Referat

La biologie
Tema:Pesteri din Republica Moldova

Realizat de: Levinte Victor

Verificat de: Vicol Snejana
Peștera Emil Racoviță
Peștera Emil Racoviță este cea mai mare peșteră din Republica Moldova și a 26-a cea mai lungă peșteră în
lume.[1] Este recunoscută, de asemenea, ca a treia cea mai lungă peșteră de ghips din lume.[2] Ocupă o suprafață
de 51 ha.[3]
Peștera este situată în regiunea est-europeană, în locul unde se intersectează granițele a trei state: Ucraina,
Republica Moldova și România. Una dintre granițe - cea moldo-ucraineană - parcurge direct deasupra peșterii.
Singura intrare în peșteră se află pe teritoriul Republicii Moldova, în apropierea satului Criva, raionul Briceni,
pe partea dreaptă a traseului Chișinău–Cernăuți.

Istoric
În publicații se întîlnesc 3 variante ale datei descoperirii peșterii: 1959, 1969, 1977. Acest lucru se
datorează următoarelor:

 Prezența zăcămintelor de ghips și a fenomenelor carstice în zona de nord-vest a satului

Criva era cunoscută de localnici mai demult. Primele cercetări geologice au fost întreprinse în
anul 1946. În aceeași perioadă a început extragerea ghipsului prin aplicarea exploziilor. [3] În
1959, în urma unei astfel de explozii, a fost străpuns peretele unei cavități. Dar atunci sistemul
în sine nu a fost dezvăluit, ci doar una dintre galeriile superioare. Întrucât a fost prevăzută
prezența apelor subterane, a fost prevăzută organizarea stației de pompare în proiectul de
organizare a lucrărilor. Volumul mediu de apă pompat a fost și rămîne - 8.000 de metri cubi pe
zi. Pe baza acestui fapt, literatura indică uneori 1959 ca anul descoperirii peșterii.
 A doua dată a descoperirii este luna august 1969, când mai mulți savanți de la
departamentul de geografie al Academiei de Științe a RSSM (Beshlyage, Verina, Ignatiev,
Kravchuk, Sukhov) au făcut prima încercare de a pătrunde în peșteră. Din păcate, cercetătorii
nu au reușit să meargă mai mult de 60 de metri, din cauza argilei foarte umede și lipicioase,
numeroaselor zone inundate. [4]
 În anul 1977, după o explozie în partea de nord a carierei, s-a deschis intrarea actuală în
peșteră. Din jurnalul oficial al clubului de speologie din or. Cernăuți "Troglodyt":
„12 - 13 martie 1977, c. Cenușăreasa. Compoziția grupului: Korzhik V., Kabashnyuk V.,
Degtyarenko N., Lemeshev A., Filipets A., Gaysenyuk V., Lutsiv O., Voityshen S., Yastremsky V.,
Filipets G. Descoperire, pentru prima dată în peșteră. Am pus 56 de pichete. Lungimea planului este
de 350 de metri în linie dreaptă, cursa de 4-6 metri."
Această dată este considerată data descoperirii peșterii - noaptea de 12-13 martie 1977. Au început
imediat lucrările la topografierea galeriilor, care a durat până în 1993, când ultimul district „Bucovina”
a fost transferat pe hartă. Toată activitatea de organizare, coordonare și adunare a hărților a fost
realizată de clubul "Troglodyt" din or. Cernăuți, Ucraina, rolul principal avîndu-l Vitaly Pavlovich
Korzhik.[5]
De asemenea, savanții de la departamentul de geografie al Ministerului Științei MSSR au efectuat
lucrări în peșteră. Nouă studenți a Institutului Pedagogic din Tiraspol (Botnari, Naumenko,
Șumulkov, Spinu, Boloborodov, Duloglu, Tsarigradsky, Obruchkova) au reușit să parcurgă cei 10 km
inițiali ai labirintului timp de 1 lună, au descoperit lacuri subterane cu apă limpede, au măsurat
volumul, temperatura lor și au luat probe de apă. Cu toate acestea, localizarea acestor materiale nu
este încă cunoscută .
Începănd cu anul 1984, clubul speologilor "Abis" din or. Chișinău s-a alăturat cercetării și, în mare
parte, topografierii peșterii.[6]
Denumirea
Conform tradiției acceptate în practica internațională, numele „Золушка” sau "Cenușăreasa" a
devenit numele oficial al peșterii, așa cum a fost dat de descoperitori. În publicațiile Academiei de
Științe a RSSM [9], în listele peșterilor din lume, lucrări științifice în diferite limbi, peștera poartă
numele „Золушка” sau „Zolushka” în transcrierea latină. În Ucraina, uneori se folosește versiunea
ucraineană a acestui nume - „Popelyushka”, iar în publicațiile în limba română s-a găsit și versiunea
- „Cenusareasa”.
În anul 1991, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 664 din 28 noiembrie 1991 „Cu
privire la protecția de către stat a peșterii carstice din preajma satului Criva, raionul Briceni”, peștera
a fost redenumită in peștera „Emil Racoviță”, în onoarea biospeologului român Emil Racoviță.
Speleonimele - denumirile galeriilor, sălilor, lacurilor au fost date de către savanții care au descoperit
și cercetat peștera. Totuși in diferite surse se pot găsi mai multe variante de toponime. În lucrarea
V.N. Verina "Тайны подземного мира" se menționează denumirile: "Зеленое озеро", "Синее
озеро", "Прозрачное озеро", "Студенческое озеро", "Комсомольское озеро", "Царское озеро",
sala "Cтадион", "Зал Гиппопотама", "Проспект Кантемира", "Зал Жруналистов", "Молдова",
"Крива", "Зал Даков".[7] În lucrarea V.N. Andrejczuk "Пещера Золушка" se menționează
speleonimele: "Зал Динозавра", "Зал Черновицких Спелеологов", "Зал Стометровка", "
Метрополитен", "Озера Студенческое", "Озеро Спелунка", etc.[8] Unele denumiri se referă la
aceleași regiuni ale peșterii.

