Pro memoria

Părintele Proinstareţ Nicodim Dimulescu Arhimandritul –

Un an de la săvârșirea sa cea pământească...

Cuprins fiind de emoţie, respect, recunoştinţă şi veneraţie m-am tot gândit, preţ de
mai multe zile cum să-mi pot exprima, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şi
sentimente faţă de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Dimulescu acum, la
împlinirea unui an de la momentul înveșnicirii, prohodirii şi înmormântării sfinţiei sale,
după, vieţuirea, exemplară, nobilă şi pilduitoare, pe parcursul a peste patruzeci şi opt de
ani de viaţă călugărească, autentică, în una şi aceeaşi Mănăstire – Crasna, judeţul
Prahova!...
Constat, cu oarecare strângere de inimă, că nu este uşor să faci un asemenea lucru
mai ales pentru unul ca mine care l-am cunoscut de, relativ, puţină vreme adică de numai
douăzeci şi cinci de ani, acolo – la mănăstirea care de atunci, din cauza acestui stareţ,
vieţuitor şi vrednic slujitor al ei, a devenit lăcaşul meu de suflet şi de reculegere spirituală
deosebită!...
Părintele Arhimandrit Nicodim Dimulescu s-a conturat şi s-a identificat,
întotdeauna, cel puţin în mintea şi în inima mea, prin câteva trăsături şi calităţi distincte: -
în primul rând caracterul, onoarea şi demnitatea părintelui apoi vocea sa inconfundabilă –
acel timbru baritonal de neegalat; după aceea cultura teologică şi nu numai cu care a fost
înzestrat datorită muncii şi tenacităţii preacuvioşiei sale – care a fost un autodidact
înnăscut şi foarte perseverent; luciditatea şi spiritul său critic însoţit de foarte multă
înţelegere şi condescendenţă; pe urmă spiritul de disciplină, în primul rând cu el însuşi,
de rigoare doctrinară, liturgică şi canonică revelată cu fiecare slujire a sa ori cu fiecare
predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte coerent şi elevat în diferite împrejurări
sau cu diferite ocazii; comportamentul, felul său de a fi şi de a se raporta la semenii săi, la
fiecare în parte într-un mod deosebit şi unic fiind foarte respectuos, accesibil şi deschis
toate acestea descoperind, în persoana sa, o generozitate şi o etică a bunului simţ pe care
le-a cultivat de-a lungul întregii sale vieţi şi care astăzi le întâlneşti tot mai puţin şi tot
mai rar!...
Părintele Nicodim mai avea şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi
modestie ieşite din comun care îţi inspiră foarte multă încredere, confort sufletesc şi
dragoste faţă de valorile perene ale spiritualităţii noastre monastice, şi ale culturii noastre
autentice!...
Citindu-i datele sale biografice mă uit, cu multă admiraţie, la data şi locul naşterii
sale: - 11 mai anul 1935 în localitatea Cărpeniş, judeţul Argeş; la viaţa călugărească în
care a intrat din fragedă copilărie, la vârsta de treisprezece ani la Mănăstirea Slănic, din
judeţul Argeş, unde a cunoscut părinţi duhovniceşti de cea mai bună calitate, cum ar fi
Preacuviosul Părinte Arhim. Teofil Bădoi – trecut la cele veşnice în vara anului 2010;
apoi a vieţuit în Mănăstirea Râmeţ, judeţul Alba, unde l-a cunoscut pe vestitul duhovnic
Părintele Dometie Manolache şi a legat o prietenie sinceră şi durabilă cu duhovnicul ei: -
Părintele Arhim. Ioachim Popa – retras în momentul de faţă la mănăstirea sa de metanie –

