CONSTRUCTII MEGALITICE

In perioada neolitica

Neoliticul este penultima epocă a preistoriei şi cea mai scurtă, ea a urmat

după mezolitic şi a precedat epoca metalelor, caracterizată prin folosirea
uneltelor de piatră lustruită şi metalurgiei primitive a cuprului, prin apariţia
agriculturii primitive, a creşterii vitelor şi a olăriei.

In orânduirea gentilică omul primitiv locuia împreună cu familia si ginta sa in

case mici de lemn sau in colibe de pământ. O deosebita atenţie era acordată
locuinţei străbunilor, cărora caută sa le asigure un locaş demn pentru sufletele
lor.

In neolitic apar primele monumente megalitice ale arhitecturii

monumentale : - menhirele , dolmenele si cromlehurile, monumente
care exprimă unitatea si puterea ginţii cat si năzuinţa omului spre teluri înalte,
diferite de preocupările cotidiene. Aceste monumente sunt de dimensiuni
foarte mari dar de forme foarte simple si sunt deosebit de impunătoare, in
special atunci când un om stă alături de ele.

Un megalit este un monument constituit dintr-una sau mai multe pietre de

mari dimensiuni, aşezate în cercuri, aliniate, ridicate de către oameni, în
general în cursul preistoriei, fără ajutorul mortarului sau al cimentului pentru a-
i fixa structura. Numele provine din termenii greceşti megas (μέγας) „mare” şi
lithos (λίθος) „piatră”.

Scopul căruia ii erau destinate aceste construcţii nu este incă perfect lămurit.

Menhirele – pietre uriaşe aşezate vertical – erau in strânsă legătură cu

înmormântările, dar nu erau monumente funerare propriu-zise. Este posibil ca
ele sa fi avut o anumită semnificaţie plastică, dar nu reprezentau figuri
omeneşti ci, erau mai curând semne simbolice prin care era exprimată cu
claritate o singură caracteristică a omului - poziţia verticală a omului prin care
el se deosebeşte de animal. Menhirele prezintă rar vreun tip de decoraţie
cioplită sau gravată. În afara cazului în care ele sunt părţi ale unor
monumente mai mari, datarea lor poate fi foarte dificilă, chiar şi după
efectuarea cercetărilor arheologice

Dolmenele (fr. dolmen, cf. celt. tolmen – masă de piatră) – se compun , de

obicei, din doua pietre aşezate vertical deasupra cărora se afla o lespede
plată de piatră. In unele cazuri, dolmenele erau împrejmuite pe toate cele
patru laturi cu placi de piatră, alteori erau acoperite si de o movilă funerară -
dolmenul forma oarecum miezul unui gorgan. In istoria arhitecturii dolmenul
ocupa un capitol important, fiind pentru prima dată când omul a delimitat un
spaţiu îngrămădind material si punând in opoziţie părţi purtătoare fata de părţi
purtate si această opunere a devenit baza arhitecturii. Spaţiul intern al

1
dolmenului reprezenta locaşul tainic al sufletului străbunului, care adesea prin
mici deschizături rotunde in pereţi avea legătură cu lumea dinafară. Din acest
sanctuar, inaccesibil omului, s-a dezvoltat mai târziu interiorul arhitectonic.

Măreţia arhitecturii din această perioadă este exprimată in aleile de menhire si

in cromlehuri. Şirurile ordonate de pietre uriaşe aşezate la distante egale
produc o impresie solemnă. Ele au alcătuit probabil cadrul procesiunilor care
se făceau la mormintele străbunilor. Arhitectura era destinată creării cadrului
pentru desfăşurarea practicilor unui cult. In acelaşi timp ea exprimă cu mai
multa tărie, principiul ordinii, mai ales al expresiei artistice in arhitectura. Pe
lângă toate acestea, şirurile acestor menhire isi păstrau semnificaţia lor
simbolica de întruchipări ale unor fiinţe vii.

Cultul primitiv se baza pe două practici care constau fie dintr-o mişcare
îndreptată spre un anumit loc – procesiunea, fie din mişcarea in jurul unui
monument de cult, in jurul unui copac sau mormânt.

