Pentru alte sensuri, vedeți Cernobîl (dezambiguizare).

Accidentul nuclear de la Cernobîl

Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major în centrala nucleară, pe
data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a
centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Centrala
electrică se afla în apropiere de orașul Prîpeat, Ucraina. Acest dezastru este
considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de
precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice,
Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus
și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de
persoane. Circa 60 % din precipitațiile radioactive cad în Belarus, conform datelor
post-sovietice oficiale.

Accidentul a pus în discuție grija pentru siguranța industriei sovietice de energie

nucleară, încetinind extinderea ei pentru mulți ani și impunând guvernului
sovietic să devină mai puțin secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina
și Belarus - au fost supuse decontaminării continue și substanțiale. E dificil de
estimat un număr precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl,
deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor.
Listele erau incomplete și ulterior autoritățile sovietice au interzis doctorilor
citarea „radiație” din certificatele de deces. O eventuală tentativă de decelare a
contribuției radiației emise din cauza accidentului la mortalitatea prin cancer în
populația fostei Uniuni Sovietice e complicată de faptul că nu se cunoaște cu
precizie nici măcar incidența naturală a multor tipuri de cancer, arhivistica
medicală în U.R.S.S. fiind, în mod vădit, extrem de primitivă, atât înainte cât și
după accident.[1] Pernicioasei și proverbialei secretomanii a regimului sovietic i se
adaugă deci, pentru a complica și mai mult o eventuală tentativă de estimare cu o
precizie satisfăcătoare a numărului de victime afectate, în timp, de cancer, ca
urmare a radioactivității emise cu ocazia accidentului, o serie de alți factori
precum imposibilitatea determinării precise a dozei încasată de diversele
segmente demografice afectate (deplasarea norului radioactiv n-a fost
monitorizată și anunțată populației deasupra căreia acesta se afla la fiecare
moment, drept pentru care oamenii nu s-au putut proteja, rămânând în case,
pentru a diminua contaminarea și doza încasată), realitatea geopolitică fluidă
(migrație internă și emigrație a populației potențial afectată) produsă de
dezintegrarea statului sovietic, complicația adusă de o creștere a incidenței
cancerului în populația fostei Uniuni Sovietice din alte motive decât
radioactivitatea produsă de accident, ca urmare a degradării condițiilor sociale și
de viață ale populației după dezintegrarea federației: după dezintegrarea statului
sovietic, pe fondul sărăcirii populației și ca urmare a liberalizării comerțului și
publicității la articole gen alcool și tutun, incidența maladiilor sociale gen
alcoolismul și a comportamentelor de risc precum fumatul a crescut, fapt care a
condus în mod natural și la creșterea incidenței bolilor provocate de acestea,
printre care se află și cancerele (oral, gastric și hepatic, când e vorba de alcoolism,
pulmonar și altele, când e vorba despre fumat). La populația care a intervenit
inițial pentru limitarea consecințelor dezastrului (așa-numiții lichidatori), stresul
provocat de teama de îmbolnăvire de cancer a indus uneori comportamente de
risc care au condus la deces înainte ca un cancer, provocat sau nu de iradierea în
timpul intervenției, să apară (cazul tânărului de 26 de ani Andrei Tarmosian, mort
de ciroză, după 24 de ani de la accidentul de la Cernobîl, la vârsta de 50 de ani, ca
urmare a consumului excesiv de alcool, este citat de anumiți autori).

Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru
Energie Atomică (AIEA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a atribuit 56 de
decese directe (47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai
mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse
pot muri din cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de
cancer tiroidian între copiii diagnosticați în 2002.

Deși în zona de excludere Cernobîl anumite perimetre restrânse vor rămâne

închise, majoritatea teritoriilor afectate sunt acum deschise pentru stabilizare și
activitate economică.

