Trovanții – un fenomen care fascinează lumea

Prof. Trașcă Cecilia Nicoleta

Limba si literature română
Școala Gimnazială Pesceana

Cu 6 milioane de ani înaintea nașterii marelui sculptor Constantin Brancuși, natura își crea,
nu departe de locul lui natal, propriile „Domnișoare Pogany”. Li se spune trovanți, dar numele care
s-a încetățenit în randul localnicilor este „pietre care cresc”.
Trovanții sunt cantonaţi în strate de nisip de vârstă Miocen superior (Meoţian inferior), iar
zona face parte din unitatea geotectonică Depresiunea Getică și sunt alcătuiți din siliciu pietrificat.
Termenul de "trovant" este specific literaturii geologice române şi a fost introdus de George
Murgoci (în lucrarea "Terţiarul din Oltenia", 1907).
În principiu, trovanții sunt gresii cu o textură mai dură decât a stratului în care se dezvoltă.
Tendința lor este de creștere spontană - din centru către periferie - cu o rată de depunere care poate
atinge 4-5 cm în 1200 ani. Apar sub forma unor agregate minerale nodulare, sferoidale, elipsoidale,
discoidale, cilindrice sau dendritice cu structură masivă, concentrică sau plană (stratificată), având
dimensiuni de la câțiva milimetri la câțiva metri.
Din România și până în Noua Zeelandă, din Antarctica și până în Groenlanda, trovanții
stârnesc uimire și admirație. Deși sunt ușor de recunoscut chiar și de nespecialiști, ei diferă mult ca
dimensiune, culoare și consistență și pot avea forme din cele mai diverse.
Interesante sunt pietrele sferice roșii din Parcul Național Theodore Roosevelt, situat în
Dakota de Nord, SUA, colorate astfel datorită faptului că au în compoziția lor fier. Deși ating până
la 3 metri diametru, concrețiunile de aici pot fi considerate pitice pe lângă cele din depresiunea
Faiyum, din Egipt, care ajung până la 9 metri și par a fi cele mai mari din lume. Concrețiuni
grezoase mai sunt întâlnite și în Africa de Sud, China, Australia, Mexic, Argentina, Peru, Rusia,
Kazahstan, Spania, Franța sau Cehia. Americanii au trovanții lor în Colorado, Wyoming, California,
Arkansas, Montana sau New York.
În România, trovanții se găsesc în mai multe locuri: Muzeul Trovanților din Costești, județul
Vâlcea; Dealul Feleacului de lângă Cluj-Napoca; în Munții Buzăului la Ulmet; lângă Sibiu pe
teritoriul satului Cașolț; în Hunedoara la cariera de nisip de la Hășdat; în județul Bacău pe malul
stâng al Tazlăului, la vărsarea acestuia în Trotuș; în județul Bacău, pe malul stâng al Siretului, în
dreptul localității Cornii de Sus; în județul Buzău pe raza localității Chiojdu; în Munții Berzunți
langă satul Viișoara; în județul Bistrița Năsăud, Podișul Transilvaniei, lângă satul Domnești; în
județul Suceava, Podișul Sucevei, langă localitatea Remezeu; în Podișul Someșan, langă satul Cliț.
Se mai pot găsi în Călărași aproape de malul Dunării, și chiar și în nivele nisipoase-argiloase din
Munții Mezeș.
În județul Vâlcea prima locație este o carieră de nisip care se află pe partea stângă a șoselei
ce leagă Râmnicu Vâlcea de Horezu, înainte de intrarea în satul Costești. De la Costești se poate
ajunge la a doua locație pe un traseu marcat, mergând pe jos de la panoul cu date despre acest loc. A
doua locație, si cea mai spectaculoasă, este de-a lungul pârâului Gresarea, apă care se varsă într-un
râu de lângă satul Oteșani. Satul se află la aproximativ 16 km de Horezu, urmând drumul spre
Craiova (venind dinspre Râmnicu Vâlcea, viraj la stânga la intersecția din centrul localității).
Aici, mergând în sus de-a lungul firișorului de apă al Gresarii, vei găsi, scoase din malul
nisipos de șuvoaiele formate la ploi, trovanți de diferite forme, de la cei mici, de câteva sute de
grame, până la cei mai mari de zeci sau sute de kilograme.
În apropiere de drumul care leagă Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu, în comuna vâlceană
Costești, la aproximativ 38 km față de orașul Râmnicu – Vâlcea și la 10 km de orașul Horezu, chiar
pe marginea DN 67, natura a creat unele dintre cele mai surprinzătoare sculpturi de piatră. Aici, în
aer liber, într-un spațiu de 100 mp se află mai mulți trovanți, de diferite forme, unii grei de câteva
tone, așa cum au ieșit din malul abrupt al carierei la exploatarea nisipului.
Forme bizare, milimetrice sau de dimensiunea unui om, continuă să iasă la iveală pe măsură
ce oamenii exploatează nisipul din carieră. în jurul bălătrucilor sau dorobanților, cum îi mai numesc
localnicii, s-a țesut un adevărat folclor: unii spun că bolovanii ar avea origini supranaturale, alții că
ar fi mărturii ale existenței unor civilizații extraterestre superioare.
Cert e ca nici oamenii de știință nu au reușit, până acum, să deslușească în totalitate misterul
formării trovanților, și tot ce pot face, deocamdată, este să emită ipoteze pe care să încerce să le
verifice în laborator. Ei susțin că formațiunile, numite în literatura de specialitate și concrețiuni
grezoase, ar avea peste 6 milioane de ani vechime și ar fi apărut datorită unor cimentări locale ale
nisipului, posibil pe fondul unei activități seismice.
