53 · . . . · 5100 .
√ 2 
4. Fie x = 52n − 6 − (19 − 52n+1 : 5n+1 )2 , n ∈ N. Arătaţi că numărul
|a| este prim.


1 1
5. Dacă x = (1 + 2 + 3 + . . . + n) : ·2−n : √ , calculaţi
2 + 4 + . . . + 2n 625

x.

2x − 2
6. Determinaţi numerele naturale x, pentru care ∈ N.
x+1

√ √ √
7. Demonstraţi că numerele xx, xxx, xxx nu sunt naturale, oricare ar
fi cifra nenulă x.

8. Numărul 1 · 2 · 3 · . . . · 2000 + 1 este natural?

9. Arătaţi că 22n + 2n+1 + 1 este număr natural, oricare ar fi n ∈ N∗ .


10. Arătaţi că abcabc ∈
/ N.

11. a) Determinaţi că dacă x este număr natural impar, atunci x este de forma
8k + 1, k ∈ N.
b) Determinaţi numerele naturale de cel puţin două cifre, cu cifre egale, a
căror rădăcină pătrată să fie număr natural.

12. Demonstraţi că n2 + n ∈ / N, oricare ar fi n ∈ N∗ .

13. Stabiliţi dacă 1 + 3 + 5 + . . . + 1995 ∈ Q.
Etapa judeţeană, Suceava, 1996

S-ar putea să vă placă și