Observațiile pe termen lung ale populațiilor de animale sălbatice, precum și

a animalelor experimentale din zonele puternic contaminate, arată o
creștere semnificativă a mortalității, o incidență crescută a defectelor
tumorale și imune, speranță de viață redusă, îmbătrânire timpurie,
modificări ale sângelui și ale sistemului circulator, malformații și alți factori
care afectează sănătatea animalelor.

În timpul vizitei se aplică cerințe stricte de siguranță: oamenii trebuie să

poarte îmbrăcăminte care să acopere corpul cât mai mult posibil, să nu
mănânce sau să bea afară și să respecte cu strictețe rutele oficiale. Doza de
radiație posibilă într-o zi de vizită este stabilită la 0,1 milisievert. (Sievert
este o unitate de măsură derivată a sistemului SI, folosită în măsurarea
diferitelor doze echivalente de radiații absorbite).

Importanța aerului
Avem nevoie să respirăm! Putem alege alimentele pe care le consumăm, apa
pe care o bem, dar nu putem alege aerul pe care-l respirăm și nu ne putem
opri din a respira atunci când aerul este poluat. Acesta este motivul pentru
care efectele aerului poluat sunt printre cele mai severe, ne afectează pe
termen lung, iar consecințele sunt ireversibile. Tocmai pentru că nu ne putem
opri din a respira trebuie să existe un control strict al calității aerului, cu atât
mai mult cu cât unele dintre noxele care poluează nu sunt sesizate, pentru că
nu se văd și nu au miros. Cu alte cuvinte, nu simțim că respirăm aer poluat. 

Un alt aspect care trebuie luat în calcul legat de calitatea aerului este faptul că
poluanții atmosferici pot parcurge distanțe mari de la sursă. Și mai îngrijorător
ar trebui să fie faptul că a respira pe perioade lungi aer cu un nivel ridicat de
noxe poate avea efecte devastatoare asupra sănătății. 

Cele mai expuse sunt persoanele care trăiesc și lucrează în orașele mari,
aglomerările urbane, traficul și industria fiind principalii factori care generează
continuu poluare atmosferică. În plus, smogul din orașele mari este o realitate
în întreaga lume, afectând calitatea aerului exterior și din interior în egală
măsură. 

Ce înseamnă aer poluat

Există două tipuri principale de poluanți ai aerului atmosferic: gaze și particule
solide mici suspendate în aer. 
Eliberarea în atmosferă a diferitelor tipuri de gaze și a particulelor solide fin
divizate, precum și a aerosolilor lichizi fin dispersați, în concentrații care
depășesc capacitatea naturală a mediului de a le disipa, dilua sau absorbi,
înseamnă un aer poluat. Criteriile care evaluează gradul de contaminare a
aerului sunt reprezentate de tipul substanțelor poluatoare și de concentrația
acestora. În replică, un aer curat înseamnă o combinație stabilă de azot și
oxigen – 78% și, respectiv, 21% din volum. Restul de 1% este un amestec de
alte gaze, mai ales argon (0,9%), împreună cu urme de dioxid de carbon,
metan, hidrogen, heliu și multe altele. Vaporii de apă sunt, de asemenea, o
componentă normală, dar variabilă a atmosferei, între 0,01 și 4 procente în
volum, definind un aer uscat sau umed. 

 Cauzele care duc la poluarea aerului cu noxe sunt: transporturile, în mod

special cele rutiere, producția de energie electrică, mai ales cea din centralele
termoelectrice pe cărbune, managementul deșeurilor, planificarea urbană și
agricultura. 