1
Frăsinei - Vâlcea; la anii de prigoană comunistă care nu l-au ocolit şi nu l-au scutit nici pe
sfinţia sa de şicane, ispite, piedici şi necazuri; la oamenii pe care i-a cunoscut şi cu care a
colaborat: - Patriarhii de vrednică amintire Iustinian, Iustin şi Teoctist – care l-a evocat de
foarte multe ori deoarece îl aprecia foarte mult; Nu în ultimul rând trebuie menţionaţi aici
numărul foarte mare de monahi şi tineri pe care i-a format cu atâta dragoste şi înţelegere,
pe care i-a ajutat, şi are încă foarte mulţi pe care îi susţine, în vestitele şcoli teologice din
ţară şi străinătate şi care au devenit slujitori de marcă ai bisericii noastre, atât în rândul
cinului monahal cât şi în rândul clerului de mir aşa încât şase dintre ei sunt astăzi ierarhi
de vază şi membri marcanţi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iar alţii
sunt stareţi vestiţi sau preoţi parohi renumiţi – realizări pentru care Părintele Nicodim
Dimulescu a fost o persoană, o personalitate cam singulară şi unică în zilele noastre,
motiv pentru care a ajuns să fie foarte apreciat şi preţuit de către mulţi dintre cunoscuţii
săi dar şi invidiat de către unii care, probabil, sunt stăpâniţi de vreun complex!...
Mă mai gândesc, în aceste momente, la întâlnirile şi discuţiile ziditoare, din punct
de vedere duhovnicesc, pe care le-am avut cu Părintele şi care, toate au fost prilej de mare
înălţare sufletească pentru mine!...
Tot aici şi acum mă gândesc la faptul că Părintele Nicodim Dimulescu avea o
foarte mare dragoste şi recunoştinţă faţă de înaintaşii vieţuitori ai sfintei Mănăstiri Crasna
pe care îi evocă cu foarte mare emoţie, referindu-mă, aici, de pildă, la Părintele Arsenie
Praja – în memoria căruia a scris o carte în care prezintă viaţa, faptele şi învăţătura
vestitului duhovnic crăsnean!...
De asemenea, tot acum mă gândesc la dragostea Părintelui Nicodim pentru
calitatea cea autentică în toate, având în mintea mea felul în care arată mănăstirea, căci îl
ştiam pe Părintele că era un foarte mare iubitor al florilor aşa încât curtea mănăstirii cea
foarte îngrijită, arăta permanent, ca un colţ de rai, ca un paradis ceresc coborât pe
pământ!...
Ştiind, din propria-mi experienţă, că fiecare întâlnire cu Părintele Nicodim a fost
un prilej de mare înălţare sufletească şi de sărbătoare, asemeni întâlnirilor învăţăceilor cu
marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pildă
demnă de urmat, de înţelepciune, abnegaţie şi dăruire, mă (mai) gândesc ce repede îi
uităm noi pe aceşti oameni, pe aceşti slujitori ai vieţii noastre bisericeşti şi ai
spiritualităţii noastre duhovniceşti, fiindu-le prea puţin recunoscători pentru toate câte ne-
au făcut şi ne-au dăruit ei nouă!...
În acest context, m-aş bucura să ştiu, că atât contemporanii cât şi posteritatea îi
vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce a făcut,
pentru ceea ce a fost şi însemnat (sau ar trebui să însemne) în conştiinţa şi în memoria
noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu mare
înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita foarte repede
binefăcătorii şi înaintaşii noştri, dar încerc totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de
optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele său va fi pronunţat cu
veneraţie şi respect pentru tot binele pe care l-a făcut atâtor oameni şi care fapte sunt
consemnate de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Veşnic şi
Izbăvitorul de moartea noastră cea veşnică şi de toate durerile, chinurile şi răutăţile
acestui veac, în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică, de care, ne rugăm Lui, să aibă
necontenită, neîntreruptă şi neîncetată parte!...

2
 Eu, personal, mă simt foarte onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi
marea şansă de a-l întâlni şi (de) a-l cunoaşte pe Părintele Arhim. Nicodim Dimulescu –
mare personalitate a spiritualităţii monahale româneşti contemporane şi, nu în ultimul
rând de a avea posibilitatea să-mi exprim, în scris, recunoştinţa şi omagiul meu la acest
ceas de, sfântă pomenire și sinceră sau evlavioasă evocare, când mă rog lui Dumnezeu să-
l ierte, să-l odihnească în pace, să-l aşeze cu drepţii şi să-l numere cu sfinţii Săi,
totdeauna, acum şi pururea şi, în vecii vecilor! Amin!...

Pomenirea lui din neam în neam! Amin!...

Hristos a Înviat!

Bucureşti – Sfintele Paști - 16.04.2023

Cu aleasă preţuire şi deosebită recunoştinţă,

Dr. Stelian Gomboş

https://steliangombos.wordpress.com/