Să ne imaginăm că acum peste 100 milioane de ani o mare parte din Oltenia de azi era
acoperită de ape. Aici se vărsau o mulţime de râuri venite din munţi, aducând cu ele sedimente de
diverse dimensiuni (nisipuri fine, pietrişuri mici şi mai mari).
Povestea geologică a trovanților începe în urmă cu peste 7 milioane de ani, când această
zonă arăta cu totul atlfel decât o vedem astăzi: în nord-vestul acestei mări, care se umplea treptat cu
sedimente, un vechi fluviu şi-a creat o deltă, pe locul unde se află astăzi Muzeul Trovanților din
Costeşti. Ceea ce face ca aceste sedimente să fie speciale este că aici geologii au descoperit pentru
prima dată aceşti „bulgări” de nisip şi pietriş, pe care i-au denumit trovanți.
Trovanții au fost descoperiți de un grup de arheologi în anul 1994.
Explicaţia ştiinţifică a geologilor este că trovanții se formează doar în anumite condiţii:
acolo unde există depozite de nisip şi pietriş cu porozitate ridicată şi când prin spaţiul mare dintre
granule circulă apă cu substanţe minerale dizolvate.
Geologii afirmă că ele ar fi rezultatul unor cimentări care s-au produs cu milioane de ani în
urmă. Procesul însă nu este foarte bine explicat și mulți recunosc că nu știu cu exactitate despre ce
este vorba. Stranietatea acestor pietre rezidă în formele aproape identice pe care le au. În natură este
aproape imposibil să găsești două pietre care să semene perfect una cu cealaltă. Pe dealurile de la
Costești se întâlnesc mii de "indivizi" asemănători. Firește, atunci când alături de o piatră vei găsi
câteva pietricele mici, identice ca formă, dar foarte fragile, ușor de sfărâmat, nu te poți gândi decât
la o matrice care repetă aceeași structură, și asta nu întâmplator.
"Pietrele care cresc" au fost găsite mai ales în perimetre nisipoase. Cele foarte mici sunt
sfărâmicioase și prezintă chiar niște excrescente ce sugerează rădăcinile. Cele mari au un miez
dintr-o roca extrem de dură, în timp ce zona lor periferică păstrează caracterul nisipos. Dacă sunt
tăiate, secțiunile seamănă cu un trunchi de copac, prezentând "inele" de dimensiuni, culori și
specificități particulare.
O alta bizarerie a locului este aceea că, în urma unei ploi de pildă, nisipul ud începe să
prezinte cam în 30-40 de minute mici elemente în formare, asemănătoare cu pietrele mari din
preajmă, care te duc automat cu gandul la o "înmulțire" și "creștere".
Specialiștii nu au confirmat acest mit deoarece în lumea minerală, numai cristalele cresc.
Trovanții sunt, practic, o adunătură de pietricele de diferite mărimi, de la submilimetrice, până la
centimetrice, legate între ele printr-un ciment carbonatic, adică, o gresie sau un conglomerat, în
funcție de dimensiunile pietricelelor. Specialiștii susțin chiar că trovanții se micșorează, din cauza
proceselor naturale de eroziune.
Aceste substanţe, în timp, prin cristalizare, formează un fel de ciment care leagă granulele
între ele în jurul unor nuclee iar aceastea continuă „să crească” căpătând diverse dimensiuni şi
forme. Acest proces continuă şi astăzi în interiorul muntelui de nisip şi pietriş de la Costeşti.
În zona Costesti, aceste pietre au două forme de bază: sferică și elipsoidală. Formatiunile
valcene se abat usor de la regula generală: pe suprafata celor foarte mari „cresc”, parca, pietre mai
mici. Cele mai frumoase pietre găsite în zonă sunt formate din mai multe elemente.
Țăranii din zonă le-au numit "pietrele care cresc". Aproape aceeași formă, asemănătoare
unor tuberculi, se repetă de la dimensiunea de câțiva milimetri până la formațiuni care ating 6-10
metri. Cele mai mari pietre de acest fel au fost adunate la "Muzeul trovanților".
 De lumea plină de mister a trovanților se ocupă Asociația Kogayon, care administrează, la
Costești, singurul muzeu din lume dedicat trovanților. Rezervația a fost înființată pe baza avizului
Academiei Române în aprilie 2005 și se extinde pe o suprafață de 1,1 hectare.
Scopul principalul al Rezervației Naturale Muzeul Trovanților este protejarea acestor
fomațiuni geologice:
În trecut, unii trovanți au fost folosiți, probabil, și ca piatră de construcții. Acum, ei nu ar
mai fi în pericol deoarece există legi care permit să se ia măsuri în sensul protejării lor De altfel,
aproape jumătate din bugetul proiectului este folosit pentru a-i ajuta pe turiști să înțeleagă
importanța protejării acestor pietre.
Totuși, din cauza faptului că muzeul nu este păzit în permananță, ci doar delimitat de o
barieră, la orice oră din zi și din noapte acesta este jefuit. Mulți oameni intră în incinta „muzeului”
și iau aceste pietre, fără stăpân, pentru a le pune în fața caselor.

Bibliografie

Murgoci, George - "Terţiarul din Oltenia", 1907

http://www.rasfoiesc.com/educatie/geografie/geologie/Varsta-si-evolutia-Pamantului97.php
http://www.scribd.com/doc/41401301/Scara-Geologica-a-Timpului
http://ro.wikipedia.org/wiki/Trovant
http://www.descopera.ro/natura/3584190-trovantii-misterul-pietrelor-vii
http://www.trovanti.ro/formarea-trovantilor-ro
http://www.kogayon.ro/files/7613/8545/3233/04_Pliant_Trovanti_2010.pdf