 Există șase poluanți majori ai aerului:

 6.emisiile de monoxid de carbon (CO), provenit de la incendii, procese

industriale;  

1. oxizi de azot (NO și NO2) rezultat de la gazele de eșapament, centrale

electrice care folosesc combustibili solizi sau lichizi; 
2. dioxid de sulf (SO2): generarea de energie electrică, arderea
combustibililor fosili, procese industriale, emisii de automobile; 
3. ozon (O3): o componentă care determină aparitia smogului și se
formează în atmosferă prin reacții chimice complexe care au loc între
dioxidul de azot și diverși compuși organici volatili (de exemplu, vapori
de benzină).
4. compuși organici volatili (COV) din emisiile industriale și auto, vapori de
benzină, solvenți chimici, pulberi, hidrocarburi pure sau parțial oxidate și
compuși organici care conțin clor, sulf sau azot – amplifică și contribuie
la toxicitatea aerului și la smogul urban, au efect de gaze de seră și,
astfel, contribuie la încălzirea globală; la aceștia se adaugă metale sau
compuși ai metalelor sub formă de vapori (mercur, arsen și cadmiu). 
5. particule în suspensie (PM) formate din sulfați, nitrați, amoniac, clorură
de sodiu, praf de cărbune, praf mineral și apă, care formează un
amestec solid și/ sau lichid de substanțe organice și anorganice, care
plutesc suspendate în aer, au un diametru mai mic de 10 microni (≤
PM10), inclusv 2,5 microni sau mai puțin, acestea din urmă fiind
considerate și cele mai periculoase. 

Bolile provocate de aerul poluat

 
Poluarea aerului are o multitudine de efecte negative asupra sănătății. Unele
dintre acestea sunt imediate și reprezintă o reacție de apărare a organismului.
Este vorba despre manifestări alergice, tuse iritativă, alterarea vocii, iritarea
ochilor, nasului, gurii și gâtului sau scăderea nivelului de energie, dureri de
cap și amețeli. La acestea se adaugă manifestările grave, care apar după
expunerea mai îndelungată la un aer poluat. Acestea sunt: 

.boli respiratorii și pulmonare;

 crizele de astm;
 emfizemul pulmonar; 
 boala pulmonară obstructivă cronică – considerată unul dintre
efectele grave ale aerului poluat; 
 reducerea capacității respiratorii și afectarea ireversibilă a funcției
pulmonare, urmare a modificării țesutului pulmonar; 
 cancerul pulmonar – cauzat de o serie de substanțe chimice
cancerigene care pătrund în organism prin inhalare, respectiv
mezoteliom – un tip de cancer pulmonar, de obicei asociat cu
expunerea constantă la cantități mici de substanțe toxice volatile; 
 diferite forme de pneumonie; 
 leucemie – prin expunerea la vapori toxici; 
 defecte congenitale; 
 defecte ale sistemului imunitar; 
 probleme cardiovasculare, boli de inimă și risc crescut de accident
vascular cerebral; 
 tulburări neurocomportamentale – probleme neurologice și deficite
de dezvoltare din cauza toxinelor din aer; 
 afecțiuni ale ficatului și alte tipuri de cancer cauzate de inhalarea și
acumularea unor substanțe chimice volatile cancerigene; 
 nașteri premature, mortalitate infantilă ca urmare a afecțiunilor
pulmonare grave la vârste mici, moarte prematură.
Efectul poluării aerului asupra sănătății este cu atât mai intens și mai sever
atunci când expunerea la noxe este constantă. Persoanele expuse la
concentrații mari de poluanți ai aerului prezintă simptome ale bolii și stări de o
gravitate mai mare. Manifestările pot fi acute sau cronice. 
 Simptomele acute sunt temporare și variază de la un simplu disconfort, cum
ar fi iritația ochilor, nasului, pielii, gâtului, respirația șuierătoare, tusea și
senzația de apăsare în piept și dificultăți de respirație, până la stări mai grave,
cum ar fi astmul, pneumonia, bronșita și probleme pulmonare și cardiace.
Expunerea pe termen scurt la poluarea aerului poate provoca, de asemenea,
dureri de cap, greață și amețeli. 