Descriere
Peștera este caracterizată prin prezența unor săli grandioase care ating lungimi de 60–100 m, lățimi
de 30–40 m și înălțimi de până la 11 m. Plafoanele se sprijină pe coloane de dimensiuni mari. [9]
În golurile carstice ale peșterii se află peste 20 de lacuri (unele surse indică peste 60[10]), cu
adâncimea nu mai mare de 2 m și temperatura constantă de 8-11 °C.[11] Apa lacurilor, după cum au
arătat analizele hidro-chimice, [care?] are un conținut bogat de săruri minerale, care au un efect curativ
asupra organismului uman. Sunt prezente și „fântâni” naturale cu adâncimea de 16–20 m.[10] Fiecare
sală și galerie subterană este căptușită cu argile fine de diverse nuanțe de culori, datorate
mineralizării aleatorii: verde, albastru, roșu, negru, alb etc. Speologii amatori au plămădit din argilă,
pe anumite trasee subterane, niște figurine, care folosesc drept indicatoare spre diferite săli
și labirinturi. Remarcabile sunt stalactitele calcito-argiloase care acoperă tavanele și pereții unor
galerii, draperiile cu grosimea de 2–20 cm. Rezultatul multor ani de muncă a savanților a fost
descoperirea și studiul coloniilor unice de microorganisme feruginoase. [12]

Geneză și proprietăți geologice

Peștera este relativ tânără, formându-se la sfârșitul perioadei pleistocene. După caracteristicile
morfologice și morfometrice au fost identificate 15 regiuni ale peșterii. [10]
După geneza sa, peștera Emil Racoviță se datorează eroziunii de dizolvare (coroziune), tipul
rețelelor ei fiind determinat de regimul de curgere al apei în subteran, un rol secundar avându-l
prăbușirile și sedimentarea speleală. O asemenea proveniență o au cele mai importante și variate
peșteri din lume. Dimensiunile (dezvoltarea) rețelei speologice depășind 50 km fac ca peștera, în
conformitate cu clasificația adoptată, să fie considerată foarte mare sau chiar gigantică. Peștera se
află la adîncimea de la 5 până la 50 m, distanța între punctele extreme ale rețelei speologice
depășește 1.250 m. Inițial deschiderea peșterii a apărut în pereții carierei datorită exploatării
zăcământului de ghips, ulterior a fost amenajată o intrare artificială.
Din punct de vedere al direcției generale de dezvoltare, rețeaua speologică este orizontată pe plan
vertical și are două direcții preferențiale în plan orizontal (20-50° NE și 290-310° NV) determinate de
factorul tectonic – poziția rețelei tridimensionale a litoclazelor, respectiv fisurilor și diaclazelor care
afectează stratul carstificabil.
În caverne au fost stabilite prezența depozitelor neogene și cuaternare, dar și ale Badenianului
superior, care sunt constituite dintr-un strat de ghips de calitate superioară cu grosimea de 20–25 m.
Deasupra ghipsului se află 12 niveluri de argile de diferite culori și compoziții, în funcție de fauna
de foraminifere, briozoare, ostracode și moluște care a stat la bază. Secțiunea stratigrafică se
termină cu un strat de aluviuni pleistocene, în care au fost descoperite resturi scheletice de mamut,
bizon și cal.[11]

Protecție
Peștera Emil Racoviță este protejată prin „Legea Nr. 1538-13” din 25 iunie 1998 privind fondul ariilor
protejate de stat. Este categorisită ca monument al naturii de tip geologic sau paleontologic și se află
în administrarea Carierei de ghips din satul Criva.[13] Este cea mai vestică arie protejată de acest tip
din țară. Se află sub protecția statului încă din 1991, conform Hotărîrii nr. 664 a Guvernului
Republicii Moldova.[14]
În imediata apropiere a peșterii își desfășoară activitatea extractivă compania germană Knauf.[15]