Deosebit de remarcabil este monumentul descoperit lângă mica localitate

Stonehenge din Anglia, la care se observă importante progrese in execuţie.
Se văd aici pietre cu patru muchii cioplite grosolan si cu un acoperământ
conceput cu arta. Cel mai important lucru la această aşezare este ideea ei
arhitectonica de baza. In centrul cromlechului se afla un altar care era
înconjurat de pietre verticale acoperite cu lespezi masive. Acestea formau un
fel de gard de protecţie, dar in acelaşi timp luau, oarecum parte la ceremonia
rituala – ca si oamenii care se prind de mâini si dansează o hora, la fel aceste
pietre par sa execute ritul sacru care avea legătura cu cultul soarelui. Soarele
care,in zilele echinocţiului, pătrundea prin împrejmuire si lumina altarul, era
simbolul fertilităţii si al naşterii anului nou.

Stonehenge este, probabil, cel mai important monument preistoric din Anglia.
Nu se cunoaşte exact când a fost construit sau de către cine. O teorie destul
de cunoscuta a avansat ipoteza că ar fi construit de druizi, o populaţie
existentă în Anglia înainte de cucerirea romană. Tehnicile arheologice
moderne au demonstrat însă că Stonehenge a fost construit cu cel puţin 1000
de ani înaintea druizilor, în anul 2950 î.Hr, ajungând la forma pe care o
cunoaştem azi în anul 1600 î.Hr. Este construit din pietre cu înălţime de 6
metri şi greutate de până la 50 tone, aduse aici probabil de la o distanţă de
322 de km din Câmpia Salisbury din sudul Angliei.

Cercetările din 2008 indică perioada construcţiei ca fiind 2400-2200 î.e.n

Concepţia arhitectonica a cromlechului este determinata de sensul sau

simbolic, exprimat intr-o forma arhitectonica grandioasa prin simplitatea ei. In
arhitectura cromlechului putem recunoaşte prototipul sălilor hipostile, in care
coloanele alternează cu antablamentul.

2
ansamblul de la Stonhenge

Monumente megalitice, din perioada neoliticului se pot întâlni din Portugalia

până în Regatul Unit si Polonia. Ele au apărut începând din mileniul al cincilea
î.e.n., deşi anumiţi autori speculează că ar fi putut exista încă din perioada
mezolitică. Datorită reutilizării frecvente a pieselor, această ipoteză este dificil
de dovedit. Deşi cea mai cunoscută dintre aceste structuri este cea de la
Stonhenge, unde structura principala datează de la începutul epocii bronzului,
asemenea monumente au fost descoperite în tot vestul şi nordul Europei, mai
ales la Carnac, Franta , la Skara Brae în Insulele Orkney, în Portugalia, şi în
Wiltshire, Anglia, în zona Stonehenge, cercul de la Avebury, mormintele de la
West Kennet, precum şi Woodhenge. Un mormânt descoperit în New Grange,
Irlanda, avea intrarea acoperită de o piatră mare sculptată cu un model
complicat de spirale,mormântul de la Knowth avea de asemenea ornamente
sculptate în piatră, printre care s-ar putea afla şi cea mai veche reprezentare
a lunii. Multe din aceste monumente erau morminte megalitice, iar arheologii
presupun că majoritatea aveau o importanţă religioasă.

3
Dolmenul Sa

Coveccada (Mores,Sardinia, Italia)

Menhire (Montorge, Borgogne, Franta)

4
Pietrele de la Carnac sunt o colecţie excepţionala de site-uri megalitice din
jurul satului francez Carnac, în Bretania, constând din aliniamente, dolmene,
şi menhire singure. Mai mult de 3.000 de pietre preistorice în picioare au fost
cioplite, din roci locale şi ridicate de oamenii din perioada pre-celtică din
Bretania, fiind cea mai mare astfel de colecţie din lume.
Sunt trei grupuri mari de rânduri de pietre - Menec, Kermario si Kerlescan –
care odată poate formau un singur grup, dar au fost despărţite când pietrele
au fost mutate in alte scopuri.

5
In Locmariaquer este de asemenea Grand Menhir Brisé (Marele Menhir
Crapat), presupus a fi punctual crucial central al observatorului megalitic de la
Carnac

Templul megalitic Ggantija (Xaghra, Gozo)

Structurile megalitice de la Ggantija sunt mărturie a faptului că Gozo este

locuită încă din mileniul 5 î.C. Primii coloniştii neolitici au venit probabil din
apropiata Sicilie. Templul megalitic Ggantija din localitatea Xaghra (pronunţat
Şagria) de pe insula Gozo a fost înscris în anul 1980 pe lista patrimoniului
cultural mondial UNESCO.

6
Skara Brae, Mainland , Scotland

7
New Grange, Irlanda

Bibliografie :

Mihail Alpatov, Istoria Artei, Editura Meridiane, Bucuresti 1962

http://www.knowth.eu/newgrange-images.htm
http://www.crystalinks.com/carnacstones.html