 Pe termen lung, toxicitatea mai multor poluanți din aer sunt cauza cancerelor
pulmonare și hepatice, dar și a leucemiilor (mai ales la copii). Cele mai
afectate persoane sunt copiii și în mod special cei sub 5 ani, persoanele în
vârstă, cei care au boli cronice de tipul diabetului, al bolilor de inimă, precum
și cei care au suferit accidente vasculare. O altă categorie de persoane cu risc
crescut sunt cele care au boli hepatice și pulmonare cronice. Pot apărea
fenomene neurologice și infertilitate la ambele sexe. Poluarea atmosferică are
efecte nocive și asupra sistemului imunitar și determină creșteri ale nivelurilor
serice ale imunoglobulinelor, care generează un efect inflamatoriu
generalizat.   

 Un studiu amplu efectuat pe mai bine de 57.000 de femei a dovedit că

locuirea în apropierea străzilor intens traficate și în zonele urbane poluate
crește riscul cancerului de sân, iar un studiu pe termen lung a probat legătura
certă dintre incidența ridicată a cancerului pulmonar și emisiile de gaze de la
termocentralele care produc energie electrică prin arderea combustibililor
solizi. 

Combaterea poluării
Soluțiile și strategiile care pot contribui eficient la combaterea poluării
atmosferice sunt cunoscute, dar implementarea acestora este dificilă și
impune costuri și timp. Energia verde, din surse nepoluante, reducerea
utilizării combustibililor fosili reprezintă pasul vital care poate ameliora
semnificativ calitatea aerului. 26 aprilie 1986. Reactorul 4 al centralei nucleare din
Cernobîl explodează, cauzând ceea ce Organizația Națiunilor Unite avea să numească mai
târziu „cel mai mare dezastru ecologic din istoria umanității.”
Cernobîl a fost accidentul care, potrivit industriei nucleare, nu se va întâmpla niciodată.
Douăzeci și cinci de ani mai târziu, accidentul nuclear de la Fukushima ne reamintește că riscul
unui alt Cernobîl există oriunde puterea nucleară este folosită.
Dezastrul continuă și astăzi, viețile a milioane de oameni fiind afectate de radionuclizii cu durată
mare de viață împrăștiați acum 30 de ani în atmosferă.
Iată 15 lucruri pe care poate nu le știai despre acest dezastru:
 Exact acum 30 de ani, reactoarele de la Cernobîl (Ucraina) au explodat. Aproape cinci
milioane de oameni locuiesc încă în zonele contaminate.
 Cantitatea de radiații eliberată este de cel puțin 100 de ori mai puternică decât cea
eliberată de bombele atomice de la Nagasaki și Hiroshima.
 Oamenii din Prîpeat, orașul cel mai apropiat, au fost evacuați la două zile după dezastru.
Până atunci, mulți dintre ei fuseseră deja expuși unui nivel înalt de radiații.
 loi radioactive au fost înregistrate până și în Irlanda. Ucraina, Belarus și Rusia au fost
țările cele mai afectate, înregistrând 63% din cantitatea totală de radiații emisă la
Cernobîl.
 De când a fost abandonat de oameni în perioada radiațiilor maxime, Prîpeat a fost populat
de animale precum lupi, cai sălbatici, castori sau mistreți.
 Animalele care trăiesc în zona de excludere din jurul Cernobîlului manifestă o rată a
mortalității mai mare, un număr crescut de mutații genetice și rată de înmulțire scăzută.
 Ai putea crede că celelalte reactoare de la Cernobîl au fost oprite imediat, dar 3 dintre ele
au fost repornite și folosite pentru o perioadă de încă 13 ani!
 În urma accidentului, materialul radioactiv a fost acoperit de o carapace din ciment aflată
azi în stare de degradare avansată. O nouă structură protectoare se construiește astăzi
peste sarcofagul vechi, dar aceasta va rezista doar 100 de ani.
 Pădurea din apropiere a fost numită „pădurea roșie” deoarece radiațiile i-au dat o nuanță
puternic roșcată, lăsând doar moarte în urma lor.
 Industria nucleară și guvernele susținătoare din Ucraina, Rusia și Belarus vor să
cheltuiască miliarde pe alte proiecte nucleare, ignorându-și responsabilitatea față de
supraviețuitorii de la Cernobîl. De asemenea, minimalizează impactul dezastrului și
ascund realitățile zilnice de la Cernobîl.
 Prîpeat este un oraș foarte contaminat și va rămâne abandonat deoarece plutoniul are
nevoie de mai mult de 24 000 de ani pentru a-și reduce doar jumătate din intensitate.
 Radiațiile au fost atât de puternice încât ochii pompierului Vladimir Pravik și-au
schimbat culoarea din căprui în albastru.
 Suedia a fost prima țară care a informat lumea întreagă despre dezastru în timp ce
guvernul ucrainean a decis, la început, să țină secretă știrea despre explozie.
2. Surse de poluare Poluarea mediului înconjurător, care şi-a întins ameninţarea
asupra întregii planete, a ajuns în punctul în care atacă dezlănţuit omul şi spaţiul
sau de existenţă. Trecând peste limitele capacităţii proprii de apărare a naturii, de
regenerare şi de echilibrare, toţi agenţii poluanţi noi se răspândesc rapid în aer, în
apa sau în sol, generând, dezvoltând şi propagând unul dintre cele mai grave
pericole pe care le-a întâmpinat civilizaţia modernă.

