Peștera Emil Racoviță

monument al naturii geologic sau paleontologic din Moldova

Nu confundați cu Peștera Racoviță.
Peștera carstică „Emil Racoviță” și
zona carstică adiacentă

Un om în una din sălile peșterii

Geografie

Localizare Criva, Briceni, Republica Moldova

Coordonate 48°17′N 26°38′E

Lungime 91 km

Adâncime 32 m

Descoperire 1959

Geologie peșteră carstică, formată în straturile

de ghips

Număr de intrări 1

Modifică date / text 

Peștera „Emil Racoviță” (sau „Zolușka” – din rusă „Cenușăreasa”[1]) este cea mai

mare peșteră din Republica Moldova și a 26-a cea mai lungă peșteră în lume. [2] Este
recunoscută, de asemenea, ca a treia cea mai lungă peșteră de ghips din lume.
[3]
 Ocupă o suprafață de 51 ha.[1]
Peștera este situată în regiunea est-europeană, în locul unde se intersectează granițele
a trei state: Ucraina, Republica Moldova și România. Una dintre granițe - cea moldo-
ucraineană - parcurge direct deasupra peșterii. Singura intrare în peșteră se află pe
teritoriul Republicii Moldova, în apropierea satului Criva, raionul Briceni, pe partea
dreaptă a traseului Chișinău–Cernăuți.[1]

Istoric[modificare | modificare sursă]
În publicații se întîlnesc 3 variante ale datei descoperirii peșterii: 1959, 1969, 1977.
Acest lucru se datorează următoarelor:

 Prezența zăcămintelor de ghips și a fenomenelor carstice în zona de nord-

vest a satului Criva era cunoscută de localnici mai demult. Primele cercetări
geologice au fost întreprinse în anul 1946. În aceeași perioadă a început
 extragerea ghipsului prin aplicarea exploziilor. [1] În 1959, în urma unei astfel
de explozii, a fost străpuns peretele unei cavități. Dar atunci sistemul în sine
nu a fost dezvăluit, ci doar una dintre galeriile superioare. Întrucât a fost
prevăzută prezența apelor subterane, a fost prevăzută organizarea stației de
pompare în proiectul de organizare a lucrărilor. Volumul mediu de apă
pompat a fost și rămîne - 8.000 de metri cubi pe zi. Pe baza acestui fapt,
literatura indică uneori 1959 ca anul descoperirii peșterii.
 A doua dată a descoperirii este luna august 1969, când mai mulți savanți de
la departamentul de geografie al Academiei de Științe a RSSM (Beshlyage,
Verina, Ignatiev, Kravchuk, Sukhov) au făcut prima încercare de a pătrunde
în peșteră. Din păcate, cercetătorii nu au reușit să meargă mai mult de 60 de
metri, din cauza argilei foarte umede și lipicioase, numeroaselor zone
inundate.[4]
 În anul 1977, după o explozie în partea de nord a carierei, s-a deschis
intrarea actuală în peșteră. Din jurnalul oficial al clubului de speologie din or.
Cernăuți "Troglodyt":
„12 - 13 martie 1977, c. Cenușăreasa. Compoziția grupului: Korzhik V., Kabashnyuk V.,
Degtyarenko N., Lemeshev A., Filipets A., Gaysenyuk V., Lutsiv O., Voityshen S.,
Yastremsky V., Filipets G. Descoperire, pentru prima dată în peșteră. Am pus 56 de
pichete. Lungimea planului este de 350 de metri în linie dreaptă, cursa de 4-6 metri."
Această dată este considerată data descoperirii peșterii - noaptea de 12-13 martie
1977. Au început imediat lucrările la topografierea galeriilor, care a durat până în 1993,
când ultimul district „Bucovina” a fost transferat pe hartă. Toată activitatea de
organizare, coordonare și adunare a hărților a fost realizată de clubul "Troglodyt" din or.
Cernăuți, Ucraina, rolul principal avîndu-l Vitaly Pavlovich Korzhik. [5]
De asemenea, savanții de la departamentul de geografie al Ministerului Științei MSSR
au efectuat lucrări în peșteră. Nouă studenți a Institutului Pedagogic din Tiraspol
(Botnari, Naumenko, Șumulkov, Spinu, Boloborodov, Duloglu, Tsarigradsky,
Obruchkova) au reușit să parcurgă cei 10 km inițiali ai labirintului timp de 1 lună, au
descoperit lacuri subterane cu apă limpede, au măsurat volumul, temperatura lor și au
luat probe de apă. Cu toate acestea, localizarea acestor materiale nu este încă
cunoscută .
Începănd cu anul 1984, clubul speologilor "Abis" din or. Chișinău s-a alăturat cercetării
și, în mare parte, topografierii peșterii.[6]