1. Surse latente de poluare. În prezent există numeroase surse naturale de

poluare cum ar fi: vulcanii, furtunile de praf, ozonul, vânturile, apele subterane,
iar în viitor, pe măsura ce omul îşi va extinde habitatul, este posibil să apară şi alte
surse, nu numai pe Pamat ci şi în spaţiul cosmic. Ozonul este o substanţă
periculoasă pentru om, chiar în concentraţii mici. În troposferă concentraţia lui
este foarte redusă astfel el nu este periculos pentru om sau animale. În
stratosferă prezenţa ozonului este extrem de periculoasă datorită reacţiei dintre
oxigen şi radiaţiile ultraviolete solare. In anul 1985, în timpul primăverii australe,
s-a pus în evidenţă o scădere dramatică a grosimii stratului de ozon de deasupra
Antarcticii, ceea ce a condus la formarea unor "găuri" care s-au extins ca arie de la
40% la 50% între 1985 şi 1987. Acest lucru a avut loc datorită condiţiilor
meteorologice specifice: iarna, stratosfera de deasupra acestei regiuni este
practic izolată, datorită unor vânturi puternice; apariţia unor particule de gheaţă
care favorizează reacţiile ce conduc la dispariţia ozonului. Aerul este purtătorul
multor agenţi poluanţi pe care îi împrăştie cu repeziciune pe întreaga suprafaţă a
Pământului. Astfel, praful împiedica vederea, îngreunează respiraţia şi constituie
duşmanul numărul unu al curăţeniei domestice. Multe vestigii au fost distruse de
avalanşele de praf aduse de vânt. Studiile arată că, în fiecare an, atmosfera poartă
peste 30 milioane de tone de praf. Apele subterane, care stau în contact
îndelungat cu masive de sare sau alte minerale se încarcă cu substanţe
impurificatoare, chiar toxice. De multe ori sunt poluate straturile de apă freatică,
din care se extrage apa în mod obişnuit. Ionizarea atmosferei, surplusul de ioni
pozitivi sau negativi, care atunci când sunt inhalaţi în organism pot declanşa
reacţii enzimatice exagerate ce suprasolicită organismele bolnave.

2. Surse de poluare umane. Omul, ca fiinţă vie, produce deşeuri proprii existenţei
sale. Pe lângă acestea există şi cele provenite din activităţile sale industriale:
îmbrăcăminte, mobilă, detergenţi, cosmetice, chimicale de uz casnic şi altele. O
mare parte a acestora nu sunt biodegradabile şi altele sunt direct toxice.
Procentual, cantitatea deşeurilor solide produse de activităţile umane sunt: hârtie
55%, deşeuri metalice 9%,deşeuri alimentare 14%, deşeuri textile 5%, deşeuri
lemnoase 4%, sticlă 9%, mase plastice 1%, diverse 3%. O sursă suplimentară de
poluare, o reprezintă mijloacele de încălzire, respectiv focarele de cărbuni, petrol,
gaze, lemn care produc cantităţi mari de fum, cenuşă, zgură, gaze. Un alt, element
poluant este constituit din bacteriile patogene care sunt vehiculate mai ales în
apele menajere. Pentru o viziune de viitor, este important să se cunoască nu
numai situaţia actuală a populaţiei, ci şi tendinţa de evoluţie a acesteia.
Specialiştii prevăd că volumul deşeurilor menajere va creşte mai rapid decât
greutatea lor, din cauza creşterii importanţei ambalajelor de hârtie şi sticlă,
precum şi a aparaturii nerecuperabile şi a mobilei vechi. Se estimează că deşeurile
pe cap de locuitor vor creşte anual cu următoarele valori: hârtie 1,5-2 kg, deşeuri
plastice 0,5-0,7 kg, sticlă 0,6 kg, mobilă 3-5% din existent.
 3. Agricultura, silvicultura şi zootehnia ca surse de poluare. În mod paradoxal,
tocmai ramurile economiei umane, care se bazează cel mai mult pe relaţiile cu
mediul, sunt, în acelaşi timp, şi surse de poluare. Agricultura poate fi sursa de
poluare a mediului prin: declanşarea şi favorizarea proceselor de degradare a
solurilor în urma proceselor de eroziune (desţelenirea terenurilor duce la
eroziunea solului), sărăturare, compactare; folosirea pesticidelor (insecticidele
care distrug toate insectele şi pe cele folositoare); utilizarea în exces a
îngrăşămintelor chimice. După aprecierile specialiştilor, din totalul suprafeţei
agricole a ţării noastre, numai 30% sunt soluri cu un potenţial ridicat de fertilitate,
restul prezentând diferite stări şi stadii de degradare. Din cele 5 milioane de ha de
terenuri afectate de eroziune doar jumătate au fost amenajate antierozional şi
astfel au dus la obţinerea unor recolte pozitive. Prin procesul de eroziune se
DUMITRAŞ Adelina / ProEnvironment 2 (2008) 110 - 113 3 pierd anual 150
milioane de tone de sol, din care 1,5 milioane tone de humus. Despădurirea
exagerată în zona superioară a majorităţii bazinelor hidrografice, ca şi folosirea
neraţională a unor terenuri agricole, au avut influenţă negativă asupra scurgerii
apei pe versanţi, provocând declanşarea unor grave procese de eroziune a solului.
Fondul forestier al ţării noastre este de 6,4 milioane de ha, ceea ce reprezintă un
puternic dezechilibru, predominând pădurea tânără, iar cea de peste 80 de ani
(exploatabilă) prezintă un deficit de 500 de mii de ha, determinând o acută lipsă
de material lemnos pentru cherestea şi furnire. In ceea ce priveşte zootehnia,
chiar unele animale domestice distrug iremediabil vegetaţia arborescentă în
dezvoltare, împiedicând regenerarea pădurilor. De asemenea, crescătoriile de
animale domestice pot pune probleme serioase privind poluarea mediului cu
deşeuri animaliere. Exodul unor populaţii de animale poate crea catastrofe
ecologice. În zootehnie, pe lângă insecticide, se mai utilizează şi alte substanţe
chimice care dau efecte secundare nedorite. Este vorba de substanţele
administrate pentru influenţarea dezvoltării producţiei animaliere. Acestea
dăunează pentru că sunt eliminate prin urina şi se regăsesc în apa de băut a altor
loturi de animale (pentru care substanţa respectivă este contraindicată) sau pot
ajunge la om, dacă sunt administrate până în ultimele zile de dinaintea sacrificării.
În organizarea agriculturii moderne, un rol foarte important îl joacă lucrările de
amenajare a terenurilor şi, în special, gospodărirea apelor. Dar barajele şi canalele
de irigaţii modifică nu numai regimul hidrologic din zona respectivă, ci şi sistemele
ecologice locale, prin schimbarea factorilor edafici. Pot apărea atât efecte pozitive
(extinderea teritorială a zonelor cultivate şi ridicarea productivităţii), şi negative
(poluarea cu sare: salificare, sărăturare). Irigaţiile au avut un rol foarte important
în dezvoltarea marilor civilizaţii antice. În prezent sunt irigate peste 500 de
milioane de ha, de 50 de ori mai multe decât în 1800.