Denumirea[modificare | modificare sursă]
Conform tradiției acceptate în practica internațională, numele „Золушка” sau
"Cenușăreasa" a devenit numele oficial al peșterii, așa cum a fost dat de descoperitori.
În publicațiile Academiei de Științe a RSSM [9], în listele peșterilor din lume, lucrări
științifice în diferite limbi, peștera poartă numele „Золушка” sau „Zolushka” în
transcrierea latină. În Ucraina, uneori se folosește versiunea ucraineană a acestui nume
- „Popelyushka”, iar în publicațiile în limba română s-a găsit și versiunea -
„Cenusareasa”.
În anul 1991, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 664 din 28 noiembrie
1991 „Cu privire la protecția de către stat a peșterii carstice din preajma satului Criva,
raionul Briceni”, peștera a fost redenumită in peștera „Emil Racoviță”, în onoarea
biospeologului român Emil Racoviță.
Speleonimele - denumirile galeriilor, sălilor, lacurilor au fost date de către savanții care
au descoperit și cercetat peștera. Totuși in diferite surse se pot găsi mai multe variante
de toponime. În lucrarea V.N. Verina "Тайны подземного мира" se menționează
denumirile: "Зеленое озеро", "Синее озеро", "Прозрачное озеро", "Студенческое
озеро", "Комсомольское озеро", "Царское озеро", sala "Cтадион", "Зал
Гиппопотама", "Проспект Кантемира", "Зал Жруналистов", "Молдова", "Крива",
"Зал Даков".[7] În lucrarea V.N. Andrejczuk "Пещера Золушка" se menționează
speleonimele: "Зал Динозавра", "Зал Черновицких Спелеологов", "Зал
Стометровка", " Метрополитен", "Озера Студенческое", "Озеро Спелунка", etc.
[8]
 Unele denumiri se referă la aceleași regiuni ale peșterii.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Vedere în adîncurile peșterii.

Peștera este caracterizată prin prezența unor săli grandioase care ating lungimi de 60–
100 m, lățimi de 30–40 m și înălțimi de până la 11 m. Plafoanele se sprijină pe coloane
de dimensiuni mari.[9]
În golurile carstice ale peșterii se află peste 20 de lacuri (unele surse indică peste 60 [10]),
cu adâncimea nu mai mare de 2 m și temperatura constantă de 8-11 °C.[11] Apa
lacurilor, după cum au arătat analizele hidro-chimice, [care?] are un conținut bogat de
săruri minerale, care au un efect curativ asupra organismului uman. Sunt prezente și
„fântâni” naturale cu adâncimea de 16–20 m.[10] Fiecare sală și galerie subterană este
căptușită cu argile fine de diverse nuanțe de culori, datorate mineralizării aleatorii:
verde, albastru, roșu, negru, alb etc. Speologii amatori au plămădit din argilă, pe
anumite trasee subterane, niște figurine, care folosesc drept indicatoare spre diferite
săli și labirinturi. Remarcabile sunt stalactitele calcito-argiloase care acoperă tavanele și
pereții unor galerii, draperiile cu grosimea de 2–20 cm. Rezultatul multor ani de muncă
a savanților a fost descoperirea și studiul coloniilor unice de microorganisme
feruginoase.[12]

Geneză și proprietăți geologice[modificare | modificare sursă]

Formațiuni speologice

Peștera este relativ tânără, formându-se la sfârșitul perioadei pleistocene. După

caracteristicile morfologice și morfometrice au fost identificate 15 regiuni ale peșterii. [10]
După geneza sa, peștera Emil Racoviță se datorează eroziunii de dizolvare (coroziune),
tipul rețelelor ei fiind determinat de regimul de curgere al apei în subteran, un rol
secundar avându-l prăbușirile și sedimentarea speleală. O asemenea proveniență o au
cele mai importante și variate peșteri din lume. Dimensiunile (dezvoltarea) rețelei
speologice depășind 50 km fac ca peștera, în conformitate cu clasificația adoptată, să
fie considerată foarte mare sau chiar gigantică. Peștera se află la adîncimea de la 5
până la 50 m, distanța între punctele extreme ale rețelei speologice depășește 1.250 m.
Inițial deschiderea peșterii a apărut în pereții carierei datorită exploatării zăcământului
de ghips, ulterior a fost amenajată o intrare artificială.
Din punct de vedere al direcției generale de dezvoltare, rețeaua speologică este
orizontată pe plan vertical și are două direcții preferențiale în plan orizontal (20-50° NE
și 290-310° NV) determinate de factorul tectonic – poziția rețelei tridimensionale a
litoclazelor, respectiv fisurilor și diaclazelor care afectează stratul carstificabil.
În caverne au fost stabilite prezența depozitelor neogene și cuaternare, dar și ale
Badenianului superior, care sunt constituite dintr-un strat de ghips de calitate superioară
cu grosimea de 20–25 m. Deasupra ghipsului se află 12 niveluri de argile de diferite
culori și compoziții, în funcție de fauna
de foraminifere, briozoare, ostracode și moluște care a stat la bază. Secțiunea
stratigrafică se termină cu un strat de aluviuni pleistocene, în care au fost descoperite
resturi scheletice de mamut, bizon și cal.[11]

Protecție[modificare | modificare sursă]

Peștera Emil Racoviță ilustrată pe un timbru poștal din Republica Moldova

Peștera Emil Racoviță este protejată prin „Legea Nr. 1538-13” din 25 iunie 1998 privind
fondul ariilor protejate de stat. Este categorisită ca monument al naturii de tip geologic
sau paleontologic și se află în administrarea Carierei de ghips din satul Criva. [13] Este
cea mai vestică arie protejată de acest tip din țară. Se află sub protecția statului încă din
1991, conform Hotărîrii nr. 664 a Guvernului Republicii Moldova.[14]
În imediata apropiere a peșterii își desfășoară activitatea extractivă compania
germană Knauf.[15]