4. Poluarea radioactivă este o formă specială de poluare datorită emisiei în

spaţiu a unor radiaţii capabile să producă efecte fizice, chimice şi biologice
asupra organismelor vii. Pe Pământ există un fond global de radiaţii, datorat
surselor de iradiere naturală, care este suportat de organismele vii datorită
adaptării. Radiaţiile sunt emisii spontane şi permanente produse prin
dezintegrare atomică. In anul 1988 existau în lume 385 de centrale nuclearo-
electrice, cu o putere instalată de 400.000 de MW, înglobând 3800 de reactoare
în funcţiune. Aceste reactoare au produs în 1988 circa 15% din totalul de energie
electrică, iar în 1990 circa 18-20%. Repartizate pe ţări, în Franţa centralele
nuclearo-electrice ocupă 65% din totalul puterii instalate, în Finlanda, Suedia,
Elveţia peste 40%, în SUA peste 14% (dar care reprezintă peste 30% din totalul
mondial). Odată cu evoluţia societăţii umane, omul a fost supus suplimentar şi
altor expuneri de radiaţii. Astfel, investigaţiile medicale (radioscopii, radiografii,
tratamente radiologice) expun omul la radiaţii mult mai puternice decât cele
naturale. Chiar şi ceasurile cu cadrane luminoase şi televizoarele pot contribui la
iradierea în masa a populaţiei. Sursele de radiaţii ionizante se pot împărţi în două
categorii: - surse controlate: acceleratorii de particule în care sunt incluşi
acceleratorii pentru cercetare, generatoare de raze X, aparate şi instalaţii de uz
comun; reacţii nucleare; radioizotopii utilizaţi în laborator şi în aplicaţii paşnice; -
surse necontrolate: deşeuri radioactive (din activitatea de cercetare şi
economică); căderile radioactive (fall-out). Efectele poluării cu radiaţii se fac
resimţite, în toate cazurile, în atmosferă, în apă, pe sol, influenţând organismele
vii, uneori pe lanţul trofic. Efectele acestei poluări pot fi: directe (ca urmare a
interacţiunii radiaţiilor cu suport biologic, modificându-se compoziţia şi structura
materiei, însoţită uneori de mutaţii genetice), indirect (când nu este afectată
structura biologică, dar este afectat mediul în care aceasta este plasată). În
general, efectul nociv al radiaţiilor depinde de tipul radiaţiei, de energia radiaţiei
şi de durata de iradiere, determinând: - efecte pe termen scurt, după o iradiere
puternică (boli specifice, deces); - efecte pe termen lung, pe seama acumulării
unor iradieri slabe (creşte riscul de cancer); - efecte genetice, ce se manifestă la
urmaşii părinţilor iradiaţi. Ponderea majoră, în pericolul de poluare cu radiaţii, o
deţin experienţele nucleare militare (interzise din 1963) şi exploatarea centralelor
nuclearo-electrice. Deja au avut loc o serie de accidente nucleare grave (Three
Miles Island - SUA, în 1979, Cernobîl - Ucraina, în 1986) care au sensibilizat opinia
publică şi au alertat specialiştii pentru a evalua riscurile de poluare radioactivă şi a
găsi metode de decontaminare şi prevenire a poluării.

DUMITRAŞ Adelina /